Subiectul 1: Resursele economice: concept, clasificare, trasaturi

Resursele sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le foloseşte înactivitatea

sa pentru a obţine bunuri şi servicii necesare satisfacerii nevoilor sale.
Resursele, corespunzător provenienţei lor, sunt de două feluri:
a) resurse primare sau originale; Potenţialul natural şi demografic ;
b) resurse derivate; Utilaje, echipamente, instalaţii, stocuri de materii prime, de combustibil
etc.

Resursele derivate au calitatea de a ridica eficienţa utilizării tuturor resurselor atrase şi

folosite de oameni.
- După natura lor, respectiv specific :
 naturale;
 instrumentale;
 umane;
 Informaţionale
- După durata folosirii lor:
 neregenerabile, epuizabile;
 Regenerabile
După posibilitatea de recuperare:
 recuperabile şi reutilizabile;
 parţial recuperabile;
 nerecuperabile.
Exista o inegalitate intre nevoi si resurse: N > R. Resursele au fost şi sunt caracterizate
ca resurse rare. Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei. Este
determinată de:
Imposibilitatea atragerii (din motive tehnice sau economice) a tuturor resurselor existente le
un moment dat;
Existenţa unor limite, în fiecare etapă istorică, privind cunoaşterea resurselor existente;
Caracterul epuizabil, nereproductibil al resurselor. Astfel, raritatea pune în evidenţă existenţa
restricţiilor în cadrul activităţii economice.

Subiectul 2: Nevoile umane- definire, clasificare, trasaturi

Nevoile reprezintă un şir nesfârşit de cerinţe ale omului ce apar şi se manifestă pe tot
parcursul vieţii. Satisfacerea unor nevoi generează apariţia altora şi aşa mai departe.
Nevoile umane au, pe de o parte, o încărcătură obiectivă, iar pe de altă parte, una
subiectivă.
Determinarea obiectivă se referă la conştientizarea nevoilor şi la corelarea lor cu
posibilităţile materiale ale societăţii şi ale fiecărui individ, apar ca nevoi efective, ca
trebuinţe efective. Încărcătura subiectivă pune în evidenţă faptul că de multe ori nevoile
reflectă dorinţele oamenilor necorelate cu posibilităţile efective de acoperire a lor.
Nevoile umane formează un sistem integrat în cadrul căruia ele sunt grupate şi
ordonate după anumite criterii:
-după natura lor, corespunzător dimensiunii fiinţei umane, întâlnim nevoi naturale
(biologice sau fiziologice),
-din punct de vedere el nivelului, nevoi de grup sau sociale (afiliere la grup, de comunicare, de
integrare etc.) şi nevoi spiritual - psihologice;
-din punct de vedere al subiecţilor purtători, se grupează în nevoi individuale, de grup, ale
societăţii;
 -din punct de vedere al ciclului activităţii umane, ele se grupează în nevoi zilnice,
săptămânale, lunare, semestriale, anuale, ş.a.;
-din punct de vedere al naturii bunurilor ele pot fi nevoi care se satisfac cu bunuri
materiale (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, etc.) şi nevoi care se satisfac cu ajutorul
serviciilor, etc.

In funcţie de natura lor nevoile :

- nevoi biologice;
- nevoi de securitate (asigurarea integrităţii fizice, psihice, sociale; securitate a slujbei etc.)
- nevoi spirituale, afective, morale, de prestigiu;
- nevoi sociale (de afiliere, de comunicare, de integrare etc.)
- nevoi de autorealizare (de cunoaştere ştiinţifică, de creativitate, estetice etc.)
In funcţie de nivelul de acţiune :
- nevoi individuale,
- nevoi de grup
- nevoi ale societăţii.
In funcţie de durata de acţiune :
- nevoi curente;
- nevoi periodice;
- rare;
- singulare.

Rolul îndeplinit de nevoi:

-punct de pornire, cauză iniţială a activităţii economice;
-punct final al acţiunii oamenilor asupra naturii:
-factor de legătură a momentelor reproducţiei (producţie-repartiţie-schimb-consum);
-elemente de bază pe care se fundamentează mecanismele pieţei

Reguli, principii sau legităţi ale trebuinţelor:

-Interacţiunea trebuinţelor;
-Elasticitatea trebuinţelor, reflectă forma de manifestare în timp, intensitatea lor;
-Legea saturării trebuinţelor, sau legea utilităţii descrescătoare a trebuinţelor;
-Substituirea trebuinţelor;
-Creşterea şi diversificarea trebuinţelor

Caracteristicile nevoilor
- sunt nelimitate ca număr;
- sunt limitate în capacitate;
- sunt concurente;
- sunt complementare.

Subiectul 3 :Agentii economici – definitie si tipologie

Agenţii economici sunt subiecţii vieţii economice. Prin agenţii economici se

desemnează totalitatea persoanelor fizice şi/sau juridice implicate în viaţa economică, care, în
funcţie de interesele proprii, adoptă comportamente specifice rolului lor
O instituţie economică este acea formă de organizare care realizează obiectivul sau
funcţia economică utilizând resursele disponibile cu deplină autonomie şi poate lua oricare
din următoarele forme: întreprinderi, gospodării, administraţii, instituţii de credit şi societăţi
de asigurări, străinătatea, sau restul lumii.
 Întreprinderile sunt acei agenţi economici care antrenează personalul salariat în
uilizarea cât mai eficientă a factorilor de producţie, astfel încât îndeplinirea funcţiei
principale – producerea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii – să
determine atingerea scopului
 Gospodăriile, denumite şi menaje, prezintă o altă funcţie a agenţilor economici, şi
anume, pe aceea de consum
 Administraţiile publice şi private sunt constituite din agenţii economici care realizează
funcţia de redistribuire a veniturilor pe baza prestării unor servicii nonmarfare
 Insituţiile de credit şi societăţile de asigurări, precum şi alte instituţii financiare - rolul
de colectare, transformare şi distribuire a disponibilităţilor financiare, pe de o parte, şi
de preschimbare a riscurilor individuale în riscuri colective, pe de altă parte
 Străinătatea, reprezintă celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care
agenţii naţionali intră în relaţii economice

Agenţii economici adoptă decizii autonome şi realizează mai multe tipuri de

operaţiuni economice:
operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor (producerea de bunuri şi servicii, consumuri
intermediare, formarea brută a capitalului fix, importuri, exporturi etc.);
operaţiuni de repartiţie (plata salariilor, plata impozitelor şi taxelor, operaţiuni de asigurări,
de transferuri de capital etc.);
operaţiuni financiare (credite, emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, comercializarea acestora);
operaţiuni comerciale (cumpărare, vânzare, marketing etc.).

Subiectul 4: Intreprinderea – definitie, caracteristici, tipuri de intreprinderi

( clasificare)

Întreprinderile sunt acei agenţi economici care antrenează personalul salariat în uilizarea
cât mai eficientă a factorilor de producţie, astfel încât îndeplinirea funcţiei principale –
producerea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii – să determine atingerea
scopului Intreprinderea este locul în care se creiază bunuri şi avuţie, este nucleu al vieţii
sociale

Se caracterizează prin:
 patrimoniu propriu;
 personalitate juridică;
 management propriu;
 utilizator de factori.

Tipuri de intreprinderi
 In functie de forma de proprietate (de stat, private şi mixte);
 In functie de constituirea şi organizarea afacerilor (personale, asociate, corporaţii);
 In functie de dimensiune (microîntreprinderi, mici, mijlocii, mari, foarte mari);
 In functie de forma juridică (societăţi comerciale) etc.

Indicatorii activităţii intreprinderii:

 Indicatori fizici;
 Indicatori băneşti (monetari).
Subiectul 5: Economia nationala- definitia si premisele aparitiei economiei nationale

Sistemul activităţii economice, sau sistemul economic, privit la nivelul unei ţări este, de
fapt, economia naţională a acesteia, respectiv sistemul economiei naţionale. Economia
naţională, respectiv, sistemul economiei naţionale, s-a constituit treptat .
Economiile naţionale exprimă diviziunea muncii în interiorul graniţelor naţionale,
respectiv procesul de separare a diferitelor categorii de muncă în cadrul ansamblului muncii
sociale, de structurare a activităţilor economico-sociale în ramuri, subramuri şi unităţi
economice de sine stătătoare.
Economia naţională, ca sistem de sine stătător, reprezintă un ansamblu de resurse
naturale, materiale,umane etc., de activităţi de producţie, de schimb, de servicii etc., care s-au
constituit în ramuri, sectoare de activitate, subramuri, ş.a., la nivelul unei ţări, între care se
stabilesc legături reciproce, pe baza cărora se înfăptuieşte mişcarea valorilor materiale şi
spirituale, se asigură funcţionarea şi dezvoltarea economică a societăţii

Premisele formării economiei naţionale:

 naţiunea ca unitate structurală esenţială a existenţei societăţii;
 un teritoriu naţional;
 un anumit nivel al adâncirii diviziunii muncii şi de dezvoltare a cooperării economice;
 formarea şi dezvoltarea pieţei naţionale;
Apariţia economiilor naţionale, marchează intrarea popoarelor într-o etapă superioară a
vieţii economice, în care: teritoriul naţional cu resursele sale naturale, forţa de muncă a
locuitorilor, capitalul şi tehnicile de producţie folosite, stocurile de informaţie, devin factori
de producţie naţionali şi avuţie naţională. Împreună asigură acel mediu ambiant de
manifestare a omului în şi prin activităţi economice.
Între economiile naţionale există diferenţe sub forma decalajelor economice, sociale,
politice, tehnologice etc., a căror amploare se măsoară în decenii şi chiar secole.
Economia naţională se prezintă în epoca contemporană, drept cadru al dezvoltării
societăţii, acest cadru îmbrăcând forma complexelor economice naţional – statale

Subiectul 6: Economia nationala- elementele componente

Structura economiei naţionale reflectă elementele ei componente, natura şi însuşirile

acestora, poziţia lor în cadrul întregului şi rolul pe care îl joacă fiecare element precum şi
legăturile şi interacţiunile
Structura economiei naţionale poate fi abordată din mai multe puncte de vedere,
corespunzător criteriilor care stau la baza alcătuirii elementelor ei componente.
Structura materială, reflectă compartimentarea activităţilor economico – sociale în
cadrul diviziunii muncii, corespunzător specializării producţiei din cadrul societăţii. Ea se
regăseşte în structura de ramură a economiei naţionale şi, ca o lărgire a acesteia, în totalitatea
de activităţi omogene şi înrudite, grupate ca urmare a diviziunii muncii, care se desfăşoară în
unităţi (întreprinderi) specializate sau cu caracter mixt şi care se concretizează în anumite
produse sau servicii
Structura tehnică pune în evidenţă alcătuirea economiei naţionale privită din prisma
instrumentelor tehnice şi a tehnologiilor evidente. Ea reflectă gradul de încorporare a ştiinţei,
a dezvoltărilor ei în cadrul economiei naţionale;
 Structura demoeconomică, se referă şa gruparea populaţiei acesteia, fie a populaţiei
ocupate pe sectoare, ramuri şi subramuri de activitate şi mai departe, gruparea pe sex, vârstă,
nivel de pregătire etc.
Structura organizaţională, pune în evidenţă, pe de o parte, gruparea activităţilor
economice pe domenii mari, ce se constituie în subsisteme ale economiei naţionale
( subsistemul producţie, subsistemul comercial, subsistemul financiar etc.), iar pe de altă
parte, compartimentarea activităţilor pe niveluri şi verigi organizatorice;
Structura teritorială, reflectă compartimentarea economiei naţionale pe zone şi regiuni
economice, părţi ale teritoriului naţional;
Structura de proprietate, regăsită în alcătuirea economiei naţionale din punct de vedere
al proprietăţii. În sens economic proprietatea reprezintă totalitatea raporturilor dintre oameni
în legătură cu bunurile economice, relaţii care sunt reglementate de norme istoriceşte
statornicite. Obiectul proprietăţii sunt bunurile economice, subiectul proprietăţii pot fi
persoane fizice (indivizi, familii etc.) şi persoane juridice (asociaţi, organizaţii, statul etc.).

Tipuri de structuri economice:

 Economie agrară;
 Economie agrar-industrială;
 Economie industrial-agrară;
 Economie industrial dezvoltată;
 Economie tehnologică şi informatizată;
 Economie bazată pe cunoaştere

Subiectul 7 : Structura de proprietate. Formele de proprietate din Romania

Structura de proprietate pune in evidenta componenta , alcatuirea interna a economiei

nationale din punct de vedere al proprietatii. Ea se refera in mod concret la relatia dintre
individ si rezultatele muncii lui, la relatia dintre membrii societatii si bogatia acesteia. Din
punct de vedere economic, consideram ca proprietatea exprima un raport de insusire a unor
bunuri de catre om, mai concret, o forma sociala determinata istoric, de insusire, apropriere a
bunurilor.
Întotdeauna, proprietatea se prezintă sub forma unității a doua elemente: obiectul și
subiectul proprietății.Obiectul proprietății îl constituie bunurile, ceea ce este comun vieții
economico-sociale. Subiectul proprietății îl formează agenții vieții economice. Astfel de
subiecți sunt indivizii ca persoane fizice, familia, sociogrupurile și organizațiile (naționale și
internaționale).
In conformitate cu reglementarile actuale, in Romania proprietatea este structurata in
felul urmator: proprietate individuala (privata), proprietate de stat, proprietate mixta ( capital
de stat si privat), proprietate cooperatista, proprietate obsteasca. Pluralismul formelor de
proprietate constituie premiza manifestarii libertatii agentilor economici.

Subiectul 8 : Functia de productie si factorii de care depinde combinarea factorilor de

productie
Funcţia de producţie exprimă raportul tehnologic între două variabile economice,
respectiv între cantitatea de bunuri produse sau care urmează a fi produse (producţia totală) şi
cantitatea de factori de producţie utilizaţi (combinaţi). Ea stabileşte astfel legătura cantitativă
şi cauzală între factori utilizaţi şi producţie.
Prin intermediul funcţiilor de producţie se poate determina, prin analiza diferitelor
variante de combinare, combinarea optimă a factorilor. Alegerea variantei optime este
posibilă datorită manifestării caracteristicilor factorilor de producţie şi anume divizibilitatea şi
adaptabilitatea lor.
Principalii factori de care depinde combinarea factorilor de producţie sunt:
Natura activităţii desfăşurate, exprimă domeniile în care agenţii economici utilizează factorii
de producţie pentru a produce bunuri şi servicii de un anumit fel. Ea are la bază diviziunea
muncii, care separă agenţii economici pe activităţi independente
Cererea finală de bunuri şi servicii a consumatorilor. Dacă cererea de bunuri şi servicii este
mare, agenţii economici vor mări cantitatea de bunuri şi servicii produse, dar şi cantitatea de
factori de producţie combinaţi şi utilizaţi. În condiţiile scăderii cererii de bunuri şi servicii,
combinarea trebuie să se adapteze corespunzătorÎn condiţiile caracterului restrictiv al
resurselor, agenţii economici trebuie să realizeze maximizarea producţiei, cu minimizarea
costurilor.
Factori:
 Condiţiile tehnice şi tehnologice. Gradul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnologiei
condiţionează posibilităţile şi eficienţa.
 Abilitatea întreprinzătorului este un factor hotărâtor pentru eficientizarea combinării
factorilor de producţie. Ea se concretizează într-o serie de calităţi ale personalităţii
sale: inteligenţă, pricepere, bun strateg, decident, administrator, comerciant,
negociator, învingător în lupta de concurenţă etc.
 Aplicarea principiilor managemetului şi marketingului, presupune perfecţionarea
continuă a metodelor de organizare şi conducere a activităţii economice precum şi a
metodelor de studiere a cererii pieţii în vedere satisfacerii complexe a nevoilor
consumatorilor.

Subiectul 9 : Capitalul si formele sale

Capitalul - ca factor de producţie - este definit ca fiind totalitatea bunurilor

economice produse - eterogene şi reproductibile - utilizate în producţie şi/sau
distribuţia şi comercializarea de bunuri şi servicii. Capitalul este considerat un factor de
producţie derivat.
Elementele care formează capitalul sunt denumite capital tehnic. În cadrul
capitalului tehnic sunt cuprinse următoarele elemente:
construcţii de natură diferită (fabrici, mine, staţii de putere, căi ferate, drumuri, docuri,
etc.);
maşini, utilaje, instrumente, echipamente de orice fel;
stocuri de materii prime şi produse finite;
licenţe etc.

Capitalul, se prezintă pe de o parte, sub formă de active fizice, iar pe de altă

parte, sub formă de active financiare.
Activele fizice (maşini, echipamente, materiale, etc.) se numesc şi active reale
sau capital real. Proprietarii capitalului real posedă hârtii de valoare (obligaţiuni,
acţiuni, cambii, etc.) ce exprimă dreptul lor de proprietate asupra activelor reale
existente într-o economie naţională, la un moment dat. Aceste hârtii de valoare constituie aşa-
numitele active financiare sau capital financiar. În cadrul lui se includ şi banii capital - sub
formă de capital lichid.
Capitalul real, corespunzător comportării lui în producţie, respectiv după modul în
care se consumă şi se înlocuieşte, se grupează în capital fix şi capital circulant.
 Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic, format din bunuri de
lungă durată (clădiri, utilaje, instalaţii, maşini, mijloace de transport, etc.), care
participă la mai multe cicluri (acte) de producţie, consumându-se treptat şi înlocuindu-se
după mai mulţi ani de utilizare (respectiv, după un număr de cicluri de producţie). Capitalul
fix se depreciază datorită uzurii, proces care duce în final la scoaterea lui din funcţiune.
Uzura capitalului fix este de două feluri şi anume: uzură fizică şi uzură morală. Uzura
fizică constă în pierderea treptată a capacităţii de funcţionare a capitalului fix datorită folosirii
lui în procesul de producţie, sau datorită acţiunii destructive a factorilor naturali. Uzura
morală reprezintă deprecierea capitalului fix înainte de a ajunge la limita maximă a utilizării
capacităţii productive, datorită efectului introducerii continue a progresului tehnic.
Recuperarea pierderilor datorită uzurii face prin amortizare, proces ce presupune transmiterea
treptată a unei cote părţi din preţul de cumpărare a capitalului fix asupra bunurilor produse.

Capitalul circulant este reprezentat de stocurile de materii prime, materiale,

semifabricate etc. de care dispun agentii economici. Elementele capitalului circulant sunt
consumate sau sunt profund transformate in
cursul uni singur ciclu (act) de productie, fapt ce face ca pretul sau suma care s-a platit
pentru cumpararea lor sa se transmita integral asupra produselor a caror fabricatie
participa.

Subiectul 10 : Resursele de munca: definitie si clasificari