PRINCIPII ALE ACTIVITATII IN ECHIPE INTERDISCIPLINARE

recunoasterea caracterului diferit al expertizei

necesitatea impartasirii tuturor informatiilor

implicarea tuturor membrilor echipei in activitatile de planificare

libertatea de exprimare a opiniilor diferite

luarea in considerare a diferentelor de opinie si negocierea

asteptari privind comportamente responsabile din partea tuturor membrilor

7.discutare deschisa a problemelor ce tin de realizari sau neimpliniri.

ECHIPA Principiul 5. Echipa interdisciplinară oferă îngrijire holistică centrată

pe nevoile pacientului şi familiei. Obiectiv: Serviciile de îngrijiri paliative
trebuie să fie acordate de o echipă interdisciplinară formată din personal
calificat, pentru a asigura servicii de calitate. Standard 5.1. Structura minimă
a echipei interdisciplinare este compusă din: medic, asistent medical, asistent
social şi opţional: îngrijitori, psiholog, cleric, terapeuţi (kinetoterapeut,
terapeut prin joc, terapeut ocupaţional etc), voluntari, alt personal cu
experienţă clinică sau educaţională corespunzătoare, în funcţie de
necesităţile pacienţilor.
Interdisciplinaritatea sau studiile interdisciplinare implică combinarea a
două sau mai multe discipline academice într-o singură activitate (de
exemplu, un proiect de cercetare), culegerea informațiilor din mai multe
domenii precum sociologia, antropologie, psihologie, economie etc. noi prin
gândirea peste granițele disciplinare. Este legată de un domeniu
interdisciplinar, care este o unitate organizațională care traversează granițele
tradiționale dintre disciplinele academice sau școlile de gândire, pe măsură
ce apar noi nevoi și profesii. Echipele mari de inginerie sunt de obicei
interdisciplinare, deoarece o centrală electrică sau un telefon mobil sau alt
proiect necesită îmbinarea mai multor specialități. Cu toate acestea, termenul
"interdisciplinar" este uneori limitat la mediul academic.

Termenul interdisciplinar se aplică în cadrul pedagogiilor educaționale și de

formare pentru a descrie studii care utilizează metode și cunoștințe de mai
multe discipline stabilite sau domenii tradiționale de studiu.
Interdisciplinaritatea implică cercetători, studenți și profesori în scopul
conectării și integrării mai multor școli academice de gândire, profesii sau
tehnologii - împreună cu perspectivele specifice ale acestora - în urmărirea
unor obiective comune. Epidemiologia HIV / SIDA sau încălzirea globală
necesită înțelegerea diverselor discipline pentru a rezolva probleme
complexe. Interdisciplinaritatea poate fi aplicată în cazul în care subiectul
este considerat a fi fost neglijat sau chiar rătăcit în structura disciplinară
tradițională a instituțiilor de cercetare, de exemplu, studii de femei sau studii
de etnie. Interdisciplinaritatea poate fi, de asemenea, aplicată unor subiecte
complexe care pot fi înțelese doar prin combinarea perspectivelor a două sau
mai multor domenii.

Apariția disciplinelor de intersecție pune probleme deosebit de grave, care

implică necesitatea de restructurare profundă a procesului educațional,
uneori discutându-se dacă o combinație de discipline tradiționale este una
SAU alta dintre disciplinele tradiționale, mod de a pune problema care denotă
inerția și prizonieratul vechilor concepții și clasificări în mentalul specialiștilor
formați în mod tradițional. Disciplinele de intersecție necesită oameni de
intersecție dar aceștia nu apar spontan ci se formează cu mare întârziere.
Vechile clasificări ale științelor necesită revizuire. [1]

Adjectivul interdisciplinar este cel mai adesea folosit în cercurile educaționale

atunci când cercetătorii din două sau mai multe discipline își pescuiesc
abordările și le modifică astfel încât să fie mai potrivite pentru problema la
îndemână, inclusiv în cazul cursului de echipă pe care elevii trebuie să-l
înțeleagă un anumit subiect în termeni de mai multe discipline tradiționale. De
exemplu, subiectul utilizării terenului poate să apară diferit atunci când este
examinat de diferite discipline, de exemplu biologie, chimie, economie,
geografie și politică.
Interdisciplinaritatea presupune decantarea de noi practici şi ipoteze de lucru
pentru fiecare disciplină implicată. În acest sens, putem da ca exemplu ştiinţa
sustenabilităţii, care are particularizări în practic toate disciplinele ştiinţifice
(ecologie, economie, sociologie, medicină, chimie, ştiinţele pământului etc.) a
căror compunere conduce la metode noi de cercetare integrativă. De regulă,
apariţia de noi paradigme se datorează trecerii de la o etapă la alta în
progresul ştiinţei şi tehnologiei cum ar fi trecerea de la mecanică
(mecanizare) la era electricităţii şi superconductivităţii (electronica,
informatica etc.), care a permis accelerarea mai intensă a secvenţialităţii
proceselor până la cvasisimultaneitatea acestora. Un tip interesant de
interdisciplinaritate îl reprezintă relaţia dintre ştiinţele fizice şi economie, care
au generat aşa-numita disciplină ştiinţifică nouă – Econofizica (Econophysics)
– ca domeniu de cercetare care aplică teoriile şi metodele iniţial generate de
fizică în soluţionarea unor probleme economice îndeosebi în domeniile
incertitudinii, proceselor stohastice ale dinamicii neliniare şi pieţelor financiare

Proiectele interdisciplinare se caracterizează printr-o cooperare intensă între

cercetătorii participanţi care trebuie să manifeste o atitudine proactivă şi
receptivă faţă de celelalte discipline cu care face interfaţă propria disciplină,
renunţând la tendinţa de a considera neatacabile preceptele şi legităţile
domeniului ştiinţific în care cercetătorul respectiv este specializat. Ei trebuie
să învingă barierele care percep noul domeniu interdisciplinar ca o ştiinţă
„soft” lipsită de rigoarea şi vigoarea unei discipline mature cu experienţe
teoreticometodologice şi practice îndelungate. Din această cauză, prin
noutatea, fragilitatea şi vulnerabilitatea specifice oricărui început al afirmării
ştiinţifice, domeniul interdisciplinar întâmpină obstacole serioase în ceea ce
priveşte prestigiul şi soliditatea carierei, obţinerea de fonduri, promovarea şi
sprijinirea prin mix-uri de politici necesare. Gradul ridicat de risc şi
vulnerabilitate al unui proiect de cercetare interdisciplinară face ca unii
evaluatori să aibă reţineri în acordarea unor punctaje mari proiectelor
interdisciplinare. Pe de altă parte, înşişi evaluatorii pot fi necalificaţi pentru a
înţelege valoarea şi metodologia unui proiect interdisciplinar. Cercetările
interdisciplinare au nevoie de un anumit grad de autonomie în derularea lor.
Orice „coordonare imperativă” sau „dominare îngustă” a uneia dintre
disciplinele ştiinţifice tradiţionale, participante la un proiect interdisciplinar,
poate inhiba sau prejudicia contribuţia ştiinţifică nouă a cercetării
interdisciplinare. Într-un colectiv interdisciplinar o disciplină ştiinţifică nu
trebuie considerată „superioară” faţă de celelalte sau contrapusă acestora.
Aplicarea principiului „par in parem non habet imperii” (egalii între ei nu au
imperii) pare să fie premisa adecvată pentru asigurarea eficienţei muncii
transdisciplinare. Această condiţie necesară eficienţei proiectelor
interdisciplinare nu trebuie să nege însă necesitatea stabilirii de priorităţi şi,
acolo unde este necesar, de ierarhizări impuse de realitatea evidentă şi
obiectivă. Cercetările multi şi interdisciplinare se confruntă cu probleme
dificile privind asigurarea cu fonduri necesare pentru realizarea proiectelor.
Atât în palierul universitar, cât şi în cel al institutelor de cercetare şi al
industriei se preferă proiecte cu un grad de risc mai redus din domeniile
tradiţionale ale ştiinţei, receptivitatea faţă de nou fiind slabă.

Ţinând seama de rezistenţa pe care cercetarea multi şi interdisciplinară o

poate întâmpina, se impune ca aceasta să devină, prin rezultate, statut
metodologic şi aplicabilitate, o disciplină ştiinţifică bine conturată
cvasiautonomizată, cu resurse proprii de finanţare a programelor. Aceasta îi
va permite intrarea mai uşoară pe piaţa specifică a cercetării-dezvoltării-
inovării. Nanotehnologia, biotehnologia, ingineria biomedicală, biochimia sunt
domenii ştiinţifice multi şi interdisciplinare care au reuşit să învingă
obstacolele majore de asigurare a finanţării. Cercetările interdisciplinare,
domeniu de sinteză a cunoştinţelor ştiinţifice, interdependenţelor dintre
disciplinele ştiinţifice şi epistemologic, facilitează studiul unor fenomene şi
procese cu grad ridicat de complexitate şi importanţă care nu pot fi înţelese
prin abordări monodisciplinare, separate. Ştiinţa sustenabilităţii este
interdisciplinară prin însuşi conţinutul său, deoarece analizează complexul de
posibilităţi ale continuării progresului economic şi social al omenirii, pe un
orizont nedefinit de timp, ţinând seama de necesitatea menţinerii echilibrelor
ecologice şi funcţionalităţii bune a capitalului natural şi uman, din perspectiva
cooperării intra şi intergeneraţionale şi a creşterii bunăstării, înţeleasă într-o
nouă viziune. Interdisciplinaritatea are la bază o nouă flexibilitate şi
configuraţie instituţională a cercetării ştiinţifice, reducerea gradului de
fragmentare şi izolare a acesteia pe discipline tradiţionale. Deşi recunosc
gradul încă relativ scăzut de sinteză şi acurateţe metodologică al cercetărilor,
noua compunere, partizanii interdisciplinarităţii consideră că rezultatele
cercetării interdisciplinare sunt de importanţă primordială pentru educarea
tinerei generaţii, informarea şi implicarea managerilor, liderilor şi cetăţenilor
prin cunoştinţe noi, care le oferă posibilităţi de implementare, de informare şi
analiză, evaluare şi sinteză din surse multiple, în vederea unor fundamentări
mai bune a deciziilor la diferite niveluri ierarhice de agregare economică şi
socială. Adversarii interdisciplinarităţii consideră că ambiţia cercetărilor din
acest domeniu este nefondată, nerealistă şi că multe dintre problemele
abordate pot fi soluţionate cu recuzita existentă a disciplinelor ştiinţifice
tradiţionale. O astfel de concepţie a început să aibă un număr tot mai redus
de susţinători.
ECHIPA INTERDISCIPLINARA

Echipa interdisciplinara - un grup de profesioniști cu instruire și competență

corespunzătoare pentru prestarea serviciilor de îngrijiri paliative, confirmată în
modul stabilit de actele normative în vigoare, care lucrează sinergic și a căror
scop comun îl constituie îmbunătățirea vieții pacienților și familiilor acestora.

Aparține mai multor disciplini care stabilește relații între ele

Medicina paliativă necesită o echipa interdisciplinara

Membrii echipei interdisciplinară

- un medic cu pregătire în îngrijirile paliativă – de cele mai multe ori acesta

este şi conducătorul echipei;

o asistentă medicală – piatra de temelie a oricărei îngrijiri;

- un asistent social cu rol consultativ pentru pacient şi familia lui;

- un medic de familie pentru garantarea suportului pacientului la domiciliu;

- un psihoterapeut;

- un dietolog;

- un psiholog (dacă e disponibil);

- un slujitor al culturii.

- pacientul

- familia

-voluntari

ECHIPA INTERDISCIPLINARĂ

ECHIPA DE BAZA:

 Pacientul şi familia
 Medicul

 Asistentul medical

 Asistentul social

ECHIPA EXTINSA

 Preot

 Psiholog

 Fizioterapeut

 Terapeut ocupațional

 Îngrijitorul / infirmiera

 Voluntar

 Farmacist

 Dietetician

ECHIPA COMPLETA

 Medicul de familie

 Asistentul medical

 Medicul oncolog

 Medicul specialist (spital-ambulator)

 Personal centre rezidențiale

 Alte servicii in comunitate

Constituirea echipei multidisciplinare

După cum am arătat anterior, în cadrul managementului de caz asistentul

social are nevoie de sprijinul altor specialişti, fie din instituţia în care lucrează,
fie din alte instituţii (cum ar fi psihologul, poliţistul, cadrele medicale,
personalul didactic etc.). Munca de asistenţă socială este preponderent o
muncă de echipă: beneficiarul are deseori o multitudine de nevoi şi este
necesar ajutorul altor specialişti pentru evaluarea acestora şi identificarea
serviciilor necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor identificate.
Preponderent, în asistenţa socială se recurge la două tipuri de echipă: 1)
echipa interdisciplinară, care include specialiştii ce lucrează în cadrul unei
singure instituţii (de exemplu, asistentul social, psihologul, asistentul medical,
educatorul specializat care lucrează într-un centru de plasament); 2) echipa
pluridisciplinară, care include specialişti ce lucrează în instituţii diferite şi care
pot contribui într-un moment dat la rezolvarea situaţiei unui beneficiar (de
exemplu, echipa pentru intervenţii în caz de abuz, care poate include
asistentul social, poliţistul, reprezentantul autorităţii tutelare etc.).
Coordonatorul echipei este, de regulă, asistentul social. El are datoria de a
aduna informaţiile de la ceilalţi specialişti implicaţi şi de a le sintetiza în
diferite documente necesare soluţionării problemei/problemelor beneficiarului.
23 M