Comunitate vs individ/individual

Realizat de Seretean Ludmila

Masterat anul 1
Comunitatea este parte integrantă a societății, de o complexitate mai redusă, dar în acelasi
timp reprezintă o formă ,,naturală” de organizare socială. Prin autenticitatea ei, este ca un
organism viu, bine articulat și integrat, în care relațiile dintre oameni sunt bazate pe trăiri
comune, obiceiuri și datini comun acceptate, moștenite, unele având caracter normativ și în care
statusul indivizilor este mai degraba atribuit decât dobândit.
Pentru F. Tönnies, comunitatea reprezentă un simbol al trecutului și al unor vremuri mai bune.
Localiza comunitatea în spatiul rural și micile orase. Tönnies a dezvoltat ideea sociologică
simplă potrivit căreia legăturile dintre oameni sunt mai puternice în sat sau micul oraş.
Cei care trăiesc în cadrul unei comunități au în comun un set de elemente specifice, diferit în
mod semnificativ de alte comunități. Prin aceasta, se are în vedere locul în care este situată
respectiva comunitate, dar și clasa socială în care este inclusă, etnia, religia sau oricare alt
element distinctiv.
Existența oamenilor în cadrul unor comunități are ca rezultat faptul că aceștia dezvoltă în
permanență între ei o serie întreagă de relații. Aceste relații nu au un conținut unitar și nu se
referă la un singur domeniu de activitate sau de interes, precum munca, vremea, politica sau
sportul, ci au un caracter variat, atingând nenumărate domenii ale spațiului social și ale vieții în
genere.
Individul se defineşte ca fiind totalitatea însuşirilor biologice (înnăscute sau dobândite) care
asigură adaptarea la mediului natural. El desemnează entitatea vie care nu poate fi dezmembrată
fără a-şi pierde identitatea. Altfel spus, individual  desemnează  caracterul indivizibil al
organismului.
În decursul existenţei individului, are loc un proces de diferenţiere şi diversificare a organizării
lui structural-funcţionale. Însuşirile biologice  se specializează, se ierarhizează, se
integrează căpătând unele note distinctive, originale. Individualitatea este deci,  individul cu
organizarea lui specifică, diferenţiată, irepetibilă şi ireductibilă.
Din trecut și până în zilele noastre, comunitățile umane, grupurile sociale au impus indivizilor
norme, reguli de comportament. Necesitatea lor pentru viața socială vine dintr-un motiv simplu
si clar: altfel oamenii nu ar fi putut trăi împreună, însăși societățile umane nu ar fi fost posibile.
Omul este o ființă socială, el traieste în/ și prin societate. Se spune chiar că, cea mai veche
nevoie a omului este nevoia de celălalt. In afara societății, în condiții de sălbăticie, omul risca să
piară sau să se dezumanizeze. Interactionând cu semenii săi, omul învață limba, valorile și
regulile conviețuirii sociale, devine parte integrantă a societății.
Prin urmare, omul comunitar şi individul social sunt animaţi în acţiunile lor în două moduri
tipice diferite. Primul este însufleţit de ceea ce Tönnies a numit, utilizând terminologia filosofică
germană, “voinţa esenţială” sau “organică”, iar al doilea de “voinţa reflectată”.
Cele două tipuri ale voinţei umane devin inteligibile de îndată ce sunt considerate stimuli sau
motivaţii ale activităţii umane, în general. „Fiecare exprimă un tot coerent în care sentimentele,
pornirile şi dorinţele, oricât de diverse, au unitatea lor…”. Astfel, omul comunitar este ancorat în
trecut, iar individul social este situat în prezent şi orientat către viitor.