În citatul acesta Friedrich Nietzsche vorbește despre destinul omului si
problemele pe care acesta trebuie să le depășească pentru a se cunoaste pe sine. În începutul citatului problemele vietii omului sunt reprezentate de metafora “râul vieții”, probleme ce numai singuri le putem depasi chiar daca exista mai multe “carari si punti” pentru depasirea acestui rau al vietii. Depasirea problemelor fara ajutorul cuiva ne face sa nu ne pierdm si sa fim impacati atat din punct de vedere psihic cat si sufleteste dar si sa aflam anumite lucruri despre noi. Oameni se intreaba adesea “cum se pot regasi?”, “cum se pot cunosaste?” stiind ca fiinta umana este una obscura si ascunsa. Autorul ne da un raspuns la aceste intrebari, omul trbeuind sa se intrebe ce a iubit cu adevarat, ce ia atras sufletul, ce a pus stapanire pe el si ce la facut fericit. Chiar daca aceste intrebari par banale vom afla prin raspunsurile pe care le dam “căci adevărata natură a ta nu zace ascunsă în adâncurile tale, ci infinit deasupra ta sau cel puțin deasupra a ceea ce obișnuiești să consideri tu eul tău.” . Insiruind raspunsurile la aceste intrebari vom descoperi lucrurile care ne plac, care ne-au facut feriiciti mai exact vom afla lucruri noi despre propria persoana. Eu sunt de acord si cu modalitatea de cunoastere a autorului considerand ca este important sa stim ce activitati ne provoaca stari pozitive. Insa din punctul meu de vedere un pas important spre cunoasterea de sine este sa fim impacati cu ideea ca rasa umana, ca orice alta rasa este imperfecta. Suntem in posesia ratiunii si au unui suflet, ceea ce ne face mai speciali, dar la baza suntem lasi, interesati si tinuti ostatici in temnita propriilor instincte. Daca ne sunt clare aceste aspecte fundamentale ale vietii, ale existentei noastre pe pamant, reusim sa ne cunoastem mai usor.