DACIA LITERARĂ

Prima jumătate a secolului XIX este, poate, cea mai agitată și bogată perioadă de
transformări social-culturale, culminând cu Revoluția de la 1848, prin care lupta pentru
emancipare socială și națională a antrenat toate cele trei provincii românești. Etapa
cuprinsă între anii 1830-1860, în care a avut loc o viguroasă activitate culturală și o
intensificare a ideii de unire a țărilor române, rămâne în literatură sub denumirea de
perioada pașoptistă. În această epocă de avânt al culturii, literatura română a cunoscut o
dezvoltare deosebită prin contribuția unor scriitori pătrunși de idealul eliberării și unității
naționale, care au prețuit natura și folclorul și au participat activ la lupta socială, la
evenimentele politice ale vremii. În operele lor au împletit romantismul cu clasicismul, în
spiritul mariilor valori ale literaturii universale.
La 30 ianuarie 1840 ia ființă la Iași revista ”Dacia literară” din inițiativa și sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu, fiind ”întâia revistă de literatură organizată”(G.
Călinescu). ”Dacia literară” este așadar o revistă în jurul căreia s-a manifestat curentul
național-popular și prin care s-au afirmat primii noștri scriitori moderni. Numele revistei
este anume ales pentru a exprima unitatea de neam și de țară a meleagurilor din Dacia,
idealul de unire a românilor fiind sugerat destul de transparent de Mihail Kogălniceanu.
Revista a fost primită cu entuziasm la București de către Ion Heliade Rădulescu, care în
”Curierul românesc” din 27 martie 1840 își exprimă bucuria la apariția unei publicații ce
dă o șansă importantă literaturii românești: ”nu putem decât a ne bucura împreună cu
toată nația despre dobândirea unei asemenea averi literare. Printr-însa vedem acum curat
că am avut și avem toți românii aceeași limbă… Râvna și planul domnului Kogălniceanu
este vrednic de toată lauda și recunoștința.”
Mihail Kogălniceanu are concepții iluministe, rămânând celebră fraza prin care
îndeamnă pe toți românii să-și cunoască originile și identitatea spirituală prin întoarcerea
spre trecut:”Întrebați dar istoria și veți știi ce suntem, de unde venim și unde mergem.” El
nu se rezumă însă numai la îndemnuri teoretice, ci depune eforturi susținute pentru a
pune dispoziția scriitorilor și a cititorilor documente istorice publicate în revistele
”Propășirea” și ”Steaua Dunării”. De asemenea, este meritorie strădania lui de a tipări
Letopisețele moldovenești și muntenești, devenite surse principale de inspirație pentru
scriitorii epocii.
În primul număr al revistei Mihail Kogălniceanu in vârstă de numai 23 de ani
publică articolul-program intitulat ”Introducție”, evidențiind principalele idei care vor sta
la baza creării și orientării literaturii românești. Inițiatorul acestuia, Mihail Kogălniceanu,
care se autointitulează ”redactorul răspunzător” al revistei, comunică cititorilor structura
publicației: lucrări ale membrilor gazetei și ale scriitorilor colaboratori, lucrări, articole
preluate din alte gazete și reproduse aici, articole de critică literară, știri, informații
privitoare la viața culturală, evenimente, apariții editoriale, adică ”tot ce poate fi vrednic
de însemnat pentru publicul român.”
Mihail Kogălniceanu își începe articolul-program cu câteva referiri la primele
publicații ale vremii, printre acestea menționând ”Curierul românesc”, apărut în 1829 la
București sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, ”Foaie pentru minte, inimă și
literatură” editată în 1838 de George Barițiu în Transilvania și ”Albina românească”
(1829), la Iași, din inițiativa lui Gheorghe Asachi. Însă, în afară de politică, de știri

1
administrative și locale, cele trei periodice amintite nu prea conțineau literatură.
Observând ca există ”o mare lipsă în literatura noastră”, Kogălniceanu a găsit momentul
oportun pentru a iniția ”o foaie” care să se îndeletnicească ”numai cu literatura
națională”. Adevărat ”spiritus rector” al epocii, Mihail Kogălniceanu realizează un istoric
al ziaristicii existente pentru a sublinia obsesia politicului și caracterul provincial al
gazetelor apărute: ”o foaie dar care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura
națională.” În raport cu presa existentă, ”Dacia literară” apare ca o necesitate, definindu-
se drept o revistă literară, în paginile căreia se pot regăsi scriitori din toate provinciile
românești: ”așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei românești, în
carele, ca într-o oglindă, se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni,
bucovineni, fieștecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său.”
Entuziast om de cultură, Kogălniceanu este convins că această publicație va fi
bine primită de ”publicul cetitor”, de aceea se angajează să supravegheze nivelul artistic
al textelor așa încât să crească interesul pentru literatura română, pentru compunerile
originale, pentru producțiile românești ”din orice parte a Daciei, numai să fie bune”.
Inițiatorul programului îți propune să facă abstracție de loc și să ofere în paginile revistei
”un repertoriu general” al literaturii noastre, încurajând așadar conservarea identității
literare. De asemenea, subliniază că revista nu va găzdui scandaluri, nici discuții ce ar
putea ”să se schimbe în vrajbe”, creațiile literare vor fi apreciate obiectiv, nepărtinitor:
”critica noastră va fi nepărtinitoare; nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare.”
Fiind un moment propice pentru crearea unei literaturi naționale, românii trebuie, în
concepția lui Kogălniceanu, ”să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți.”
Deoarece intelectualii epocii aveau deprinderea de a imita literaturi străine,
Kogălniceanu consideră că ”dorul imitației s-au făcut la noi o manie primejdioasă pentru
că omoară în noi Duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură.”
Traducerea unor opere de valoare din literatura universală a constituit o etapă importantă
pentru avântul culturii române, dar Kogălniceanu militează acum pentru crearea de opere
originale, autohtone, căci ”traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom
pute această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unei
literaturi.” În acest sens, Kogălniceanu indică drept izvoare de inspirație istoria
zbuciumată a neamului românesc, folclorul, natura, obiceiurile vremii: ”istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre țeri sunt destul de mari, obiceiurile noastre
sunt destul de pitorești si de poetice pentru ca să putem găsi și noi sujeturi de scris, fără
să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații.”
Cu o apariție scurtă în timp (trei numere), ”Dacia literară” a fost interzisă de
domnitorul Mihail Sturdza, dar cu toate acestea în paginile sale au publicat scriitori ce
vor intra ulterior în patrimoniul literaturii române. Din rândul acestora se remarcă: Vasile
Alecsandri (Buchetiera de la Florența, Despot-Vodă, Pasteluri), Costache Negruzzi
(Alexandru Lăpușneanul), Dimitrie Bolintineanu (legende istorice, O fată tânără pe patul
morții), Grigore Alexandrescu (elegii, meditații, epistole), Nicolae Bălcescu (Românii
supt Mihai Voievod Viteazul), Alecu Russo (Cântarea României), Mihail Kogălniceanu
(Tainele inimei). Acești autori au cultivat o tematică diversificată, abordând momente din
istoria poporului român, satirizând aspecte din viața socială, ironizând tendința de a imita
Occidentul, în specii literare precum: elegia, epopeea istorică, epistola, oda, balada
istorică, meditația, satira, fabula, nuvela, romanul, drama istorică și comedia.

2
 Programul ”Dacia literară” a avut un impact asupra creației artistice din epocă,
declanșând un proces de îmbinare echilibrată tradiției cu inovația, de racordare necesară
la curentele literare europene, păstrând însă specificul autohton. Epoca literară generată
de apariția ”Daciei literare”, perioada pașoptistă, reprezintă un proces de efervescență
creatoare, prin receptarea aproape simultană a influențelor clasice și romantice din
literatura europeană a vremii, optând pentru un sincretism al metodei de creaței. Deși a
avut o foarte scurtă apariție, ”Dacia literară”, prin articolul-program, ”Introducție”, pune
temeliile presei cu caracter literar și direcționează literatura, pregătind-o pentru momentul
junimist, concentrat tot în jurul unei importante reviste ”Convorbiri literare”. Curentul
național-popular creat în jurul revistei ”Dacia literară” reunește cele mai strălucite
personalități literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioară a literaturii
române.