Modernismul

Modernismul este o tendinţă generală ce se manifestă în literatura şi arta universală, începând cu a

doua jumătate a secolului al XIX-lea și până după Cel de-al Doilea Război Mondial. În poezie, se consideră
că anul de naştere al liricii moderne este 1857, când Charles Baudelaire publică „Florile răului”. Noul limbaj
poetic se caracterizează prin ambiguitate, metaforism, preferinţa pentru versul alb, sintaxa contorsionată.
Scriitorii optează pentru o poezie de cunoaştere, cultivă „estetica urâtului”, principiul disonanţei,
fragmentarismul, toposul orașului.

În literatura română, direcţia modernistă este promovată de criticul literar Eugen Lovinescu, prin
gruparea de la „Sburătorul” (revista şi cenaclul literar cu acelaşi nume), începând din 1919. În domeniul
poeziei, Lovinescu recomandă trecerea acesteia de la epic la liric, limbajul sugestiv, ermetismul, ilustrarea
unor idei filosofice profunde.

Reprezentant de seamă al modernismului românesc, X este creatorul unui univers liric original şi
coerent ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia Y.

O primă trăsătură a modernismului identificată în text este tema …., susținută de motive literare
precum…. Prezentarea textului.

O altă trăsătură care permite încadrarea textului în estetica modernistă este prezenţa figurilor de stil
și a imaginilor artistice preferate de poeţii moderni.

În plus, poezia se înscrie în modernism şi prin nivelul formal, fiind alcătuită din... n strofe, cu
măsura versurilor de .... silabe, unele dintre ele fiind organizate prin tehnica ingambamentului ex. Lirismul
subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-gramaticale: ...

În concluzie, poezia X de Y aparţine modernismului prin temă, structură, limbaj poetic,

dezvăluind….

În cuprins mai puteţi vorbi despre:

Tendința de interiorizare care dezvoltă dimensiunea reflexivă a discursului liric.

Se creează o atmosferă tipică de meditaţie, miraj, sensibilitate....

Ambiguitatea conferă multiple conotații textului poetic

Inovația formală – versuri inegale, libere, albe, muzicalitate interioară

1
 Neomodernismul

Neomodernismul se manifestă în literatura română între anii 1960-1970, după mai bine de un
deceniu dominat de realismul socialist. Într-o atmosferă de relativă liberalizare culturală, poeţii
neomodernişti ai generaţiei ’60, precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru,
Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, refac legăturile cu lirica modernistă interbelică. Ei îşi propun să
reaşeze în centrul poeziei subiectivitatea, planul experienţelor senzoriale, al trăirilor afective sau al aventurii
cunoaşterii. Redescoperă puterea metaforei, cultivă ironia sau autoironia, spiritul ludic, reprezentarea
abstracţiilor în formă concretă. La nivelul limbajului, poezia se întoarce înspre sine, căutând noutatea
expresiei în încercarea de a se autodefini. Rezultatul este uneori ambiguitatea textului, aparența de nonsens
și de absurd, iar, ca efect estetic, șocarea cititorului și provocarea acestuia de a căuta sensuri ascunse.

Reprezentant de seamă al neomodernismului românesc, X este creatorul unui univers liric original şi
coerent ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia Y.

O primă trăsătură a neomodernismului identificată în text este tema …., susținută de motive literare
precum…. Prezentarea textului.

O altă trăsătură care permite încadrarea textului în estetica neomodernistă este prezenţa figurilor de
stil și a imaginilor artistice preferate de poeţii neomodernişti.

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia X de Y se înscrie în estetica neomodernistă prin noutatea viziunii poetice,

surprinzătoarele asocieri metaforice, concretizarea prin limbaj a unor abstracţiuni, ambiguitate,
dezvăluind....

Sau: În concluzie, poezia X de Y aparţine neomodernismului prin temă, structură, limbaj poetic,
dezvăluind….

2
 Prelungiri ale romantismului şi clasicismului

La începutul secolului al XX-lea, în literatura română se înregistrează câteva tendinţe sau direcţii
poetice: epigonismul eminescian, simbolismul; poporanismul şi sămănătorismul, ce se manifestă ca
prelungiri ale romantismului şi clasicismului, prime manifestări ale tradiţionalismului ce se va afirma
pregnant în perioada interbelică. Sămănătorismul este o mişcare neoromantică, dintre trăsăturile căreia
amintim: paseismul, idilismul, sentimentul dezrădăcinării, interesul pentru folclor, natura patriei şi valorile
etice, opoziţia sat-oraş. George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Alexandru Vlahuţă sunt principalii poeţi asociaţi acestei
direcţii. Orientare literară caracterizată prin aceeaşi simpatie faţă de popor, exprimată însă literar cu mai
multă obiectivitate, poporanismul promoveză atitudinea realistă, cultivarea unor teme şi subiecte literare
inspirate din realităţile satului şi tratarea lor estetică într-o cheie voit patetică, angajantă sau mesianică.

Reprezentant de seamă al neoromantismului şi neoclasicismului românesc, X este creatorul unui

univers liric original şi coerent ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia Y.

O primă trăsătură a neoromantismului/ neoclasicismului identificată în text este tema …., susținută
de motive literare precum…. Prezentarea textului.

O altă trăsătură care permite încadrarea textului în estetica neoromantică/neoclasică este prezenţa
figurilor de stil și a imaginilor artistice preferate de poeţii acestei direcţii poetice.

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia X de Y aparţine neoromantismului/neoclasicismului românesc prin temă,

structură, limbaj poetic, dezvăluind….

3
 Tradiţionalismul

Tradiţionalismul este o mişcare culturală şi literară manifestată în perioada interbelică, a cărei

ideologie se cristalizează în jurul revistei „Gândirea”, principalul său teoretician fiind Nichifor Crainic.
Continuând sămănătorismul şi poporanismul, promotorii gândirismului preiau de la aceste curente culturale
ideea că istoria, folclorul şi natura patriei sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. În plus,
Nichifor Crainic insistă asupra componentei spirituale a sufletului ţărănesc, şi anume „conştiinţa religioasă
ortodoxă”. Poeziile publicate în paginile revistei surprind particularităţile sufletului naţional prin
valorificarea miturilor autohtone, a credinţelor străvechi, prin elogierea teluricului şi prin vigoarea existenţei
rurale. Vocabularul dobândeşte note populare, regionale sau arhaice, iar limbajul artistic – deşi nu respinge
simbolul şi sugestia – este destul de transparent.

Reprezentant de seamă al tradiţionalismului românesc, X este creatorul unui univers liric original şi
coerent ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia Y.

O primă trăsătură a tradiţionalismului identificată în text este tema …., susținută de motive literare
precum…. Prezentarea textului.

O altă trăsătură care permite încadrarea textului în estetica tradiţionalistă este prezenţa figurilor de
stil și a imaginilor artistice preferate de poeţii tradiţionalişti.

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia X de Y aparţine tradiţionalismului prin temă, structură, limbaj poetic,

dezvăluind….

4
 Simbolismul

Simbolismul este un curent literar care a apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea ca reacție
împotriva poeziei retorice a romanticilor, a impersonalității reci a parnasienilor și a naturalismului și care a
cunoscut o sincronizare mondială.
Poezia simbolistă se definește ca o poezie a sensibilității pure, iar obiectul acesteia îl constituie stările
sufletești nelămurite, confuze, care, neputând fi explicate, sunt sugerate. Simboliștii cultivă în acest scop
simbolul, sugestia, muzicalitatea, corespondențele, sinestezia, inovațiile prozodice (introduc versul liber).
Temele și motivele utilizate sunt: iubirea, natura ca spațiu al
corespondențelor, moartea, nevroza, orașul, singurătatea, spleenul (o stare de plictiseală amestecată cu
tristețe și cu insatisfacție), reveria, evadarea, călătoria în spații exotice, parfumul, muzica, ploaia, culorile,
instrumentele muzicale.
Reprezentant de seamă al simbolismului românesc, X este creatorul unui univers liric original şi
coerent ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia Y.

O primă trăsătură a simbolismului identificată în text este tema …., susținută de motive literare
precum…. Eul liric îşi exprimă în mod direct ideile, gândurile, sentimentele, evidenţiind ... Prezentarea
textului.

O altă trăsătură care permite încadrarea textului în estetica simbolistă este prezenţa tehnicilor
specifice acestui curent literar: muzicalitatea, sugestia, folosirea simbolurilor.

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia X de Y aparţine simbolismului prin temă, structură, limbaj poetic,

dezvăluind….

5
 Pașoptismul

Reprezintă o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program estetic, care presupune
mesianismul cultural și revoluționar, spirit critic și deschidere spre Occident și lupta pentru impunerea unui
specific național, conștiință civică și patriotică. Personalitățile care au rol de îndrumător al fenomenului
cultural și literar sunt Ion Heliade Rădulescu și Mihail Kogălniceanu.

Literatura pașoptistă exprimă idealul de libertate națională susținut de surse de inspirație precum
trecutul istoric și figurile de eroi din rândul domnitorilor. Scriitorii pașoptiști manifestă preferință pentru
natură și folclor, iar creațiile lor reflectă problemele sociale ale epocii.

Fragmentul extras din opera x de y se înscrie în paradigma pașoptistă prin tema abordată ( ideea
națională exprimată prin dragostea pentru pământ-popor, tradițiile naționale, elogiul trecutului glorios,
critica societății contemporane, afirmarea omului și a personalității sale) susținută de motive precum: … .

O primă trăsătură a literaturii pașotiste regăsită în … o reprezintă izvoarele de inspirație ( natură,

folclor, frumusețile patriei, istoria). Universul artistic în care se evocă … figura de erou… Societatea
contemporană.

O altă trăsătură ce confirmă încadrarea textului în literatura pașoptistă este imaginarul poetic/artistic
specific, figurile de stil şi imaginile artistice dezvăluind viziunea originală despre lume a autorului.
(personificare, repetiție, antiteză, comparaţie, ironie).

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura versurilor
de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-gramaticale: ...

În concluzie, poezia aparține esteticii pașoptiste prin temă, motive, prin cursivitatea exprimării și
frumusețea limbii.

6
 Realismul

Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale secolului al XIX-lea,
realismul se impune ca termen pentru o nouă orientare estetică, definită ca „expresie a banalităţii cotidiene”
(Champfleury), orientare ce pune accentul pe relația dintre artă și realitate.

Curentul se caracterizează prin: lipsa de idealizare a vieţii sociale, tipicitatea personajelor,

construirea acestora în relație cu mediul în care trăiesc, observaţia psihologică, reprezentarea veridică a
realităţii contemporane scriitorului, a societății sub determinismul social-economic, obiectivitatea
perspective narative, prezenţa temelor specifice (goanna după înavuţire, căsătoria, familia), utilizarea
tehnicii detaliului, notarea amănuntului semnificativ, stil sobru şi impersonal, atitudine critică față de
societate.

Fragmentul extras din opera X de Y se circumscrie esteticii realiste prin particularități de structură și
compoziție specifice și abordează tema …susținută de motive precum….

O primă trăsătură a realismului regăsită în creaţia epică… este reprezentarea veridică a vieţii….
Realitatea, cu circumstanţele ei sociale, naţionale, istorice, nu se limitează la o singură clasă socială, ci oferă
o frescă a societăţii… din perioada amintită. Scene precum cea …/Expozițiunea situează exact
evenimentele în timp și spațiu, asigurând autenticitate și veridicitate relatării (ex. toponime reale).

O altă trăsătură ce confirmă încadrarea romanului în estetica realistă este caracterul tipologic al
personajului...(caracterizare). Descrierile minuțioase (cadrul ambiant, vestimentația, fizionomia) au conotații
în plan moral.

Remarcăm perspectiva narativă obiectivă, naratorul extradiegetic, omniscient și omniprezent care relatează
evenimentele la persoana a III-a (ex. ), narațiunea fiind heterodiegetică.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții în discursul narativ și susțin caracterul realist al operei.
Descrierea reconstituie într-o manieră documentară universul social prezentat (ex.). De asemenea, conferă
iluzia vieții în desfășurare și reflectă atitudinea scriitorului față de valorile lumii evocate. Narațiunea are
funcție de reprezentare a realității și aceea de semnificare (ex.). Dialogul susține veridicitatea și concentrarea
epică. Scenele dialogate contribuie la analiza psihologică a personajelor (ex.).

În concluzie, prin temă, perspectiva narativă omniscientă, prin prezentarea societății…și a unui
anumit tip de personaj, prin stilul impersonal, sobru, fragmentul ilustrează trăsăturile realismului. În viziune
realist sunt înfățișate relațiile dintre comunitate (social, etnică, religioasă) și individ, dintre părinți și copii,
dintre soți, dar și aspecte ale psihologiei feminine/masculine.

7
 Romantismul

Romantismul, curent literar apărut în secolul al XIX-lea, se caracterizează prin cultivarea

sensibilității, a imaginației și a fanteziei creatoare în defavoarea rațiunii lucide. Se acordă o importanță
deosebită sentimentelor omenești și mai ales iubirii, aceasta fiind înțeleasă ca o trăire afectivă puternică.
Interesul pentru istorie, folclor, natură, cultivarea miturilor, evaziunea în trecut, decorul nocturn,
descoperirea infinitului spațial și temporal, personajul excepţional în împrejurări excepţionale sunt specific
romantice. La nivelul limbii literare se prețuiește libertatea de creație și se admite amestecul genurilor și al
speciilor. Arhaismele, regionalismele, construcțiile, specifice limbii vorbite pătrund în vocabularul poetic.
Dintre procedeele stilistice preferate amintim: antiteza, comparația dezvoltată, ironia.

Reprezentant de seamă al romantismului românesc, X este creatorul unui univers liric/artistic

original, ale cărui coordonate se regăsesc și în poezia/fragmentul ….

O primă trăsătură a romantismului identificată în text este tema …., susținută de motive romantice
precum…. Prezentarea textului.

O altă trăsătură a romantismului poate fi identificată la nivelul imaginarului poetic, figurile de stil și
imaginile artistice reflectând caracterul romantic al textului.

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia/fragmentul X de Y se înscrie în estetica romantică prin temă, structură, limbaj

poetic/artistic, apelul la mituri, dezvăluind….

8
 Caracterizarea personajului

Personajul literar reprezintă o instanță a comunicării narative/dramatice, o plăsmuire a imaginației

autorului care există doar în planul ficțiunii, chiar dacă a avut un model în realitate. Are un rol fundamental
în creația literară, deoarece este cel care acționează în textul narativ/dramatic. Deși au fost numite „ființe de
hârtie” de Roland Barthes, personajele reușesc să-și impună identitatea, determinându-i deseori pe cititori să
se identifice lor.

Personajul literar întruchipează un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale
distincte puse în lumină de întâmplări, relații, vorbe și atitudini evidențiate pe parcursul operei literare.

Z reprezintă personajul principal al operei literare X de Y, deoarece participă activ la toate

momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său. El contribuie hotărâtor la transmiterea
mesajului artistic.

T este personajul secundar, deoarece participă la acțiune, având rolul de a pune în lumină personajul
principal.

Din punctul de vedere al statutului social, Z este un … (ocupați/calitatea) din … (localitatea),

aparținând unei familii de condiție medie/superioară/inferioară. Aflat la vârsta …, el apare într-un moment
obișnuit/de excepție al existenței sale, căci… (rezumat).

Portretul său fizic este sugerat/ abia schițat/ bine prezentat/amplu prezentat în acest text printr-o
descriere/ prin intermediul epitetelor, prin caracterizare directă de către narator/ alte personaje/
autocaracterizare… ex.

Naratorul pune accent pe trăsăturile moral-sufletești ale personajului, ce sunt conturate prin diverse
mijloace. Astfel, Z este caracterizat prin mijloace directe de către narator (ex.), de către personaje (ex.), prin
autocaracterizare (ex.). Portretul moral se realizează mai ales cu ajutorul mijloacelor indirecte de
caracterizare prin vorbe, fapte, atitudine, limbaj, relația cu celelalte personaje, plasarea într-o situație-limită,
mediul în care trăiește. (Trăsături exemplificate) În relație cu …se dovedește a fi… . Caracterizarea prin
nume constituie o altă metodă indirectă de evidențiere a trăsăturilor de caracter. Ex.

Modurile de expunere care contribuie la realizarea acestui portret literar sunt narațiunea (ex.),
descrierea (ex.), dialogul (ex.), monologul (ex.). Limbajul artistic poartă amprenta stilului lui … , fiind
expresiv prin imaginile artistice vizuale, auditive etc. Figurile de stil nuanțează aspectele redate: epitetele …,
repetițiile … etc.

9
 În concluzie, Z, protagonistul operei literare… de… reprezintă prototipul omului
perseverent/conștient/inteligent/harnic/ leneș/ răsfățat/educat/needucat etc. care știe să se impună în fața
celorlalți, oferindu-le un model de comportament demn de urmat/ care nu trebuie urmat.

Genul epic (model)

Genul epic reuneşte operele literare în proză sau în versuri în care autorul îşi exprimă în mod indirect
gândurile şi sentimentele prin intermediul naratorului, al acţiunii şi al personajelor. Modul predominant de
expunere, naraţiunea, se poate asocia cu dialogul, cu descrierea sau cu monologul, care o completează,
nuanţându-i posibilităţile de ordonare a lumii ficţionale.

Consider că opera literară X de Y abordează tema … şi aparţine genului epic, deoarece prezintă
particularităţile de structură şi de compoziţie specifice acestuia.

În primul rând, textul are conţinut narativ, adică prezintă întâmplări ce alcătuiesc acţiunea care se
desfăşoară pe momentele subiectului. Astfel, se povesteşte că… (rezumat).

Existenţa conflictului, evoluţia prpgresivă a acţiunii, precum şi plasarea acesteia în timp şi spaţiu
diferenţiază opera epică de alte tipuri de texte literare. Indicii spaţiali şi temporali fixează întâmplările în…
(ex. Indici spaţiali şi temporali). În text, conflictul are loc între…/ conflictul interior se dă între…

În al doilea rând, personajele, “fiinţe de hârtie” (Roland Barthes), participă la acţiune în diferite
grade şi sunt principale (ex.), secundare (ex.), individuale (ex.), colective (ex.), episodice (ex.). Personajul
principal se dovedeşte a fi … (scriem câteva trăsături). Portretul lui se conturează cu ajutorul procedeelor de
caracterizare directă de către narator (ex.) sau de alte personaje (ex.). Prin autocaracterizare, personajul se
defineşte drept…(citat).

Trăsăturile lui sunt reliefate şi cu mijloacele de caracterizare indirectă prin fapte, atitudine, comportament,
relaţia cu celelalte personaje.

În al treilea rând, naratorul extradiegetic, omniscient şi omniprezent relatează întâmplările la

persoana a III-a (ex. de verbe la pers. A III-a) dintr-o perspectivă narativă obiectivă.

Sau: naratorul implicat, devine personaj şi relatează întâmplările la persoana I (ex. de verbe la pers. I), dintr-
o perspectivă narativă subiectivă.

Modurile de expunere se îmbină armonios, căci, alături de naraţiune, apar descrierea, dialogul, monologul.
Dacă naraţiunea are rolul de a fixa cronologic evenimentele, descrierea contribuie la crearea atmosferei
evocate şi schiţează în mod sugestiv personajele. Dialogul dinamizează acţiunea şi contribuie la
caracterizarea personajelor. Monologul dezvăluie trăirile, emoţiile personajului, frământările lui sufleteşti.

În plus, fiind o opera literară, remarcăm prezenţa figurilor de stil (ex.) şi a imaginilor artistice (ex.).

10
 În concluzie, X de Y este o operă literară ce aparţine genului epic, mesajul tulburător şi forma
artistică deosebită impresionând cititorul.

Genul liric
Genul liric reunește operele literare în versuri, în care autorul își exprimă în mod direct ideile,
impresiile și sentimentele, ceea ce implică prezența eului liric, a figurilor de stil și a imaginilor artistice.
Domeniul confesiunii și al contemplației, opera lirică are ca moduri de expunere specific monologul și
descrierea. Elementele de prozodie – rima, ritmul, măsura -, precum și eufonia intrinsecă a cuvintelor confer
muzicalitate textului și susțin lirismul versurilor.

În opinia mea, opera literară …. scrisă de…. aparține genului lyric și prezintă particularitățile de
structură și de compoziție specific acestuia. Textul dezvoltă tema …. susținută de motive precum:……Titlul
(sintetic/analitic/sub forma unui enunţ) este alcătuit dintr-un .. care, în sens propriu se referă la… În sens
figurat, denumește…

În primul rând, aceste versuri aparțin unei creații lirice, deoarece poetul își exprimă în mod direct
sentimentele, ideile, viziunea, creând un univers poetic sugestiv. Poemul este structurat sub forma unui ….
(monolog – confesiunelirică/ monolog adresat/ text descriptiv/ dialog) în care … (idei și sentimente;
prezentarea textului).

În al doilea rând, vocea care se adresează direct sensibilității noastre, eul liric, își face simțită
prezența prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbe la persoana I și /sau a II-a (ex.), pronume personale
la persoana I și/sau a II-a (ex.), pronume și adjective pronominale posesive la persoana I și/sau a II-a (ex.),
substantive în vocativ (ex.), exclamații (ex.), interogații (ex.), punctuația expresivă. Eul liric se oglindește și
în sentimentele variate redate de această poezie: iubire pentru natură (citat), dragoste de viață, melancolie,
nostalgie, farmec, tristețe, suferință, neliniște, pace, bucurie, veselie, măreție, patos, revoltă, ironie, umor etc.

În al treilea rând, figurile de stil și imaginile artistice particularizează opera literară și dezvăluie
complexitatea lumii interioare a autorului, viziunea originală despre lume a acestuia. Epitetele aduc culoare,
sensibilitate (..), enumerațiile contribuie la redarea atmosferei, la diversificarea aspectelor prezentate (…),
personificările umanizează natura (…), metaforele sugerează aspect neașteptate, nuanțe, trăiri ale eului liric
(…), inversiunile subliniază un aspect, o stare, o idée (…), comparațiile stabilesc analogii surprinzătoare,
inedite etc.

De comentat 2 figuri de stil și 2 imagini artistice.

În plus, la muzicalitatea și armonia lirică a versurilor ce alcătuiesc strofe de n versuri, contribuie și

rima…, ritmul… și măsura de x silabe.

11
 În concluzie, poezia … de … aparține genului lyric prin exprimarea directă a sentimentelor, prin
limbajul expresiv, prezența eului liric, organizarea în versuri și strofe.

Figuri de stil (şi procedee artistice)

Procedeele artistice reprezintă mijloacele de sporire a expresivităţii unei opere literare şi se împart în
figuri de stil, procedee de expresivitate artistică şi procedee fonetice.

Definite în mod convenţional ca „abateri expresive, construcţii sugestive, cuvinte şi structuri

gramaticale mai puţin obişnuite în ... curent”, figurile de stil particularizează opera literară şi reprezintă o
amprentă a stilului fiecărui autor.

Creator al unui univers artistic original şi coerent, Y exploatează limbajul poetic în mod original,
raportându-se, pe de o parte, la limbajul obişnuit, iar pe de altă parte, la realitate. Pentru aceasta utilizează
figuri de stil care se constituie în imagini artistice inedite, regăsite şi în poezia x.

Întregul discurs poetic se focalizează pe tema ..., susţinută de motive literare precum...

Figurile de stil – născute în spaţiul generos al relaţiei dintre semnificant şi semnificat – dezvăluie
complexitatea lumii interioare a autorului şi conferă expresivitate textului. Exemple.

În concluzie, figurile de stil răspund unui imperativ imanent oricărei creaţii lirice, Y valorificând,
într-un stil original, în poezia X, valenţele limbajului poetic, pentru a transmite idei despre...

(Dacă vi se cer doar figurile de stil, scoateţi primul alineat.)

12
 Paşoptismul 2

Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne, principala trăsătură a literaturii
paşoptiste fiind coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar în aceeaşi
creaţie. Paşoptismul este o ideologie literară, niciodată sintetizată într-un program particular, care se
caracterizează prin: spirit critic, deschidere spre Occident, şi lupta pentru impunerea unui specific naţional,
conştiinţă civică şi patriotică, precum şi pionieratul în mai toate domeniile vieţii.

Literatura paşoptistă exprimă idealul de eliberare şi unitate naţională, susţinut de surse de inspiraţie
ca: trecutul istoric, figurile de eroi din rândul domnitorilor. Scriitorii manifestă preferinţă pentru natură şi
folclor, satirizează relaţiile sociale de tip feudal şi reflectă în creaţiile lor problemele sociale ale epocii.

Poezia X de Y se circumscrie ideologiei paşoptiste prin particularităţi de structură şi compoziţie

specifice şi abordează tema... (ideea națională exprimată prin dragostea pentru pământ-popor, tradițiile
naționale, elogiul trecutului glorios, critica societății contemporane, afirmarea omului și a personalității sale)
susţinută de motive precum...

O primă trăsătură care permite încadrarea poeziei în literatura paşoptistă este reprezentată de ideile
poetice identificate la nivelul textului

O altă trăsătură ce confirmă încadrarea textului în literatura pașoptistă este imaginarul poetic/artistic
specific, figurile de stil şi imaginile artistice dezvăluind viziunea originală despre lume a autorului.
(personificare, repetiție, antiteză, comparaţie, ironie).

În plus, nivelul formal susţine mesajul poetic, textul fiind alcătuit din... n strofe, cu măsura
versurilor de .... silabe, rimă ... . Lirismul subiectiv/obiectiv se realizează cu ajutorul mărcilor lexico-
gramaticale: ...

În concluzie, poezia/fragmentul X de Y se înscrie în paşoptism prin temă, structură, limbaj

poetic/artistic, dezvăluind….

13
 Demonstrație gen dramatic

Genul dramatic reunește operele literare destinate reprezentării scenice, în care autorul își exprimă în
mod indirect gândurile și sentimentele cu ajutorul acțiunii și al personajelor, modul de expunere
predominant fiind dialogul. Din punct de vedere compozițional, textul este structurat în acte, scene, tablouri
și apar indicațiile scenice, adică „tot ceea ce în textul de teatru nu este rostit de actor” (Anne Ubersfeld).
Conflictul rămâne componenta esenţială a operei dramatice, (constând în existenţa a două sau mai multe
forţe opuse, aflate într-o relaţie ostilă, în cadrul unui sistem de acţiuni şi reacţiuni).

Consider că opera literară X de Y aparține genului dramatic, deoarece prezintă particularităţile de

structură şi compoziţie specifice acestuia, și abordează tema ... .

În primul rând, discursul dramatic este structurat în diviziunile specifice, fragmentul fiind extras din
actul ..., scena ... . Se remarcă prezenţa indicațiilor scenice, ca modalităţi de intervenţie directă a autorului,
care numeşte personajele, indicând în fiecare moment cine vorbeşte, precizează gesturile şi acţiunile
acestora. Astfel, înaintea fiecărei replici este notat numele personajului care o
rosteşte……………………………………………………(citat în care se transmite o astfel de replică).
Indicaţiile scenice se referă la decor (ex), la statutul personajelor (ex), la gesturi (ex), mimică (ex), felul de a
vorbi (ex), mişcarea scenică (ex), intonaţie (ex), relaţiile dintre personaje (ex). De asemenea, se constituie
într-un important mijloc de caracterizare a personajelor. De exemplu,

În al doilea rând, acțiunea dramatică este un element important pentru orice operă dramatică,
desemnând deopotrivă întâmplările ficţionale imaginate de autor şi evenimentele scenice în care se
converteşte. Limitată în timp şi spaţiu, acţiunea este plasată în ... şi se deduce, mai ales, din replicile
personajelor, dialogul fiind principalul mod de expunere. Rezumat.

Acțiunea, puternic vizualizată, se structurează în jurul unui conflict care produce asupra receptorului
o tensiune orientată în mod obligatoriu spre o soluţie. În piesa/fragmentul prezentată/prezentat, conflictul
exterior se declanșează între... . Conflictul interior se naşte din opoziţia dintre voinţa, sentimentele,
convingerile şi raţiunea personajului.

În plus, personajele care participă la acţiune sunt: .... . X este personajul central al fragmentului,
fiind caracterizat direct de către celelalte personaje .... . Prin autocaracterizare, se defineşte drept un.... .

14
Predomină mijloacele indirecte de caracterizare prin acţiuni, fapte, p, limbaj, nume, vestimentaţie, atitudine,
relaţia cu celelalte personaje. Ca orice personaj dramatic, are o natură dublă: fiinţă de ficţiune căreia i se
alătură o fiinţă vie, reprezentată de actorul care îi dă viaţă în actul reprezentării.

Nu în ultimul rând, retorica specifică limbajului dramatic se distinge prin oralitatea datorată
frecvenţei construcţiilor exclamative (ex.), interogative (ex.), a vocativelor (ex.) şi a interjecţiilor care
transpun cititorul în atmosfera specifică spectacolului imaginat de autor.

În concluzie, opera literară X de Y aparține genului dramatic, prin concizia temporală şi spaţială,
numărul limitat de personaje şi de acte, prezenţa indicaţiilor scenice, un conflict puternic şi reprezentativ,
transfigurând experienţe umane reprezentative.

Indicaţii scenice

Indicaţiile scenice, notaţiile autorului sau didascaliile sunt sugestii aparţinând autorului destinate
actorilor sau regizorului, în vederea realizării spectacolului, sau cititorului pentru o imagine mai amplă
asupra aspectelor legate de acţiune, personaje, decor, adică „tot ceea ce în textul de teatru nu este rostit de
actor” (Anne Ubersfeld). Didascaliile se pot referi la: elemente de comunicare paraverbală - intonaţie,
accent, modulaţiile vocii, debitul verbal -, elemente de comunicare nonverbală – gestica, mimica, machiajul,
vestimentaţia, mişcarea scenică -, elemente de circumscriere ambientală ce vizează decorul, efectele de
lumini, sunet.

Fragmentul extras din opera X de Y aparţine genului dramatic, deci însumează atât textul literar
propriu-zis, cât şi notaţiile autorului un numai că oferă o imagine complexă asupra elementelor
spectacolului, dar au şi rol în caracterizarea personajului.
În primul rând, discursul dramatic este structurat în diviziunile specifice, fragmentul fiind extras din
actul ..., scena ... . Se remarcă prezenţa indicațiilor scenice, ca modalităţi de intervenţie directă a autorului,
care numeşte personajele, indicând în fiecare moment cine vorbeşte, precizează gesturile şi acţiunile
acestora. Astfel, înaintea fiecărei replici este notat numele personajului care o
rosteşte……………………………………………………(citat în care se transmite o astfel de replică).
Indicaţiile scenice se referă la decor (ex), la statutul personajelor (ex), la gesturi (ex), mimică (ex), felul de a
vorbi (ex), mişcarea scenică (ex), intonaţie (ex), relaţiile dintre personaje (ex).

În al doilea rând, indicaţiile scenice se constituie într-un important mijloc de caracterizare a

personajelor. Caracterizarea personajelor aşa cum se desprinde din indicaţiile scenice.

15
 În concluzie, indicaţiile scenice deţin un rol imprtant în transmiterea mesajului operei dramatice X de
Y, devenind un mijloc de caracterizare a personajelor, aducând lămuriri asupra desfăşurării acţiunii şi
conturând într-un mod original lumea spectacolului.

(Puteţi să mai folosiţi şi alte informaţii despre genul dramatic din fişa respectivă.)

Dialogul

Dialogul este un mod de expunere care constă într-o succesiune de replici între doi sau mai mulţi
vorbitori, mărcile sale grafice fiind linia de dialog sau ghilimelele şi alineatul. Rolul dialogului este de a
construi acţiunea, de a defini relaţiile dintre personaje sau de a caracteriza personajele, fiind şi un mijloc
important de realizare a oralităţii.

Fragmentul citat din opera X de Y aparţine genului dramatic/epic în cadrul căruia dialogul reprezintă
modul de expunere predominant. Textul dezvoltă tema , susţinută de motive precum:.... .

În primul rând, la nivel formal, este evidentă prezenţa dialogului prin schimburile de replici dintre
personaje. Accentul cade asupra stărilor sufleteşti, a gândurilor şi a comportamentului fiecărui personaj.
Astfel ... . Prin intermediul dialogului, Z şi N îşi comunică informaţii privitoare la ... . acţiunea poate fi
dedusă din replicile acestora. Povestim.

În al doilea rând, rolul dialogului literar este de a caracteriza personajele. De exemplu, ... .
Caracterizare directă. Autocaracterizare. – exemple.

În plus, dialogul conferă oralitate operei literare, iluzia graiului viu fiind obţinută prin diverse
mijloace: substantive în vocativ, interogaţii, exclamaţii, interjecţii, propoziţii scurte, cuvinte aparţinând
limbajului familiar sau popular (pentru fiecare dăm exemple).

În concluzie, dialogul are rolul de a dinamiza acţiunea, contribuie la caracterizarea personajelor, la

conturarea atmosferei, dând textului culoare şi originalitate.

16
 Mijloace/ procedee artistice

Limbajul poetic este în mod necesar individual şi original, presupunând un tip particular de raportare
a fiecărui poet atât la limbajul obişnuit, cât şi la realitate. Figurile de stil, imaginile artistice, elementele de
prozodie reprezintă procedee artistice prin care autorul transmite mesajul poetic într-un mod particular, unic.

Creator al unui univers artistic original şi coerent, X exploatează limbajul poetic într-un mod inedit,
utilizând o diversitate de procedee artistice pe care le regăsim şi în poezia Y.

Întregul discurs poetic se focalizează, conform tradiţionalismului/romantismului etc, pe tema ...,

valorificând motive literare precum.... Universul evocat/creat.... prezentăm textul. Eul liric, mărci lexico-
gramaticale/lirism subiectiv/lirism obiectiv...

Figurile de stil – născute în spaţiul generos al relaţiei dintre semnificat şi semnificant – se constituie
în imagini artistice inedite care dezvăluie complexitatea lumii interioare a autorului şi conferă expresivitate
textului. Imaginea vizuală... interpretăm imaginile artistice şi figurile de stil

În plus, elementele de prozodie participă la transmiterea ideii poetice, conferă muzicalitate poemului
şi susţin lirismul versurilor. Poezia este alcătuită din x strofe, cu rimă ... şi măsura de x silabe.

În concluzie, procedeele artistice sporesc expresivitatea textului şi particularizează opera literară. În

poezia X poetul Y valorifică într-un stil original limbajul poetic pentru a transmite ideea ...

17
 Relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice

Opera literară este o lucrare originală care exprimă realitatea prin imagini artistice născute din
fantezia creatoare a autorului, într-o simbioză originală a conţinutului cu forma. Artistul transfigurează
realitatea, creează un univers imaginar cu scopul de a transmite idei, emoţii şi sentimente. Ideea poetică
reflectă concepţia şi atitudinea poetului faţă de aspectele surprinse în text, iar mijloacele artistice devin
purtătoare ale mesajului poetic şi conferă expresivitate textului.

Creator al unui univers artistic original şi coerent, X exploatează limbajul poetic într-un mod inedit,
utilizând o diversitate de procedee artistice pe care le regăsim şi în poezia Y.

Întregul discurs poetic se focalizează, conform tradiţionalismului/romantismului etc, pe tema ...,

valorificând motive literare precum.... Universul evocat/creat.... prezentăm textul. Eul liric, mărci lexico-
gramaticale/lirism subiectiv/lirism obiectiv...

Figurile de stil – născute în spaţiul generos al relaţiei dintre semnificat şi semnificant – se constituie
în imagini artistice inedite care dezvăluie complexitatea lumii interioare a autorului şi conferă expresivitate
textului. Imaginea vizuală... (interpretăm imaginile artistice şi figurile de stil )

În plus, elementele de prozodie participă la transmiterea ideii poetice, conferă muzicalitate poemului
şi susţin lirismul versurilor. Poezia este alcătuită din x strofe, cu rimă ... şi măsura de x silabe.

În concluzie, procedeele artistice sporesc expresivitatea textului şi particularizează opera literară. În

poezia X poetul Y valorifică într-un stil original limbajul poetic pentru a transmite ideea ...

18
 Rolul verbelor

„Verbul, prin regimul său privilegiat de nucleu al enunțării, reprezintă o sursă majoră de
expresivitate artistică”, atât prin conținutul semantic, cât și prin categoriile „morfo-sintactice specifice –
timpurile, modurile, persoanele.” (Miorița Got).

Poezia X de Y abordează tema … susținută de motive literare precum … Un rol important în

transmiterea mesajului poetic având timpul verbelor, căci așa cum afirma D. Irimia „Timpul, cea mai
complexă categorie gramaticală, dezvoltă gradul cel mai înalt de complexitate în stilul beletristic.”

Prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, dorința eului liric de a da sens
duratei fragmentare. Conștient de limitele ontice ale ființei, acesta….(prezentarea textului).

Verbele la prezent se constituie și în figuri de stil și imagini artistice, conferind expresivitate. Astfel,
personificarea… etc. Prezentul iterativ reliefează caracterul repetabil al ..., figurând existența ca un spațiu
al…

În concluzie, verbele la timpul prezent sunt esențiale în constituirea sensului operei literare, selecția
și combinarea acestora devenind semn al originalității artistice a …

19
 Rolul verbelor

„Verbul, prin regimul său privilegiat de nucleu al enunțării, reprezintă o sursă majoră de
expresivitate artistică”, atât prin conținutul semantic, cât și prin categoriile „morfo-sintactice specifice –
timpurile, modurile, persoanele.” (Miorița Got).

Fragmentul/ opera X de Y abordează tema … susținută de motive literare precum …, un rol

important în transmiterea mesajului poetic având timpul verbelor, căci așa cum afirma D. Irimia: „Timpul,
cea mai complexă categorie gramaticală, dezvoltă gradul cel mai înalt de complexitate în stilul beletristic.”

Imperfectul susține ideea de acțiune continuă, durativă sau iterativă. (prezentarea textului).

Verbele la imperfect se constituie și în figuri de stil și imagini artistice, conferind expresivitate

textului. Astfel, personificarea… etc. Imperfectul iterativ reliefează caracterul repetabil al ..., figurând
existența ca un spațiu al…

În concluzie, verbele la timpul imperfect sunt esențiale în constituirea sensului operei literare,
selecția și combinarea acestora devenind semn al originalității artistice a …

Imperfectul susține ideea de acțiune continuă, durativă sau iterativă. „Imagine vie a mișcării” (Tudor
Vianu), imperfectul are rol evocator, aducând în prezent fapte sau stări din trecut. Frecvent este asociat unor
stări interioare, subiective, fiind folosit mai ales pentru narațiunea la persoana I.
Poate apărea în pauzele descriptive (imperfectul descriptiv) sau în secvențele de fixare a cadrului
narativ, asociat categoriilor timp – spațiu – atmosferă, care ies de sub incidența derulării secvențiale a unor
scene sau fapte, având o valoare eternă (prezentarea unui cadru din natură, a unui anotimp, a unui moment
din zi etc.).
De asemenea, imperfectul poate evoca o vârstă eroică sau fabuloasă, de mult dispărută, către care
naratorul sau personajul se întoarce nostalgic.
Imperfectul oniric situează lumea narată într-un timp imaginar de grad secund, fiind „timpul la care
se povestesc visele sau coșmarurile” (Umberto Eco).

20
Imperfectul anticipativ modifică aspectul imperfectiv, dezvoltând sensul de prezent și ambiguizând relația
real-ireal.

Rolul stilistic de „indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocurile de copii” (I. Coteanu) devine o
strategie discursivă prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se întemeiază lumi posibile, se
imaginează experiențe ipotetice.

„Valoarea stilistică a imperfectului, virtutea lui de a vrăji mișcarea îl indică drept timpul propriu literaturii
de amintiri, adică al aceleia care înfățișeză o succesiune de evenimente ale trecutului.” (Tudor Vianu,
Estetica).

„Imperfectul e un timp foarte interesant, pentru că e durativ și iterativ. Fiind durativ, ne spune că ceva
tocmai se petrecea în trecut, dar nu într-un moment precis, și nu se știe când anume s-a început acțiunea și
când sfârșește. Ca timp iterativ, ne autorizează să gândim că acțiunea aceea s-a repetat de multe ori. Dar nu e
niciodată sigur când anume e iterativ, când e durativ, și când este în ambele feluri.” (Umberto Eco, Șase
plimbări prin pădurea narativă).

21