Chimia in

stomatologie
Proiect a- XII-a C

Carcoana Alexandru
Dreghiciu Alexandra
Goia Teodora
Petrusel Marius
Sita Denisa
[NUME COMPANIE]
 Chimia a reusit:
 sa prelungeasca viaţa oamenilor, 
 sa le aline durerile, 
 sa le uşureze munca, 

 sa le ridice gradul de civilizaţie. 

Stomatologia este un domeniu in
care chimia îsi gaseşte cu prisosinţă locul
. 

  Originea substanţelor cu ajutorul cărora sunt acoperite necesităţile energetice

şi plastice ale organismului se află în mediul extern, de unde sunt "importate" sub
forma aşa numitelor substanţe alimentare lichide sau solide, alcătuite dintr-o
varietate foarte mare de componenţi organici şi anorganici. Gura cu dinţii
reprezintă prima poartă a aparatului importator al materiei. Maxilarele şi dinţii iau
parte activ în "procesul de producţie" al materialelor necesare vieţii.

Dinţii noştri sunt expresia frumuseţii şi a sănătăţii noastre. Albul lor

strălucitor ca al unor perle înşirate armonios contribuie în mare măsură la
realizarea unui chip frumos - motiv în plus pentru a-i apăra de orice îmbolnăvire.

Pentru redobândirea funcţiilor de masticaţie, fizionomie, deglutiţie, în

condiţiile în care materialele restaurative vin in contact cu ţesuturile vii ale
organismului, legile fizicii şi chimiei trebuie încrucișate cu legile biologice

Compozitia chimica a dintilor:

Smaltul: 2.3% apa, 1.7% substante organice(keratina,

protenie,galactoza,collagen, acid citric,acizi grasi etc.), 96% substante anorganice
(apa,calciu,fosfor,sodiu,potasiu, clor magneziu,zinc, strontiu etc).

Cementul: 32% apa, 22% substante organice, 46% substante

anorganice(calciu, fosfor, fluor etc).

Dentina: 13.2% apa, 17.8% substante organice(collagen,keratine acid lactic

etc), 69% substante anorganice(calciu, fosfor, fluor).
 Pulpa dentara: 68% apa, 28% substante organice(aminoacizi,grasimi,
glicogen, protein, lipide,enzime), 3.9% substante anorganice(calciu,fosfor,
flour,natriu,potasiu )

Materiale si substante folosite:

1.In implantologie;

2.In profilaxie.

1.Implantologie

a.materiale metalice.

b.materilae ceramice.

a.Materiale metalice.
 b.Materilae ceramice

Etimologia cuvântului „ceramică” își

are originea în cuvântul grecesc
„keramos”, care înglobează noțiunea
de plasticitate și, în același timp,
caracterul de coacere al argilei. Anul
2700 î.Hrmarchează descoperirea
primei tehnologii de fabricație a
porțelanului, cel mai nobil produs al ceramicii, fiind realizat în China.

Masele ceramice prezintă avantajul major de a fi singurele materiale

existente actual care pot să redea aspectul natural al dinților, fiind și materialul cu
cel mai înalt nivel de biocompatibilitate. Dezavantajele care le au, de rezistență
mică la traumatisme și timpul îndelungat necesar pentru obținerea lor, alături de o
echipă clinico-tehnică și echipamente de excepție, au fost diminuate prin apariția
unor noi procedee de laborator, simplificate, și ridicarea rezistenței, astfel încât
utilizarea lor clinică a ajuns la un procentaj de peste 50% în defavoarea celorlalte
materiale.

Din punct de vedere structural,

ceramica dentară reprezintă un material
compus atât din elemente nemetalice
(precum Oxigen, Fluor, Siliciu, Bor), cât
și din elemente metalice (precum Calciu,
Magneziu sau Aluminiu), rezultând
silicați, oxizi, borați etc, dar și
amestecuri complexe din aceste
materiale. Se formează legături
intermoleculare de tip ionic sau
covalent, proporția acestora în masa
ceramică planând asupra rezistenței
mecanice.

Compoziția maselor ceramice dentare de uz general este constituită de :

feldspat (componentă majoră, principală) și cuarț și caolin. Feldspatul este un
mineral care, după ardere, devine sticlos și își păstrează forma, caolinul conferă
opacitate, fiind un material argilos (masele moderne ceramice conțin cantități
extrem de mici de caolin sau pot chiar să lipsească), iar cuarțul este responsabil de
transluciditatea materialului și stabilitate deoarece rămâne neschimbat la
temperatura normală de ardere a ceramicii. Pe lângă aceste componente de bază,
masele ceramice mai prezintă în compoziție și : lianți organici (glucoză, zaharoză,
dextrină, amidon), cu rol în omogenizare; pigmenți anorganici, care determină
colorarea maselor ceramice, reprezentați de oxizi metalici (exemplu : oxid de
mangan colorează în violet, oxidul de cupru pentru verde, oxid de cobalt pentru
albastru, oxid de titan pentru galben etc); oxizi de lantanide, utilizați pentru
fluorescență (în trecut, se foloseau oxizi de uraniu dar au fost înlocuiți datorită
reactivității lor); fondanți pentru scăderea temperaturii de ardere.

Masele ceramice prezintă mai

multe proprietăți, atât
mecanice, cât și chimice și
fizice. În ceea ce privește
proprietatea mecanică, putem
menționa : duritatea
(modernizarea a permis
confecționarea unor mase
ceramice cu temperaturi joase
de sinterizare, deci cu o
duritate mai scăzută, apropiată
de cea a smalțului, însă cele clasice aveau o duritate crescută, determinând abrazia
dinților antagoniști), rezistență la compresie (se uzează foarte greu), însă cu o
rezistență foarte mică la fracturi (este un material casant), rigiditate, sensibilitate în
cazul microfisurilor de suprafață.

Printre proprietățile chimice putem enumera nemodificarea maselor în cazul

unor variații largi de ph bucal, nu sunt atacate de acizii prezenți în cavitatea orală.
Proprietățile fizice : temperatură de topire înaltă (este un material refractar),
densitate mai mică, deci greutate mai mică față de lucrările metalice,
transluciditatea, care crește cu cu cât avem mai multă fază sticloasă, astfel cele mai
bune proprietăți optice le vor avea ceramicile sticloase, cele feldspatice.
 2.In profilaxie

Profilaxia în stomatologie are ca scop

prevenirea aparitiei şi a evoluţiei cariei
dentare şi a bolii parodontale, precum
şi reducerea riscurilor unor complicaţii.
Există mai mulţi factori care
influenţează apariţia cariei dentare şi a
bolii parodontale: factorul infectios, cel
alimentar, precum şi predispoziţia
genetică. Microbii şi bacteriile sunt pe primul loc în ceea ce priveşte cauzele
îmbolnăvirilor dentare şi parodontale.

Igiena cavitatii bucale se realizeaza prin:

-pastele de dinti;
-apele de gura;
-fluorizările dentare (fluoroapatită);
- sigilare a santurilor si foselor.

Pastele de dinţi
Iniţial, compoziţia pastelor de dinţi a fost una simplă, obţinută în casa din
ingrediente precum praf de calcar(cretă), săpun şi sare. Ulterior, compoziţia
acestora s-a modificat prin introducerea fluorului şi a altor  substanţe active
speciale din dorinţa de a satisface toate cerinţele şi nevoile pacienţilor.
Tipurile de pasta de dinti si ingredientele active;
-Pastele de dinţi preventive antiplaca bacteriana . Elemente active;
sărurile de staniu, pirofosfatul de staniu şi
citratul de zinc( ), triclosanul,
C12H10O14Zn3

digluconatul de clorhexidina( pare a fi

componentul de baza prin acţiunea sa intens
bacteriostatică şi bactericidă).
-Pastele de dinţi antitartru.Acestea
nu indeparteaza tartrul, ci previn formarea sa. Elemente active: pirofosfatii, clorura
de zinc (ZnCl2), citratul de zinc, triclosan cu copolimer, monofluorfosfatul de sodiu
(Na 2 PFO 3) şi sulfatul de sodiu(Na2SO4).
-Pastele de dinţi pentru albire. Sunt
paste care acţionează prin puterea abrazivă a
particulelor conţinute şi care reuşesc să îndepărteze coloraţiile exogene de pe dinţi
dar nu influenţează în nici un fel coloraţiile intrinseci. Elemente active: peroxid de
hydrogen ( H2O2) şi peroxid de carbamidă(CH6N2O3), fixate pentru o perioada mai
lunga de timp cu glicerina ( C3H8O3) şi propilenglicolul (C3H8O2).
-Pastele de dinţi desensibilizante. Modul de acţiune constă în controlul
optim al plăcii bacteriene prin care se reduce deschiderea canaliculelor dentinare.
Elemente active: nitratul de potasiu(KNO3), clorura de stronţiu(SrCl ),
2

monofluorfosfatul de sodiu, fluorinolul(C H O), citratul de sodiu(Na3C6H5O7), de

13 10

potasiu(C6H5K3O7), hidroxiapatita(Ca₅(PO₄)₃), formaldehida(CH2O).

Apele de gura

Apa de gură este fabricată după

reglementari stricte, în general sunt diferite dar au
și cateva elemente comune:
1. Gluconatul de clorhexidină
2.Clorură de cetilpiridiniu

3. Preparate din uleiuri esențiale

4.Triclosanul

Fluorizarea

Fluorizarea profesională este procedura stomatologică cu cel mai bun

rezultat în prevenirea cariei dentare, fluorul fiind până în prezent singurul
element cu proprietăți carioprofilactice certe, demonstrate în urma a
numeroase studii clinic.

1. Fluorura de sodiu (NaF), sub formă de soluție, gel, spumă sau lac,
este cea mai utilizată

2. Florura de staniu (SnF₂) este instabilă și se prepară extemporaneu (pe loc)

sub formă de soluție 8%.

3. Fosfatul de fluor acidulat sub formă de soluție, gel, spumă.

Sigilare a santurilor si foselor.

Sigilarea santurilor si a fosetelor dentare se realizeaza cu rasini

compozite, cimenturi cu ionomeri de sticla (glassionomeri) sau cu
compomeri. Aceste materiale protejeaza tesutul dentar prin eliberarea de
fluor si sunt usor de aplicat.

BIBLIOGRAFIE

draristide.ro/substante-utilizate-stomatologie/

fdocument.pub/amp/document/76064509-chimia-aplicata-in-stomatologie.html

BIOCOMPATIBILITATEAMATERIALELORMETALICEDENTARE - Vasile
BASLIu

https://www.dentistul.info/c/stomatologie/substante-stomatologice

369258162-Curs-2-3-Chimia-Materialelor-Dentare
fdocument.pub_76064509-chimia-aplicata-in-stomatologie

195238081-Compozitia-Chimica-a-Dintilor

https://www.infodentis.com/profilaxie-dentara/proceduri.php