Elemente de morfologie a

cursurilor naturale de apă

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Consideraţii introductive

Factorii care afectează stabilitatea unui curs de apă şi implicit siguranţa podurilor
ce traversează cursul, sau a lucrărilor de amenajare a albiei, pot fi grupaţi în
două mari categorii: factori morfologici şi factori hidraulici.

Schimbările cursului de apă se manifestă prin ridicări şi coborâri ale fundului

albiei, sau migrări laterale ale cursului

Este foarte importantă anticiparea schimbărilor în morfologia albiei, traseului şi a

comportării cursurilor. Caracateristicile geomorfologice care prezintă un interes
particular din punct de vedere ingineresc sunt aliniamentul, geometria şi forma
albiei cursului de apă

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Bazinul hidrografic

Bazinul hidrografic sau bazinul de recepţie al unui curs de apă reprezintă

suprafaţa de teren de pe care este colectat debitul cursului, prin scurgere directă
la suprafaţa terenului a apelor provenite din precipitaţii şi prin drenarea apelor
subterane.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Cumpăna apelor

Cumpăna apelor este locul

geometric al punctelor extreme
care delimitează bazinul
hidrografic de unde apa
provenită din precipitaţii se
scurge gravitaţional spre reţeaua
hidrografică. Cumpăna apelor
reprezintă un element important
în evaluarea debitelor de apă. În
unele situaţii cumpăna apelor de
suprafaţă diferă de cea a apelor
subterane.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Reţeaua hidrografică

Sistemul ramificat de văi şi depresiuni în care sunt colectate şi vehiculate apele

de suprafaţă, provenite din precipitaţiile atmosferice, poartă denumirea de
reţea hidrografică. Din reţeaua hidrografică fac parte cursurile permanente,
cursurile temporare, lacurile naturale şi cele artificiale, canalele şi mlaştinile.
Configuraţia reţelei hidrografice se află într-un proces permanent de modificare.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Structura reţele hidrografice

Structura unei reţele hidrografice este dată

de configuraţia spaţială a tuturor râurilor
care aparţin aceluiaşi bazin hidrografic.
Criteriile care stau la baza acestor sisteme
de clasificare sunt: configuraţia în plan sau
elementele geometrice asociate cu
elementele hidraulice. Un astfel de sistem,
propus de Howard, este ilustrat alaturat.
Principalii factori de care depinde structura
unei reţele hidrografice sunt: structura
geologică a bazinului hidrografic,
rezistenţa variabilă la eroziune a rocilor
şi panta iniţială a terenului.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Albia râului este zona inferioară a văii în care are loc scurgerea apelor la
diferite niveluri.
Secţiunea transversală a unui curs de apă este puternic influenţată de forma
şi structura geologică a văii pe care o străbate. În funcţie de nivelul apei se
disting albia minoră şi albia majoră.
Albia minoră este zona din secţiunea transversală limitată în principal de
nivelul debitelor medii multianuale, peste care are loc deversarea în albia
majoră

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă
Traseul în plan al unui curs de apă
este format din succesiuni de curbe
şi contracurbe despărţite de scurte
aliniamente rectilinii. Există şi
trasee ale căror formă în plan poate
fi cvasirectilinie.
Traseul albiei majore este mult
mai stabil decât cel al albiei minore,
fiind determinat în primul rând de
morfologia văii străbătute de cursul
de apă, dar în unele cazuri de
lucrări de îndiguire, ramblee de
cale ferată, drumuri sau alte lucrări.
Traseul albiei minore este în
general sinuos, aflat într-o continuă
transformare mai ales în zonele
aluviale datorită condiţiilor
geologice şi condiţiilor hidraulice de
scurgere.
Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu
 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă
Traseul râului este determinat în general de linia
talvegului, definită ca locul geometric al
punctelor cu cea mai mare adâncime din albia
minoră.
Axul dinamic sau firul apei este locul geometric
al punctelor cu cea mai mare viteză din secţiuni
succesive.
Sinuozitatea reprezintă gradul de curbare a unui
traseu şi poate fi exprimată prin coeficientul de
sinuozitate. Coeficientul de sinuozitatea
reprezintă raportul între lungimea cursului de apă
şi distanţa în linie dreaptă între puctele extreme.
Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între
1,0...1,05 pentru zona montană a traseului,
1,05...1,15 pentru zona de deal şi premontană şi
între 1,15...1,3 pentru zonele joase de câmpie.
Dacă lungimea de curbură este mai mare de
πD/2 se realizează o meandră. Distanţa între
două bucle cosecutive se numeşte pasul
meandrei.
Meandrele reprezintă în general forme instabile
ale traseului sinuos care se dezvoltă pe lăţimi de
teren ce pot depăşi de 20 de ori lăţimea albiei
respective.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Traseul în plan depinde de lăţimea albiei

minore. Numeroase formule au fost stabilite
pentru a caracteriza forma meandrelor.
Modelul de comportare al râului propus de
Wolman şi Miller în 1962 poate fi rezumat
astfel:
pasul meandrei este cuprins între 7 - 15 lăţimi
de albie;
distanţa medie între capetele bancurilor este
egală cu jumatatea pasului meandrei; în
general râul formează o serie de curbe
sinusoidale regulate, cu o rază medie cuprinsă
între 2,3-2,7 lăţimi de albie.
O clasificare generală din punct de vedere
geografic a traseului în plan după Richardson
et al. 1990 este ilustrată în figura.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

În funcţie de modul de dezvoltare, meandrele pot fi divagante sau adâncite.

Dezvoltarea laterală a meandrelor adâncite este limitată de adâncirea locală a
albiei şi de malurile înalte, în timp ce în cazul meandrelor divagante aceasta
este mult mai accentuată. De asemenea, deplasarea în timp spre aval este mai
rapidă în cazul meandrelor divagante. În figura alaturata sunt ilustrate formele
de evoluţie a meandrelor divagante în timp.

Modul de dezvoltare a buclelor

meandrate: a) – extensie; b) –
translaţie; c) – rotaţie; d) –
transformare în buclă compusă;
e) – gâtuire prin închidere; f) –
tăiere diagonală prin
străpungere; g) – gâtuire prin
străpungere.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Ridicări topografice ce ilustrează schimbări în plan ale cursului meandrat a două fluvii: (A) Fluviul
Mississippi în nordul statului Tennessee, în intervalul 1765-1932, (B) Fluviul Sid la est de Devon
în intervalul 1839-1958

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Forme ale activităţii laterale şi caracteristicile asociate ale albiei majore

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu
 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Bancurile reprezintă depozite aluvionare în stare evolutivă în albia unui râu, a

unui lac, sau a mării. Bancurile lucrează ca nişte praguri de fund, favorizând
depunerea aluviunilor târâte în timpul apelor mari. După revenirea apelor în albia
minoră are loc un proces de eroziune a bancurilor. Bancurile se pot transforma în
timp în insule sedimentare, consolidate cu vegetaţie, ce depăşesc nivelul minim
din albie. Bancurile au o contribuţie importantă în dezvoltarea coturilor şi
formarea meandrelor.
Ostroavele sunt depuneri aluvionare în albie a căror lungime este de acelaşi
ordin de mărime cu lăţimea albiei sau chiar mai mare şi înălţime aproximativ
egală cu adâncimea medie a curentului de apă.
Reniile sunt depuneri aluvionare în malurile convexe ale râului, rezultate în urma
circulaţiei transversale a curenţilor secundari datorită cărora malul concav este
erodat, iar pe malul convex se produc depuneri.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Zona de apă adâncă din vecinătatea malului concav se numeşte adânc sau
groapă, iar zona dintre două curbe succesive poartă denumirea de vad sau
traversadă.
Profilul longitudinal al albiei este determinat de talveg. Forma profilului
longitudinal poate fi aproximată cu o parabolă care tinde în timp către o curbă
exponenţială cu concavitatea în sus, corespunzând unui profil de echilibru
pentru care eroziunile şi depunerile sunt minime.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Albia unui curs de apă poate fi

împărţită pe baza
proceselor morfologice
predominante în trei mari
zone:
zona superioară, numită şi
cursul superior, de
eroziune şi producere a
sedimentelor;
zona mijlocie sau cursul
mijlociu, de transport a
sedimentelor simultan cu
eroziune şi depunere;
zona inferioară sau cursul
inferior, de depunere a
aluviunilor.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Acţiunea de erodare a fundului albiei se

manifestă în mod diferit de-a lungul
celor trei zone parcurse de cursul unui
râu. Pe cursul superior ca urmare a
pantei şi vitezei foarte mari se manifestă
o eroziune puternică a fundului albiei şi
ca urmare o adâncire a cesteia. Pe
cursul inferior are loc o ridicarea a
fundului albiei ca urmare a fenomenului
de depunere favorizat de diminuarea
pantelor şi a vitezelor de curgere. Pe
cursul mijlociu se manifestă o tendinţă
de menţinere a cotei patului albiei.
Forma sinuoasă contribuie de
asemenea la accentuarea adâncimilor
în curbe şi atenuarea lor în punctele de
inflexiune.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Elemente caracteristice ale unui curs natural de apă

Tendinţa de meandrare a cursurilor de apă este un fenomen natural ce poate fi

explicat pe baza principiului disipării minime a energiei. Râul tinde în mod
natural către un traseu stabil fără eroziuni şi depuneri care ar presupune un
consum de energie suplimentar. Studiile teoretice şi experimentale au
demonstrat că un traseu sinuos pe pat aluvionar, cu sectoare pe care se
produc periodic afuieri şi depuneri, satisface cel mai bine principiul disipării
minime a energiei.

La tendinţa naturală de meandrare, care are un caracter general, se adaugă

acţiunea forţei complementare Coriolis, acţiunea forţelor centrifuge şi variaţia
debitului lichid şi solid.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Transportul aluviunilor
Analiza mişcării şi transportului
aluviunilor este o temă de studiu
dificilă ce aparţine domeniului
hidraulicii.
Energia curentului de apă este
consumată în mod obişnuit prin
eroziune şi prin transportul
sedimentelor. Sursa sedimentelor o
constituie bazinul hidrografic sau
malurile şi patul albiei. În mod
convenţional transportul materialului
aluvionar granular poate fi împărţit în
următoarele forme: transport în
suspensie, cănd particulele solide se
află în toată masa şi de fund sau
târâre (rostogolire pe fundul albiei prin
săltare şi tracţiune). Aceste forme de
mişcare contribuie la modelarea albiei.
Figura 1.14 ilustrează repartiţia
sedimentelor în masa lichidă conform
acestei împărţiri.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Transportul aluviunilor

Caracterizarea sedimentelor sub aspectul dimensiunilor se face pe baza

curbelor granulometrice. Sedimentele variază de la argile la pietrişuri şi în
cazuri extreme chiar şi bolovani de dimensiuni mari. Ele includ argile (d < 0,004
mm), mâluri (d < 0,004-0,062), nisipuri (d < 0,062-1.000 mm), pietrişuri (d < 1-
64 mm), piatră (d < 64-250 mm) şi bolovani mari (d > 250 mm). Fiecare dintre
aceste clase de mărimi poate fi divizată la rândul ei de la fin la grosier.
Sedimentele fine pot fi coezive (ce tind sǎ se alipească altor sedimente) sau
necoezive. Cu cât particulele sunt mai grele cu atât energia necesară pentru a
le pune în mişcare este mai mare. Capacitatea de eroziune şi transport a
sedimentelor fine coezive este mult mai mică decât cea a sedimentelor
necoezive. Dacă energia curentului depăşeşte valoarea necesară pentru
transportul încărcăturii solide la un moment dat, apare o eroziune suplimentară
care va majora încărcătura existentă.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

Viteza de cădere a particulelor aflate în
suspensie influenţează rata depunerii. Această Transportul aluviunilor
viteză depinde de forma, greutatea specifică şi
coeziunea particulelor.
Eroziunea depinde de efortul tangenţial la perete
care generează forţele de ridicare şi tracţiune în
masa lichidului şi de-a lungul fundului şi
malurilor. Efortul tangenţial variază în funcţie de
greutatea specifică a particulei şi caracteristicile
curentului (adâncime şi pantă). Cu cât este mai
mare particula de sol cu atât este mai mare
efortul tangenţial pentru a o disloca şi a o
transporta.
Transportul de fund al sedimentelor grosiere este
o combinaţie între o mişcare de alunecare,
rostogolire şi săltare. Acest proces este iniţiat
când curentul atinge o stare critică pentru o
anumită dimensiune a sedimentelor de fund.
Această stare poate fi caracterizată prin viteza
critică de antrenare, efortul critic de antrenare
sau forţa de liftare.
Viteza critică este viteza la care se produce
mişcarea primelor particule. Figura ilustrează
variaţia vitezei aproximative de transport a
sedimentelor în funcţie de mărimea acestora,
determinată pe cale experimentală.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Transportul aluviunilor

Efortul critic de antrenare asociat unei curgeri este efortul tangenţial mediu definit la nivelul patului
albiei, pentru care particulele solide sunt puse în mişcare. Ca urmare a diferenţei de presiune
cauzată de gradientul vitezei între faţa superioară şi cea inferioară a particulei, apare o forţǎ de
liftare. Relaţia de calcul a efortului de antrenare a fost stabilită de Du Boys în 1879:

unde:
τ0 = γ h I
γ = greutatea specifică a apei
h = adâncimea curentului
I = panta hidraulică

În cazul albiilor foarte late, sau a canalelor trapezoidale, valoarea efortului de antrenare pe taluze
atinge doar 75% din valoare dată de relaţia de mai sus

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Formarea albiilor
Formarea şi evoluţia albiei este un proces lent, cauzele principale fiind: rotaţia globului
terestru, forţa centrifugă în curbe, circulaţia curenţilor interiori şi variaţia în timp a
debitului lichid şi solid.
Rotaţia pământului dă naştere forţei complementare Coriolis care are expresia:

Fc = 2mvω sin ϕ
unde:
m = masa;
v = viteza particulei de apă considerate;
ω = viteza de rotaţie unghiulară a pământului;
φ = unghiul făcut de verticala locului cu planul ecuatorului.
În cazul râurilor situate în emisfera nordică (unde sin φ > 0), forţa Coriolis este dirijată
spre dreapta direcţiei de curgere a curentului, conducând la erodarea malului drept. În
emisfera sudică (unde sin φ < 0), forţa Coriolis este dirijată spre stânga. Un alt efect,
mai puţin vizibil şi de aceea mai puţin important din punct de vedere practic, este
înclinarea suprafeţei libere a apei şi supraînălţarea nivelului la malul drept în emisfera
nordică.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Formarea albiilor

Forţa centrifugă are o acţiune

mult mai evidentă asupra
formării şi evoluţiei albiei.
Rezultatul acestei acţiuni este
apariţia în secţiunea curentului a
unei circulaţii transversale,
curenţii de suprafaţă
îndreptându-se întotdeauna spre
malul concav pe care îl
erodează, în timp ce curenţii de
fund încărcaţi cu aluviuni se vor v2
îndrepta spre malul convex. ∆z = (r0 − ri )
Această mişcare este însoţită de
grc
unde:
o supraînălţarea a suprafeţei g = aceleraţia gravitaţională;
libere, mai mare spre malul ro = raza de curbură a malului exterior;
ri = raza de curbură a malului interior;
concav decât spre cel convex rc = raza de curbură în axul albiei
∆z = diferenţa între nivelul suprafeţei la
cele două maluri;
v = viteza medie a curentului.
Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu
 Formarea albiilor
Circulaţia transversală a curenţilor care ia
naştere pe un traseu rectiliniu în
combinaţie cu cea de translaţie, dă
naştere la o mişcare generală elicoidală.
Cu toate că nu există o explicaţie complet
satisfăcătoare asupra modului cum se
formează meandrele, este recunoscut
faptul că acestea sunt iniţiate de retrageri
locale ale malului ce alternează de o
parte şi de alta a albiei, după un tipar mai
mult sau mai puţin regulat.

Modele ale structurii curentului şi formele corespunzătoare ale

secţiunii albiei.
A - modelul lui Enstein şi Shen; B – modelul lui Thompson
(interacţiune curent şi pat mobil ce creează o alternanţă de rifluri şi
adâncuri). Cu negru au fost figuraţi curenţii de suprafaţă şi cu alb cei
de fund

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Formarea albiilor

Variaţia în timp a debitelor lichide şi solide, caracteristice cursurilor naturale

alimentate din precipitaţii, sunt legate de mişcarea aluviunilor. În regiunile de
munte şi de deal mişcarea aluviunilor de fund (alcătuite din material grosier)
are loc numai în timpul viiturilor. La râurile de şes, mişcarea aluviunilor de
fund, alcătuite din nisip mijlociu şi fin, are loc aproape în tot timpul anului.
Vitezele critice de antrenare (sau debitele critice de antrenare),
corespunzǎtoare acestor materiale au în general valori reduse. Marea
majoritate a aluviunilor este transportată în timpul apelor mari. Tot atunci se
produc pe aceste râuri cele mai importante modificări ale albiei. În timpul
apelor mari curgerea se desfăşoară între limitele albiei majore, putând
intersecta direcţia albiei minore chiar şi la unghiuri de 90°, situaţie care
conduce la degradarea şi ruperea malurilor albiei minore. Între vârful viiturii şi
debitul maxim solid există un decalaj. Fenomenele descrise mai sus, la care
se adaugă viteza de transport mai redusă a aluviunilor de fund, fac ca
maximul debitului solid să apară după cel al debitului lichid.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Formarea albiilor
Debitele care produc modificări ale albiei
sunt debitele cu probabilitatea de depasire
de 5...20% şi se numesc debite de formare.
Mai sunt definite şi ca debite, care pe
perioada cât durează mişcarea aluviunilor
de fund pot transporta întreaga cantitate de
aluviuni de fund a unui an hidrologic mediu.
Erodarea albiei minore în timpul viiturilor
este mult mai accentuată în concavităţi prin
surparea malurilor şi adâncirea fundului.
Materialul rezultat este depus în aval pe
porţiunile de aliniament mai late şi mai puţin
adânci. După trecerea apelor mari, în
dreptul pragurilor formate, se produc mici
căderi locale favorizând în timp spălarea
fundului în aceste zone, în timp ce
adâncimile din concavităţile din aval vor fi
umplute parţial cu materialul rezultat .

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor

Interacţiunea continuă între curent şi patul albiei se defineşte ca proces de

albie.
Între parametrii geometrici şi hidraulici ai albiilor formate în pat aluvionar
relativ stabil există anumite legături, numite relaţii morfometrice care
reflectă interacţiunea dintre curentul de apă şi patul albiei.
Relaţiile morfometrice au fost stabilite pe cale empirică, prin prelucrarea
datelor din măsurători, sau pe cale teoretică prin aplicarea principiului
disipării minime a energiei apei. Aceste relaţii împreună cu relaţiile
obişnuite ale hidraulicii servesc la dimensionarea lucrărilor de regularizări.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor

Stabilitatea albiei este o noţiune care poate fi definită în mai multe moduri:
1. nu au loc nici afuieri nici depuneri;
2. eroziunile şi depunerile în timpul unui ciclu hidrologic au aceeaşi
intensitate;
3. albia aflată iniţial în aliniament îşi menţine direcţia fără a se transforma în
meandre sau ramificaţii.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu

 Noţiuni generale privind stabilitatea albiilor
Conform diagramei, albiile
rectilinii sunt relativ stabile doar
dacă viteza curentului şi debitul
solid sunt reduse. Pe măsură ce
aceste variabile cresc, curentul
devine sinuos, conducând la
formarea bancurilor aluvionare
alternante şi formarea
meandrelor. Albiile meandrate
devin tot mai instabile pe măsură
ce creşte viteza şi debitul solid.
La valori ridicate ale acestor
mărimi albia devine împletită.
Prezenţa şi mărimea depunerilor
aluvionare din coturi şi din albie
sunt un indiciu al unei stabilităţi
laterale relative a albiei.
Transportul aluviunilor de fund
depinde direct de puterea
curentului, iar stabilitatea relativă
descreşte pe măsură ce puterea
curentului creşte conform
diagramei.

Curs de Constructii Hidrotehnice CFDP Sarghiuta Radu