 Datorită implicării sale afective în evenimentele politice și datorită conștiinciozității sale

în îndeplinirea obligațiilor de redactor, oboseala și dezamăgirile acumulate în cei șase ani

au avut o contribuție importantă la declanșarea crizei maniaco-depresive din iunie 1883.
 Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale
fracțiunii junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Totuși, în articolele sale și-a
exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a
partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori.
 Era perfect conștient că potențialul său creativ se risipește în aceea muncă intelectuală de
natură inferioară, el fiind obligat să-și asigure existența și să întrerupă șantierul său
spiritual, fiind complet lipsit de resurse materiale și neprimind niciun fel de stipendiere
din partea statului român.
 George Călinescu a analizat lecturile lui Eminescu și a constatat că: „este poate cel dintâi
gânditor politic român care să-și sprijine doctrina pe economie”.
 El considera că liberalii priveau statul într-o „manieră mecanică”, ca pe un mecanism „cu
resorturi moarte a cărui activitate și repaos se regulează după legile staticii și ale
dinamicii”.
 Eminescu nu dorea să constrângă cetățenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă
din viața publică. Ceea ce își dorea era ca interesul național să fie dominant, nu exclusiv.
„Dar ceea ce credem, întemeiați pe vorbele bătrânului Matei Basarab e că țara este, în
linia întâia, elemental național și că e scris în cartea veacurilor ca acest element să
determine soarta și caracterul acestui stat.”
 Scopul lui Eminescu era să acționeze ca un „chirurg” care elimină „putrejunea bubei
noastre naționale” astfel încât societatea să poată să-și însănătoșească „corpul statului”.
El se simțea obligat să lovească în nulitățile politice, pentru ca ele să știe „că nu se pot
amesteca nepedepsite în lucruri ce nici sunt în stare să le priceapă”.
 Eminescu afirma că „misiunea noastră ca popor latin de confesie ortodoxă” este de a face
legătura dintre Occident și Orient. Pentru a reuși în această misiune trebuia să ducem o
politică defensivă de echilibrare a influențelor marilor puteri cu care ne învecinam.