Moara cu noroc

Caracterizarea lui Ghita

Ghita traieste o dram psihologica concretizata prin trei infrangeri/ pierderi: increderea in
sine, incerederea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el. Consecintele nefaste ale
setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul
aducand in prim-plan conflictul dintre fondul cinstit al ui Gita si dorinta de a face avere alaturi
de Lica.

La inceput “carciumarul este un ins energic, cu gustul riscului si al aventurii, si nu palida

umbra hamletica, pierduta intr-un peisaj autohton”. El hotaraste schimbarea, luarea in
arenda a carciumii Moara cu noroc. Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca
spre bunastare. Atata timp cat se dovedeste un om de actiune, mobil, cu initiativa, lucrurile
merg bine. Carciuma aduce profit, iar familia tarieste in armonie. Bun meserias, om harnic,
bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si angajeze vreo zece
calfe carora sa le poata da de carpit cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si nu-I
depaseste puterile.

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar sip e cel interior,
al lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se
poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, mai ales ca tentatia
imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme: “se gandea la castigul pe
care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si I se impaienjenau
parca ochii”. Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica:
Merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva
turmelor de porci si angajeaza o sluga credincioasa, pe Marti, “un ungur inalt ca un brad”.

Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de
familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie
intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct transformarile
personajului: Ghita devine “de tot ursuz”, “se aprindea pentru orisice lucru de nimic”, “nu
mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el”, iar cand se
mai juca, rarm cu Ana “isi pierdea repede cumpatul si-I lasa urme vinete pe brat”
(caracterizare directa). Devine mohorat, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are
gesture de brutalitate neinteleasa fata de Ana, se poarta brutal cu cei mici.

La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are families i copii sic a nu-si poate
asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului intern sunt redate
gandurile si framantarile personajului, realizadu-se in felul acesta autocaracterizarea: “Ei! Ce
sa-mi fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu!... Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat
vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”.

Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las,
fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus, se indeparteaza din ce in ce mai mult de
Ana (“ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”), aruncand-o in
bratele samadaului: “Joaca, muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete”, ii spune Ghita
Anei, intr-un rand.

Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de nadejde si
chiar ii spune acest lucru: “Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu
minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa. Ma simt chiar eu
mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine”. Totusi Samadaului nu-I convine un om
pe care sa nu-l tina de frica si de aceea treptat distruge imaginea celorlalti despre carciumar
ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea arendasului si in
uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul acasa numai “pe chezasie”. La process jura
stramb, devenind in felul acesta complicele lui Lica. Are totusi momente de sinceritate, de
remuscare, cand cere iertare sotiei si copiilor: “Iarta-ma Ano! ii zise el. Iarta-ma cel putin tu,
caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului Ai avut tata om de frunte, ai neamuri
oamei de treaba si ai ajuns sa-ti vezi barbatul inaintea judecatorilor”. Axa vietii lui morale se
frange; se simte instrainat de toti si de toate. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de
constiinta pentru modul in care s-a purtat. De rusinea lumii, de dragul sotiei si al copiilor, se
gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara cu noroc. Incepe sa colaboreze cu Pintea, dar
nu este sincer in totalitate nici fata de acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste
vinovatia Samadaului numai dup ace isi poate opri jumatate din sumele aduse de acesta.

Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furies i
dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept
momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune
sic a Ana va rezista influentei malefice a samadaului. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita
care se instrainase de ea si de familie, intr-un gest de razbunare, Ana I se daruieste lui Lica,
deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e “om”, pe cand Gjita “nu e decat muiere
imbracata in haine barbatesti!”. “Sentimentul lui [Ghita] fata de Ana e unul impartit intre
vanitate masculine si dragoste”.