Relații internaționale

În urma războiului din 1812, S.U.A a confruntat cea mai mare putere navală din lume,
într-un conflict care a avut un imens impact asupra viitorului țării.

Bătălia de la New Orleans (1815)

Bătălia de la New Orleans a fost purtată la 8
ianuarie 1815 între armata britanică al cărei comandant a
fost generalul maior Sir Edward Pakenham și armata
Statelor Unite sub comandamentul generalului maior
Andrew Jackson, la aproximativ 8 km sud-est de Cartierul
Francez din New Orleans, în actuala suburbie Chalmette,
Louisiana

Bătălia de la New Orleans s-a încheiat cu victoria

Americii. Victoria a fost extrem de neașteptată, iar unii
oameni ai zilei vorbeau despre victorie ca fiind un miracol.
Motivul militar pentru care America a câștigat bătălia a fost cel mai probabil geniul lui Andrew
Jackson. El a abordat o tactică de succes care a permis distrugerea forțelor britanice opuse,
folosind artileria dintr-o singură locație strategică avantajoasă.

Ca ultima bătălie a războiului din 1812, bătălia de la New Orleans a permis un acord de
pace, Tratatul de la Gent semnat în ajunul Crăciunului, 1814, care va fi ratificat de Congresul
SUA în februarie, la 1815. Astfel, SUA a revendicat Teritoriul Louisiana și Florida de Vest drept
teritorii proprii, necontestate, reușind să dețină controlul asupra râului Mississippi .
Războiul mexicano–american și Tratatul de la Guadalupe
Hidalgo (1848)
Războiul mexicano–american a fost un conflict armat între Statele Unite și Mexic, ce a
avut loc între 1846 și 1848 din cauza anexării Texasului în 1845. În acest război forțele SUA au
fost în mod constant victorioase, iar cea mai importantă consecință a războiului pentru Statele
Unite au reprezentat-o termenii capitulării Mexicului în conformitate cu Tratatul de la
Guadalupe Hidalgo, prin care teritoriile mexicane Alta California și Santa Fe de Nuevo Mexico au
fost cedate Statelor Unite. Semnat la 2 februarie 1848, Tratatul de la Guadalupe Hidalgo a
încheiat războiul mexican-american (1846–1848) și a îndeplinit aparent Destinul Manifest al
Statelor Unite susținut de Presedintele James K. Polk adăugând la teritoriul SUA 1.360.000 km
pătrați de terenuri foste mexicane.
 Războiul spaniol-american (1898)
Războiul spaniol-american a fost un conflict armat între Spania și Statele Unite în 1898.
Războiul a dus la creșterea predominantă a SUA în regiunea Caraibelor și a dus la achiziționarea
de către SUA a posesiunilor Spaniei din Oceanul Pacific. Ostilitățile au început după explozia
internă a USS Maine în portul Havana din
Cuba.Acest incident a avut o consecință
importantă și în cele din urmă, guvernul
spaniol a declarat război Statelor Unite pe
24 aprilie 1898. Congresul american
raspunde la rândul său cu o declarație de
război. A fost, din start, o competiție
inegală. Până în luna iulie însă, armata
americană a cucerit
orașul Santiago, câteva zile mai târziu, soldații americani
cucereau Puerto Rico, iar guvernul spaniol cerea pacea.
Prin semnarea tratatului de pace de la Paris, Spania
pierdea ultimele colonii din Lumea Nouă. Statele Unite
prelua Insulele Filipine, Puerto Rico și Insula Guam. Cuba
și-a câștigat atunci independența, dar va cădea sub
autoritatea americană.

Primul Război Mondial (28 iulie

1914 până pe 11 noiembrie
1918)
Din cauza politicii tradiţionale americane
de izolare, mulţi americani considerau că SUA nu
trebuie să se implice în Primul Război Mondial,
considerat un război european. La începutul anului 1917, Germania a declanşat războiul
submarin total. Acest fapt a dus la ruperea completă a relaţiilor SUA cu Puterile Centrale.
Preşedintele, Woodrow Wilson, a cerut Congresului,
la 6 aprilie 1917, să declare război Germaniei. Wilson a sperat că va putea negocia o pace
separată cu Austro-Ungaria, dar descoperind că acest lucru nu era posibil, SUA a declarat război
şi Austro-Ungariei, în 7 decembrie 1917. Înainte de intrarea lor oficială în război, Statele Unite a
reuşit să dezvolte o producţie militară suficientă şi completă şi, totodată, au acordat Antantei
împrumuturi substanţiale. Primii soldați americani au sosit în Europa în 1917, însă contingente
majore nu au sosit până în vara anului 1918.

Marele Război a testat la maxim capacitățile lor militare, diplomatice, sociale și

economice. Puterile învingătoare – Regatul Unit, Franța, Italia și Japonia – au obținut locuri
permanente în consiliul director al noii Ligi a Națiunilor. Statele Unite, care ar fi trebuit să fie al
cincilea membru permanent, a decis să acționeze independent și nu a devenit membru al Ligii
Națiunilor.