INTRODUCERE

Expertiza, are un caracter formativ foarte pronunţat, fiind in acelaşi timp

teorie si metodologie, sinteza si cazuistica generalizata. Ea operează cu o larga
paleta multidisciplinara de cunoştinţe dobândite anterior, transformandu-se intr-
un instrument valoros pentru activitatea viitorului specialist.

OBIECTUL SI METODA EXPERTIZEI AGROALIMENTARE

In sens general, noţiunea de expertiza desemnează un mijloc probator

de un tip deosebit reprezentând constatarea sau opinia unui specialist intr-un
domeniu anume de cunoaştere, in scopul elucidării unor chestiuni de fapt in fata
organelor judiciare sau in fata partenerilor unui contract economic.
Noţiunea de "expertiza" deriva de la cuvântul latinesc '"experior" = a
încerca, a proba.
Deseori, caracterul complex si special al unor probleme pe care
organele judiciare le au de soluţionat obliga la consultarea opiniei specialiştilor in
diverse domenii si explica însemnătatea deosebita atribuita mijloacelor de proba
in stabilirea realităţii faptelor.
In ansamblu, expertiza reprezintă acel mijloc de proba prin care, in
baza unei cercetări metodice folosind procedee ştiinţifice, expertul aduce la
cunoştinţa organului care l-a impulernicit concluzii motivate ştiinţific cu privire la
faptele pentru a căror elucidare sunt necesare cunoştinţe specializate ( Expertiza
judiciara, 1971). Progresul rapid al ştiinţei si tehnicii, înregistrat mai ales in ultimile
decenii, a asigurat o expansiune fara precedent a expertizei, întâlnită in prezent in
aproape toate domeniile activităţii omeneşti.
Expertiza apare necesara numai in acele cazuri in care se pot da
interpretări

1
diferite unor probleme pentru a căror soluţionare sunt necesare cunoştinţe de o
deosebita competenta tehnica, economica, medicala, etc. Ea constituie un mijloc de
proba prin care, in baza unei activităţi de cercetare desfăşurata prin folosirea unor
date si metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţa organului interesat concluzii
motivate ştiinţific cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt necesare
cunoştinţe de specialitate.
Totuşi, expertiza nu este hotărâtoare in rezolvarea unei cauze, organul
judiciar nefiind obligat sa formuleze o decizie fundamentala numai pe opinia
expertului. întrucât prin efectuarea de expertiza pot fi aflate si alte date decât cele
existente in dosarul cauzei, se poate considera ca expertiza poate indeplini si
funcţiune dubla:
• Descoperirea si punerea in evidenta a unor date si fapte importante pentru obiectul
cauzei
sau măsurarea calitativa sau cantitativa a unei probe;
• Expunerea unor concluzii ştiinţifice, argumentate, privind speţa din care
deriva obiectivele expertizei.
Aceasta dubla funcţie a expertizei permite sa se precizeze si
caracteristicile sale de baza, dintre care merita a fi reţinute:
♦ Expertiza se dispune pentru a prezenta o opinie fundamentata ştiinţific si uneori
pentru a executa o operaţie materiala pe care instanţa nu o poate efectua;
♦ Nu se poate dispune o expertiza căreia sa i se transfere sarcina de a judeca
fondul litigiului sau procesului, expertul având doar sarcina de a da un simplu
aviz asupra faptelor care ii sunt prezentate sau pe care trebuie sa le constate.

Clasificarea expertizelor

In functie de conţinut:
- expertize care au la baza date, fapte si constatări de specialitate, fara a conţine
elemente juridice; intr-o asemenea expertiza, specialistul efectuiaza constatări
pur tehnice, in cadrul cărora răspunde la intrebarilc adresate (ex: expertize in
domeniu chimiei.)
- expertize la care constatările de ordin tehnic , care in mod obligatoriu, presupun
luarea in consideraţie a unor norme speciale (ex. expertize tehnice si contabile)

2
 In activitatea organelor judecătoreşti se intalnesc expertize cu
caracter comercial, merceologic, industrial si economico-financiar, referitoare la
proprietăţile produselor, starea si calitatea acestora, calitatea si natura
ambalajelor. Dintre acestea, expertiza merceologica se apropie mult de expertiza
tehnica, dar expertiza merceologica nu face apel la analizele de laborator, cu
excepţia cauzelor in care se pune problema stabilirii calităţii si sortimentului
diferitelor produse de consum (Petrescu V., 2002).
In cadrul "expertizei economice" se includ si unele domenii
specifice expertizei merceologice, ca de exemplu: determinarea gradului de
corespondenta dintre calitatea reala si cea prescrisa, cauzele modificărilor calitative
ale produselor, ca si problema perisabilităţii, adica probleme care exced domeniul
strict al ştiinţei economice si se inscriu in domeniul tehnic-merceologic (Petrescu
V., 2002).

In funcţie de organul care dispune expertiza: -expertiza judiciara

- efectuata de experţi judiciari din dispoziţia organelor de urmărire penala, a
instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdictionale.
- expertiza extrajudiciara - efectuata la cererea persoanelor fizice sau juridice cu
privire la
situaţii care nu au legătura nemijlocita cu activitatea judiciara.
Conform ordonanţei 2/2000, expertizele extrajudiciare pot fi
efectuate de experţi judiciari cat si de experţi extrajudiciari, care sunt atestaţi de
către ministere sau de alte instituţii centrale, potrivit domeniului lor de
activitate.
Expertiza extrajudiciara are un camp mai larg de investigaţii,
inclusiv practica si derularea contractelor, eficienta depozitarii mărfurilor,
transportului, etc.

In funcţie de scopul urmărit prin efectuarea expertizelor:

- expertize pentru adunarea si evaluarea probelor (medico-legale, tehnice, contabile,
etc.)
- expertize pentru stabilirea stării infractorilor si pentru identificarea acestora
(investigaţii anatomobiologice si psihiatrice).

In funcţie de modul de prezentare a raportului de expertiza:

- expertize orale (foarte rare si numai daca efectuarea expertizelor nu presupune

3
 investigaţii in teren);
- expertize scrise.

In funcţie de numărul specialiştilor desemnaţi pentru efectuarea

expertizelor:
- singulare (efectuate de un singur expert);
- colegiale (un număr mai mare de specialişti, număr impar, având aceeaşi
specialitate);
- mixte (un număr mai mare de specialişti din domenii ştiinţifice diferite:
expert merceolog+expert contabil; expert chimist+expert merceolog+expert
contabil; etc.).

In functie de modul de desemnare al experţilor:

- simple (se efectuiaza sub controlul organului care a dispus-o);
- supravegheate (pe langa expertul desemnat de instanţa exista si un expert al
pârtii, care nu participa la lucrări ci numai le supraveghează, facand observaţii);
- contradictorii (se desemnează un număr egal de experţi de catrc părţile aflate in
litigiu si de către organul judiciar, administrativ, toţi experţii având drepturi si
obligaţii egale).

In funcţie de domeniul de aplicare al expertizei:

-tehnice;
-merceologice;
-contabile;
-medicale;
-agricole;
-criminalistice;
-artistice;
-filatelice.

4
 OBIECTUL EXPERTIZEI ALIMENTELOR

Expertiza alimentelor este utilizata pentru cercetarea si clarificarea

unor probleme controversate sau litigioase. Ea are ca obiect stabilirea exacta a
calităţii reale a loturilor de produse, din punct de vedere static sau dinamic, in relaţie
cu condiţiile, cauzele, locul si împrejurările care au generat abateri de la calitatea
prescrisa si de la calitatea contractata, in timpul fabricării sau circulaţiei lor
tehnice.
In activitatea practica, expertul poate fi solicitat pentru lămurirea
următoarelor aspecte:
- identificarea unui produs sau a unui lot de produse;
- stabilirea calităţii unui produs si a concordantei acesteia cu normele tehnice;
- aprecierea măsurii in care calitatea produsului a suferit modificări in raport cu
starea iniţiala;
- reconstituirea calităţii iniţiale a produsului;
- stabilirea cauzelor care au determinat abaterea calitativa a unui produs.
Referitor la sortimentul produselor, expertiza se dispune in vederea
elucidării următoarelor:
- stabilirea concordantei sau neconcordantei dintre sortimentul livrat de
furnizor si cel contractat;
- aprecierea corespondentei dintre structura sortimentala si cerinţele
consumatorilor la un moment dat.
In activitatea practica, expertiza sesizează diferite aspecte negative,
dar are si competenta de a sugera soluţii tehnice, apte de a fi recomandate oficial de
organele in drept.

Metoda expertizei alimentelor

După cum rezulta din obiectul sau, expertiza alimentelor

presupune o verificare retroactiva a proprietăţilor produselor, a calităţii
acestora. Pentru aceasta este

5
necesara o reconstituire a faptelor pe cale inductiva si deductiva, atât in etapa
fabricării, cat si in cea a transportarii tehnice a produselor. Aceasta se poate realiza
prin utilizarea unei metodologii de investigaţie specifice, formata din metoda
istorica, metoda observaţiei si metoda statistica (Petrescu V. si colab., 2002).

Metoda istorica este folosita pentru reconstituirea pe cale deductiva

a principalelor fapte intervenite in diferite momente ale evoluţiei in timp si in spaţiu
a unui produs, fapte care au generat unele modificări calitative negative.

Metoda observaţiei si experimentului, in cazul expertizelor,

constituie in general etapa cunoaşterii calităţii produselor. Observaţia este ştiinţifica
daca se poate repeta in condiţii naturale si poate fi reconstituita pe cale teoretica,
deductiva. Experimentul ştiinţific se deosebeşte de observaţie, in esenţa, prin aceea
ca faptul, fenomenul, procesul studiat este provocat, in condiţii date, permiţând
astfel reproductibilitatea lui.
Astfel, metodele de examinare organoleptica (de analiza senzoriala),
metodele de analiza fizica , chimica (inclusiv metodele instrumentale), metodele
de analiza microbiologica, etc., sunt utilizate direct sau indirect de către expert
atunci când produsul litigios este pus la dispoziţia acestuia.

Metoda statisticii este utilizata in expertiza in scopul prelucrării atât a

mulţimilor datelor obţinute prin observaţie si experiment, cat si a datelor obţinute in
diferite etape ale investigaţiilor. Ea permite expertului sa identifice si sa elimine
erorile de măsurare a unor caracteristici de calitate, sa evalueze calitatea loturilor de
produse plecând de la rezultatele obţinute pe eşantioane, diminuând in acelaşi timp
subiectivismul inerent in aplicarea unor metode organoleptice de analiza.

6
 EXPERŢII SI EXPERTIZA

Legislaţia si organizarea activităţii de expertiza in tara noastră

In tara noastră, activitatea de expertiza tehnica judiciara si

extrajudiciara este reglementata prin prevederile Ordonanţei nr.2/2000 a Guvernului
României.
Potrivit acestui act normativ, la nivel national coordonarea si
indrumarea , pe linie administrativa si metodologica, precum si exercitarea controlului
activităţii de expertiza judiciara se realizează de către Biroul central pentru
expertize tehnice judiciare, care funcţionează in cadrul Ministerului Justiţiei.
Pe plan local, la nivelul judeţelor si al Municipiului Bucureşti, in cadrul
tribunalelor funcţionează Birouri locale pentru expertize judiciare tehnice si
contabile.
În domeniul expertizei tehnice judiciare, in afara prevederilor Ordonanţei
2/2000, sunt luate in considerare si normele de drept comun cuprinse in Codul
de procedura civila si in Codul de procedura penala ale tarii noastre.

Calitatea de expert

Termenul '"expert", atribuit persoanei care efectuiaza expertiza

desemnează pe specialişti de inalta calificare intr-un anumit domeniu care, prin
pregătirea lor. au dobândit o competenta ridicata in intelegerea si rezolvarea celor
mai complexe probleme specifice domeniului activităţii lor.
Rezulta ca, in timp ce expertiza este un mijloc de proba, dar de un
fel deosebit, expertul este un auxiliar al instanţei, fara a fi insa martor.
Datorita competentei, cunoştinţelor de specialitate intr-un domeniu
dat. instanţa poate sa atribuie persoanei respective efectuarea expertizei, iar
expertiza si concluziile expertului au o putere probatorie.
In Romania, calitatea de expert tehnic judiciar se dobândeşte pe
baza de

7
examen,care se organizează de către Ministerul Justiţiei. Examenul având scopul de
a verifica nivelul cunoştinţelor de specialitate ale candidaţilor, gradul de insusire a
actelor normative la specialitatea respectiva, a dispoziţiilor din Codurile de
procedura civila si penala referitoare la expertiza si din alte acte normative care
reglementează activitatea de expertiza tehnica judiciara.
Candidaţii care solicita atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar
trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:
♦ sa fie cetăţean roman si sa cunoască limba romana;
♦ sa aibă capacitate de exerciţiu deplina;
♦ sa posede diploma de absolvire a studiilor superioare in specialitatea pentru
care candidează;
♦ sa aibă un stagiu de cel puţin cinci ani in specialitatea in care a obţinut diploma;
♦ sa fie apt din punct de vedere medical pentru indeplinirea activităţii de expert;
♦ sa nu aibă antecedente penale si sa se bucure de o buna reputaţie profesionala si
sociala.
Persoanele care au titlu de academician, profesor universitar,
conferenţiar universitar, doctor docent sau doctor in ştiinţe pot dobândi calitatea de
expert judiciar cu scutire de examen in ceea ce priveşte pregătirea de
specialitate.
Ordonanţa nr.2/2000 a Guvernului României prevede ca, in lipsa
experţilor judiciari intr-o anumita specialitate, expertizele judiciare sa poată fi
efectuate si de alţi specialişti, care insa trebuie sa indeplineasca toate condiţiile
necesare pentru atribuirea calităţii de expert judiciar.

Desemnarea si numărul experţilor

In cazul unui litigiu, expertiza se poate efectua: -la cererea uneia din
parti; -la cererea ambelor parti; -din oficiu (adică din iniţiativa instanţei).
După incuviintarea cererii de expertiza, persoana expertului se
stabileşte cu acordul pârtilor sau din oficiu. Desemnarea experţilor se face din lista
experţilor comunicaţi

8
de Biroul pentru expertize tehnice sau din rândul persoanelor care pot indeplini
atribuţii de expert.
Referitor la numărul experţilor, acesta trebuie sa fie întotdeauna
impar, deoarece concluziile expertizei trebuie sa constituie o expresie majoritara.
Recuzarea expertului se poate face numai pentru motive intemeiate
prevăzute de lege.
Expertul poate soluţiona litigii simple, dar de multe ori apar situaţii
complexe. Investigaţiile expertului se refera la chestionarea pârtilor, constatări pe
teren, cercetări tehnice, analize de laborator, verificări de documente, etc; toate
acestea se finalizează printr-un raport de expertiza.

Obligaţiile si drepturile experţilor

Efectuarea expertizei de către experţii numiţi este obligatorie, aceasta

reprezentând o indatorire cetăţeneasca care nu poate fi refuzata. Experţii au
următoarele îndatoriri mai importante:
> de a executa personal expertiza dovedind maximum de conştiinciozitate;
> de a întocmi si depune la termen raportul de expertiza;
> de a se prezenta la solicitarea organului care 1-a numit pentru a furniza
informaţii suplimentare, pentru a efectua un supliment de expertiza sau pentru a
reface partial sau integral expertiza;
> de a păstra secretul profesional:
> de a aduce la cunoştinţa organului care 1-a numit si alte date pe care le
descoperă cu prilejul efectuării investigaţiilor.
Experţii au următoarele drepturi: G de a consulta materialele
existente la dosarul cauzei;
- de a fi degrevaţi, pe perioada efectuării expertizei, de o serie de
sarcini curente de serviciu;
- de a solicita si primi lămuriri in legătura cu cauza expertizei din partea
organului care l-a numit sau din partea reprezentanţilor pârtilor;

9
- de a primi pentru munca depusa o indemnizaţie si de a beneficia de decontarea
cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei.
Experţii se pot face vinovaţi de abateri ca:
■ neprezentare la chemarea iniţiala a organului judiciar;
■ refuzul nejustificat de a efectua expertiza;
■ nedepunerea raportului de expertiza la termenul
stabilit;
■ neprezentare pentru a da lămuriri suplimentare;
■ efectuarea unei expertize suplimentare.
Pentru aceste abateri, experţii pot fi sancţionaţi cu:
- avertisment scris;
- suspendarea drepturilor conferite de calitatea de expert pe o perioada de 3 luni -l an;
- retragerea calităţii de expert;
- sancţiuni prevăzute in Codul de procedura penala si civila.

10
 ETAPELE EXPERTIZEI

Principalele etape in efectuarea unei expertize:

-acceptarea expertizei;
-pregătirea expertizei;
-investigarea obiectului expertizei;
-întocmirea raportului de expertiza

Acceptarea expertizei - un timp foarte scurt in care expertul, legal

înştiinţat, trebuie sa se prezinte in fata organului care 1-a desemnat pentru a afla
obiectivele expertizei. Cu aceasta ocazie el ia cunoştinţa de actele aflate la dosarul
cauzei, poate solicita explicaţii suplimentare si poate face obiecţii asupra termenului
acordat pentru efectuarea expertizei.

Pregătirea expertizei - aprofundarea expertizei, cunoaşterea sarcinilor

care ii revin, intelegcrea corecta a sensului intrebarilor la care trebuie sa răspundă.
Practic, aceasta înseamnă o documentare rapida.

Principalele cai de documentare in activitatea de expertiza sunt:

1. cunoaşterea istoricului litigiului si stabilirea cronologiei faptelor;

2. studierea documentelor operative;
3. studierea actelor normative si a documentelor care reglementează si prescriu
calitatea produselor agroalimentare si nealimentare care fac obiectul litigiului;
4. documentarea bibliografica;
5. documentarea pe teren.

1.Cunoaşterea istoricului litigiului- informarea expertului asupra

desfăşurări in timp a principalelor date si fapte legate de momentul, cauzele, locul si
imprejurarile viciului sau vicierilor din litigiu. Pe baza acestor informaţii, expertul
stabileşte cronologia lor, precizează zonele sau etapele din fabricarea sau
circulaţia produsului

11
respectiv care necesita investigaţii speciale. Mai târziu, pe baza unei documentari
serioase el va putea răspunde clar, precis la toate obiectivele care i-au fost trasate
de către organul interesat.
Istoricul litigiului ii ajuta pe expert sa elaboreze un model de
desfăşurare a investigaţiilor luând in considerare toate elementele de baza ale
litigiului. Astfel, expertul poate reconstitui etapele producţiei sau circulaţiei
produselor respective si sa stabilească planul de elaborare a raportului de
expertiza.

2.,Studierea documentelor operative este una din cele mai importante

surse de cunoaştere, care permite expertului sa obtina informaţii privind:
- timpul (momentul si durata fabricării, expedierii, sosirii la destinaţie,
diverselor manipulări pe parcurs, efectuării unor analize si verificări, etc.);
- locul si condiţiile mişcării in spaţiu a produsului (din momentul fabricării si pana
in momentul constatării vicierii);
- starea calitativa si cantitativa a produsului pe intregul parcurs al fabricaţiei si
al circulaţiei;
- prezenta sau absenta documentelor care in mod obligatoriu trebuie sa insoteasca
lotul de alimente.

Aceste documente operative se clasifica :

a. documente care reglementează relaţiile contractuale dintre furnizor si
beneficiar (contractul, anexele la contract, graficele de livrări, corespondenta
adiţionala legata de derularea contractelor, inclusiv notele de comanda, etc.);
b. documente de livrare-primire (factura, lista de specificaţii, avizul de expediţie,
procesul verbal sau fisa de recepţie, procesul verbal de custodie, etc.);
c. documente de transport (scrisoare de trăsura, conosamentul, foaia de parcurs,
buletinul de mesagerie, etc.);
d. documente care atesta calitatea lotului de marfa (certificatul de calitate,
buletinul de analiza, certificatul de stare sanitar-veterinara sau fitosanitara, etc.).

12
 3.Studierea actelor normative care reglementează si prescriu
calitatea mărfurilor
Documentele care prescriu calitatea mărfurilor sunt:
- standarde;
-caiete de sarcini tehnice (CST), pentru unele produse de export sau import;
-certificate de omologare a produselor;
-marca de fabricaţie, marca de calitate, mostrele etalon.

4.Documentarea bibliografica
Documentarea bibliografica este necesara expertului pentru ca
acesta sa aibă o imagine de ansamblu asupra problemei in litigiu din literatura
ştiinţifica si aflarea unor cazuri particulare asemănătoare expertizei respective.
Materialul bibliografic - tratate, enciclopedii, lexicoane,
dicţionare de specialitate, monografii, studii si cercetări din lucrări si reviste
de recunoaştere stiiintifica.
Aceste materiale servesc pentru analogii, comparaţii, constatări si
interpretări.

5.Investigaţiile pe teren
Documentarea pe teren înseamnă culegerea de informaţii si
reconstituiri, culegerea de mărturii si declaraţii ale persoanelor care au
participat efectiv la producerea sau la circulaţia produselor care fac obiectul
litigiului, verificarea de acte originale din etapa producţiei si a circulaţiei,
observaţii asupra locului in care s-a produs vicierea (instalaţii, depozite fixe,
mijloace de transport, rampe de manipulare, etc.), prelevarea de probe si analiza
acestor probe de către expert sau de un laborator neutru.
Documentarea pe teren consta in experimentări, simulări si
reconstituiri in legătura cu obiectul expertizei.
In domeniul produselor agroalimentare si alimentare, expertul va
recurge in timpul expertizei, fie la stabilirea calităţii produselor la un moment
dat, fie la urmărirea dinamicii calităţii produselor pe etape de fabricaţie si
circulaţie; de asemenea la unnarirea dinamicii factorilor care au generat
modificarea calităţii.

13
După gradul de prelucrare tehnologica, produsele se impart in:

1. materii prime;
2. semifabricate;
3. produse finite.
In practica, un anumit produs pentru o subramura a industriei este
considerat materie prima, pentru alta - semifabricat sau produs finit,

Grâufainapaste făinoaseconcentrate alimentare

De exemplu, pentru industria pastelor făinoase, faina (care in urma

prelucrării este considerata un semifabricat) reprezintă o materie prima, iar
pentru industria concentratelor alimentare pastele făinoase sunt materii prime.
Produsele, derivate ale unei anumite materii prime, pot fi obţinute in
cadrul unei singure întreprinderi sau a unei serii de întreprinderi. Pentru detectarea si
reconstituirea momentului producerii viciului, sensul investigaţiilor este invers
fata de fluxurile tehnologice.
Incursiunea retrospectiva trebuie sa cuprindă si mijloacele de
transport, si atunci investigaţiile sunt mai complexe si mai dificile. De aceea,
verificările de documente care insotesc produsele si in care sunt trecute toate
aspectele calitative premerg verificările tehnice si de teren, stabiland astfel, sau
măcar aproximând localizarea vicierii si imprejurarile care au produs vicierea. Un
caz particular ii constituie avarierea produselor in cursul transportului maritim, când
pot exista o mulţime de cauze si de efecte. In special se acorda o atenţie deosebita
modului in care s-au făcut verificările calitative la nivelul fiecărei verigi, precum si
respectării prescripţiilor oficiale privind transportul, depozitarea si păstrarea
produsului respectiv.

După Petrescu V. si colab.(2002), daca vicierea este constatata la

preluarea produsului de catre beneficiar direct de la producător, investigaţiile
trebuiesc directionate astfel:

Produs finitsemifabricatematerie prima;

14
 Sau in cazurile complexe:

Produs finit Sn S3S2Sjmaterie prima;

unde S - semifabricate.

Pentru fiecare din aceste etape trebuie localizata si întreprinderea in

care a avut loc prelucrarea respectiva.
Investigaţiile expertului in sensul invers ciclului (ciclurilor) de fabricaţie
a produselor constau in verificări pe teren (observaţii, constatări, analize,
experimentări, etc.), in verificări de documente (evidente primare, evidente
contabile, registre de fabricaţie. registre de analize, norme, retetare, etc.)
Din momentul fabricaţiei, pana ajung la utilizatorii finali, produsele
parcurg un circuit a carui complexitate este in funcţie de sistemul comercial
practicat. In timp. acest proces poate dura de la 3-4 ore pana la ani. In aceasta
perioada, circulaţia tehnica a produselor cuprinde mai multe etape si operaţiuni
tehnice ca transportul, depozitarea. păstrarea, sortarea, prcambalarca, transvazarea ,
debitarea, portionarea, etc. In cadrul fiecărei etape sau operaţiuni trebuie sa existe
condiţii optime pentru a se menţine calitatea produsului la nivel cat mai apropiat de
cel initial.
In principiu, schema de investigare pana la sursa vicierii ( Petrescu
V.si colab.,2002) este:

Unitate de desfacere  T comerţ cu ridicataT3  T2 Tj unitate

producătoare; sau punct de recepţie. unde T = transport.
In expertiza judiciara expertul poate consulta alţi specialişti, care initial
nu au fost numiţi, dar care pot clarifica unele probleme din domenii conexe, de mare
importanta pentru expertiza.
Investigaţia pe teren consta din trei momente esenţiale: procedura, conţinutul si
consemnarea rezultatelor investigaţiilor respective.

Procedura investigaţiilor presupune:

15
-convocarea scrisa a pârtilor;
-termenul de comunicare;
-existenta unor împuterniciri pentru expert si delegaţii pârtilor.

Conţinutul investigaţiei pe teren se poate referi la unul sau mai

multe din următoarele aspecte:

In cazul unei unităţi producătoare: -verificarea documentelor de

constatare privind calitatea si cantitatea materiei prime intrate in fabricaţie;
-conţinutul, data si frecventa efectuării controlului de calitate;
-discuţii cu cei care au fost subiecţi sau martori (prin consemnări sau declaraţii
scrise); -verificarea registrului de analize si a registrului de fabricaţie; -
examinarea balanţei de materiale.

In cazul unei unităţi comerciale:

-actele de recepţie;
-registrul de analize;
-registrul de stare calitativa a produselor depozitate;
-verificarea unor documente operative in cazul in care nu s-au depus copii la dosarul
cauzei sau daca exista dubii cu privire la veridicitatea lor;
-convorbiri cu cei care au fost subiecţi sau martori;
-recoltarea de probe ;
-expertul impreuna cu reprezentantul panilor poate recolta probe -conform
metodologiei stabilite in standarde, după care aceste probe se supun analizei.

Consemnarea rezultatelor investigaţiei de teren, sub forma unui

document in scris si semnat de toţi participanţii, care cuprinde:

-locul, data, durata investigaţiei;

-participanţii (calitatea lor si numărul delegaţilor împuterniciţi);
-felul investigaţiilor;
-conţinutul investigaţiilor;

16
-opiniile imputernicitilor pârtilor in raport cu cele constatate;
-obligaţiile pârtilor de a furniza la un termen prestabilit anumite informaţii scrise sau
acte.
Investigaţiile pe teren sunt necesare aproape in toate cazurile atât
când produsul exista, cat si când produsul nu mai exista.

Elaborarea raportului de expertiza

Raportul de expertiza trebuie sa răspundă la problemele ridicate de

obiectul litigiului. Elaborarea lui se face respectând reguli de ordin procedural, de
forma si conţinut.
Raportul de expertiza este semnat, la sfârşit, iar fiecare pagina
trebuie sa poarte parafa expertului. Semnarea si parafarea se fac atal pe original, cat
si pe copii, aceasta fiind necesar pentru a evita substituirea unor pagini.
In mod obişnuit raportul de expertiza cuprinde următoarele secţiuni:
1. preambulul;
2. scurt istoric al litigiului;
3. obiectul expertizei;
4. procedura investigaţiilor;
5. constatările expertizei;
6. concluziile expertizei;
7. borderoul de anexe;
8. anexele (in original sau copie).

Preambulul rapănului de expertiza cuprinde: numele si prenumele

expertului; profesia si calificarea sa, adresa completa, instanţa sau organul care a
numit expertul, numărul dosarului pentru litigiul in cauza, numărul actului de
împuternicire.

Scurt istoric al litigiului menţionează numele pârtilor aflate in litigiu

si adresele lor exacte. De asemenea precizează daunele, când s-au produs acestea si
daca s-au mai executat expertize pe problema respectiva.

Obiectul expertizei reda obiectivele stabilite pentru efectuarea

expertizei.

17
 Datele conţinute in raportul de expertiza trebuie sa fie reale si
demonstrabile. Expertul răspunde pentru toate datele trecute in raport oricât de
neinsemnate ar fi ele.
Pentru aceste considerente, expertul trebuie sa aibă in vedere, printre
altele, următoarele:
- analizele si incercarile de laborator sa fie efectuate personal sau in laboratoare de
analiza autorizate in acest scop;
- aparatele si metodele folosite sa aibă o precizie cat mai ridicata, in acest scop
este indicat sa se efectueze un număr cat mai mare de determinări (in special in
cazul analizelor organoleptice).
Concizia si claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie sa
fie evidente. Concluziile trebuie sa reprezinte sinteza logica a constatărilor parţiale
la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării investigaţiilor.
Uneori, după efectuarea expertizei (si respectiv depunerea raportului
de expertiza), se constata de către parti sau de către instanţa, noi probleme ale spetei
litigiului, nerelevante initial, care reclama investigaţii, respectiv intervenţia
expertului. In aceste situaţii instanţa poate ordona obiective suplimentare pentru
expertiza.
Atunci când concluziile raportului sunt controversate, mai mult sau mai
puţin intemeiate, inexacte, sau când se anulează expertiza ca urmare a incalcarii
unor dispoziţii legale de către expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize.
Noua expertiza este efectuata, de regula, de către alt expert sau de mai mulţi experţi
(in număr impar).

18
 SURSE DE LITIGII GENERATOARE DE EXPERTIZE

Practica efectuării expertizelor evidenţiază ca cele mai multe litigii au

drept obiect substituirea produselor, denaturarea, inlocuirea sau deprecierea lor
calitativa (Pctrescu V. si colab.,2002).

Substituirea de produs consta in livrarea unor produse care au

aceeaşi destinaţie si acelaşi preţ cu al produselor contractate, dar cu alţi indici
calitativi decât cei din standarde sau norme, si la care s-au făcut referiri in
contract.
Cauzele care pot favoriza substituirea de produse:

- controlul tehnic de calitate defectuos executat;

- sortarea greşita a unor produse de calitate inferioara la calităţi superioare.

Denaturarea produselor consta in fabricarea si livrarea unor produse ale căror

caracteristici de calitate nu corespund valorilor prescrise si nici preţului legal. In
aceasta categorie se incadreaza:
- modificarea reţetei de fabricaţie a produselor prin diminuarea proporţiilor unor
componenţi valoroşi si inlocuirea acestora cu componenţi mai ieftini, reducandu-se
astfel calitatea;
- abaterile de la tehnologia de fabricaţie, prin diminuarea sau modificarea unor
faze tehnologice, cu implicaţii negative asupra calităţii sau stabilităţii produselor la
păstrare.

Falsificarea produselor, practic o forma de denaturare a acestora,

consta in modificarea valorii de intrebuintare, in mod fraudulos. Cele mai frecvente
procedee de falsificare:
- extragerea unor componente naturale ale unui produs;
- inlocuirea unor componenţi valoroşi din produse cu substanţe inactive,
indiferente sau chiar dăunătoare;
- fabricarea produselor din alte materii prime decât cele normale.

19
 Inlocuirea unor produse naturale cu produse sintetice este unul din
modurile de diversificare sortimentala a produselor, folosindu-se insa procedura
legala de omologare a produselor. Se obişnuieşte acolo, unde exista materialele
sintetice cu unele caracteristici calitative superioare celor naturale.

Deprecierea calitativa a produselor poate interveni in orice etapa a

circuitului , dar in special in timpul transportului si depozitarii. In funcţie de
factori, degradarea poate fi totala, când produsul este scos din uz , sau parţiala, când
produsul poate primi alta destinaţie.

In ceea ce priveşte transportuî.care poale afecta mult calitatea

produselor, acesta trebuie efectuat cu mijloace adecvate, pe cele mai scurte trasee,
cu ambalaje corespunzătoare a produselor, cu amplasarea si fixarea corecta a
produselor in spaţiu de transport, cu selecţionarea tehnicilor optime de incarcare-
descarcare.
Din practica, cele mai însemnate vicieri a produselor, care pot genera
litigii, se pot datora:
- utilizării unui mijloc de transport necorespunzator;
- deplasării pe rute ocolitoare;
- folosirii unor ambalaje de transport necorespunzatoare;
- manipulării brutale a produselor.

La recepţia loturilor de produse pot apărea cele mai multe litigii, legate
de calitatea si cantitatea produselor. Cele mai frecvente surse de litigii:
■ neconcordanta dintre sortimentul contractat si sortimentul atestat documentar sau
cel real al lotului de produs;
■ neconcordanta dintre calitatea contractata (respectiv calitatea prescrisa si
omologata) si calitatea reala a lotului de produs;
■ neconcordanta calitativa a loturilor de produs.

20
 Depozitarea unui lot de produse in spatii de depozitare poate genera
litigii datorita operaţiilor de manipulare, amplasare spaţiala, protecţia integrităţii
produselor. In aceasta perioada trebuiesc controlaţi parametrii spaţiului de depozitare
(temperatura aerului, umiditatea relativa a aerului, etc.) si sa se controleze
evoluţia proprietăţilor labile ale loturilor de produse pentru prevenirea modificării
lor in sens nedorit.

Cele mai multe litigii sunt generate de recepţia calitativa, păstrare,

depozitare si transport. Efectuarea litigiilor in aceste domenii presupune unele
particularizări care deriva din metodologia generala de efectuare a unei expertize
si care sunt in funcţie de natura activităţilor specifice acestor etape. Astfel de
expertize au in general un caracter complex si un grad de dificultate ridicat,
presupanand cunoaşterea aprofundata de către experţi atât a cadrului legislativ-
normativ, cat si a tehnicilor uzuale sau a unor aspecte particulare specifice
verificării la recepţie, transportului sau păstrării loturilor de produse in spatiile fixe
sau mobile de depozitare (Petrescu V. si colab., 2002).

21
 EXPERTIZA LOTURILOR DE ALIMENTE

Realizarea unor produse de calitate este legata de controlul calităţii

acestora, atât pe parcursul procesării, cat si a comercializării. Verificarea calităţii
si cantităţii alimentelor se face in mai multe faze succesive, incepand cu materia
prima, perioada procesării si pana in momentul folosirii lor de către
consumatori.
Recepţia calitativa a alimentelor este un moment important al
stabilirii calităţii, si se efectuiaza la trecerea acestor loturi de produse din
proprietatea furnizorului (întreprinderea producătoare) in proprietatea
beneficiarului (intreprinderea comerciala en gros sau en detail). In sens larg,
recepţia implica un ansamblu de operaţii prin care se constata daca produsele
corespund tuturor prevederilor comtractuale.
Potrivit legislaţiei in vigoare din tara noastră, prin noţiunea de
recepţie se intelege executarea in mod material si efectiv a operaţiei de
identificare calitativa si cantitativa a produselor, operaţie efectuata de către
delegaţii pârtilor contractante stabilite in contractele economice.
Scopul procesului de recepţie a loturilor de produse consta in:
• a verifica si controla modul in care furnizorii isi indeplinesc obligaţiile asumate
prin contractul de furnizare cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalaj,
etc.;
• a verifica si controla in ce măsura organele de transport si-au respectat
obligaţiile asumate in legătura cu păstrarea integrităţii cantitative si calitative a
produselor pe toata durata transportului.

Importanta recepţiei produselor, pentru consumator - comerţ -

producţie, din punct de vedere economico-organizatoric este deosebita, ea
contribuind la realizarea următoarelor obiective:

22
- evitarea pătrunderii in reţeaua comerciala a produselor necorespunzatoare
calitativ, ca structura si sortiment;
- evitarea formarii pe canalele de distribuţie a stocurilor supranormative, care
generează imobilizări de fonduri, plaţi pentru dobânzi, etc.;

- influenţarea directa a intreprinderilor producătoare pentru a produce numai produse

corespunzătoare standardelor, caietelor de sarcini, etc., prin refuzul produselor
necorespunzatoare;
- stabilirea răspunderii materiale pentru eventualele pagube inregistrate ca urmare
a receptionarii unor produse ce nu corespund calitativ sau cantitativ. In cazul
unui litigiu care impune o expertiza, expertul este interesat sa cunoască toate
etapele de verificare, pentru a putea localiza precis cauzele si momentul vicierii
loturilor de produse.

Obligaţiile si răspunderile pârtilor in circuitul alimentelor

Obligaţiile si răspunderile ce revin panilor sunt stabilite prin acte

normative care conţin reglementari privind operaţiile specifice fiecărei etape
parcurse de alimente, norme care in final vor asigura integritatea calitativa si
cantitativa a acestora .

Obligatiiile si răspunderile furnizorului

Obligaţii :

- pregătirea corespunzătoare a lotului de alimente in vederea livrării;

- întocmirea documentelor de transport;
- expedierea alimentelor conform clauzelor contractuale.
Pentru realizarea acestor obligaţii, unitatea furnizoare efectuiaza o
serie de operaţiuni distincte:
- programarea operativa a transporturilor;
- ambalarea alimentelor conform normelor privind ambalajul si ambalarea,
marcarea, etichetarea, stantarea. etc.;

23
- verificarea mijlocului de transport pus la dispoziţie, pentru a vedea ca este apt
pentru transport;
- emiterea documentelor de transport, scrisoare de trăsura - pentru transportul
feroviar, foaie de parcurs - pentru transportul rutier, conosament - pentru
transportul pe apa, in care se precizează natura produselor, insusirile produselor,
starea in care acestea au fost predate;
- incarcarea produselor in mijloacele de transport si fixarea lor prin ancorare,
legare, impanare, etc.;
- expedierea produselor la adresa indicata de destinatar.

Conform legislaţiei in vigoare, răspunderile sunt pentru lipsuri calitative

si cantitative ale produselor, daca acestea sunt cauzate de încălcarea, obligaţiilor ce-i
revin.
Avariile, vicierile, lipsurile apărute in timpul transportului cad in
răspunderea furnizorului, când s-au folosit pentru ambalare materiale
necorespunzatoare, nu s-au respectat normele tehnice de ambalare, incarcare,
manipulare si fixare in mijloacele de transport, când nu s-au aplicat sigiliile pe
mijloacele de transport inchise, nu s-au completat corect documentele de transport,
etc.

Daca s-au livrat produse necorespunzatoare calitativ, furnizorul are

obligaţia de inlocuire sau reconditionare a produselor respective, eventual plata
unei penalităţi de intarziere si daune.

Obligaţiile si răspunderile cărăuşului

Obligaţiile si răspunderile cărăuşului se refera la primirea

produselor, executarea transportului, predarea lotului de produse la destinaţie.
Răspunderile cărăuşului incep sa curgă din momentul in care produsele
sunt preluate de către unitatea de transport,. Acest moment este marcat de aplicarea
ştampilei unităţii de cărăuşie pe documentul de transport, care constituie dovada
primirii produselor si stabileşte data de la care incepe sa opereze răspunderea
cărăuşului.

24
 Cărăuşul este obigat sa verifice la primire:
- natura produselor;
- numărul coletelor sau cantitatea ;
- sigiliile aplicate si sa ia masuri de asigurare a integrităţii produselor pe
parcursul transportului.
Cărăuşul poate fi absolvit de răspundere in cazul degradării totale sau
parţiale a alimentelor daca acestea s-au produs:
- din cauze de forţa majora;
- daca prejudiciul provine din culpa furnizorului sau a destinatarului;
- daca prejudiciul s-a datorat unor insusiri proprii naturii alimentelor;
- din cauze naturale inerente transportului in mijloace deschise;
- daca pe durata transportului alimentele au fost insotite de delegaţi ai
furnizorului sau beneficiarului;
- daca prejudiciul s-a datorat unor vicii ascunse ale ambalajului;
- daca expeditorul a predat alimente excluse la transport sub denumire falsa;
- daca scăderea greutăţii alimentelor s-a datorat însuşirilor naturale ale
acestora (perisabilitatea).

In momentul predării alimentelor la destinaţie, cărăuşul impreuna

cu destinatarul este obligat:
- sa verifice sigiliile, semnele si marcajele de pe mijlocul de transport sau de pe
colete ;
- sa efectueze verificarea conţinutului coletelor.
Daca totul este in ordine, se menţionează pe documentul de transport
"predat fara urme de violare". In caz contrar, in prezenta delegaţilor se intocmeste
un proces verbal de constatare.

Obligaţiile si răspunderile destinatarului

Principalele obligaţii:
- verificarea identităţii alimentelor;

25
- verificarea cantitativa;
- verificarea calitativa a alimentelor primite.

Primirea produselor de către destinatar este o sarcina complexa,

care presupune:
- executarea formalităţilor prealabile preluării incarcaturii de produse
(primirea documentelor de transport);
- examinarea stării exterioare a mijlocului de transport;
- cercetarea si ridicarea sigiliilor de pe mijlocul de transport;
- verificarea conţinutului mijlocului de transport;
- solicitarea reincarcarii produselor când apar bănuieli privind lipsuri pe
parcursul transportului.

De la locul de descărcare pana la locul de depozitare pot apărea lipsuri sau

degradări ale produselor, dar acestea sunt in răspunderea destinatarului.

Cu ocazia primirii produselor de la caraus, destinatarul este obligat

sa efectueze recepţia cantitativa si calitativa a produselor primite in termen legal. 6
ore pentru produse uşor alterabile si 5 zile pentru alte produse. Aceste termene
operează astfel:
- pentru livrările din aceeaşi localitate, din momentul primirii produselor in
depozitul destinatarului;
- pentru produsele din alte localităţi, din momentul eliberării produselor in gara,
autogara, aeroport sau punct de destinaţie.

Organizarea recepţiei calitative a loturilor de alimente

Recepţia calitativa urmăreşte corespondenta insusirilor alimentelor cu

criteriile legale si cu stipulaţiile inserate in contract.
Recepţia loturilor de alimente , sub aspectul tehnicii de efectuare, se compune din
trei tipuri de operaţiuni, in următoarea succesiune:
- verificarea documentelor (de contractare si cele ce insotesc lotul);

26
- identificarea lotului si verificarea lui cantitativa;

Procesul recepţiei este complex, necesitând simultan:

- consultarea documentelor care prescriu (atesta) calitatea alimentelor respective,
- operaţiuni legate de extragerea probelor elementare,
- mânuirea, pregătirea si analiza probelor,
- intocmirea documentelor impuse,
- aceptarea sau respingerea lotului de alimente.

Sintetic , aceste operaţiuni sunt cuprinse in schema "Modelul general al

recepţiei" si in "Schema de principiu a recepţiei cantitative si calitative a unui lot de
produse".

Locul efectuării recepţiei poate fi la sediul furnizorului (este necesara

prezenta ambelor parti) sau la sediul beneficiarului. Recepţia calitativa si cantitativa a
unui lot de produse se efectuiaza de comisii de recepţie
formate din 3-5 membri.

Ponderea cea mai mare in activitatea comisiei de recepţie revine verificării

calităţii lotului de alimente, verificare care consta într-O serie de operaţii in urma cărora
lotul este declarat corespunzător sau necorespunzator.Verificarea calităţii se face prin
referiri Ia standarde, care stabilesc unele caracteristici proprii alimentului, formând asa
numitul "prag de calitate". Exista standarde care stabilesc terminologia si clasificarea
principalelor deficiente ale diferitelor alimente (produse agroalimentare si produse
alimentare), ca si procedura de urmat in cazul constatării acestora.

27
 Deseori, cu ocazia operaţii de recepţie , apare necesitatea executării
unor analize de laborator sau chiar a unei expertize. Referitor la analizele de
laborator, ele constituie dovezi incontestabile. Pentm sporirea obiectivitătii acestor
dovezi, o importanta deosebita o are modul de recoltare a probelor de analiza. Atât
probele de analiza, cat si cele pentru expertize trebuie recoltate de un personal
competent, in condiţii deosebite, care sa asigure reprezentaţivitatea probei
recoltate, cu totalitatea insusirilor lotului de alimente supus analizei sau
expertizei, conform schemei.
Recoltarea probelor se va face cu respectarea prevederilor din
documentaţia oficiala.
Nerespectarea condiţiilor legale privitoare la recoltarea si formarea
probelor pentru analize de laborator poate constitui punctul nodal ale neintelegerilor
dintre părţile contractante referitoare la calitatea produselor supuse analizei si
expertizei.
Rezultatele constatărilor comisiei de recepţie se consemnează intr-un
proces - verbal.
Procesul - verbal de recepţie se inscrie in categoria mijloacelor de
proba, având o dubla forţa probanta, deoarece prin conţinutul sau se certifica atât
cantitatea cat si calitatea produselor. Pentru a avea eficienta juridica deplina, este
necesar sa fie intocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Comisia de recepţie are obligaţia sa urmărească mai departe evoluţia
stării calitative a produselor recepţionate, in tot timpul depozitarii si pana la
momentul livrării lor in totalitate, din depozit.

Particularităţile modalităţilor si procedeelor de verificare a calităţii la

recepţia loturilor de alimente

Verificarea modalităţii de efectuare a recepţiei loturilor de alimente de

către expert este necesara in doua situaţii:

28
- atunci când expertul are sarcina de a stabili factorii care au generat degradarea
calitativa a unui lot de alimente;
- când obiectivul expertizei si deci al litigiului ii constituie stabilirea corectitudinii
cu care a fost efectuata recepţia unui lot de alimente.
Comisiile de recepţie inteleg prin lot - o cantitate sau un număr de
produse de acelaşi fel, obţinute din aceleaşi materii prime, prin aceleaşi procedee
tehnologice si având aceeaşi destinaţie. Loturile trebuie sa aibă caracter omogen,
adică produsele aceluiaşi lot nu trebuie sa se deosebească prin caracteristicile care le
definesc (Petrescu V. si colab.. 2002).
Printre altele, experţii trebuie sa cerceteze alegerea schemei de
verificare, tehnica de extragere a esantioanelor in vederea verificării, tehnica
recepţiei propriu-zise.

Stabilirea modului de efectuare a verificării calităţii la recepţie

In funcţie de mărimea loturilor si de frecventa sosirii acestora la

recepţie, verificarea calitativa se poate efectua in doua moduri:

1. verificarea 100% (bucata cu bucata);

2. verificarea prin eşantionare.

Verificarea 100% consta in examinarea , sub aspect calitativ, a tuturor

unităţilor de produse care intra in componenta loturilor prezentate la recepţie.
Prezintă dezavantajul ca necesita un timp îndelungat pentru efectuare, fiind astfel
costisitoare.

Verificarea prin eşantionare se caracterizează prin verificarea calităţii

la un număr restrâns de unităţi de produs care intra in componenta eşantionului.
Aceasta verificare este cel mai des folosita in practica, necesita un volum de munca
mai mic, este mai ieftina si mai rapida, dar cere personal calificat

29
 EXPERTIZE PRIVIND PĂSTRAREA ALIMENTELOR

Păstrarea alimentelor, pregătirea lor in vederea vânzării, se realizează in

spatii special amenajate, respectiv in depozite. Spatiile de depozitare pot fi:
- fixe (depozite propriu-zise);
- mobile (mijloace de transport).
In funcţie de durata de depozitare, păstrarea alimentelor este temporara
sau de lunga durata.
Păstrarea temporara (2-20 zile) se aplica unor alimente uşor
perisabile (brânzeturi proaspete, unt, smântână) sau legume, fructe - zmeura, cireşe,
piersici, salata, conopida, cartofi noi, ardei, etc.
Păstrarea de lunga durata se aplica alimentelor care pe durata
păstrării isi pot dezvolta si desăvârşi unele caracteristici, in special cele
senzoriale (maturarea brânzeturi lor, invechirea vinurilor, atingerea maturităţii de
consum a unor legume, fructe -varza de toamna, mere si pere de toamna, gutui,
etc.). Pe parcursul păstrării pot apărea factori interni si externi care produc
modificări fizice, chimice, biochimice, cu implicaţii asupra calităţii.

Factori interni cu producere de modificări:

- structura si compoziţia chimica a produselor;
- proprietăţile lor fizice generale (stare de agregare, masa volumica, proprietăţi
termice, proprietăţi electrice);
- proprietăţile chimice (rezistenta fata de agenţii corozivi,
comportarea fata de umiditate, medii acide, bazice, etc.).

30
 Factorii externi pot fi:
- fizico - mecanici (solicitări mecanice in timpul manipulării produselor,
compresiuni datorita înălţimii stivelor);
- fizico - chimici (temperatura, umiditatea, compoziţia aerului din depozite,
circulaţia aerului, lumina solara, radiaţiile);
biologici (microorganismele - bacterii, mucegaiuri; rozătoare, insecte,
gândaci).

Alături de aceşti factori, păstrarea alimentelor mai poate fi influenţată:

- de regimul depozitarii (igiena din spaţiul de depozitare, nerespectarea
vecinătăţii admise a produselor);
- de tipul ambalajului folosit.
O păstrare normala reclama asigurarea unui regim optim de păstrare,
adică. menţinerea unui echilibru in acţiunea si dependenta reciproca dintre
factorii interni si externi.
Atmosfera specifica a spatiilor de depozitare se materializează prin
proprietăţile fizice ale aerului, care alcătuiesc microclimatul spatiilor de depozitare.

Factorii de mediu ai spatiilor de depozitare

Temperatura - menţinerea acesteia la un anumit nivel in timpul

păstrării influenţează atât calitatea cat si durata de păstrare a produselor; pentru
fiecare tip de produs, impunandu-se un regim optim de temperatura.
Temperatura de păstrare trebuie sa se menţină constanta, oscilaţii
de 1,5...2 C in plus sau in minus putând produce neajunsuri alimentelor.
Pentru menţinerea temperaturii si umidităţii din depozit la valori
optime se recurge la ventilaţie. Ventilaţia poate avea caracter pasiv (se realizează
prin deschiderea ferestrelor, uşilor, orificiilor de aerisire) sau activ (cu instalaţii
speciale de ventilaţie).

Umiditatea atmosferei din depozit se exprima prin umiditatea

absoluta a aerului din depozit (masa vaporilor de apa in grame, pe care o conţine
la un moment dat aerul, raportata la kilogramul de aer uscat) si prin umiditatea
relativa a aerului (raportul

31
dintre masa vaporilor de apa existenţi in aer la un moment dat si masa vaporilor in
stare saturata dintr-un m de aer, in aceleaşi condiţii de temperatura).
Umiditatea relativa a aerului se poate defini si prin raportul dintre
presiunea parţiala a vaporilor de apa si presiunea vaporilor saturaţi la aceeaşi
temperatura.
Pentru organismele vii, ca si pentru produsele horticole, care-si
continua procesul de respiraţie si după recoltare, depozitarea le oferă o
atmosfera de un anumit gradient de presiune a vaporilor de apa.
Limitele optime ale umidităţii relative variază, in general, pentru
produsele depozitate intre 55-95%. La umidităţi relative ridicate (95-100%)
se pot dezvolta microorganisme, mucegaiuri, pe pereţii depozitului, pe ambalaje, pe
produse.
Umiditatea relativa exterioara are cele mai ridicate valori când
temperatura aerului are valori mici (in zori sau dimineaţa). In timpul anului, cea
mai mare umiditate relativa se înregistrează iarna (noiembrie-ianuarie, 73-90%). iar
cea mai scăzuta aprilie-iulie (70-74%). Umiditatea relativa înregistrează variaţii si
pe parcursul fiecărei luni a anului.
Umiditatea relativa a aerului din depozite se modifica odată cu cea a
mediului exterior.
Umiditatea relativa din spatiile de depozitare se poate regla prin
intermediul temperaturii. In cazul depozitelor frigorifice sau a celor prevăzute cu
mijloace de încălzire. aceasta reglare se realizează uşor, dar la depozitele simple,
neincalzite, modificarea este dificila, umiditatea relativa a aerului din interior arc
tendinţa de a o urma pe cea din exterior.

Circulaţia aerului in depozite se realizează natural (datorita diferentelor

de temperatura si de presiune ale aerului in diferitele locuri ale depozitului) sau in
mod artificial (prin acţiuni mecanice).
Când se urmăreşte înlăturarea căldurii, circulaţia aerului se realizează cu
viteze mari. După inlaturarea căldurii, produsele intrând in regim de păstrare,
este necesara scăderea vitezei de circulaţie a aerului.

32
 Compoziţia chimica a aerului poate influenta păstrarea, deoarece
intre componentele alimentelor si cele ale aerului pot lua naştere interacţiuni cu
repercursiuni asupra calităţii produselor.
Componentele aerului pot fi fixe (oxigenul, hidrogenul, argonul,
heliul, criptonul, xenonul, etc.) , variabile (oxidul si bioxidul de carbon, vaporii de
apa, etc.) si intamplatoare (gaze cu bioxid de sulf, amoniac, oxid de azot, metan,
vapori de acizi si particule fine de praf organic , mineral sau microorganisme).
Componentele fixe si variabile, cu excepţia vaporilor de apa, formează aerul uscat.
Când se considera si vaporii de apa, rezulta aerul umed.
Pentru o serie de alimente se impune păstrarea intr-o atmosfera
controlata, adică o atmosfera reglabila in ceea ce priveşte proporţia dintre oxigen si
bioxid de carbon.
Componentele aerului pot avea , in anumite condiţii, efecte pozitive.
Astfel, ozonul ajuta la dezinfectarea si reîmprospătarea aerului din depozit, bioxidul
de carbon intr-o anumita proporţie inhiba dezvoltarea microorganismelor, iar
bioxidul de sulf combate mucegaiul.

Radiaţiile pot provoca distrugeri de vitamine din alimente, sau pot

cataliza unele reacţii.
Acţiunea conjugata a radiaţiilor luminoase cu cea a umidităţii si
temperaturii conduc la degradări si mai intense.

Factorii biologici. In condiţii favorabile de temoperatura si umiditate,

microorgasnismelc se dezvolta rapid, ducând la formarea de complexe enzimatice
care ataca alimentele.
Rozătoarele constituie un pericol pentru integritatea ambalajelor, a
produselor ca si pentru igiena lor.

Alţi factori: igiena in spatiile de depozitare, existenta mirosurilor

străine, vecinătatea produselor.

33
 Principalele modificări calitative ale alimentelor in timpul păstrării si
depozitarii

Modificările fizice se datorează in special (actorilor mecanici, precum

si variaţiei temperaturii si umidităţii din spatiile de păstrare si depozitare.
La alimente, solicitările mecanice distrug in primul rând ambalajele,
inregistrandu-se pierderi. De asemenea influenta temperaturii asupra recipientilor, in
special cei de sticla, pot provoca pierderi. Iar conservele sub influenta căldurii
ridicate se deformează., pe când alte produse ca bomboane, unt, ciocolata se lipesc
sau se degradează complet.

Modificările chimice care se manifesta prin apariţia in produse a

unor componenţi sau substanţe cu proprietăţi complet diferite de produsele de baza.
Temperatura inalta declanşează procese chimice rapide. In cazul
când temperatura creste cu un grad, viteza de reacţie creste cu 10%.
Alte modificări chimice pot apărea sub acţiunea radiaţiilor
luminoase, care duc la distrugerea produselor - reducerea vitaminelor, rancezirea
grăsimilor, etc.

Modificările biochimice sunt o consecinţa a dezvoltării

microorganismelor. Pot apărea pagube insemnate prin aceste transformări
microbiene: fermentaţii, putrefacţii, muccgairi.
Fermentaţia este fenomenul biochimic care cuprinde
transformarea substanţelor organice sub influenta catalitica a enzimelor in substanţe
care au, in general, o structura simpla. După natura microorganismelor care o
declanşează, fermentaţia poate fi aeroba (fermentaţia acetica, citrica, oxalica) si
anaeroba (fermentaţia alcoolica, lactica).
Fermentaţia alcoolica sta la baza unor procese tehnologice
alimentare (fabricarea berii, a pâinii, a alcoolului, a vinului, etc.). La păstrarea
necorespunzatoare a unor alimente (produse horti-viticole proaspete, mannelade,
sucuri) se pot declanşa fermentaţii alcoolice degradatoare.
Fermentaţia acetica produsa de cnzimele bacteriilor Acetobacter, sta la
baza obţinerii unor produse alimentare (oţet), dar de multe ori este un fenomen
nedorit, care

34
 METODOLOGIA EXPERTIZEI ALIMENTELOR DEGRADATE IN
TIMPUL TRANSPORTULUI

Transportul alimentelor - sursa potenţiala de litigii generatoare de

expertize

Determinarea calităţii loturilor de alimente degradate un urma

efectuării unui transport constituie deseori obiectivul unei expertize. Potrivit
prevederilor legale cărăuşul poarta răspunderea, in perioada transportului, pentru
lipsurile sau deteriorarea calitativa a produselor.
Daca la predarea produselor către destinatar se constata lipsuri
cantitative sau calitative, care ar putea fi generate de condiţiile improprii de
transport, organizaţia de transport este obligata sa cerceteze imprejurarile in care au
apărut lipsurile, in vederea întocmirii documentelor de constatare.
In cazul constatării degradărilor sau pierderilor in timpul transportului,
se recurge la sprijinul experţilor pentru stabilirea naturii cauzelor si a gradului
fiecărei pierderi sau pagube.
Modul de efectuare a expertizelor de către experţii desemnaţi la
iniţiativa organizaţiilor de transport, intreprinderilor de asigurări sau a
destinatarilor, in principiu, nu se deosebeşte sub raport metodologic de modul de
efectuare a altor tipuri de expertize.
Expertizele care au drept subiect starea cantităţiv-calitativa a
produselor degradate in timpul transportului au un grad de dificultate mult mai mare
decât alte tipuri de expertize.

Factorii care influenţează calitatea produselor in timpul transportului

Principalele proprietăţi labile ale produselor. Calitatea produselor se

modifica neintrerupt, chiar in condiţiile respectării regimului optim de păstrare si
depozitare, ca urmare a acţiunii unor factori interni si externi asupra produselor.

35
 In timpul transportului asupra produselor acţionează numeroşi factori cu
efecte directe si indirecte asupra integrităţii si calităţii.
Principalele proprietăţi ale produselor care se pot modifica in
timpul transportului sunt: masa, proprietăţile de sorbtie, culoarea, starea suprafeţei,
forma si caracteristicile dimensionale, etc.
Principalii factori care pot genera sau favoriza degradarea totala sau
parţiala a produselor in timpul transportului sunt: parametrii atmosferici, natura
ambalajelor si modul de amplasare a produselor in mijloacele de transport,
solicitările mecanice si alti factori care sunt specifici tipului de transport practicat.
Amplasarea produselor in mijloacele de transport trebuie sa asigure
folosirea integrala a capacităţii acestuia, cat si menţinerea integrităţii cantitative si
calitative a produselor.
Amplasarea produselor in mijloacele de transport tine seama de
vecinătatea produselor, de alegerea unor spatii sau zone de amplasare adecvata (unt,
ciocolata nu se vor amplasa in vecinătatea surselor de căldura), de rezistenta
ambalajelor si a produselor si de natura acestora.
Sistemele de stivuire a produselor sunt in funcţie de tipul de ambalaj
si de mihj locul de transport.

Astfel, sacii se stivuiesc:

♦ Sac pe sac, când produsul necesita o ventilaţie puternica;
♦ pe jumătate de sac, daca produsul necesita o ventilaţie
deosebita;
♦ in sistem ţesut, care conferă o mare stabilitate stivei.
Butoaiele se stivuiesc cu vrana in sus, atât pe orientare verticala cat si
orizontala a acestora, pentru mărirea stabilităţii in timpul transportului.
Lăzile se stivuiesc pe verticala, pe transversala sau in salt.
Mijloacele de transport pot influenta calitatea produselor prin caracterul
specific al solicitărilor.
Transportul rutier de produse presupune compresiuni de mica intensitate care se
exercita asupra incarcaturilor. fiind indicat pentru distante mici sau medii.

Transporturile feroviare sunt caracterizate printr-un cost relativ scăzut

si o tendinţa de specializare (vagoane frigorifice, refrigerente, izoterme, cu ventilaţie,
cu pereţi si tavanul mobil, etc.). Ele supun produsele la solicitări mecanice intense si
sunt eficiente pe distante lungi la produse in vrac sau ambalate.

36
 Transportul pe apa (fluvial, maritim) durează mai mult si produsele pot
suferi modificări calitative. Produsele transportate pe apa sunt supuse unor
solicitări intense si acţiunii unor factori climatici.

Transporturile aeriene sunt indicate la transportul produselor cu volum

mic si valoare mare pe distante medii sau lungi. Acest tip de transport presupune
solicitări de mica intensitate.
Pentru diminuarea sau eliminarea riscului degradării, expeditorul este
obligat sa aplice pe ambalajele produselor simboluri, care sugerează necesitatea
respectării unor reguli in timpul manipulării sau transportului, menite sa protejeze
personale de execuţie cat si produsele.

Factorii specifici degradării alimentelor in procesul de transport pe distante medii

si mari.

Cele mai fracvente modificări ale stării produsului sunt cauzate de:
- umezeala care poate proveni de la apa dulce (apa potabila, transpiraţia
încărcăturii sau a navei) sau apa sărata;
- temperatura in afara limitelor admise;
- agenţii atmosferici si fenomenele meteorologice (precipitaţii, vânturi, uragane,
descărcări electrice);
- acţiunea insectelor si rozătoarelor;
- mirosurile străine si insalubrizarea zonelor de manipulare si depozitare a
produselor; incendiile;
- acţiunea mecanica exercitata de diverşi factori externi.

Metodologia expertizei cantitativ-calitative a alimentelor degradate in

timpul transportului
In acest caz, in atenţia expertului va sta in principal derularea procesului de
transport, atât- in privinţa duratei, cal si a condiţiilor in care el s-a desfăşurat.
Ulterior pe

37
teren, el va constata modul in care avaria se manifesta, proporţia si cauzele
degradării. E! trebuie sa examineze starea mijloacelor de transport, gradul de
curăţenie al acestora, condiţiile de temperatura si de ventilaţie din timpul
transportului. Expertul trebuie sa examineze la fata locului întregul lot de
produse.
Raportul de expertiza trebuie sa conţină date si informaţii care sa
arate existenta reala a degradării produselor, iar avaria trebuie descrisa direct:
impurificare, diluare, topire, mucegaire, putrezire, etc. O atenţie deosebita trebuie sa
se acorde examinării ambalajelor, si eventualelor pierderi cantitative.

38
 CALITATEA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Un aliment va avea o calitate normala când pe tot parcursul

prelucrării si comercializării, se respecta riguros condiţiile tehnice si se verifica
proprietăţile prescrise.

Calitatea lotului de alimente este determinata de calitatea materiei

prime, modul de realizare, condiţiile de manipulare, transport si depozitare .
In etapele corespunzătoare circuitului pe care alimentul ii parcurge
pentru a ajunge la consumator, acţionează insa numeroşi factori cu efecte directe sau
indirecte asupra integrităţii si nivelului calitativ initial.
Numeroase alimente datorita unor componente chimice labile, ca
sisteme heterogene si foarte complexe, precum si datorita multiplelor influente
interne si externe pe care le suporta in timp si in spaţiu, suferă modificări ale
proprietăţilor, in timp. Pentru acest motiv, in societăţile comerciale activitatea
comisiilor de recepţie nu se rezuma numai la efectuarea unui control static al calităţii
cu prilejul recepţiei propriu-zise, ci se continua cu urmărirea modului in care
evoluiaza starea calitativa a alimentelor recepţionate, in tot timpul depozitarii si
pana in momentul livrării lor in totalitate din depozit.
Rezulta, deci ca, la acelaşi lot de produse, calitatea poate fi considerata:
♦ calitate statica, reprezentând nivelul real al calităţii determinat la un moment dat;
♦ calitate dinamica, adică evoluţia nivelului real al calităţii in timp, ca rezultat
al interacţiunii dintre produs si mediul ambiant.

Conceptul de calitate dinamica a unui produs se refera la totalitatea

modificărilor proprietăţilor produsului (ca direcţie, intensitate si nivel) sub acţiunea
agenţilor mediului ambiant pe parcursul circulaţiei.
In strânsa legătura cu conceptul de calitate dinamica trebuie sa se
afle stabilirea si urmărirea termenelor de garanţie, organizarea transportului,
depozitarii si vânzării produselor.
In schema următoare este dat modul de reflectare al relaţiei intre
calitatea statica si calitatea dinamica asupra calităţii intregului lot

39
 Determinarea calităţii loturilor de alimente poate sa constituie
obiectivul central al unei expertize.

Noţiunea "determinarea calităţii" desemnează ansamblul de

măsurători, analize si incercari ce se executa după o metodologie bine stabilita,
pentru a se preciza nivelul la care caracteristicile de calitate ale unui produs se
găsesc la un moment dat.
In practica, determinarea calităţii intr-o expertiza presupune realizarea
a 2 obiective:
- stabilirea concordantei (discordantei) dintre calitatea reala a unui produs si
calitatea prescrisa;
- stabilirea măsurii in care calitatea produsului corespunde cerinţelor
beneficiarului.
In afara acestor obiective, determinarea calităţii poate permite
compararea calităţii produsului cu o stare anterioara a sa sau cu nivelul calitativ atins
pe plan mondial (Petrescu V. si colab.,2002).
Corespunzător celor doua obective menţionate, determinarea
calităţii alimentelor poate fi efectuata prin intermediul testării senzoriale si testării
de laborator, ambele cai având metode proprii, adecvate.

In practica, metodologia determinării calităţii alimentelor

presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Stabilirea metodei de extragere a esantioanelor. Alegerea celei mai

potrivite metode de extragere a probelor joaca un rol hotărâtor in determinarea
calităţii când produsul este lotizat.

2. Elaborarea criteriilor determinării calităţii sau alegerea schemei de

verificare. Criteriile determinării calităţii desemnează elementele care
servesc precizării caracteristicilor de calitate, indeplinand următoarele condiţii:
- sa aibă o valoare ştiinţifica ridicata si recunoscuta, care sa le asigure
comparabilitatea cu prevederile standardizate;
- sa aibă un caracter specific, diferenţiat pe grupe de produse si chiar pe
produse,

40
 3. Selecţionarea caracteristicilor de calitate. In activitatea de determinare
a calităţii, expertul trebuie sa selecteze din ansamblul proprietăţilor anumite
proprietăţi, folosind criterii specifice de alegere. Aceste caracteristici de calitate
trebuie sa fie cat mai reprezentative, si sa fie posibil de a fi determinate, prin metode
standardizate, uşor de utilizat si eficiente. Pentru determinarea mai exacta a calităţii
ponderea caracteristicilor care se determina prin evaluări subiective sa fie redusa,
comparativ cu ponderea caracteristicilor măsurabile.
De regula, in determinarea calităţii unui produs expertiza face apel la
caracteristicile standardizate, care se completează pentru o caracterizare multilaterala
cu alte caracteristici, care prin specificul lor au o valoare ştiinţifica ridicata, dar care
nu pot fi determinate cu mijloacele folosite in mod curent la determinarea calităţii.

4. Selecţionarea indicilor de calitate. Indicii de calilate(nivelul caracteristicilor

de calitate) reprezintă condiţiile exprimate prin intermediul valorilor sau
atributelor pe care trebuie sa le posede caracteristicile pentru a asigura calitatea
unui produs. In cazul caracteristicilor standardizate, indicii de calitate vor fi cei
prescrisi in standarde.

5.Prelucrarea, exprimarea si interpretarea rezultatelor determinării calităţii.

In expertiza, calitatea reala a unui lot de produse se determina folosind
metode organoleptice si metode si tehnici de laborator. In ambele cazuri este necesar
a se asigura, in măsura cat mai ridicata, obiectivitatea si exactitatea
determinărilor.
Este cunoscut ca metodele de determinare a indicilor de calitate se
diferenţiază:
- după caracterul lor (standardizate sau nestandardizate);
- după efect (distructive , nedistructive);
- după consum de materiale;
- după timpul necesar efectuării analizelor (rapide, anevoioase).
Dintre aceste metode, in expertize este indicat a se folosi metodele
standardizate, simple, nedistructive si rapide, caracterizate printr-o mare exactitate.
Caracterul complex al determinării calităţii obliga la programarea efectuării
verificărilor in concordanta cu natura loturilor de produse si cu obiectivele ce se
urmăresc prin determinarea calităţii. In figura următoare se prezintă succesiunea
verificărilor si analizelor necesare pentru determinarea calităţii loturilor de
conserve sterilizate.

41
 In expertiza, determinarea efectiva a calităţii produselor se poate
efectua prin metodologii specifice, rezultate din metodologia generala de
determinare a calităţii. Ele se stabilesc in funcţie din unghiurile din care trebuie
privita calitatea, fiind determinate de caracterul complex si dinamic al acesteia,
precum si de posibilităţile diverse de a privi si interpreta calitatea (Petrescu V. si
colab., 2002).

Principalele metodologii utilizate in practica urmăresc:

- determinarea calităţii produselor de fabricaţie curenta;
- determinarea calităţii produselor noi;
- determinarea calităţii comerciale a produselor.

Metodologia determinării calităţii produselor de fabricaţie curenta

In practica determinării calităţii produselor de fabricaţie curenta,

expertul poate fi solicitat fie pentru a determina calitatea unui produs la un moment
dat, fie pentru a determina si urmări calitatea produselor intr-un interval de timp mai
indelungat, in pas cu fabricarea acestora, pentru a evidenţia stabilitatea procesului
tehnologic reflectata in nivelul calitativ al produselor.
In ambele situaţii, expertul trebuie sa desfăşoare in mod
obligatoriu următoarele activităţi:
• stabilirea schemei generale de determinare a calităţii, respectiv
precizarea
• caracteristicilor de calitate ce urmează a fi determinate, a metodelor de
determinare si a succesiunii in timp a efectuării determinărilor;
• stabilirea limitelor de toleranta si a câmpului de imprastiere a indicilor de
calitate coorespunzatori caracteristicilor;
• prelucrarea rezultatelor determinărilor si interpretarea lor.

In privinţa stabilirii caracteristicilor de calitate, este necesar a se opta

pentru cele prescrise prin norme tehnice, pentru care exista metode standardizate de
determinare, singurele metode oficiale in relaţiile dintre parti.

42
 Succesiunea in timp a efectuării determinărilor trebuie astfel stabilita
incat sa asigure folosirea judicioasa a eşantionului aflat la dispoziţia expertului. Intai
se programează determinări nedistructive, apoi cele care necesita cantităţi reduse de
material si in final determinările distructive.
Limitele de toleranta reprezintă intervale delimitate de o valoare
superioara si una inferioara, in care pot apărea variaţii ale indicilor de calitate fara ca
prin aceasta sa fie diminuata calitatea.
Câmpul de imprastiere este definit prin limitele intre care pot varia unii
indici sub influenta unor cause Întâmplătoare.

Metodologia stabilirii si analizei calităţii produselor noi

Pentru determinarea calităţii produselor noi, este necesar pentru inceput

sa se stabilească semnificaţia noutăţii cu care acestea se prezintă in competiţia
pietii. Din acest punct de vedere, produsele noi se impart in mai multe categorii, ceea
ce obliga ca pentru determinarea calităţii lor sa fie necesara indeplinirea cumulativa a
doua cerinţe:
- determinarea sa aibă un caracter unitar;
- determinarea sa aibă un caracter obiectiv.

Caracterul unitar al determinării calităţii produselor noi se asigura

prin folosirea unor tehnici si metode de determinare admise prin reglementările in
vigoare pentru produsele facand parte din aceeaşi grupa de produse.

Caracterul obiectiv este condiţionat de necesitatea ca in aprecierea

calităţii unui produs sa se ia in consideraţie atât elemnetele de descriere a calităţii
aflate in standardele produselor similare, cat si rezultatele testelor de corespondenta
ale acestora cu cerinţele consumatorilor.
Pentru alimente se recomanda introducerea sistemului de evaluare pe
baza de punctaj, care reflecta satisfăcător nivelul calitativ, simplificând in acelaşi
timp metodologia de determinare.

43
 Analiza calităţii produselor noi presupune parcurgerea mai
multor etape diferenţiate prin obiectivele urmărite, din care mai importante
sunt:
• stabilirea si analizarea funcţiilor de baza ale noului produs;
• detalierea si analizarea soluţiilor posibile de ambalare si a condiţiilor de
păstrare pe întregul circuit tehnic;
• stabilirea, analizarea si precizarea cerinţelor pe care le ridica
depozitarea si transportul produsului nou;
• cercetarea condiţiilor de aplicare a tehnologiei;
• cercetarea aspectelor specifice comercializării produsului nou (probleme
ridicate de reţeaua de desfacere, mod de etalare, etc.);
• cercetarea aspectelor privind recuperarea si valorificarea ambalajelor
sau a materialelor pentru ambalare.
In funcţie de specificul lor, aceste obiective pot fi grupate pentru a fi
soluţionate, in cadrul următoarelor etape: o analiza calităţii produsului
propriu-zis;
• analiza condiţiilor de transport, manipulare, depozitare si păstrare;
• analiza respectării legalităţii; o analiza eficientei noului produs.

In cazul produselor alimentare, funcţiile obiective corespund

aportului de trofine ce urmează sa satisfacă nevoile fizilogice de lirana, precum si
asigurării inocuitatii; asemenea funcţii au caracter obiectiv deoarece justifica si
fundamentează producerea si achiziţionarea produsului respectiv.

In cazul produselor alimentare primare (zahăr, ulei, carne, lapte, peste,

faina, legume, fructe, etc.) funcţiile obiective trebuie sa evidenţieze valoarea de
intrebuintare a acestor produse, care pot reprezenta materii prime pentru obţinerea
unor alimente mai complexe si mai adecvate cerinţelor consumatorilor.
De aceea, in cazul materiilor prime alimentare, funcţiile obiective se
pot exprima prin următoarele elemente:
- natura si cantitatea de componente utile (procente de substanţe grase, de
zaharuri);
- natura si ponderea componenţilor fara valoare (apa. celuloza, etc.) care se găsesc
in masa produsului respectiv;
- absenta noxelor.

44
 Funcţiile auxiliare spre deosebire de cele obiective, care vizează direct
consumatorul, se refera la cerinţele pe care produsul trebuie sa le satisfacă de-
alungul circuitului tehnico-economic.
In general, procesele de depozitare si transport se analizează sub
aspectul manifestărilor specifice produsului nou, al modalităţilor de transport de
la furnizor Ia beneficiari si al condiţiilor de păstrare.

Cu prilejul analizei calităţii produselor noi, este necesar a se tine

seama de restricţiile sau obligaţiile ce decurg din legislaţia interna sau internaţionala
in vigoare.
In acest sens se vor analiza restricţiile prevăzute de legislaţie pentru
produsul cercetat sau pentru grupa de produse si care se pot referi la:
a. condiţiile tehnice de realizare a produsului;
- tipuri de materii prime;
- caracteristicile tehnologiei de fabricaţie.
b. condiţiile igienico-sanitare impuse tuturor factorilor ce intervin in procesul de
obţinere a
produsului si care concura la obţinerea unui produs salubru:
- materii prime:
- utilaje;
- forţa de munca;
- mediu ambiant.
c. condiţiile de comercializare, care se refera la:
- mărcile de fabrica;
- mărcile de comerţ; restricţii sau protecţii vamale.

O importanta deosebita trebuie acordata verificării măsurii in care produsul

corespunde prescripţiilor standardelor in vigoare. Pe aceasta baza se asigura
cunoaşterea tuturor condiţiilor de calitate impuse produsului de către toti factorii
răspunzători de producerea si comercializarea acestuia.

45