Arhitectură Comparată, An 5

Sesiunea iunie-iuliei 2020

Adriana STRÎMBU

Pavilionul Iugoslaviei – simbol al victoriei modernismului– EXPO '58

Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include artele vizuale,

arhitectura, muzica și literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de
anii 1910 - 1914, când artiștii s-au revoltat tradițiilor academice și istorice impuse considerate
standard ale secolelor anterioare.
Arhitectura modernă a apărut la sfârșitul secolului XIX din revoluții în tehnologie,
inginerie și materiale de construcție și dintr-o dorință de a se desprinde de stilurile
arhitecturale istorice și de a inventa ceva care era pur funcțional și nou.

Caracteristicle modernismului:

- respingerea stilurilor istorice că sursa a formei arhitecturale;

- adoptatea principiului conform căruia materialele și funcția trebuie să determine rezultatul;
- respingerea elementelor ornamentale;
- simplificarea formei prin eliminarea detaliilor lipsite de importanta;
- fiecare clădire trebuia să aibă o structura clara, bine definita.

Modernismul în Romania

În Romania, ideologia şi vocabularul formal ale Mişcării Moderne sunt adaptate

circumstanţelor locale, apărând astfel nuanţele specifice ale modernismului românesc.
Nucleul specific modernismului reprezentat de ideea locuinței ieftine, a oraşului funcţionalist,
vocaţia socială şi orientarea de stânga este mult diluat, în timp ce concentrarea se muta în
direcția dezbaterii estetice.
Caracterul progresist al modernismului românesc consta în mare parte în înlocuirea
vechilor estetici cu estetica noua, astfel fiind vizibila o dorință a apartenenței la Europa
occidentală. Din acest motiv, revoluționarul mişcării moderne româneşti apare mult
îmblânzit. În contextul local al deceniului al 4-lea, noua estetică şi semnificaţia ei capătă
proporții considerabile prin prisma conflictului cu tendinţele naţionaliste.

„Modernismul românesc (că şi mişcările locale de avangardă de care este foarte legat)
încearcă să sintetizeze ideea „aplicabilităţii imediate” ,diverse tendinţe formale ale Mişcării
Moderne dând naștere unei „arhitecturi elegante”, cu un redus caracter experimental, mai
apropiată de modernismul temperat al arhitecturii pariziene din acea perioadă (cu
împrumuturi de factură Art-Deco), decât de liniile radicale promovate de neoplasticişti,
contructivişti, şcoala de la Bauhaus sau Le Corbusier.” 1

1
Ana Maria Zahariade,“Istoria arhitecturii”, Articol online: e-architecture.ro - Modernismul

1
Iugoslavia că și context:

Reprezentanții diferitelor regiuni ale Iugoslaviei au semnat un armistițiu cu Germania,

punând capăt rezistenței împotriva forțelor germane invadatoare. Puterile Axei au ocupat
Iugoslavia și au împărțit-o. Statul independent Croația a fost înființat că stat satelit nazist,
condus de miliția fascistă. Trupele germane au ocupat Bosnia și Herțegovina, precum și o
parte din Șerbia și Slovenia.
În ceea ce privește arhitectura, au existat dezbateri împotrivă posibilității existentei
unei arhitecturi specifice tarii.
Anumite articole dezbăteau ideea cum că Iugoslavia nu a fost altceva decât o
denumire teritorială, lipsită de orice identitate comună. Cu eseuri axate pe fiecare din cele
șase republici, cartea nu numai că a ignorat compoziția culturala complexa a țării, dar de
asemenea nu a depus niciun efort pentru a discuta despre orice fel de comunitate.
Nu există dovezi care să vorbească despre comunismul iugoslav că fiind mai dur
decât alte regimuri comuniste din lume, într-adevăr există cum că ar fi fost chiar mai blând.
Și nu se poate face afirmația următoare: „comunismul ar fi fost mai tolerant și mai deschis
dacă cumva nu ar fi existat Iugoslavia” fară să fie luata în considerare multitudinea de națiuni
care sub comunism au găsit instituționalitate și expresie în sistemul federal întrucât a impus
anumite limite puterii statului monolit.

Contextul României și al Iugoslaviei

Consider că în privință situațiilor politice ale ambelor tari, se poate observa o dorință
de integrare a modernismului sub doua umbrele diferite. În deceniul al treilea al secolului al
XX-lea, concomitent cu răspândirea şi implementarea curentului în toate ţările europene, în
ambele tari pătrund ideile şi programul estetic ale Mişcării Moderne, amândouă având doua
abordări aproximativ opuse.

În Romania modernismul pătrunde cu ușurință prin prisma popularității sale în

rândurile burgheziei progresiste, care îşi găseşte în noua arhitectură un nou mod de expresie.
Cum acest moment se suprapune peste lucrări de modernizare a Bucureştiului, noua
arhitectură este utilizată mult în zonele centrale, reprezentative ale oraşului, cărora le conferă
astfel o imagine generală modernistă.
Spre exemplu, Imobilul Aro, este caracterizat prin simplitatea si unitatea in tratarea
fatadelor. Parterul este rezolvat in mod impozant, si se diferentiaza de etaje in mod clar.
Marcarea intrarilor la strada interioara si gruparea ferestrelor creaza o ritmare a fatadelor, in
timp ce decoratia in cantitati mici este prezenta pe alocuri, fiind o referinta Art Deco.

„Stil sever de arhitectura moderna care si impune prin noutatea tratarii nici
colonade, nici balconase, nici iesinduri nejustificate, nici indispensabila cupola care
incoroneaza toate edificiile noastre frumosul si monumentalitatea reiese din linie, proportie
si simtrie.” 2

-opinia juriului concursului asupra proiectului

2
Horia Creanga,“Arhitectura Moderna in Romania”

2
 În timp ce în Iugoslavia modernismul are rolul unei unelte folosite de progresiști ce
poate ajuta la desprinderea față de Uniunea Sovietică și de întreagă orientarea de la
arhitectura stalinista de la începutul anilor 1950.
Neboder u Ilici este o cladire din Zagreb, proiectată de Slobodan Jovičić, Josip Hitil și
Ivan Žuljević, ce a fost construită între 1957 și 1958 și a fost inaugurată oficial pe 22 august
1959.
A fost cea mai înaltă clădire din Iugoslavia la momentul finalizării si a fost prima
clădire din țară care a prezentat o fațadă din aluminiu (foi de aluminiu pentru clădire au fost
fabricate la fabrica de avioane Utva din Pančevo). Este o cladire rezidențiala ce aminteste de
un zgârie-nori ca design, dar nu ajunge la acest statut prin funcție sau dimensiune.
Spre deosebire de blocul ARO care a fost intampinat cu bratele deschise fiind vazut ca
un simbol progresist, Neboder u Ilici reprezinta o abordare timida a modernismului exclusiv
prin designul cladirii.

Mesajul Iugoslaviei catre Europa

În 1953, Belgia a câștigat oferta pentru următorul târg mondial, peste alte capitale
europene, cum ar fi Parisul și Londra.
Aproape 15.000 de lucrători au petrecut trei ani construind site-ul de 2 km pătrați pe platoul
Heysel, la 7 kilometri nord-vest de centrul Bruxelles-ului. Multe dintre clădiri au fost
reutilizate din Expoziția Internațională de la Bruxelles din 1935, care a avut loc pe același
amplasament.
Tema Expo 58 a fost „bilan du monde, pour un monde plus humain”,un motto inspirat
de credința în progresul tehnic și științific, precum și dezbaterile postbelice. asupra utilizării
etice a puterii atomice.
Expo 58 a fost cel de-al 11-lea târg mondial găzduit de Belgia și al cincilea la
Bruxelles, în urma târgurilor din 1888, 1897, 1910 și 1935. 41,5 milioane de vizitatori au
venit în Belgia pentru expoziția din 1958, făcând Expo 58 cel de-al doilea târg mondial că
mărime după 1900 Exposition Universelle et Internaționale de Paris, care a atras 48 de
milioane de vizitatori. La fiecare 25 de ani începând cu 1855, Belgia a organizat mari
evenimente naționale pentru a-și celebra independența națională în urma Revoluției belgiene
din 1830. Cu toate acestea, guvernul belgian sub prim-ministrul Achille Van Acker a decis să
renunțe la sărbătorile din 1955 pentru a avea finanțare suplimentară pentru Expoziția din
1958. După Expo 58, Belgia nu a mai organizat târguri mondiale.

„Una dintre cele mai reușite demonstrații de arhitectură modernă”

În 1958, în cadrul expoziției de la Bruxelles, pavilionul Iugoslaviei, proiectat de

Vjenceslav Richter, a fost una dintre cele mai reușite demonstrații de arhitectură modernă.
Contextul era unul aparte, datorat pe de o parte poziției pe care Iugoslavia o avea față de
Uniunea Sovietică și faptului că în toate țările sovietice orientarea către arhitectura modernă
era simbolul deconectării de la arhitectura impusă de Stalin la începutul anilor ’50. Cu atât
mai mult simbolică a fost construirea clădirii consiliului federal al Iugoslaviei, și aceasta
pentru că era menită să reprezinte imaginarul politic al „iugoslavismului” și imaginea
simbolică a statului federal. Arhitectura exterioară era conțînătorul modern care aduna cele
șase săli dedicate fiecărei federații cu tradiții etnice diferite. Crearea republicii federale
comuniste, după cel de al doilea război mondial punea capăt unui lung șir de rescrieri al
mitului național, începute odată cu formarea Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în
1918 și apoi a Regatului Iugoslav în 1927,iar dacă arhitectura exterioară se înscria perfect în
discursul deschis de pavilionul Iugoslaviei la

3
expoziția de la Bruxelles, interioarele aveau eclectismul generat de caracterul specific
regional.
Ilustrarea acestor studii de caz (a se înțelege în detaliu prin studiu bibliografic
recomandat) subliniază existența unor straturi multiple în ceea ce privește discursul general
orientat împotriva arhitecturii moderne și a funcționalismului. Această stare de fapt a fost
cauzată de mai muli factori și comportă explicații care depășesc sfera arhitecturală și
momentul contemporan lor.

Pavilionul Iugoslaviei din cadrul expoziției EXPO '58 de la Bruxelles a fost un mesaj
pe plan international ce vorbește despre marca specifica a socialismului dezvoltat încă de la
desprinderea de ideologia „blocului sovietic” cu aproximativ 10 ani înainte. Acest obiectiv s-
a dorit a fi atins, evident, prin construcția pavilionului, care a atras o atenție preponderent
pozitivă.
Prezentarea propriu-zisa a fost o relativă dezamăgire, nereușind să angajeze vizitatorii
într-o experiență atractivă și închegată care să transmită ideologia principala. Designul
avangardist al lui Richter a rezonat cu statutul socialismului iugoslav.

Ideea:
Pavilionul Iugoslaviei a fost inițial conceput cu întreagă structura suspendata dintr-un
singur catarg major principal cu cabluri. Când acest lucru s-a dovedit prea dificil, arhitectul a
conceput o coloană de tensiune formată din șase arcade de oțel susținute de un cablu
pretensionat, care stătea în fața pavilionului că marker vizual și simboliza cele șase republici
constituente ale Iugoslaviei. Plin de artă modernistă, pavilionul a fost lăudat pentru eleganța
și simplitatea să și a primit o medalie de aur. După încheierea expoziției 58, proiectul a fost
vândut și reconstruit că liceu în municipalitatea belgiană Wevelgem, unde încă se află
Prima idee a fost un spațiu dreptunghiular de 32m x 40m atașat cablurilor de sârmă la
o coloană centrală. Un proiect care a solicitat un inginer de structură extrem de capabil și
creativ. Până la sfârșitul lunii februarie 1957, inginerul proiectului a finalizat proiectul
structural preliminar care a inclus un calcul grosier al cantităților pentru materialele de
construcție pentru pavilion. Sistemul static a fost aprobat de comisie, dar cele 4 cabluri care
urmau sa tina întreg pavilionul au provocat anumite îngrijorari. După cum am menionat mai
sus, incărcările la vânt au prezentat unele probleme în cadrul comisiei și astfel structura
propusă a modelului a fost redusă. S-a sugerat că sprijinirea pavilionului să se facă într-un
mod mai tradițional(un număr adecvat de coloane de oțel).
După cum voi argumenta în continuare, arhitectura pavilionului cu operele de artă
afișate în interiorul și în jurul său, a întruchipat practic noua și reformata versiune a
socialismului Iugoslaviei, depășind orice declarații politice mai explicite afișate în interior. Și
totuși, succesul acestor mesaje a fost o problemă de timp, mai degrabă decât de un program
deliberat: la fel cum expoziția de păpuși specific traditionale a ieșit dintr-o încercare de
ultimă oră de a stimula vizitele.
Succesul arhitectural al pavilionului a fost produsul imprevizibil. a unui design
inspirat și nu a unei strategii clare de propagandă națională.
Mesajul politic central a prezentat experimentul Iugoslaviei în construirea unui
socialism „uman”, descentralizat a rămas îngropat în afișaje reci, ce nu servesc scopului
pavilionului, pe care vizitatorii le-au trecut cu vederea. În schimb, elementele acelui mesaj au
fost livrate cu mult mai mult succes atunci când au fost aduse prin produse culturale.

„O eră se sfârşea şi o nouă Europă se năştea. Nu încăpea îndoială. Dar, odată cu

apusul vechii ordini, multe dintre vechile premise urmau să fie puse sub semnul întrebării.
Ceea ce păruse cândva permanent şi oarecum inevitabil urma să capete un aer trecător.

4
Războiul Rece, schisma dintre Est şi Vest, întrecerea dintre „comunism” şi „capitalism”,
poveştile separate şi necomunicante ale Occidentului prosper şi statelor- satelit din blocul
sovietic – toate acestea nu mai puteau fi înţelese ca un produs al necesităţii ideologice sau al
vieţii politice, cu logica ei de fier. Erau rezultate accidentale ale istoriei, iar istoria le dădea
deoparte.”3

Programul a solicitat inițial o mai mare participare a oamenilor la politica locală și de

țară sub umbrela Partidului Comunist, pentru o mai mare libertate a presei și a culturii
subliniind necesitatea inițiativei personale în economie. Ideologia Socialismului „uman” nu
avea în vedere existența unor partide politice independente sau proprietățile private ale
companiilor. Participarea la structurile din Blocul Socialist Estic nefiind pusă la îndoială.
La scurt timp după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, pe parcursul anilor
’50 a început să fie experimentat un nou model de cultura numit „realismul socialist”.
Arhitectura realismului socialist era considerară de mulți critici, artiști și mai ales
arhitecți din statele Europei de Est un regres cultural având că motivație că realismul socialist
se întoarce la o arhitectura clasicizanta.

„Cu toate acestea, privită în detaliu, perioada cuprinsă între 1956-1960 relevă o
etapă „de tranziție” prin renunțarea la caracterul decorativ al arhitecturii realismului
socialist, păstrând însă referința la arhitectura clasică în registrul decorativ, schematizând
și sintetizând însă detaliile arhitecturale.”4

Astfel, impunerea forțată a acestui model de arhitectură, era văzută de către pătură
culta a Europei de Est drept o ruptură clara față de valorile occidentale deschise către
modernizare la care s-a ajuns destul de dificil pe parcursul perioadei interbelice. Urmând să
se ajungă gradual (în fucntie de regiune în principal) la o deschidere generală și la o inspirație
nou fondata și regăsită către cultura occidentală. Acestea fiind vizibile cel mai puternic din
punct de vedere arhitectural în mare parte în anii ’60.

Arhitectura Iugoslava
O „arhitectură iugoslavă” a existat mai mult că sigur, dacă nu că un set de
caracteristici care pot fi recunoscute imediat, dar în mod cert că instituție. Cu toate acestea,
înainte de a putea exista arhitectură moderna, era necesar să existe arhitecți profesioniști, dar
în unele părți ale țării erau foarte puțini la sfârșitul Războiului Mondial.
Orașe mari, în special Belgrad, Zagreb și Ljubljana erau cei trei piloni de baza ai
arhitecturii existente. La fel, însă, nu a fost cazul în sud-estul țării, unde instituirea profesiei
de arhitect a fost direct susținută de guvern.

Pavilionul Iugoslaviei propus de Vjenceslav Richter nu a făcut decât să continue

mișcarea deja începută.

3
Vladimir Kulic, “Toward a Concrete Utopia”, Architecture in Yugoslavia 1948-1980
4
Vladimir Kulic, “Toward a Concrete Utopia”, Architecture in Yugoslavia 1948-1980

5
 Chiar daca conotațiile sale complexe au fost reduse la un simplu indicator al
întreruperii Iugoslaviei de la „Blocul Sovietic”. Opera este un simbol al unei mărci unice de
socialism începând încă cu poziționarea sitului într-o secțiune oarecum retrasă a Expoziției.

Simbolistica pavilionului:
Ascunsă în spatele unei păduri mici între pavilioanele Portugaliei și Elveției, lângă
Marea Britanie și nu departe de Germania, a fost astfel în compania altor țări europene, dar
departe de vecinii săi geografici ai blocului comunist, care erau grupați în jurul URSS aceasta
în sine fiind o declarație politică subtilă.
Structura era suspendată dintr-un pilon central gigantic și reducea astfel amprenta
clădirii într-un singur punct. În afară de sistemul structural spectaculos, propunerea a avut și
calități spațiale și funcționale ridicate, în special spațiile de expoziție bine conectate, precum
și un parter deschis care a crescut semnificativ suprafața totală disponibilă, întregul ansambu
angajandu-se într-o viziune avangardistă asupra artei și arhitecturii că pasi de urmat ale
schimbărilor sociale și politice, influențată de constructivism, Bauhaus și de alte mișcări
progresiste din perioada interbelică.
De asemenea, foarte simbolic mi se mai pare și transformarea proiectului de la
propunerea inițială a coloanei majore care susținea întreaga propunere, la pavilionul final al
expoziției care a fost construit pe 12 coloane simple de oțel în locul unui catarg central.
Richter reușind totuși să salveze parte din manifest prin construirea unei sculpturi îndrăznețe
în fața pavilionului că un obelisc format din șase arcade.
O parte a problemei a fost că Galeria de Stat și Organizația Socială au încercat să
obțină prea mult, în cele din urmă pierzând din vedere atingerea unui scop clar.
Au apărut totuși câteva teme dominante, ocupând locuri foarte mari pe spațiul podelei.
Una dintre ele a fost lupta istorică pentru independența națională și extinderea acesteia prin
politica externă independentă a Iugoslaviei. Mai multe panouri au fost dedicate acestor teme,
în special concentrându-se pe materialul din al doilea război mondial.
Eforturile țării de modernizare și de depășire a subdezvoltării au primit de asemenea
o atenție considerabilă, dar elaborarea lor prin statistici și diagrame a rămas destul de
neinspirată neatragand atenția vizitatorilor deloc către mesajul pe care voia să îl transmită.
Probabil cele mai multe au fost încercările de a prezenta natura reformată, îmbunătățită și
democratică a socialismului iugoslav, subliniind caracterul său participativ și grija pentru
bunăstarea tuturor. Aceste afișaje au fost printre cele mai captivante, dezvăluind că s-a
investit mult efort în a pune o „față umană” noilor concepte politice, prezentând fotografii ale
unor persoane reale, în timp ce participau la autogestionarea la locul de muncă și în cadrul
comunității.

Consider că înlăturarea coloanei centrale ce susținea întreg ansamblul a însemnat și

înlăturarea unora dintre conotațiile de avangardă ale pavilionului reducerea subtextului său
social și politic.
Construcția aduce în discuție și ramurile economiei iugoslave. La nivelul solului fiind
asfaltat cu 12 tipuri diferite de marmură lustruită în diverse culori, de la alb la negru,
incluzând nuanțe de roz, roșu și teracotă. Tavanele din interior fiind îmbrăcate în mod similar

6
într-un mozaic din diferite tipuri de lemn. Întrucât materialele proveneau din aproape toate
părțile țării, s-ar putea să fi făcut și o referire la „frăție și unitate”.
În ciuda austerității sale generale, un aer jucăuș a pătruns prin designul propus, de la
modificările complexe ale nivelurilor și mozaicurile colorate ale pavajului din marmură și ale
plafoanelor din lemn, până la modelele geometrice ale iluminării încastrate și designul grafic
al diferitelor panouri expoziționale, acesta fiind un semn clar al deschiderii către nou și al
eliberării de rigorile atât de puternic implementate până atunci.

Concluzie:

Pavilionul a marcat victoria modernismului la nivel mondial, inclusiv renașterea să în

lumea socialistă. Însă acesta era acum un modernism care arăta semne de compromis al
principiilor inițiale, și care se arata deschis către noi orizonturi. Popoarele iugoslave au fost
asuprite de străini, de mediul înconjurător în ciuda culturii străvechi bine împământenite.
După ce au suferit mari pierderi, și-au atins în sfârșit libertatea începând să construiască
socialismul propriu care să vina în ajutor și de care să beneficieze fiecare persoana.
Socialismul unic ce se contureaza nu se bazează pe o dogmă impusă din exterior, ci pe un
sistem experimental propriu și deschis spre perfecționare. Popoarele iugoslave ajungând la
concluzia că toată lumea ar trebui să aibă dreptul să se dezvolte în libertate similară și în
termeni proprii și este deschisă cooperării, atât timp cât este la egalitate. Acestea din urma
reprezentând noile dogme ale acestui „nou socialism”.

BIBLIOGRAFIE

Vladimir Kulic,Toward a Concrete Utopia „Building Brotherhood and unity: Architecture

and Federalism in socialist Yugoslavia”,Architecture in Yugoslavia 1984-1980

Vladimir Kulic,An Avant-Garde Architecture for an Avant-Garde Socialism:

„Yugoslavia at EXPO '58”–Florida Atlantic University, US

Tony Judt, „Epoca postbelica. O istorie a Europei de dupa 1945”

Djokic Dejan, „Yugoslavism” History of a failed idea 1918-1992

Arhitectura moderna in Romania- Horia Creanga

Ana Maria Zahariade,“Istoria arhitecturii”,e-architecture.ro - Modernismul

7
i