Sunteți pe pagina 1din 1

De ore bune mă uit la Norvegia. Pentru că așa stat n-am văzut cam niciodată.

Azi noapte un cartier


întreg a fost înghițit de pământ. Pur și simplu, pământul în toată zona de la 40 de km de Oslo înghite
casele. Alunecările de teren sunt masive, sunt rapide și sunt continue. De aseară, Norvegia și-a
activat mecanismul de urgență. Salvatori, Armată, câini, elicoptere, drone, tot calabalâcul. Mai sunt
încă dispăruți, oameni prinși, înghițiți în pământ. Azi pământul a mai înghițit 3 case în live. Ce m-a
impresionat: desfășurarea. Lipsa de istericale. Calmul. Atât al presei cât și al oficialilor. Nicio liota,
niciun alai, niciun băgător de seama, niciun sforăitor, nimic strident dar situația gravă. Oficialii-
premierul și ministra de interne și pe dezastre au venit imediat la fața locului. Singure. La oră fixă.
La oră fixă au dat declarații. Când au zis că vin, au venit. Când au zis că ies, au ieșit. Singuri. Au stat
pe crivăț ambele doamne până la ultima întrebare, ultima virgulă, ultima inflexiune, ultima intonație,
ultima explicație necesară. A ieșit regele. Updateurile sunt constante de la Poliție, Salvatori, Guvern.
Briefingurile sunt constante deși e situație de dezastru. Poliția - doar seful operațiunii- vine la
declarații. Din ora in ora în direct. Plus totul e updatat pe site, toate detaliile oferite. Și când nu au ce
sa updateze scriu asta. Totul e coordonat brici. Nimic in plus, nimic în minus. Evacuările la fel. Mii
de oameni. Comunitatea s-a unit, aduce ajutoare, oferă adăpost. Primarul a început să plângă.
Oamenii își spun poveștile, calm, fără istericale. Și în tot acest timp un întreg sistem de urgență
foarte bine pus la punct face cele mai spectaculoase și dificile misiuni de salvare pe care le-am văzut.
Totul se desfășoară din aer, prin oameni suspendați spre sol, elicoptere în tandem, deasupra unui hău
împărțit pe zone/ roșii, galbene etc unde nu pot intra, ca să nu-i înghită pe toți pământul, cu camere
termice, drone, IMSI, tracking de telefoane și tot felul de chestii destul de complicate pe o ninsoare
și-un viscol ca-n povesti. Asta se face și acum pe timp de noapte. Live toată ziua, fără ascunzișuri,
totul transparent, fără fugă, fără lipsă de explicații. De asta oamenii au încredere. Asta înseamnă un
stat, o țară, o comunitate, un Regat. Civilizație.

S-ar putea să vă placă și