Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea Nicolae Titulescu, Facultatea de Drept

Articolul 96 din Constitutia Romaniei


Referat Drept Administrativ

Vizitiu Florian
Anul II, Grupa I, I.D.
Art. 96 – Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă
trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se
aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la
faptele ce i se impute.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de
drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Sunt două tipuri de suspendări ale Președintelui Statului în Constituția României, una pentru
încălcarea Codului penal și alta pentru încălcarea Constituției.

Astfel, 2/3 din numărul tuturor parlamentarilor poate să îl pună sub acuzare pentru înaltă trădare
– art. 96 Constituție; sesizarea este trimisă la Parchetul de pe lângă Inalta Curte Casatie si Justite
și se face o anchetă penală de către procurori, care poate duce la judecarea Președintelui la ICCJ.
În toată această perioadă el este suspendat de drept și dacă este condamnat în final, este demis
automat; dacă nu, își reia funcția. Înalta trădare înseamnă ca Președintele să fie dovedit că provoacă
război, aservește țara unui alt stat, transmite secrete altui stat, folosește armata sau determină
acțiuni violente pentru a schimba ordinea constituțională sau a afecta puterea în stat. În această
procedură de suspendare poporul nu este implicat.

Cealaltă formă de suspendare este cea clasică, deja, pentru comiterea de fapte prin care încalcă
Constituția – art. 95 Constituție: camerele reunite ale Parlamentului sesizeaza CCR; CCR emită o
opinie consultativă, iar Președintele țării poate da explicații (art. 42-42 din Legea 47/1992); apoi
1/2 din numărul total al parlamentarilor poate decide suspendarea Președintelui țării. După
suspendare, în termen de 30 de zile se organizează referendum prin care populația decide dacă îl
demite sau nu pe Președinte. Dacă nu este demis, Președintele își reia funcția.

Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă
se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de
preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe durata interimatului nu se pot
transmite mesaje adresate Parlamentului, nu poate fi dizolvat Parlamentul şi nu se poate organiza
referendumul.

Este singurul caz în care Preşedintele României, deşi ales de corpul electoral, este demis de
autoritatea supremă a jurisdicţiilor naţionale, deci de puterea judecătorească.
Situatia premisa – Inalta tradare

M1 - provoacă război, aservește țara unui alt stat, transmite secrete altui stat, folosește armata sau
determină acțiuni violente pentru a schimba ordinea constituțională sau a afecta puterea în stat.

M2 – sesizare facuta la Parchetul de pe langa ICCJ, timp in care este suspendat.

M3 – In cazul in care va fi gasit vinovat va fi demis. In caz contrar, isi va pastra functia.

S-ar putea să vă placă și