Sunteți pe pagina 1din 2

DAVID (că s.

APARASCHIVEI) MIHAELA

Exemple de jocuri didactice în activitățile de educație fizică

I. Denumirea jocului: ”Bună ziua!”


Grupa: mijlocie
Scopul: Dezvoltarea deprinderii de a alerga.
Tipul activității: formare de deprinderi motrice de bază
Număr de participanți: întregul colectiv al grupei
Locul desfășurării: sala de grupă sau curtea grădiniței
Materiale necesare: nu este cazul
Durata: 25 minute
Obiective operaționale:
 Să execute corect exerciții de alergare, menținând o poziție adecvată a corpului
 Să-și îmbunătățească viteza de reacție la stimuli (întâlnirea copilului care aleargă în sens
opus)
 Să dovedească orientare în spațiu
 Să acționeze prompt și eficient în condițiile respectării jocului dinamic
 Să manifeste atitudini de cooperare și fair-play pe durata activității

Descrierea jocului:
Colectivul de copii, în afară de unul, este așezat în cerc, cu mâinile la spate. Copilul ales se
află înafara cercului.
La comnda profesorului, acesta aleargă prin exteriorul cercului și, la un moment dat, atinge
un jucător de pe cerc cu mâna, dar continuă alergarea. Copilul atins alergă în sens contrar și atunci
când se întâlnesc față în față se opresc, dau mâna salutându-se ”Bună ziua!”, după care ambii
jucători aleargă cât pot de repede până unul dintre ei a ocupat locul rămas liber pe cerc.
Jucătorul care rămâne fără loc continuă jocul.

MASTER EDUCAȚ IE TIMPURIE, Anul II Page 1


DAVID (că s. APARASCHIVEI) MIHAELA

II. Denumirea jocului: ”Străpunge cercul!”


Grupa: mare
Scopul: Dezvoltarea îndemânării și perfecționarea aruncării la țintă
Tipul activității: mixtă
Număr de participanți: 20-30 concurenți
Locul desfășurării: pe zăpadă
Materiale necesare: un cerc cu diametrul de 50 cm, 4-6 mingi mici de cauciuc
Durata: 30 minute
Obiective operaționale:
 Să arunce mingea cu o mână, respectând cerințele de direcție oferite de educatoare
 Să demonstreze progres de la o aruncare la alta (în termeni de precizie și viteză)
 Să acționeze prompt și eficient în condițiile respectării jocului dinamic
 Să manifeste atitudini de cooperare și fairplay pe durata activității

Descrierea jocului:
Concurenții (în serii de câte 5) stau în spatele unei linii cu câte o minge mică de cauciuc în
mână. La câțive metri în față, un copil rulează un cerc (lent, de la stângaspre dreapta și înapoi, pe o
linie paralelă cu linia anterioară).
În momentul în care cercul ajunge în dreptul vostru, aruncați mingea prin cerc.
Cine reușește primește un punct, iar copilul din seria de 5 care acumulează cel mai repede 5
puncte este declarat câștigător. În final, concurează cei 4-6 copii câștigători din cele 4-6 serii. Din nou, cel
care acumulează cel mai rapid 5 puncte, este câsțigător.

MASTER EDUCAȚ IE TIMPURIE, Anul II Page 2

S-ar putea să vă placă și