Unitatea de curs: DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ I.

Tema: Noţiuni introductive.

Termenul “drept penal” este folosit pentru a denumi atat dreptul penal, ca una din
ramurile sistemului de drept, cat si stiinţa dreptului penal, ca una din ramurile stiinţelor juridice
care studiaza respectiva ramura a dreptului.
Ca ramura a sistemului dreptului, dreptul penal - reprezinta subsistemul normelor
juridice care reglementeaza relaţiile de aparare sociala prin interzicerea ca infracţiuni, sub
sancţiuni specifice, denumite pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile
sociale, in scopul apararii acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea
pedepselor persoanelor care le savarsesc.
Drept penal partea specială ca ramura de drept constituie totalitatea normelor penale
care determină atît semnele obiective şi sibiective ce califică o faptă prejudiciabilă drept
infracţiune concretă, cît şi cercul în care sunt circumscrise faptele ce pot fi recunoscute
infracţiuni, precum şi stabilesc categoriile şi mărimile pedepselor aplicabile persoanelor care
comit astfel de fapte.
Drept penal partea special ca parte a ramurii ştiinţei dreptului penal reprezintă
ansamblul teoriilor, concepţiilor, ideilor despre partea special a dreptului penal ca parte a ramurii
de drept privită în complexitatea şi dinamismul acesteia.
Drept penal partea special ca parte disciplinei de studio juridice este privită ca un
ciclu de lecţii sau de prelegeri, expus într-un limbaj adecvat, în cadrul căruia sunt studiate cele
mai importante soluţii teoretice privind partea special a dreptului penal ca parte a ramurii de
drept.
Calificare a infracţiunii se consideră determinarea şi constatarea juridică a
corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele componenţei
infracţiunii, prevăzute de norma penală.
Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către
persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.
Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni, determinat la art.33 CP
RM, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea
penală care prevăd faptele prejudiciabile săvîrşite.
Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi:
 dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe
agravante – infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante;
1
  dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante – infracţiunea se
califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blîndă;
 dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante – infracţiunea se
califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.
Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau mai multor norme
penale, una din ele cuprinzînd fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele părţi
ale ei.
Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în
baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrşite.

Tema: Caracterizarea general-orientativă a infracțiunilor contra păcii

și securității omenirii, infracțiuni de război.

În actuală legislație penală a Republicii Moldova, infracţiunile care primejduiesc pacea şi

securitatea omenirii sunt considerate infracţiuni de o deosebită gravitate. Ele au fost reunite de
legiuitorul autohton intr-un grup distinct de infracţiuni, sub denumirea „Infracţiuni contra păcii şi
securităţii omenirii, infracţiuni de război”. Definind noţiunea care desemnează toate aceste
infracţiuni, vom menţiona că infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunile de
război reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Capitolul I din Partea Specială a Codului
penal al Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care
vatămă - în mod exclusiv sau în principal - relaţiile sociale cu privire la pacea şi securitatea
omenirii.
Din definiţia dată rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest grup îl
constituie relaţiile sociale cu privire la pacea şi securitatea omenirii.
Acest obiect juridic generic îl au infracţiunile care apar în Codul penal sub următoarele
denumiri marginale: „Genocidul” (art.135 CP RM); „Infracţiuni împotriva umanităţii” (art.1351
CP RM); „Ecocidul” (art.136 CP RM); „Infracţiuni de război împotriva persoanelor” (art.137 CP
RM); „Infracţiuni de război împotriva proprietăţii şi altor drepturi” (art.137 1); „Utilizarea de
mijloace interzise de purtare a războiului (art.1372); „Utilizarea de metode interzise de purtare a
războiului” (art.1373); „Utilizarea fără drept a semnelor distinctive de drept internaţional
umanitar” (art.1374); „Darea sau executarea unui ordin vădit ilegal. Neexercitarea sau exercitarea
necorespunzătoare a controlului cuvenit” (art.138 CP RM); „Planificarea, pregătirea, declanşarea
sau ducerea războiului” (art.139 CP RM); „Propaganda războiului” (art.140 CP RM);
„Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea sau

2
conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor de distrugere în
masă” (art.1401 CP RM); „Activitatea mercenarilor” (art.141 CP RM); „Atacul asupra persoanei
care beneficiază de protecţie internaţională” (art.142); „Clonarea” (art.144).
În conformitate cu alin.(1) art.2 CP RM, legea penală apără, împotriva infracţiunilor,
printre altele, pacea şi securitatea omenirii, privite drept componente ale ordinii de drept.
Pacea este starea de coexistenţă, de convieţuire între popoare. Pe plan internaţional,
pacea este absenţa războiului. Este starea normală a raporturilor internaţionale, deoarece
războiul, prin distrugerile, morţile, atrocităţile care îl însoţesc, constituie o situaţie patologică a
societăţii. Ca valoare socială, pacea reprezintă expresia unui consens între naţiunile şi popoarele
lumii şi un rod al voinţei lor de conlucrare, de cooperare în domeniile politic, economic, cultural
etc.
La rândul său, securitatea omenirii reprezintă un sistem complex care are în interiorul
său numeroase subsisteme ce sunt interconectate şi interdependente unul de altul. Aceste
subsisteme le constituie: securitatea naţională a statelor; securitatea regională; securitatea
supraregională sau cea continentală. Sub acest aspect, securitatea omenirii trebuie privită ca o
stare a relaţiilor dintre state sau/şi grupuri de state. Prin încheierea de tratate internaţionale,
această stare a relaţiilor dintre state sau/şi grupuri de state este creată pe calea implementării
coordonate a unor măsuri de prevenire şi apărare împotriva unor pericole la adresa securităţii
omenirii.
În cadrul grupului de infracţiuni cuprinse în Capitolul I din Partea Specială a Codului
penal întâlnim un obiect material. El este prezent în acele cazuri când infracţiunea presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra unei entităţi materiale:
 corpul persoanei (în cazul infracţiunilor prevăzute la art.135, 135 1, 137, 1371-1373
(atunci când aceste infracţiuni presupun o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului
victimei), 1374, lit.e) alin.(2) art.1401, alin.(2) (atunci când respectiva infracţiune presupune o
influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului victimei) şi (3) art.142 CP RM);
 flora, fauna sau resursele acvatice (în ipoteza infracţiunii specificate la art.136 CP
RM);
 bunurile părţii inamice (în situaţia infracţiunilor prevăzute la alin.(1) art.137 1 CP
RM);
 bunurile care aparţin celor căzuţi pe câmpul de luptă, indiferent dacă aceştia
sunt morţi sau răniţi (în cazul infracţiunii specificate la alin.(3) art.1371 CP RM);
 bunurile cu caracter civil protejate de dreptul internaţional umanitar, în special
clădirile consacrate cultului religios, învăţământului, artei, ştiinţei sau acţiunilor caritabile,
monumentele istorice, spitalele ori locurile unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, ori
3
localităţile, locuinţele sau construcţiile care nu sunt apărate şi care nu sunt folosite ca obiective
militare (lit.b) alin.(3) art.1373 CP RM);
 armele de distrugere în masă (în situaţia infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1401
CP RM); etc.
Unele dintre infracţiunile specificate în Capitolul I din Partea Specială a Codului penal au
obiect imaterial. De exemplu, obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.136 CP RM îl
reprezintă atmosfera.
În anumite cazuri, când o cere situaţia, în Codul penal al RM sunt reliefate calităţile
speciale ale victimei infracțiunii: membrul unui grup naţional, etnic, rasial sau religios (art.135
CP RM); copilul din cadrul unui grup naţional, etnic, rasial sau religios (art.135 CP RM,
presupunând modalitatea consemnată la litera e)); persoana care beneficiază de protecţie
internaţională (art. 142) etc.
Sub aspectul laturii obiective, trebuie de consemnat, înainte de toate, că infracţiunile
examinate se comit, în unele cazuri, numai prin acţiune. Totodată, în alte cazuri, infracţiunile
specificate la art.135, lit.a), c)-e), g), i) alin.(1) şi lit.a), b) alin.(2) art.135 1, lit.c) alin.(l), lit.a)
alin.(2), lit.a)-c), g) alin.(3) şi alin.(4) art.137, lit.a) alin.(l) art.137 1, alin.(5) art.1373, alin.(3)
art.138 şi la alin.(2), (3) art. 142 CP RM pot fi săvârşite prin acţiune şi/sau inacţiune.
Unele infracţiuni prevăzute în Capitolul I din Partea Specială a Codului penal sunt
infracţiuni formale. Este vorba despre infracţiunile prevăzute la lit.a)-c), e)-h) alin.(1) şi lit.b)
alin.(2) art.1351, alin.(l), (2) şi lit.c)-g) alin.(3) art.137, art.1372, alin.(2)-(4) art.1373, alin.(1) şi
(2) art.138, art.139, 140, 1401, 141, alin.(2) art. 142 şi la art. 144 CP RM. În cazul unor
modalităţi agravate, aceste infracţiuni formale adoptă aspectul de infracţiune materială (de
exemplu, modalităţile de la lit.d) şi e) alin.(2) art.140 1 CP RM). Sunt infracţiuni materiale
infracţiunile prevăzute la lit.d) şi i) alin.(1) şi lit.a) alin.(2) art.135 1 CP RM, lit.a) şi b) alin.(3) şi
alin.(4) art.137 CP RM, alin.(1) şi (5) art.1373, art.1374, alin.(3) art.138 şi la alin.(l), (3) art.142
CP RM.
În unele cazuri, semnele secundare ale laturii obiective a infracţiunii prevăzute în Codul
penal au un caracter obligatoriu:
1) mijloacele de săvârşire a infracţiunii: otrava sau armele otrăvitoare (lit.a) art.137 CP
RM); gazele asfixiante, toxice ori asimilate sau oricare lichide, materii ori procedee similare
(lit.b) art.1372 CP RM); armele, proiectilele sau materialele de natură să cauzeze suferinţe fizice
inutile (lit.c) art.1372 CP RM); gloanţele care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul
uman, cum sunt gloanţele al căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate
de tăieturi (lit.d) art.1372 CP RM); radioul, televiziunea, cinematograful sau alte asemenea
mijloace (art.140 CP RM);
4
 2) modul de săvârşire a infracţiunii: în masă (art.136 CP RM, în ipoteza distrugerii
intenţionate a florei sau a faunei); verbal, în scris sau alt asemenea mod (art.140 CP RM);
3) timpul săvârşirii infracţiunii: timpul unui atac generalizat sau sistematic lansat
împotriva unei populaţii civile (art.1351 CP RM); timpul unui conflict armat cu caracter
internaţional (alin.(1) art.137 şi alin.(2) art.1371 CP RM); timpul unui conflict armat cu sau fără
caracter internaţional (alin.(2)-(4) art.137, alin.(1) şi (3) art.1371, art,1372-1374 şi alin.(2) art.138
CP RM); timpul de război (alin.(2) art.139 CP RM); timpul conflictului armat, al acţiunilor
militare sau al săvârşirii altor acţiuni violente (art.141 CP RM, în ipoteza prevăzută la alineatul
(1), precum şi în ipoteza prevăzută la alineatul (2), presupunând folosirea mercenarilor într-un
conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente);
4) locul săvârşirii infracţiunii: câmpul de luptă (alin.(3) art.1371 CP RM);
5) circumstanţele săvârşirii infracţiunii: existenţa posibilităţii de a pune în pericol viaţa,
sănătatea sau libertatea victimei (alin.(1) art.142 CP RM); existenţa pericolului de realizare a
ameninţării cu săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) art.142 CP RM
(alin.(5) art.142 CP RM).
În planul laturii subiective, de regulă, toate infracţiunile analizate sunt săvârşite cu
intenţie. Totodată, în cazul infracţiunii specificate la art.1374 CP RM, precum şi al modalităţilor
agravate prevăzute la lit.d) şi e) alin.(2) art.1401 CP RM, făptuitorul manifestă imprudenţă faţă
de urmările prejudiciabile.
Ca excepţie de la regula enunţată mai sus, în ipoteza infracţiunii specificate la alin.(3)
art.138 CP RM, făptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă şi
numai imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
De regulă, nici motivul infracţiunii, nici scopul acesteia nu au vreo relevanţă la calificarea
infracţiunilor prevăzute în Capitolul 1 din Partea Specială a Codului penal.
Ca excepţie de la această regulă, în ipoteza infracţiunii prevăzute la lit.f) alin.(l) art.135 1
CP RM, motivele infracţiunii sunt speciale: motivele de ordin politic, rasial, naţional, etnic,
cultural, religios, sexual ori alte asemenea motive bazate pe criterii recunoscute ca inadmisibile
în dreptul internaţional.
De asemenea, în cazul unor infracţiuni prevăzute de Codul penal, scopul infracţiunii este
indispensabil. Astfel, scopul infracţiunii are un caracter obligatoriu în următoarele cazuri: scopul
de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios (art.135 CP
RM); scopul de a modifica compoziţia etnică a unei populaţii (lit.e) alin.(l) art.135 1 CP RM
(presupunând săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei
populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a detenţiei ilegale a unei femei rămase gravidă în
mod forţat)); scopul de a sustrage victima de sub protecţia legii (lit.g) alin.(l) art.135 1 CP RM
5
(presupunând săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei
populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a provocării dispariţiei forţate a unei persoane));
scopul de a distruge în tot sau în parte o populaţie ori o parte din ea (lit.b) alin.(2) art.1351 CP
RM); scopul de a modifica compoziţia etnică a unei populaţii (lit.c) alin.(3) art.137 CP RM
(presupunând săvârşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional,
împotriva uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar a detenţiei
ilegale a unei femei rămase gravidă în mod forţat)); scopul de a săvârşi una din infracţiunile
prevăzute la art.135-1374 CP RM (alin.(l) şi (2) art.138 CP RM); scopul de a declanşa un război
(art.140 CP RM); scopul de a răsturna sau submina orânduirea constituţională ori de a viola
integritatea teritorială a statului (art.141 CP RM); scopul de a primi o recompensă materială
(alin.(1) art.141 CP RM); scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau
fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în
calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului (alin.(2) art.142 CP RM, în cazul modalităţii de
săvârşire a unui alt atac (altul decât cel exprimat în răpire) asupra libertăţii persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională); scopul de a provoca un război sau conflict internaţional
(alin.(4) art.142 CP RM).
Subiectul infracţiunilor examinate este, în primul rând, orice persoană fizică responsabilă
care la momentul comiterii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Persoana juridică (cu excepţia
autorităţii publice) este subiect numai în cazul infracţiunilor prevăzute la art.1401 CP RM.
Legiuitorul autohton reclamă o calitate specială pentru subiectul infracţiunilor specificate
în Capitolul I din Partea Specială a Codului penal în următoarele situaţii: subordonatul în raport
cu un şef militar sau civil (alin.(l) art.138 CP RM); superiorul ierarhic sau persoana care deţine
comandamentul forţelor armate (alin.(2) art.138 CP RM); şeful militar sau persoana care deţine
comandamentul forţelor armate (alin.(3) art.138 CP RM); persoana cu funcţie de răspundere care
posedă competenţa ce-i permite să planifice, să pregătească sau să declanşeze un război (alin.(l)
art.139 CP RM); persoana cu funcţie de răspundere care posedă competenţa ce-i permite să ducă
un război (alin.(2) art.139 CP RM); persoana cu funcţie de demnitate publică (alin.(2) art.140 CP
RM); mercenar (alin.(l) art.141 CP RM) etc.
S-a pus problema dacă - în cazul infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii,
infracţiunilor de război - se poate angaja răspunderea penală a statelor. Răspunsul nu poate fi
decât negativ, pentru că răspunderea penală nu poate reveni acelui stat ca subiect de drept
internaţional, ci persoanelor fizice sau juridice care au acţionat în numele şi pe seama statului. În
dreptul internaţional se aplică sancţiuni statelor care, de exemplu, ameninţă cu războiul sau
declanşează războaie împotriva altor state, cum ar fi impunerea unui embargo parţial sau total ori
a altor asemenea măsuri. însă, aceste sancţiuni nu sunt de natură penală.
6
 Ţinând seama, în principal, de interconexiunile mai strânse care există între obiectele
juridice speciale ale unor sau altor infracţiuni prevăzute în Capitolul I din Partea Specială a
Codului penal, putem distinge următoarele trei tipuri ale acestora:
a) infracţiuni contra păcii (art.139, 140, 1401 şi 142 CP RM);
b) infracţiuni contra securităţii omenirii (art.135, 1351, 136 şi 144 CP RM);
c) infracţiuni de război (art.137, 137!-1374, 138 şi 141 CP RM).

Articolul 135 CP RM. Genocidul

Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept
internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al
Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1,
pag.100-104).
Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în
totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele
fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare
a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea
infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în
art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională
se realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea
procreării în sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională
constă în distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei
membrilor grupului într-o altă colectivitate sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea
lui fizică totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei
activităţi infracţionale: neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de
existenţă: hrană, locuinţă, obiecte vestimentare.
Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de
făptuitor - în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial
sau religios.
Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.

7
 Articolul 136 CP RM. Ecocidul

Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar
cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau
regionale cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la
menţinerea securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi
garantat dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând
convenţiile respective (Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra
mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială
pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a
demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea mediului
duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM
proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din
punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de
uz casnic inofensive...".
Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei
sau a faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot
provoca sau au provocat o catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune
acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit
mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de
impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri
industriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite
de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau
globale, ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din
Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.

8
 Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.

Tema: Caracterizarea general-orientativă a infracţiunilor contra vieţii

şi sănătăţii persoanei.

Articolul 155 СP RM. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii

corporale sau a sănătăţii

Obiectul juridic generic îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa sau sănătatea
persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă
victimei temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a
lipsirii de viaţă. Metodele ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin
alte persoane, prin semne simbolice etc.
Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie
percepută de el ca reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu
prea îndepărtat. Dacă din acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea
ameninţării sau dacă ameninţarea în mod obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie
infracţiunea în cauză.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
Motivele și sopurile infracțiunii examinate pot fi variate. Cel mai des, motivul se exprimă
în răzbunare, iar scopul în a schimba conduita victimei în interesul făptuitorului.
Subiect al infracţiunii poate fi persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul apariţiei pericolului de a fi realizată
ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Amenințarea în contextul infracțiunii prevăzute la art.155 CP RM trebuie deosebită de
amenințarea săvîrșită, ca acțiune adiacentă, în cadrul infracțiunilor complexe prevăzute la
art.164, 171, 172, 188, 189 CP RM etc. În asemenea situații, în corespundere cu art.118 CP RM,
nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza art. 155 CP RM.

9
 Articolul 156 CP RM. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect

Componenţa infracţiuni de Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a

sănătăţii în stare de afect este o componenţă complexă, deoarece însumează două categorii de
vătămări, şi anume vătămări grave şi vătămări medii. În acest fel norma juridică de incriminare a
vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, prevăzută la art.
156 CP RM, este o normă juridică nedeterminată de trimitere, adica are un conţinut incomplet,
care urmează să fie completat cu alte texte normative la care se face trimitere şi care exista deja.
Trimiterea se face la art. 151 CP RM și art.152 CP RM. Adica, art. 151 şi 152 CP RM sunt
normele juridice care completează art. 156 CP RM, prin reglementarea vătămării grave şi
respectiv medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care apoi sunt preluate şi reglementate în
circumstanţa stării de afect.
În aşa fel, pentru cercetarea componenţei infracţiunii de vătămare gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect este necesar de a prezenta, mai întîi,
componentele infracţiunilor de vătămarea intenţionată gravă şi medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii.
Din punct de vedere al medicinii, prin vătămare corporală se înţelege prejudiciul cauzat
sănătăţii prin dereglarea integrităţii anatomice a organelor şi ţesuturilor sau a funcţiilor acestora,
provocate de acţiunea diferiţilor agenţi externi: mecanici, fizici, chimici, biologici, psihici. Deci,
Regulamentul nr.199 din 27.06.2003 defineşte vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii în
sensul ei real, referindu-se numai la lezarea fizică a corpului, fapt care poate numai servi la
formularea unei noţiuni adecvate a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii în dreptul
penal.
Spre deosebire de prima, noţiunea „prejudiciere (vătămare) a sănătăţii” cuprinde şi o
asemenea daună cauzată sănătăţii, care nu este legată de lezarea integrităţii anatomice sau a
funcţiilor fiziologice ale organelor şi ţesuturilor. În această categorie se încadrează, de exemplu,
astfel de afecţiuni maladive cum ar fi stările nevrotice şi psihice reactive, apărute în rezultatul
impactului psihic nefavorabil asupra victimei sau bolile infecţioase rezultate în urma
contaminării unei persoane de către alta cu o cultură de microbi patogeni. Orice vătămare a
integrităţii corporale este, în acelaşi timp, şi o prejudiciere a sănătăţii, dar nu orice prejudiciere a
sănătăţii este o vătămare a integrităţii corporale.
În literatura de specialitate cît şi în legislaţia penală, clasificarea vătămărilor a integrităţii
corporale sau sănătăţii se face după două criterii:
- în funcţie de gradul gravităţii aduse sănătăţii;

10
 - în funcţie de forma vinovăţiei.
În funcţie de gradul gravităţii daunei aduse sănătăţii, în actuala legislaţie a Republicii
Moldova este stabilită răspunderea pentru cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau a
sănătăţii: a)grave, b) medii, c) uşoare. Pentru primele două tipuri de vătămări este prevăzută
răspunderea penală (art. 151, 152, 156, 157 CP RM), iar pentru al treilea tip, răspundere
contravenţională.
La stabilirea gradului de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii, în
legislaţie se utilizează două criterii: patologic (de bază) și economic (facultativ).
Criteriul patologic caracterizează vătămările integrităţii corporale sau sănătăţii din punct
de vedere al pericolului lor pentru viaţă la momentul cauzării, gradul şi caracterul pierderii
funcţiunii a ţesuturilor şi organelor, durata şi influenţa acestei disfuncţiune asupra organismului.
Gradul de gravitate a vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii este determinat în
temeiul Regulamentului de apreciere medico-legale a gravităţii vătămării corporale nr. 199 din
27.06.2003, care indică cîteva criterii de apreciere a gradului de gravitate a vătămărilor
integrităţii corporale: pericolul leziunilor pentru viaţă; gravitatea şi durata procesului de boală,
determinat de vătămare; gravitatea urmărilor în urma vătămării; gradul de pierdere a capacităţii
de muncă.
Al doilea criteriu de apreciere a gardului de gravitate a vătămărilor integrităţii corporale
sau sănătăţii este criteriul economic (pierderea capacităţii de muncă).
În virtutea multitudinii de vătămări a integrităţii corporale sau sănătăţii în unele cazuri,
folosindu-ne doar de criteriul patologic, e imposibil, practic, corect de apreciat mărimea
prejudiciului adus sănătăţii. De exemplu, pierderea a patru degete, cu excepţia degetului mare, nu
va putea fi inclusă (atribuită) sub indicele „pierderea unui organ”, deoarece mîna nu şi-a pierdut
completamente funcţiile sale. Folosindu-ne de criteriul patologic, vătămarea dată a integrităţii
corporale sau sănătăţii ar putea fi atribuită la categoria vătămărilor medii a integrităţii corporale
sau sănătăţii. O asemenea soluţie ar fi incorectă, dacă vom lua în consideraţie gravitatea şi gradul
pierderii funcţiei mîinii. În baza unui criteriu suplimentar (economic) vătămarea va fi atribuită la
categoria celor grave, deoarece pierderea a patru degete duce la pierderea considerabilă mai mult
de o treime a capacităţii de munca.
Caracterul economic caracterizează prejudiciul adus sănătăţii din punctul de vedere a
influenţei acestui prejudiciu asupra capacităţii de muncă şi cu aceasta precizîndu-se volumul
prejudiciului, fiindcă capacitatea de muncă a persoanei indispensabil este legată de sănătatea ei.
În legătură cu aceasta s-ar considera că criteriul economic nu este independent, dar facultativ
celui patologic, deoarece el ajută la aprecierea mărimii prejudiciului adus sănătăţii victimei.

11
 Al doilea criteriu în baza căruia poate fi efectuată clasificarea vătămărilor integrităţii
corporale sau sănătăţii este în funcţie de forma vinovăţiei. Toate vătămările integrităţii corporale
sau sănătăţii în dependenţa formei vinovăţiei se împart în: intenţionate și imprudente.
Acest criteriu este important prin faptul, că vătămările intenţionate a integrităţii corporale
sau sănătăţii prezintă un grad de pericol social mai mare în comparaţie cu vătămările de acelaşi
grad de gravitate cauzate din imprudenţă.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este examinată în
calitate de infracţiune contra sănătăţii cu cel mai pronunţat grad de pericol social. Norma juridică
de incriminare a acestei infracţiuni este prevăzută în art.151 CP RM.
În ce priveşte obiectul nemijlocit al infracţiuni prevăzute de art. 151 CP RM, în literatura
de specialitate majoritatea autorilor, specialişti în materie, optează pentru soluţia conform căreia
obiect nemijlocit al infracţiunii analizate este sănătatea unei altei persoane.
În statutul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sănătatea se defineşte ca acea stare de
satisfacţie în urma bunăstării sociale, fizice şi psihice totale. Deci prin sănătate trebuie de înţeles
acea stare a fiinţei umane, care îi permite să trăiască şi să lucreze normal. Însă în dreptul penal
prin pierderea sănătăţii se înţelege înrăutăţirea sănătăţii, indiferent de starea ei la momentul
cauzării vătămării grave a integrităţii corporale.
Ca obiect material al vătămării intenţionat grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
apare corpul unei alte persoane (organismul uman), deoarece prin intermediul lui se atentează la
relaţiile sociale, care asigură sănătatea cetăţenilor. Prin organism uman se înţelege „ansamblul de
funcţii şi procese organice, care asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse,
suprimă calitatea de fiinţă vie a persoanei.
Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este caracterizată
printr-un şir de indici, arătaţi în dispoziţia alin.1 art.151 CP RM. Prezenţa măcar a unui singur
indice, serveşte drept temei pentru recunoaşterea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii ca
fiind gravă.
Astfel, indicii (semnele) vătămării grave a integrităţii corporale sunt: pericolul ei pentru
viaţă; faptul că ea a provocat pierderea organului de văz, de auz, de vorbire sa a unui alt organ,
ori încetarea funcţiunii lui; faptul că ea a provocat o boală psihică; faptul că ea a provocat o altă
vătămare a sănătăţii însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă;
faptul că ea a dus la întreruperea sarcinii; faptul că ea a dus la o desfigurare iremediabilă a feţii
sau a regiunilor adiacente.
Din punct de vedere a laturii obiecte, vătămările a integrităţii corporale sau sănătăţii sunt
cauzate, de cele mai dese ori, prin acţiune cu folosirea diferitor tipuri de obiecte, vulnerate (bîte,
pietre, fragmente de sticlă etc.), a obiectelor tăietoare - înţepătoare de uz casnic (cuţit, topor,
12
hîrleţ, furcă etc.), a armelor (albe sau de foc), a surselor de pericol sporit (diferite genuri de
maşini, curentul electric, substanţe otrăvitoare), forţele naturii (apă, foc etc.).
Totalitatea acţiunilor, ce pot cauza vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, cu
multitudinea sa pot fi clasificate în dependenţă de metode şi mijloace utilizate în trei mari grupe:
cauzarea vătămărilor intenţionat grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii prin utilizarea
acţiunilor fizice (mecanice, electrice, termice, biologice etc.); cauzarea vătămărilor integrităţii
corporale sau a sănătăţii pe cale chimică; cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau a
sănătăţii pe calea influenţei psihice.
Vătămările integrităţii corporale sau sănătăţii, ce se atribuie la prima grupă pot fi
provocate nemijlocit de organele proprii ale subiectului (de exemplu, cauzarea unor lovituri cu
piciorul, mîna, sugrumarea anumitor persoane sau părţi ale corpului cu ajutorul mîinii, etc.), cît şi
cu utilizarea diferitor obiecte, mijloace (folosirea unui animal, copil sau unei persoane
iresponsabile), utilizarea forţelor naturii. Cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii
prin metoda indicată şi îndeosebi în cazul acţiunilor mecanice în majoritatea cazurilor suferă şi
integritatea anatomică a ţesuturilor organismului uman.
Mai rar vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii se cauzează pe cale chimică, însă
după datele prezentate în practica judiciară, cazurile din această categorie nu sînt chiar atît de
rare. Pentru cauzarea unor vătămări a integrităţii corporale sau a sănătăţii prin metoda chimică
vinovatul de cele mai dese ori utilizează asemenea substanţe chimice ca baze alcaline, substanţe
otrăvitoare, toxice şi gaze. În asemenea situaţii se poate prejudicia integritatea anatomică a
corpului uman, dar în unele cazuri încălcarea integrităţii anatomice poate şi să nu existe (de
exemplu, la utilizarea gazelor otrăvitoare).
Vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii pot fi cauzate şi prin intermediul
influenţei psihice. În aceste cazuri victimei i se cauzează o dereglare psihică sau o altă boală, ce
poate surveni în urma stresului psihic cauzat de influenţa psihică a vinovatului.
Cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii prin inacţiune poate fi săvîrşită
de persoana care este obligată să îndeplinească acţiuni determinate ce asigură securitatea altei
persoane (de exemplu, nedecuplarea unui mecanism sau aparat pentru un anumit interval de timp
de către persoana care era obligată să facă acest lucru, ca rezultat victimei fiindu-i cauzată
vătămare a integrităţii corporale). Vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii prin inacţiune
va fi şi în cazul neacordării de către părinţi a ajutorului necesar copilului bolnav, ceea ce a dus la
dereglarea de mai departe a sănătăţii lui.
La categoria vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii, periculoase pentru viaţă, se
pot atribui, conform Regulamentului de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale,
următoarele feluri de vătămări: plăgile penetrante ale craniului, inclusiv şi cele fără vătămarea
13
creierului; fracturile închise şi deschise ale oaselor bolţii şi bazei craniului, ci excepţia fracturilor
scheletului facial şi fisurii izolate a plăţii boitei craniului; comoţia cerebrală gravă; comoţia
cerebrală gravă în prezenţa unor simptoame da afectare a bulbului rahidian; hemoragiile
intercraniene epidurale, subdurale sau subarohnoidale în prezenţa unor urmări periculoase pentru
viaţă; plăgile penetrante ale coloanei vertebrale cu sau fără simptomul afectării unor regiuni ale
coloanei vertebrale aparte; etc.
Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi sau o asemenea
stare, cînd are loc diminuarea acuităţii vederii pînă la enumerarea degetelor la o distanţă de doi
metri şi mai puţin (acuitatea vederii de 0,04 dioptrii şi mai mică).
Pierderea vederii la un singur ochi are loc ca urmare a pierderii capacităţii de muncă,
adică duce la o incapacitate permanentă în proporţie de peste a treime, graţie cărui fapt se califică
drept o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Conform regulilor pierderea vederii la un singur ochi poate fi recunoscută ca o vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sub indicele pierderii stabile a cel puţin o treime a
capacităţii de muncă. Concepţie susţinută şi de medici legişti.
Dacă lezarea vederii (la un ochi sau ambii) nu a dus la pierderea vederii, dar totuşi după
caracterul său a fost lezată de o pierdere stabilă, a cel puţin o treime din capacitatea de muncă ea
trebuie calificată ca o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, deoarece orice
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii se include sub indicele pierderii stabile a cel puţin
o treime din capacitatea de muncă, legea o atribuie la categoria celor grave. Dacă totuşi lezarea
ochilor nu a dus la pierderea vederii, nici la pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea
de muncă ea totuşi poate fi recunoscută ca o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii
dacă ea a provocat o desfigurare iremediabilă a feţii.
Pierderea temporară a vederii nu se consideră vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. La fel nu poate fi tratată ca vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
slăbirea, chiar şi permanentă (stabilă), a vederii, dacă aceasta din urmă nu este legată de
pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă.
Prin pierderea auzului se înţelege surzenia completă de ambele urechi sau o astfel de
stare ireversibilă în care victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la
pavilionul urechii. Pierderea auzului la o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă
mai puţin de o treime, calificîndu-se ca vătămare mai puţin gravă a integrităţii corporale.
Pierderea auzului include atît cazul pierderii organului de auz, cît şi pierderea funcţiunii
organului de auz.
Pierderea vorbirii (graiului) include atît cazul pierderii organului de vorbire, cît şi
pierderea funcţiunii organului de vorbire.
14
 Prin pierderea vorbirii se înţelege pierderea posibilităţii de a exprima gîndurile prin
vorbire articulată, înţeleasă de cei din jur. Trebuie de deosebit pierderea vorbirii de cazurile
scăderii capacităţii de a vorbi (cînd persoana se poate exprima doar prin şoaptă). În cazul scăderii
capacităţii de a vorbi tipul vătămării integrităţii corporale se va stabili în dependenţă de criteriul
pierderii capacităţii de muncă.
Vorbind despre pierderea unui alt organ ori pierderea funcţiuni lui, trebuie menţionat că,
după cum se vede, legea penală face diferenţiere între noţiunile organ şi funcţiunile organului,
deoarece sunt posibile situaţii cînd, în urma cauzării vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii,
organul păstrat intact, încetează a funcţiona .
Prin organ trebuie de înţeles o parte a organismului uman, ce îndeplineşte una sau mai
multe funcţii specifice pentru el şi care au importanţă pentru vitalitatea întregului organism.
Prin pierderea unui organ trebuie de înţeles înlăturarea totală a unei părţi a corpului, care
îndeplineşte în organismul uman o anumită funcţie şi care avea importanţă considerabilă pentru
activitatea vitală a organismului. În calitate de exemplu al pierderii unui alt organ poate fi adus
cazul pierderii unei mîni, a unui picior, a limbii, organelor sexuale.
Pierderea funcţiunii unui organ cazul cînd organul nu se separă de organism în legătură
cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, dar el nu poate îndeplini funcţiile sale.
Exemplu al pierderii funcţiunii unui alt organ poate servi paralizia sau o altă stare care exclude
activitatea lui.
Atunci, cînd în rezultatul vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit
pierderea funcţiunii a unui alt organ pentru o perioadă scurtă de timp sau a avut loc slăbirea
,chiar permanentă (stabilă), a funcţiunii, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată
nu se va considera gravă, cu excepţia cazurilor cînd ea nu va fi urmată de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă. În dependenţă de continuitatea privării organului de a-şi
îndeplini funcţiile sau gradul de slăbire a acestor capacităţi, infracţiunea cauzată se va califica ca
o vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau ca o vătămare uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Pierderea unei mîni, a unui picior - este înlăturarea lor de la trunchiul corpului (tors) sau
pierderea funcţiunii sale (paralizie sau altă stare care exclude activitatea lor). Se are în vedere atît
înlăturarea (dezmembrarea) de la tors a întregii mîni sau picior, cît şi amputarea lor la un nivel
mai sus de încheietura cotului sau încheieturii genunchiului; restul cazurilor se privesc ca
pierderea unei părţi a membrului şi se apreciază după indicele pierderii stabile a capacităţii de
muncă (de exemplu pierderea tălpii duce la pierderea capacităţii de muncă a cel puţin o treime şi
după acest indice se consideră ca vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii).

15
 Boala mintală este recunoscută, de asemenea, în calitate de indice a vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii şi poate apărea drept urmare a unei traume fizice sau psihice,
a unei infecţii, otrăviri etc. Este necesară confirmarea existenţei legăturii cauzale dinte boala
mintală şi acţiunea (inacţiunea) făptuitorului.
Diagnosticul bolii mintale (psihice) şi legătura de cauzalitate dintre leziune şi boala
psihică dezvoltată se determină prin expertiza psihiatrică. Aprecierea gradului gravităţii unei
asemenea consecinţe a vătămării este efectuată cu participarea expertului medico - legal.
Capacitatea de muncă reprezintă o asemenea stare a sănătăţii ce permite persoanei să
îndeplinească o activitate de un anumit volum şi calitate. Capacitatea de muncă, acceptată în
calitate de criteriu al determinării gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate
fi generală şi specială.
Prin capacitate de muncă generală se are în vedere aptitudinea de a îndeplini orice
muncă fizică şi intelectuală, iar prin capacitate de muncă specială - aptitudinea de muncă, legată
nemijlocit de activitatea profesională a persoanei respective.
Prin pierderea stabilă a capacităţii de muncă, trebuie de înţeles o asemenea pierdere a
capacităţii de muncă, care niciodată nu va putea fi recuperată sau poate fi restabilită total sau
parţial după o perioadă lungă de timp.
Prin întreruperea sarcinii trebuie de înţeles naşterea prematură sau avortul, legate
nemijlocit de vătămare.
Pentru componenţa vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sub indicele
întreruperea sarcinii, nu are importanţă vîrsta sarcinii, care a fost întreruptă în rezultatul cauzării
unei vătămări. De aceea, ca vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii va fi
considerată atît vătămarea, care a dus la întreruperea unei sarcinii în vîrstă de şapte - opt luni, cît
şi vătămarea ce a dus la întreruperea unei sarcini în vîrstă de două - trei luni.
Pe lîngă faptul că vătămarea ce a dus la întreruperea sarcinii, pentru a o califica ca o
vătămare intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este necesar ca făptuitorul să
conştientizeze faptul că victima este însărcinată.
Prin desfigurarea iremediabilă a feţei se înţelege cauzarea în urma vătămărilor pricinuite,
feţei victimei a unei expresii respingătoare, urîte, care nu poate fi înlăturată cu ajutorul
mijloacelor de tratament obişnuite.
În afară de faţă, desfigurarea iremediabilă poate cuprinde şi regiunile adiacente feţei
(pavilionul urechii, regiunile anterioare şi anterolaterale ale gîtului).
Latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, este caracterizată prin
vinovăţie sub formă de intenţie (directă sau indirectă).

16
 Subiect al infracţiunii date este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii
infracţiunii a împlinit vîrsta de 14 ani.
Componența de infracțiune vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii este reglementată în CP RM la atr. 152. Astfel, norma de incriminare este: (1)
Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă
pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de
dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o
treime din capacitatea de muncă,...”
Caracterizarea vătămării intenţionate medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii este
asemănătoare cu analiza făcută la cercetarea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, cu referirea în continuare doar la diferenţele specifice care ţin de latura obiectivă
şi subiectul acestei componenţe.
Cu referire la latura obiectivă, vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii nu se deosebeşte în principiu cu nimic de infracţiunea precedentă, deosebirea dintre
aceste două infracţiuni ţine de urmările prejudiciabile produse în urma acţiunii sau inacţiunii
prejudiciabile.
Astfel, avînd în vedere dispoziţia art. 152 CP, urmările prejudiciabile în contextul
infracţiunii examinate comportă următoarele trăsături distinctive: lipsa pericolului pentru viaţă;
lipsa urmărilor prejudiciabile caracteristice pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii; dereglarea îndelungată a sănătăţii; pierderea considerabilă şi stabilă a
mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
Conform pct. 69 al Regulamentului Ministerului Sănătății nr.199/2003, prin dereglare
îndelungată a sănătăţii trebuie de înţeles urmările prejudiciabile determinate nemijlocit de
cauzarea vătămării (maladii, dereglări de funcție etc.), care au o durată de peste trei săptămîni
(mai mult de 21 de zile).
La dereglarea îndelungată a sănătăţii se raportează: fisurile şi fracturile oaselor tubulare
mici, ale osului stern, a cel mult trei coaste de pe o parte a toracelui; fracturile închise
nesemnificative ale oaselor scheletului facial; luxaţiile oaselor în articulaţiile mici; restrîngerea
mobilităţii în articulaţiile mari; pierderea auzului la osingură ureche; pierderea degetului mare
sau arătător de la o mînă; slăbirea considerabilă a vocii; îndepărtarea traumatică a dinţilor
sănătoşi etc.
Conform Regulamentului, prin pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime
din capacitatea de muncă se înţelege pierderea a capacităţii generale de muncă într-un volum
mai mare de 10%, dar nu mai mare de 33%.

17
 Latura subiectivă a vătămării intenţionate medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii se
exprimă în vinovăţia sub formă de intenţie directă sau indirectă.
Subiectul infracţiunii prevăzute de art.152 CP RM este persoana fizică responsabilă, care
la momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani (în cazul faptei de la alin. 1) sau de
14 ani (în cazul faptei de la alin. 2, agravantele).
Componența infracțiunii vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
în stare de afect este complexă şi reuneşte componentele infracţiunilor cercetate pînă aici. Astfel,
infracţiunea de la art. 156 CP RM cumulează în sine infracţiunile de vătămare intenţionată gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 CP RM) şi de vătămare intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 152 CP RM) săvîrşite în stare de afect. Prin urmare, tot
ce am descris mai sus despre componentele infracţiunilor de la art. 151 şi 152 CP RM, referitor
la obiect, latură obiectivă, latură subiectivă şi subiect, se atribuie întrutotul şi la componenţa
infracţiunii de la art.156 CP RM, în mod corespunzător, cu completările de rigoare.
Ceia ce este specific pentru vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect se referă la apariţia stării de afect şi la actele provocatoare ale victimei.
Cu privire la actele provocatoare ale victimei care au determinat apariţia stării de afect
precizăm că acestea sunt acte de violenţă, de insulte grave ori alte acte ilegale sau imorale.
Investigaţia făcută a stării de afect în cazul infracțiunii prevăzute de art.146 CP RM este
valabilă pe deplin şi pentru componenţa de la art. 156 CP RM.
Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei.
Victima infracțiunii analizate este persoana care provoacă starea de afect a făptuitorului
prin actele sale violente, insulte sale grave ori prin alte acte ilegale sau imorale ale sale.
Infracţiunea prevăzută la art. 156 CP este o infracţiune materială, şi se consideră
consumată din momentul producerii vătămării grave ori medii a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
Latura suiectivă infracțiunii prevăzute în art.156 CP RM se caracterizează prin intenția
directă sau inderectă.
Subiectul infracțiunii examenate este persona fizică responsabilă care la momentul
săvîrșirii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani.

Tema: Caracteristica general-orientativă a infracţiunilor contra libertăţii,

cinstei şi demnităţii persoanei.
Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei reprezintă grupul de
infracţiuni prevăzute în Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova,

18
 fiind fapte socialmente periculoase, săvărşite cu intenţie, care vatămă – în mod exclusiv sau în
principal – relaţiile sociale cu privire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor din acest grup îl constituie relaţiile sociale cu
privire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
Libertatea persoanei, alături de cinstea și demnitatea persoanei, constituie valoarea
socială fundamentală apărată de legea penală împotriva infracțiunilor prevăzute la art. 164-169
CP.
Nu mai face parte din acest grup de infracțiuni infracțiunea de calomnie. Aceasta pentru
că fapta de calomnie a fost dezincriminată prin excluderea art.170 Calomnia din CP RM în 2004.
Conform acestui articol calomnia se exprima în răspîndirea cu bună știință a unor scorniri
mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoțită de învinuirea de săvîrșire a unei infracțiuni
deosebit de grave sau excepțional de grave ori soldată cu urmări grave. La moment, răspunderea
pentru o asemenea faptă este prevăzută în art.70 Cod Contravențional al RM.
În cadrul grupului de infracțiuni din Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova obiectul material este corpul persoanei, în cazurile în care infracțiunea
presupune o influențare nemijlocită infracțională asupra lui. În cazul infracțiunii prevăzute de
alin1 art.165 CP RM obiectul material poate avea și un alt conținut-documente (în ipoteza
consemnată la lit.a alin 1 art.165 CP RM, presupunînd confiscarea documentelor), plăți sau
beneficii (în ipoteza specificată la lit.c alin 1 art.165 CP RM, presupunînd darea sau primirea
unor plăți sau beneficii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul
asupra unei alte persoane). În cazul în care au o natură incorporală, beneficiile date sau primite în
acest scop pot constitui obiect imaterial al infracțiunii specificate la alin.1 art.165 CP RM.
În anumite cazuri cînd o cere situația sunt obligatorii calitățile speciale ale victimei
infracțiunii, de exemplu:
 minor, femeie gravidă sau persoana aflată în stare de neputință (lit. c alin 2 art.164, lit.c alin.2
art.166, lit.a alin 2 și lit.a alin 4 art.1661 CP RM;
 minor care se află într-o relație de rudenie apropiată cu subiectul infracțiunii(art.1641 CP RM);
 copil cu capacitate de muncă sau femeie gravidă ( lit.b alin 2 art.168 CP RM);
 femeie gravidă(lit.c alin 2 art.165 CP RM);
 persoana vădit sănătoasă din punct de vedere psihic (art.169 CP RM).
Sub aspectul laturii obiective, se comit de regulă, prin acţiune. De exemplu, infracțiunile
specificate la art.164, 1641, 165, 169 CP RM. Totuşi, infracțiunile prevăzute de (art. 166, 166 1,
167, 168 CP RM) pot fi săvărşită şi prin acțiune sau inacţiune.

19
 În variantele lor neagravate, cele mai multe dintre infracţiunile analizate sunt infracţiuni
formale. În cazul unor modalităţi agravate, acestea adoptă aspectul de infracţiune materială (de
exemplu modalităţile de la lit.b) alin.3 art.164, lit.b) alin.3 art.165, alin.3 art.166, lit.b) alin.2
art.169 CP RM). În toate cazurile infracțiunile specificate la art.1661 sunt infracțiuni materiale.
În unele ipoteze, semnele secundare ale laturii obiective a infracțiunii au caracter
obligatoriu, de exemplu:
1) metoda de săvîrșire a infracțiunii:
 aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă (lit.g alin.2 art.164, lit.f) alin.2
art.166 CP RM);
 folosirea armei lit.g) alin.2 art.165 CP RM;
 folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate în scopul cauzării unei dureri
sau a suferinței fizice ori psihice (lit. d, alin.2 și lit.d alin.4 art.1661 CP RM;
 înșelăciune,constrîngere, violență sau amenințare cu violență (art.167 CP RM);
 constrîngere sau înșelăciune (art.168 CP RM);
2) mijloace de săvîrșire a infracțiunii:
 armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă (lit.g alin.2 art.164 și lit.f alin.2 art.166 CP
RM);
 armă lit.g alin.2 art.165 CP RM;
 armă, instrumente speciale sau alte obiecte adaptate în scopul cauzării unei dureri sau suferinței
fizice ori psihice (lit.d alin.2 și lit.d alin 4 art.1661 CP RM;
În planul laturii subiective, toate infracţiunile analizate sunt săvărşite cu intenţie.
Totodată, în cazul unor modalităţi agravate (de exemplu, la lit.b) alin.3 art.164, lit.b) alin.3
art.165, alin.3 art.166, lit.b alin.3 art.168, lit.a și b alin.2 art.169 CP RM) făptuitorul manifestă
imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
În prezența modalităților consemnate la lit.f și g alin.2 și lit.f și g alin.4 art.166 1
făptuitorul manifestă intenție față de urmările prejudiciabile primare și imprudența față de
urmările prejuduciabile secundare.
Motivul și scopul infracțiunii de regulă nu au vreo relevanță la calificarea infracțiunilor
examinate. Însă uneori aceste semne secundare ale laturii subiective devin obligatorii. De
exemplu:
1) Motivul infracțiunii:
Interesul material lit.f alin.2 art.164 CP RM.
2) Scopul infracțiunii:

20
  Exploatarea sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru
cerșetorie,în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în
activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor; întoarcerea unei datorii a
cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil;
 Obținerea consimțămîntului unei persoane care deține controlul asupra unei alte
persoane;
 Asigurarea subordonării persoanei (art.165 CP RM).
Subiectul infracţiunilor examinate este, în primul rînd, persoana fizică responsabilă care
la momentul săvărşirii infracţiunii a atins vîrsta de 14 ani (pentru infracţiunile prevăzute la
art.164 şi la alin.2 şi 3 art.166 CP RM) sau de 16 ani (în celelalte cazuri).
Faptul că în prevederile de la lit.c alin.1 art.165 CP RM legiuitorul utilizează formula -
abuz de putere - subiectul infracțiunii este unul special - funcționarul public care reprezintă o
autoritate publică și care nu este o persoană cu funcție de răspundere. În cazul infracțiunii
prevăzute la lit.e alin 2 art.165 și lit.d alin2 art.168 CP RM subiectul are calitatea specială de
persoana publică, de persoana cu funcție de răspundere, de persoana cu funcție de demnitate
publică, de persoana publică străină sau funcționar internațional.
În cazul infracțiunii specificate la art.1661 CP subiectul trebuie să aibă una din
următoarele calități speciale- persoana publică, persoana care de facto exercită atribuțiile unei
autorități publice, oricare altă persoana care acționează cu titlu oficial, oricare altă persoana care
acționează cu consimțămîntul expres sau tacit al unei persoane care acționează cu titlu oficial.
Cît privește tipologia infracțiunilor prevăzute în Capitolul III din Partea Specială. a CP
RM aceasta poate fi prezentată în felul următor
1) Infracțiuni contra libertății persoanei (art. 164, 1641, 165,166,167-169 CP RM);
2) Infracțiuni care implică recurgerea la tortură ori la tratamentul inuman sau degradant (art.166 1 CP
RM);
3) Infracțiuni atipice prevăzute în Capitolul III (art.1651 CP RM).

Articolul 165 CP RM. Traficul de fiinţe umane

Obiectul juridic generic al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
Obiectul material sau imaterial al infracţiunii analizate îl reprezintă, după caz:
 corpul victimei;

21
  documentele (în ipoteza consemnată la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM, presupunând
confiscarea documentelor);
 plăţile sau beneficiile (în ipoteza specificată la lit.c) alin.(1) art.165 CP RM,
presupunând darea sau primirea unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei
persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane).
Victimă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM poate fi numai persoana care la
momentul comiterii faptei a atins vârsta de 18 ani. Prin aceasta, infracţiunea în cauză se
deosebeşte de fapta de trafic de copii, incriminată la art.206 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM se exprimă în fapta
prejudiciabilă care cuprinde următoarele două acţiuni (inacţiuni) cu caracter alternativ:
1) acţiunea principal;
2) acţiunea sau inacţiunea adiacentă.
Acţiunea principală din cadrul infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM cunoaşte
următoarele modalităţi normative cu caracter alternativ:
1) recrutarea victimei;
2) transportarea victimei;
3) transferul victimei;
4) adăpostirea victimei;
5) primirea victimei.
Referitor la conţinutul acestor modalităţi, vom menţiona următoarele:
1) recrutarea este racolarea (prin selectare) a victimei în vederea deplasării ei către punctul
de destinaţie. Existenţa recrutării nu depinde nici de realizarea scopului de exploatare,
nici de faptul dacă după ea vor urma etapele de transportare, transfer, adăpostire sau
primire a victimei;
2) transportarea reprezintă deplasarea victimei peste frontiera de stat a Republicii Moldova
sau în interiorul teritoriului Republicii Moldova.
3) transferul constituie transmiterea victimei de la un traficant către altul prin vânzare-
cumpărare, schimb, dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau alte
asemenea tranzacţii ilegale. Transferul victimei, spre deosebire de recrutarea,
transportarea, adăpostirea victimei, are întotdeauna un caracter bilateral; primirea
victimei, şi ea având un bilateral, este corelativă cu transferul victimei; drept urmare,
transferul victimei presupune întodeauna o pluralitate de făptuitori, o cooperare dintre
cel puţin două persoane: cel care transfer victim și cel care o primeşte;
4) adăpostirea este plasarea victimei într-un loc ferit, pentru a nu fi descoperită de
reprezentanţii organelor de drept sau de persoanele terţe, care ar putea anunţa autorităţile
22
 despre infracţiunea săvârșită;
5) primirea reprezintă luarea în „custodie” a victimei de către un traficant de la altul ca
urmare a vânzării-cumpărării sau a altor tranzacţii ilegale.
Acțiunea principală, sub oricare din modalităţile specificate mai sus, trebuie să fie însoţită
de acțiunea sau inacţiunea adiacentă, în oricare din modalităţile sale.
Acțiunea sau inacţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP
RM îşi găsește exprimare în modalităţile normative enumerate la lit.a)-c) alin.(1), lit.g) alin.(2) şi
la lit.a1) alin. 3 art. 165 CP RM:
 ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viață
și sănătatea persoanei;
 aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei;
 răpire;
 confiscarea documentelor;
 servitute;
 ameninţarea cu divulgarea informațiilor confidenţiale familiei victimei sau altor
persoane atât fizice, cât şi juridice;
 înşelăciune;
 abuzul de poziţia de vulnerabilitate;
 abuzul de putere;
 darea sau primirea unor plăţi sau beneficii;
 viol;
 folosirea dependenţei fizice;
 folosirea armei;
 contaminarea cu o boală veneirică sau cu maladia SIDA.
Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel
puţin a unei varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua
categorie de acţiuni menţionate.
În acord cu art.118 CP RM, infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.165 CP RM, care
presupune răpirea victimei, nu necesită calificare suplimentară în baza art. 164 CP RM.
Prin confiscarea documentelor se înţelege lipsirea sub orice formă a victimei de paşaport,
buletinul de identitate sau documentul de călătorie etc.
În acord cu art.118 CP RM, infracţiunea specificată la lit.a) alin.(1) art.165 CP RM
(atunci când presupune confiscarea documentelor) nu necesită calificare suplimentară în baza
alin.(2) art.360 CP RM.
23
 Prin servitute se înţelege starea sau condiția rezultând din faptul că un debitor s-a angajat
să dea drept garanţie pentru o datorie serviciile sale personale sau ale unei alte persoane asupra
căreia îşi exercită autoritatea, dacă valoarea echitabilă a acestor servicii nu este destinată
lichidării datoriei sau dacă durata acestor servicii nu este limitată şi nici caracterul lor definit.
Înșelăciunea presupune fie prezentarea vădit falsă a realităţii, fie trecerea sub tăcere a
realităţii, care constă în ascunderea de victimă a faptelor şi circumstanţelor care comportă
semnificaţie în împrejurările concrete respective.
Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă
false, sau pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice,
pentru a realiza traficul de fiinţe umane.
În contextul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP RM, victima este indusă în
eroare sau îi este menținută eroarea în legătură cu anumite împrejurări de drept sau de fapt legate
de: a) natura muncii sau a serviciilor care urmează a fi propuse victimei; b) condiţiile de muncă;
c) posibilitatea de a părăsi locul şederii sale; d) alte împrejurări legate de exploatarea victimei.
Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea
părţii slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
Prin stare de vulnerabilitate se înţelege starea specială în care se află persoana, astfel încât
aceasta este dispusă să se supună abuzului sau exploatării, în special din cauza:
 situaţiei precare din punctul de vedere al supravieţuirii sociale;
 situaţiei condiţionate de vârstă, sarcină, boală, infirmitate, deficienţă fizică sau
mintală;
 situaţiei precare şi ilegale de intrare sau de şedere în ţara de tranzit sau de
destinaţie.
Aplicarea răspunderii penale pentru infracţiunea specificată la alin. (1) art.165 CP RM,
care presupune abuzul de putere, exclude calificarea suplimentară conform art.327 CP RM.
Nu reprezintă temei de a nu se aplica răspunderea conform alin. (1) art.165 CP RM faptul
că persona, care deţine controlul asupra victimei, este de acord cu traficarea acesteia.
Calificarea faptei în baza lit.g) alin. (2) art.165 CP RM (care presupune săvârşirea prin
folosirea violului a infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM) exclude necesitatea
calificării suplimentare conform art.171 CP RM.
Menționăm că, nu este exclus ca în fapta săvârşită să se regăsească două sau mai multe
modalităţi normative ale acţiunii sau inacţiunii adiacente din cadrul infracţiunii prevăzute la alin.
(1) art.165 CP RM.

24
 Numărul de modalităţi normative ale acţiunii sau inacţiunii adiacente din cadrul
infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP RM nu influenţează asupra calificării faptei, însă
poate fi luat în considerare la individualizarea pedepsei.
Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră
consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală
indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
Dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, latura obiectivă a infracţiunii îşi
găseşte executarea doar în parte, ne vom afla în prezenţa tentativei la infracţiunea în cauză. Se
are în vedere situaţia în care - urmărind scopul de exploatare sexuală comercială sau
necomercială, prin muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare
sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor,
ţesuturilor şi/sau celulelor ori de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat - făptuitorul
săvârşeşte acţiunea sau inacţiunea adiacentă (de exemplu, aplică violenţa fizică nepericuloasă
pentru viaţa şi sănătatea victimei), însă, din cauze independente de voinţa lui, nu reuşeşte să
comită acţiunea principală (adică să recruteze, să transporte, să transfere, să adăpostească sau să
primească victima).
Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.165 CP RM se caracterizează, în primul
rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă.
Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele:
 interesul material;
 răzbunare;
 gelozie;
 invidie;
 ură;
 năzuinţa de a facilita săvârşirea unei alte infracțiuni;
 motive cu tentă sexuală etc.
În dispoziţia de la alin.(1) art.165 CP RM sunt nominalizate anumite scopuri speciale ale
infracţiunii:
 scopul acţiunii principale din cadrul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.165 CP
RM (scopul de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate,
pentru cerşetorie, sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi
criminale, de prelevare a organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor ori de folosire a femeii în calitate
de mamă- surogat).
 scopul acţiunii adiacente din cadrul infracţiunii specificate la alin.(1) art.165 CP
RM (scopul de a întoarce o datorie a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; scopul de a
25
obţine consimțămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane; scopul de a
asigura subordonarea victimei).
Subiectul activ infracţiunii specificate la art.165 CP RM este: 1) persoana fizică
responsabilă momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia
autorității publice).
Articolul 1661 . Tortura, tratamentul inuman sau degradant
Obiectul juridic generic al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale cu privire la
libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzută la art.1661 CP RM constă în corpul persoanei,
dacă presupune influenţarea nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei.
Victima infracţiunii specificate la alin.(1) art.1661 CP RM, poate fi nu doar persoana care
se află sub arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate. Această calitate o poate avea
şi persoana reţinută, percheziţionată, adusă forţat, supusă unor măsuri de siguranţă, supusă
tratamentului psihiatric, supusă acţiunii mijloacelor speciale etc. În alţi termeni, se are în vedere
orcie persoană supusă unor măsuri de constrângere având la bază exerciţiul autorităţii publice.
Latura obiectivă se realizează prin cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei
fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau
de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice
altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei
asemenea persoane
Astfel, latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.1661 CP RM are
următoarea structură:
 fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de cauzare a unei
dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori
degradant;
 urmările prejudiciabile constând în durerea sau suferinţa fizică ori psihică;
 legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă le prejudiciabile.
În sensul prevederii de la alin.(1) art.1661 CP RM, tratamentul inuman ori degradant
constituie nu o simplă „brutalitate” (produsă, de exemplu, atunci cînd persoana se opune arestării
sale), ci este suficient de gravă.
Tratamentul inuman presupune acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau vii
suferinţe fizice şi morale, susceptibile de a-i produce puternice tulburări psihice;
Tratamentul degradant presupune tratamentul care-i provoacă victimei sentimente de
teamă, de nelinişte şi de inferioritate, de natură a o umili, a o înjosi şi, eventual, de a-i înfrânge
astfel rezistența fizică şi morală.
26
 În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt consemnate următoarele
modalităţi faptice ale tratamentului inuman ori degradant:
 lovirea unui deţinut, menţinerea lui într-o celulă neîncălzită şi întunecată, cu o
bandă pe ochi, în aşa fel încât i-au rămas urme de răni pe corp;
 aplicarea unei pedepse corporale într-o şcoală unei eleve în vârstă de 16 ani de
către un bărbat, în prezenţa altui bărbat şi provocarea, astfel, a unei răni vizibile
timp de mai multe zile;
 obligarea unui deţinut să rămână mai mult de două luni, pe timp foarte călduros,
într-o celulă fară ferestre şi fără aerisire, în care temperatura devenise
insuportabilă;
 neacordarea îngrijirilor medicale adecvate unei persoane deţinute de către
personalul locului de detenţie care cunoştea starea acelei persoane;
 legarea de pat cu cătuşe a deţinutului internat în spital pentru tratarea cancerului,
atunci când această măsură era evident inutilă şi disproporţionată etc.
Infracţiunea specificată la alin.(1) art.1661 CP RM este o infracţiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii durerii sau suferinţei fizice ori psihice.
Dacă, în legătură cu infracţiunea specificată la alin.(1) art.166 1 CP RM, a fost cauzată
intenţionat vătămarea - gravă, medie sau uşoară - a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se
impune calificarea conform art.151 sau 152 CP RM ori prevederilor Codului contravenţional al
RM şi alin.(1) art.1661 CP RM.
Nu este obligatoriu ca infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.1661 CP RM să fie săvârşită în
locul de detenţie sau de efectuare a actelor procesuale ori în ambianţa de săvârşire a infracţiunii -
cadrul procesual (condiţiile juridice), izolarea de societate, limitarea unor drepturi, condiţii
neprielnice de detenţie etc. Or, nu întotdeauna comiterea infracţiunii în cauză are un fond
procesual (de exemplu, atunci când ţine de activitatea particulară de detectiv şi de pază). Nu
întotdeauna tratamentul inuman sau degradant este săvârşit de subiecţi cu obligaţiuni procesuale
(de exemplu, atunci când este comisă de membrii gărzilor populare).
Fapta nu poate fi calificată potrivit alin.(1) art.1661 CP RM, dacă durerea sau suferinţa
rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele. Din această
perspectivă, dacă durerea sau suferinţa, ce rezultă exclusiv dintr-o sancţiune legală, se datorează
nerespectării unor condiţii normative privind executarea sancţiunii legale, o asemenea durere sau
suferinţă nu va putea fi considerată inerentă acelei sancţiuni, nici ocazionată de ea. în asemenea
condiţii, va deveni aplicabilă prevederea de la alin.(1) art.1661 CP RM.
Latura subiectivă infracțiunii prevăzute la alin.(1) art.1661 CP RM se caracterizează prin
intenție directă sau inderectă.
27
 Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.1661 CP RM poate să urmărească
următoarele scop: 1) obţinerea de la persoana supusă efectiv tratamentului inuman ori degradant
sau de la o terţă a informaţiilor sau mărturisirilor; 2) pedepsirea persoanei supuse efectiv
tratamentului inuman ori degradant pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis
ori este bănuită că l-a comis; 3) intimidarea sau exercitarea de presiuni asupra persoanei supuse
efectiv tratamentului inuman ori degradant sau asupra unei terţe persoane. Totodată, este posibil
ca subiectul infracțiunii analizate să urmărească alte scopuri.
Motivele infracţiunii specificate la art.1661 CP RM pot fi: interesul material; năzuinţa de
autoafirmare; perceperea denaturată a obligaţiilor de serviciu; incapacitatea de a soluţiona pe căi
legale problema procesuală creată; răzbunare; gelozie; invidie; ură; ură socială, naţională, rasială
sau religioasă ; motivele sadice etc.
Subiectul activ infracţiunii prevăzute la alin.(1) art. 1661 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta,
subiectul infracţiunii în cauză trebuie să aibă una din următoarele calităţi speciale: 1) persoana
publică; 2) persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice; 3) oricare altă
persoană care acţionează cu titlu oficial; 4) oricare altă persoană care acţionează cu
consimţământul expres sau tacit al unei persoane care acţionează cu titlu oficial.

28