CURSUL NR.

Limitele dreptului de proprietate

Limitele dreptului de proprietate. Trebuie să facem o distincție între dreptul de

proprietate ca atare și bunul, obiect al dreptului de proprietate. V-am zis că proprietatea este, de
fapt, o tehnică și, indiferent de bunul respectiv, proprietatea se exercită aproximativ la fel,
evident. Nu actele materiale de folosință. Una e să folosești un iaht sau un Maserati și alta e să
folosești un pix. Rezultatul e mai bun la pix, credeți-mă.
1. Odată vom avea limitele materiale ale dreptului de proprietate, care apar numai în
cazul unui bun corporal.
2. A doua categorie de limite sunt limitele judiciare ale dreptului de proprietate - art
630 din Cod, adică depășirea limitelor normale ale vecinătății.
3. A treia categorie sunt limitele juridice/legale ale dreptului de proprietate -ceva legat
de ape, deci curgerea apelor, dr. de trecere. Art. 602.
4. Limitele convenționale.- clauza de inalienabilitate

1. Limitele materiale ale dreptului de proprietate:

Aici avem bunuri corporale și incorporale ca obiect al dreptului de proprietate. Evident că

la bunurile incorporale nu vorbim de o limită materială directă, însă putem vorbi de anumite
situații pentru bunurile incorporale de o limită materială a titlului, de exemplu o adeverință, care
arată portofoliul de acțiuni, valori mobiliare pe care le am sau un titlu de creanță incorporat într-
un înscris.
În ceea ce privește bunurile corporale avem textul de la 559, respectiv 556 C.civ. 556
vorbește despre faptul că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale
obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de
proprietate cu îngrădirile stabilite prin lege.
Pe de altă parte, în ceea ce privește terenurile avem art. 559: întinderea dreptului de
proprietate asupra terenurilor: proprietatea terenurilor se întinde și asupra solului și asupra
spațiului de deasupra terenului cu respectarea limitelor legale. Deci când avem un teren, avem
limitele materiale, respectiv spațiul și subsolul, dar până unde merge în aer, până unde avem
proprietatea, respectiv în subsol până unde vom coborî.

Vorbim de limita inferioară a limitei superioare, adică evident că limita inferioară este pe
pământ, dar limita superioară a proprietății noastre este limita inferioară a culoarelor de zbor și a
servituților aeronautice așa cum sunt stabilite prin Codul aerian care îmi spun și stabilesc
anumite distanțe până la care pot exista construcții. Pe de altă parte, mai avem o limită stabilită

1
de Regulamentele de urbanism: planul urbanistic general (PUG), zonal (PUZ; pentru anumite
zone), respectiv planul urbanistic de detaliu (PUD), care la fel, ne stabilesc niște limite.

În pământ, cât mergem? Până la magmă? Oricât teoretic, nu? Ce spune art 559 alin. (2)?
“Proprietarul poate face deasupra și în subsolul terenului toate construcțiile, plantațiile și
lucrările pe care le găsește de cuviință în afară de excepțiile stabilite de lege și poate trage din
ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. E ținut să respecte în limitele și condițiile
determinate de lege drepturile terților asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor și
apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor subterane și altora asemenea.” Aici este de văzut
următorul aspect: știm deja din Constituție și o să discutăm la domeniul public, la domenialitate,
la proprietatea publică, faptul că resursele naturale valorificabile și anumite resurse minerale sunt
proprietatea publică a statului român. Prin urmare, dacă se găsesc asemenea drepturi, asemenea
bunuri, evident că dreptul meu de proprietate încetează în momentul în care se ajunge la
adâncimea la care se găsesc aceste resurse minerale. Pe de altă parte, putem constata că avem o
încălcare a proprietății dacă, de exemplu, vecinul meu își construiește pivnița sub terenul meu.
Este o încălcare a proprietății pentru că și subsolul poate fi folosit.

2. Limitele juridice ale dreptului de proprietate :

Sunt cele stabilite prin lege. Avem prima categorie cea legată de ape curgătoare, de izvoare.
De la art 602 C.civ. încolo găsim partea de limite de proprietate, limitele materiale am spus sunt
556- 559.

Art 603: “ Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția

mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini, care potrivit
legii sau obiceiurilor revin proprietarului.”
Ce este important aici: este obligație propter rem generală care sigur va fi actualizată și va
prinde o formă mai sofisticată. În ceea ce privește protecția mediului, avem și în Constituție
acest aspect, prin urmare s-ar putea să avem sarcini sau limite legale date de acest aspect al
protejării mediului înconjurător. În mediul înconjurător nu intră numai pădurile, apele, fluturii,
nevertebratele și animalele care trăiesc într-însa, ci inclusiv calitatea umană a vieții. Este
Convenția de la Viena privind peisajul unde se vorbește despre calitatea vieții, a peisajelor și a
spațiilor urbane.

Aceste limite legale, judiciare pe care le prezintă C.civ. erau considerate sub imperiul
Vechiului Cod civil ca fiind niște limite, servituți, le vom regăsi clasificate în servituți legale. S-a
constatat în timp că de fapt aceste instituții nu sunt servituți, nu vorbim de o dezmembrare a
proprietății, ci de o limitare a ei.

Și acum vom discuta de curgerea firească a apelor, art 604 C.civ. Vorbim întotdeauna de
proprietarul fondului superior, respectiv proprietarul fondului inferior, iar acesta din urmă este
obligat să lase ca apele să se scurgă natural de pe terenul situat în amonte. Ne spune acest lucru
art 604 alin (1), însă dacă această curgere a apelor cauzează prejudicii proprietarului fondului
din aval, proprietarul acestuia poate să ceară autorizarea justiției pentru a face pe fondul său
lucrări necesare schimbării direcției apelor, suportând toate cheltuielile.

2
Ce putem observa de aici?
În primul rând, proprietarul fondului aservit, inferior, este obligat să lase să se scurgă apa,
nu le poate opri, nu poate împiedica acest lucru, poate cel mult să ceară prin instanță ca să fie
dirijată aceasta curgere controlată pentru a nu-i crea mari prejudicii. Într-un asemenea caz se
poate întâmpla ca un proprietar să fie în același timp propr.fondului inferior, să primească apa,
dar să o lase să curgă mai departe și față de celălalt proprietar să fie proprietarul fondului
superior. Deci în același timp se poate întruni dubla calitate dată de curgerea apelor. Mai trebuie
încă un aspect.
Această normă se coroborează cu dispozițiile legii apelor, unde se stabilește că anumite
râuri sau cursuri de apă care au un bazin hidrografic extins și au lungimi mai mari de 5 km sunt
în proprietatea publică a statului român, administrației de regie națională a apelor române. Prin
urmare, textul legal din Cod se aplică numai cursurilor de apă care fac obiectul proprietății altor
persoane pentru că în cursul unor ape publice, pe lângă textul din Codul civil mai avem și
normele speciale din Legea apelor care dau dreptul regiilor de apă autonome să vină să-mi
diguiască, să-mi stabilească o zonă de protecție a apelor ș.a.m.d.

Următorul text este dat de 605 C.civ., care ne vorbește de curgerea provocată a apelor.
Alin (1) ne vorbește de faptul că proprietarul fondului inferior nu poate împiedica curgerea
apelor provocaă de proprietarul fondului superior unor lucrări. Deci țâșnirea poate fi o țâșnire
controlată a apelor, forează și dă de un izvor care iese cu putere sau de desecarea unei mlaștini,
unui teren mlăștinos și așa mai departe, ape uzate. Însă, în acest caz, cele două obligații, cele
două limite ale proprietății din 604 și 605 sunt diferite. În primul caz, ce poate face proprietarul?
Poate să ceară în justiție să lase să curgă acele ape. În cazul al doilea, va fi obligat să primească
acele ape numai dacă, spune Codul, dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă
sau într-un șanț. Este primul aspect. Dacă nu este așa, poate să refuze să primească acele ape.
Mai mult, în cazul în care vin ape, curg apele care sunt, sau apele a căror curgerea a fost
provocată de proprietarul fondului superior, proprietarul fondului inferior poate să ceară
despăgubiri proprietarului fondului superior, pentru acest lucru și mai mult poate să aleagă calea
și mijloacele necesare pentru care această scurgere să îi aducă cât mai puține prejudicii.
Diferența față de 604, care este? Acolo nu poți să ceri prejudicii pentru că ai o curgere
naturală a apelor. Dincoace am o curgere controlată, voi putea să cer prejudicii. Și mai avem un
text, care interzice primirea, adică, ce permite proprietarului fondului inferior să refuze, să
interzică primirea apelor scurse de la vecinul de deasupra, nu se referă la blocuri, evident, toată
această chestie, în cazul în care proprietatea sa este o curte cu gradină aferentă sau în cazul în
care vorbim despre un cimitir. Într-un asemenea caz, curgerea provocată a apelor nu poate fi
realizată. Din nou aplicăm această strategie la mai mulți proprietari, însă, dubla calitate diferă
aici. Adică, pe terenul meu sap, țâșnesc apele, și curg la încă vreo 5 până ajunge la calea, la șanț
sau la cursul natural de apă. Toți acești 5 proprietari pot să ceară despăgubiri dacă inund sau le
provoc prejudicii. Nu avem o dublă calitate pentru că proprietarul unui fond intermediar nu poate
fi obligat de proprietarul fondului inferior.
Fondul de unde curge apa este A, și avem B, C, D. În cazul de le 604, curgerea naturală
a apelor, fiecare este în același timp proprietarul fondului inferior respectiv superior. Trebuie să
permită apele să curgă. La 605 în schimb, de aici pornește toată șmecheria, că pleacă apele, și
atunci ăștia toți pot să ceară despăgubiri lui A. Nu derivă D lui C, C lui B și B lui A. Merge
direct la A. Ați înțeles? Deci nu trebuie să fie o contiguitate, o alăturare fizica a terenurilor
pentru o asemenea aplicarea.

3
 Avem un text la 606: cheltuielile referitoare la irigații. Proprietarul care vrea să
folosească pentru irigarea terenului său apele naturale și artificiale de care poate dispune în mod
efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările
necesare pentru captarea apei. Acesta este cursul apei, avem aici pe A și pe B. În cazul în care
face lucrări de irigație, care constau în absorbția apei se face ca un fel de baraj și atunci normal
că am nevoie și de proprietarul de pe fondul de pe partea cealaltă a cursului de apă pentru a putea
să captez o parte din apă. Dar, tocmai pentru că în acest caz irigațiile sunt importante,
proprietarul fondului de pe partea opusă este obligat să păstreze, să primească lucrările pe care
acest proprietar, A, le face, de exemplu, evident cu plata unei juste și prealabile despăgubiri.
Un alt text pe care îl avem este cel de la 607, care este un text introdus nou în codul civil
și care a apărut ca urmare a unor presiuni jurisprudențiale destul de mari. Obligația
proprietarului căruia îi prisosește apa. Proprietarul care prisosește apa pentru lucrările sale
poate fi obligat să predea surplusul de apă proprietarilor fondurilor inferioare sau altor proprietari
care nu au apă, însă avem alineatul 2 al acestui articol care spune în felul următor: Proprietarul
fondului care are prea multă apă poate fi scutit de obligația de mai sus pretinzând că ar putea
acorda surplusului de apă o altă destinație decât satisfacerea necesităților curente. El poate însă
cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu condiția de a dovedi existența
reală a destinației pretinse.
În orice caz există această obligație a proprietarului unde prisosește apa de a da apă și
altor persoane.
Mai avem aici o limitare. Limitarea izvorului art. 608/609. Proprietarul poate acorda
orice întrebuințare izvorului ce ar exista pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere
drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior. S-ar putea să avem aici următorul lucru:
am spus înainte, aparent fără nicio legătură, că sub vechiul cod civil acestea erau numite
servituți, servituți naturale și legale. Sub noua reglementare vorbim de limite ale dreptului de
proprietate. Servituțile puteau fi uzucapate, mai ales dacă erau continue și aparente cum este
curgerea apei. Prin urmare, dacă proprietarul fondului inferior a decis să uzucapeze dreptul de a
folosi acel izvor, care curge pe terenul lui, acum pe noua lege, proprietarul fondului de unde
curge izvorul este obligat să păstreze drepturile acestuia, altfel limitarea proprietății nu-i mai
permite proprietarului fondului inferior să ceară apă pe acest text legal. Mai mult, nu pot să fac
lucrări prin care să-i opresc ăluia apa, asta îmi spune textul, și mai mult îmi interzice cu
desăvârșire să opresc apa sau să fac lucrări care să ducă la diminuarea debitului sau la
schimbarea cursului dacă această schimbare ar lipsi pe locuitorii localității de apa necesară
pentru satisfacerea nevoilor curente. Deci vedeți aici avem interesul public pus înaintea interesul
privat.
Alte limite ale proprietății date de vecinătate. Distanța construcțiilor plantațiilor
respectiv servituților, foste servituți negative de vedere. Intermediar se leagă și de apă dar de fapt
intră în categoria distanțelor. Una dintre cele mai vechi servituți, sigur ați auzit-o și la dreptul
roman, trebuie ca apa să se scurgă pe terenul celui care are consum și nu pe terenul vecin.
Atenție, vorbim despre o limită a proprietății. Nu putem uzucapa servitutea contrară în sensul că

4
dacă apa s-a scurs o perioadă de timp pe terenul vecin poate să se scurgă și în continuare tocmai
datorită faptului că vorbim de o limitare a proprietății.
Distanța construcțiilor și plantațiilor- arborii. 612, 613 spun următorul aspect, sunt niște
texte supletive care se aplică dacă nu avem regulamente locale de urbanism, planuri urbanistice
generale, locale etc. și care stabilesc niște distanțe. O să vedem că în anumite zone vorbim despre
obiceiul locului. La 612 avem distanța minimă între construcții. Conform Codului Civil, avem 60
de centimetri între clădiri dacă regulamentul local de urbanism nu prevede altceva. Uitați-vă din
nou la clădirea de vis-a-vis, și o să vedeți că toată strada are de fapt un fond continuu, prin
urmare în zonele unde regulamentul local de urbanism nu permite sau nu impune o distanță între
construcții, avem de-a face cu fațade continue sau dacă regulamentul local de urbanism prevede
alte distanțe, de obicei este h/2, înălțimea clădirii pe 2 asta este distanța între clădiri se va aplica
dispoziția din Codul Civil. Aceasta se calculează de la limita proprietății, atenție, și nu distanța
între clădiri propriu zise, prin urmare discutăm de limita proprietății noastre și distanța minimă
până la care se poate construi o clădire sau o construcție sau o plantație.
Pentru arbori, avem 613 care prevede două aspecte. Odată face distincție între arbori,
arbuști și plantații respectiv dreptul vecinului de a tăia crengile respectiv rădăcinile arborilor care
intră pe proprietatea reclamantului. Astfel, distanța minimă, în cazul în care nu avem reguli de
urbanism sau nu avem obiceiurile locului, avem 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai
mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii. De ce vorbesc de obiceiul locului? S-ar ca de
multe ori între terenuri să fie plantați arbori tocmai pentru a marca limita terenului. Nu este
neaparat între terenuri, si o să vedem că acolo vorbim despre o co-proprietate forțată, ci chiar pe
limită că așa este obiceiul locului. În multe zone din Ardeal, dacă vă întrebați vecinii, bunicii,
părinții cei mai învârstă, ei așa știu că atunci când intri în curte, gardul din partea dreaptă se face
de către tine, gardul din partea stângă îl face vecinul, așa știu ei. Era un rescript imperial din
1753 care s-a aplicat până în 1870 și care a intrat în memoria colectivă. Codul Civil ne spune că
vorbim de obligația comună a tuturor de a-și îngrădi proprietatea, adică să vedeți cum
funcționează de multe ori obiceiul locului. În ceea ce privește arbori și crengile respectiv
rădăcinile care spune că vin peste proprietatea vecinului, nu vin peste că vin sub pământ că de aia
îs rădăcini, dar ni se spune în felul următor, alineatul 3 proprietarul fondului peste care se întind
rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum
şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său. Prin urmare dacă fructul este
încă nedesprins de creangă sau daca a fost prin manevre mecanice, date jos acele fructe, le va
culege proprietarul arborelui. Dacă ele au căzut în mod natural sunt culese de vecin care, repet,
poate să le secționeze.
Acum, vederea asupra proprietății vecinului. Mai întâi trebuie să adaug ceva, la
aceste texte legale avem art. 59 din LPA ce ne spune că aceste norme nu se aplică situațiilor
izvorâte din vechiul Cod Civil. Repet, atunci acestea erau considerate servituți, erau continue și
aparente, prin urmare putea fi dobândit un drept care limita mai mult dreptul de proprietate.
Sub Noul Cod Civil fiind limitări ale proprietății nu vor putea fi dobândite de către vecin.
Adică să pui arbori mai aproape de limita de proprietate dacă nu ai acordul vecinului. Încă un
aspect: dacă părțile se înțeleg? Avem o obligație prin care părțile stabilesc ca construcția sau

5
fereastra de vedere, o să vedem imediat, sau arborii să fie plantați sau să fie ridicată construcția
la o distanța inferioară celor prevăzute de Codul Civil și de regulament. Act notarial. E în regulă?
Ce se întâmplă dacă o terță persoană dobândește cu titlu particular terenul în discuție? Dacă
vorbim despre succesor universal sau cu titlu universal, știm bine că acesta preia și drepturile și
obligațiile. Aici vorbim de o obligație personală sau reală? Reală, care trebuie notată în CF, mai
ales că vorbim de terenuri, astfel încât o transformăm în obligație propter rem din moment ce o
parte s-a înțeles, le-a permis celorlalte să construiască mai aproape de limita de proprietate, ar
trebui ca și ceilalți proprietari să respecte această înțelegere în baza obligației propter rem poate
să fie opozabilă.
La ferestrele de vedere, nu putem deschide ferestre de vedere spre terenul vecinului și
este normal să fie așa. Avem un text care ne spune așa, în speță art.615 este obligatorie păstrarea
distanței de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin
şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.
Aliniatul 2 vorbește de 1 metru când avem distanțe neparalele. Alineatul 3.
Din nou, în vechiul cod civil întâlneam așa numita servitute legală de trecere. În noul cod
civil vorbim despre o limitare a dreptului proprietății. Atenție, să aplicăm după cum spune
textul legal la noi în speță articolul 617 unei căi, unui fond care nu are acces direct la calea
publică, un teren înfundat. Conform textului legal, proprietarul fondului care este lipsit de acces
la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea
fondului propriu. Asta înseamnă că dacă ai un teren înfundat poți să obții un acces la calea
publică. Cum ne dăm seama când un fond e înfundat? Când nu are acces la calea publică, aste e o
chestie normală. Sau 2, când deși este lângă calea publică accesul este foarte periculos, foarte
dăunător sau sunt niște costuri foarte mari pentru a realiza aceea trecere.
De exemplu, între terenul în discuție și calea publică există o vale care e îngustă dar
foarte adâncă, să faci un pod automat costurile ar fi foarte mari sau distanța dintre ele e foarte
mare nu poți să urci, într-un asemenea caz se consideră că terenul este înfundat. Automat vorbim
și în acest caz de un drept de trecere, deci se subînțelege proprietarul terenului înfundat poate să
ceară oricând proprietarilor fondurilor până la calea de acces liberul acces, însă trebuie să se
facă în așa fel trecerea să existe cât mai puțină utilizare a terenului pe care se bazează dreptul de
trecere și să plătesc despăgubiri proprietarilor fondurilor afectate. În ce constă aceste
despăgubiri? Despăgubirile constă în lipsa de folosință a terenului, și normal dacă veți avea de
despăgubit terenul, nu ne raportăm neaparat la valoarea terenului ci ne raportăm la ceea ce
produce terenul în acea perioadă, așa se calculează. Spre deosebire de alte limitări ale proprietății
și spre deosebire de servitutea convențională de trecere, dreptul de trecere este imprescriptibil.
Asta înseamnă că în cazul în care acesta nu este utilizat o anumită perioadă de timp poate fi din
nou cerut de către proprietarul fondului înfundat.
Avem și un text care ne stabilește ce se întâmplă în cazul în care proprietarul, prin fapta
sa și-a limitat accesul, este art. 618 și ne spune aliantul 1 că proprietarul fondului astfel blocat
poate să ceară să treacă numai pe terenul derivat numai din parcela inițială. 618 aliniatul 2 ne
spune că, dacă lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate
fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu

6
plata dublului despăgubirii. Prin urmare, se poate întâmpla ca proprietarul fondului care și-a
blocat trecerea să nu mai poată să treacă niciodată, deși dreptul de trecere este imprescriptibil și
garantat. De ce? Pentru că este culpa sa, are nevoie să întrunească două condiții cumulative:
acordul proprietarului fondului pe care trebuie să treacă ce s-a desprins din parcela inițială cum
spune 618 aliniatul 1, respectiv plata dublei despăgubirii. Nu este uzucapare a dreptului de
trecere, ci pur și simplu dreptul de trecere fiind stabilit prin lege pot să îl exercit oricând, însă pot
să mă prevalez de modalitatea în care am utilizat acel loc .
Avem dreptul de trecere în situații speciale. Apare odată în cazul utilităților, aici sunt
niște condiții care trebuie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie niște utilități care să servească
interesului public ne spune articolul 621 aliniatul 1, rețele utilitare, gaz, canal, ape subterane și
proprietarul unui fond este obligat să permită trecerea acestor utilități. Când însă nu este obligat
să permită aceste aspecte? În cazul în care trecerea se face peste curți, grădini și avem iar un
lucrul care trebuie să îl rețineți, dacă e vorba de utilități noi acestea nu pot fi introduse prin curți
sau grădini, dar cele anterior puse trebuie să fie păstrate, evident se plătește o justă și prealabilă
despăgubire.

3. Limitări judicare:

În Florența secolului VII, este o speță în care un țesător care cânta foarte bine zicea el, îl
deranja pe un avocat în momentul în care avea cauze. În momentul când acesta avea clienți,
țesătorul se apuca să cânte fals, în scopul de a-l deranja pe acesta și judecătorul din Florența a
venit și a arătat că exercitarea de către țesător, cântatul lui din anumite momente ale zilei,
coincidență sau nu, când primea avocatul clienți, îmbracă forma abuzului de drept. Bine, nu era
neaparat în această formă.
Mai avem un caz foarte interesant, cazul Clemon Bayar din 1913 din Franța, Paris. El era
un mare inovator , dar înainte de a fi inovator a cochetat foarte mult cu dirijabilele, zepelinele.
Vecinul său, având litigu cu Clemon Bayar pe alte probleme, pune pe terenul său niște țepuse
de 6 metri de lemn cu vârf metalic foarte ascuțite. Pe terenul vecin a lui Clemon Bayar se afla o
hangar de dirijabilă iar țepușele sunt puse pe direcția vântului dominant. S-a stabilit în instanță
că era vorba despre un abuz de drept pentru că erau puse întocmai cu intenția de a-l leza pe
vecinul acestuia. Deci avem un abuz de drept, de exemplu acasă am o livadă și pentru a
împiedica să vină copiii vecinilor să vină să mănânce pun gard de sârmă ghimpată, cu curent
electric. Au fost cazuri în care persoana a fost condamnată pentru omor pentru că a pus 220, vă
dați seama gard s-a atins, a murit. Aici vorbim de un abuz de drept.
Când mai avem abuz de drept? Când avem rea credință sau forma clară de a nega dreptul
celuilalt. Însă, avem acest caz al săvârșirii inconvenientelor normale ale vecinătății. Când apare
acest lucru? În cazul în care îmi exercit în mod normal vecinătatea, dreptul de proprietate, dar îi
deranjez pe vecini.
Sau cazuri, am o fermă sau o întreprindere care beneficiază de toate avizele necesare însă
prin simpla activitate îi deranjează pe vecini : mirosuri, zgomot. Aceștia pot obține despăgubiri,
dar atenție aceste despăgubiri se acordă pe temeiul echității, tocmai pentru că se ține cont și de
prejudiciul suferit și de faptul că persoana în discuție își exercită activitatea în mod normal.