Teoria separației puterilor în stat este un principiu fundamental al democrației

moderne, potrivit căreia puterea este împărțită între cele trei ramuri ale guvernării,
și anume puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Fiecare putere
este reprezentată decătre o instituție separată iar cei care exercită aceste puteri sunt
aleși prin diferite metode, au diferite intervale de timp în care pot exercita puterea
și sunt independenți unii față de alții.
Acest principiu nu presupune izolarea unei puteri față de cealaltă ci, dimpotrivă,
fiecare ramură a puterii este implicată în funcționarea celeilalte printr-un sistem de
control și echilibru reciproc.
Din punct de vedere funcțional, colaborarea puterilor implică o diferențiere strictă
în privința puterii judecătorești, care trebuie să fie mereu independentă față de cea
executivă și legislativă. Totodată, puterea executivă trebuie să mențină o relație
de comunicare cu puterea legislativă în vederea atingerii obiectivelor comune pe
care le urmăresc.
 Prin funcția legislativă se înțelege activitatea statului de a stabili norme și reguli
de conduită umană, precum și controlul asupra executivului și judiciarului.
Funcția executivă,guvernul, se ocupă cu implementarea actelor normative emise de
legiuitori iar cea judecătorească interpretează și aplică legile în numele statului.
 
Motivația de a cerceta această temă are în vedere câteva aspecte:
În primul rând,separarea organică a puterilor are rolul de a implementa sistemele
de control si echilibru, „greutăți și contra-greutăți”, „măsuri și contra-măsuri”,
„checks and balances” care ajuta statul să nu devieze spre confuzia puterilor și să
respecte libertățile individuale.
În al doilea rând, împărțirea puterii presupune un volum de muncă ceva mai mic,
instituțiile însărcinate cu respectiva putere sunt responsabile pentru aplicarea
acesteia în spirit democratic.
Nu în ultimul rând, acest principiu este o alternativă viabilă la totalitarism.
Încă de acum două milenii a fost exprimată existența unor funcții distincte ale
statului. Aristotel spune astfel: „toate constituţiile au trei părţi pentru care bunul
legislator trebuie să se gândească, în fiecare caz, ce este avantajos. Dacă acestea
merg bine, în mod necesar merge bine şi constituţia, iar între constituţii există
deosebiri în măsura în care aceste părţi se deosebesc.
Una din acestea este deliberarea celor comune, a doua se referă la magistraturi (ea
stabileşte cine să fie suveran şi peste ce anume şi cum trebuie să realizeze alegerea
acestora),iar a treia este funcţia judecătorească.”
Astfel de idei și concepții, legate de distribuirea egală a puterilor într-un stat, au
apărut și la Polybios sau Cicero.
Principiul separației puterilor în stat a fost multă vreme asociat cu o teorie mai
veche,cea a guvernământului mixt. Acesta din urmă se aplică unui stat cu regim
politic monarchic dar neabsolutist și mai greu unui regim politic de tip republican,
tocmai din pricina structuriisale tripartite.Ideea guvernământului mixt a fost folosită
multă vreme, ca soluție teoretică a problemei libertății într-o societate politică,
privită din prisma limitării și controlului puterii.
În Constituția actuală a României, putem observa următoarea prevedere în articolul
doi al acesteia: „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită
prin organele sale reprezentative și prin referendum”. Din această expunere, putem
trage două concluzii importante. Cea dintâi concluzie se referă la legătura între
categoriile și fenomenele popor, națiune, putere de stat, iar cea de-a doua privește
exprimările foarte nuanțate cu care se operează precum cele de putere, puteri publice,
suveranitate, suveranitate națională. Poporul și statul sunt deseori privite într-o
anumită unitate, lucru firesc ce rezultă din legăturile puternice ce le apropie sau din
trăsăturile care uneori le departează, dar pe un fond comun.
Înțelegerea corectă a relației popor - stat este însă, în limbajul juridic, cea mai
importantă, dacă nu cumva chiar prima condiție în explicarea mecanismului
juridico-statal,motivat de faptul că identitatea intereselor poporului și statului nu
duce și nu trebuie să ducă la o confuzie juridică a acestor două categorii. Poporul și
statul sunt subiecte distincte de drept. Organizarea societății umane în stat a atins
forme mai mult sau mai puțin reușite, dar factorii care compun statul își păstrează,
în orice caz sub aspect juridic, identitatea lor.
Montesquieu, una dintre figurile cele mai complexe și importante ale
iluminismului francez, și probabil, cel mai citat teoretician pe tema separării
puterilor în stat a furnizat următoarea formulare care subliniază cel mai clar
întrepătrunderea acestor puteri: „Când puterea legislativă și cea executivă sunt
contopite într-o singură persoană, sau în același corp de magistratură, nu există nici
o libertate, deoarece pot apărea temeri ca nu cumva, același monarh sau senat să
adopte legi tiranice și să le execute în mod tiranic. În plus, nu există libertate dacă
puterea judecătorească nu este independentă de cea legislativă și executivă.Dacă
s-ar alătura legislației, viața și libertatea subiectului ar fi expuse unui control
arbitrar, legiuitorul devenind astfel judecător. Dacă s-ar alătura puterii executive,
judecătorul ar putea să se comporte cu toată violența unui asupritor.”
Așa cum subliniază și Montesquieu, separarea puterilor în stat este un concept
funcțional, fiind necesar, chiar suficient, pentru a fi considerat o condiție
pentru libertate;absența sa induce tirania. 
Așadar, concluziile filozofului francez motivează necesitatea separării puterilor în
stat din prisma a trei mari argumente: oricine ar deține puterea, tinde să abuzeze de
ea până la limite, de aceea puterea trebuie să oprească puterea; punctul de
echilibru al unui stat este reprezentat de o justiție independentă și separată
în vederea vegherii asupra bunei desfășurări a sistemului politic; principiul
separării puterilor în stat este singurul capabil să asigure respectul si aplicarea
actelor normative.
 
Teoria separației puterilor este o teorie renumită, cu o largă audiență și foarte des
amintită. Este necesară cunoașterea acestei teorii pentru o mai ușoară înțelegere a
sistemelor politice și constituționale contemporane. Având origini în Epoca
Rațiunii, alături de alte teorii și principii care au stârnit aceleași sentimente de
scepticism, ea a fost menită să aducă acea schimbare atât de necesară acelor
timpuri, adică să combată excesele abuzive ale monarhiilor.Odată cu acceptarea
succesivă a unor acte cu valoare constituțională în majoritatea țărilor europene, s-a
instituit și acceptat și acest principiu, al separării puterilor în stat, de tip
fundamental.
Indiferent de particularităţile întâlnite de la o ţară la alta, principiul
separaţiei puterilor în stat a avut un impact puternic şi asupra altor ramuri din sfera
politicului. De pildă, avem o multitudine de regimuri politice rezultate din modul
de aplicare al acestui principiu.
Ideea de bază este una simplă: cu cât principiul separaţiei este aplicat mai strict cu
atât regimul politic tinde spre liberalism, iar cu cât este mai neglijat regimul politic
cade în sfera totalitarismului.
Legat de accepțiunea actuală a separației puterilor, nu putem vorbi de o
separare propriu-zisă ci, mai degrabă, o relație de echilibru și control între cele trei,
între organe ale statului.
 Nu terminologia acestui concept este importantă, ceea ce este esențial este modul
în care este aplicat. Desigur, acest principiu nu este unul perfect, nu implică o
soluție general valabilă și aplicabilă, nu este o realitate desăvârșită și nici nu a atins
perfecțiunea separării puterilor dar este un etalon, un model de aplicat în vederea
obținerii echitabilității și progresului. Urmările care pot apărea în urma neaplicării
acestui principiu pot fi catastrofale din numeroase puncte de vedere, iar cel mai
 bun exemplu în acest sens ar putea fi dat de țărilecare au încă un sistem politic
totalitar (de exemplu Coreea de Nord).
Doar dacă legea va reprezenta expresia fidelă a voinţei generale a poporului, ea va
 putea corespunde intereselor tuturora şi ale fiecăruia, excluzând posibilitatea de a
devein opresivă pentru unii şi să creeze privilegii pentru alţii. In acest sens ideal a
fost conceput și adoptat principiul separării puterilor în stat.
 

Bibliografie
cdep.ro.CONSTITUŢIA ROMÂNIEI 
.[http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339].23.01.2018.

Charles De Montesquieu, .Despre spiritul legilor 

, traducere şi note de Armand Roşu şi studiu
introductiv de Dan Bădărău.Editura Ştiinţifică.
vol. 3.1964-1970.

http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art8.pdf