Perioada pașoptistă(1830-1860) are ca nucleu revoluția anului 1848.

Termenul “pașoptism” este

format prin derivare cu sufixul “-ism” de la pașopt, pronunția prescurtată a numerarului patruzeci și
opt. Pașoptismul este o mișcare politică și culturală ale cărei obiective social-politice sunt
modernizarea societății românești și emanciparea națională: independența politică, libertatea
națională, unirea provinciilor românești. Aceste obiective au fost pune în practică de oameni de
cultură și scriitori care se implică activ în viața socială și culturală.
Contextul istoric al perioadei pașoptiste este dominat de o stare de spirit antifeudală, simțindu-se
nevoia de schimbare a sistemului de guvernămân.
Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii pașoptiști provin din
clasele de sus sunt educați în occident, mai ales în Franța dar și în Italia și devin promotorii renașterii
naționale atât prin mesajul creației cat și prin implicarea lor activă în viața politică. Aceștia sunt
nevoiți să combine etapele care se desfășoară succesiv în literaturile occidentale, în decursul la mai
bine de un secol și jumătate.
Curentele literare romantism și clasicism sunt asimilate simultan.
Principala trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare nu nu mai în
opera aceluiași scriitor și chiar și în aceeași creație. Deoarece au studiat în străinătate scriitorii
pașoptiști au avut ocazia să intre în contact cu idei social-politice și culturale europene.
Îndrumătorii pașoptismullui provin din clasele de sus și devin inițiatorii renașterii naționale transmisă
atât prin mesajul operelor literare cat și prin activitățile desfășurate în viața politică. Ideologia literară
susținută de pașoptiști este reflectată în articolele acelei perioade. În etapa corespunzătoare primei
generații pașoptiste rolul de îndrumător îi revine lui Ion Heliade Rădulescu care a fost considerat un
patriarh al literaturii. S-a implicat în orice domeniu al istoriei cărții, de la editură la tipografie, de la
grafică la ilustrație de carte. A înființat ziaristica, a cultivat limba literară română și-a dezvoltat
pasiunea pentru lectură. În domeniul limbii a scris “Gramatica românească”(1828), în care susține
simplificare alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, împrumutarea neologismelor din limba latină și
din limbile romanice. În domeniul literaturii i-a îndemnat pe scriitori să scrie cum pot și cat pot,
încurajând creațiile originale.
O altă personalitate care a marcat inovațiile perioadei pașoptiste este Mihail Kogălniceanu care se
află în fruntea celor mai talentați reprezentanți ai generației pașoptiste. Inițiază revista Dacia literară
la 19 martie 1840 Iași în care încurajează unificarea limbii și literaturii române. În numerele apărute
se publică opere ale celor mai valoroși scriitori ai vremii Costache Negruții, Vasile Alecsandri, Grigore
Alexandrescu ș.a., dar scopurile lor se reflectă în toată literatura. În “Introducție” la Dacia literară
literară sunt enunțate obiectivele epocii atât în literatură cat și în critica literară în fenomenele lor
incipiente. Astfel revista își propune să nu reprezinte ca până atunci numai interesele unei provincii
românești( Muntenia, Moldova sau Transilvania) și una care s-ar îndeletnicit cu producțiile românești
fie din orice parte a Daciei. Prin precizarea surselor de inspirație dar și prin diversele trimite spre
trăsăturile romantismului (aspirația spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor
naționale și a folclorului, îmbogățirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali)
acesta devine un manifest literar a romantismului romanesc.
Scriitorii generației pașoptiste au cultivat teme și motive romantice, au ales istoria ca sursă de
inspirație pentru lirica patriotismului și natura românească pentru a valorifica literatura populară.