Sunteți pe pagina 1din 6

HOMER

• Homer a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie


scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a
fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea și alte
poeme despre Războiul troian, precum și poeme tebane despre
Oedipus și fiii săi. Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar
diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al
poetului, însă mai departe biografia sa este aproape
necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă
în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii
considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai
multor poeți orali ce cântau materiale de epopee tradiționale.
În mod repetat s-a dezbătut dacă același poet era autorul
atât al Iliadei, cât și al Odiseei;
• În limba greacă numele său este Homēros, care se traduce "ostatec". Există o
teorie cum că numele său ar fi provenit dintr-o societate poetică numită
Homeridae, care tradus literal înseamnă "fiii ostaticilor", respectiv
descendenții prizonierilor de război. Cum acești oameni nu erau trimiși la
război din pricina incertitudinii în privința loialității lor pe câmpul de luptă, ei
nu puteau fi uciși în bătălie. Astfel, erau însărcinați să memoreze stocul de
poezie epică a regiunii și evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui
învățat ce le putea scrie. Nu există nici o înregistrare despre existența sa în
timpul vieții lui Homer. Herodot (2.53) consideră că Hesiod și Homer au
trăit nu cu mai mult de 400 de ani înaintea vremii sale, consecvent nu cu
mult înainte de anul 850 î.Hr.. Din tonul controversat în care se exprimă,
este evident că alții îl făcuseră pe Homer ceva mai bătrân; și ca atare
datele oferite de autoritățile de mai târziu, deși foarte variate, se
încadrează în general între limitele secolului X și XI î.Hr., însă nici una
dintre acestea nu oferă un factor extern de dovadă în a demonstra cele
afirmate.
• Epopeile Iliada și Odiseea sunt sinteze ioniene ale cântecelor eroice și
baladelor dintr-o perioadă arhaică, reunind date din stadiul matriarhatului
până prin secolul al VIII-lea î.Hr. și chiar începutul secolului al VII-lea.
Acestea cuprind o materie epică bogată, centrată în principal pe legenda
războiului troian. Sunt inserate diverse mituri și legende.Personajul
principal, Odiseu, întruchipează idealul uman al eroului și echilibrul între
înțelepciune și forța fizică.Este remarcabil simțul compoziției, vizibil în
tehnica închegării subiectului în jurul evenimentului unic sau în folosirea
planurilor paralele. Sunt utilizate mijloace de încetinire a acțiunii în
vederea obținerii efectului emoțional. Sistemul epic este alcătuit din
modele și tipare nartive arhaice, reperabile mai cu seamă în dialoguri și
discursuri și este concurat de narațiunea la persoana I, de investigații
psihologice, monologuri. Limbajul se caracterizează printr-o extraordinară
varietate semantică și complexitate a frazei. Epopeile homerice instaurează
majoritatea motivelor poetice, utilizate ulterior de literatura europeană.Prin poemul
burlesc Batrahomiomahia, lui Homer i s-a atribuit inventarea parodiei.
VĂ MULȚUMESC!

S-ar putea să vă placă și

  • Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Document6 pagini
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Ana Iconaru
    100% (1)
  • Document 35
    Document 35
    Document7 pagini
    Document 35
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Adolescenta
    Adolescenta
    Document3 pagini
    Adolescenta
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • DNV Fsmss
    DNV Fsmss
    Document4 pagini
    DNV Fsmss
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Bac Rom
    Bac Rom
    Document1 pagină
    Bac Rom
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Contestație MODEL Copie
    Contestație MODEL Copie
    Document1 pagină
    Contestație MODEL Copie
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Adolescenta
    Adolescenta
    Document3 pagini
    Adolescenta
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Document6 pagini
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Ana Iconaru
    100% (1)
  • E04b33cf Copie
    E04b33cf Copie
    Document2 pagini
    E04b33cf Copie
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Jocurile Olimpice 2012 Copie
    Jocurile Olimpice 2012 Copie
    Document1 pagină
    Jocurile Olimpice 2012 Copie
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Document6 pagini
    Arta Poetica de Mihai Eminescu
    Ana Iconaru
    100% (1)
  • Alexandru 1
    Alexandru 1
    Document1 pagină
    Alexandru 1
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Contract Voluntariat LTY Copie
    Contract Voluntariat LTY Copie
    Document5 pagini
    Contract Voluntariat LTY Copie
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Eseu Nadia Comăneci
    Eseu Nadia Comăneci
    Document5 pagini
    Eseu Nadia Comăneci
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Stefan Cel Mare
    Stefan Cel Mare
    Document1 pagină
    Stefan Cel Mare
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • VVV
    VVV
    Document2 pagini
    VVV
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • SMN
    SMN
    Document1 pagină
    SMN
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Prezentare
    Prezentare
    Document10 pagini
    Prezentare
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Ist Cixi Sigma PDF
    Ist Cixi Sigma PDF
    Document130 pagini
    Ist Cixi Sigma PDF
    Plesescu Olga
    Încă nu există evaluări
  • SVF
    SVF
    Document1 pagină
    SVF
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Mircea Cel Batran
    Mircea Cel Batran
    Document1 pagină
    Mircea Cel Batran
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Formular Incetare CIM de Drept PDF
    Formular Incetare CIM de Drept PDF
    Document1 pagină
    Formular Incetare CIM de Drept PDF
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Regele Mihai
    Regele Mihai
    Document1 pagină
    Regele Mihai
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Document
    Document
    Document2 pagini
    Document
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Pirus
    Pirus
    Document8 pagini
    Pirus
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Homer
    Homer
    Document6 pagini
    Homer
    Miruna Mocleașă
    Încă nu există evaluări
  • Olimpiadă Clasa A 10 A A 11 A Dan Solcan
    Olimpiadă Clasa A 10 A A 11 A Dan Solcan
    Document2 pagini
    Olimpiadă Clasa A 10 A A 11 A Dan Solcan
    AndreiBurlacu
    Încă nu există evaluări
  • Gandirea
    Gandirea
    Document3 pagini
    Gandirea
    Poe Șpâc
    Încă nu există evaluări
  • 2 OLAV Subiect n1
    2 OLAV Subiect n1
    Document7 pagini
    2 OLAV Subiect n1
    elena
    100% (4)