Sunteți pe pagina 1din 1

TRANSMISIA DE DATE ÎNTRE MODULELE XBEE Configurate în modul AT, nodurile XBee au o funcționare

destul de simplă de înțeles și utilizat (după cum este ilustrat în capitolul anterior), transmisia făcându-se
în mod serial, nefiind necesară segmentare de date sau o sincronizare a acestora. Singura necesitate în
cadrul unei rețele formată din module XBee configurate în mod AT de funcționare este ca acestea să
formeze o rețea – adică să aibă același PAN ID, unul dintre dispozitive să aibă rolul de coordonator și să
funcționeze pe același canal de transmisiune. În cadrul lucrării prezentate vom folosi modul AT de
configurare în cadrul primelor proiecte prezentate pentru a ilustra funcționalitatea de bază a
protocolului, urmând ca ulterior, coordonatorul rețelei – cel care practic stochează și afișează datele
recepționate, să lucreze în mod API. API – reprezintă în general un set de interfețe standard de
comunicare, concepute special pentru a se permite comunicarea între două programe software, fără a
se ține cont de limbajul în care acestea sunt scrise, locația în care acestea rulează, sisteme de operare
etc. Pe scurt, cu ajutorul unui API, o aplicație de tip software poate să trimită cereri, către un alt
program, formatarea cererii făcându-se într-un standard cunoscut și utilizat de către toată lumea. În
modul AT, aveam nevoie de un terminal pentru a realiza comunicarea cu nodurile XBee, iar informația
era afișată doar în acele ferestre. Acest mod este util și pentru comunicarea cu modulele externe, cum
ar fi plăcuțele de dezvoltare Arduino. Vom folosi modul API de comunicare pentru a putea permite și
altor aplicații să primească informații direct de la modulele XBee pentru a le putea 50 prelucra și lua
decizii pe baza acestora. Bibliotecile necesare comunicării dintre aplicațiile scrise în aproape orice limbaj
de programare pot fi integrate cu ușurință în cadrul unui IDE.

S-ar putea să vă placă și