PROTOCOALE WIRELESS FOLOSITE PENTRU CONECTAREA NODURILOR La momentul actual, există un

număr relativ mare de protocoale wireless ce pot fi folosite pentru diverse aplicații. Acestea sunt
prezentate pe larg și detaliat în[4]. În continuare ne propunem să prezentăm o parte dintre aceste
protocoale, cele mai folosite și utile din cele existente, făcând o comparație cu protocolul principal al
lucrării prezentate – ZigBee. Protocoalele pe care le vom analiza în continuare în vederea comparației
sunt: ZigBee (IEEE 802.15.4), Bluetooth (IEEE 802.15.1), Ultra-Wide-Band (IEEE 802.15.3) și Wi-Fi (IEEE
802.11). Toate cele patru protocoale au un design general pentru rețele wireless de dimensiuni mici, în
care toate dispozitivele sunt conectate pe o distanță maximă de câțiva metri – până la câteva zeci. De
asemenea, în cadrul proiectării celor patru protocoale, s-a urmărit un consum cât mai mic de energie,
pentru a putea oferi dispozitivelor ce folosesc aceste protocoale, o durată de viață a bateriei cat mai
mare (sau a unui ciclu de baterie.) Din punct de vedere obiectiv, aplicațiile țintă ale protocoalelor sunt
următoarele: • Bluetooth – tastaturi, mouse fără fir, căști hands-free etc. • UWB – legături multimedia
ce necesită lățime mare de bandă • ZigBee – orientat pe conexiune, cu un design special pentru rețelele
de monitorizare și control a unui număr mare de dispozitive. • Wi-Fi – conexiunile de tip PC – PC, cu
ajutorul unui intermediar (de cele mai multe ori un wireless AP) – vine ca un substituent al rețelelor
clasice, ce folosesc cabluri de cupru (coaxiale, torsadate) sau fibre optice. În continuare, aceste
protocoale vor fi comparate din punct de vedere al standardelor, evaluând atât metricile de funcționare,
timpul de transmisiune, eficiența codării, complexitatea și consumul mediu de putere. Vor fi scoase în
evidență avantajele fiecărui protocol în parte, dar vom pune accent pe utilitatea lor în rețelele de
senzori, precum cele utilizate în cadrul acestei lucrări.