Unitatea de învățare 5

MODELE CU ECUAŢII SIMULTANE

Unităţi de învăţare:
5.1. Reprezentarea modelului. Forma structurală şi forma redusă. Condiţii de
identificabilitate.
5.2. Metode de estimare pentru modele cu ecuaţii simultane. Inconsistenţa estimatorului
CMMPO. Regresia indirectă. Estimatorul CMMPI. Metoda CMMP-2. Estimatorul
Theil.
5.3. Metoda variabilelor instrumentale. Legătura cu estimatorul CMMP-2. Metoda
CMMP-3. Estimatorul Theil-Zellner. Implementarea în limbajul MATLAB a
algoritmilor de estimare prin CMMP-2 şi CMMP-3.
Obiectivele temei:
Š înţelegerea conceptului funcţiei de producţie;
Š fixarea proprietăţilor generale ale funcţiilor de producţie;
Š însușirea formulelor referitoare la: indicatorii medii ai funcţiilor de
producţie, indicatorii marginali, indicatorii de elasticitate, rata
marginală de substituire a factorilor de producţie, coeficientul de
elasticitate a substituirii factorilor, ritmul progresului tehnic;
Š asimilarea relaţiei dintre ritmurile producţiei, capitalului, forţei de
muncă şi progresului tehnic;
Š înţelegerea şi interpretarea teoriei dualităţii cost-producţie;
Š cunoaşterea conceptelor și formulelor ce privesc: condiţia de echilibru
concurenţial într-un sistem de producţie, deducerea funcţiei de cost din
funcţia de producţie, funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor,
deducerea funcţiei de producţie din funcţia de cost, deducerea funcţiei
de profit, funcţia de cost pe termen scurt.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie recomandată:
• Bourbonnais R.(1993) - Économétrie. Cours et exercices corrigés, Dunod, Paris
• Chow G.(1989) - Econometrics, Mc.Graw-Hill
• Georgescu V.(2006) – Statistica descriptivă şi inferenţială, Ed. Universitaria
• Georgescu V.(2004) – Metode şi modele econometrice, Ed. Reprograph
• Georgescu V.(2002) - Econometrie. Teorie şi aplicaţii, Ed. Reprograph, Craiova
• Georgescu V., Radu C.(1999) - Statistică, Ed.Reprograph, Craiova
• Goldberger A.(1991) - A Course in Econometrics, Harvard University Press
• Griliches Z., Intriligator M.,eds.(1986) - Handbook of Econometrics (3 volumes),
North-Holland
• Johnston J.(1984) - Econometric Methods, McGraw-Hill
• Maddala G.S.(1977) - Econometrics, McGraw-Hill
• Malinvaud E.(1981) - Méthodes statistiques de l'économétrie, Dunod, Paris
• Mihoc G., Craiu V.(1981) - Tratat de statistică matematică. Vol.IV: Corelaţie şi
regresie liniară, Ed. Academiei
• Ronatgi V.S.(1984) - Statistical inference, J. Wiley, New York
• Saporta G.(1978) - Théories et méthodes de la statistique, Technip, Paris
• Theil H.(1971) - Principles of Econometrics, Wiley, New York
• Tövissi L., Vodă V.(1982) - Metode statistice: aplicaţii în producţie, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
• Wonnacott R., Wonnacott T.(1979) - Econometrics, Wiley, New York

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 75
 Modele cu ecuaţii simultane
5.1. Specificarea funcţiilor de producţie

5.1.1. Suprafaţa de producţie

Funcţia de producţie constituie modelul economic de bază prin
intermediul căruia este descrisă legătura dintre factorii de producţie (intrări) şi
nivelul producţiei (ieşire) în cadrul unui sistem de producţie, atât la nivel
microeconomic cât şi macroeconomic.
Pentru a avea o imagine cât mai intuitivă a acestui tip de reprezentare,
vom face apel la figura 1, unde este ilustrată grafic noţiunea de suprafaţă de
producţie. Dacă desemnăm prin variabila L resursa forţă de muncă, iar prin
variabila K resursa stoc de capital, atunci planul LOK este planul
combinaţiilor (L, K ) de factori de producţie. În mod natural, nu toate
combinaţiile de factori sunt admisibile, existând constrângeri date atât de
capacităţile de prelucrare limitate, cât şi de cantităţile limitate de resurse. Pe de
altă parte, cu o combinaţie dată (L, K ) de factori nu se poate obţine orice nivel
al producţiei, ci doar nivelul maxim permis de tehnologia de producţie
disponibilă.

Y Q
N
D
R
A

R′
E N′ F
K A′
P B
K2

G
P′ B
L
K1 N″ L2
L1
O
Figura 1. Suprafaţa de producţie

Se numeşte tehnologie un triplet: τ = (L, K ; Y ) . Grafic, mulţimea

tehnologiilor admisibile generează o suprafaţă (sau o restricţie la o suprafaţă)
din spaţiul ℜ 3+ , reprezentată în figura 1 prin L2 O K 2 Q , numită suprafaţă de
producţie. Cota Y din tripleta (L, K , Y ) desemnează nivelul maxim al
producţiei ce poate fi atins prin folosirea cuplului de factori ( L, K ) , în
condiţiile tehnologiei existente.
Curba A' P' B' din figura 1 este o izocuantă de producţie, adică o curbă
din planul factorilor de producţie OLK formată din toate combinaţiile ( L, K )
pentru care se obţine acelaşi nivel al producţiei (reprezentat aici prin
segmentele de lungime egală AA' = PP ' = BB ' ).
Notăm mulţimea tehnologiilor admisibile prin:
T = { τ τ = (L, K ; Y )}
Aceasta trebuie să satisfacă două ipoteze de bază:
I1. Dacă τ = (L, K ; Y ) ∈ T , atunci L ≥ 0, K ≥ 0, Y ≥ 0 (restricţii de pozitivitate).

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 76
 Modele cu ecuaţii simultane
I2. Dacă τ = (L, K ; Y ) ∈ T , atunci pentru o valoare h > 0 dată, ∃Ys astfel încât:
τ h = (s ⋅ L, s ⋅ K ; Ys ) ∈ T
Ipoteza I2 permite reproducţia la o scară lărgită.
Corespondenţa prin care se defineşte mulţimea combinaţiilor posibile
ale factorilor de producţie, admisibile tehnologic, se numeşte funcţie de
producţie.
Mai precis, o funcţie de producţie Y = F ( L, K ) este definită pe
mulţimea Ω a factorilor de producţie şi ia valori reale pozitive:
F : Ω → R+
unde Ω = {(L, K ) ∈ ℜ 2+ ∃Y a.i. (L, K ; Y ) ∈ T } .
Desigur, mai pot fi consideraţi şi alţi factori de producţie, în afara lui L
şi K, deja menţionaţi. Un caz special îl reprezintă progresul tehnic. Datorită
rolului său crucial în potenţarea creşterii economice, progresul tehnic a fost
asimilat unui factor explicit de producţie şi a fost încorporat ca atare în funcţia
de producţie. În fapt, progresul tehnic se asociază săgeţii timpului, fiind deci un
factor direcţional. Prin urmare, s-a convenit ca el să fie definit prin intermediul
variabilei temporale t, care reprezintă propriu-zis vehiculul său. Din acest
motiv, timpul a fost introdus în mod expres ca argument al funcţiei de
producţie, alături de L şi K.
Astfel, o funcţie de producţie cu progres tehnic se redefineşte prin:
Y (t ) = F ( L(t ), K (t ); t ) , cu F : Ω × R+ → R+
În exemplificările ce vor urma, vom face referire cu precădere (dar nu
exclusiv) la două dintre cele mai cunoscute funcţii de producţie:
a. Funcţia de producţie Cobb-Douglas, în variantele:
- fără progres tehnic: Y (t ) = A ⋅ L(t ) α ⋅ K (t ) β
- cu progres tehnic neutral: Y (t ) = A ⋅ e λ t ⋅ L(t ) α ⋅ K (t ) β
unde e λ t reprezintă factorul progres tehnic (considerat aici ca fiind neutral
în raport cu L(t) şi K(t)), λ are semnificaţia de ritm al progresului tehnic, iar
α şi β desemnează elasticităţile producţiei în raport cu factorii L(t ) ,
respectiv K (t ) .
b. Funcţia de producţie CES (Constant Elasticity of Substitution), în
variantele:
[ ]
ν
−
- fără progres tehnic: Y (t ) = A ⋅ α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ

[ ]
ν
−
- cu progres tehnic neutral: Y (t ) = A ⋅ e λt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ

5.1.2. Proprietăţi generale ale funcţiilor de producţie

Din motive de raţionalitate economică, funcţiile de producţie trebuie să
satisfacă anumite proprietăţi:
P1. În contextul unei tehnologii date, absenţa ambilor factori de
producţie conduce la un output nul. Pentru orice pereche (L, K ) ∈ Ω ,
lim F (s ⋅ L, s ⋅ K ; t ) = 0
s →0
P2. Funcţia de producţie este monoton crescătoare în argumentele
L şi K, dar randamentul factorilor este descrescător. Această proprietate
poate fi pusă în evidenţă prin aplicarea clauzei “caeteris paribus”, adică
urmărind ce se întâmplă dacă numai un factor este modificat progresiv, în
vreme ce toţi ceilalţi rămân constanţi. Astfel, dacă menţinem constant factorul

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 77
 Modele cu ecuaţii simultane
capital la nivelul de utilizare K1 şi facem să varieze factorul L, vom obţine o
curbă a producţiei ilustrată în figură prin K1PF . Aceasta este:
∂F (L, K ; t )
- crescătoare: ≥ 0 (adică Y creşte pe măsură ce creşte L);
∂L
∂ 2 F ( L, K ; t )
- concavă: ≤ 0 (creşterea indusă de L asupra lui Y scade în
∂L2
intensitate – randamentul factorului L se diminuează);
Analog, prin modificarea lui K (caeteris paribus) se obţine curba
crescătoare dar concavă L1 PD .
P3. Outputul Y este invariant la schimbările de unităţi de măsură
ale factorilor de producţie:
∀(L1 , K 1 ) ∈ Ω , ∀(L2 , K 2 ) ∈ Ω şi ∀s > 0
avem:
F (L1 , K 1 ; t ) = F (L2 , K 2 ; t ) ⇔ F (s L1 , s K 1 ; t ) = F (s L2 , s K 2 ; t )
P4. Existenţa randamentelor de scară constante, descrescătoare,
sau crescătoare. O funcţie de producţie posedă randamente de scară fie
constante, fie descrescătoare, fie crescătoare, după cum pentru orice (L, K ) ∈ Ω
fixat şi s > 0 , funcţia Φ (s ) = F (s ⋅ L, s ⋅ K ; t ) este fie liniară, fie concavă, fie
convexă ca funcţie de s . Spre exemplu, dacă fixăm N ′′ pe OL şi K 2 pe OK ca
în figura 1, atunci putem alege combinaţii (L, K) proporţionale cu N ′′ şi K 2 ,
iar pentru s ∈ [0, 1] perechea ( s ⋅ L, s ⋅ K ) = ( s ⋅ N ′′, s ⋅ K 2 ) va genera dreapta ON ′
din planul OLK. Atunci, după cum funcţia Φ (s) este liniară, concavă, sau
convexă, ea va genera pe suprafaţa de producţie dreapta ON, curba concavă
ON, sau curba convexă ON.
Proprietatea următoare arată că existenţa randamentelor de scară
constante / descrescătoare / crescătoare este strâns legată de proprietatea de
omogenitate a funcţiei de producţie.
P5. Omogenitatea de ordinul întâi a funcţiei de producţie. Pentru
orice s > 0 ,
F (s L, s K ; t ) = s ⋅ F (L, K ; t )
Această proprietate arată că dacă fiecare factor de producţie se
multiplică de s ori, atunci şi rezultatul (outputul) se multiplică tot de s ori,
situaţie care corespunde existenţei randamentelor de scară constante.
P5'. Omogenitatea de ordinul h a funcţiei de producţie. Pentru orice
s > 0,
F (s L, s K ; t ) = s h ⋅ F (L, K ; t )
Exemple. a. Pentru funcţia Cobb-Douglas
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e ⋅ L ⋅ K avem:
λt α β

F ( s L, s K ; t ) = A ⋅ e λ t ⋅ ( s L) α ⋅ ( s K ) β = s α +β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β
În acest caz, h = α + β .
Dacă α + β = 1 ⇒ s α +β = s ⇒ F ( s L, s K ; t ) = s ⋅ F ( L, K ; t ) = s ⋅ Y (t )
ceea ce denotă existenţa unor randamente de scară constante (multiplicarea
factorilor L şi K cu s conduce la multiplicarea producţiei tot cu s).
Dacă α + β < 1 ⇒ s α +β < s ⇒ F ( s L, s K ; t ) < s ⋅ F ( L, K ; t ) = s ⋅ Y (t )
caz ce atestă existenţa unor randamente de scară descrescătoare.
Dacă α + β > 1 ⇒ s α +β > s ⇒ F ( s L, s K ; t ) > s ⋅ F ( L, K ; t ) = s ⋅ Y (t )
situaţie în care funcţia posedă randamente de scară crescătoare.
Cele trei cazuri sunt ilustrate grafic în figura 2. Funcţiile reprezentate au
următoarele forme analitice:

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 78
 Modele cu ecuaţii simultane
(a) Y (t ) = 40 ⋅ L0.4 ⋅ K 0.6 ( α = 0.4 ; β = 0.6 ; α + β = 1 )
(b) Y (t ) = 40 ⋅ L0.3 ⋅ K 0.4 ( α = 0.3 ; β = 0.4 ; α + β = 0.7 < 1 )
(c) Y (t ) = 40 ⋅ L0.6 ⋅ K 0.9 ( α = 0.6 ; β = 0.9 ; α + β = 1.5 > 1 )

(a) (b)

(c)
Figura 2. Funcţia Cobb-Douglas cu randamente de scară
(a) constante; (b) descrescătoare; (c) crescătoare

[ ]
ν
−
b. Pentru funcţia CES, Y (t ) = A ⋅ eλt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ , avem:

[ ]
ν
F ( s L, s K ; t ) = A ⋅ e λt α ⋅ [s ⋅ L(t )] + β ⋅ [s ⋅ K (t )]
−ρ −ρ − ρ
=

[ ]
ν
−
= sν ⋅ A ⋅ e λt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ
De data aceasta, h = ν şi avem randamente de scară constante,
descrescătoare sau crescătoare după cum ν = 1 , ν < 1 , sau ν > 1 .
În condiţiile omogenităţii de ordinul h putem scrie:
F (L, K ; t ) = K h ⋅ F (L / K , K / K ; t ) = K h ϕ(l; t )
L
unde l = desemnează coeficientul de deservire a capitalului (utilajului);
K
F (L, K ; t ) = Lh ⋅ F (L / L, K / L; t ) = Lh ⋅ f (k ; t )
K
unde k = desemnează înzestrarea tehnică a muncii.
L
Exemple. a. Pentru funcţia Cobb-Douglas obţinem h = α + β . Întradevăr:
β
⎛K⎞
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β = Lα + β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ ⎜ ⎟ = Lα + β ⋅ f (k ; t )
⎝L⎠
β
⎛L⎞
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β = K α + β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ ⎜ ⎟ = K α + β ⋅ ϕ (l ; t )
⎝K⎠
b. Pentru funcţia CES obţinem h = ν :

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 79
 Modele cu ecuaţii simultane

[ ]
ν
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e λt α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ
−
ρ =
ν
−ρ − ρ
⎡ ⎛K⎞ ⎤
= Lν ⋅ A ⋅ e λt ⎢α ⋅ + β ⋅ ⎜ ⎟ ⎥ = Lν ⋅ f (k ; t )
⎢⎣ ⎝ L ⎠ ⎥⎦

[ ]
ν
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e λt α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ
−
ρ =
ν
−
⎡ ⎛ L ⎞− ρ ⎤ ρ
= K ν ⋅ A ⋅ e λt ⎢α ⋅ ⋅⎜ ⎟ + β ⎥ = K ν ⋅ ϕ (l ; t )
⎢⎣ ⎝ K ⎠ ⎥⎦

5.1.3. Indicatori medii ai funcţiilor de producţie

1. Productivitatea medie a muncii:
Yt F (Lt , K t ; t ) Lht ⋅ f (k t ; t )
Wt = = = = Lht −1 ⋅ f (k t ; t )
Lt Lt Lt
De observat că în cazul omogenităţii de ordinul întâi ( h = 1 ),
productivitatea medie a muncii coincide cu funcţia de producţie “per capita”
f ( k; t ) :
F (Lt , K t ; t ) = Lt ⋅ f (k t ; t ) ⇒ f (k t ; t ) = F (Lt , K t ; t ) / Lt = Wt
Exemple: a. Pentru funcţia Cobb-Douglas,
A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β
Wt = = Lα + β −1 ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ k β = Lα + β −1 ⋅ f (k ; t )
L
Dacă α + β = 1 , atunci Wt = f (kt ; t )
b. Pentru funcţia CES:
[ ]
ν
−

[ ]
ν
A ⋅ e λt α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ ρ −
Wt = = Lν −1 ⋅ A ⋅ e λt α + β ⋅ k − ρ ρ = Lν −1 ⋅ f (k ; t )
L
Dacă ν = 1 , atunci Wt = f (kt ; t )
2. Eficienţa medie a capitalului fix:
Yt F (Lt , K t ; t ) K th ⋅ ϕ(l t ; t )
zt = = = = K th −1 ⋅ ϕ(l t ; t )
Kt Kt Kt
Exemple: a. Pentru funcţia Cobb-Douglas,
A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β
zt = = K α + β −1 ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ l α = K α + β −1 ⋅ ϕ (lt ; t )
K
b. Pentru funcţia CES:
[ ]
ν
−

[ ]
ν
A ⋅ e λt α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ ρ −
zt = = K ν −1 ⋅ A ⋅ e λt α ⋅ l − ρ + β ρ = K ν −1 ⋅ ϕ (l; t )
K
Lt 1
3. Coeficientul mediu de deservire a utilajului: lt = =
K t kt
Kt 1
4. Înzestrarea tehnică medie a muncii: kt = =
Lt lt
zt
Deoarece Wt = z t ⋅ k t = , putem deduce o relaţie între ritmul
lt
W& t k& t
productivităţii muncii şi ritmurile înzestrării tehnoice , eficienţei
Wt kt
z& t &l
capitalului , respectiv coeficientului de deservire t :
zt lt

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 80
 Modele cu ecuaţii simultane
W& t k&t z& t W& t z& l&
= + sau = t − t
Wt k t z t Wt zt l t
g& (t )
Observaţie: Notaţia , ce desemnează raportul dintre derivata
g (t )
funcţiei g (t ) în raport cu timpul şi valoarea funcţiei g (t ) , are semnificaţia de
g (t + 1) − g (t ) Δg (t )
ritm al lui g (t ) . Într-adevăr, Rtg+(1t/)t = = , unde modificarea
g (t ) g (t )
absolută Δg (t ) nu este altceva decât aproximarea discretă a derivatei g& (t ) a
funcţiei g (t ) . Intr-adevăr, dacă luăm un decalaj temporal t + h în loc de t + 1 ,
avem:
g (t + h) − g (t )
h g& (t )
lim =
h→0 g (t ) g (t )

5.1.4. Indicatori marginali (diferenţiali)

Spre deosebire de indicatorii medii, care arată tendinţa globală de
evoluţie a fenomenului analizat pe întregul interval de timp, indicatorii
marginali permit o analiză mult mai fină: ei arată la fiecare moment de timp t
care este modificarea indusă asupra producţiei de modificarea cu o unitate a
unuia dintre factorii de producţie (care este panta sau intensitatea acestei
modificări).

1. Productivitatea marginală a muncii, se notează cu η L (L, K ; t ) şi se

defineşte prin:
∂F (L, K ; t )
η L ( L, K ; t ) =
∂L
Exemple: a. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,
η L (L, K ; t ) = =
(
∂F (L, K ; t ) ∂F A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β )
= α ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα −1 ⋅ K β = α ⋅
Y
∂L ∂L L
b. Pentru funcţia de producţie CES
[ ]
ν
⎛ − ⎞
∂F ⎜⎜ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⎟
⎟
η L ( L, K ; t ) = ⎝ ⎠=
∂L

[ ]
ν
ν
⋅ α ⋅ (− ρ ) ⋅ L−t ρ −1 =
− −1
=− ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ
ρ

[ ]
ν
− −1
= ν ⋅ α ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⋅ L−t ρ −1
2. Eficienţa marginală a capitalului se notează cu η K (L, K ; t ) şi se
defineşte prin:
∂F (L, K ; t )
η K (L, K ; t ) =
∂K
Exemple: a. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,
η K (L, K ; t ) = =
(
∂F (L, K ; t ) ∂F A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β )
= β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β −1 = β ⋅
Y
∂K ∂K K
b. Pentru funcţia de producţie CES,

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 81
 Modele cu ecuaţii simultane

[ ]
ν
⎛ − ⎞
∂F ⎜⎜ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⎟
⎟
η k ( L, K ; t ) = ⎝ ⎠=
∂K

[ ]
ν
− −1
= ν ⋅ β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⋅ K t− ρ −1

5.1.5. Indicatori de elasticitate

Aceşti indicatori arată cu câte procente se modifică producţia, ca
răspuns la modificarea cu un procent a unuia dintre factori (L sau K). În
condiţiile omogenităţii de ordinul h, avem:
1. Elasticitatea producţiei în raport cu forţa de muncă:
∂F (L, K ; t )
∂L η ( L, K ; t )
E L ( L, K ; t ) = = L
F (L, K ; t ) W
L
2. Elasticitatea producţiei în raport cu capitalul fix:
∂F (L, K ; t )
∂K η ( L , K ; t )′
E K ( L, K ; t ) = = K
F (L, K ; t ) z
K
Exemple: a. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,
∂F (L, K ; t )
∂L η (L, K ; t ) α ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα −1 ⋅ K β
E L ( L, K ; t ) = = L = =α
F ( L, K ; t ) Wt A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β
L L
∂F (L, K ; t )
∂K η (L, K ; t ) β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β −1
E K (L, K ; t ) = = K = =β
F (L, K ; t ) zt A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β
K K
b. Pentru funcţia de producţie CES,
[ ]
ν
η L (L, K ; t ) ν ⋅ α ⋅ A ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ
− −1
ρ ⋅ L− ρ −1
E L (L, K ; t ) = = t
=
[ ]
ν
Wt −
A⋅ α ⋅ L−t ρ +β ⋅ K t− ρ ρ
Lt
ν ⋅ α ⋅ L−t ρ ν ⋅α
= =
[α ⋅ L−t ρ +β ] [α + β ⋅ k ]
⋅ K t− ρ t
−ρ

(L, K ; t ) = ν ⋅ β ⋅ A ⋅ [α ⋅ L + β ⋅ K ]
ν
−ρ − ρ − ρ −1
ηK ⋅ K t− ρ −1
E K ( L, K ; t ) = t t
=
A ⋅ [α ⋅ L + β ⋅ K ]
ν
z t −ρ −ρ − ρ
t t
Kt
ν ⋅ β ⋅ K t− ρ ν ⋅β
= =
[α ⋅ L−t ρ +β ⋅ K t− ρ ] [α ⋅ l t
−ρ
+β ]
3. Elasticitatea de scară arată cu câte procente se modifică producţia,
ca răspuns la modificarea cu un procent a ambilor factori de producţie L şi K
(adică la creşterea scarei de producţie). Fie s un factor de scară (scalar pozitiv)
şi Y = F (L, K ; t ) o funcţie de producţie. Notăm cu Y ( s ) = F (s L, s K ; t ) noul
nivel al producţiei rezultat în urma lărgirea scării producţiei prin multiplicarea
factorilor L şi K cu s . Elasticitatea de scară este dată atunci de următorul raport
(evaluat în s = 1 ):

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 82
 Modele cu ecuaţii simultane
dY ( s ) / ds
es =
Y ( s ) / s s =1
Exemplu: a. Pentru funcţia Cobb-Douglas avem:
Y ( s ) = A(sL ) (sK ) = sα + β ALα K β
α β

de unde,
es =
[
d sα + β ALα K β ds] =
(α + β )sα + β −1 ALα K β =α + β
α β
AL K s s =1
sα + β ALα K β / s s =1

[ ]
ν
−
b. Pentru funcţia CES, Y (t ) = A ⋅ eλt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ , avem:

[ ]
ν
Y ( s ) = F ( s L, s K ; t ) = A ⋅ eλt α ⋅ [s ⋅ L(t )] + β ⋅ [s ⋅ K (t )]
−ρ −ρ − ρ
=

[ ]
ν
−
= sν ⋅ A ⋅ e λt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ
de unde,
[ ]
ν
⎡ − ⎤
d ⎢ sν ⋅ A ⋅ eλt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ ⎥ ds
ν ⋅ sν −1
es = ⎣ ⎦ = =ν
[ ]
ν
− s −1
A ⋅ e λt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ s s =1

s =1

5.1.6. Rata marginală de substituire a factorilor de

producţie
În cadrul sistemelor de producţie, se admite că există posibilitatea
substituirii între anumite limite a celor doi factori de producţie (forţa de muncă
şi capitalul) unul prin celălalt. Pentru a caracteriza modul în care cei doi factori
se pot substitui, în teoria funcţiilor de producţie a fost introdus indicatorul rata
marginală de substituire a factorilor de producţie.
Prin definiţie, rata marginală de substituire a factorilor, notată
r ( L, K ; t ) , desemnează rata la care forţa de muncă poate fi substituită prin
capital, în condiţiile menţinerii constante a producţiei de-a lungul unei
izocuante.
Pentru simplitate, vom considera cazul funcţiei de producţie fără
progres tehnic Y (t ) = F ( Lt , K t ) . Izocuanta este locul geometric al punctelor
( L, K ) pentru care F ( L, K ) este constantă. Ea se obţine din condiţia ca
diferenţiala totală a funcţiei de producţie să fie nulă:
∂F ( L, K ) ∂F ( L, K )
F ( L, K ) = Y0 (const.) ⇒ dY = dF ( L, K ) = dL + dK = 0
∂L ∂K
de unde deducem că rata marginală de substituire a factorului L prin K este dată
de:
∂F ( L, K )
dK ∂L
r ( L, K ) = − =
dL Y =Y0 ( const .)
∂F ( L, K )
∂K
În general, avem:
∂F (L, K ; t )
∂L η (L, K ; t )
r ( L, K ; t ) = = L
∂F (L, K ; t ) η K (L, K ; t )
∂K

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 83
 Modele cu ecuaţii simultane
Exemple: a. În scopul uşurării interpretării, vom considera mai întâi o
funcţie de producţie liniară: Y = F ( L, K ) = a ⋅ L + b ⋅ K . Avem:
∂F ( L, K ) ∂F ( L, K )
η L ( L, K ) = =a, η K ( L, K ) = =b
∂L ∂K
dK a
r ( L, K ) = − =
dL Y =Y0 ( const .) b
Fie a = 3 , b = 4 , deci Y = 3 ⋅ L + 4 ⋅ K . Pentru o combinaţie iniţială a
factorilor (L0 = 30, K 0 = 20) se obţine un nivel al producţiei
Y0 = 3 ⋅ 30 + 4 ⋅ 20 = 170 .
Din relaţia − dK / dL = 3 / 4 rezultă dK = −3 ⋅ dL / 4 . Presupunem că dorim să
reducem numărul de angajaţi cu 12 muncitori, deci dL = −12 . Atunci
dK = −3 ⋅ (−12) / 4 = 9 . Noua combinaţie de factori va fi aşadar (L1 = 18, K1 = 29) ,
iar substituirea celor 12 muncitori prin 9 unităţi de capital nu va modifica
nivelul producţiei: Y1 = 3 ⋅18 + 4 ⋅ 29 = 170 .
Figura 3 reprezintă izocuanta de pantă − 3 / 4 corespunzătoare unui nivel
constant al producţiei ( Y = 170 ) şi două combinaţii de factori prin care se
realizează acest nivel.
După cum putem observa, în cazul funcţiei de producţie liniare
izocuantele sunt funcţii liniare, iar ratele marginale de substituire a factorilor
sunt constante şi egale cu valoarea absolută a pantei acestor drepte.
K

Izocuantă Y = 170 (constant)

K 1 = 29

K 0 = 20

panta = -3/4

L1 = 18 L0 = 30 L

Figura 3

b. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,

η (L, K ; t ) α ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα −1 ⋅ K β α ⋅ K α
r ( L, K ; t ) = L = = = ⋅k
η K (L, K ; t ) β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β −1 β ⋅ L β t
În cazul funcţiei Cobb-Douglas, izocuantele sunt curbe convexe, iar
ratele marginale de substituire a factorilor sunt variabile, depinzând de raportul
K / L al factorilor şi de raportul α / β al elasticităţilor acestora.
Fie funcţia de producţie Cobb-Douglas: Y = 10 ⋅ L1 / 3 ⋅ K 2 / 3 . Izocuanta
corespunzătoare unui nivel constant al producţiei se obţine înlocuind Y = Y *
(constant) în formula funcţiei de producţie şi exprimând K în funcţie de L:
INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 84
 Modele cu ecuaţii simultane
3/ 2
⎛ Y* ⎞ ⎛Y* ⎞
K = h( L) = ⎜⎜ 1/ 3
⎟
⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ L−1 / 2
⎝ 10 ⋅ L ⎠ ⎝ 10 ⎠
Figura 4 reprezintă grafic izocuanta şi două combinaţii de factori (L0 , K 0 ) ,
respectiv (L1 , K1 ) , pentru care se obţine acelaşi nivel al producţiei.

K
32
Izocuanta Y=const.
30

28

K 1 26

24

22

K 0 20

18

16
10 15 20 25 30 35 40 L
L1 L0
Figura 4

c. Pentru funcţia de producţie CES,

[ ]
ν
η L (L, K ; t ) ν ⋅ α ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ
− −1
ρ ⋅ L−t ρ −1
r ( L, K ; t ) = =
η K ( L, K ; t )
[ ]
ν
− −1
ν ⋅ β ⋅ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⋅ K t− ρ −1
ρ +1
α ⋅ ⎛ Kt ⎞ α ρ +1
= ⎜ ⎟⎟ = ⋅ kt
β ⎜⎝ Lt ⎠ β

5.1.7. Coeficientul de elasticitate a substituirii factorilor

Coeficientul de elasticitate a substituirii factorilor de producţie
(notat cu σ ) măsoară mărimea schimbărilor procentuale în k = K / L (adică
% Δ( K / L) ), relative la schimbările procentuale în rata marginală de substituire
a factorilor r (K , L; t ) (adică % Δ (r ( K / L)) ) de-a lungul unei izocuante
( Y = const. ):
⎛K⎞
Δ⎜ ⎟
L Δ(r ( L, K ; t ) )
σ ( L, K ; t ) % = ⎝ ⎠ %
K r ( L, K ; t )
L
Ţinând seama de interpretarea generală a elasticităţilor, coeficientul σ
arată cu câte procente se modifică înzestrarea tehnică a muncii atunci când rata
de substituire se modifică cu un procent. În practică, ne preocupă sensibilitatea
substituţiei factorilor la schimbări procentuale foarte mici, de aceea se ia limită
din expresia de mai sus când Δ → 0 :

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 85
 Modele cu ecuaţii simultane
d (K / L ) d (r ( L, K ; t ) ) d ln( K / L)
σ ( L, K ; t ) = lim σ ( L, K ; t ) % = =
Δ →0 K/L r ( L, K ; t ) d ln r ( L, K ; t )
Cu notaţia r (K , L; t ) = ρ(k ; t ) , relaţia precedentă devine1:
ρ (kt ; t )
kt d ln(kt )
σ (K , L; t ) = =
∂ρ (kt ; t ) d ln ρ (kt ; t )
∂kt
Elasticitatea σ ia valori între 0 şi ∞ . În cazul extrem σ = 0 ,
factorii de producţie nu sunt substituibili între ei. Al doilea caz extrem ( σ = ∞ )
corespunde substituibilităţii perfecte şi se regăseşte în tehnologiile de producţie
descrise de funcţii liniare.
Exemple: a. În cazul funcţiei de producţie liniare Y = F ( L, K ) = a ⋅ L + b ⋅ K ,
avem r ( L, K ) = ρ (k ) = a / b , deci
a/b a 1
⋅
σ ( L, K ) = k = b k =∞
d (a / b ) 0
dk
b. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,
ρ (k t ; t ) (α β ) ⋅ k t
kt kt
σ (L, K ; t ) = = =1
∂ρ (k t ; t ) ∂ ((α β ) ⋅ k t )
∂k t ∂k t
c. Pentru funcţia de producţie CES,
α ρ +1
⋅k
ρ (kt ; t ) β t
kt kt ktρ 1
σ (L, K ; t ) = = = =
∂ρ (kt ; t ) ⎛α ⎞ (ρ + 1) ⋅ ktρ
ρ +1
∂⎜⎜ ⋅ ktρ +1 ⎟⎟
∂kt ⎝β ⎠
∂kt
Câteva cazuri particulare rezultă în funcţie de valorile lui ρ . Când
ρ = 0 atunci σ = 1 , iar funcţia CES se reduce la o funcţie Cobb-Douglas. Dacă
ρ → ∞ atunci σ → 0 (nu este posibilă substituţia între factori), iar dacă ρ → −1
atunci σ → ∞ (există substituibilitate perfectă).

5.1.8. Ritmul progresului tehnic

∂F (L, K ; t )
Ritmul progresului tehnic: T (L, K ; t ) = ∂t
F (L, K ; t )
Exemple: a. Pentru funcţia de producţie Cobb-Douglas,
∂
∂
(
A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β )
T ( L, K ; t ) = t =λ
A ⋅ e λ t ⋅ Lα ⋅ K β

1
Exprimarea lui σ în formă logaritmică se justifică astfel. Dându-se o funcţie z = z (x) ,
1
diferenţialele totale ale funcţiilor ln z ( x) şi ln x se scriu : d ln z ( x) = dz ( x) , respectiv
z ( x)
1 d ln x z ( x) / x
d ln x = dx , de unde =
x d ln z ( x) dz ( x) / dx

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 86
 Modele cu ecuaţii simultane
b. Pentru funcţia de producţie CES,
[ ]
ν
∂⎛ − ⎞
⎜ A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ ⎟
∂t ⎜⎝ ⎟
⎠ =λ
T (L, K ; t ) =
[ ]
ν
−
A ⋅ e λ t ⋅ α ⋅ L−t ρ + β ⋅ K t− ρ ρ

5.1.9. Relaţia dintre ritmurile producţiei, capitalului, forţei

de muncă şi progresului tehnic
dY (t ) dF (L(t ), K (t ); t ) ∂F dK ∂F dL ∂F
⋅ + ⋅ +
Y& (t ) dt dt ∂K dt dL dt dt =
= = =
Y (t ) Y (t ) F (L(t ), K (t ); t ) F ( L, K ; t )
∂F (L, K ; t ) ∂F (L, K ; t ) ∂F (L, K ; t )
∂K K& (t ) ∂L &
L ( t ) dt
⋅ + ⋅ + =
F (L, K ; t ) K (t ) F (L, K ; t ) L(t ) F (L, K ; t )
K (t ) L(t )
K& L&
= E K (L, K ; t ) ⋅ + E L (L, K ; t ) ⋅ + T (L, K ; t )
K L
Această relaţie este deosebit de importantă din punct de vedere practic
deoarece explicitează legătura dintre ritmul producţiei (Y& / Y ) pe de o parte şi
ritmurile capitalului ( K& / K ) , forţei de muncă (L& / L) , respectiv progresului
tehnic (T ( L, K ; t ) ) , primele două având drept factori de proporţionalitate
elasticităţile producţiei în raport cu capitalul (E K ( L, K ; t ) ) , respectiv forţa de
muncă (E L ( L, K ; t ) ) .
Exemplu. Vom ilustra utilizarea relaţiei de mai sus pe exemplul
funcţiei de producţie Cobb-Douglas cu progres tehnic neutral:
Y (t ) = F (L, K ; t ) = A ⋅ e λ t ⋅ L(t ) α ⋅ K (t ) β
Avem:
∂F & ∂F & ∂F
Y& (t ) = ⋅K + ⋅L+ = A e λ t Lα β K β −1 ⋅ K& + A e λ t α Lα −1 K β ⋅ L& +
∂K dL dt
Y (t ) & Y (t ) &
+ A λ e λ t Lα β K β −1 = β ⋅ K (t ) + α ⋅ L(t ) + λ Y (t )
K (t ) L (t )
Y& (t ) K& (t ) L& (t )
= β⋅ + α⋅ +λ
Y (t ) K (t ) L(t )
ceea ce arată că în cazul funcţiei Cobb-Douglas β este elasticitatea producţiei
în raport cu capitalul, α este elasticitatea producţiei în raport cu forţa de
muncă, iar λ este ritmul progresului tehnic.
Aplicaţie numerică: Să presupunem că din date statistice referitoare la
seriile cronologice Y(t), L(t) şi K(t) s-a estimat următoarea funcţie Cobb-
Douglas:
Y (t ) = 40 ⋅ e 0.05 t ⋅ L(t ) 0.3 ⋅ K (t ) 0.6 , deci A = 40, λ = 5%, α = 0.3, β = 0.7
În plus, politica de dezvoltare a firmei decisă în Consiliul de Administraţie
prevede un ritm de creştere a capitalului de 4% (deci K& / K = 0.04 ) şi
disponibilizări de personal de 1% (deci L& / L = −0.01 ). Care este ritmul
prognozat al producţiei (Y & / Y) ?
Y& (t )
Avem: = 0.7 ⋅ 0.04 + 0.3 ⋅ (−0.01) + 0.05 = 0.075 , adică 7.5 %.
Y (t )

Exemplu

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 87
 Modele cu ecuaţii simultane
Se dă funcţia de producţie Cobb-Douglas Y = A ⋅ Lα ⋅ K β , unde A = 1 ,
α = 1 / 3 , β = 2 / 3 . Pentru o combinaţie a factorilor ( L, K ) = (50, 200) şi
cunoscând preţurile factorilor pL = 0.2 , pK = 0.1 , respectiv preţul outputului
P = 0.4 , se cere:
a. Să se verifice ce tip de randamente de scară are funcţia de producţie de
mai sus: constante, descrescătoare, sau crescătoare. Justificaţi
răspunsul.
b. Să se verifice ordinul de omogenitate al funcţiei de producţie. Justificaţi
răspunsul.
c. Să se determine nivelul producţiei Y ;
d. Productivitatea medie a muncii W ;
e. Eficienţa medie a capitalului z ;
f. Înzestrarea tehnică a muncii k ;
g. Coeficientul de deservire a capitalului l ;
h. Productivitatea marginală a muncii η L ;
i. Eficienţa marginală a capitalului η K ;
j. Elasticitatea producţiei în raport cu forţa de muncă EL ;
k. Elasticitatea producţiei în raport cu capitalul EK ;
l. Elasticitatea de scară es ;
m. Rata marginală de substituire a factorilor de producţie r ;
n. Să se exprime izocuanta corespunzătoare nivelului producţiei
determinat la punctul c, sub forma unei funcţii care leagă factorul K de
factorul L;
o. Coeficientul de elasticitate a substituirii factorilor σ . Ce se poate spune
în acest caz: sunt cei doi factori nesubstituibili, sau perfect substituibili,
sau cu elasticitate de substituţie unitară? Justificaţi răspunsul;
p. Care va fi ritmul de creştere al producţiei dacă în consiliul de
administraţie s-a decis disponibilizarea a 4% din personal şi creşterea
stocului de capital cu 6%?
q. Costul total variabil CTV;
r. Costul mediul variabil CV ;
s. Costul marginal CM;
t. Cererea condiţionată a factorului forţă de muncă, Lc ;
u. Cererea condiţionată a factorului capital, K c ;
v. Nivelul profitului Π ;
w. Să se verifice condiţia de echilibru concurenţial. Este aceasta verificată
pentru combinaţia factorilor dată mai sus?
x. Presupunem că preţurile factorilor se modifică astfel: pL = 0.3 ,
pK = 0.2 . Să se verifice condiţia de echilibru concurenţial în acest caz.
Dacă aceasta nu este verificată, să se determine noua combinaţie optimă
a factorilor.

SOLUŢIE:
a. Avem F ( s L, s K ) = A ⋅ ( s L)α ⋅ ( s K ) β = sα + β ⋅ A ⋅ Lα ⋅ K β = sα + β ⋅ F ( L, K ) .
Cum α + β = 1 / 3 + 2 / 3 = 1 , rezultă F ( s L, s K ) = s ⋅ F ( L, K ) , deci o
multiplicare a factorilor cu scalarul s conduce la o multiplicare a
producţiei tot cu s . În concluzie, funcţia are randamente de scară
constante.
b. O funcţie de producţie este omogenă de ordinul h dacă
F (s L, s K ; t ) = s h ⋅ F (L, K ; t ) . In cazul nostru h = α + β = 1 , deci funcţia
este omogenă de ordinul întâi (omotetică).

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 88
 Modele cu ecuaţii simultane
c. Y = A ⋅ Lα ⋅ K β = 1 ⋅ 501 / 3 ⋅ 200 2 / 3 = 125.99 ;
Y 125.99
d. W = = = 2.5198 ;
L 50
Y 125.99
e. z= = = 0.63 ;
K 200
K 200
f. k= = =4;
L 50
L 1 1
g. l = = = = 0.25 ;
K k 4
∂F (L, K ) Y
h. η L (L, K ) = = α ⋅ = 1 / 3 ⋅ 2.5198 = 0.8399
∂L L
∂F (L, K ) Y
i. η K ( L, K ) = = β ⋅ = 2 / 3 ⋅ 0.63 = 0.42 ;
∂K K
η L (L, K )
j. E L ( L, K ) = = α = 1/ 3 ;
W
η (L, K )
k. E K ( L, K ) = K = β = 2/3;
Z

l. es =
[
d sα + β ALα K β ds ] =
(α + β )sα + β −1 ALα K β =α + β =1
ALα K β s s =1
sα + β ALα K β / s s =1
η (L, K ) α 1/ 3
m. r (L, K ) = L = ⋅ kt = ⋅4 = 2 ;
η K ( L, K ) β 2/3
n. Avem Y = L1 / 3 ⋅ K 2 / 3 . Fixând Y = Y * = 125.99 şi exprimând K în funcţie
3/ 2
⎛ Y* ⎞
( )
de L, obţinem: K = h( L) = ⎜⎜ 1 / 3 ⎟⎟ = Y * ⋅ L−1 / 2 = (125.99 )3 / 2 ⋅ L−1 / 2
3/ 2

⎝L ⎠
ρ (kt ) (α β ) ⋅ kt
kt kt α β
o. σ (L, K ) = = = = 1 . În general, σ ia valori între 0
∂ρ (kt ) ∂ ((α β ) ⋅ kt ) α β
∂kt ∂kt
şi ∞ . În cazul extrem σ = 0 , factorii de producţie nu sunt substituibili
între ei. Al doilea caz extrem ( σ = ∞ ) corespunde substituibilităţii
perfecte. Situaţia noastră corespunde unei elasticităţi de substituţie
unitare;
p. În cazul funcţiei Cobb-Douglas, ritmul producţiei depinde de
elasticităţile producţiei în raport cu L şi K ( α şi β ) respectiv de
Y& (t ) K& (t ) L& (t )
ritmurile lui L şi K, după relaţia = β⋅ +α ⋅ , unde α = 1 / 3 ,
Y (t ) K (t ) L(t )
K& (t ) L& (t )
β = 2/3, =0.06, =-0.04. Avem:
K (t ) L(t )
Y& (t )
= 2 / 3 ⋅ 0.06 + 1 / 3 ⋅ (−0.04) = 0.0267 , adică producţia va creşte cu un
Y (t )
ritm de 2.67%.
q. CTV = pL L + pk K = 0.2 ⋅ 50 + 0.1 ⋅ 200 = 30 ;
r. CV = pL / W + pK / z = 0.2 / 2.5198 + 0.1 / 0.63 = 0.2381 ;
pL pK 0.2 0 .1
s. CM = + = + = 0.4762 ;
ηL ηK 0.8399 0.42
β /(α + β ) 1 /(α + β ) 2/3
⎛ α pK ⎞ ⎛Y ⎞ ⎛ 1 / 3 0 .1 ⎞
t. Lc ( pL , pK , Y ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ 125.9921 = 50 ;
⎝ β pL ⎠ ⎝ A⎠ ⎝ 2 / 3 0.2 ⎠

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 89
 Modele cu ecuaţii simultane
α /(α + β ) 1 /(α + β )
⎛ β pL ⎞ ⎛Y ⎞
u. K c ( pL , pK , Y ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ = 200 ;
⎝ α pK ⎠ ⎝ A⎠
v. Π = P Y − pL L − pK K = 0.4 ⋅125.9921 − 0.2 ⋅ 50 − 0.1 ⋅ 200 = 20.3968 ;
w. O combinaţie optimă a celor doi factori L şi K cere ca raportul dintre
preţurile factorilor să fie egal cu raportul dintre productivităţile
(eficienţele) lor marginale, deci cu rata marginală de substituire a
pL ∂F ( L, K ) / ∂L 0.2 0.84
acestora: = = r (L, K ) . Cum = = r ( L, K ) = 2 ,
pK ∂F ( L, K ) / ∂K 0.1 0.42
deducem că ( L, K ) = (50, 200) reprezintă o combinaţie optimă a celor
doi factori L şi K.
x. Modificarea preţurilor factorilor ( pL = 0.3 , pK = 0.2 ) conduce la un
pL 0.3
raport = ≠ r (L, K ) = 2 .Condiţia de echilibru concurenţial nu mai
pK 0.2
este acum verificată, deci trebuie aleasă o nouă combinaţie optimă
( L, K ) . Aceasta va fi dată de cele două funcţii de cerere condiţionată a
factorilor:
β /(α + β ) 1 /(α + β ) 2/3
⎛ α pK ⎞ ⎛Y ⎞ ⎛ 1 / 3 0 .2 ⎞
Lc ( pL , pK , Y , ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ =⎜ ⎟ 125.9921 ≅ 61 ,
⎝ β pL ⎠ ⎝ A⎠ ⎝ 2 / 3 0 .3 ⎠
α /(α + β ) 1 /(α + β )
⎛ β pL ⎞ ⎛Y ⎞
K c ( pL , pK , Y , ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ ≅ 262
⎝ α pK ⎠ ⎝ A⎠

Reţinem: Relațiile de calcul ale indicatorilor specifici funcțiilor de

producție (tabelul 5.1):

Tabelul 5.1. Relații de calcul ale indicatorilor funcțiilor de producție

Indicatori Relaţia de calcul
Funcţia de producţie - fără progres tehnic:
Cobb-Douglas Y (t ) = A ⋅ L(t ) α ⋅ K (t ) β
- cu progres tehnic neutral:
Y (t ) = A ⋅ e λ t ⋅ L(t ) α ⋅ K (t ) β
Funcţia de producţie - fără progres tehnic:
CES
[ ]
ν
−
Y (t ) = A ⋅ α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ

- cu progres tehnic neutral:

[ ]
ν
−
Y (t ) = A ⋅ e λt α ⋅ L(t ) − ρ + β ⋅ K (t ) − ρ ρ

Indicatori medii ai 1. Productivitatea medie a muncii:

funcţiilor de producţie Yt F (Lt , K t ; t ) Lht ⋅ f (k t ; t )
Wt = = = = Lht −1 ⋅ f (k t ; t )
Lt Lt Lt
2. Eficienţa medie a capitalului fix:
Yt F (Lt , K t ; t ) K th ⋅ ϕ(l t ; t )
zt = = = = K th −1 ⋅ ϕ(l t ; t )
Kt Kt Kt
3. Coeficientul mediu de deservire a utilajului:
Lt 1
lt = =
K t kt
4. Înzestrarea tehnică medie a muncii:
Kt 1
kt = =
Lt lt

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 90
 Modele cu ecuaţii simultane
Indicatori Relaţia de calcul
Indicatori marginali 1. Productivitatea marginală a muncii:
(diferenţiali) ∂F (L, K ; t )
η L ( L, K ; t ) =
∂L
2. Eficienţa marginală a capitalului:
∂F (L, K ; t )
η K ( L, K ; t ) =
∂K
Indicatori de 1. Elasticitatea producţiei în raport cu forţa de
elasticitate muncă:
∂F (L, K ; t )
∂L η ( L, K ; t )
E L ( L, K ; t ) = = L
F (L, K ; t ) W
L
2. Elasticitatea producţiei în raport cu capitalul fix:
∂F (L, K ; t )
∂K η ( L , K ; t )′
E K ( L, K ; t ) = = K
F (L, K ; t ) z
K
Rata marginală de ∂F (L, K ; t )
substituire a factorilor ∂L η (L, K ; t )
r ( L, K ; t ) = = L
de producţie ∂F (L, K ; t ) η K (L, K ; t )
∂K
Coeficientul de ⎛K⎞
Δ⎜ ⎟
elasticitate a L Δ(r ( L, K ; t ) )
substituirii factorilor σ ( L, K ; t ) % = ⎝ ⎠ %
K r ( L, K ; t )
L
Ritmul progresului ∂F (L, K ; t )
tehnic ∂t
T (L, K ; t ) =
F (L, K ; t )
Relaţia dintre ritmurile &
Y (t ) &
K (t ) L& (t )
= β⋅ + α⋅ +λ
producţiei, capitalului, Y (t ) K (t ) L(t )
forţei de muncă şi
progresului tehnic

TEST DE EVALUARE
1. Cum poate fi definită „funcția de producție”?
Răspuns:
Funcţia de producţie constituie modelul economic de bază prin
intermediul căruia este descrisă legătura dintre factorii de producţie (intrări)
şi nivelul producţiei (ieşire) în cadrul unui sistem de producţie, atât la nivel
microeconomic cât şi macroeconomic.
2. Care sunt proprietăţile generale ale funcţiilor de producţie?
Răspuns:

EXERCIŢII
Exemplu rezolvat:

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 91
 Modele cu ecuaţii simultane
Dintre următoarele relații, indicatori medii ai funcţiilor de producţie sunt:
Yt F (Lt , K t ; t ) Lht ⋅ f (k t ; t )
a) Wt = = = = Lht−1 ⋅ f (k t ; t )
Lt Lt Lt
Yt F (Lt , K t ; t ) K th ⋅ ϕ (l t ; t )
b) z t = = = = K th −1 ⋅ ϕ (l t ; t )
Kt Kt Kt
Y&( t ) K& ( t ) L&( t )
c) = β⋅ +α ⋅ +λ
Y( t ) K( t ) L( t )
∂F (L , K ; t )
d) η L (L , K ; t ) =
∂L
∂F (L , K ; t )
e) η K (L , K ; t ) =
∂K
Rezolvare: zz{{{
Exemplu de rezolvat:
Dintre următoarele relații, indicatori marginali ai funcţiilor de producţie
sunt:
Yt F (Lt , K t ; t ) Lht ⋅ f (k t ; t )
a) Wt = = = = Lht−1 ⋅ f (k t ; t )
Lt Lt Lt
Yt F (Lt , K t ; t ) K th ⋅ ϕ (l t ; t )
b) z t = = = = K th −1 ⋅ ϕ (l t ; t )
Kt Kt Kt
Y&( t ) K& ( t ) L&( t )
c) = β⋅ +α ⋅ +λ
Y( t ) K( t ) L( t )
∂F (L , K ; t )
d) η L (L , K ; t ) =
∂L
∂F (L , K ; t )
e) η K (L , K ; t ) =
∂K
Rezolvare: {{{{{

5.2. Specificarea funcţiilor de cost şi de profit

5.2.1. Teoria dualităţii cost-producţie

Teoria economică admite o formulare duală a modelelor ce definesc
sistemul cost-producţie. Formularea duală a teoriei producţiei a fost introdusă
de Hotelling (1932) şi a fost extinsă mai târziu de Samuelson (1954, 1960),
respectiv Shephard (1953, 1970). Principalele trăsături ale formulării duale
sunt:
- caracterizarea funcţiilor de producţie şi de cost ca reprezentări duale,
deductibile una din alta ca soluţii ale unor probleme de optimizare duale (pe de
o parte, deducerea funcţiei de cost din funcţia de producţie ca soluţie a unei
probleme de minimizare a costului pentru achiziţionarea factorilor de
producţie, sub restricţia realizării nivelului producţiei tehnologic permis de
funcţia de producţie, iar pe de altă parte deducerea funcţiei de producţie din cea
de cost ca soluţie a unei probleme de maximizare a producţiei sub restricţia
încadrării în plafonul de cheltuieli alocat cu factorii de producţie);
- generarea funcţiilor explicite de cerere şi ofertă ca derivate ale funcţiei de
cost în raport cu preţurile factorilor de producţie.
Modelarea duală a sistemului cost-producţie presupune identificarea
unei funcţii de cost care, simultan cu reflectarea influenţei preţurilor factorilor,
să depindă explicit şi de volumul producţiei. Ipoteza este naturală, deoarece
atingerea unui anumit nivel al producţiei este posibilă doar prin asigurarea unui
anumit consum de factori, combinaţi într-o proporţie bine stabilită, după
„reţeta” dată de funcţia de producţie.
INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 92
 Modele cu ecuaţii simultane
Următoarele relaţii exprimă costul total, respectiv componentele fixă şi
variabilă ce participă la formarea acestuia:
CT = CTF + CTV ; CTV = p L L + p k K
unde pL şi pK desemnează preţurile unitare ale factorilor L , respectiv K .
Împărţind costurile totale la cantitatea produsă, se obţin costurile medii
pe unitatea de produs:
C = CF + CV ; CV = pL / W + pK / z
unde W = Y / L desemnează productivitatea medie a muncii, iar z = Y / K
reprezintă eficienţa medie a capitalului.
Expresiile costurilor marginale se obţin similar celor medii, cu
deosebirea că în locul productivităţii / eficienţei medii se consideră
productivitatea / eficienţa marginală a factorilor (în plus, costul fix marginal
este nul):
pL pK pL pK
CMT = CMV = + = +
η L η K ∂Y / ∂L ∂Y / ∂K
Funcţia de cost se asociază de regulă costului total variabil şi se
defineşte ca funcţie de preţurile factorilor şi de nivelul producţiei:
CTV = C ( p L , p K , Y )
În conformitate cu teoria dualităţii cost-producţie, următoarele
proprietăţi se presupun a fi satisfăcute de o funcţie de cost:
• este nenegativă pentru preţuri pozitive ale factorilor:
C ( p L , p K , Y ) ≥ 0 pentru p L > 0 şi p K > 0
• este crescătoare atât în raport cu preţurile factorilor cât şi cu nivelul
producţiei:
dacă p L ≥ p ′L şi p K ≥ p ′K atunci C ( p L , p K , Y ) ≥ C ( p ′L , p ′K , Y )
dacă Y ≥ Y ′ atunci
C ( p L , p K , Y ) ≥ C ( p L , p K , Y ′)
• este omogenă de gradul întâi în raport cu preţurile factorilor:
C (s ⋅ p L , s ⋅ p K , Y ) = s ⋅ C ( p L , p K , Y )
2
• este concavă şi continuă în raport cu preţurile factorilor:
Fie scalarul 0 ≤ t ≤ 1 , două combinaţii de preţuri ale factorilor ( p L , p K ) ,
respectiv ( p ′L , p ′K ) şi o a treia combinaţie derivată din primele două
conform relaţiilor liniare: ( p′L′ = t ⋅ pL + (1 − t ) ⋅ p′L ,
p′K′ = t ⋅ p K + (1 − t ) ⋅ p′K ) .
Funcţia C ( pL , pK , Y ) este concavă dacă:
C ( p′L′ , p′K′ , Y ) = C (t ⋅ p L + (1 − t ) ⋅ p′L , t ⋅ pK + (1 − t ) ⋅ p′K , Y ) ≥
≥ t ⋅ C ( pL , pK , Y ) + (1 − t ) ⋅ C ( p′L , p′K , Y )
Deoarece C ( pL , pK , Y ) este concavă, ea va fi implicit şi continuă (în
virtutea faptului că admite derivate parţiale de ordinul doi).
• La preţuri ale factorilor şi nivel al outputului strict pozitive, funcţia de
cost va avea o valoare strict pozitivă (nu există „mană cerească”!):
pL > 0, pK > 0, Y > 0 ⇒ C ( pL , pK , Y ) > 0
În figura 5 sunt reprezentate izocuantele (Y1, Y 2, Y 3, Y 4), izocosturile
(C1, C2, C3, C4) şi traiectoria de expansiune a firmei, adică traiectoria de-a
lungul căreia izocosturile sunt tangente la izocuante, panta acestor tangente
pL
fiind − . Funcţia de cost defineşte combinaţiile factorilor L şi K ce permit
pK

2
Orice secantă la graficul funcţiei se află situată sub grafic, sau cel mult pe grafic.
INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 93
 Modele cu ecuaţii simultane
realizarea nivelelor de producţie (Y 1, Y 2, Y 3, Y 4), cu cel mai mic cost posibil.
Pentru outputul Y1 , cel mai mic cost unitar se va realiza in punctual a , etc.
În figura 6, cel mai mic cost total asociat unui izocost pentru fiecare nivel
al producţiei este reprezentat grafic în relaţie cu outputul respectiv (C1 este
asociat cu outputul Y1 şi aşa mai departe)
Punctul a ′ din figura 6 conţine aceeaşi informaţie ca punctul a din figura
5, etc.
Traiectoria de expansiune identifică o izocuantă (outputul Y ), un izocost
(C) şi o combinaţie de inputuri (L şi K).
În figura 7, sunt reprezentate funcţiile costului marginal şi costului
mediu. Punctul de minim al costului marginal (figura 7) se realizează la acelaşi
nivel al producţiei ca punctul de inflexiune al funcţiei costului total (figura 6).
Sub nivelul Y2, costul marginal scade datorită (economiilor) randamentelor de
scară crescătoare ( α + β > 1 ): outputul creşte cu o rată mai mare decât cea a
inputurilor, deci costul fiecărei unităţi suplimentare de output scade. Când
outputul creşte peste nivelul Y2 , economiile de scară devin descrescătoare
( α + β < 1 ), deşi continuă să fie pozitive. În schimb, dincolo de nivelul Y 3, unde
costul marginal îl egalează pe cel mediu, se înregistrează pierderi de scară
(costul mediu unitar creşte pe măsură ce creşte nivelul outputului).

Figura 5. Izocuante şi izocosturi. Traiectoria de expansiune

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 94
 Modele cu ecuaţii simultane

Figura 6.

Figura 7.

5.2.2. Combinaţia optimă a factorilor. Condiţia de

echilibru concurenţial într-un sistem de producţie
Se consideră o firmă şi funcţia sa de producţie definită de Y = F(L, K ) .
Obiectivul firmei este să maximizeze producţia, sub restricţia unui cost dat C,
destinat achiziţionării factorilor de producţie L şi K la preţurile p L şi p K
determinate exogen pe pieţele concurenţiale ale acelor factori. Problema de
maximizare se scrie:
max F ( L, K )
cu restricţia: pL L + pK K = C
Lagrangeanul ataşat problemei de maximizare de mai sus este:

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 95
 Modele cu ecuaţii simultane
L = F ( L, K ) − μ ( p L L + p K K − C )
unde μ este multiplicatorul Lagrange.
Condiţiile necesare de ordinul întâi sunt:
⎧ ∂L / ∂L = ∂F ( L, K ) / ∂L − μ p L = 0
⎪
⎨∂L / ∂K = ∂F ( L, K ) / ∂K − μ p K = 0 (1)
⎪ ∂L / ∂μ = p L + p K − C = 0
⎩ L K

Prin rezolvarea primelor două ecuaţii ale sistemului deducem:

∂F(L, K ) / ∂L ∂F(L, K ) / ∂K
μ= =
pL pK
sau
∂F(L, K ) / ∂L p L
= (2)
∂F(L, K ) / ∂K p K
O combinaţie optimă a celor doi factori L şi K cere ca raportul
dintre productivităţile (eficienţele) lor marginale să fie egal cu raportul
dintre preţurile factorilor.
Aceasta reprezintă condiţia de echilibru în concurenţa perfectă.
Ţinând cont că membrul stâng al relaţiei (2) reprezintă chiar rata
marginală de substituire a factorilor:
∂F(L, K; t ) / ∂L ηL (L, K; t )
r (L, K; t ) = =
∂F(L, K; t ) / ∂K ηK (L, K; t )
condiţia de echilibru concurenţial se mai poate formula şi astfel:
O combinaţie optimă a celor doi factori L şi K cere ca rata
marginală de substituire a factorilor să fie egală cu raportul dintre
preţurile factorilor.
Exemplu. Să se determine combinaţia optimă a celor doi factori de
producţie L şi K , prin care se maximizează producţia Y ce poate fi obţinută cu
un nivel dat al costului total variabil C, dacă Y este dată printr-o funcţie de
producţie Cobb-Douglas, adică:
max F ( L, K ) = A Lα K β
cu restricţia: pL L + pK K = C
Lagrangeanul ataşat acestei probleme este:
L = A Lα K β − μ ( p L L + p K K − C )
Condiţiile de ordinul întâi devin:
⎧ ∂L / ∂L = α A Lα −1 K β − μ ⋅ p L = 0
⎪ α β −1
⎨∂L / ∂K = β A L K − μ ⋅ pK = 0
⎪ ∂L / ∂μ = p L + p K − C = 0
⎩ L K

α A Lα −1 K β
Din prima ecuaţie obţinem μ = , pe care substituindu-l în a
pL
doua ecuaţie rezultă β A Lα K β −1 ⋅ pL = α A Lα −1 K β ⋅ pK , sau:
α pK
L= K
β pL
Substituim apoi expresia lui L în ultima ecuaţie a sistemului:
pL (α pK K / β pL ) + pK K − C = 0
de unde obţinem nivelul optim al capitalului ce maximizează outputul Y, in
condiţiile unui nivel dat al costului total variabil C:
β C
K* = ⋅
α + β pK

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 96
 Modele cu ecuaţii simultane
Înlocuind acum pe K * în expresia lui L obţinută mai sus, deducem
nivelul optim al forţei de muncă ce maximizează outputul Y, in condiţiile unui
nivel dat al costului total variabil C:
α C
L* = ⋅
α + β pL
În concluzie, combinaţia de factori prin care se maximizează producţia Y
ce poate fi obţinută cu un nivel dat al costului total variabil C este:
(L* , K * ) = ⎛⎜⎜ α α+ β ⋅ pC , α β+ β ⋅ pC ⎞⎟⎟
⎝ L K ⎠

Aceasta permite atingerea volumului maxim al producţiei

Y * = A (L* ) (K * ) .
α β

5.2.3. Deducerea funcţiei de cost din funcţia de

producţie. Funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor
Pe baza teoriei dualităţii cost-producţie se poate formula următoarea
definiţie a funcţiei de cost.
Definiţie. O funcţie de cost C ( p L , p K , Y ) se defineşte ca funcţie de
preţurile factorilor de producţie p L şi p K , respectiv de nivelul producţiei Y şi
poate fi dedusă din funcţia de producţie y = F ( L, K ) , ca soluţie a problemei
de minimizare a costurilor sub restricţia asigurării unui nivel dat al producţiei
Y. Mai concret, problema de minimizare considerată se scrie:
min ( pL L + pK K )
cu restricţia: y = F ( L, K )
L = p L L + p K K − μ ( F ( L, K ) − Y )
Condiţiile de ordinul întâi devin:
⎧ ∂L / ∂L = pL − μ (∂F ( L, K ) / ∂L ) = 0
⎪
⎨∂L / ∂K = pK − μ (∂F ( L, K ) / ∂K ) = 0 (1')
⎪ ∂L / ∂μ = F ( L, K ) − Y = 0
⎩
pL pK
μ= =
∂F ( L, K ) / ∂L ∂F ( L, K ) / ∂K
sau
∂F ( L, K ) / ∂L p L
= (2')
∂F ( L, K ) / ∂K p K
Observaţie. Condiţiile de optim (2') ataşate problemei de minimizare
⎧min ( p L L + p K K )
⎨
⎩ y = F ( L, K )
sunt identice cu condiţiile de optim (2) ataşate problemei de maximizare
⎧ max F ( L, K )
⎨
⎩ pL L + pK K = C
fapt care dovedeşte că cele două probleme sunt duale şi justifică astfel
denumirea teoriei dualităţii cost-producţie.
În continuare, vom ilustra modul în care pot fi utilizate condiţiile (1') şi
(2') pentru a deriva o funcţie de cost C ( p L , p K , Y ) , pe baza teoriei dualităţii
cost-producţie, atunci când se dă o funcţie de producţie Y = F ( L, K ) .
Vom exemplifica mai întâi plecând de la funcţia de producţie Cobb-
Douglas:
Y (t ) = F (L, K ) = A Lα K β

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 97
 Modele cu ecuaţii simultane
Problema de minimizare se particularizează în acest caz astfel:
min ( p L L + p K K )
cu restricţia: Y = A Lα K β
Prima etapă în rezolvarea sa constă în găsirea nivelului optim al
stocului de capital K şi al forţei de muncă L care să asigure minimizarea
costului total variabil sub restricţia de a atinge un nivel Y al producţiei.
Scriem mai întâi Lagrangeanul:
L = p L L + pK K − μ ( A Lα K β − Y )
Condiţiile de ordinul întâi devin:
⎧ ∂L / ∂L = pL − μ (α A Lα −1K β ) = 0
⎪ α β −1
⎨∂L / ∂K = pK − μ ( β A L K ) = 0
⎪ ∂L / ∂μ = A Lα K β − Y = 0
⎩
pL
Din prima ecuaţie obţinem μ = , pe care substituindu-l în a
α A Lα −1K β
doua ecuaţie rezultă pk α A Lα −1K β = pL β A Lα K β −1 , sau:
α pK
L= K
β pL
Substituim apoi expresia lui L în ultima ecuaţie a sistemului:
α α
⎛ α pK ⎞ ⎛ β pL ⎞ Y
A ⎜⎜ K ⎟⎟ K β = Y ⇒ K α + β = ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ β p L ⎠ ⎝ α pK ⎠ A
de unde deducem funcţia de cerere condiţionată a factorului K, adică nivelul
optim al stocului de capital ce minimizează costul de producţie:
α /(α + β ) 1 /(α + β )
⎛ β pL ⎞ ⎛Y ⎞
K c ( pL , pK , Y , ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟
⎝ α pK ⎠ ⎝ A⎠
Pentru a determina funcţia de cerere condiţionată a factorului L,
adică nivelul optim al forţei de muncă ce minimizează costul de producţie, nu
ne rămâne decât să substituim expresia lui K c ( pL , pK , Y , ) , dedusă anterior, în
α pK
relaţia L = K . Obţinem:
β pL
β /(α + β ) 1 /(α + β )
⎛ α pK ⎞ ⎛Y ⎞
Lc ( pL , pK , Y , ) = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟
⎝ β pL ⎠ ⎝ A⎠
De observat că dacă preţul muncii pL va creşte în comparaţie cu preţul
capitalului, firma are motive să utilizeze mai mult capital şi mai puţină forţă de
muncă.
În continuare, vom determina funcţia de cost a firmei. Costul total
variabil al producerii cantităţii Y poate fi obţinut prin substituirea expresiilor lui
K şi L deduse anterior în ecuaţia costului C = p L L + p K K . După câteva calcule
se obţine:
β /(α + β ) −α /(α + β )
⎡⎛ α ⎞ ⎛α ⎞ ⎤⎛ Y ⎞1 /(α + β )
α /(α + β ) β /(α + β )
C ( pL , pK , Y ) = pL pK ⎢⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ ⎥⎜ ⎟
⎢⎣⎝ β ⎠ ⎝β ⎠ ⎥⎦⎝ A ⎠
Această funcţie a costului total variabil depinde atât de preţurile
factorilor p L şi p K , cât şi de nivelul Y al producţiei.
Dacă funcţia de producţie este omogenă de ordinul întâi, adică α + β = 1 ,
costul va creşte proporţional cu nivelul Y al producţiei, ceea ce presupune că
procesul de producţie se caracterizează prin randamente de scară constante.
Dacă α + β < 1 , vorbim de randamente de scară descrescătoare, iar dacă
α + β > 1 , de randamente de scară crescătoare.

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 98
 Modele cu ecuaţii simultane
Odată determinată funcţia costului total variabil se pot determina
funcţiile de cerere condiţionată asociate factorilor de producţie L şi K.
Calculul acestora se bazează pe un rezultat important, datorat lui Shephard,
potrivit căruia:
Funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor se pot exprima ca
derivate parţiale ale funcţiei de cost în raport cu preţurile factorilor:
∂C ( p L , p K , Y ) ∂C ( p L , p K , Y )
Lc ( p L , p K , Y , ) = , respectiv K c ( pL , pK , Y ) =
∂p L ∂p K
Într-adevăr, fie (L* , K * ) combinaţia de factori ce minimizează costul de
producţie, asigurând producerea nivelului Y la preţurile factorilor ( p*L , p*K ) . Să
definim atunci funcţia:
g ( pL , pK ) = C ( p L , p K , Y ) − pL ⋅ L* − p K ⋅ K *
Întrucât C ( p L , pK , Y ) defineşte cel mai ieftin mod de a produce Y , rezultă
că C ( pL , pK , Y ) − pL ⋅ L* − pK ⋅ K * ≤ 0, ∀pL , pK , deci g ( pL , pK ) ≤ 0 . Pe de altă
parte, C ( pL , pK , Y ) = pL* ⋅ L* − pK* ⋅ K * , deci g ( pL , pK ) îşi atinge maximul în
( p*L , p*K ) , unde avem g ( p*L , p*K ) = 0 . Dar în punctul de maxim derivatele
parţiale ale funcţiei se anulează:
∂g ( pL* , pK* ) ∂C ( pL* , pK* , Y ) * ∂g ( pL* , pK* ) ∂C ( pL* , pK* , Y )
= − L = 0; = − K* = 0
∂pL ∂pL ∂pK ∂pK
Combinaţia (L* , K * ) de factori ce minimizează costul de producţie
reprezintă chiar funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor. Prin urmare
acestea se obţin ca derivate parţiale ale funcţiei de cost în raport cu
preţurile factorilor.
Aplicaţie numerică. Se consideră funcţia de producţie Cobb-Douglas
dată de:
y = f ( L, K ) = L1 / 3 K 2 / 3
Preţurile factorilor sunt p L şi p K . Să se determine funcţiile de cerere
condiţionate ale inputurilor, respectiv funcţia costului total.
La combinaţia de factori ( L* , K * ) care minimizează costul producerii
unui volum y al outputului, avem:
(a) y = ( L* )1 / 3 ( K * ) 2 / 3 şi
pL ∂ y / ∂L (1 / 3)( L* ) −2 / 3 ( K * ) 2 / 3 K*
(b) − =− =− = − .
pK ∂ y / ∂K (2 / 3)( L* )1 / 3 ( K * ) −1 / 3 2 L*
sau, echivalent,
pL K*
= *
p K 2L
2 pL *
Din (b), rezultă K * = L , care substituită in (a), conduce la
pK
2/3 2/3
* 1/ 3 ⎛2p ⎞ ⎛ 2p ⎞
y = (L ) ⎜⎜ L L* ⎟⎟ = ⎜⎜ L ⎟⎟ L*
⎝ pK ⎠ ⎝ pK ⎠
Deci, cererea condiţionată a firmei pentru inputul L este:
2/3
⎛ p ⎞
L = Lc ( pL , pK , y ) = ⎜⎜ K ⎟⎟
*
⋅y
⎝ 2 pL ⎠

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 99
 Modele cu ecuaţii simultane
2
2p ⎛ p ⎞3
Întrucât K * = L L* şi L* = ⎜⎜ K ⎟⎟ ⋅ y , cererea condiţionată a firmei
pK ⎝ 2 pL ⎠
pentru inputul K este:
2 1
⎛ pK ⎞ 3 2p ⎛ 2 p ⎞3
K * = K c ( pL , pK , y ) = L
⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ y = ⎜⎜ L ⎟⎟ ⋅ y
⎝ 2 pL ⎠ pK ⎝ pK ⎠
Astfel, pentru funcţia de producţie y = f ( L, K ) = L1 / 3 K 2 / 3 , cea mai ieftină
combinaţie de factori prin care se obţine un volum y al outputului este:
⎛ 2 1
⎞
⎜ ⎛ pK ⎞ 3 ⎞3 ⎟
(
Lc ( p L , p K , y ), K c ( p L , p K , y ) = ⎜ ⎜⎜ )⎟⎟ ⋅ y,
⎛ 2 pL
⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ y ⎟
⎜ ⎝ 2 pL ⎠ ⎝ pK ⎠ ⎟
⎝ ⎠
Funcţia costului total al firmei devine:
2
⎛ p ⎞3
C ( pL , p K , y ) = p L ⋅ Lc ( pL , p K , y ) + pK ⋅ K c ( pL , p K , y ) = p L ⋅ ⎜⎜ K ⎟⎟ ⋅ y +
⎝ 2 pL ⎠
1 2 1
⎛ 2 p ⎞3 ⎛ 1 ⎞3 ⎛ p p2 ⎞3
+ p K ⋅ ⎜⎜ L ⎟⎟ ⋅ y = ⎜ ⎟ ⋅ p1L/ 3 p K2 / 3 y + 21 / 3 p1L/ 3 pK2 / 3 y = 3 ⎜⎜ L K ⎟ ⋅y
⎟
⎝ pK ⎠ ⎝2⎠ ⎝ 4 ⎠

În continuare, vom deduce funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor,

[ ]
ν
−
plecând de la funcţia de producţie CES, Y = A ⋅ α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ ρ , care se mai
scrie :
ν
−
⎛Y ⎞ ρ
⎜ ⎟ = α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ
⎝ A⎠
Problema de minimizare se particularizează în acest caz astfel:
min ( p L L + p K K )
ν
−
⎛Y ⎞ ρ
cu restricţia: ⎜ ⎟ = α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ
⎝ A⎠
Scriem mai întâi Lagrangeanul:
ν
⎛ − ⎞
⎜ ⎛ Y ⎞ ρ ⎟
L = p L L + p K K + μ ⋅ ⎜ α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ − ⎜ ⎟ ⎟
⎜ ⎝ A⎠ ⎟
⎝ ⎠
Condiţiile de ordinul întâi devin:
⎧
⎪
⎪ ∂L / ∂L = p L − ρ μ α L− ρ −1 = 0
⎪
⎨ ∂L / ∂K = p K − ρ μ β K − ρ −1 = 0
⎪ −
ν
⎪∂L / ∂μ = α ⋅ L− ρ + β ⋅ K − ρ − ⎛ Y ⎞ ρ = 0
⎪ ⎜ ⎟
⎩ ⎝ A⎠
Din primele două ecuaţii obţinem:
ρ −ρ −ρ ρ −ρ −ρ

⋅ (ρ μ ) ⋅ (ρ μ )
ρ +1 ρ +1
−ρ ρ +1 ρ +1 −ρ ρ +1 ρ +1
L = pL ⋅α ; K = pK ⋅β
pe care substituindu-le în a treia ecuaţie rezultă
−ν
−ρ
⎡ ρ1+1 ρ 1 ρ
⎤ ⎛Y ⎞ ρ
(ρ μ )
ρ +1 ρ +1
⎢α p Lρ +1 + β ρ +1
pK ⎥=⎜ ⎟
⎢⎣ ⎥⎦ ⎝ A ⎠

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 100

 Modele cu ecuaţii simultane
1
1 ρ ρ
⎛ Y ⎞ν ⎡ ρ +1 ρ +1 ⎤ρ
1 1 1

(ρ μ )
ρ +1 ρ +1
ρ +1
deci = ⎜ ⎟ ⎢α p L + β pK ⎥
⎝ A ⎠ ⎢⎣ ⎥⎦
−1 1 1 −1 1 1

Cum L = p L ⋅ α ⋅ (ρ μ ) şi K = p K ⋅ β ⋅ (ρ μ )
ρ +1 ρ +1
ρ +1 ρ +1 ρ +1 ρ +1
, funcţiile de cerere
condiţionată ale factorilor se obţin sub forma:
1
1
⎛ Y ⎞ν
1 1
⎡ ρ1+1 ρ 1 ρ
⎤ρ
Lc (Y , p L , p K ) = ⎜ ⎟ ⋅ α
ρ +1
ρ +1 ρ +1
⋅ pL ⋅ ⎢α p Lρ +1 + β pK ⎥ ρ +1
⎝ A⎠ ⎢⎣ ⎥⎦
1
1
⎛ Y ⎞ν
1 1
⎡ ρ1+1 ρ 1 ρ
⎤ρ
K c (Y , p L , p K ) = ⎜ ⎟ ⋅ β
ρ +1
ρ +1 ρ +1
⋅ pK ⋅ ⎢α p Lρ +1 + β pK ⎥ ρ +1
⎝ A⎠ ⎢⎣ ⎥⎦

5.2.4. Deducerea funcţiei de producţie din funcţia de cost

Teoria dualităţii cost-producţie permite de asemenea deducerea funcţiei
de producţie din funcţia de cost, atunci când aceasta din urmă satisface un set
standard de ipoteze.
Exemplu: Să presupunem că am determinat următoarea funcţie de cost:
C ( p L , p K , Y ) = Y ⋅ pαL ⋅ p1K−α
Potrivit rezultatului datorat lui Shephard, funcţiile de cerere
condiţionată ale factorilor se obţin ca derivate parţiale ale funcţiei de cost în
raport cu preţurile factorilor:
1− α
∂C ( pL , pK , Y ) ⎛p ⎞
Lc ( pL , pK , Y ) = = α ⋅ Y ⋅ pαL −1 ⋅ p1K−α = α ⋅ Y ⋅ ⎜⎜ K ⎟⎟
∂pL ⎝ pL ⎠
−α
∂C ( pL , pK , Y ) ⎛p ⎞
K c ( pL , pK , Y ) = = (1 − α ) ⋅ Y ⋅ pαL ⋅ pK−α = (1 − α ) ⋅ Y ⋅ ⎜⎜ K ⎟⎟
∂pK ⎝ pL ⎠
Ne propunem să eliminăm pK pL din aceste două ecuaţii astfel încât să
obţinem o ecuaţie pentru Y în funcţie de L şi K . Din ecuaţiile precedente
obţinem:
1 1
−
p K ⎛ L ⎞ 1− α pK ⎛ K ⎞ α
=⎜ ⎟ ; = ⎜⎜ ⎟⎟
pL ⎝ α ⋅ Y ⎠ pL ⎝ (1 − α ) ⋅ Y ⎠
Prin egalarea expresiilor din membrul drept al fiecărei ecuaţii şi
ridicarea lor la puterea − α (1 − α ) , avem:
L−α K 1− α 1
= ⇒ Y= Lα K 1−α = A Lα K 1−α
α −α Y −α (1 − α )1−α Y 1−α α (1 − α )1−α
α

În concluzie, teoria dualităţii cost-producţie ne-a permis să deducem din

funcţia de cost dată mai sus, o funcţie de producţie care în acest caz este de tip
Cobb-Douglas.

5.2.5. Deducerea funcţiei de profit

Definiţie. Funcţia de profit exprimă profitul maxim pe care firma îl
poate obţine, dându-se preţurile factorilor p L şi p K , respectiv preţul outputului
P, precum şi nivel tehnologic de care dispune, adică funcţia de producţie
y = F ( L, K ) . Mai precis, funcţia de profit este definită de
Π = P Y − pL L − pK K
şi poate fi dedusă ca soluţie a problemei de maximizare:
max ( P Y − p L L − p K K )

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 101

 Modele cu ecuaţii simultane
cu restricţia: Y = F ( L, K )
Principalele proprietăţi ale funcţiei de profit sunt:
• este crescătoare în raport cu preţul outputului P ;
• este descrescătoare în raport cu preţurile factorilor de producţiei pL şi
pK ;
• este omogenă de ordinul întâi în P , pL şi pK ;
• este convexă şi continuă în P , pL şi pK .
Pentru rezolvarea problemei de maximizare de mai sus, ataşăm
Lagrangeanul:
L = P Y − p L L − p K K − μ ( F ( L, K ) − Y )
Condiţiile de ordinul întâi devin:
⎧ ∂L / ∂Y = P + μ = 0
⎪ ∂L / ∂L = − p − μ (∂F ( L, K ) / ∂L ) = 0
⎪ L
⎨ (1'')
⎪ ∂L / ∂K = − p K − μ ( ∂F ( L , K ) / ∂K ) = 0
⎪⎩∂L / ∂μ = F ( L, K ) − Y = 0
Din prima ecuaţie a sistemului deducem: P = −μ . Din a doua, respectiv
a treia ecuaţie deducem:
− pL − pK
μ= = = −P
∂F ( L, K ) / ∂L ∂F ( L, K ) / ∂K
Regăsim condiţia de echilibru concurenţial:
∂F(L, K ) / ∂L p L
= (2'')
∂F(L, K ) / ∂K p K
În plus, deducem următorul rezultat important:
Productivitatea (eficienţa) marginală a fiecărui factor trebuie să fie
egală cu raportul dintre preţul acelui factor şi preţul outputului.
p p
∂F(L, K ) / ∂L = L ; ∂F(L, K ) / ∂K = K (3)
P P

5.2.6. Funcţia de cost pe termen scurt

Pe termen scurt, unii dintre factorii de producţie se pot considera fixaţi
la nivele predeterminate. Să presupunem, de exemplu, că nu se doreşte
creşterea stocului de capital într-un orizont de timp rezonabil. Putem deci fixa
factorul K la un nivel predeterminat K = K * = constant. Atunci, funcţia cererii
condiţionate pe termen scurt pentru factorul L va depinde în general de K * şi
se va nota prin:
(
Lc pL , pK , Y , K * )
În acest caz, funcţia de cost pe termen scurt poate fi scrisă:
( ) ( )
C p L , pK , Y , K * = pL ⋅ Lc pL , pK , Y , K * + pK ⋅ K *
Termenul pL ⋅ Lc ( pL , pK , Y , K ) se numeşte costul variabil pe termen
*

scurt, iar termenul pK ⋅ K * se numeşte costul fix. Pe baza acestora, putem

defini mai multe concepte derivate de costuri pe termen scurt:
• costul total pe termen scurt: CTTS = pL ⋅ Lc ( pL , pK , Y , K * ) + pK ⋅ K * ;
• costul mediu pe termen scurt: CTS =
(CpL ⋅ Lc (pL , pK , Y , K ) + pK ⋅ K ) Y ;
* *

• costul variabil mediu pe termen scurt: CVTS = p L ⋅ Lc ( pL , p K , Y , K * ) Y ;

• costul fix mediu pe termen scurt: CFTS = pK ⋅ K * Y ;

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 102

 Modele cu ecuaţii simultane

• costul marginal pe termen scurt: CMTS =

(
∂C pL , pK , Y , K * )
∂Y
Exemplu: Să presupunem că într-o funcţie de producţie Cobb-Douglas
factorul capital se consideră fixat la nivelul K = K * . Problema de minimizare a
costului devine:
(
min pL ⋅ L + pK ⋅ K * )
cu restricţia: Y = Lα (K ) * 1− α

Din ecuaţia restricţiei se poate exprima L în funcţie de Y şi K * , de

unde L = ⎛⎜ Y ⋅ (K * )
α −1 1 / α
⎞⎟ . Astfel, putem deriva:
⎝ ⎠
• costul total pe termen scurt:
( ) ( )
C p L , p K , Y , K * = L ⋅ ⎛⎜ Y ⋅ K *
⎝
α −1 1 / α
⎞⎟
⎠
+ pK ⋅ K *
1− α
• costul mediu pe termen scurt: L ⋅ (Y / K * ) α + pK ⋅ K * / Y ;
1−α
• costul variabil mediu pe termen scurt: L ⋅ (Y / K * ) α ;
• costul fix mediu pe termen scurt: CFTS = pK ⋅ K * Y ;
1− α
• costul marginal pe termen scurt: CMTS =
α
L
(
⋅ Y / K* ) α

Exemplu
Se dă funcţia de producţie F ( L, K ) = 100 ⋅ L ⋅ K . Dacă preţul capitalului
este p K = 120 , iar preţul muncii este p L = 30 , care este costul minim pentru
realizarea unei producţii de 1000 unităţi?

SOLUŢIE:
Productivitatea marginală a muncii este η L = 100 ⋅ K . Productivitatea
marginală a capitalului este η K = 100 ⋅ L . Rata marginală de substituţie a
factorilor este η L η K = K L . Impunem condiţia de echilibru concurenţial:
η L / η K = p L / p K = 30 / 120 , deci K L = 1 / 4 , sau L = 4 K . Apoi înlocuim L în
funcţia de producţie şi rezolvăm ecuaţia, calculând valoarea lui K pentru care
se obţine un nivel al producţiei de 1000 de unităţi: 100 K ⋅ 4 K = 1000 . Deci
K = 2.5 0.5 , iar L = 4 ⋅ 2.5 0.5 . Cu acest nivel al celor doi factori, costul total
variabil este egal cu 397.47.

Reţinem: Relațiile de calcul ale indicatorilor specifici funcțiilor

costului și profitului (tabelul 5.2):

Tabelul 5.2. Relații de calcul ale indicatorilor funcțiilor de producție

Problema Relaţia de calcul
Combinaţia Problema de maximizare:
optimă a max F ( L , K ) , cu restricţia pL L + pK K = C
factorilor Rata marginală de substituire a factorilor:
∂F (L , K ; t ) / ∂L η L (L , K ; t )
r (L , K ; t ) = =
∂F (L , K ; t ) / ∂K η K (L , K ; t )
Deducerea Problema de minimizare:
funcţiei de cost min ( pL L + pK K ) , cu restricţia y = F ( L , K )
din funcţia de

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 103

 Modele cu ecuaţii simultane
Problema Relaţia de calcul
producţie
Funcţiile de Funcţia de cerere condiţionată a factorului K:
cerere ⎛ β pL ⎞
α /( α + β )
⎛Y ⎞
1 /( α + β )

K c ( pL , pK , Y , ) = ⎜
⎜ ⎟
⎟ ⎜ ⎟
condiţionată ale ⎝ α pK ⎠ ⎝ A⎠
factorilor Funcţia de cerere condiţionată a factorului L:
β /( α + β ) 1 /( α + β )
⎛ α pK ⎞ ⎛Y ⎞
Lc ( p L , p K , Y , ) = ⎜⎜ ⎟
⎟ ⎜ ⎟
⎝ β pL ⎠ ⎝ A⎠
Funcţia de cost a firmei
⎡⎛ α ⎞
β /( α + β )
⎛α ⎞
−α /( α + β )
⎤⎛ Y ⎞ 1 /( α + β )
α /( α + β ) β /( α + β )
C( p L , p K , Y ) = p L pK ⎢⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ ⎥⎜ ⎟
⎢⎣⎝ β ⎠ ⎝β ⎠ ⎥⎦⎝ A ⎠
Deducerea Funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor
funcţiei de ∂C( p L , p K , Y ) ⎛p ⎞
1−α

Lc ( p L , p K , Y ) = = α ⋅ Y ⋅ ⎜⎜ K ⎟⎟
producţie din ∂p L ⎝ pL ⎠
funcţia de cost −α
∂C( p L , p K , Y ) ⎛p ⎞
K c ( pL , pK , Y ) = = (1 − α ) ⋅ Y ⋅ ⎜⎜ K ⎟⎟
∂p K ⎝ pL ⎠

Deducerea Problema de maximizare:

funcţiei de max ( P Y − pL L − pK K ) , cu restricţia Y = F ( L , K )
profit
Funcţia de cost Concepte derivate de costuri pe termen scurt:
pe termen scurt - costul total pe termen scurt: CTTS
= pL ⋅ Lc ( p L , p K , Y , K * ) + pK ⋅ K * ;
- costul mediu pe termen scurt: CTS =
(CpL ⋅ Lc ( pL , pK , Y , K * ) + pK ⋅ K * ) Y ;
- costul variabil mediu pe termen scurt: CVTS =
p L ⋅ Lc ( p L , p K , Y , K * ) Y ;
- costul fix mediu pe termen scurt: CFTS = pK ⋅ K * Y ;
- costul marginal pe termen scurt: CMTS =
(
∂C p L , p K , Y , K * )
∂Y

TEST DE EVALUARE
1. Care sunt principalele proprietăţi ale funcţiei de profit?
Răspuns:
Principalele proprietăţi ale funcţiei de profit sunt:
• este crescătoare în raport cu preţul outputului P ;
• este descrescătoare în raport cu preţurile factorilor de producţiei pL şi
pK ;
• este omogenă de ordinul întâi în P , pL şi pK ;
• este convexă şi continuă în P , pL şi pK .
2. Care sunt conceptele derivate de costuri pe termen scurt?
Răspuns:

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 104

 Modele cu ecuaţii simultane

EXERCIŢII
Exemplu rezolvat:
Pentru asigurarea combinaţiei optime a factorilor, rata marginală de
substituire a factorilor trebuie să fie:
η (L , K ; t )
a) r (L , K ; t ) = L
η K (L , K ; t )
L
b) r (L , K ; t ) =
K
K
c) r (L , K ; t ) =
L
∂F (L , K ; t )
d) r (L , K ; t ) =
∂K
∂F (L , K ; t ) / ∂L
e) r (L , K ; t ) =
∂F (L , K ; t ) / ∂K
Rezolvare: z{{{z
Exemplu de rezolvat:
Costul mediu pe termen scurt este calculat cu formula:
a) CVTS = pL ⋅ Lc ( p L , p K , Y , K ) + pK ⋅ K ;
* *

b) CVTS = (Cp L ⋅ Lc ( p L , p K , Y , K ) + p K ⋅ K ) Y ;
* *

c) CVTS = p L ⋅ Lc ( p L , p K , Y , K ) Y ;
*

d) CVTS = pK ⋅ K Y ;
*

(
∂C p L , p K , Y , K * )
e) CVTS = ∂Y
Rezolvare: {{{{{

REZUMATUL TEMEI

Funcţia de producţie constituie modelul economic de bază prin

intermediul căruia este descrisă legătura dintre factorii de producţie (intrări) şi
nivelul producţiei (ieşire) în cadrul unui sistem de producţie, atât la nivel
microeconomic cât şi macroeconomic. Din motive de raţionalitate economică,
funcţiile de producţie trebuie să satisfacă anumite proprietăţi.
Principalii indicatori medii ai funcţiilor de producţie sunt:
productivitatea medie a muncii, eficienţa medie a capitalului fix, coeficientul
mediu de deservire a utilajului, înzestrarea tehnică medie a muncii. Principalii
indicatori marginali sunt: productivitatea marginală a muncii, eficienţa
marginală a capitalului. Indicatori de elasticitate, specifici funcțiilor de
producție, sunt: elasticitatea producţiei în raport cu forţa de muncă, elasticitatea
producţiei în raport cu capitalul fix, elasticitatea de scară. Rata marginală de
substituire a factorilor desemnează rata la care forţa de muncă poate fi
substituită prin capital, în condiţiile menţinerii constante a producţiei de-a
lungul unei izocuante.
Modelarea duală a sistemului cost-producţie presupune identificarea
unei funcţii de cost care, simultan cu reflectarea influenţei preţurilor factorilor,
să depindă explicit şi de volumul producţiei.
O combinaţie optimă a celor doi factori L şi K cere ca raportul dintre
productivităţile lor marginale să fie egal cu raportul dintre preţurile factorilor.
Aceasta reprezintă condiţia de echilibru în concurenţa perfectă. O combinaţie
optimă a celor doi factori L şi K cere ca rata marginală de substituire a
factorilor să fie egală cu raportul dintre preţurile factorilor.

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 105

 Modele cu ecuaţii simultane
O funcţie de cost se defineşte ca funcţie de preţurile factorilor de
producţie, respectiv de nivelul producţiei Y şi poate fi dedusă din funcţia de
producţie, ca soluţie a problemei de minimizare a costurilor sub restricţia
asigurării unui nivel dat al producţiei Y. Funcţiile de cerere condiţionată ale
factorilor se pot exprima ca derivate parţiale ale funcţiei de cost în raport cu
preţurile factorilor. Combinaţia de factori ce minimizează costul de producţie
reprezintă chiar funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor. Teoria dualităţii
cost-producţie permite deducerea funcţiei de producţie din funcţia de cost,
atunci când aceasta din urmă satisface un set standard de ipoteze.
Funcţia de profit exprimă profitul maxim pe care firma îl poate obţine,
dându-se preţurile factorilor, respectiv preţul outputului P, precum şi nivel
tehnologic de care dispune, adică funcţia de producţie. Productivitatea
(eficienţa) marginală a fiecărui factor trebuie să fie egală cu raportul dintre
preţul acelui factor şi preţul outputului.

Întrebări recapitulative

1. Care este definiţia suprafeţei de producţie?

2. Care sunt proprietăţile generale ale funcţiilor de producţie?
3. Care sunt indicatorii medii ai funcţiilor de producţie?
4. Care sunt indicatorii marginali ai funcţiilor de producţie?
5. Care sunt indicatorii de elasticitate ai funcţiilor de producţie?
6. Care este rolul ratei marginale de substituire a factorilor de
producţie?
7. Care este rolul coeficientului de elasticitate a substituirii factorilor?
8. Care este rolul ritmului progresului tehnic?
9. Care este relaţia dintre ritmurile producţiei, capitalului, forţei de
muncă şi progresului tehnic?
10. Care este definiţia teoriei dualităţii cost-producţie?
11. Care este rolul combinaţiei optime a factorilor?
12. Care este rolul condiţiei de echilibru concurenţial într-un sistem de
producţie?
13. Cum se realizează deducerea funcţiei de cost din funcţia de
producţie?
14. Care sunt funcţiile de cerere condiţionată ale factorilor?
15. Cum se realizează deducerea funcţiei de producţie din funcţia de
cost?
16. Cum se realizează deducerea funcţiei de profit?
17. Care este rolul funcţiei de cost pe termen scurt?

INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE 106