Unitatea de Învăţare 3

AGRICULTURA ŞI DEZVOLTAREA RURALĂ ÎN

UNIUNEA EUROPEANĂ

Cuprinsul capitolului:
3.1. Lansarea şi evoluţia Politicii Agricole Comune
3.2. Test autoevaluare 1
3.3. Principiile şi obiectivele Politicii Agricole Comune
3.4. Test autevaluare 2
3.5. Politica de preţuri şi de organizare a pieţelor
3.6. Test autevaluare 3
3.7. Reforma Politicii Agricole Comune şi implementarea politicii de
dezvoltare rurală
3.8. Test autevaluare 3
3.9. Rezumat
3.10. Termeni cheie
3.11. Bibliografie

Obiectivele cursului: parcurgerea acestei unităţi de

învăţare va facilita însuşirea de cunoştinţe şi formarea de
competenţe care să permită studenților:

• înţelegerea conţinutului şi necesităţii fundamentării politicii

agricole comune;
• înţelegerea mecanismului de funcţionare a pieţei agricole
comunitare,
• înţelegerea şi interpretarea reformei politicii agricole
comune;
• analiza aspectelor specifice ale implementării acquis-ului
comunitar în domeniul agricol în România

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare: 2 ore

3.1. Lansarea şi evoluţia Politicii

Agricole Comune

P

olitica agricolă comună a fost şi este unul din obiectivele de bază
bază ale construcţiei europene, ea a constituit unul din cele mai
mai dificile capitole ale procesului de integrare economică.
Agricultura continuă şi astăzi să depindă, într-o mare măsură, de
condiţiile naturale, climatice, calitatea solului, ceea ce face ca volumul
producţiei să difere la unele produse de la un an la altul şi să fie
diferite de la o ţară la alta. Chiar dacă existau deosebiri şi contradicţii
între ţări în domeniul agriculturii, instituirea pieţei interne unice era
de neconceput fără includerea acestui sector în proiectele privind
integrarea economică. Crearea unei pieţe comune a produselor
agricole prin deschiderea frontierelor şi eliminarea obstacolelor din
38
 calea schimburilor comerciale cu produse agricole presupune ca
statele orientate spre producţia agricolă să aibă aceleaşi avantaje ca şi
partenerii lor axaţi pe activităţi industriale. Însă, crearea unei pieţe
comune a produselor agricole nu putea fi realizată asemănător
celorlalte sectoare, prin intermediul suprimării barierelor vamale şi
adoptarea de reguli comune în domeniul concurenţei.
Protecţia realizată de fiecare ţară în domeniul agriculturii prin
diverse reglementări: garantarea preţurilor, subvenţii la export, restricţii la
import precum şi alte procedee specifice fiecărei ţări, făceau imposibilă
punerea în raport direct a economiilor agricole din ţările comunitare pe
baza regulilor economiei de piaţă. De la aceste deosebiri a început istoria
elaborării şi punerii în aplicare a politicii agricole comune care a avut ca
scop principal să regrupeze, în cadrul unei pieţe agricole comune,
agricultura ţărilor membre.
Pe lângă faptul că activitatea agricolă nu poate fi comparată cu
alte activităţi economice, au existat şi alte argumente ce au stat şa baza
creării politicii agricole comune: greutăţi în echilibrarea producţiei
agricole cu cererea constantă de hrană prin mecanismele pieţei libere;
fără protecţia corespunzătoare la graniţe, variaţiile de preţuri ar face să
scadă preţurile comunitare; existenţa unui număr ridicat de regiuni mai
puţin favorizante pentru producţia agricolă; dezvoltarea rurală a
constituit dintotdeauna un obiectiv important al politicii comune
europene; 50% din populaţia UE locuieşte în mediul rural, care
reprezintă 80% din teritoriul UE.
 Crearea PAC Crearea pieţei comune a produselor agricole s-a
bazat pe două elemente fundamentale:
- se avea în vedere constituirea unei pieţe interne fără frontiere, în
care produsele agricole să poată circula liber;
- s-a convenit că această piaţă internă agricolă nu poate fi
rezultatul suprimării, pur şi simplu, a frontierelor interne dintre ţările
comunitare.
Termenii generali ai politicii agricole comune au fost precizaţi în
Tratatul de la Roma prin stabilirea obiectivelor esenţiale: creşterea
productivităţii; asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producători;
stabilizarea pieţelor; garantarea securităţii aprovizionării; preţuri
rezonabile pentru cumpărători.
Începutul procesului de creare a pieţei agricole comune a fost
marcat de adoptarea, în ianuarie 1962, a Acordului de la Bruxelles, care
a elaborat primul pachet de măsuri legislative agricole referitoare la
crearea a şase organizaţii comune de piaţă în ceea ce priveşte cerealele,
carnea de porc, carnea de pasăre, ouăle, vinul, fructele şi legumele.
Totodată, pentru finanţarea pe plan comunitar a măsurilor de politică
agricolă, a fost înfiinţat Fondul European de Orientare şi Garantare
Agricolă (FEOGA).
Formarea unei pieţe agricole comune antrenează prin libera
circulaţie o serie de efecte favorabile: reducerea costurilor; creşterea
productivităţii exploataţiilor agricole; dezvoltarea filierelor în amonte şi
aval cu includerea agriculturii în sistemul comercial; asigurarea

39
autosatisfacerii cu produse alimentare şi, treptat, creşterea rolului
agriculturii în schimburile economice internaţionale.
 Importanța agriculturii Plasarea agriculturii în afara
procesului de constituire a pieţei
comune sau în regim de concurenţă liberă prin deschiderea pieţelor
naţionale ar fi condus la un declin accelerat al acesteia în ţări slab
performante (Italia, Franţa), care ar fi fost dezavantajate în raport cu
ceilalţi parteneri şi ar fi devenit o sursă de întârziere a procesului de
integrare economică.
Includerea agriculturii în piaţa internă comunitară a fost
impulsionată de următorii factori:
- satisfacerea cerinţelor Franţei: politica agricolă comună a fost
considerată drept o compensaţie oferită Franţei; „Politica Agricolă Comună
a fost creată ca un fel de afacere între francezi şi germani. Comunitatea Economică
Europeană trebuie să promoveze liberul schimb industrial pentru a plăcea Germaniei
şi a adopta o politică agricolă comună pentru a plăcea Franţei”.
- importanţa politică a agricultorilor: construcţia europeană nu
putea avea loc fără susţinerea politică a agricultorilor. Drepturile şi
avantajele deja obţinute prin politicile naţionale de susţinere a preţurilor
şi de protecţie faţă de concurenţa externă se impunea a fi menţinute, iar
pe de altă parte, agricultorii trebuiau asiguraţi că transformările
structurale cerute de constituirea pieţei agricole comune vor fi
suportabile prin finanţare comunitară.
- contextul internaţional contemporan: mult timp Europa a
fost dependentă din punct de vedere al securităţii alimentare de exterior.
De aceea, unul din obiectivele esenţiale ale politicii agricole comune l-a
reprezentat asigurarea autoaprovizionării alimentare, fapt ce a impus
modernizarea şi restructurarea agriculturii.
- obligativitatea respectării principiilor Acordului General
pentru Tarife şi Comerţ (GATT:) reprezintă un important argument
extern pentru includerea agriculturii în piaţa internă comunitară. O
uniune regională pentru respectarea principiilor egalitare de tratament şi
multilateralismul concesiilor vamale trebuie să includă toate sectoarele
economice şi, prin urmare, şi agricultura.
În concluzie, integrarea europeană nu se poate realiza fără
agricultură, cerinţă reiterată în Tratatul de la Lisabona care precizează:
„Piaţa internă cuprinde agricultura, pescuitul şi comerţul cu produse agricole. Prin
produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere şi pescăreşti, precum şi
produsele care au suferit o primă transformare şi se află în raport direct cu aceste
produse”.

3.2. Test autoevaluare 1

1 Care sunt elementele fundamentale ce au stat la baza creării pieţei

comune a produselor agricole?
2. Care sunt factorii ce au determinat includerea agriculturii în piaţa
internă

40
 comunitară?
3. Unul din cele mai dificile capitole ale procesului de integrare
economică europeană l-a reprezentat:
a. politica socială şi de ocupare a forţei de muncă;
b. politica industrială;
c. politica agricolă comunitară;
d. politica externă şi de securitate comună;
e. politica în domeniul educaţiei şi formării profesionale.
4. Precizaţi care au fost elementele fundamentale ce au stat la baza creării
pieţei comune a produselor agricole:
a. s-a dorit constituirea unei pieţe interne fără frontiere, în care
produsele agricole să poată circula liber;
b. s-a dorit crearea unei pieţe interne în care produsele agricole să
fie supuse unor restricţii fiscale şi cantitative;
c. s-a dorit ca fiecare ţară comunitară să-şi creeze în cadrul
graniţelor naţionale piaţa produselor agricole;
d. s-a convenit ca piaţa internă agricolă să nu fie rezultatul
suprimării, pur şi simplu, a frontierelor interne dintre ţările
comunitare;
e. s-a considerat că prin desfiinţarea graniţelor interne dintre ţările
comunitare va conduce automat la crearea pieţei comunitare a
produselor agricole.
5. Care din afirmaţiile de mai jos reprezintă obiective ale politicii agricole
comunitare precizate în Tratatul de la Roma?
a. preţuri diferenţiate pentru producătorii agricoli;
b. preţuri diferenţiate pentru consumatori;
c. creşterea importurilor de produse agricole pentru garantarea
securităţii aprovizionării populaţiei;
d. asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producătorii
agricoli;
e. stabilizarea pieţelor produselor agricole.
6. Schiţa viitoarei politici agricole comunitare care cuprindea şi crearea
organizaţiilor comune de piaţă a fost stabilită:
a. în anul 1957, în Tratatul de la Roma;
b. în anul 1962, în Acordul de la Bruxelles;
c. în anul 1992, când s-a încheiat procesul de realizare a P.I.U.;
d. în anul 1995, când CEE a devenit UE;
e. în momentul semnării Tratatului de la Maastricht.
7. Includerea agriculturii în piaţa internă comunitară a fost impulsionată
de mai mulţi factori:
a. diversitatea politicilor agricole naţionale;
b. randamentele scăzute în agricultura statelor naţionale
comunitare;
c. disparităţile structurale din ţările comunitare,
d. importanţa politică a agricultorilor;
e. obligativitatea respectării principiilor Acordului General pentru
Tarife şi Comerţ – GATT.

41
 Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se
regăseşte şi la sfârşitul manualului.

3.3. Principiile şi obiectivele Politicii

Agricole Comune

P
rincipiile fundamentale şi obiectivele iniţiale ale politicii
agricole comune au fost precizate încă din anul 1962, prin
Acordul de la Bruxelles:

1. Liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între

ţările membre şi comercializarea lor la preţuri unice ,
comunitare : în principiu, s-a stabilit ca preţurile comunitare să
reprezinte media aritmetică a preţurilor naţionale din ţările membre
ale CEE;
2. Preferinţă din partea ţărilor membre pentru produsele
agricole ale comunităţii . Acele ţări care ar dori să cumpere
produsele agricole mai ieftine din ţări din afara comunităţii, vor
suporta diferenţa de preţ prin instituirea unor taxe de prelevare;
3. Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul
produselor agricole disponibile ale ţărilor membre în afara
Comunităţii Economice Europene în cazul în care aceste
exporturi s-ar realiza la preţuri mai mici decât cele comunitare;
compensarea acestor preţuri se realizează prin sistemul aşa numitelor
taxe de restituire (acestea fiind subvenţii directe la export);
4. Protejarea agriculturii ţărilor membre de concurenţa
extracomunitară printr-un sistem foarte amplu de măsuri de politică
comercială, tarifare şi netarifare, şi restructurarea acesteia pentru
sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole;
5. Finanţarea pe plan comunitar a măsurilor de politică agricolă
prin intermediul unui organism comunitar specializat denumit
Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă (FEOGA).
 Obiectivele PAC  Obiectivele urmărite prin instituirea
politicii agricole comunitare sunt:
a) creşterea productivităţii muncii prin introducerea progresului
tehnic în agricultură care să asigure folosirea optimă a factorilor de
producţie şi în special a forţei de muncă;
b) asigurarea unui nivel de viaţă echitabil al agricultorilor;
c) stabilizarea pieţelor produselor agricole în cadrul comunităţii;
d) garantarea securităţii aprovizionării ţărilor membre cu produse
agricole;
e) asigurarea de preţuri rezonabile pentru consumatorii
comunitari.
Se observă că aceste obiective urmăresc dezvoltarea şi modernizarea
agriculturii ţărilor membre, atât prin asigurarea aprovizionării acestora cu
produse agricole, cât şi pentru ridicarea gradului de competitivitate al
agriculturii comunităţii, în raport cu concurenţa extracomunitară.

42
 În decursul evoluţiei sale Politica Agricolă Comună a fost supusă mai
multor reforme care au urmărit atingerea a noi obiective generate atât
de extinderea UE, cât şi de adâncirea procesului de integrare:
- îmbunătăţirea competitivităţii produselor agricole din UE prin
scăderea preţurilor;
- garantarea siguranţei şi calităţii alimentelor pentru consumatori;
- îmbunătăţirea sistemului de producţie prin protejarea mediului
înconjurător;
- integrarea componentelor de mediu în instrumentele şi obiectivele
politicii agricole comune;
- introducerea în cadrul PAC a unei politici distincte, dezvoltarea
rurală, care să permită asigurarea unor venituri stabile şi un standard
de viaţă echitabil pentru populaţia ocupată în agricultură;
- simplificarea legislaţiei;
- flexibilitate în domeniul alocării sprijinului financiar comunitar în
statele membre.
 Măsuri esențiale Pentru realizarea obiectivelor politicii
agricole comunitare au fost
instituţionalizate trei măsuri esenţiale:
a) Unitatea pieţei presupune libera circulaţie a produselor
agricole între ţările UE prin eliminarea taxelor vamale, a restricţiilor
cantitative sau a altor măsuri de politică comercială cu efect similar.
Pentru a exista o piaţă unică a produselor agricole a fost necesar
să instituie preţuri comune şi reguli competiţionale unice şi să se
armonizeze regulile statelor membre privind problemele de ordin
administrativ, din domeniul igienic şi veterinar. Sistemul de protecţie şi
sprijin pentru produsele agricole comunitare a condus la izolarea pieţei
interne de piaţa externă, fapt ce a impus necesitatea elaborării metodelor
de bază ale Organizării Comune a Pieţei în domeniul culturii vegetale
şi animale. „Organizarea comună – precizează Tratatul de la Lisabona –
cuprinde reglementarea preţurilor, a subvenţiilor pentru producerea şi comercializarea
diferitelor produse, a sistemelor de depozitare şi a mecanismelor comune de stabilizare
a importurilor şi exporturilor”.
b) Preferinţa pentru produsele comunitare este o consecinţă
logică a constituirii şi funcţionării pieţei agricole unice şi a dorinţei UE de
a elimina dependenţa consumului de piaţa externă. Ca mecanism de
protecţie, politica agricolă comună faţă de terţi uzează de sistemul
prelevărilor şi cel al restituirilor:
Când preţul mondial al produselor agricole este inferior celui
comunitar se aplică prelevări la import şi restituiri la export.
- prelevările la import se aplică pentru alinierea preţurilor
produselor agricole externe importate (mai mici), la preţul produselor
agricole comunitare (mai mari) şi constau în plata unei taxe variabile ca
diferenţă între preţul intern (prag) mai mare şi preţul extern (mai mic);
- restituiri la export se acordă atunci când producătorii agricoli
comunitari exportă produsele agricole la preţuri mai mici decât cele
interne şi se determină ca diferenţă între preţul intern mai mare şi preţul
de export mai mic.

43
 Când preţul mondial al produselor agricole este superior celui
comunitar se aplică prelevări la export şi restituiri la import:
- prelevări la export se determină ca diferenţă între preţul de
vânzare extern, mai mare, şi preţul intern, mai mic;
- restituiri la export către agentul economic care importă
produse agricole la preţuri mai mari decât cele interne (comunitare) şi se
determină ca diferenţă între preţul de import mai mare şi preţul
comunitar, mai mic.
Sistemul prelevărilor şi restituirilor protejează piaţa comunitară de
concurenţa externă şi asigură o sursă de susţinere financiară a
exporturilor, contribuind la formarea Fondului European Agricol de
Garantare (FEAGA).
c) Solidaritatea financiară în sfera politicii agricole constă în
gestionarea şi suportarea în comun a cheltuielilor aferente, prin
constituirea, în anul 1962, a Fondului European de Orientare şi
Garantare Agricolă care a administrat circa 50% din cheltuielile bugetului
agricol al UE. FEOGA a fost structurat pe două secţiuni: garantare,
destinată acoperirii cheltuielilor privind pieţele agricole şi politica
preţurilor, şi orientare, destinată susţinerii reformelor structurale,
realizării obiectivelor de politică socială şi sprijinirii dezvoltării zonelor
rurale.
Extinderea UE în Centrul şi Estul Europei a făcut necesară o
reformă a fondurilor destinate agriculturii care a determinat desfiinţarea
secţiunii orientare a FEOGA şi înfiinţarea a altor două fonduri destinate
agriculturii. Fondul European Agricol de Garantare (FEAGA) şi Fondul
European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

3.4. Test autoevaluare 2

1. Care sunt principiile fundamentale ale PAC?

2. Ce obiective iniţiale au fost urmărite prin instituirea PAC?
3. Care sunt măsurile instituţionalizate pentru realizarea obiectivelor
PAC?
4. Care din enumerările de mai jos reprezintă principii fundamentale ce
stau la baza politicii agricole comunitare?
a. asigurarea unui nivel de trai echitabil agricultorilor;
b. creşterea productivităţii muncii în exploataţiile agricole;
c. liberalizarea treptată a circulaţiei produselor agricole între ţările
membre şi comercializarea lor la preţuri unice, comunitare;
d. protejarea agriculturii ţărilor comunitare de concurenţa
extracomunitară;
e. preferinţa din partea consumatorilor comunitari pentru
produsele
agricole importate.
5. Precizaţi obiectivele urmărite prin Politica Agricolă Comunitară:
a. creşterea productivităţii muncii prin introducerea progresului
tehnic în agricultură;

44
 b. protejarea agriculturii ţărilor comunitare de concurenţa
extracomunitară;
c. introducerea sistemului preţurilor indicative sau orientative;
d. garantarea securităţii aprovizionării ţărilor membre cu produse
agricole;
e. renunţarea la sistemul de protecţie la frontiere.
6. Înfăptuirea obiectivelor PAC a necesitat instituţionalizarea mai multor
măsuri:
a. preferinţa pentru produsele agricole comunitare;
b. solidaritatea financiară;
c. protecţia mediului înconjurător;
d. simplificarea legislaţiei;
e. formularea unei politici distincte, dezvoltarea rurală.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se regăseşte
la sfârşitul manualului

3.5. Politica de preţuri şi de organizare a pieţelor

 Organizații de  Deşi principiile PAC sunt valabile pentru
piață toate categoriile de piaţă ale produselor
agricole, nu există o organizare unică de
piaţă care să acopere toate sortimentele produselor agricole. Datorită
condiţiilor de producţie diferite la sortimentele agricole, dar şi
prevederilor acordurilor internaţionale s-a impus instituirea unor
organizaţii de piaţă pe sectoare de producţie.
O organizaţie de piaţă cuprinde un set de măsuri juridice care
reglementează producţia, procedurile de obţinere a produselor
agricole şi de stabilire a preţurilor acestora, în scopul îndeplinirii
obiectivelor politicii agricole comune: creşterea productivităţii,
asigurarea mijloacelor de trai adecvate pentru producătorii agricoli,
stabilizarea pieţei, garantarea obţinerii produselor şi un nivel adecvat
de preţuri.
În cadrul UE există organizaţii de piaţă pentru următoarele
produse: cereale, lapte şi produse lactate, carne de porc, carne de vită,
carne de miel şi oaie, carne de pasăre, zahăr, in şi cânepă, ulei de
măsline, vin, orez, fructe şi legume, preparate din fructe şi legume,
hamei, furaje, seminţe, viermi de mătase.
 Elementele Organizării Sistemul de preţuri. În
Comune a Pieţei sunt: cadrul acestuia, preţul de intervenţie
joacă un rol deosebit în susţinerea
preţului pe piaţa comunitară, garantând o parte din veniturile
producătorilor. Scăderea acestor preţuri a impus necesitatea acordării
unor plăţi compensatorii directe în funcţie de terenul cultivat şi
numărul de animale şi compensări substanţiale pentru terenul lăsat
necultivat.
Măsuri legate de protecţia mediului înconjurător, prin
acordarea de ajutoare pentru suprafeţele de teren lăsate necultivate şi

45
pentru suprafeţele de teren împădurite, finanţate din bugetul destinat
agriculturii (FEAGA).
Introducerea mecanismelor de garantare prin utilizarea Fondului
European Agricol de Garantare (FEAGA).
Analizate prin prisma structurii lor şi a legislaţiei care le
reglementează, există organizaţii de piaţă care garantează preţuri
minime pentru produsele specificate, iar în situaţia scăderii preţului de
piaţă, sub preţul fixat, Uniunea cumpără aceste produse pentru a fi
depozitate, şi organizaţii de piaţă care nu garantează nivelul
preţurilor, preţurile produselor fiind rezultatul raportului dintre cerere şi
ofertă (ouă şi carne de pasăre).
 Politica de  Politica de preţuri pe care se bazează şi
preţuri funcţionează politica agricolă comună
cuprinde:
a) preţuri indicative sau orientative, se stabilesc de regulă o dată pe
an, la începutul perioadei de comercializare a produsului respectiv, ele
reprezintă limita maximă a preţurilor practicate pe piaţa
internaţională;
b) preţuri de intervenţie, se stabilesc tot o dată pe an şi constituie
limita minimă a preţurilor comunitare.
Comercializarea produselor agricole ale ţărilor membre pe piaţa
comunitară se face la preţuri care pot oscila între cele două limite: limita
maximă (dată de preţul indicativ) şi limita minimă (dată de preţul de
intervenţie). În situaţia în care pe piaţa produselor agricole comunitare
preţul de comercializare al produselor agricole atinge nivelul de
intervenţie, şi chiar tinde să scadă sub nivelul acestuia, ca urmare a
faptului că oferta este mai mare decât cererea, atunci, potrivit
mecanismului politicii agricole comunitare, se procedează la stocarea
produsului respectiv până la restabilirea echilibrului între ofertă şi cerere.
Produsele care sunt stocate se cumpără la nivelul preţului de intervenţie,
finanţarea acţiunii făcându-se de FEAGA. Produsele stocate pot avea
două destinaţii: revânzarea pe pieţele ţărilor membre, atunci când creşte
cererea pentru aceste produse, sau exportul în afara comunităţii, în cazul
în care gradul de satisfacere pe piaţa comunităţii la produsele respective
este foarte mare. Dacă la un anumit produs agricol cererea depăşeşte
oferta şi preţul tinde să depăşească limita maximă a preţului comunitar
(preţul indicativ sau orientativ) înseamnă că gradul de autosatisfacere la
produsul respectiv este redus şi se admite importul din afara CEE
pentru restabilirea echilibrului între cerere şi ofertă.
c) sistemul de protecţie la frontieră presupune promovarea unui
complex de măsuri ale politicii comerciale care au ca principal scop
contracararea concurenţei extracomunitare: preţuri limită la import,
taxele vamale, taxele de prelevare, bariere netarifare etc.
Preţurile limită, denumite şi preţuri prag, sunt preţuri sub care nu
sunt admise pe piaţa comunitară importurile de produse agricole
provenind din ţările terţe. Preţurile prag stau la baza stabilirii nivelului
taxelor vamale şi a taxelor de prelevare, fiind mai scăzut, dar
foarte aproape de nivelul preţurilor indicative.

46
 La importul de produse agricole din afara UE se percepe o taxă
vamală de import, iar la marea majoritate a acestor produse se
percep şi taxe de prelevare care se stabilesc ca diferenţă între preţul
de import mai mic şi nivelul maxim al preţurilor comunitare (preţul
indicativ sau orientativ, mai mare).
d) Sistemul taxelor de restituire (sau al subvenţiilor la export) se
practică în situaţiile în care surplusurile de produse agricole
comunitare nu-şi găsesc desfacere pe piaţa internă, fiind exportate în
terţe ţări la preţuri mai mici decât cele comunitare. Exportatorii
comunitari au dreptul să fie compensaţi cu diferenţa de preţ, care este
o subvenţie directă la export şi se numeşte taxă de restituire. Se
calculează ca diferenţă între preţul comunitar – mai mare – şi preţul
de export – mai mic.

3.6. Test autoevaluare 3

1. Ce reprezintă şi cum se determină prelevările la import?

2. Ce reprezintă şi cum se determină restituirile la export?
3. Ce reprezintă şi cum se determină prelevările la export?
4. Ce reprezintă şi cum se determină restituirile la import?
5. Ce presupune solidaritatea financiară?
6. Ce sunt preţurile indicative sau orientative?
7. Ce sunt preţurile de intervenţie?
8. Ce sunt preţurile limită (prag)?
9. Când preţul mondial al produselor agricole este inferior celui
comunitar se aplică:
a. prelevări la import;
b. prelevări la export;
c. restituiri la export;
d. restituiri la import;
e. preţurile administrate.
10. Când preţul mondial al produselor agricole este superior celui
comunitar se aplică:
a. prelevări la import;
b. restituiri la export;
c. prelevări la export;
d. restituiri la import;
e. preţurile ridicate sau orientative.
11. Prelevările la importul produselor agricole se determină:
a. ca diferenţă între preţul intern (mai mare) şi preţul extern (mai
mic);
b. ca diferenţă între preţul de vânzare extern (mai mare) şi preţul
intern (mai mic);
c. ca diferenţă între preţurile indicative şi preţurile de intervenţie;
d. ca diferenţă între preţurile de intervenţie şi preţurile orientative;
e. ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de producţie.
12. Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?
a. prelevările la import contribuie la formarea FEAGA;

47
 b. restituirile la export revin producătorilor agricoli comunitari
exportatori;
c. prelevările la export revin producătorilor agricoli comunitari
exportatori;
d. restituirile la import contribuie la constituirea FEAGA;
e. toate afirmaţiile de mai sus sunt corecte.
13. Organizarea Comună a Pieţei are ca elemente:
a. măsuri legate de protecţie mediului;
b. preferinţa pentru produsele agricole comunitare;
c. sistemul de restituiri şi prelevări;
d. solidaritatea financiară;
e. sistemul de preţuri.
14. Din punctul de vedere al legislaţiei care le reglementează, organizaţiile
comune de piaţă pot fi:
a. organizaţii de piaţă specializate pe importuri;
b. organizaţii de piaţă specializate pe exporturi;
c. organizaţii de piaţă care garantează preţuri minime;
d. organizaţii de piaţă care nu garantează nivelul prelevărilor;
e. organizaţiile de piaţă specializate atât pentru importul cât şi
pentru exportul produselor agricole.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se
regăseşte la sfârşitul manualului.

3.7. Reforma Politicii Agricole Comune şi

implementarea politicii de dezvoltare
rurală
Comisia Europeană aprecia că în timpul trecut de la Acordul de la
Bruxelles din anul 1962 s-au înregistrat progrese însemnate pe linia
realizării politicii agricole comune, au apărut însă multe disfuncţionalităţi
şi contradicţii, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile intracomunitare în
legătură cu finanţarea cheltuielilor din agricultură şi garantarea
veniturilor.
 Dacă iniţial instrumentul principal al politicii agricole comune a
fost sistemul de garantare a preţurilor pentru o producţie
agricolă nelimitată, obiectivul fiind creşterea gradului de
aprovizionare a populaţiei cu produse agricole din producţia proprie,
s-a constatat, în etapele următoare, că acest instrument nu mai era în
măsură să satisfacă cerinţele producătorilor agricoli comunitari. Au
început să apară surplusurile de produse agricole care trebuiau să fie
stocate sau exportate în afara comunităţii, de cele mai multe ori la
preţuri de export mai mici decât cele comunitare. Toate aceste
cheltuieli trebuiau să fie suportate din FEOGA, ceea ce a impus
creşterea continuă a bugetului agricol. A apărut astfel necesitatea
adoptării de noi măsuri ceea ce a condus la necesitatea înfăptuirii
reformei politicii agricole comunitare.
 Reforma PAC a) Primul pas făcut pe calea reformei politicii
agricole comunitare a avut ca scop micşorarea

48
costurilor producţiei agricole trecându-se la menţinerea de preţuri
garantate doar pentru o cantitate limitată de produse agricole, cantitate
stabilită anual de către miniştrii agriculturii din ţările comunitare. Această
măsură trebuie să conducă la scăderea stocurilor şi la reducerea
exporturilor în afara comunităţii la o serie de produse agricole la preţuri
mai mici decât cele comunitare şi, în consecinţă, la micşorarea costurilor
politicii comunitare pentru stocare şi subvenţionarea exporturilor.
b) A doua măsură a constat în alinierea producţiilor agricole la
anumite produse nominalizate la nivelul cererii comunitare pentru
reducerea subvenţiilor la depăşirea producţiilor planificate.
c) A treia măsură a constat în aprobarea anuală a unui plafon
maxim de cheltuieli pentru politica agricolă, al căror ritm nu mai
putea să depăşească ritmul creşterii PIB-ului comunitar.
d) În al patrulea rând, Comisia Europeană a hotărât trecerea la
instituirea politicii preţurilor competitive, care să facă faţă atât
concurenţei interne, cât şi celei internaţionale.
 Continuarea reformei La începutul anilor ′90, necesitatea
continuării cu mai multă vigoare a reformei politicii agricole comune se
impunea tot mai mult datorită constrângerilor de ordin intern
(deoarece prin politica de preţuri nu a fost stopată creşterea preţurilor şi
reducerea cheltuielilor bugetare), dar şi constrângerilor de ordin
extern, alinierea la cerinţele GATT.
Reforma propusă în anul 1992 de Ray Mac Sharry a vizat, în
principal, cultura plantelor şi creşterea animalelor pentru comercializarea
cărnii de vită. Reforma propusă se baza pe următoarele principii:
scăderea progresivă a preţurilor la produsele excedentare, abandonarea
anuală obligatorie a unei părţi din terenul cultivat, compensarea
pierderilor prin plăţi directe către producător şi aplicarea unei noi
strategii de dezvoltare rurală care să conducă la protejarea mediului
înconjurător şi să încurajeze activitatea în mediul rural.
Reforma propusă era solicitată de necesitatea reducerii
cheltuielilor foarte mari efectuate pentru depozitarea surplusurilor, de
presiunea internaţională pentru alinierea politicii agricole la cerinţele
GATT, precum şi de problemele de mediu devenite tot mai stringente.
Scopul reformei constă în următoarele:
1. apropierea producţiei agricole comunitare de nivelul cererii
reale de produse agricole care să permită reglarea ofertei de produse prin
mecanisme specifice pieţei;
2. reducerea cheltuielilor bugetare;
3. decuplarea subvenţiilor de dimensiunile producţiei;
4. generalizarea sistemului „cote de producţie” (adică limitarea prin
cote de producţie stabilite anterior, a subvenţiilor acordate);
5. reducerea substanţială a preţurilor administrate, care va
conduce la acordarea de sprijin în funcţie de suprafaţă şi cap de animal);
6. încurajarea fermierilor să rămână pe pământurile lor, să nu
abandoneze activitatea agricolă şi să migreze spre oraşe prin politica de
„dezvoltare rurală”;

49
 7. un accent deosebit a fost pus pe dimensiunea ecologică a
agriculturii, reforma propunând şi măsuri care să asigure protecţia
mediului înconjurător;
8. participarea UE la finalizarea negocierilor GATT privind
comerţul cu produse agricole, politica agricolă comună trebuind să se
ajusteze la cerinţele pieţei agricole mondiale;
9. câştigarea poziţiei de leader de către UE pe piaţa mondială a
produselor agricole atât la producţie, cât şi la exportul de astfel de
produse, prin creşterea competitivităţii agricultorilor comunitari pe piaţa
mondială.
La începutul actualului deceniu, UE a întreprins reforma cea mai
importantă din istoria de peste 50 de ani a politicii agricole
comune, pe baza următoarelor principi i:
- o plată unică pe exploataţie pentru agricultorii din UE,
independent de producţie, astfel încât să se garanteze veniturile
agricultorilor şi să le permită să-şi determine producţia în funcţie de
nevoile pieţei şi de cererea consumatorilor;
- plăţile să fie acordate numai dacă sunt respectate normele în
materie de mediu, securitate alimentară, sănătate animală şi vegetală;
- o nouă politică de dezvoltare rurală prin investiţii în activitatea
din amonte şi aval;
- o reducere a plăţilor directe destinate marilor exploataţii cu
scopul de a finanţa noua politică de dezvoltare rurală;
- un nou mecanism de disciplină financiară care să garanteze
respectarea bugetului agricol.
Având la bază aceste principii, Comisia Europeană a instituit în
anul 2005 un nou cadru legal pentru finanţarea politicii agricole comune
prin crearea a două noi fonduri: Fondul European Agricol de Garantare
(FEAGA) şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR).
Necesitatea creării unui nou cadru de sprijinire a agricultorilor
comunitari şi de dezvoltare rurală a fost impusă şi de noua provocare
căreia politica agricolă trebuie să-i facă faţă, cea a extinderii UE în
Europa Centrală şi de Est. Integrarea noilor state membre în cadrul
politicii agricole comune a determinat Comisia Europeană să elaboreze
un program de perspectivă până în anul 2013, în cadrul căruia un loc
principal îl ocupă măsurile de sprijinire a cotei de piaţă a agriculturii
ecologice în noile state membre, precum şi suspendarea totală a
subvenţiilor de export până în anul 2013 şi reducerea la jumătate a
taxelor vamale pentru produsele importate de la 23% la 12%.
Odată cu reforma politicii agricole comune, dezvoltarea rurală a
început să joace un rol din ce în ce mai important la nivelul regiunilor,
din dorinţa de a permite acestora să facă faţă problemelor economice,
sociale şi de mediu la început de secol XXI
 Dezvoltarea rurală  Odată cu reforma politicii agricole
comune, dezvoltarea rurală a

50
 început să joace un rol din ce în ce mai important la nivelul
regiunilor, din dorinţa de a permite acestora să facă faţă problemelor
economice, sociale şi de mediu la început de secol XXI.
Dezvoltarea rurală a devenit în prezent extrem de importantă pentru
comunitatea europeană, deoarece aproximativ 60% din populaţia UE
trăieşte în zonele rurale, care reprezintă 90% din teritoriul Uniunii.
Diversificarea economică a comunităţilor rurale, amenajarea
teritoriului şi gestionarea resurselor naturale sunt strâns legate de
agricultură şi silvicultură şi de aceea politica de dezvoltare rurală a devenit
în prezent o prioritate generală a UE.
Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare rurală se bazează pe
orientările strategice ale UE pentru dezvoltarea mediului rural şi pe
existenţa Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
(FEADR).
Dacă până acum politica agricolă comună a pus un accent deosebit
pe primul pilon (politica de organizare a pieţelor) politica agricolă
comună pentru perioada 2007-2013 pune un accent deosebit pe cel de al
doilea pilon (dezvoltarea rurală) , concentrându-se pe trei aspecte:
economia agroalimentară, mediul şi populaţia rurală.
Programele finanţate din FEADR în perioada 2007-2013 sunt:
creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, îmbunătăţirea
mediului şi a peisajului natural, îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiul rural
şi încurajarea diversificării economiei rurale.
Comisia Europeană avertizează ţările din UE că FEADR trebuie
privit ca un complement pentru acţiunile naţionale, regionale şi locale şi
contribuie la priorităţile comunităţii. Comisia şi statele comunitare
trebuie să respecte principiul coerenţei dintre asistenţa asigurată din
acest fond şi cea a statelor naţionale, cât şi cu măsurile de finanţare prin
FEAGA

3.8. Test autoevaluare 3

1. Care sunt scopurile reformei PAC iniţiată de Ray Mac Sharry în anul
1992?
2. Care sunt principiile ce stau la baza reformei actuale a PAC?
3. Care sunt pilonii ce stau la baza PAC?
4. Care sunt componentele celui de-al doilea pilon (dezvoltarea rurală) al
PAC?
5. De ce FREADR trebuie privit ca un complement de către ţările
comunitare pentru acţiunile naţionale, regionale şi locale?
6. La începutul anilor ′90 continuarea reformei PAC a fost impusă de:
a. constrângerile de ordin intern (creşterea costurilor şi preţurilor);
b. constrângeri de ordin extern (alinierea la cerinţele GATT);
c. constrângeri din partea FMI;
d. constrângeri din partea Băncii Centrale Europene;
e. constrângeri din partea noilor membri ai UE.
7. Reforma PAC propusă de Ray Mac Sharry a urmărit:
a. promovarea preţurilor administrate;

51
 b. creşterea cheltuielilor bugetare pentru agricultură;
c. renunţarea la aplicarea cotelor de producţie;
d. încurajarea fermierilor să rămână pe pământurile lor prin
politica de „dezvoltare rurală”;
e. instituirea dimensiunii ecologice a agriculturii.
8. Care din dimensiunile de mai jos reprezintă principii ce stau la baza
reformei PAC în etapa actuală?
a. o nouă politică de dezvoltare rurală prin investiţii în activitatea
din amonte şi aval;
b. un nou mecanism de disciplină financiară care să garanteze
respectarea bugetului agricol;
c. înlocuirea plăţilor unice pe exploataţie cu plăţile pentru
producţie;
d. plăţile să fie acordate independent de volumul producţiei
vegetale sau animale;
e. creşterea plăţilor directe distincte exploataţiilor.
Pentru exerciţiile de tip grilă, rezolvarea se regăseşte
la sfârşitul manualului

3.9. Rezumat
Unitatea de învăţare 3 prezintă interesele politice şi
economice ce au determinat includerea agriculturii în procesul
construcţiei europene şi aplicare unei politici comune prin care
agricultura avea să devină expresia cea mai fidelă a principiilor de
funcţionare şi existenţă a unui sistem integrat. Chiar dacă agricultura
cunoaşte o mare diversitate de la o ţară la alta, în toate ţările, inclusiv cele
mai liberale, agricultura a antrenat intervenţia publică.
Mecanismul de funcţionare a politicii agricole comunitare
cunoaşte numeroase divergenţe, cu deosebire în ceea ce priveşte
finanţarea politicii agricole comunitare. Finanţarea vizează atât comerţul
intercomunitar cu produse agricole, cât şi politica de restructurare,
modernizare şi eficientizare a agriculturii ţărilor membre pentru a spori
gradul de autoaprovizionare cu produse agricole şi pentru ridicarea
competitivităţii acestora în raport cu concurenţa extracomunitară.
Efectele reformei politicii agricole comunitare se estimează a fi
favorabile dezvoltării agriculturii deoarece: pentru prima dată se prevăd
nivele de compensare diferite între regiunile Uniunii Europene; numărul
exploataţiilor agricole va scădea într-un ritm de 3% pe an; reforma va
permite stabilizarea producţiei foarte aproape de consumul comunitar,
singura raţiune de sprijin a producţiei fiind asigurarea exportului în
condiţii concurenţiale, fiind suprimate subvenţiile; ca urmare a reducerii
preţurilor, produsele agricole vor fi mai ieftine la consumatorul final;
agricultura va participa activ la protecţia mediului înconjurător şi la
conservarea parimoniului rural în diverse regiuni ale Uniunii Europene;
pentru a se realiza o agricultură performantă, Uniunea Europeană va

52
trebui să accepte în totalitate regulile liberei concurenţe şi ale pieţei şi
pentru acest sector de activitate.

3.10.Termeni cheie

Politica agricolă comună, organizații de piața, preț prag, taxa de

restituire, taxa de prelevare, prețuri de intervenție, prețuri indicative

3.11. Bibliografia Unităţii de învăţare

3

Pîrvu, Gh. - Economie europeană, Editura Sitech, Craiova, 2007.

Dinan, D., Ever Closer Union: An Introduction to European Integration, 2nd
edition, The European Union Series, Palgrave, 1999
McDonald F.&S. Dearden (eds.), European Economic Integration, 3rd
edition, Longman, Harlow, 1999
Gruescu, R.,Nanu, R.- Uniunea economică şi monetară, Reprografia
Universităţii din Craiova, 2001.
Lolescu E., Economie europeană, Ed. Univesrsitaria, Craiova, 2006
Pîrvu, Gh .- Economia relaţiilor europene, Editura Universitaria,
Craiova, 2002;
Sută, N. - Integrare economică europeană, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.

Raspunsuri:
Test autoevaluare 1

3. c
4. a;d
5. d;e
6. b
7. d;e

Test autoevaluare 2

4. c;d
5. a;d
6. a;b

Test autoevaluare 3
9. a;c
10. c;d
11. a
12. a
13. a;e
14. c

Test autoevaluare 4
6. a;b
7. d;e
8. a;b

53