Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a

Împărtășaniei -

Sfintele Taine ale Bisericii, instituite de Hristos-Domnul

sînt Taine ale vindecării de păcat şi ale dobîndirii vieţii veşnice.
Cînd Hristos iartă păcatele, El vindecă de fapt sufletul
omului de înstrăinarea şi despărţirea sa faţă de Dumnezeu şi de
aproapele. Numai sufletul omului vindecat de păcate şi de patimi
păcătoase
egoiste poate iubi cu adevărat pe Dumnezeu şi pe aproapele. in
sensul acesta, Sfînta Taină a Spovedaniei sau a Mărturisirii
şi iertării păcatelor este o lucrare sfîntă de refacere a legăturii de
iubire dintre omul credincios şi Dumnezeu pe de o parte, şi dintre
credincios şi semenii săi, pe de altă parte. Prin Sfînta Taină a
Spovedaniei, a Mărturisirii sau a împăcării cu Dumnezeu şi cu
Biserica, credinciosul care regretă păcatul, îl mărturiseşte şi se
străduieşte să nu-l mai săvîrşească face deodată experienţa sfîntă
a iertării, eliberării şi a vindecării sufletului său, pentru a putea
pune
început nou vieţii sale. Taina Sfintei Spovedanii este, aşadar, o
Taină a înnoirii vieţii spirituale şi a creşterii duhovniceşti în
legătura
de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Ca şi rugăciunea,
Spovedania este termometrul şi respiraţia vieţii duhovniceşti
creştine.
Taina Pocăinţei este răstignire a egoismului din noi şi în

1
acelaşi timp înviere şi bucurie a sufletului. în Ortodoxie, cine ştie
să se pocăiască şi să se spovedească la preotul duhovnic
iscusit ştie cît
de aproape este împărăţia lui Dumnezeu de inima care caută
iertare şi vindecare de la Dumnezeu, potrivit îndemnului şi
făgăduinţei:
„Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu"
(Matei 4,17) sau: „Mare bucurie se face în ceruri cînd un păcătos
se pocăieşte" (Luca 15, 7). Dar precum intrarea lumii în împărăţia
lui Dumnezeu la sfirşitul veacurilor este precedată de judecata de
apoi (Matei 25,31-46; Apocalipsă 21, 27). tot aşa împărtăşirea cu
Sfinta Euharistie, cu prînzul anticipat al împărăţiei cerurilor, este
precedată de judecata de bună voie a noastră înşine, căci cine se
judecă pe sine mărturisindu-şi păcatele prin pocăinţă primeşte
iertarea lor şi se poate apropia de împăratul Hristos, care a zis
tîlharului pocăit: "Azi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43).
Aşadar,
ne spovedim şi ne împărtăşim pentru că dorim învierea şi viaţa
veşnică a împărăţiei cerurilor (Ioan 6,54-58).
IPS Teofan a subliniat necesitatea împărtăşirii mai dese a
credincioşilor cu Sfintele Taine, dar numai după o pregătire
adecvată, prin Taina Mărturisirii: „Păcatul săvârşit este o rană
sângerândă, care dăunează în cele mai dinlăuntru ale fiinţei
noastre, iar această rană nu trebuie lăsată să fie în noi până vine
postul, sau până când trec patruzeci de zile, ci trebuie să fugim
când avem nevoie la preotul duhovnic. Încă există la noi această
nedumerire şi întrebare în rândul credincioşilor: «Dar de ce să te
spovedeşti? Nu te-ai spovedit acum câteva săptămâni? Cum să te
spovedeşti dacă nu e post?». Prin aceste concepţii eronate, cel în

2
cauză este condamnat să stea cu şarpele păcatului în el, până când
se împlineşte un anumit soroc sau o anumită disponibilitate a
preotului pentru aceasta. Vreau să atrag aici atenţia într-un anumit
aspect, anume că nu poate fi dezlegat de păcate omul care nu
făgăduieşte că încearcă să se lepede de păcate, omul căruia nu-i
pare rău de relele săvârşite. Cu toate acestea, preotul, chiar dacă
nu-l dezleagă pe cel care vine la spovedanie, trebuie să fie
tămăduitor şi nu judecător, şi nu trebuie să-l lase pe ucenic
nemângâiat sufleteşte. Pe de altă parte, am insistat şi nu voi înceta
să insist asupra nevoii credincioşilor de a se împărtăşi mai des cu
Sfintele Taine. Chemarea la Sfânta Împărtăşanie a credincioşilor
cât mai des cu putinţă este absolut necesară, însoţită, bineînţeles,
cu stăruinţa adevărată pentru pregătire adecvată, prin Taina
Spovedaniei“. Sfanta Taina a Impartasanei si sfanta taina a
spovedaniei pregustare a imparatiei cerurilor

Spovedania sau Mărturisirea păcatelor este una dintre cele șapte

Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, cu rol foarte important în
viața credincioșilor și a slijitorilor Sfântului Altar.
Cât privește instituirea, necesitatea și importanța ei în viața
Bisericii și a credincioșilor, nu mai este cazul să discutăm aici. Ea
este Taina instituită de Mântuitorul imediat după Sfânta Sa
Înviere din morți când Se arată ucenicilor seara, în ziua cea dintâi
a săptămânii, în casa sau foișorul unde ei erau adunați de frica
iudeilor și când îi salută cu aceste cuvinte: Pace vouă!, apoi îi

3
trimite la propovăduire, suflând asupra lor și zicându-le: Luați
Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le
veți ține, vor fi ținute (Ioan 20, 20-23).
Este în afară de orice îndoială că acesta este locul sau
temeiul scripturistic de bază al instituirii acestei Sfinte Taine,
direct de către Mântuitorul, și are la bază porunca Lui, mandatul
de a merge la propovăduire ca trimiși ai Săi, având și această
misiune de a ierta păcatele, mai ales în baza puterii pe care o dă
Duhul Sfânt, cu care El Însuși i-a insuflat și care avea să coboare
și să lucreze definitiv în ei, începând din ziua Cincizecimii. Ea
este Taina prin care ne curățim de păcatele sîvârșite de la Botez
sau de la ultima spovedanie și refacem legătura cu Hristos și
Biserica de care ne rupe păcatul. De aceea, ea are o importanță
capitală în viața duhovnicească. Ea este Taina regenerării noastre
spirituale.
Pornind dela porunca și puterea date de Mântuitorul
Sfinților Săi ucenici și Apostoli, de a administra această Taină, de
la îndemnul pe care îl face mai târziu Sfântul Apostol Iacob:
Mărturisiți-vă, deci, unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru
altul, ca să vă vindecați (Iacov 5, 16), ca și de la realitatea
păcatului în viața noastră: Dacă zicem că păcat nu avem, ne
amăgim pe noi înșine, și adevărul nu este întru noi. Dacă
mărturisimpăcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne
ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea (I
Ioan 1, 8-9), Taina Spovedaniei a fost practicată dintotdeauna în
Biserica Creștină de către cei instituiți legal și împuterniciți cu
lucrarea Duhului Sfânt, adică episcopii și preoții. Ea s-a
administrat și ca Taină de sine adică singură, dar mai ales legată
de Taina Sfintei Euharistii, care întotdeauna a necesitat pregătire

4
specială și curățire de păcate pentru a fi primită cu vrednicie. De
aceea, ea a rămas practică în Biserica Ortodoxă de a nu administra
niciodată Sfânta Euharistie credincioșilor, dacă aceștia nu au fost
spovediți și dezlegați de păcatele lor. Slujitorii bisericești și
credincioșii știu foarte bine că Spovedania fără primirea Sfintei
Euharisii este posibilă, da invers, adică Sfânta Euharistie fără
Taina Spovedaniei, nu se poate. Lucrul acesta îl confirmă sau îl
întărește practica dintotdeauna a Bisericii, bazată pe o serie de
canoane care, pentru diverse păcate, opresc pe credincioși de la
primirea Sfintei Euharistii. De aceea, din respect pentru Sfânta
Euharistie, credincioșii care nu s-au spovedit, nu îndrăznesc să se
apropie de Sfânta Împărtășanie, cu excepția celor care sunt total
străini de practica sau de viața religioasă, și anume felul în care ne
mărturisim, ce spunem de obicei și ce ar trebui să spunem
duhovnicului, felul în care se desfășoară Spovedania, timpul în
care trebuie să ne mărturisim și eficiența pe care trebuie să o aibă
asupra noastră această Taină.
Sfânta Taină a Mărturisirii este lucrarea prin care noi,
preoții duhovnici, putem zidi sufletește sau putem distruge.
Spovedania nu este numai ascultare de păcate și acordare de
dezlegare și prescrieri de canoane, ci este un mijloc extraordinar
de pastorație individual, de dialog, de discuții deschise cu
penitentul, de comentarii și interpretare a păcatelor sau faptelor
mărturisite, de analizare a circumstanțelor atenuante și a
agravante ale săvârșirii păcatelor, de cercetare a stării psihologice
a penitentului, pentru a vedea starea de căință, care se impune, ca
o condiție a iertării, iar nu simpla înșirare a păcatelor. De aceea,
nu trebuie privită Spovedania ca un simplu act liturgic, ci ca pe o
stare de excepție în viața credinciosului, căci vine să-și

5
mărturisească păcatele și desigur, vrea sau trebuie să vrea să se
îndrepte. De aici grija duhovnicului și a penitentului de a nu privi
Spovedania ca pe ceva foarte obișnuit, banal, de rutină, formal, ci
ca pe Taina pe care te apropie de Dumnezeu și Biserică.
Dată fiind importanța Tainei, pentru administrarea ei
trebuie rezervat timpul necesar. Din păcate, mulți o înțeleg ca pe o
formalitate și numai ca pe o condiție pentru Împărtășire și o fac
doar în ultima săptămână sau în ultimele zile ale Postului.
Iată, așadar, câteva dintre problemele pe care să le avem în
vedere la Spovedanie, care se constituie temele examenului de
conștiință pe care să ni-l facem, și conținutul Mărturiirii: păstrarea
celor zece porunci, păzirea învățăturii Bisericii privitoare la
Dumnezeu Cel în Treime, la Sfintele Taine, respectarea
poruncilor bisericești, ferirea de păcatele împotriva Duhului
Sfânt: necredința, ateismul, erezia, încrederea nesocotită în
bunătatea lui Dumnezeu, care poate îndemna la păcat permanent,
deznădejdea, pizmuirea aproapelui, nepocăința; de păcatele
capitale: mânia, mândria, avariția, invidia, lenea, lăcomia,
desfrânarea; de păcatele strigătoare la cer: uciderea cu voie,
inclusiv avortul sau chiuretajul, sodomia sau homosexulalitatea și
lesbianismul, ca păcate împotriva firii la care asociem și
prostituția, asuprirea văduvelor, orfanilor și săracilor, oprirea
drepturilor bănești ale celor care lucrează, necinstirea părinților.
Toate aceste păcate, pe care le poate săvârși credinciosul și care în
rugăciunile Bisericii sunt exprimate și prin alte numiri ca:
jurământul sau blestemul, clevetirea, socotirea păcatelor
semenilor, vrăjitoria, descântecele, farmecele, hula împotriva lui
Dumnezeu și a oamenilor,

6
Născut la viaţa cea nouă, viaţa în Iisus Hristos, întărit în ea prin
pecetea darului Sfântului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici,
credinciosul se poate învrednici şi de primirea celorlalte Sfinte
Taine. Aşa i se dă lui Taina Sfintei Împărtăşanii sau
Cuminecături, prin care, sub chipul pâinii şi al vinului, primeşte
însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, spre iertarea
păcatelor şi spre viaţa de veci.
Această Sfântă Taină se mai numeşte şi Sfânta Euharistie, ceea ce
înseamnă mulţumire, pentru că atunci când a aşezat-o, la Cina cea
de Taină, Mântuitorul Hristos a mulţumit Părintelui ceresc înainte
de a frânge pâinea şi a o da sfinţilor apostoli. Dar ea este şi o
jertfă de mulţumire către Dumnezeu adusă de Sfânta Biserică, de
credincioşii ei, prin episcop sau preot.
Sfânta Împărtăşanie îi uneşte pe credincioşi cu Mântuitorul Iisus
Hristos, dar îi uneşte şi între ei prin aceeaşi credinţă şi prin
dragoste creştinească; ei sunt una şi aceeaşi obşte creştinească în
faţa aceluiaşi Sfânt Altar, împărtăşindu-se de toate darurile
dumnezeieşti din unul şi acelaşi potir.
Sfânta Împărtăşanie nu este numai o Taină, ci şi o jertfă reală,
nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului şi a sângelui
lui Iisus Hristos. Acelaşi Hristos S-a jertfit pe cruce şi Se jertfeşte
în Sfânta Euharistie. Deosebirea este că jertfa de pe cruce este
sângeroasă, pe când cea din Sfânta Euharistie este nesângeroasă,
însă strâns unită cu cea de pe cruce, pe care o actualizează până la
sfârşitul veacurilor.
Sfânta Împărtăşanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi
nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe însuşi izvorul harului,
pe Iisus Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său. 

7
Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau
Împărtăşanii în Joia înaintea mântuitoarelor Sale Patimi, la Cina
cea de Taină. Atunci, luând pâinea şi binecuvântând-o, a frânt-o
şi, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul
Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru
acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care
pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26-
28). După aceea le-a poruncit: «Aceasta să faceţi întru pomenirea
Mea» (Luca XXII, 19).
Sfânta Taină a Împărtăşaniei se săvârşeşte numai de episcop şi
preot, în virtutea puterii date lor de Mântuitorul Hristos, prin
sfinţii apostoli (Luca XXII, 19) şi numai în cadrul Sfintei
Liturghii; ea este miezul şi centrul Sfintei şi Dumnezeieştii
Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul şi Sângele
Domnului sunt pâinea din grâu curat şi dospită şi vinul, tot curat,
din struguri.
Prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului, în
vremea Sfintei Liturghii, are loc atunci când preotul sau
episcopul, ridicând mâinile, fruntea şi inima către cer se roagă
fierbinte:
«Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge,
şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite
Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse
înainte şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău,
iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău,
prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt».
În acest timp, la strană se cântă «Pe Tine Te lăudăm», iar
credincioşii îngenunchează, căci acum se săvârşeşte prefacerea,
iar nu atunci când se rostesc cuvintele de instituire a Sfintei Taine:

8
«Luaţi mâncaţi... Beţi dintru acesta toţi...». Cum se petrece acest
lucru, mintea noastră nu poate pricepe; se face în chip tainic, mai
presus de înţelegerea noastră.
În încercările lor de a desluşi măcar în parte această lucrare întru
totul tainică, până şi cei mai mari şi mai aleşi cugetători creştini
nu au găsit cuvinte potrivite.
Dar trebuie să luăm aminte, înainte şi mai presus de toate, că ceea
ce se săvârșește la Sfânta Liturghie nu este doar o asemănare cu
ceea ce s-a făcut la Cina cea de Taină, ci Însuşi Mântuitorul Iisus
Hristos este prezent aci sub chipul pâinii şi al vinului. El, Hristos
Domnul, ne-a grăit limpede despre aceasta încă înaintea Sfintelor
Sale Patimi, zicând: «Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele
Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (Ioan
VI, 54). Căci «adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca
Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea
viaţă în voi» (Ioan VI, 53).
La primirea Sfintei Cuminecături sunt chemaţi toţi fiii Sfintei
Biserici; ei se pot împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, dacă
mai întâi şi-au mărturisit păcatele şi au fost dezlegaţi de preotul
duhovnic. După primirea Sfintei Cuminecături se cuvine să nu
mai sărute icoana, sau mâna episcopului sau preotului, să-şi
păzească limba de orice vorbă deşartă, de blestem, de clevetiri,
cinstind astfel Dumnezeiescul Trup şi Sânge pe care l-au primit.
Mari, multe şi minunate sunt roadele Sfintei Cuminecături pentru
viaţa duhovnicească a credinciosului creştin. Căci cel ce se
împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului se uneşte tainic cu
Domnul şi, prin aceasta, îşi umple sufletul cu har şi cu toate
bunurile duhovniceşti pe care le aduce o asemenea unire. Cel ce
mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi

9
Eu întru El» (Ioan VI, 56), ne spune Mântuitorul. El îşi sporeşte
viaţa duhovnicească : «Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin
Mine» (Ioan VI, 57), adaugă Hristos Iisus. Şi ce-i poate fi mai de
folos credinciosului creştin, decât trăirea lui cu Hristos şi în
Hristos.
Sfântul Ignatie Teoforul spune că Sfânta Cuminecătură «este
leacul nemuririi» dându-ni-se «spre iertarea păcatelor şi spre viaţa
de veci». Ea păstrează şi strânsa legătură cu întregul Trup al
Sfintei Biserici, în care Mântuitorul Iisus Hristos se află prezent
fără întrerupere.
Dat fiind roadele Sfintei Cuminecături, Sfânta Biserică porunceşte
fiilor ei să se pregătească şi să se împărtăşească cât mai des cu
Trupul şi Sângele lui Hristos. Îndeosebi, în cele patru posturi mari
de peste an, în preajma unei călătorii mai îndelungate, la caz de
suferinţă şi boală, ca şi înainte ca mirii să se învrednicească de
Sfânta Cununie. Efectele binefăcătoare ale Sfintei împărtăşanii
apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor
nepregătiţi şi nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor.
XI, 27-29).
Rugăciuni
a) Înainte de primirea Sfintei împărtăşanii
„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, slăbeşte, lasă,
milostiveşte-Te şi-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului şi
nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile şi greşelile
mele, toate câte am păcătuit faţă de Tine, din tinereţile mele până
în ziua şi ceasul de acum, fie cu ştiinţă, fie din neştiinţă, cu
cuvântul sau fapta, sau cu gândul, sau cu cugetul, cu deprinderile
şi cu toate simţurile mele. Şi pentru rugăciunile aceleia ce fără de
prihană Te-a născut pe Tine, ale preacuratei şi pururea Fecioarei

10
Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată şi ocrotitoarea şi
izbăvitoarea mea, învredniceşte-mă fără de osândă să mă împăr-
tăşesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele şi
înfricoşătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de
veci, spre sfinţire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare şi spre
sănătatea sufletului şi a trupului şi spre ştergerea şi pierderea cu
totul a cugetelor, a gândurilor şi a deprinderilor mele celor rele şi
a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene şi întunecate.
Că a Ta este împărăţia şi puterea, slava, cinstea şi închinăciunea,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin”.1
b) După primirea Sfintei Împărtăşanii
„Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că nu m-ai lepădat
pe mine păcătosul, ci părtaş a fi Sfintelor Tale Taine m-ai
învrednicit. Ci, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai
murit şi ai înviat şi ai dăruit nouă aceste înfricoşătoare şi de viaţă
făcătoare Taine, spre binefacerea şi sfinţirea sufletelor şi a trupu-
rilor noastre, dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului
şi a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea
ochilor inimii mele, spre întărirea sufleteştilor mele puteri, spre
credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre desăvârşirea
înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea
dumnezeiescului Tău har şi spre dobândirea împărăţiei Tale. Ca
întru Sfinţenia Ta cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău
pururea şi să nu mai viez mie, ci Ţie, Stăpânului şi
Binefăcătorului nostru. Şi aşa, ieşind dintru această viaţa întru
nădejdea vieţii celei veşnice, să ajung la odihna cea de-a pururea,
unde este glasul cel neîncetat al lăudătorilor şi bucuria cea fără de
1
Basilica.ro

11
sfârşit a celor ce văd frumuseţea cea nespusă a feţei Tale. Că Tu
eşti dorirea cea adevărată şi veselia cea nespusă a celor ce Te
iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi pe Tine Te laudă toată
făptura în veci. Amin”.
„Trupul Tău cel Sfânt. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, să-mi fie spre viaţa de veci şi Sângele Tău cel scump spre
iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie împărtăşania aceasta spre
bucurie, spre sănătate şi veselie. Iar la înfricoşătoarea şi a doua
venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul ca să stau de-a
dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi
ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin”.

Cântecul Potirului
Autor: 
Nichifor Crainic

Când holda tăiată de seceri fu gata

Bunicul și tata
Lăsară o chită de spice în picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,

Bunica și mama
Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaște cinstite și lucii
12
Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e barba lui Domnu Cristos.

Și iată potirul la gură te-aduce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrănește-mă, mamă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viță ce-nfășură crama

Bunica și mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,

Bunicul și tata
În joc de calcâie jucând nestemate
Ce lasă ca rana șiroaie-nspumate,
Copile, grăira, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Și iată potirul la gură te-aduce,

Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.

13
Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
Ești totul în toate și toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
 
Podgorii bogate și lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Privește-te-n vie și vezi-te-n grâne
Și sângeră-n struguri și frânge-te-n pâine,
Tu, viața de-a pururi a neamului meu.

14