Povestea

călătorilor

şi alte poveşti despre remedii

Edward Bach

1
“Povestea Viţei albe (Clematis) însăşi” şi “Povestea Ţintaurei (Centaury) însăşi”
au fost scrise în 1933. “Povestea călătorilor”, “Povestea Stejarului (The Oak
Tree)” şi “O poveste a zodiacului” au fost scrise în 1934. “Nucul (The Walnut
Tree)” a fost scrisă în 1935.

Această ediţie © The Bach Centre, 2014.

Copierea şi difuzarea acestei publicaţii este permisă în scopuri necomerciale cu

condiţia să nu se schimbe nimic. Toate celelalte drepturi rezervate.

1.0

Traducere: Bianca-Minerva Tăzlăoanu BFRP

Vizitaţi www.bachcentre.com pentru mai multe

texte şi informaţii gratuite despre activitatea The
Bach Centre.

The Dr Edward Bach Centre

Mount Vernon
Bakers Lane
Brightwell-cum-Sotwell
Oxon OX10 0PZ
United Kingdom

2
 Cuprins
Pagina
O notă din partea editorului 4
“Povestea călătorilor” 5
“Povestea Viţei Albe (Clematis) însăşi” 10
“Povestea Ţintaurei (Centaury) însăşi” 12
“O poveste a zodiacului” 14
“Povestea Stejarului (The Oak Tree)” 17
“Nucul (The Walnut Tree)” 19

3
 O notă din partea editorului
Lucrările succinte adunate aici se referă toate la indicaţiile
remediilor. Prima şi cea mai lungă datează de la începutul lui
1934, când Dr Edward Bach descoperise şaisprezece remedii pe
care le-a împărţit în doisprezece “vindecători” şi patru “ajutoare”.
Ultima şi cea din urmă a fost scrisă în 1935, cu puţin înainte ca
Bach să-şi termine sistemul şi să reclasifice cele 38 remedii în
şapte grupuri, renunţând la organizarea în vindecători/ajutoare şi
perfecţionând şi reconcentrându-se asupra indicaţiilor pentru
fiecare floare.
Obişnuiţi să aibă 38 de remedii din care să aleagă, cititorii
moderni pot găsi unele din aceste descrieri timpurii
deconcertante: noi am avea dreptate de exemplu să ne întrebăm
dacă Fagul (Beech) nu ar fi un nume mai bun pentru
personalitatea Apei de Izvor (Rock Water) din “The Travellers”
(Călătorii). Dar privite ca documente istorice, chiar şi cele mai
discutabile indicaţii sunt valoroase. Ele oferă o privire fugară
asupra muncii lui Bach la un moment al schimbării, când
creatorul ei înainta încet spre înţelegerea simplă, finală pe care a
realizat-o înaintea de moartea sa.1
The Bach Centre, 2014

1 Vedeţi e.g. www.bachcentre.com/centre/simple.htm pentru mai multe despre

evoluţia istorică a sistemului.

4
Povestea călătorilor

(1934)

5
 O dată ca niciodată; şi este întotdeauna o dată ca niciodată,
şaisprezece călători s-au pornit la drum printr-o pădure.
La început toţi au mers bine, dar după ce ei călătoriseră o
anumită distanţă, unul dintre ei, Turiţa Mare (Agrimony), a
început să fie îngrijorată dacă ei erau pe drumul cel bun. După-
amiaza mai târziu pe măsură ce intrau mai adânc în întuneric,
Creţişoarei (Mimulus) a început să îi fie frică, frică că ei s-au
rătăcit. Când soarele a apus şi întunericul s-a adâncit şi zgomotele
de noapte ale pădurii se auzeau în jurul lor, Trandafirul sălbatic
(Rock Rose) a devenit plin de teroare şi era într-o stare de panică.
La mijlocul nopţii când totul era întunecime, Orzul sălbatic
(Gorse) a pierdut toată speranţa şi a spus, “Eu nu pot să merg mai
departe; mergeţi voi înainte, dar eu voi sta aici aşa cum sunt până
când moartea mă va elibera de suferinţe.”
Stejarul (Oak), pe de altă parte, deşi simţea că totul era pierdut
şi că ei nu vor mai revedea niciodată lumina soareleui a spus, “Eu
voi rezista până la capăt”, şi el a făcut-o într-un mod sălbatic.
Porumbarul sălbatic (Scleranthus) avea ceva speranţă dar
câteodată suferea atât de nesiguranţă şi şovăire, mai întâi dorind

6
să meargă pe un drum şi aproape imediat pe un altul. Viţa albă
(Clematis) înainta greoi, într-un mod liniştit şi răbdător, dar vai,
interesându-se atât de puţin dacă cădea în ultimul somn profund
sau dacă ieşea din pădure.2 Genţiana (Gentian) câteodată încuraja
mult grupul, dar altădată cădea într-o stare de deznădejde şi
depresie.
Ceilalţi călători niciodată nu s-au temut că nu o vor scoate la
capăt şi în felul lor propriu doreau atât de mult să-i ajute pe
tovarăşii lor de drum.
Iarba Neagră (Heather) era foarte sigură că ştia drumul şi
dorea ca toată lumea să urmeze calea ei.3 Cicoarea (Chicory) nu
avea nicio îngrijorare în privinţa terminării călătoriei ci era plină
de solicitudine dacă semenii ei aveau picioarele umflate sau dacă
erau obosiţi sau dacă au avut suficient de mâncat. Cerato nu avea
multă încredere în judecata sa şi dorea să încerce fiecare cărare ca
să fie sigur că nu au greşit, şi mica, modesta Ţintaură (Centaury)
atât dorea să uşureze povara încât ea era gata să ducă bagajul
tuturor. Din nefericire pentru mica Ţintaură (Centaury), în
general ea căra povara celor cei mai apţi să-şi ducă propria povară
deoarece ei ţipau cel mai tare.
Apa de izvor (Rock Water), arzând de dorinţa să dea ajutor,
deprima puţin grupul deoarece critica ceea ce făceau ei greşit,4 şi
totuşi Apa de izvor (Rock Water) ştia drumul. Verbina (Vervain)

2 Cu sistemul complet din care să alegem noi am putea interpreta aceasta a fi

mai degrabă o stare Wild Rose (Măceş). Vedeţi
www.bachcentre.com/healers, pagina 20.
3 Indicaţiile schiţate de Bach pentru Heather (Iarba neagră) au inclus
caracteristici pe care mai târziu el le va găsi reflectate mai bine în Vine (Viţa
de vie).
4 Vedeţi nota introductivă, pagina 4.

7
de asemenea ar fi ştiut de asemenea calea suficient de bine, dar
deşi ea devenise puţin derutată, a perorat mult cu privire la
singurul drum de ieşire din pădure. Slăbănogul (Impatiens), de
asemenea, ştia bine calea către casă, atât de bine încât nu avea
răbdare cu aceia mai puţin rapizi decât el însuşi. Vioreaua de
baltă (Water Violet) călătorise pe acel drum mai înainte şi
cunoştea drumul corect şi totuşi era puţin mândră şi puţin
arogantă că ceilalţi nu înţelegeau. Vioreaua de baltă (Water Violet)
îi considera un pic inferiori.5
Şi în cele din urmă ei toţi au străbătut pădurea .
Acum ei merg ca ghizi pentru alţi călători care nu au mai făcut
călătoria, şi deoarece ei ştiu că există un drum prin ea, şi deoarece
ei ştiu că întunecimea pădurii nu e decât umbrele nopţii, ei merg
precum “gentilomi neînfricaţi”, şi fiecare din cei şaisprezece
vizitatori predau în felul lor lecţia, exemplul necesar.
Turiţa mare (Agrimony) merge fără nicio grijă, şi face glume
despre orice. Creţişoara (Mimulus) nu poate cunoaşte frica;
Trandafirul sălbatic (Rock Rose) în momentele cele mai întunecate
este chiar o întruchipare a curajului calm, netulburat. Orzul
sălbatic (Gorse) în noaptea cea mai întunecată le spune despre
progresul pe care îl vor face când soarele va răsări dimineaţa.
Stejarul (Oak) stă neclintit în furtuna cea mai puternică;
Porumbarul sălbatic (Scleranthus) merge cu siguranţă perfectă;
ochii Viţei albe (Clematis) sunt fixaţi cu bucurie asupra capătului
călătoriei, şi nicio dificultate sau impediment nu o pot descuraja

5 Comparaţi indicaţiile finale pentru Water Violet (Vioreaua de baltă), unde

încrederea în sine şi independenţa sunt mai caracteristice pentru această
personalitate decât mândria şi dispreţul. Vedeţi
www.bachcentre.com/healers, pagina 23.

8
pe Genţiană (Gentian).
Iarba neagră (Heather) a învăţat că fiecare călător trebuie să
meargă în propriul său fel şi umblă liniştit în faţă ca să arate că se
poate face.6 Cicoarea (Chicory), întotdeauna aşteptând să dea o
mână de ajutor, dar numai când i se cere, şi atunci atât de discret.
Cerato cunoaşte atât de bine micile cărări care nu duc nicăieri, şi
Ţintaura (Centaury) întotdeauna îi caută pe cei mai lipsiţi de
putere care găsesc povara lor.
Apa de izvor (Rock Water) a uitat să acuze, doar îşi petrece tot
timpul încurajând.7 Verbina (Vervain) nu mai predică ci arată
calea în tăcere. Slăbănogul (Impatiens) nu cunoaşte graba, ci
zăboveşte printre cei mai din urmă pentru a fi în ritmul lor; şi
Vioreaua de baltă (Water Violet), mai degrabă ca un înger decât ca
un om, trece prin grup ca o adiere de vânt călduţ sau ca o rază de
soare splendid, binecuvântându-i pe toţi.

6 Precum starea negativă, calitatea pozitivă asociată aici cu Heather (Iarba

neagră) de asemenea are în ea un ecou puternic al descrierii de mai târziu
făcute de Bach pentru Vine (Viţa de vie).
7 Din nou, vedeţi nota introductivă, pagina 4.

9
Povestea Viţei albe însăşi (Clematis)

(1933)

10
 Şi vă miraţi că vreau să plec departe? Vedeţi, eu mi-am fixat
gândurile asupra lucrurilor pământeşti, asupra oamenilor
pământeni, şi dacă ei pleacă tot aşa şi eu vreau să-i urmez. Vreau
doar să zbor departe şi să fiu acolo unde sunt ei. Mă puteţi acuza?
Visurile mele, idealul meu, povestea mea. De ce să nu fiu cu toate
aceste lucruri, şi ce puteţi voi să-mi oferiţi mai bun? Nimic din ce
pot vedea. Voi îmi oferiţi doar materialism indiferent, viaţa pe
pământ cu toate nedreptăţile şi durerile ei, şi acolo departe este
visul meu, idealul meu. Mă învinovăţiţi dacă îl urmez?
Şi Viţa albă (Clematis) a venit şi a spus, “Sunt idealurile tale
idealurile lui Dumnezeu? Eşti sigur că îl slujeşti pe El Care te-a
făcut, Care te-a creat, Care ţi-a dat viaţa, sau asculţi doar o altă
fiinţă umană care încearcă să te revendice, şi astfel tu uiţi că eşti
un fiu al lui Dumnezeu cu toată Divinitatea Sa în sufletul tău, şi în
locul acestei realităţi glorioase tu eşti ispitit de exact o altă fiinţă
umană.
Eu ştiu cum tânjim noi să zburăm departe spre tărâmuri mai
minunate, dar, fraţi ai lumii umane, haideţi mai întâi să ne
îndeplinim datoria şi chiar nu datoria noastră ci bucuria noastră,
şi fie ca voi să vă împodobiţi locurile unde locuiţi şi să vă străduiţi
să le faceţi frumoase aşa cum eu mă sforţez să fac gardurile vii
splendide, aşa încât ei m-au numit “Bucuria călătorilor”
(Travellers’ Joy).8

8 Travellers’ Joy este numele popular pentru Clematis vitalba.

11
Povestea Ţintaurei însăşi (Centaury)

(1933)

12
 Eu nu am forţă, da, eu ştiu că nu am forţă, dar de ce? Deoarece
eu am învăţat să urăsc forţa şi puterea şi dominaţia, şi dacă eu
greşesc un pic pe partea slăbiciunii, iertaţi-mă, deoarece este doar
o reacţie la aversiunea de a-i răni pe alţii, şi eu voi învăţa curând
cum să găsesc echilibrul când nici nu rănesc nici nu sunt rănită.
Dar doar pentru o clipă eu mai degrabă aş suferi decât să cauzez
pentru un moment durere fratelui meu.
Aşa încât fiţi foarte răbdători cu micuţa voastră Ţintaură
(Centaury), ea nu are forţă, ştiu, dar este o neputinţă pe partea
bună, şi în curând eu voi creşte mai mare şi mai puternică şi mai
frumoasă până când mă veţi admira cu toţii din cauza forţei pe
care am să v-o aduc.

13
O poveste a zodiacului

(1934)

14
 Când Dumnezeul nostru, Fratele Măreţ al omenirii, a
considerat că e momentul ca noi să învăţăm încă o altă lecţie din
marea Carte a Vieţii, vestitorul a venit în toată splendoarea în
întunericul nopţii, în răceala iernii când viaţa fizică este restrânsă
spre interior, şi a vestit noua revelaţie a unui alt aspect al
Dragostei pe care omul acum creştea suficient de puternic ca să o
suporte. Dar oamenii au fost îngrozitor de speriaţi de Lumină şi
de Îngeri, astfel în loc să simtă bucurie şi fericire, lor a trebuit să li
se spună să nu se teamă că Pacea şi Bunăvoinţa vor veni la ei.
Aceste veşti ei le-au ascultat cu genunchii îndoiţi, cu ochii plecaţi
în jos, ca să se asigure că pământul sigur, pe care îl ştiau, era încă
sub picioarele lor, căci numai de acesta erau ei siguri. Acum
pământul pe care au trăit ei şi care le-a dat hrană din abundenţă,
avea multe plante pentru vindecarea lor dar pe acestea ei trebuiau
să le găsească singuri.
Fraţii înţelepţi ai omenirii care cu mult timp în urmă au primit
veştile fericite de la stele au căutat aceste plante,9 aceşti adevăraţi
prieteni ai omului, care deţineau puteri pentru vindecarea lor şi ei
i-au găsit pe cei Doisprezece Vindecători datorită celor Patru
Ajutoare.

9 Căutările lui Bach pentru corespondenţe între remedii şi semnele astrologice

pot fi o parte esenţială a ipotezei sale timpurii că ar exista douăsprezece
remedii principale, deşi o scrisoare scrisă în 1933 deja exprima îndoieli:” Eu
sunt precaut în privinţa astrologiei… Eu nu doresc să fiu asociat cu nimic
dogmatic, până când nu sunt sigur.” Pe la 1936 a fost clar că astrologia a fost
una din piesele “eşafodajului” pe care Bach l-a folosit ca să-l ajute să
construiască sistemul, dar de care sistemul finit nu mai avea nevoie.

15
 Cele Patru Ajutoare erau credinţa într-o lume mai bună pe care
ei sperau să o atingă într-o zi, acum reflectată în tufa foarte
aprinsă a Orzului sălbatic (Gorse). Neclintirea Stejarului (Oak)
care a înfruntat toate furtunile, oferind adăpost şi sprjin lucrurilor
mai slabe. Bunăvoinţa de a fi de folos a Ierbii negre (Heather) care
era bucuroasă să acopere cu frumuseţea ei simplă spaţiile aride
bătute de vânt, şi izvoarele pure tâşnind din pietre,10 aducând
strălucire şi înviorare celor istoviţi şi suferinzi după bătălie.

10 O referinţă la remediul Rock Water (Apa de izvor), singurul remediu Bach

care nu foloseşte flori.

16
Povestea Stejarului (The Oak Tree)

(1934)

17
 Într-o zi, şi nu cu foarte mult timp în urmă, un bărbat se
sprijinea de un stejar (oak tree) într-un parc vechi din Surrey, şi el
a auzit ce gândea stejarul (oak tree). Acum aceasta sună foarte
nostim, dar ştiţi, copacii chiar gândesc, şi unii oameni pot înţelege
ce gândesc ei.
Acest bătrân stejar (oak tree), şi el era un stejar (oak tree) foarte
bătrân, îşi spunea sieşi, “Cât le invidiez pe acele vaci de pe pajişte
care pot merge pe câmp, şi iată eu sunt aici; şi totul în jur atât de
frumos, atât de minunat, vremea frumoasă şi brizele şi ploaia şi
totuşi eu sunt fixat pe loc.”
Şi ani mai târziu bărbatul a aflat că în florile stejarului (oak
tree) exista o mare putere, puterea de a vindeca mulţi oameni
bolnavi, şi aşa el a adunat florile stejarilor (oak trees) şi le-a
transformat în leacuri, şi o grămadă de oameni au fost vindecaţi şi
făcuţi bine din nou.
La câtva timp după aceasta într-o după amiază fierbinte de
vară, bărbatul stătea lungit la marginea unui ogor aproape
adormit, şi el a auzit un copac gândind, întrucât unii oameni pot
auzi copacii gândind. Copacul îşi vorbea sieşi pe tăcute, şi el
spunea, “Eu nu le mai invidiez pe vacile care se pot plimba pe
pajişti, deoarece eu pot merge în toate cele patru colţuri ale lumii
ca să-i vindec pe oamenii care sunt bolnavi”, şi bărbatul a privit în
sus şi a văzut că era un stejar (oak tree) care gândea.

18
Nucul (The Walnut Tree)

(1935)

19
 Acest remediu, Nucul (Walnut), este remediul stărilor de
progres, apariţia primilor dinţi, pubertate, schimbare în viaţă.
De asemenea pentru marile decizii luate în timpul vieţii,
precum schimbarea religiei, schimbarea profesiei, schimbarea
ţării.
El este remediul pentru o mare schimbare. Remediul pentru
aceia care au decis să facă un pas mare înainte în viaţă. Decizia de
a păşi înainte, de a rupe vechi convenţii, de a părăsi vechi limite şi
restricţii, şi de a porni pe o cale nouă şi mai bună, aduce adesea cu
ea suferinţă fizică din cauza regretelor uşoare, a uşoarelor dureri
sfâşietoare la despărţirea de vechi legături, vechi asocieri, vechi
gânduri.
Acest remediu va alina şi va ajuta la înlăturarea reacţiilor fizice
în astfel de condiţii, indiferent dacă pasul înainte care se face este
de natură mintală sau fizică.
El este remediul care ne ajută să trecem prin toate astfel de
stări fără regrete, fără amintiri ale trecutului, fără frici de viitor, şi
prin urmare ne salvează de suferinţe mintale şi fizice care sunt
atât de des asociate cu astfel de evenimente.
Fără îndoială, un mare sfărâmător de schimbări. Atât al
lucrurilor din trecut numite în mod obişnuit ereditate, cât şi a
circumstanţelor prezentului.

20