Anexă

la Ordinul Procurorului General interimar

nr. 28/11 din 01 august 2019

GHID
privind investigarea şi judecarea infracțiunilor
motivate de ură

1
 CUPRINS
I. DISPOZIŢII INTRODUCTIVE .................................................................................................. 3
1.1. Necesitatea elaborării ghidului ............................................................................................. 3
1.2. Concepții, valori sociale și relevanța .................................................................................... 3
II. ANALIZA INFRACŢIUNILOR MOTIVATE DE URĂ ........................................................ 4
2.1. Infracțiuni motivate de ură ................................................................................................... 4
2.2. Discursul instigator la ură ..................................................................................................... 6
2.3. Relația dintre discursul instigator la ură și libertatea de exprimare ................................ 8
2.4. Identificarea infracțiunii motivate de ură ......................................................................... 10
2.5. Tipuri de reglementare ....................................................................................................... 12
2.5.1. Infracțiune specială ....................................................................................................................... 12
2.5.2. Semn calificativ (agravantă specială) ............................................................................................ 14
2.5.3. Circumstanță agravantă generală................................................................................................... 14
III. OBLIGAŢIA POZITIVĂ A STATULUI DE INVESTIGARE EFECTIVĂ. .................... 15
3.1. Standarde internaționale ..................................................................................................... 16
3.1.1. Convențiile ONU în domeniul drepturilor omului ........................................................................ 16
3.1.2. Protecția europeană ....................................................................................................................... 19
3.1.3. Obligaţiile pozitive ale statelor semnatare ale Convenţiei Europene, cu privire la infracţiunile
motivate de ură ........................................................................................................................................ 20
3.2. Mecanisme naționale de protecție împotriva discriminării ............................................ 23
IV. METODE ȘI TEHNICI DE INVESTIGARE ....................................................................... 26
4.1. Aspecte particulare .............................................................................................................. 26
4.2. Împrejurările care urmează a fi demonstrate ................................................................... 27
4.2.1. Obiectivul nr.1: Ce faptă s-a comis și care este natura ei? ............................................................ 27
4.2.2. Obiectivul nr.2: Unde s-a comis fapta și când a fost săvârșită? .................................................... 29
4.2.3. Obiectivele nr.3 și 4: Cine este autorul faptei și cu ajutorul cui a fost .......................................... 29
comisă infracțiunea?................................................................................................................................ 29
4.2.4. Obiectivul nr.5: Cu ce scop și din ce motiv a fost comisă infracțiunea? ....................................... 30
4.2.5. Obiectivul nr.6: În ce mod a fost comisă infracțiunea? ................................................................. 31
4.2.6. Obiectivul nr.7: Cine și în ce măsură este prejudiciat? ................................................................. 32
4.3. Cruzimea cu care este comisă infracţiunea ....................................................................... 32
4.4. Algoritmul de investigare .................................................................................................... 33
4.4.1. Planificarea investigării ................................................................................................................. 35
4.4.2. Cercetarea la fața locului ............................................................................................................... 36
4.4.3. Audierea victimei/părții vătămate ................................................................................................. 37
4.4.4. Identificarea/audierea martorilor .................................................................................................. 38
4.4.5. Particularități privind interacțiunea cu victimele și martorii ......................................................... 38
a) Reticența victimelor de a comunica despre săvârșirea infracțiunii ..................................................... 39
b) Evaluarea fără prejudecăți a credibilității martorilor .......................................................................... 40
c) Abordarea conflictelor cu victimele .................................................................................................... 40
d) Cooperarea cu avocații sau reprezentanții victimei ............................................................................ 41
4.4.6. Audierea specialistului .................................................................................................................. 42
4.4.7. Efectuarea perchezițiilor, ridicărilor, măsurilor speciale de investigații ....................................... 42
4.4.8. Audierea făptuitorului .................................................................................................................. 43
4.4.9. Combaterea argumentelor apărării ................................................................................................ 43
V. EXAMINAREA CAUZELOR ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ ......................................... 46
5.1. Aspecte generale ................................................................................................................... 46
5.2. Reprezentarea acuzării și administrarea probelor ........................................................... 47
5.3. Discursul procurorului ........................................................................................................ 47
VI. STRATEGII DE INTERACŢIUNE CU MASS-MEDIA ..................................................... 48
VII. DISPOZIȚII FINALE ............................................................................................................ 49
Principalele surse utilizate la realizarea Ghidului....................................................................... 49

2
 I. DISPOZIŢII INTRODUCTIVE

1.1. Necesitatea elaborării ghidului

Ghidul privind investigarea şi judecarea infracţiunilor motivate de ură (în
continuare – Ghid) este elaborat în conformitate cu prevederile art.11 alin.(1) lit.f)
din Legea cu privire la Procuratură și pct.9 lit.e), pct.12 și pct.14 din Capitolul II al
Regulamentului privind actele normative ale Procuraturii, aprobat prin ordinul
Procurorului General nr.24/28 din 12.06.2018, în conformitate cu prevederile art.531
alin.(4) din Codul de procedură penală, în scopul asigurării aplicării corecte şi
uniforme a legislaţiei materiale și procesual penale, eficientizării procesului de
prevenire și combatere a activităţilor infracţionale motivate de ură.
Elaborarea Ghidului s-a efectuat pentru realizarea Planului național de acțiuni
în domeniul Drepturilor Omului1, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.89 din
24.05.20182, având ca obiectiv protecţia împotriva discriminării, prin asigurarea
capacităţilor organelor de urmărire penală, procurorilor de a aplica eficient legislaţia
penală privind infracţiunile motivate de ură.
Noțiunile speciale utilizate în prezentul Ghid urmează a fi interpretate și
aplicate în sensul noțiunilor specificate în Codul penal, Codul de procedură penală,
Legea nr.121/25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, precum și în alte acte
normative.

1.2. Concepții, valori sociale și relevanța

Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute şi devin
cunoscute doar în măsura în care sunt însuşite. A devenit o necesitate ca fiecare
individ să posede cunoştinţe suficiente pentru a conştientiza datele problemei, iar
ulterior pentru a cultiva şi promova toleranţa şi respectul faţă de/între toţi membrii
societăţii. Între timp, Republica Moldova a cunoscut o perioadă de reformări în varii
domenii ale convețuirii sociale.
Infracţiunile motivate de ură reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului,
fapt care necesită reacție adecvată și acțiuni eficiente. Aceste fapte reprezintă o
preocupare serioasă în lume, iar obiecvitul abordării şi combaterii adecvate a
infracţiunilor cu motivaţie discriminatorie este asumat la nivel internaţional, precum
şi la nivel naţional în multe ţări care au adoptat politici strategice specifice.
Infracțiunile motivate de ură se disting de altele prin faptul că autorul
transmite un mesaj despre victimă și despre dreptul acesteia de a aparține societății
respective. Asemenea infracțiuni afectează coeziunea socială, provocând cicluri de
violență cu impact profund nu numai asupra victimei directe, dar și a grupului cu
care victima se identifică.
Esenţa unor astfel de fapte este că, în afara daunelor fizice, victima este
supusă unor daune psihologice considerabile din cauza faptului că reprezintă un
anumit grup specific. Deși, deseori vor rezulta în aducerea unor daune fizice sau
materiale, motivul primar al infracţiunilor motivate de ură este de a exprima faptul că
persoanele în cauză sau grupurile lor sunt nedorite și neacceptate.
Aceasta diferenţiază infracţiunile de acest fel de infracţiunile ordinare.
Recunoaşterea acestei distincţii este deosebit de importantă pentru condamnarea
1
A se vedea: pct.2.2. (4.Domeniul de intervenţie: Nediscriminarea şi egalitatea) din Planul operaţional de acţiuni al
Procuraturii, aprobat prin Ordinul Procurorului General nr.39/28 din 06.09.2018
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.295-308, art.457

3
eficientă a infracţiunilor motivate de ură şi restabilirea dreptăţii în cazul victimelor,
care au dreptul ca motivele de prejudecată să fie investigate în mod explicit ca o
componentă a dreptului lor la un remediu efectiv.
De fapt, standardele internaţionale stabilesc o obligaţie clară a statelor
pentru a investiga în mod activ eventualele motive de prejudecată, legate de
infracţiune.
Necesitatea prevenirii și combaterii comprehensive a acestor infracțiuni, de
rând cu stabilirea unui cadru normativ eficient, educarea toleranței și nediscriminării
în societate, dar și pregătirea profesională a personalului implicat în justiția penală,
devin prioritate în domeniul juridic. Doar prin aplicarea eficientă a legislației
referitoare la infracțiunile motivate de ură se vor stimula și dezvolta valorile sociale
ale egalității. Or, condamnarea reală a cazurilor bazate pe prejudecăți va avea ca
efect transmiterea unui mesaj clar infractorilor despre netolerarea unor asemenea acte
într-un stat de drept, în care demnitatea umană, drepturile și libertățile fundamentale
reprezintă valori supreme.

II. ANALIZA INFRACŢIUNILOR MOTIVATE DE URĂ

2.1. Infracțiuni motivate de ură

”Infracţiuni motivate de ură” reprezintă un termen umbrelă care se referă la
infracţiunile comise de făptuitor pe baza unei motivaţii discriminatoare. Chiar dacă
nu este menţionată expres în legislaţia naţională, categoria de infracţiuni motivate
de ură ajută practicienii şi teoreticienii din domeniul dreptului penal să abordeze un
tip de infracţiuni pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi organizaţiile
internaţionale le-au evidenţiat ca având un impact negativ deosebit asupra
societăţilor democratice.3
Ele reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului, care
necesită un răspuns eficient şi competent. Efectul psihologic asupra persoanei şi
grupului în cauză poate fi de lungă durată şi are un impact profund distructiv, atât
asupra persoanei, comunităţii din care el/ea face parte, cât şi asupra întregii
societăţi.4
Infracțiunile motivate de ură sunt mai periculoase prin natura sa, ori pot
provoca tensiuni sociale și chiar separa societatea, prin urmare și atitudinea
organelor trebuie să fie corespunzătore după modul de reacționare, profilaxie,
preîntâmpinare, urmărire și prevenție.
În cadrul reuniunii Consiliului Ministerial de la Maastricht din decembrie
5
2003 Statele participante din cadrul OSCE au recunoscut pericolele reprezentate de
infracţiunile motivate de ură și și-au luat angajamentul de a le combate. În consecință,
Statele membre ale OSCE au adoptat o serie de decizii prin care au mandatat ODIHR
(Office for Democratic Institutions and Human Rights)6 să aibă în atenţie
infracţiunile motivate de ură. Statele şi-au luat angajamentul de a „lua în considerare
3
Combaterea infracţiunilor motivate de ură. Ghid pentru practicieni şi decidenţi. Centrul de Resurse Juridice,
Bucureşti, iunie 2015 / http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2015/01/Combaterea-infractiunilor-motivate-de-
ura.Ghid-pentru-practicieni-si-decidenti.pdf
4
Memorandum. Evaluarea legislaţiei şi a practicilor referitoare la infracţiunile motivate de prejudecată. Chișinău 2014
/ http://egalitate.md/wp-content/uploads/2016/04/Raport-de-activitate-20132-4-1.pdf
5
Decizia Consiliului Ministerial al OSCE nr.4/03, Maastricht, 2 decembrie 2003/
https://www.osce.org/mc/19382?download=true
6
https://www.osce.org/odihr

4
posibilitatea adoptătării sau consolidării, după caz, a legislaţiei care interzice
discriminarea bazată pe ură, sau instigarea la infracţiunile motivate de ură…”7
De ce este important ca sistemele naționale de drept să utilizeze noțiunea de
infracțiune motivată de ură?
Dacă în cadrul urmaririi şi al condamnării se ia în considerare mobilul
bazat pe prejudecată, se realizează o recunoaştere publică a experienţei victimei.
Acest lucru poate, la rândul său, să inspire încrederea altor membri ai
comunităţii cu privire la faptul că infracţiunile motivate de ură nu vor ramâne
nepedepsite. Reglementarea condamnării sociale a infracţiunilor motivate de ură
este importantă pentru comunitățile afectate și poate consolida încrederea în
sistemul justiției penale, reparând astfel fisurile sociale.
Ţările care dispun de mecanisme eficiente de colectare a datelor relevă, de
obicei, un nivel mai ridicat al infracţiunilor motivate de ură decât țările care nu
dispun de sisteme eficiente pentru colectarea datelor. Totuşi, în aceste ţări datele
obţinute din studii sociale, de la organizaţiile neguvernamentale, precum și de la alte
organisme de monitorizare pot evidenţia o problemă care nu a fost detectată şi
soluţionată de sistemele existente8.
Termenul „crime din ură” („hate crimes”) este foarte cunoscut în ţările care
luptă cu discriminarea unor grupuri sociale. Ele de asemenea sunt cunoscute și ca
infracțiuni motivate de prejudecată. În esență este un act infracţional motivat de
prejudecăţi sau idei preconcepute cu privire la anumite grupuri care includ, dar
nu se limitează la: etnie, identitate de gen, dizabilitate, limbă, naționalitate,
religie, orientare sexuală, etc.
Infracţiunile motivate de intoleranţă faţă de anumite grupuri din societate sunt
descrise ca fiind infracţiuni motivate de ură. Infracţiunile motivate de ură sunt
manifestări violente de intoleranţă și au un impact profund nu numai asupra victimei
directe, dar şi a grupului cu care victima se identifică.9
Mobilul bazat pe o prejudecată diferențiază infracţiunile motivate de ură de
celelalte infracţiuni. O infracţiune motivată de ură nu este o anumită infracţiune. Ea
poate fi un act de intimidare, ameninţări, provocarea de pagube asupra bunurilor, un
atac, omuciderea sau orice altă infracţiune.
Termenul „infracţiune motivată de ură” sau „infracţiune motivată de
prejudecăți” descrie așadar mai curând un tip de infracţiune, decât o anumită
infracţiune prevăzută de un cod penal. O persoană poate comite o infracţiune
motivată de ură într-o ţară unde nu există nicio sancţiune penală specială pentru
intoleranţă sau prejudecată. Termenul descrie mai degrabă un concept decât o
definiţie legală.10
Literal, expresiile „infracţiuni motivate de ură” sau „mobil bazat pe ură” pot fi
neclare. Multe infracţiuni care au ca motivaţie ura, în sens generic, nu sunt clasificate
ca fiind infracţiuni motivate de ură. Crima, de exemplu, are deseori ca motivaţie ura,

7
Decizia Consiliului Permanent nr. 621 “Toleranța și lupta împotriva rasismului, xenofobiei și discriminării”,
www.osce.org/mc/documents.html.
8
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului
din cadrul OSCE/ https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true
9
Ibidem
10
Ibidem

5
însă nu este o „infracţiune motivată de ură” decât dacă victima a fost aleasă în baza
unei caracteristici protejate.
Invers, o infracţiune în care autorul nu simte „ura” faţă de o anumită victimă
poate fi totuşi considerată ca fiind o infracţiune motivată de ură.
Ura este o stare emoţională foarte precisă şi intensă, și este posibil ca ea să nu
descrie în mod adecvat majoritatea infracţiunilor motivate de ură.
Prejudecata are un sens mai amplu decât ura, iar un motiv bazat pe
prejudecată necesită numai existenţa unei forme de intoleranţă faţă de o caracteristică
personală. Prejudecata poate fi direcţionată către o persoană, sau o caracteristică sau
o idee (victima simbolizând acea caracteristică sau idee)11.
Infracțiunea motivată de ură este produsul unei atitudini, stări de spirit, mod de
percepere, de aceea și includerea sa într-un capitol aparte din partea specială a
Codului penal nu este posibilă.

2.2. Discursul instigator la ură

O importantă distincție trebuie operată între infracțiuni motivate de ură („hate
crimes”) și „discursul instigator la ură” („hate speech”). Acestea nu sunt sinonime și
legătura cauzală de la limbaj/discurs la act penal/infracțiune nu trebuie asumată ca
fiind una certă și automată.
Discursul instigator la ură este o manifestare asociată unor fenomene conexe
precum: intoleranţa, discriminarea, excluziunea socială a unor persoane aparținând
unor grupuri sau chiar asupra grupurilor, folosirea unor stereotipuri sau prejudecăţi.
El se manifestă, de regulă, prin: incitarea la excludere sau violență asupra unor
persoane sau grupuri de persoane, propagarea unor stereotipuri negative la adresa
acestora sau prin negarea unor evenimente istorice în care aceste grupuri au avut de
suferit (de exemplu: Holocaust-ul, sclavia/robia, perioadele de negare a drepturilor
civile și politice).
Deşi acest termen este utilizat foarte frecvent, nu putem vorbi despre o
definiție universal acceptată a acestuia. O posibilă definiție a fost oferită de CoE în
Recomandarea 97(20) a Comitetului de Miniștri, prin care se consideră că discursul
instigator la ură reprezintă “toate formele de exprimare care diseminează, incită,
promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, anti-semitismul sau alte forme de
ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranța exprimată de naționalismul agresiv
sau etnocentrism, discriminare și ostilitate împotriva minorităților, imigranților și
descendenților imigranților”12.
Dacă folosim accepţiunea din Recomandarea (97)20 pentru a compara
discursul de ură cu infracţiunile motivate de ură, observăm că discursul de ură nu
este prin definiţie o infracţiune, dar poate deveni, în anumite contexte.
Este de menționat că Memorandumul explicativ la Recomandarea (97) 20
conține, la pct.33 și 34, viziuni care ar trebui luate în considerare cu prioritate atunci
când este vorba despre sancționarea discursului instigator la ură13.
Legea penală nu prevede întodeauna cele mai potrivite măsuri pentru anumite
cazuri de discurs instigator la ură. Pentru combaterea discursului instigator la ură,

11
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true
12
Memorandum explicativ la Recomandarea nr.R (97) 20 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la
„Discursul de ură”, adoptată de către Comitetul de Miniştri la 30 octombrie 1997/
http://apel.md/files/docs/Rec_97_20_discursul_de_ura_ro.pdf
13
Ibidem

6
mai multă flexibilitate prezintă mijloacele prevăzute de reglementările care nu au
caracter penal.
O cale de identificare a discursului instigator la ură a fost propusă de Bikhu
Parekh (2006), prin raportare la trei trăsături specifice, care îl deosebesc de alte
forme de exprimare ofensatoare. Astfel, discursul instigator la ură:
 „țintește un individ sau un grup de indivizi pe baza anumitor caracteristici”,
 „stigmatizează victima prin aceea că îi atribuie un set de trăsături
constitutive care sunt văzute în general ca profund indezirabile”
 și desemnează o formă de exprimare în care „grupul țintit este proiectat în
afara limitelor normale ale relațiilor sociale.”14
Căile de comunicare prin care este transmis discursul de ură pot fi verbale, în
mediul online, în publicaţii pe hârtie sau chiar prin simboluri desenate. Discursul de
ură în mediul online merită o atenţie specială din partea autorităţilor, din perspectiva
efectului multiplicator pe care îl are internetul asupra diseminării mesajului.
Spre exemplu, discursurile de ură sub forma propagandei rasiste şi xenofobe
promovate prin internet reprezintă fapte pe care CoE le consideră suficient de grave
încât să propună sancţionarea lor prin pedepse penale atunci când reprezintă
următoarele fapte: distribuirea materialelor rasiste și xenofobe prin intermediul
sistemelor informatice; amenințarea bazată pe o motivație rasistă și xenofobă;
negarea, minimalizarea grosolană, aprobarea sau justificarea genocidului ori a
crimelor împotriva umanității15.
În cazuri de violenţă, statele trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a
demasca orice fel de motivaţie rasistă şi orice posibilă legătură dintre violenţă şi ură
sau prejudecăţi bazate pe originea etnică a victimelor.
Aceasta este o obligaţie de mijloace pentru autorităţi, care trebuie să strângă
probe, să exploreze orice măsuri practice prin care pot afla adevărul şi să ia decizii
argumentate, imparţiale şi obiective, fără să omită elemente suspecte care ar putea
duce spre motivaţia rasistă. Obligaţia este una de mijloace (sau de diligenţă),
deoarece autorităţile trebuie să urmeze toţi paşii rezonabili şi să depună toate
eforturile necesare, în funcţie de circumstanţele cazului, fără a fi obligaţi însă să
ajungă la un anumit rezultat.
Discursul de ură devine relevant în discuţia despre infracţiunile motivate de
ură şi atunci când îl privim din perspectiva materialului probator. Mai precis,
dovezile privind discursul de ură exprimat de către făptuitor în legătură cu săvârşirea
unei anumite infracţiuni, poate ajuta organele de urmărire penală sau instanţa să
reţină şi aplicarea circumstanţei agravante din Codul penal sau să circumscrie faptele
ca fiind infracţiuni motivate de ură/prejudecată.
Un exemplu de caz în care discursul de ură a fost relevant pentru considerarea
infracţiunilor de către organele de urmărire penală ca fiind motivate de ură este un
caz din Ungaria privind atacuri la adresa romilor, în anii 2008 şi 2009. Mai multe
comunităţi de romi au fost ţinta unei serii de violenţe desfăşurate în maniere similare,
făcându-se uz de arme şi cocktailuri Molotov. În urma atacurilor, unii locuitori ai
comunităţilor respective au fost răniţi şi alţii ucişi. În unul dintre cazuri, organele de
urmărire penală au observat că suspecţii erau îmbrăcaţi cu haine care exprimau
14
Parekh, B. 2006.„Hate Speech.Is there a case for banning?‟ in Public Policy Research.December 2005 - February
2006 (Vol. 12 (4): 213-223), p. 214.
15
A se vedea mai multe informaţii în Anne Weber, Manual on Hate Speech [Manual privind discursul de ură], 2009.

7
aderenţa la ideologii de extremă dreapta, iar unul dintre ei avea tatuate pe corp
versuri cu mesaj rasist anti-romi16.

2.3. Relația dintre discursul instigator la ură și libertatea de exprimare

Există un acord larg privind importanța dreptului la o exprimare liberă pentru
funcționarea democratică a oricărei societăți. Respectarea acestui drept este o
condiție necesară, nu însă și suficientă, pentru ca vocea cetățenilor să fie auzită, iar
ideile să fie discutate și examinate critic în spațiul public.
În același timp, însă, toate democrațiile limitează sau interzic anumite tipuri de
discursuri, considerate a fi dăunătoare sau periculoase. O parte dintre documentele
internaționale care stabilesc importanța exprimării libere conțin și precizări privind
situațiile în care acest drept poate fi limitat. Astfel, conform Curții Europene a
Drepturilor Omului, reglementarea discursului care incită la ură este necesară pentru
"a preveni şi sancționa toate formele de expresie care răspândesc, instigă,
promovează sau justifică ura bazată pe intoleranță".17
Relația dintre cele două concepte este importantă pentru că atât libera
exprimare, cât și egalitatea între cetățeni, implicit dreptul acestora de a nu fi
discriminați, sunt principii fundamentale în contextul unei societăți democratice.
Discuțiile de pe agenda organizațiilor de profil și din literatura academică punctează
tensiunea între cele două principii și dificultatea de a identifica măsuri prin care să se
combată discursul care incită la ură lezând cât mai puțin libertatea de exprimare. Pe
de altă parte, libertatea de exprimare nu este absolută, ci este supusă unor restricții
justificate de necesitatea protejării drepturilor indivizilor și grupurilor.
O perspectivă atentă asupra monitorizării discursului care incită la ură ar trebui
să localizeze preocuparea față de acest fenomen în activitatea instituțiilor și
organizațiilor care activează în domeniul respectării drepturilor omului și în cea de
semnalare și combatere a discriminării18.
Poziția ONU în ceea ce privește definirea și instrumentarul legal de
contracarare a discursului instigator la ură a fost reafirmată, prin Înaltul Comisariat
pentru Drepturile Omului, de către Navi Pillay.19 Remarcând faptul că schimbările
survenite în ultimul timp în procesele demografice, fluxurile de migrație și
omniprezența comunicării prin internet creează contexte în care indivizii sunt în mod
inevitabil expuși diversității. Înaltul Comisar subliniază probabilitatea ridicată de
apariție a unor tensiuni și conflicte între grupuri. În acest context, importanța
existenței unei înțelegeri comune asupra a ceea ce desemnează exprimările ce incită
la ură, precum și claritatea instrumentelor a căror aplicare să prevină sau să corecteze
acest fenomen este crucială.
Pentru o mai bună percepție a discursului instigator la ură sunt de evidențiat
principiile fundamentale în ce vizează libertatea de exprimare statuate atât în

16
Amnesty International, Violent attacks against Roma in Hungary: Time to investigate racial motivation [Atacuri
violente împotriva romilor în Ungaria: E timpul să fie investigată motivaţia bazată pe rasă], 2010, p.30. Cazul
„Szigetvár”, în care la data de 22 ianuarie 2008, o femeie şi fiica ei de etnie romă au fost atacate de cinci tineri în timp
ce se întorceau acasă în localitatea Szigetvár.
17
Studiul ”Discursul instigator la ură în România”, 2014 / http://www.fdsc.ro/library/files/studiul_diu_integral.pdf
18
Ibidem
19
În cadrul prelegerii găzduite de London School of Economics, sub titulatura „Freedom of Expression and incitement
to hatred in the context of International Human Rights Law‟, Londra, 15 februarie 2013.
http://www.ohchr.org/en/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=13018&LangID=E

8
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, art.10 alin.2 din Convenția europeană stabilește „Executarea acestor20
libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi,
condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare,
într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau
siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii
sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica
divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi
imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Totodată, art.17 completează „Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate
fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare
de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea
drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce
limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această
convenţie.”
La rândul său, Curtea Europeană precizează că “libertatea de exprimare
constituie unul din fundamentele esenţiale ale societăţii democratice, şi una dintre
condiţiile de bază ale progresului societăţii şi ale autorealizării individuale. [...]
libertatea de exprimare nu vizează doar informaţiile sau ideile primite favorabil sau
considerate a fi inofensive sau indiferente, ci şi cele care ofensează, şochează sau
incomodează statul sau orice parte a populaţiei; acestea sunt cerinţele pluralismului,
toleranţei şi înţelegerii, fără de care nu poate exista o societate democratică. Acest
lucru înseamnă, printre altele, că fiecare "formalitate", "condiție", "restricție" sau
"pedeapsă" impusă în acest domeniu trebuie să fie proporțională cu scopul legitim
urmărit”21.
Principiul enunțat este completat prin cauza Erbakan v. Turkey22 unde Curtea
stabilește că „Toleranța și respectul pentru demnitatea egală a tuturor ființelor umane
constituie bazele unei societăți democratice, pluraliste. În aceste condiții, ca o
chestiune de principiu, poate fi considerată necesară, în anumite societăți democratice
de a sancționa sau chiar preveni toate formele de exprimare care răspândesc, incită,
promovează sau justifică ura bazată pe intoleranță [...], cu condiția ca orice
"formalități", "condiții", "restricții" sau "sancțiuni" impuse sunt proporționale cu
scopul legitim urmărit.”
Cadrul legal national transpune aceste principii prin noțiunea oferită în Legea
cu privire la libertatea de exprimare „discurs care incită la ură – orice formă de
exprimare care provoacă, propagă, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia,
antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă”23. Reieșind din
conţinutul discursului instigator la ură acesta poate cădea, fie sub incidenţa procedurii

20
Art.10 alin.(1) din Convenția europeană: ”Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără
a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie
sau televiziune unui regim de autorizare”.
21
CEDO Hotărârea din 07.12.1976 Handyside v. the United Kingdom, § 49 /
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-57499%22]}
22
CEDO Hotărârea din 06.07.2006 Erbakan v. Turkey, § 56 /
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-76232%22]}
23
Art.2 din Legea nr. 64/23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare, MO nr.117-118/355 din 09.07.2010

9
civile, fie sub incidența legislaţiei penale și, în consecință, fiind tratat drept
infracțiune motivată de ură.
În contextul cadrului legal național, discursul instigator la ură poate fi privit
ca infracțiune motivată de ură separată în condițiile în care cade sub incidența art.346
sau art.176 din Codul penal.
Astfel, art.346 din Codul penal pedepsește „Acţiunile intenţionate, îndemnurile
publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre
aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase,
spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau
indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în
funcţie de apartenenţa lor naţională, etnică, rasială sau religioasă”.
După caz, discursul instigator la ură poate fi privit și prin prisma art.176 din
Codul penal care pedepsește orice susținere a comportamentului discriminatoriu în
special, săvârşit prin intermediul mijloacelor de informare în masă sau prin
amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice. Art.346, la
rândul său, este limitat doar la criteriile de naţionalitate, etnie, rasă sau religie. În
acest sens art.176 oferă o protecție mai largă întrucât cuprinde o listă deschisă a
criteriilor protejate„[…] rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau
convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt
criteriu.

2.4. Identificarea infracțiunii motivate de ură

Într-o serie de decizii de dată recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reținut că Statele au obligații pozitive în conformitate cu Convenția europeană, de a
investiga eventuala motivație rasistă a infracțiunilor. În decizia de referință Nachova
şi alții vs. Bulgaria24, Curtea a reținut existența obligației de a cerceta eventualele
mobiluri rasiste ale actelor de violență savârșite de autoritățile statului și că eșecul
Bulgariei de a desfașura asemenea cercetari constituie o încălcare a prevederii anti-
discriminare prevăzută de la articolul 14 din Convenție.
Deși Curtea nu a cerut introducerea unei legislaţii speciale împotriva
infracţiunilor motivate de ură, a recunoscut în mod explicit faptul că infracţiunile
motivate de ură necesită din partea justiţiei penale o reacţie proporţională cu răul
provocat. Curtea a aplicat aceste principii în cauza Secic vs.Croația, care se referea la
un atac savârşit de skinheads asupra unui bărbat de etnie romă. În această decizie,
Curtea a reiterat următoarele: „…atunci când sunt cercetate incidente violente,
autorităţile statului au obligaţia suplimentară de a face toate eforturile rezonabile
posibile pentru a detecta eventualele mobiluri rasiste şi a stabili dacă ura de rasă sau
prejudecată au jucat vreun rol în desfăşurarea evenimentelor. Faptul că nu au
procedat astfel şi au tratat actele de violenţă şi brutalitate care aveau o motivaţie
rasistă în acelaşi mod în care ar fi tratat cauzele care nu au nicio notă rasistă
înseamnă că au ignorat natura specifică a faptelor care sunt deosebit de distructive
pentru drepturile fundamentale.”25

24
CEDO Hotărârea din 06.07.2005 Nachova şi alții vs. Bulgaria, § 160-168/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-69630%22]}
25
CEDO Hotărârea din 31.07.2007, Secic vs. Croatia, , § 66/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Secic%22],%22itemid%22:[%22001-80711%22]}

10
 Infracţiunile motivate de ură reunesc întotdeauna două elemente: o faptă penală
savârşită cu un mobil bazat pe o prejudecată.
Primul element al unei infracţiuni motivate de ură este savârşirea unei fapte
care constituie infracţiune potrivit legii penale. Această faptă penală este denumită în
cuprinsul prezentului Ghid ca fiind „infracţiunea de bază”. Deoarece există mici
variaţii în ceea ce priveşte prevederile legale de la o ţară la alta, există unele
divergenţe privind tipul de acte care constituie o infracţiune, dar în general
majoritatea ţărilor incriminează acelaşi gen de fapte violente. Infracţiunile motivate
de ură necesită întotdeauna existenţa unei infracţiuni de bază. În lipsa unei
infracţiuni de bază, nu poate exista infracţiunea motivată de ură.
Cel de-al doilea element al unei infracţiuni motivate de ură este acela că fapta
penală este savârşită cu un anumit mobil, denumit în cuprinsul prezentului Ghid ca
fiind ”ură” și/sau „prejudecată”. Acest element este cel care face diferenţa dintre
infracţiunile motivate de ură şi celelalte infracţiuni. Aceasta înseamnă că
făptuitorul a ales intenţionat ţinta infracţiunii în baza unei caracteristici
protejate.
Impactul dublu: Spre deosebire de victimele multor alte fapte penale,
victimele infracţiunilor motivate de ură sunt alese mai degrabă după ceea ce
reprezintă decât după cine sunt. Mesajul astfel transmis este destinat nu numai
victimei directe, dar şi comunităţii din care face parte victima. De aceea, sunt
uneori denumite infracţiuni simbolice.26
Raportorul Special privind libertatea de religie sau convingeri a remarcat în
anul 2011 că "cel mai bine documentat caz de manifestare publică a intoleranţei religioase
împotriva unei minorităţi religioase a fost înlăturarea şi distrugerea Menorei evreieşti de Hanuka,
amplasată într-un loc public în Chişinău, în decembrie 2009. O mulţime de aproximativ 100 de
persoane, condusă de un preot ortodox, a înlăturat Menora şi a răsturnat-o nu departe de
monumentul lui Ştefan cel Mare, un domnitor din Evul Mediu, considerat sfânt în ortodoxia
moldovenească. În timp ce autorităţile politice şi mass-media au condamnat această manifestare
publică de intoleranţă religioasă, nicio dezavuare, ca să nu mai vorbim de scuze, nu a fost adusă
public de către Biserica Ortodoxă din Moldova în raport cu comunitatea evreiască. Aceasta a fost
o ocazie pierdută de a sublinia faptul că locurile publice centrale aparţin tuturor, pe temeiul
27
nediscriminării."
Prin urmare, infracţiunile pot fi îndreptate atât asupra persoanelor, cât și
asupra bunurilor. Legile privind infracţiunile motivate de ură se aplică nu numai
infracţiunilor împotriva persoanei, dar şi infracţiunilor împotriva bunurilor asociate cu
persoanele care au în comun o anumită caracteristică – cum ar fi un lăcaş de cult, un
sediu de firmă sau o locuinţă.
Egalitatea – ca principiu universal în domenul drepturilor omului regăsit
în majoritatea documentelor ONU constituie ținta principală a infracțiunilor
motivate de ură.
Infracţiunile motivate de ură încalcă idealul egalităţii între membrii unei
societaţi. Norma de egalitate este o valoare fundamentală menită să asigure pe deplin
demnitatea umană şi să dea o şansă tuturor oamenilor de a-şi manifesta în mod

26
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true
27
Vizita de ţară a Raportorului Special pentru libertatea religiei şi credinţei, Heiner Bielefeldt, în Republica Moldova
(1-8 septembrie 2011), raportul disponibil la:
http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=11354&LangID=E

11
complet potenţialul propriu. Statutul normei de egalitate în drepturi şi demnitate
inerentă fiinţei umane este dovedit prin reiterarea sa constantă în documentele
referitoare la drepturile omului. Aceste deziderate se repetă şi în documentele
constituţionale fundamentale ale aproape fiecărui stat din lume. Încalcarea acestor
valori şi norme prin infracţiunile motivate de ură are un profund impact practic și
simbolic.

Impactul asupra victimei - Prin faptul că au ca ţintă identitatea unei

persoane, infracţiunile motivate de ură provoacă un rău mai mare decât infracţiunile
obişnuite. Victima directă poate suferi un prejudiciu psihologic mai mare şi se poate
simţi mai vulnerabilă, deoarece nu poate să-și schimbe acea caracteristică care a
făcut din ea o victimă. Infracţiunile motivate de ură au un impact psihologic mai
pronunţat asupra victimei, ducând la depresie şi anxietate.
Impactul asupra comunității - Comunitatea care prezintă aceeaşi
caracteristică ca şi victima poate, de asemenea, să fie înspăimântată şi intimidată.
Alţi membri ai grupului-ţintă pot să simtă nu numai riscul unui viitor atac, dar pot
avea sentimentul că ei ar fi putut fi victimele. Aceste efecte pot fi multiplicate atunci
când o comunitate a fost victima discriminarii de-a lungul istoriei.

Acceptarea de către societate a discriminării faţă de anumite grupuri este un

factor important ce determină creşterea frecvenţei infracţiunilor motivate de ură.
Aşadar, deşi infracţiunile motivate de ură pot fi savârşite şi asupra membrilor
populaţiei majoritare, comunităţile cele mai marginalizate sunt cele care devin mai
frecvent victima infracţiunilor motivate de ură. În legatură cu aceste grupuri există o
valoare simbolică deosebit de pronunţată pentru a fi adoptate și puse în aplicare legi
împotriva infracţiunilor motivate de ură.

2.5. Tipuri de reglementare

2.5.1. Infracțiune specială
„Infracțiunea specială”, în contextul infracțiunii motivate de ură semnifică o
infracțiune distinctă pentru care legea prevede mobilul bazat pe prejudecată ca
element constitutiv. În regiunea OSCE, acest gen de reglementare privind
infracțiunile motivate de ură este relativ rar. Statele Unite (atât la nivel federal cât și
la nivel de stat), Republica Cehă și Marea Britanie au prevăzut infracțiuni
speciale care cuprind un mobil bazat pe prejudecată. Majoritatea celorlalte țări nu
au făcut acest lucru.28
Codul penal al Republicii Moldova include un șir de norme menite de a
garanta relațiile sociale de conviețuire pașnică și de asigurare a egalității tuturor
persoanelor și de a pedepsi persoanele ce ar avea tendința de a încălca normele
respective.
Infracţiunile ale căror obiect generic îl constituie relaţiile sociale privind
convieţuirea tuturor cetăţenilor, indiferent de rasă sau naţionalitate, în scopul
edificării unei societăţi democratice multilateral dezvoltate, relaţii ce asigură
securitatea publică sunt:

28
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

12

Genocidul
(art.135 din Codul penal)
Infracţiuni împotriva umanităţii
(art.135¹ din Codul penal)
Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
(art.176 din Codul penal)
Acţiunile intenţionate îndreptate
spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau
dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau
religioase
(art.346 din Codul penal).
Tortura
(art.1661 din Codul penal)
săvârşirea, cu intenţia de a distruge, în întregime
sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau
religios, a uneia dintre următoarele fapte: omorul
membrilor grupului; vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
supunerea grupului la condiţii de existenţă de
natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau
parţială, a acestuia; impunerea de măsuri vizând
împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
transferul forţat de copii aparţinând unui grup în
alt grup
săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau
sistematic lansat împotriva unei populaţii civile
şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre
următoarele fapte: …persecutarea unui grup sau
a unei colectivităţi determinate, prin privare de
drepturile fundamentale ale omului sau prin
restrângerea exercitării acestor drepturi, pe
motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic,
cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte
criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul
internaţional…29
sunt pedepsite acțiunile de deosebire, excludere,
restricţie sau preferinţă în drepturi şi în libertăţi a
persoanei sau a unui grup de persoane, orice
susţinere a comportamentului discriminatoriu în
sfera politică, economică, socială, culturală şi în
alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau
convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie,
apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu
sunt pedepsite orice acțiuni intenţionate,
îndemnuri publice, inclusiv prin intermediul
mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre
aţîţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării
naţionale, etnice, rasiale sau religioase, spre
înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum
şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor
ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte,
cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor
naţională, etnică, rasială sau religioasă.
adică orice faptă intenţionată prin care se
provoacă unei persoane o durere sau suferinţe
fizice sau psihice puternice cu scopul de a … o
intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau
asupra unei terţe persoane, sau din orice alt
motiv, bazat pe o formă de discriminare oricare
ar fi ea,…

29
Deși genocidul și crimele împotriva umanității prevăzute de cadrul legal național sunt incluse uneori în discuțiile
referitoare la infracțiunile motivate de ură, aceste legi nu pot fi descrise ca fiind legi privind IMU. Genocidul necesită
intenția de a distruge – în totalitate sau parțial – un grup reprezentând o naționalitate, o etnie, o rasă sau o religie.
Acest aspect diferă calitativ și cantitativ de infracțiunile motivate de ură, deoarece ele sunt crime prevăzute de dreptul
internațional și care necesită existența unor acte de violență amplu răspândite și sistematice. Chestiunile legate de
legislație, cercetarea și urmărirea penală aferente acestor crime internaționale diferă mult de cele aferente IMU -
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic/https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

13
2.5.2. Semn calificativ (agravantă specială)
Curtea Europeanî a Drepturilor Omului a hotărât într-o serie de cauze că țările
trebuie să specifice clar motivația infracțiunilor rasiale sau a celor comise din cauza
convingerilor religioase ale victimei. Neluarea în considerare a motivației părtinitoare
a unei infracțiuni reprezintă o încălcare a articolului 14 din Convenția europeană.
Modelul selectat de Republica Moldova pentru a-și aduce legislația în
concordanță cu prevederile comunitare rezumă în adoptarea legilor în care mobilul de
ură este prevăzut ca: a) semn calificativ (agravantă specială) și b) ca circumstanță
agravantă generală.
Urmând logica formulei tipice a infracțiunilor motivate de ură: crimă de bază
+ mobil bazat pe ură legiuitorul a introdus în Codul penal calificativul: din motive
de ură socială, naţională, rasială sau religioasă în următoarele:

Infracțiuni cu elemente de ură socială, națională, rasială sau religioasă

denumirea infracţiunii norma penală

art.145 alin.(2) lit.l)

Omorul intenţionat

Vătămarea intenţionată gravă

art.151 alin.(2) lit.i)
a integrităţii corporale sau a sănătăţii

Vătămarea intenţionată medie

a integrităţii corporale sau a sănătăţii art.152 alin.(2) lit.j)

Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a

bunurilor art.197 alin.(2) lit.b)

art.222 alin.(2) lit.b)

Profanarea mormintelor

Altfel spus, în situația când instanței nu-i vor fi prezentate suficiente probe
pentru a demonstra că omorul a fost comis de către făptuitor din motiv de ură socială
(faptă încadrată juridic în temeiul art.145 alin.(2) lit.l) din CP), acuzarea va pleda
pentru vinovăția făptuitorului de omor neagravat – faptă prevăzută la art.145 alin.(1)
din Codul penal.

2.5.3. Circumstanță agravantă generală

O altă variantă secundă pusă în aplicare la nivel național în ce privește
pedepsirea infracțiunilor motivate de ură este realizată prin includerea în alin.(1)
art.77 din Codul penal, a mobilului din motive de ură socială, naţională, rasială sau
religioasă, deja ca circumstanţă agravantă generală care poate servi temei pentru
sporirea pedepsei pentru oricare infracţiune, cu excepția cazurilor în care această
circumstanţă este prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a Codului
penal în calitate de calificativ a componenţei de infracțiune.

14
 Există trei argumente principale pentru majorarea pedepselor în cazul
infracțiunilor motivate de ură.
În primul rând, valoarea simbolică a legii poate și trebuie sa fie utilizată
pentru a demonstra respingerea de catre societate a infracțiunilor bazate pe
prejudecați. Adoptarea de legi privind infracțiunile motivate de ură reprezintă o
puternică exprimare a condamnării de către societate a anumitor infracțiuni ca fiind
în mod deosebit reprobabile și meritând o pedeapsă mai grea.
În al doilea rând, legea penală incrimineaza răul provocat. După cum s-a
menționat mai sus, infracțiunile motivate de ură au un impact mai mare asupra
victimei decât infracțiunile obișnuite și influențează alți membri ai grupului din
care victima face parte. Justificarea majorării pedepselor este așadar reprezentată
de răul suplimentar provocat atât persoanei cât și comunitații.
În al treilea rând, legile privind infracțiunile motivate de ură pedepsesc
vinovăția sporită a autorului. Mobilul autorului face ca infracțiunea să fie mai gravă
decât dacă ar fi fost savârșita fară acest mobil. Legea penală impune deseori
adăugarea de sporuri la pedepse nu numai în baza consecințelor faptei ci și în
baza intenției făptașului. Acest argument presupune așadar că făptuitorul a
intenționat sa provoace un rău disproporționat, sau că nu a ținut cont de riscul
provocarii unui rău suplimentar.”30
Articolul 19 alin.(3) din Codul de procedură penală prevede că organul de
urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru
cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a
evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului, învinuitului,
inculpatului, cît şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care îi
atenuează sau agravează răspunderea.
Instanța de judecată, la pronunțarea sentinței, este și ea obligată să clarifice
dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi
care anume (art.385 alin.(1) pct.6) din CPP).
În ambele cazuri: și atunci când mobilul bazat pe prejudecată este parte a
dispoziției (calificativ agravant), și atunci când el este circumstanță agravantă
instanța trebuie să-și argumenteze soluția, ori o sentință judecătorească în
conformitate cu prevederile art.385 din Codul de procedură penală, trebuie să fie
legală și întemeiată. Nici o constatare nu poate fi reținută în sarcina inculpatului,
bazându-se doar pe presupuneri sau intima convingere a judecătorului. Dimpotrivă,
orice dubiu trebuie interpretat în favoarea inculpatului așa cum prevede art.8 din
Codul de procedură penală.

III. OBLIGAŢIA POZITIVĂ A STATULUI DE INVESTIGARE

EFECTIVĂ.
Infracţiunile motivate de ură sunt o categorie distinctă de infracţiuni,
caracterizate prin motivul discriminator care a stat la baza săvârşirii lor, precum şi
prin impactul lor sporit faţă de persoana vătămată, grupul din care aceasta face parte
şi faţă de valorile democratice. CEDO le consideră „un afront deosebit la adresa
demnităţii umane”31
30
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic /https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true
31
Combaterea infracţiunilor motivate de ură. Ghid pentru practicieni şi decidenţi, Bucureşti, iunie 2015, pag.78
http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2015/01/Combaterea-infractiunilor-motivate-de-ura.Ghid-pentru-practicieni-
si-decidenti.pdf

15
 Evaluarea dreptului internaţional şi a recomandărilor formulate de organismele
internaţionale de evaluare enumeră o listă de standarde internaţionale esenţiale
pentru sancționarea infracţiunilor motivate de prejudecată şi, în particular, obligaţia
pozitivă a statului de a ancheta eficient orice suspiciuni de existenţă a unui mobil de
prejudecată.

3.1. Standarde internaționale

Legislația cu privire la infracțiunile motivate de ură este bazată pe
obligațiunile internaționale și regionale de combatere a discriminării, protejare și
promovare a egalității. Aceste principii fundamentale ale drepturilor omului se conțin
în majoritatea actelor internaționale și regionale.

3.1.1. Convențiile ONU în domeniul drepturilor omului

a) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului32, adoptată şi proclamată de
Rezoluţia Adunării Generale ONU 217 A (III) din 10 decembrie 1948 reprezintă o
sursă de inspiraţie pentru multe instrumente ulterioare ale drepturilor omului şi, în
special, cele de "nivel universal".
Deosebit de relevante pentru problemele de egalitate și nediscriminare sunt
dispozițiile articolului 1 din Declarație care se referă la „recunoaşterea demnităţii
inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile”.
De asemenea, articolul 2 proclamă că fiecare om se va bucura de drepturile
sale, "fără nici un fel de deosebire, cum ar fi rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie
politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, avere, naştere sau altă
situaţie". Totodată, Declaraţia garantează prin articolele 7 și 8 protecţia împotriva
discriminării, precum şi o cale de atac eficientă în fața instanţelor judecătorești
naţionale competente împotriva acţiunilor care încalcă drepturile fundamentale ale
acestora.
Instrumentele internaţionale privind drepturile omului la "nivel universal" care
se referă la problemele de egalitate includ două tratate generale ONU privind
drepturile omului - Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale33 şi un şir
de tratate ONU pe teme specifice din domeniul drepturilor omului.
b) Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice garantează
prin articolul 2 „tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul Statului-parte
drepturile recunoscute în prezentul Pact, fără nicio deosebire, în special de rasă,
culoare, religie, opinie politică sau altă opinie, origine naţională sau socială, avere,
naştere sau orice altă situaţie”.
Articolul 26 reprezintă dispoziţia centrală a Pactului care se referă la
nediscriminare și a fost interpretat de Comitetul pentru Drepturile Omului ca o
garanţie "de sine stătătoare" a nediscriminării în care se interzice discriminarea în
ceea ce priveşte toate drepturile şi beneficiile recunoscute de lege. El stipulează că
”Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire
egală din partea legii. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare
şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei

32
Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.1990
33
Republica Moldova a ratificat Pactele internaționale prin aceeași Hotărâre

16
discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice
altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă
împrejurare.”
c) Dispoziţia principală din Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale referitor la nediscriminare se regăseşte în articolul 2
(2), care a fost interpretat ca o garanţie "dependentă" de nediscriminare, deoarece
garantează doar drepturile enunţate în pact și are următorul conținut ”Statele părţi la
prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate
fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică
sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice altă
împrejurare.”
d) Dispoziţiile Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasială34 care abordează direct problemele de egalitate
sunt enunțate în primele două articole:
Articolul 1
1. În prezenta Convenţie, expresia "discriminare rasială" are în vedere orice deosebire, excludere,
restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică,
care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea, în
condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic,
economic, social şi cultural sau în oricare alt domeniu al vieţii publice.
4. Măsurile speciale luate cu singurul scop de a se asigura cum se cuvine progresul unor grupuri
rasiale sau etnice sau unor indivizi avînd nevoie de protecţia care poate fi necesară pentru a le
garanta folosinţa şi exercitarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în condiţii de
egalitate nu sunt considerate ca măsuri de discriminare rasială, cu condiţia totuşi ca ele să nu aibă
drept efect menţinerea de drepturi distincte pentru grupuri rasiale diferite şi ca ele să nu fie
menţinute în vigoare după realizarea scopurilor pentru care au fost adoptate.

Articolul 2
1. Statele părţi condamnă discriminarea rasială şi se angajează să continue, prin toate mijloacele
potrivite şi fără întîrziere, o politică menită să elimine orice formă de discriminare rasială, să
favorizeze înțelegerea între toate rasele şi in acest scop:
a) fiecare Stat parte se angajează să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială
împotriva unor persoane, grupuri de persoane sau instituţii şi să facă în aşa fel încît toate
autorităţile publice şi instituţiile publice, naţionale şi locale, să se conformeze acestei obligaţii;
b) fiecare Stat parte se angajează să nu încurajeze, să nu apere şi să nu sprijine discriminarea
rasială practicată de vreo persoană sau organizaţie, oricare ar fi ea;
c) fiecare Stat parte trebuie să ia măsuri eficace pentru a reexamina politica guvernamentală
naţională şi locală şi pentru a modifica, abroga sau anula orice lege şi orice reglementare avînd
drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei, acolo unde există;
d) fiecare Stat parte trebuie, prin toate mijloacele corespunzătoare, inclusiv, dacă împrejurările o
cer, prin măsuri legislative, să interzică discriminarea rasială practicată de persoane, de grupuri sau
de organizaţii şi să-i pună capat;
e) fiecare Stat parte se angajează să favorizeze, dacă va fi cazul, organizaţiile şi mişcările
integraţioniste multirasiale şi alte mijloace de natură a elimina barierele între rase şi a descuraja
ceea ce tinde spre întărirea dezbinării rasiale.
În plus, articolul 4 din acest instrument juridic internațional solicită statelor să
incrimineze anumite fapte, în special, la litera (a) se cere incriminarea „oricărei
difuzări de idei bazate pe superioritate sau ură rasială, a oricărei incitări la
discriminare rasială, ca şi a oricărui act de violenţă sau provocări la astfel de acte,

34
Republica Moldova a aderat la prin Hotărârea Parlamentului nr.707- XII din 10.09.1991

17
îndreptate împotriva oricărei rase sau oricărui grup de persoane de o altă culoare
sau de o altă origine etnică …”.
Articolul 6 impune statelor obligaţia de a „asigura oricărei persoane aflate sub
jurisdicţia sa protecţie eficientă şi căi de atac, prin intermediul tribunalelor naţionale
competente şi a altor instituţii de stat, împotriva oricăror acte de discriminare rasială,
care încalcă drepturile omului şi libertăţile fundamentale contrare acestei Convenţii,
precum şi dreptul de a cere de la astfel de tribunale o reparaţie justă şi adecvată
pentru orice daune suferite ca urmare a unei astfel de discriminări”.
Protecţia oferită de Convenție este limitată la motivele specificate de "rasă,
culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică".
e) Convenția ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare
față de femei35 în articolul 2 ”condamnă discriminarea față de femei sub toate
formele sale…”. În acest scop Statele părți se angajează să adopte măsuri legislative
și alte măsuri corespunzătoare, inclusiv sancțiuni în caz de nevoie, care să interzică
orice discriminare față de femei.
f) Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități36.
Egalitatea în fața legii este unul dintre principiile fundamentale și generale ale
protecției drepturilor omului și este indispensabil în realizarea altor drepturi ale
omului. Articolul 12 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități
oferă o descriere mai detaliată a conținutului acestui drept civil și se concentrează pe
domeniile în care persoanelor cu dizabilități, în mod tradițional, li s-a refuzat acest
drept. Articolul nu oferă drepturi suplimentare persoanele cu dizabilități, ci descrie
elementele specifice necesare pentru a asigura dreptul la egalitate în fața legii pentru
persoanele cu dizabilități de rând cu celelalte persoane.
Articolul 4, din Convenție, impune Statului o obligație negativă de a nu
discrimina persoanele cu dizabilităţi și solicită luarea de măsuri pozitive pentru a
proteja persoanele cu dizabilități de la acțiuni din partea actorilor privați.
g) Convenţia împotriva torturii37. In conformitate cu articolul 1 din
Convenţie, „tortura” include: orice act prin care se provoacă unei persoane, cu
intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică [...], pentru
orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o
asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice
sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
Conform articolului 3 „[nici] un Stat parte nu va expulza, („deporta”) sau
extrăda o persoană către un alt Stat, unde există motive serioase pentru a crede că el
ar fi in pericol de a fi supus torturii”. Comitetul impotriva torturii monitorizează
implementarea Convenţiei, dar poate primi şi examina numai comunicările de la
persoane fizice in cazul în care Statul parte face o declaraţie in conformitate cu
articolul 22 prin care recunoaşte competenţa să acţioneze.

35
Republica Moldova a aderat la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr. 87-XIII din 28.04.1994
36
Republica Moldova a ratificat Convenţia prin Legea nr.166 / 09.07.2010
37
Republica Moldova este stat parte din 28.11.1995.

18
3.1.2. Protecția europeană
Protecţia europeană împotriva discriminării a evoluat în cadrul a două sisteme
– Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi
prevederile non-discriminare din tratatele Uniunii Europene detaliate în directivele
europene.
a) Pentru practicienii dreptului din Republica Moldova, Convenţia
Europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au o semnificaţie
aparte, fiind principala sursă de inspiraţie în materie de standarde internaţionale în
domeniul drepturilor omului şi principalul recurs internaţional atunci când instanţele
naţionale nu dau satisfacţie.
Prevederile Convenției europene în ceea ce privește drepturile și libertățile
fundamentale sunt considerate parte componentă a legislației naționale. Atunci când
prevederile naționale sunt în contradicție cu normele Convenției, autoritățile
naționale au obligația să aplice direct prevederile ei sau jurisprudența Curții
Europene.
Art.14 din Convenție - Interzicerea discriminării
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată
fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice
alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau
orice altă situaţie.”
Spre deosebire de alte tratate internaţionale, articolul 14 din Convenție nu
conţine o interdicţie generală a discriminării, ci interzice orice discriminare ce
vizează doar exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie şi de
protocoalele sale adiţionale.
b) Protocolul nr.12 la Convenție (Republica Moldova l-a semnat, dar nu la
ratificat), în particular primul articol, depăşeşte prevederile art.14 din Convenţie prin
faptul că garantează dreptul la nediscriminare în privinţa tuturor drepturilor şi
libertăţilor recunoscute persoanelor prin legislaţia internă a statelor contractante.
Articolul 1
1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată,
în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate
în p.1.
c) Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale38, semnată la
Strasbourg la 13 iulie 1995 (în vigoare de la 1 februarie 1998) reprezintă unul din
cele mai cuprinzătoare tratate consacrate protecţiei drepturilor persoanelor care
aparţin minorităţilor naţionale. Părţile la prezenta Convenţie se angajează să
promoveze egalitatea deplină şi efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, precum şi
condiţiile de natură să permită acestor persoane să-şi exprime, păstreze şi dezvolte
cultura şi identitatea proprie.
Convenţia-cadru nu conţine o definiţie a noţiunii de minoritate naţională, dat
fiind faptul că nu s-a ajuns la o definiţie generală agreată de toate statele membre ale
Consiliului Europei. De aceea, fiecare Parte la Convenţie beneficiază de posibilitatea
discreţionară de a stabili grupurile de persoane de pe teritoriul său care sunt acoperite
de prezenta Convenţie.
38
Republica Moldova a ratificat Convenția-cadru prin Hotărârea Parlamentului nr.1001-XIII din 22.10.1996.

19
 Fiecare individ se bucură de dreptul de a decide liber dacă doreşte sau nu să fie
tratat ca aparţinând unei minorităţi naţionale. Aceasta nu înseamnă că fiecare
persoană este liberă să aleagă arbitrar să aparţină unei minorităţi naţionale. Aceasta
alegere individuală trebuie să fie efectuată pe baza unor criterii obiective, cum ar fi
limba vorbită, religia şi cultura împărtăşită.
d) În ceea ce priveşte prevederile anti-discriminare din tratatele Uniunii
Europene şi din directivele europene, acestea au aplicare directă doar în statele
membre ale Uniunii Europene. Prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi
Republica Moldova, ratificat la data de 02.07.2014, Republica Moldova s-a angajat39
ca în decursul a trei-patru ani de la semnarea lui să adopte legislaţia prin care să
transpună inclusiv setul de directive europene în domeniul nediscriminării (Anexa III
la Capitolul 4 din Titlul IV). În plus, legislaţia UE a servit ca sursă de standarde
pentru adoptarea Legii nr.121 şi a altor legi în domeniul egalităţii şi nediscriminării.
Astfel, în aplicarea legii interne, practicienii dreptului se pot referi la aceste
standarde cu valoare interpretativă, dezvoltate şi prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene.

3.1.3. Obligaţiile pozitive ale statelor semnatare ale Convenţiei Europene, cu

privire la infracţiunile motivate de ură
Republica Moldova, la fel ca toţi ceilalţi semnatari ai Convenţiei pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, are în sarcina sa
obligaţii pozitive care izvorăsc din Convenţie, ceea ce înseamnă că statul nu trebuie
doar să se abţină de la încălcarea drepturilor omului, ci trebuie să ia şi măsuri pentru
pentru a preveni încălcarea drepturilor omului garantate prin Convenţie. 40 Obligaţiile
pozitive ale statului sunt valabile şi în cazul infracţiunilor motivate de ură, în legătură
cu respectarea drepturilor prevăzute în Convenţie.
De pildă, autorităţile statului sunt obligate să investigheze eventuala legătură
dintre atitudini rasiste şi violenţele care au fost săvârşite; iar dacă pe parcursul
investigaţiilor apar probe care indică o motivaţie rasistă (cum ar fi limbajul rasist
folosit de făptuitori), autorităţile au obligaţia să verifice aceste probe şi să cerceteze
în amănunt toate faptele pentru a dezvălui existenţa oricărei motivaţii rasiste.
În cazuri de violenţă, statele trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a
demasca orice fel de motivaţie rasistă şi orice posibilă legătură dintre violenţă şi ură

39
Lista de directive europene în domeniul nediscriminării şi egalităţii de gen asumate de Republica Moldova prin
Acordul de asociere cu UE:
1. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal
între persoane indiferent de originea rasială sau etnică
2. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului
egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă
3. Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a
principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de
muncă (reformă)
4. Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii
5. Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea
îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide
6. Directiva Consiliului 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 privind aplicarea progresivă a principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale
http://crjm.org/wp-content/uploads/2016/01/CRJM-Ghid-Nediscrim-Practicieni-2016-ro.pdf
40
Philip Leach, Taking a case to the European Court of Human Rights [Aducerea unui caz în faţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului], a treia ediţie, Oxford University Press, 2011, p.5.18.

20
sau prejudecăţi bazate pe originea etnică a victimelor. Aceasta este o obligaţie de
mijloace pentru autorităţi, care trebuie să strângă probe, să exploreze orice măsuri
practice prin care pot afla adevărul şi să ia decizii argumentate, imparţiale şi
obiective, fără să omită elemente suspecte care ar putea duce spre motivaţia rasistă.
Obligaţia este una de mijloace (sau de diligenţă) deoarece autorităţile trebuie să
urmeze toţi paşii rezonabili şi să depună toate eforturile necesare, în funcţie de
circumstanţele cazului, fără a fi obligaţi însă să ajungă la un anumit rezultat.
Mai precis, în cauza Nachova şi alţii c. Bulgariei, Curtea a examinat modul în
care statul şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă impusă de articolul 2 (dreptul la viaţă)
coroborat cu articolul 14 al Convenţiei (interzicerea discriminării), de a parcurge toţi
paşii posibili pentru a investiga dacă discriminarea a jucat sau nu un rol în uciderea a
doi cetăţeni bulgari de etnie romă în urma folosirii forţei de către poliţia bulgară.
Curtea a considerat că autorităţile au eşuat în a demasca motivaţia
discriminatoare (rasistă) şi, deci, nu au urmat toţi paşii rezonabili în acest scop,
enumerând următoarele aspecte defectuoase ale anchetei: nu au făcut verificări
asupra declaraţiei unui vecin al victimelor, care l-ar fi auzit pe unul dintre poliţiştii
făcând o afirmaţie rasistă după ce a tras cu arma; nu au analizat problema folosirii
vădit excesive a forţei asupra a două persoane neînarmate şi non-violente; nu s-a luat
nicio măsură pentru a verifica dacă nu cumva poliţistul care a tras avea un istoric de
incidente similare. Curtea a stabilit că aceste aspecte ar fi informaţii plauzibile şi
suficiente care să alerteze autorităţile pentru a demara verificări iniţiale şi, în funcţie
de rezultatul acestor verificări, să demareze o investigaţie a posibilelor implicaţii
rasiste care au dus la moartea celor două victime - lucruri pe care autorităţile bulgare
nu le-au făcut.41
Principiile stabilite de CEDO în cauza Nachova şi alţii c. Bulgariei au fost
aplicate ulterior în alte cazuri în care statele au investigat într-o manieră defectuoasă
infracţiunile motivate de ură. De exemplu, cauza Šečić c. Croaţiei s-a referit la un
atac asupra unei persoane de etnie romă despre care existau indicii că ar fi fost comis
de membrul unui grup extremist. Aici, CEDO a stabilit că statul nu a depus eforturile
rezonabile pentru a dezvălui motivaţia rasistă deoarece, timp de şapte ani în care a
trenat investigaţia, nu s-a luat nicio măsură pentru a-i identifica pe atacatori, în
condiţiile în care autorităţile au recunoscut că aceştia aparţineau unui grup cunoscut
ca fiind extremist (skinhead)42.
Pe lângă cauzele privind infracţiuni motivate de rasism, CEDO a analizat şi
speţe în care motivaţia infracţiunii a avut legătură cu alte criterii. De exemplu,
motivaţia infracţiunii a fost apartenenţa religioasă în cazul Milanović c. Serbiei43 şi
opinie politică în cazul Virabyan c. Armeniei.44
România a ajuns de asemenea în faţa CEDO în legătură cu violenţe la adresa
romilor, Curtea constatând că dosarele s-au finalizat cu investigaţii ineficiente. Într-o
serie de cauze, CEDO a stabilit că România a încălcat dreptul reclamanţilor de a nu fi

41
CEDO Hotărârea din 06.07.2005 Nachova şi alții vs. Bulgaria, § 163-166/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-69630%22]}
42
CEDO Hotărârea din 31.05.2007, Secic vs. Croatia, , § 66/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Secic%22],%22itemid%22:[%22001-80711%22]}
43
CEDO Hotărârea din 14.12.2010,
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Milanovi%C4%87%22],%22itemid%22:[%22001-102252%22]}
44
CEDO Hotărârea din 02.10.2012/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Virabyan%22],%22itemid%22:[%22001-113302%22]}

21
discriminaţi prin faptul că autorităţile nu au realizat investigaţii eficiente pentru a
verifica motivaţia rasistă a atacurilor. Astfel, Curtea Europeană a punctat o serie de
aspecte problematice legate de cercetări şi judecată dintre care unele evidenţiază
atitudini vădit rasiste, iar altele arată omisiuni aparent convenabile prin care s-a
ignorat caracterul discriminator al infracţiunilor, în ciuda probelor care indicau spre
motivaţia rasistă a făptuitorilor.
Obligaţia pozitivă impusă de CEDO statelor de a urmări indiciile privind
motivaţia discriminatoare a făptuitorilor are legătură şi cu modurile în care organele
de urmărire penală strâng informaţii despre infracţiunile motivate de ură pe care le
cercetează. Mai precis, pentru a putea demasca motivaţia discriminatoare, autorităţile
trebuie să acorde atenţie unor anumite categorii de informaţii care ajută la calificarea
infracţiunii drept una motivată de ură, ca de exemplu grupul din care face parte
persoana vătămată, folosirea de către făptuitor a discursului de ură, potenţialele
similitudini dintre infracţiune şi alte atacuri asupra aceluiaşi grup etc.
În cauza Moldovan si alţii c. României (nr. 2) (2005)45, o altercaţie din
septembrie 1993 între doi neromi şi trei romi în barul din satul Hădăreni, judeţul
Mureş, s-a soldat cu moartea unuia dintre neromi. Drept urmare, un număr de
locuitori din comună s-au răzbunat incendiind casa unde se ascundeau cei trei romi.
Doi din cei trei aflaţi în imobil au fost linşaţi după ce au ieşit din casă, iar al treilea a
murit în casa incendiată. Conform declaraţiilor de la dosarul din faţa Curţii, lucrători
ai poliţiei erau de faţă la momentul incendierii. Ulterior, neromii s-au îndreptat
asupra bunurilor celorlalţi romi din sat, distrugându-le casele, grajdurile şi
autoturismele şi alungându-i din localitate. La momentul evenimentelor, România nu
era stat membru al Consiliului Europei. Aşadar, hotărârea CEDO se referă în
principal la ce s-a întâmplat după pogrom şi analizează modul în care s-a înfăptuit
justiţia faţă de victime.
Cercetările penale care au urmat s-au finalizat cu o rezoluţie de neîncepere a
urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie implicaţi, iar cererile reclamanţilor
privind despăgubirile civile şi daunele morale au fost respinse. În acest caz, CEDO a
reţinut că apartenenţa etnică a reclamanţilor „ pare a fi fost decisivă în durata şi
modul de soluţionare a cauzei de către instanţele naţionale” întrucât autorităţile
locale şi instanţele au folosit remarci discriminatorii la adresa romilor atunci când au
motivat respingerea cererilor acestora. În consecinţă, CEDO a reţinut încălcarea
art.14 raportat la art.6 (dreptul la un proces echitabil) şi art.8 (dreptul la respectarea
vieţii private şi de familie) din Convenţie.
În plus, în cauza Moldovan si alţii c. Romaniei, Curtea a scos în evidenţă o
serie de aspecte punctuale care denotă atitudinea discriminatoare a autorităţilor în
raport cu reclamanţii: în una din hotărârile judecătoreşti penale din cauză sunt
menţionate remarci discriminatorii privind etnia reclamanţilor; autorităţile învestite
cu soluţionarea cauzelor au făcut afirmaţii cu privire la onestitatea şi modul de viaţă
al reclamaţilor, fără ca aceste afirmaţii să fie fundamentate, ceea ce a fost considerat
de Curte ca fiind esenţialmente discriminatoriu.
O altă constarare deosebit de importantă, făcută de CEDO în cauza dată,
priveşte nivelul de gravitate al discriminării la care au fost supuşi reclamanţii. CEDO
a considerat că „ discriminarea etnică la care reclamanţii au fost supuşi în mod public

45
Moldovan şi alţii c. României (nr. 2),
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Moldovan%20%20(nr.%202)%22],%22itemid%22:[%22001-122635%22]}

22
prin modul de soluţionare a petiţiilor acestora de către autorităţi, precum şi condiţiile
locative ale reclamanţilor aduc atingere demnităţii lor umane ”52. Aceste atitudini
ale autorităţilor faţă de reclamanţi ating pragul minim de gravitate pentru a fi
considerate de către CEDO drept tratamente degradante în sensul articolului 3 din
Convenţie (interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante).
În cauza Cobzaru c. României 46: reclamantul, persoană de etnie romă, a fost
bătut de trei lucrători din poliţie în incinta secţiei de poliţie unde se dusese să ceară
ajutor în urma unui incident în care fuseseră implicaţi partenera reclamantului şi
rudele acesteia, în iulie 1997. Deşi a făcut plângere împotriva acestora, procurorul nu
a început urmărirea penală, bazându-şi motivaţia soluţiei pe afirmaţii cu caracter
discriminator la adresa reclamantului şi a tatălui acestuia pe care îi califica drept
„elemente antisociale înclinate către violenţă şi furt”. De asemenea, procurorul de
caz nu a luat în seamă declaraţiile unor martori pe motiv că aceştia erau de aceeaşi
etnie cu reclamantul, deci mărturiile acestora ar fi fost nesincere şi subiective.
Procurorul ierarhic superior a menţinut soluţia procurorului de caz, oferind în
continuare motive legate de etnia romă ca factor care subminează sinceritatea
mărturiilor.
Chiar dacă organele de urmărire penală nu au avut dovezi prima facie (dovezi
la prima vedere) cu privire la motivaţia bazată pe ură rasială, Curtea a considerat că
în contextul notoriu al abuzurilor faţă de romi din perioada respectivă, autorităţile
„ar fi trebuit să acorde o grijă specială cercetării posibilelor motive rasiste din spatele
violenţei”. De exemplu, procurorii ar fi trebuit să încerce să verifice eventuala istorie
de comportament anti-romi al poliţiştilor acuzaţi de violenţă. Dimpotrivă, aşa cum a
observat CEDO, autorităţile nu doar că nu au făcut acest demers, ci s-au lansat ele
însele în remarci cu caracter rasist pe care le-au folosit pentru a-şi justifica deciziile.
În consecinţă, CEDO a stabilit încălcarea art.14 în legătură cu art.3 (interzicerea
torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante) şi 13 (dreptul la un
recurs efectiv) din Convenţie.
La fel, Curtea a reţinut şi în alte cauze că ancheta autorităţilor nu numai că a
ignorat caracterul rasist al incidentelor, ci a fost bazată pe prejudecăţi (Stoica c.
României, nr. 42722/02, § 36, 04.03.2008; Ciorcan şi alţii c. României , nr. 29414/09 şi 44841/09,
47
27.01.2015).

3.2. Mecanisme naționale de protecție împotriva discriminării

a) Constituția în articolul 1 alin.(3) proclamă: ”Republica Moldova stat de
drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertăţile lui, libera
dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă
valori supreme și sînt garantate.”
Respectarea principiului nediscriminării este prevăzut în articolul 16 alin.(2) și
anume ”toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii și a autorităţilor
publice, fărădeosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

46
CEDO Hotărârea Cobzaru c. României , 26 iulie 2007/
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22Cobzaru%22],%22itemid%22:[%22001-81904%22]}
47
Pentru detalii - Combaterea infracţiunilor motivate de ură. Ghid pentru practicieni şi decidenţi., Bucureşti, iunie
2015 / http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2015/01/Combaterea-infractiunilor-motivate-de-ura.Ghid-pentru-
practicieni-si-decidenti.pdf /

23
 Trebuie reținut faptul că crimele motivate de ură și comportamentul
discriminatoriu se disting prin caracterul penal sau nepenal al acțiunilor făptuitorului.
b) Prin Legea nr.121/2012 cu privire la asigurarea egalităţii (în vigoare de la
01.01.2013) a fost instituit Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi
asigurarea egalităţii48 în scopul asigurării protecţiei împotriva discriminării şi al
asigurării egalităţii tuturor persoanelor care se consideră a fi victime ale
discriminării.
Prevenirea faptelor discriminatorii și eliminarea discriminării se realizează
prin:
 instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri pozitive de protecţie a
persoanelor aflate în condiţii dezavantajoase faţă de alte persoane;
 medierea prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma
săvârşirii faptelor discriminatorii;
 sancţionarea comportamentului discriminatoriu;
 repararea prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a actului de
discriminare.
Articolele 15 și 19 din Legea nr.121 stabilesc sarcina probaţiunii părților în
cazurile de discriminare, și anume, petiționarul trebuie să prezinte fapte care permit
prezumţia existenţei unui fapt de discriminare. În aceste cazuri reclamatului îi revine
sarcina de a proba că faptele nu constituie discriminare, cu excepţia faptelor ce atrag
răspundere penală.
Această lege acoperă motivele de rasă, culoare, naționalitate, origine etnică,
limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenență politică
și orice alt criteriu similar şi se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice din
domeniul public și privat.
De fapt, Legea nr.121 creează cadrul necesar aplicării Directivei 2000/43/CE a
Consiliului din 29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament
între persoane şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27.11.2000. Totodată,
dispoziţiile în cauză se conformează Recomandărilor de politică generală a Comisiei
Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) nr.7 privind legislația
națională referitoare la combaterea rasismului și a discriminării rasiale, adoptată la
13.12.2002.49
c) La nivel naţional a fost adoptată Legea nr.5/2006 cu privire la asigurarea
egalității de șanse între femei și bărbați în scopul asigurării exercitării pe picior de
egalitate între femei şi bărbaţi a drepturilor consfințite de Constituţie în sfera politică,
economică, socială, culturală, în alte sfere ale vieţii, dar și în vederea prevenirii şi
eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex. În particular,
articolul 2 defineşte noțiunea de discriminare după criteriul de sex ca „orice
deosebire, excepţie, limitare ori preferinţă avînd drept scop ori consecinţă limitarea
sau intimidarea recunoaşterii, exercitării şi implementării pe bază de egalitate între
femei şi bărbaţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În conformitate cu prevederile articolului 8 alin.(2) „Orice discursuri și
materiale publice care prezintă imaginea femeilor sau a bărbaţilor în manieră de

48
Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii este un organ colegial, alcătuit din 5
membri, numiți de Parlament pe o perioadă de 5 ani.
49
http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/ecri/activities/gpr/en/recommendation_n7/REC7-2003-8-ROM.pdf

24
umilinţă a demnităţii lor se consideră inadmisibile şi se contracarează în conformitate
cu prezenta lege”.
d) Urmare a ratificării de către Republica Moldova50 a Convenției ONU
privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost adoptată Legea nr.60/2012
privind incluziunea sociala a persoanelor cu dizabilitati, care statuează în art.8 că
“discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constă în orice deosebire excludere,
marginalizare, limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor
favorabile şi de adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea
recunoaşterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale
sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare”.
Totodată, se menționează că ”Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că
toate categoriile de persoane cu dizabilităţi, inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi,
nu sînt supuse discriminărilor multiple şi beneficiază de toate drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului.”
Persoanele cu funcţii de răspundere şi toate persoanele vinovate de încălcarea
drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi
poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Articolul 14 al Convenției europene interzice discriminarea pe motive de
origine națională sau socială sau asocierea persoanei cu o minoritate națională.
CEDO a analizat cazurile referitoare atât la discriminarea împotriva non-cetățenilor
cât și discriminarea pe motive de origine națională sau asocierea cu o minoritate
națională.
e) La nivel naţional, în conformitate cu prevederile art.4 din Legea
nr.382/2001 cu privire la drepturile persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale și la statutul juridic al organizaţiilor lor”Statul
garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la egalitate în faţa
legii şi la protecţie egală în faţa legii. Orice discriminare din motivul apartenenţei la
o minoritate naţională este interzisă”.
f) Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova
stipulează în art.4 că ”Străinii aflaţi legal în Republica Moldova se bucură de aceleaşi
drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii Republicii Moldova, garantate de Constituţia
Republicii Moldova şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu excepţiile stabilite de
legislaţia în vigoare”.
g) Art.10 din Legea nr.270/2008 privind azilul în Republica Moldova
menţionează expres că prevederile legislaţiei naţionale se aplică solicitanţilor de azil
şi beneficiarilor unei forme de protecţie fără discriminare, indiferent de rasă,
cetăţenie, etnie, limbă, religie, apartenenţă politică, categorie socială, convingeri,
sex, orientare sexuală, vîrstă.
h) De asemenea, Legea nr.54/2003 privind contracararea activităţii
extremiste prevede depistarea, prevenirea şi curmarea activităţii extremiste a
asociaţiilor obşteşti şi religioase, a mijloacelor de informare în masă, a altor
organizaţii şi a persoanelor fizice. În contextul respectivei legi, activitate extremistă
este considerată activitatea asociaţiei obşteşti sau religioase, a mijlocului de

50
Legea nr.166 /09.07.2010 pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

25
informare în masă sau a unei alte organizaţii ori a persoanei fizice în vederea
planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor acţiuni orientate spre
provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate de
violenţă sau de chemări la violenţă.

IV. METODE ȘI TEHNICI DE INVESTIGARE

4.1. Aspecte particulare

Dacă infracțiunile motivate de ură sunt tratate la fel ca celelalte infracțiuni
și nu sunt recunoscute ca fiind o categorie specială, de obicei ele nu sunt
investigate în mod corespunzător. Acest lucru se poate manifesta în diverse
moduri, de exemplu: organele de urmărire penală penală nu acordă crezare
victimei sau nu cercetează în mod adecvat acuzațiile privind existența unui mobil
bazat pe prejudecată; procurorii minimizează infracțiunea atunci când decid
capetele de acuzare, iar instanțele nu recurg la posibilitatea de a decide majorarea
pedepselor astfel încât mobilul infracțional să fie reflectat51.
Prezența atitudinii preconcepute față de o persoană, grup, idee sau port
afectează calitatea actului justiției și face uneori chiar imposibilă atingerea scopului
acestuia, de a restabili echitatea și a pedepsi ori de câte ori cineva atentează la bunele
relații sociale.
Legea nr.54/2003 privind contracararea activităţii extremiste prevede
depistarea, prevenirea şi curmarea activităţii extremiste a asociaţiilor obşteşti şi
religioase, a mijloacelor de informare în masă, a unor alte organizaţii şi a persoanelor
fizice. În sensul Legii activitate extremistă este considerată activitatea asociaţiei
obşteşti sau religioase, a mijlocului de informare în masă sau a unei alte organizaţii
ori a persoanei fizice în vederea planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor
acţiuni orientate spre:
- provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate
de violenţă sau de chemări la violenţă;
- provocarea dezordinilor în masă, comiterea faptelor de huliganism sau actelor
de vandalism pe motive de ură sau vrajbă ideologică, politică, rasială, naţională sau
religioasă, precum şi pe motive de ură sau vrajbă faţă de vreun grup social;
- propagarea exclusivismului, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după
criteriul atitudinii lor faţă de religie sau după criteriul rasei, naţionalităţii, originii
etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei politice, averii sau originii
sociale.
În acest context CEDR a recomandat Republicii Moldova să asigure că art.6 şi
art.7 din Legea privind contracararea activităţii extremiste şi alte prevederi penale
relevante să fie aplicate în conformitate cu prevederile art.4 din Convenția
internațională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.
În contextul acestor prevederi autorităților statului li se impune un rol pro activ
în identificarea și curmarea riscurilor unor activități/acțiuni având mobil de
prejudecată.

51
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

26
4.2. Împrejurările care urmează a fi demonstrate
Împrejurările ce urmează a fi stabilite în procedura de urmărire penală sunt
determinate de art.96 din Codul de procedură penală.
Enumerarea în lege a elementelor obiectului probatorului nu este una
exahustivă. Aceasta trebuie să se rețină în mod special în cazul infracţiunilor
motivate de ură. Investigarea cazului va trebui să stabilească circumstanțele ce se
referă la:
 Condițiile materiale și spirituale în care s-a activat. Mobilul bazat pe
prejudecată în virturtea naturii sale trebuiește identificat, iar mai apoi și probat;
 Modul de pregătire, săvârșire și ascundere a faptei și a consecințelor ei,
la personalitatea făptuitorului, victimei și a altor persoane implicate. Aceste
aspecte necesită elucidare în mod special atunci când făptuitorii nu vor
exterioriza intențiile și mobilul din care au acționat;
 Obiectele și instrumentele (în anumite cazuri special adaptate)
exploatate în actul infracțional sau care reprezintă produsul infracțiunii;
 Atitudinea psihică a făptuitorului față de faptă și victimă. Una din
caracteristicile cele mai importante și dificile, ale metodicii de investigare a
infracţiunilor motivate de ură constă în demonstrarea urii/ostilității, atunci când
acest element este cuprins de dispoziția normei. Această sarcină pare a fi de
neînfruntat atunci când circumstanțele de fapt constatate nu vor fi raportate la
trăirile intime/ starea psihică a făptuitorului;
 Natura pagubei pricinuite și alte împrejurări stabilirea cărora aparent nu
ar avea o relevanță directă, dar care asigură desfășurarea în dinamică a
investigărilor.
O altă condiție de ne omis pentru organul de urmărire penală/procurorul
antrenați în procesul de investigare este capacitatea acestora de a-și organiza
măsurile pornind de la ideea că activitatea infracțională nu este una tipizată, de
șablon. Luând în calcul această abilitate, știința criminalistică oferă un alt unghi de
abordare a succesului investigației. Potrivit acestuia organul de urmărire
penală/procurorul este în drept să considere că a stabilit adevărul dacă va obține
răspunsuri la 7 obiective.

4.2.1. Obiectivul nr.1: Ce faptă s-a comis și care este natura ei?
Pentru a simplifica sarcina organului de urmărire penală/procurorului în
vederea determinării mobilului sau a stării de spirit ce l-a făcut pe făptuitor să
acționeze, este important să fie stabilit care este cadrul normativ național care
plasează sub imperiul său raportuile juridice care vor deveni obiectul investigărilor
noastre.
Aici lucrurile sunt privite diferit din cel puțin 2 perspective: în contextul unei
abordări infracţiunile motivate de ură sunt privite drept infracțiuni speciale, iar din
altă perspectivă ca circumstanțe agravante (speciale sau generale).
În funcție de modul în care am ales (la nivel de prevederi legale) să abordăm
subiectul ne stabilim și sarcinile în ulteriorul procesului de investigare.
Astfel, căutând răspuns la întrebarea: ce faptă a fost comisă și care este natura
ei, urmează să deliberăm asupra câtorva aspecte importante, care oferă sau lipsesc de
perspectivă întreaga investigație/examinare judiciară:

27
  Mobilul bazat pe prejudecată compare ca calificativ agravant în norma
penală sau ca circumstanță agravantă generală?
 Fapta prejudiciabilă este privită prin modelul bazat pe ostilitate?
 Fapta prejudiciabilă este privită prin modelul selecției prin
discriminare?

Raportat la reglementările naționale, stricto senso, organul de urmărire penală,

procurorul sau instanța de judecată va decide dacă este sau nu necesar să fie probat
mobilul bazat pe prejudecată în conformitate cu prevederile art.93-98 din CPP.
În conformitate cu Legea de procedură penală, dacă procurorul consideră că au
fost administrate probe concludente și suficiente în sensul acuzării făptuitorului, va
emite o ordonanță de punere sub învinuire.
În conformitate cu prevederile art.281 alin.(2) din CPP, ordonanța de punere
sub învinuire trebuie să cuprindă pe lângă un șir de elemente…”formularea învinuirii
cu indicarea… caracterului vinei, motivelor și semnelor calificative pentru încadrarea
juridică a faptei”, iar încadrarea juridică a faptei la rândul său este ”determinarea şi
constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile
săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală (art.113 din
CP).
Mijlocul de fundamentare a acuzării sunt probele, adică elementele de fapt
dobândite în modul stabilit de CPP, care servesc la constatarea existenței sau
inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției,
precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei
(art.93 din CPP).
Prin urmare, în situația când mobilul bazat pe prejudecată: ”din motiv de ură
socială, naţională, rasială sau religioasă” este cuprins de norma penală ca calificativ
agravant (Omorul (art145 alin.(2) lit.l) din CP; Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (art.151 alin.(2) lit.i) din CP); Vătămarea intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.152 alin.(2) lit.j) din CP; Distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a bunurilor (art.197 alin.(2) lit.b) din CP; Profanarea mormintelor (art.222 alin.(2)
lit.b) din CP), organul de urmărire penală/procurorul este pus în situația suficient de
dificilă de a proba motivul de ură.
Acest lucru semnificativ complică sarcina organului de urmărire
penală/procurorului, or este necesar a demonstra o stare de spirit ce reprezintă o
trăire intimă a făptuitorului, care poate fi ascunsă sau voalată. Situația descrisă, care
derivă din textul legii penale materiale și procesual penale, pare că mai mult
corespunde modelului bazat pe ostilitate.
Potrivit modelului bazat pe ostilitate, infractorul trebuie să fi savârșit
infracțiunea datorită ostilității sau urii pe motivul uneia dintre caracteristicile
protejate. Unele State participante la OSCE au legi care necesită în mod explicit
existența urii, a ostilității sau a dușmăniei. Aceste legi cer dovedirea faptului ca
infractorul a acționat din ostilitate față de victimă.52
Potrivit modelului selecției prin discriminare, infractorul își alege cu
intenție victima datorită unei caracteristici protejate, însa nu este necesar ca
acesta să simtă ură sau ostilitate concretă pentru ca infracțiunea sa fie dovedită.
Infractorul care atacă un imigrant, considerând că este mai puțin probabil ca
52
"Legi privind infracțiunile motivate de ura: Ghid practic", p.43/ https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

28
acesta să sesizeze poliția, ar intra în categoria selecției prin discriminare. O altă
formă de selecție prin discriminare ar fi reprezentată de infractorul care atacă un
bărbat homosexual deoarece bătăile aplicate homosexualilor sunt obișnuite în
anturajul său și îi vor conferi un anumit statut și va fi acceptat de prietenii sai. În
legislația Republicii Moldova, spre exemplu, o normă penală construită în baza
acestui model este alin.(2) art.1661 din Codul penal, unde norma instituie răspundere
penală pentru tortură din orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare. În cazul
dat legiuitorul nu a insistat ca atitudinea făptuitorului să fie ”mișcată ” de motivul de
ură (aversiune/ostilitate). Prin urmare, pentru calificarea acțiunilor în temeiul normei
indicate, va fi suficient ca tortura (elementul de bază) să fie aplicată având ca
motivare una sau mai multe forme ale discriminării53.

4.2.2. Obiectivul nr.2: Unde s-a comis fapta și când a fost săvârșită?
În sens criminalistic locul și timpul comiterii infracțiunii motivate de o
prejudecată au o semnificație mai largă decât o comportă în sensul legii materiale și
pot indica direct asupra naturii faptei.
Spre exemplu, profanarea mormintelor într-un cimitir evreesc ar trebui să
determine organul de investigare să cerceteze fapta prin prisma existenței unei
motivații bazate pe o prejudecată referitoare la naționalitate.
Spre deosebire de abordarea ”locului” comiterii faptei ca element al laturii
obiective, în sens criminalistic, cimitirul evreesc ar indica că obiectul atentării a fost
special selectat.
Comiterea acțiunilor ilegale în timpul (în perioada de timp) sărbătorii
religioase ca Ramadan, Postul creștin, Hanukka, sau admiterea violențelor în timpul
întrunirii reprezentanților comunității LGBT indică asupra celui de-al doilea semn
secundar al componenței de infracțiune care este timpul. În acest sens ”timpul” în
care s-a comis fapta prejudiciabilă indică că infracțiunea de bază a fost comisă nu
întâmplător în acel interval. Organul de urmărire penală/procurorul în acest caz
trebuie să utilizeze acest element pentru a demonstra mobilul bazat pe prejudecată și
ca indiciu asupra criteriului protejat după care a fost selectată victima.

4.2.3. Obiectivele nr.3 și 4: Cine este autorul faptei și cu ajutorul cui a fost
comisă infracțiunea?
Infracţiunile motivate de ură nu stabilesc cerințe speciale referitoare la
participarea la comiterea actului infracțional de aceea prevederile legii referitoare la
participanți și formele de participație din art.42 din CP sunt aplicabile în totalitate.
Dacă să ne referim la calitatea subiectului, atunci apartenența spre exemplu,
către un grup extremist poate servi un factor stimulator puternic pentru un
comportament infracțional și această calitate a subiectului ar trebui indubitabil să fie
scoasă în evidență în timpul cercetărilor.
În accepţiunea art.21 din CP, drept subiecţi ai infracţiunii sunt considerate
persoanele fizice responsabile care, la momentul săvârşirii infracţiunii au atins vârsta
de 16 ani. Persoanele fizice care au atins vârsta de 14 ani sunt pasibile de răspundere
penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de
grave, precum şi pentru infracţiunile grave, prevăzute expres de alin.(2) art.21 din

53
Manual anti-discriminare pentru judecători, pag. 47-55/ https://www.inj.md/sites/default/files/Manual%20%20anti-
discriminare%20pentru%20judecatori.pdf

29
CP. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă, ca semn principal al subiectului,
este luată în consideraţie şi responsabilitatea persoanei, reglementată de art.22, 23
din CP.
În cazul anumitor infracţiuni, pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau
pentru ca ea să îmbrace o formă calificată, subiectului i se cere, potrivit legii, să
îndeplinească, pe lângă condiţiile indicate deja, o condiţie specială, adică să aibă o
calitate specială. Este vorba de un subiect special al infracţiunii. De exemplu, subiect
al infracţiunii de încălcare a egalității în drepturi a cetățenilor (art.176 din CP) poate
fi și persoana cu funcții de răspundere - lit.a).
Concomitent, cu referire la încadrarea unor eventuale acțiuni prin prisma
1
art.166 alin.(3) și (4) din Codul penal (tortura sau tortura cu circumstanța
agravante), urmează a se ține cont de faptul că această componență de infracțiune
este imputabilă doar unor subiecți speciali, cum ar fi: persoana publică, persoana cu
funcţie de demnitate publică sau persoana care, de facto, exercită atribuţiile unei
autorităţi publice, sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimțământul expres ori tacit al unei asemenea persoane.

4.2.4. Obiectivul nr.5: Cu ce scop și din ce motiv a fost comisă infracțiunea?

Latura subiectivă a infracţiunii - o constituie atitudinea psihică a persoanei faţă
de fapta săvârşită şi faţă de consecinţele ce au survenit sau au putut să survină ca
rezultat al comiterii infracţiunii. Latura subiectivă se caracterizează printr-o
manifestare interioară a infracţiunii. Conţinutul acestei laturi este caracterizat de
următoarele semne: vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul şi
scopul infracţiunii.
Trebuie să se realizeze foarte clar că vinovăția este determinată ca semn
obligatoriu al componenței de infracțiune și fără acest semn fapta prejudiciabilă nu
va fi privită niciodată ca componență de infracțiune.
Motivul și scopul comportamentului infracțional reprezintă partea intimă a
făptuitorului, concepția filosofică a acestuia despre consecințele infracțiunii.
Infracțiunile motivate de ură pot fi savârșite pentru unul din mai multe
rațiuni diferite:
 autorul poate să acționeze din motive precum resentimentele, gelozia sau
dorința de a obține o aprobare a ceea ce face;
 autorul poate să nu aibă nici un fel de sentimente fața de persoana care
este victima infracțiunii, dar să aibă gânduri sau sentimente ostile față de
grupul din care face parte victima;
 autorul poate să aibă sentimente ostile față de toate persoanele din afara
grupului cu care el însuși se identifică;
 sau, la un nivel mai abstract, ținta poate fi reprezentată pur și simplu de o
idee, cum ar fi imigrația, față de care autorul are sentimente ostile.54
Pe lângă problemele generale referitoare la dovedirea existenței
mobilului, infracțiunile motivate de ură prezintă deseori și problema deosebită a
mobilului mixt - este posibil ca infractorul să fi avut mai mult de un singur
motiv pentru a savârși fapta.

54
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic/ https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

30
 Exemplu de caz: Uciderea lui Mohammad Parvaiz (Marea Britanie)
Insulte rasiste combinate cu alte mobiluri
În iulie 2006, Mohammad Parvaiz, un șofer de taxi originar din
Pakistan, a fost scos din autoturismul sau și apoi lovit cu pietre și batut pâna a
murit, de către șase adolescenți albi, care au strigat insulte rasiste pe parcursul
atacului. Crima a fost plănuită ca răzbunare pentru un incident ce avusese loc cu
câteva săptămâni în urmă, când Parvaiz îi condusese pe un grup de bărbați
asiatici la locul unei dispute între două bande rivale. În decursul acestui conflict
anterior, un scooter care aparținea unuia dintre autori a fost deteriorat. Procurorul,
observând că în speță infracțiunea era „motivată în principal de razbunare și
răsplată,” i-a acuzat totuși pe cei șase bărbați de crimă agravată de rasism. Patru
dintre ei au fost condamnați pentru crimă agravată de rasism, iar ceilalți doi de
tulburare a liniștii publice cu violență.

Cele relatate supra doar conturează complexitatea problemei și arată că în

diferite sisteme de drept identificarea și mai cu seamă probarea mobilului bazat pe o
prejudecată constituie o deficiență la nivel aplicativ. În unele țări, spre exemplu, se
cere ca mobilul bazat pe prejudecată să fie unul ”substanțial” și că ”folosirea incidentă
a limbajului cu tentă rasistă nu este considerată ca fiind suficientă”.
În oricare stuație, este important a reține că în cazul infracţiunilor motivate de
ură, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminare ale acestora
sunt necesare şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv. Aceste condiții constau în
existența indicatorilor că acțiunea sau inacțiunea, pe lângă scopul și motivul ce
definește infracțiunea de bază, este alimentată de un mobil bazat pe prejudecată55.
Prin urmare, pentru constatarea componențelor de infracțiune cu agravantă
organul de urmărire penală este obligat să demonstreze că motivul comportamentului
infracțional derivă din atitudinea subiectivă față de victimă, grupul cu care se
identifică victima, sau ideea/fenomenul cu care victima se asociază în percepțiile
făptuitorului și că pe lângă scopul de bază: de lipsire de viață, cauzarea prejudiciului
sănătății etc, făptuitorul prin fapta sa mai urmărește scopul de a transimite un mesaj
pentru victimă sau grupul/ideea cu care acesta se identifică.

4.2.5. Obiectivul nr.6: În ce mod a fost comisă infracțiunea?

În dependenţă de faptul cât de mare este atenţia acordată de către legiuitor unui
sau altui semn facultativ al componenţei de infracţiune, acesta din urmă poate avea
mai multe semnificații, şi anume: deseori un anumit semn facultativ poate fi introdus
în componenţa de infracţiune de bază, şi devine prin urmare, un semn obligatoriu
pentru componenţa dată.
Spre exemplu, metoda săvârşirii infracţiunii – ”prin amplasarea de mesaje şi
simboluri discriminatorii în locurile publice”, fiind un semn facultativ în plan
teoretic general, devine semnul obligatoriu în cazul infracţiunii ”Încălcarea în
drepturi a cetățenilor” (art.176 alin.(1) lit.c) din CP).
În unele cazuri marja de determinare a metodei de comitere a infracțiunii este
expusă într-un mod nedifinit expres în textul legii: ”Profanarea prin orice mijloace a
unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi
însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el” (art.222 din CP), sau ”
Promovarea ori susţinerea acţiunilor specificate la alin.(1), săvârşită prin intermediul
mijloacelor de informare în masă…” (art.176 din CP), sau ” Tortura, adică orice

55
Mai multe informații - la Obiectivul nr.1

31
faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice
sau psihice puternice… cu scopul de a o intimida… sau din orice alt motiv, bazat pe
o formă de discriminare,… ”
În fiecare caz când există indicii că infracțiunea este comisă în temeiul unor
prejudecăți sau din motiv de ură, organul de urmărire penală/procurorul va examina
cu o atenție sporită modul în care a fost comisă infracțiunea, or aceasta poate indica
asupra mobilului bazat pe prejudecată, element care trebuie să fie prezent în mod
obligatoriu.

4.2.6. Obiectivul nr.7: Cine și în ce măsură este prejudiciat?

Natura infracțiunilor motivate de ură solicită de la făptuitor o condiție fără de
care nu poate exista: victima/obiectul de atentare trebuie să fie selectată potrivit unor
caracteristici individuale sau de grup bazată pe oricare formă de prejudecată sau ură.
Făptuitorii, de regulă, doresc ca victima să cunoască că nu a fost aleasă în
zadar, și că acțiunile lor sunt direct determinate de caracteristicile victimei.
Prin urmare, obiectul atentatului în cazul infracțiunii motivate de ură
poate fi oricare persoană sau bun special distins (inclusiv prin asociere) de către
făptuitor, pe motivul unui criteriu protejat prevăzut de legea penală.

4.3. Cruzimea cu care este comisă infracţiunea

În cazul unui atac violent în care nu există un alt motiv evident, iar victima și
criminalul aparțin diferitor rase sau unor alte grupuri, cruzimea cu care este comisă
este un semn sigur că ar putea fi o infracţiune motivată de prejudecăți. Victimă a unei
infracţiuni motivate de ură poate fi orice persoană, indiferent dacă aparţine sau nu
unei minorităţi.
Cu toate acestea, reprezentanții unor grupuri în mod disproporționat mai des
devin victime ale infracţiunilor motivate de ură din cauza religiei, rasei, apartenenţei
etnice, dizabilităţii sau orientării lor sexuale. Unele, chiar rare, cazuri de infracțiuni
motivate de ură sunt comise cu o deosebită cruzime care provine din dorința
criminalilor de a avea un tratament absolut inuman vizavi de victima cu privire la
care comportă prejudecăţi şi intoleranţă.
Deci, dacă victima aparține unei astfel de minorități sau este percepută ca
membru al unei minorități și nu există nici un alt motiv evident (de exemplu,
economic), este necesară o investigație suplimentară a motivului infracțiunii.

Exemplu practic
În noaptea de 7 august 2007, patru tineri, dintre care doi erau minori, pe una din
străzile centrale din orașul Omsk (Federația Rusă) au observat un necunoscut cu aspect
non-slav. Bărbații au atacat victima cu o bucată de ţeavă din metal țevi și sticle și,
lovindu-l peste cap şi corp, până acesta a decedat. Prietena unuia dintre atacatori a filmat
crima cu un telefon mobil. Imediat după această crimă, unul dintre criminali l-a atacat pe
un alt trecător cu aspect neslavic, dar el a reușit să scape.
Toți inculpații au fost condamnați pentru omor, săvârşit de un grup de persoane
prin înţelegere prealabilă pe motiv de ură națională. Inculpatul care a atacat cea de-a doua
victimă a fost găsit vinovat şi de fapta de cauzare intenţionată a vătămărilor sănătăţii la
fel pe motiv de ură naţională.
Pronunţând sentinţa, instanţa a recunoscut expres că infracţiunile au fost motivate
de prejudecată. Doi inculpaţi au fost condamnaţi la privaţiune de libertate pentru o

32
 perioadă de 15 și, respectiv, 17 ani, iar fiecare dintre cei doi infractori minori - la 8 ani de
închisoare, cu executare în colonie pentru minori.
Victimei i-a fost acordată despăgubire pentru daunele morale și materiale.
Comentariu: Cruzimea cu care a fost comis omorul unei persoane absolut
necunoscute pentru atacatori, înfăţişarea căreia era deosebită de cea a făptuitorilor,
reprezintă un indicator evident al prezenţei motivului de ură. O asemenea cruzime este un
semn caracteristic pentru infracţiuni cu pretext xenofob, în care victimele nu sunt alese pe
motiv că ele reprezintă o anumită minoritate, dar pe motiv că nu aparţin majorităţii.
Atacarea violentă asupra unei alte persoane, care era deosebită pe criterii etnice,
mărturiseşte faptul unui clişeu determinat de comportament. Înregistrarea video a
omorului indică asupra dorinţei de a o face în scop de propagandă şi promovare a
violenţei motivate de prejudecată.56

4.4. Algoritmul de investigare

Algoritmul investigării constituie programul activităților de urmărire penală
compus dintr-un ”sistem optim al activităților procesuale și extraprocesuale menite
să asigure obiectivitatea, complexitatea și operativitatea colectării și administrării
prebelor referitoare la existența infracțiunii, identitatea făptuitorului și
responsabilitatea acestuia57, grantându-i-se totodată libertatea, dreptul la apărare și
satisfacerea tuturor intereselor legale”.
În etapa inițială, așa cum reiese și din natura infracțiunii marcată de
complexitatea stricto senso a acesteia (prezența a două elemente obligatorii: crima
de bază și mobilul bazat pe prejudecată), activitățile de cercetare trebuie să poarte
un carater continuu și organizat.
Unele acțiuni nu suferă amânare, or îndepărtate în timp riscă să devină
ineficiente sau să reducă din puterea probantă. Spre exemplu, când la locul comiterii
infracțiunii sunt lăsate înscrisuri, sau desene care exprimă ”mesajul” transmis
victimei. La această fază a cercetărilor scopul organului de urmărire penală trebuie să
fie îndreptat spre acumularea unui volum substanțial de informații și date faptice care
să asigure eficiența ulterioarei etape și să contribuie la soluționarea unui nomenclator
de probleme specifice acestei etape cum ar fi:
 Care este natura juridică a faptei și a împrejurărilor în care a fost săvârșită
infracțiunea, mai ales în situațiile când din informațiile acumulate este posibil
de dedus motivul bazat pe prejudecată sau ură;
 Depistarea, fixarea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii (acestea
putând degrada ca urmare a activității umane sau naturii);
 Verificarea versiunilor tipice care derivă din materialele ce au servit temei
juridic pentru declanșarea procesului;
 Luarea măsurilor pentru identificarea/reținerea făptuitorilor;
 Asigurarea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Organul de urmărire penală/procurorul trebuie să caute în declarațiile victimei
sau circumstanțele obiectiv constatate semne ale unui tratament diferențiat și să
predispună victima pentru a colabora în sensul investigării cazului.
„…. în cauza penală de învinuire a lui I.S., dânsul a fost învinuit de comiterea infracţiunii
de huliganism (art.287 alin.(1) Cod penal), pentru faptul că fără nici un temei l-a maltratat şi

56
Prosecuting Hate Crimes: A Practical Guide. / International Association of Prosecutors (IAP), OSCE/ODIHR,
september 2014/ https://www.osce.org/odihr/prosecutorsguide?download=true
57
E.Stancu,” Tratat de criminalistică”, București, 2008, p.519, 559, 572.

33
insultat pe un cetăţean dintr-o ţară africană, de culoare, anume din motivul că are altă culoare a
pielii, numindu-l cu mai multe cuvinte jignitoare, referitoare la culoarea pielii lui, însă organul de
urmărire penală a omis să recunoască aceste circumstanţe ca circumstanţe agravante prevăzute
58
la art.77 alin.(1) lit.d) Cod penal.”
Oricare ar fi evoluția situației descrise supra, evitarea de a întreprinde măsuri
eficiente pentru investigarea mobilului de ură vorbește despre eșecul autorității de a
restabili echitatea socială și a realiza sarcinile procesului penal.
Probele directe ce urmează a fi administrate și sursele lor:59
Probe directe Surse posibile

Declaraţiile făcute până la Făptuitorii, complicii, martorii şi victimele

incident şi care indică asupra
faptului că infracţiunea a fost
planificată din timp
Insultele aduse victimei în
timpul incidentului
Declaraţiile de recunoaştere
făcute de făptuitori după
incident
Declaraţiile nemijlocite de
recunoaştere
Victimele, complicii, persoanele din anturajul
făptuitorilor, martorii
Telefoanele mobile ale făptuitorilor, inclusiv fotografiile
care sunt păstrate în acesta şi/sau înregistrările video;
calculatoarele făptuitorilor şi datele privind paginile web
vizitate
Făptuitorii, complicii, persoanele din anturajul
făptuitorilor, rudele şi prietenii, alţi martori
Telefoanele mobile ale făptuitorilor, inclusiv fotografiile
care sunt păstrate în acesta şi/sau înregistrările video;
calculatoarele făptuitorilor şi datele privind paginile web
vizitate
Colaboratorii serviciilor de intervenţie, care au ajuns
primii la faţa locului, martorii, reprezentanţii organului
de constatare, coparticipanţii la comiterea infracţiunii

Legăturile cu grupuri Jurnalele, placatele, broşurile, cărţile etc. care aparţin

organizate care propagă ura
făptuitorilor, depistate la faţa locului sau în cadrul
percheziţiilor efectuate la domiciliile lor
Telefoanele mobile ale făptuitorilor, inclusiv fotografiile
care sunt păstrate în acesta şi/sau înregistrările video;
calculatoarele făptuitorilor şi datele privind paginile web
vizitate

De rând cu probele directe, prezența motivului de prejudecată poate fi

confirmată și prin alți factori. La asemenea categorii de probe indirecte pot fi
atribuite datele cu privire la trecutul făptuitorului. Cu toate că probele indirecte sunt
cu o pondere mai redusă decât declarațiile nemijlocite ale făptuitorului, totuși în
coroborare probele indirecte cu cele directe pot fi suficient de convingătoare.
Alți indicatori privind prezența motivelor de ură pot constitui indicii probatorii
indirecte :
 făptuitorul se află în legătură cu grupuri organizate care propagă ura;
58
X.Ulianovschi ”Analiza juridică a legislației naționale referitoare la crimele din ură”, Revista naţională de drept. -
2014. - Nr 6 (164).
59
Prosecuting Hate Crimes: A Practical Guide. / International Association of Prosecutors (IAP), OSCE/ODIHR,
september 2014/ https://www.osce.org/odihr/prosecutorsguide?download=true

34
  ziua, timpul și locul incidentului au o mare importanță pentru grupul social
împotriva cărora a fost îndreptat incidentul;
 ziua, timpul și locul incidentului sunt legate de anumite evenimente la care
ține făptuitorul sau reprezintă un simbol anumit (spre exemplu, ziua de naștere
a unui idol);
 atacarea victimei este una de o cruzime deosebită, pe când sunt lipsă alte
motive care nu sunt legate de prejudecată;
 a fost stabilită o schemă de incidente de același fel care se repetă regulat, în
procesul cărora sunt utilizate metode de același fel, ceea ce face posibil cu o
mare marjă de probabilitate de a presupune existența unor legături dintre
respectivele evenimente.60

4.4.1. Planificarea investigării

Pentru asigurarea unui proces complex de investigare, pot fi utilizate
posibilitățile oferite de Codul de procedură penală prin instituirea grupurilor de
urmărire penală, precum și posibilitățile oferite de Legea nr.59/2012 privind
activitatea specială de investigații prin instituirea grupurilor de ofițeri de investigații.
Experiența activității organelor de investigare demonstrează că planificarea
acțiunilor de urmărire penală sporește probabilitatea identificării și pedepsirii
făptuitorului.
Practica de cercetare a infracţiunilor conturează că principalele reguli, cărora
trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea şi
mobilitatea sau dinamismul.
Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune
că la realizarea unui plan de investigare să se ţină cont de natura şi caracterul
infracţiunii. ”Atât timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin
mijloacele şi metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate,
împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit, planificarea trebuie
să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la
aceea că unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori,
fenomen exploatat pe larg în criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea
unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un plan-şablon, deoarece în
fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi,
respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor”61.
Caracterul individual al planificării investigării este tocmai aplicabil pentru
cercetarea infracțiunilor motivate de ură, pornind exact de la specificul acestei
categorii de infracțiuni explicat prin prezența a două elemente: infracțiunea de bază
și mobilul bazat pe prejudecată sau ură. Prin urmare, planul de investigare ar fi
logic de-al organiza astfel încât o componentă a acestuia să urmărească obiectivul de
identificarea a mobilului infracțiunii.
Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în
primul rând, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în
rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile din punctul de vedere al
posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul

60
Prosecuting Hate Crimes: A Practical Guide. / International Association of Prosecutors (IAP), OSCE/ODIHR,
september 2014/ https://www.osce.org/odihr/prosecutorsguide?download=true
61
http://documents.tips/documents/organizarea-si-planificarea-activitatii-de-urmarire-penala.html

35
respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un
proces de analiză logică în vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate
pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activităţii de
cercetare.
Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală,
care să fie realizabile, în caz contrar planul va avea un caracter abstract, ireal şi în
consecință - inaplicabil.
Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului,
reprezintă a treia regulă, potrivit căreia planul de cercetare penală trebuie să fie
adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De obicei, planul activităţii
de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune
organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi
prevăzute toate versiunile posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan
poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar temporar, pentru o anumită etapă
a cercetărilor. În raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin formularea
unor versiuni noi, și a unor activităţi suplimentare de cercetare.
Întrebările şi deci sarcinile ce configurează planul de cercetare diferă nu numai
de la o categorie de infracţiuni la alta, dar şi de la un caz la altul, chiar dacă se
atribuie la aceeaşi categorie. Întotdeauna însă planul trebuie să prevadă clarificarea
aspectelor prevăzute de aşa-numita "formula celor 7 obiective", indicate mai sus.
Planul de măsuri poate căpăta varii forme important ca acesta să conțină cel
puțin următoarele obiective:

versiunea aspectele (pot fi elementul măsurile tactice și termenele de

constitutiv al infracțiunii) acțiunile de urmărire realizare/
versiunii care urmează a fi penală planificate responsabilii
clarificate/demonstrate pentru rezolvarea
sarcinii

4.4.2. Cercetarea la fața locului

Este acțiunea care se efectuiază pentru descoperirea și ridicarea urmelor
infracțiunii, a mijloacelor de probă, pentru a stabili circumstanțele infracțiunii ori
alte circumstanțe care au importanță pentru cauză. Aria de aplicabilitate a acestei
acțiuni de urmărire penală nu se limitează doar la înțelesul de teren, suprafață,
încăpere ci și la obiecte, documente, animale, cadavre umane sau animale.
Așa cum algoritmul criminalistic nu este și nu trebuie înțeles ca o
consecutivitate rigidă de acțiuni, cerecetarea la fața locului poate fi efectuată paralel
cu audierea victimei, martorului, făptuitorului sau înainte de aceasta, dacă riscul de a
pierde urmele activității infracționale este iminent, sau dacă ca valoare probantă
informațiile obținute în rezultatul acestei acțiuni vor determina calitatea audierilor
ulterioare.
Specificul infracțiunilor motivate de ură dictează organului de urmărire
penală/procurorului mai întâi de toate să găsească conexiune între locul faptei și
natura ei. Deseori făptuitorii, pentru a acentua mesajul, iar prin urmare și impactul
asupra victimei și comunității cu care aceasta se asociază, planifică comiterea
infracțiunii în anumite locuri sau împrejurări. Răspunsurile la câteva întrebări în
această logică de gânduri ar putea fi utile:

36
  Vicima s-a aflat în sau în apropiere de zona sau localul asociat cu sau
frecventat de regulă de un anumit grup (de exemplu, o moschee, biserică sau
alt lăcaș de cult)?
 Dacă la locul faptei au fost lăsate desene, marcaje, simboluri sau
graffiti, texte, obiecte adaptate etc.?
 Incidentul a avut loc în scurt timp după schimbarea prezenței
minorității în zonă (de exemplu, prima familie minoritară s-a mutat cu traiul
în zonă, deschiderea unui centru pentru refugiați)?
Participarea specialiștilor pe parcursul efectuării acestei acțiuni vor spori
esențial șansele de succes al investigării.

4.4.3. Audierea victimei/părții vătămate

Rezultatul audierii va fi mult mai productiv dacă reprezentantul organului de
urmărire penală/procurorul va reuși stabilirea unui contact psihoemoțional cu
victima. În anumite circumstanțe, s-ar putea invita în calitate de specialist psihologul
sau pedagogul pentru a facilita contactul cu persoana audiată și a nu admite
revictimizarea.
Pentru început, ținuta și comportamenul reprezentantului organului de
urmărire/procurorului ar trebui să ofere victimei sentimentul de siguranță. Nu se
admit comentarii nechibzuite, glume sau ”paralele”, care ar putea ofensa sau
intimida victima. Pe lângă inadmisibilitatea ”de principiu” a unei asemenea abordări,
persoana care cercetează cazul va pierde cu mare probabilitate, posibil unicul ”aliat”
în identificarea făptuitorilor.
Se recomandă ca victimei să i se propună să relateze în stil liber despre cele
întâmplate, intervenind cu întrebări deschise și de concretizare atunci când se
relatează despre momente importante din punct de vedere criminalistic și/sau
procesual.
Faptuitorii deseori exprimă clar prejudecățile lor înainte, în timpul sau după
fapta comisă. Probele de importanță crucială pentru majoritaea infracțiunilor
motivate de ură sunt cuvintele sau simbolurile folosite de răufăcători. De regulă,
prin acțiunile comise făptuitorul dorește să transmită mesajul victimelor și altor
persoane ce fac parte din acest grup și aceste mesaje sunt probe solide ale motivației.
De aceea, la momentul discuției cu victima persoana ce investighează cauza
trebuie să-și propună a obține răspunsuri la următoarele întrebări:
 Suspectul a făcut comentarii, declarații scrise sau gesturi privind
calitatea reală sau percepută a victimei ca membru al grupului?
 La locul producerii faptei au fost lăsate desene, marcaje, simboluri sau
graffitti? Au existat comentarii cu referire la natura lor?
 Incidentul a avut loc pe o dată cu semnificație aparte ( de exemplu,
sărbătoare religioasă sau națională)?
 Incidentul a avut loc într-o anumită parte a zilei, atunci când membrii
asociați cu grupul din care face parte victima frecventează zona în care a avut
loc incidentul (spre exemplu, în timpul rugăciunilor)?
 Dacă ținta a fost proprietatea, un obiect sau local cu semnificație
religioasă sau culturală, cum ar fi un centru cultural sau un monument istoric?

37
 Un alt aspect important pentru planificarea audierii victimei constă în a stabili
dacă există diferențe dintre faptuitor și victimă de ordin etnic, religios cultural sau de
altă natură. Pentru aceasta este util a căuta raspuns la alt set de întrebări:
 Suspectul și victima diferă în ceea ce privește originea rasială,
religioasă, etnică/națională sau orice alt criteriu?
 Există o istorie de animozități între grupul victimei și grupul
suspectului?
 Victima este membru al unui grup, care este mult mai puțin numeros
decât un alt grup în regiunea unde s-a produs incidentul?

4.4.4. Identificarea/audierea martorilor

Constituie partea de măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire
penală menite să asigure o viziune ”neangajată” asupra circumstanțelor comiterii
infracțiunii.
În acest sens este de reținut că persoanele deseori preferă să evite implicarea
în investigarea unei infracțiuni. Prezența unor stereotipuri cu referire la victimă, doar
vor complica contactul cu eventualii martori oculari, de aceea canalizarea
investigațiilor spre discuțiile cu prietenii, vecinii, colegii de serviciu de studii sau
cluburi de interese atât ai/ale făptutorului, cât și ai/ale victimei vor spori considerabil
șansele de succes al investigației.
”Atunci când nu exista probe directe privind existența unui mobil bazat pe
prejudecată, cum ar fi o mărturisire făcută în fața organelor de poliție sau în fața
prietenilor, instanțele pot uneori să deducă existența prejudecății din alte probe.
Astfel, instanța poate lua în considerare împrejurarea că atacul nu a fost provocat,
că nu a existat un fundal de ostilitate între parți înaintea atacului, și că au fost
facute comentarii denigratorii sau jignitoare”62
În planificarea audierii martorilor sunt valabile recomandările pentru audierea
victimei. Va avea o semnificație strategică faptul dacă se reușește să se demonstraeze
că declarațiile subiective ale victimei își vor găsi confirmarea prin proba obiectivă –
declarația martorului, iar aceasta la rândul ei se va confirma prin constatările din
cadrul cercetării locului comiterii infracțiunii, percheziției ș.a.

4.4.5. Particularități privind interacțiunea cu victimele și martorii

Infracțiunile motivate de ură au câteva trăsături distinctive pe care procurorii și
ofițerii de urmărire penală trebuie să le aibă în vedere atunci când apreciază
declarațiile victimelor și martorilor. Multe dintre victimele infracțiunilor motivate de
ură sunt reticente să se prezinte și să spună povestea completă a victimizării lor din
mai multe motive. Ele sunt adesea membri ai grupurilor/comunităților marginalizate
și, în rezultat, în viața lor de zi cu zi se confruntă regulat cu discriminarea.
Autoritățile trebuie să fie conștiente de faptul că, pentru unele victime, adresarea
către organele de drept este problematică. Nevoile speciale ale victimelor
infracțiunilor motivate de ură în cadrul procedurilor penale sunt recunoscute în

62
Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

38
instrumentele juridice regionale, cum ar fi, spre exemplu, Directiva UE privind
victimele criminalității.63
Identitatea de gender este un alt aspect important care urmează a fi luat în
considerație atunci când se lucrează cu victimele și martorii infracțiunilor motivate
de ură. Genderul poate constitui însuși un motiv sau unul dintre motivele pentru
infracțiunile motivate de ură. În acest caz, prejudecata respectivă trebuie să fie
identificată și urmărită în consecință. În munca lor atât cu victimele, cât și cu
martorii, organele de urmărire penală/procurorii totdeauna trebuie să ia în
considerare în orice moment aspectele de gender ale cazului. Pe cât este posibil, în
cazul urmăririi penale a infracțiunilor motivate de ură, trebuie avute în vedere
anumite reguli cu privire la abordarea factorului de gen.
În general, victimele infracțiunilor motivate de ură, ca de altfel și victimele
violenței sexuale sau violențelor legate de gen, în special, prezintă anumite dificultăți
în a fi față în față cu făptuitorul în sala de judecată.
a) Reticența victimelor de a comunica despre săvârșirea infracțiunii
Frecvent victimele infracțiunilor motivate de ură nu comunică poliției despre
cele întâmplate64. Există anumiți factori care pot explica reticența victimei de a
raporta autorităților crima:
Teama de identificare. Unele victime se tem de faptul că despre incident se
va afla, deoarece au frică că rudele sau prietenii vor afla, spre exemplu, despre
orientarea lor sexuală sau că statutul de imigrant ilegal va atrage atenția autorităților.
Lipsa de încredere. Reprezentanții unor minorități etnice, religioase sau
rasiale ar putea avea un istoric de experiențe negative în comunicarea cu organele de
drept, adesea legate de întocmirea profilurilor rasiale ale presupușilor infractori sau
alte forme de discriminare. Ar putea fi cazul ca victima sau un membru al
comunității din care face parte victima să fi sesizat în trecut un caz de infracțiune
motivată de ură, dar care nu a fost investigat sau nu a fost urmărit penal ca o
infracțiune atare. Poliția ar fi putut chiar să încerce să descurajeze victima de la
denunțarea unei infracțiuni motivate de ură, ceea ce a făcut victima să se îndoiască
de faptul că autoritățile vor întreprinde măsuri suficiente pentru a investiga noul caz
și pentru ai pedepsi pe făptuitori. Din aceste motive, victimele ar putea să nu aibă
încredere în ofițerii de urmărire penală și procurori și nu doresc să coopereze.
Revictimizarea. Sunt cazuri în care membrii unei comunități minoritare
regulat sunt supuși discriminării și unui tratament ostil din partea vecinilor și chiar
din partea autorităților. S-ar putea să simtă că vor avea parte de un tratament similar
dacă vor cere asistență autorităților. În plus, primul răspuns al autorităților la
sesizarea victimei ar fi putut să nu fi fost sensibil la starea fizică și psihică a victimei,
descurajând cooperarea ei în continuare cu autoritățile. Astfel de temeri pot agrava
lipsa de încredere a grupurilor comunitare față de autorități.

63
Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme
minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI
a Consiliului https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32012L0029&from=EN
64
A se vedea Sondajele Uniunii Europene privind minoritățile și discriminarea, realizate de Agenția pentru Drepturile
Fundamentale a UE (FRA), pe https://fra.europa.eu
”Sub-raportarea” este, de asemenea, frecvent obiect de discuție în cadrul grupurilor-țintă cu participarea
reprezentanților societății civile, organizate de ODIHR în cadrul pregătirilor pentru petrecerea la nivel național a
cursurilor de formare pentru reprezentanții organelor de drept cu referire la infracțiunile motivate de ură.

39
 Preocupările legate de securitate. Deși există o părere că infracțiunile
motivate de ură sunt de obicei atacuri aleatorii, multe din ele se comit în cadrul
comunităților mici și cu implicarea vecinilor. Victimele ar putea să se teamă de
repercusiuni atunci când făptuitorul știe unde locuiesc sau muncesc. În cazurile care
implică grupuri organizate care propagă ura, victima ar putea simți o amenințare mai
serioasă. În astfel de situații, urmează a decide asupra utilității și disponibilității de a
solicita măsuri speciale de protecție a victimelor, martorilor, inclusiv utilizarea la
proces a audierilor în condiții speciale, precum și pot fi solicitate patrule ale poliției
pentru a da asigurări cu privire la siguranța domiciliului victimei.
Având în vedere că victima este cel mai important martor în cele mai multe
cazuri, conștientizarea acestor probleme și luarea de măsuri pentru a disipa temerile
victimelor (în măsura în care acest lucru este posibil) este o parte importantă a
investigării cazului. Organul de urmărire penală/procurorii ar trebui să se asigure că
preocupările victimelor sunt abordate cât mai curând posibil, fie direct, fie prin
intermediul poliției sau altor organe. O atenție deosebită trebuie acordată poziției
femeilor în calitate de victimă și martoră în această privință. Conștientizarea
diferențelor culturale și consolidarea încrederii cu comunitățile locale poate constitui
un proces consumator de timp, dar poate ajuta organul de urmărire penală/procurorii
să sporească considerabil cooperarea cu martorii și victimele.65
b) Evaluarea fără prejudecăți a credibilității martorilor
Un alt aspect al colaborării cu victimele este conștientizarea aplicării
stereotipurilor care influențează asupra evaluării credibilității unui martor. Unii
martori și unele victime ar putea părea necooperanți din motivele menționate mai
sus. Alții, în opinia organelor de drept, ar putea să nu fie credibili. Astfel de opinii nu
trebuie să se bazeze pe stereotipuri sau prejudecăți. De reamintit sunt cauzele Stoica
c. României și în Milanovic c. Serbiei, în care, de exemplu, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat că statele în cauză au încălcat, din motive de
prejudecăți, obligația lor de a investiga în mod eficient cazurile. În aceste cazuri,
Curtea a subliniat că opiniile stereotipice ale ofițerilor de urmărire penală și
procurorilor față de victime au contribuit la decizia Curții potrivit căreia eșecul de a
investiga infracțiunea s-a datorat parțial discriminării rasiale, fiind încălcat articolul
14 din Convenția europeană.
În tratarea problemelor complexe legate de victime, în faza incipientă de
investigare a unui caz, când este necesar de a stabili circumstanțele cauzei și cercul
de participanți la săvârșirea infracțiunii, organul de urmărire penală/procurorul pot
folosi orice parteneriate existente cu serviciile specializate în lucrul cu victimele
și/sau martorii, cu organizațiile societății civile sau grupurile locale comunitare.
c) Abordarea conflictelor cu victimele
Uneori interesele victimei pot fi contradictorii cu interesele justiției. Victima
poate decide retragerea plângerii, să se adreseze organelor de conciliere sau să
solicite compensații prin alte mijloace, atunci când procurorul consideră că, reieșind
din gravitatea faptei infracționale, este necesară desfășurarea urmăririi penale. În alte
cazuri, victima poate insista la prelungirea urmăririi penale, însă procurorul poate să
nu dispună de probele necesare pentru investigarea motivelor posibile de

65
A se vedea, de exemplu, în Preventing and responding to hate crimes, A resource guide for NGOs in the OSCE
region, ODIHR, p. 29. https://www.osce.org/odihr/39821?download=true

40
prejudecată. Factorul de bază în soluționarea conflictului reprezintă comunicarea cu
victima și înțelegerea punctului său de vedere.
În cazurile în care nu este consimțământul victimei pentru a începe urmărirea
penală, organul de urmărire penală/procurorul trebuie să fie atent asupra motivelor
posibile pentru care victima nu dorește ca infractorul să fie urmărit și ar trebui să se
străduiască să slăbească influența unor astfel de motive atunci când este posibil.
Dimpotrivă, dacă nu există dovezi suficiente care să permită urmărirea cu succes a
unui posibil motiv de prejudecată al infracțiunii, organul de urmărire penală/
procurorul trebuie să informeze partea vătămată despre alte posibilități de a obține
despăgubiri legale, de exemplu, în cadrul unei proceduri de urmărire penală sau
printr-un proces civil. Organul de urmărire penală/procurorii ar trebui, de asemenea,
să aibă posibilitatea să asigure victimele că vor beneficia de servicii de sprijin
adecvate constituite de stat sau de organizațiile societății civile (de exemplu,
consiliere medicală și psihologică, servicii juridice sau servicii de asistență pentru
victimele infracțiunilor).66
d) Cooperarea cu avocații sau reprezentanții victimei
Având în vedere că legea de procedură penală este permisivă în ceea ce
priveşte înaintarea acțiunii civile în cadrul unei proceduri penale sau alte forme de
reprezentare juridică a intereselor victimei, comunicarea cu avocatul/reprezentantul
victimei poate fi utilă pentru urmărirea penală. În cazurile în care avocații/
reprezentanţii victimei au drepturi depline de a participa la proces, aceștia pot, în
virtutea relațiilor lor profesionale de încredere mai mari cu victima, să se afle într-o
poziție mai favorabilă pentru a pune întrebări victimei şi a obţine de la ele răspunsuri
depline şi veridice. Mai mult, aceștia pot orienta organul de urmărire penală/
procurorul să efectueze anumite acțiuni de urmărire penală utile: acest sfat se va baza
pe informațiile pe care le dețin despre infracțiunile comise din motive de ură din
comunitatea din care face parte victima (informații de care nu ar dispune nici poliția,
nici procuratura). Astfel, avocatul/reprezentantul victimei poate contribui la
investigarea cazului prin furnizarea de informații mai complete despre circumstanțele
și consecințele infracțiunii, care vor fi importante în procesul de urmărire şi judecare
a faptei.

Exemplu practic
Victime cu nevoi speciale
Cauzele penale privind infracţiuni motivate de ură, săvârşite în privinţa persoanelor cu
dizabilități pot prezenta anumite dificultăți pentru investigare şi acuzare. Pe de o parte, organul de
urmărire penală/procurorul trebuie să demonstreze că persoana care a comis infracțiunea a avut
mobil bazat pe prejudecăți împotriva persoanelor cu dizabilități și, pe de altă parte, în cauză,
posibil, că vor participa victime pentru care procesul de judecată poate crea dificultăți excesive.
În Marea Britanie, un bărbat de 41 de ani, care suferea de retard mintal, se urca în mașină,
moment în care de el s-a apropiat un adolescent, în vârsta de cincisprezece ani, cu care se cunoștea
bine. Acest așa-zis”prieten” l-a acuzat că îi este dator cu bani și l-a amenințat cu aplicarea violenței
fizice dacă bărbatul nu îi va da lănțişorul de la gât.
La solicitarea procurorului, pe parcursul întregii audieri, în timpul mărturiilor lângă victimă
a stat un intermediar /specialist/. În timpul procesului de judecată, victima a avut dificultăți în
restabilirea secvenței evenimentelor care au avut loc şi pentru a-și reaminti detalii concrete. Cu

66
A se vedea: Instrucţiunea Procurorului General, nr.15-10d/17-601 din 12.10.2017, privind informarea obligatorie a
victimelor şi părţilor vătămate în cadrul procesului penal cu privire la drepturile şi obligaţiile de care dispun şi Legea
nr. 137/29.07.2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor

41
toate acestea, ea a furnizat dovezi suficiente pentru a stabili faptul că făptuitorul a ales-o ca pe o
țintă, deoarece știa despre abilitățile sale limitate și credea că nu va putea participa la ședința de
judecată. Infractorul a fost condamnat la închisoare pe un termen de un an de zile.
Comentariu: În Marea Britanie pentru emiterea sentinței în legătură cu comiterea
infracțiunii din motiv de ură îndreptate împotriva persoanelor cu dizabilități este necesar de
demonstrat că infractorul „a dat dovadă de ostilitate” în legătură cu o persoană cu dizabilități
înainte, în timpul sau imediat după incident sau că a fost în orice alt mod motivată de ostilitatea pe
care o provocase capacitățile limitate ale acestei persoane. În acest caz, procurorul a putut
demonstra apariția ostilității datorită faptului că au fost prezentate probe privind intenția
făptuitorului de se folosi de oportunitățile limitate ale victimei, bazându-se pe opinia preconcepută
că nivelul dezvoltării mentale a victimei nu-i va permite să facă cu succes declaraţii împotriva
infractorului în instanța de judecată. Principalul rol în finalizarea cu succes a cazului a fost
solicitarea procurorului privind dispunerea măsurii speciale sub forma asistenței intermediarului.

4.4.6. Audierea specialistului

Ca acțiune procesuală, constituie posibilitatea oferită de Codul de procedură
penală de a fortifica capacitățile organului de urmărire penală/procurorului prin
punerea la dispoziția acestuia a unor cunoștințe și deprinderi speciale. În mod
special, când obiect material al atentatului este un bun, sau la locul comiterii faptei
au fost lăsate urme în formă de texte, simboluri, desene, sculpturi, obiecte special
adaptate, etc. concluziile expertului referitor la proveniența, istoria, sensul, domeniul
de aplicare și înțelesul ascuns etc. al acestuia, pot constitui un semnificativ suport
organului de urmărire penală/procurorului în înaintarea versiunilor de lucru.

4.4.7. Efectuarea perchezițiilor, ridicărilor, măsurilor speciale de investigații

Folosirea mandatelor de percheziție pentru a obține probe din locuința
suspectului, solicitări de informații din partea furnizorilor de servicii de Internet
și telefonie mobilă, supravegherea domiciliului, reținerea, cercetarea, predarea,
percheziționarea sau ridicarea trimiterilor poștale, precum și realizarea altor măsuri
prevăzute la art.1322 din CPP vor fi apte să ofere organului de urmărire
penală/procurorului informație utilă despre mediul de abitare a suspectului, interesele,
preferințele atitudinile, conexiunile acestuia cu fapte, persoane, evenimente,
informații care coroborate cu alte probe vor face posibil demonstrarea intenției de ură
sau bazată pe prejudecată a făptuitorului.
Realizarea mai multor acțiuni poate avea loc doar cu autorizarea judecătorului
de instrucție sau a procurorului. Această caracteristică expune acțiunile enumerate
unui risc sporit față de nulitate ca consecință a încălcării prevederilor legale care
reglementează desfășurarea procesului penal.
Un alt specific al activității speciale de investigații este că măsurile se dispun și
se efectuiază dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
 pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal și sau/ poate fi
prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor;
 există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei
infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepțional de grave cu excepțiile
stabilite de lege;
 acțiunea este necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.

42
4.4.8. Audierea făptuitorului
În anumite situații, probele obținute riscă să nu fie admise din motiv că au fost
acumulate cu încălcări ale normelor procedurale. Este important de reținut că
participarea apărătorului la acțiunile de urmărire penală cu implicarea bănuitului,
învinuitului, de regulă, este obligatorie. Prevederile Codului de procedură penală cu
referire la condițiile de participare a apărătorului au caracter imperativ, de aceea
conținutul art.69 din CPP trebuie să fie consultat și respectat ori de câte ori se
planifică o acțiune procesuală cu bănuitul/învinuitul.
Procesul de dobândire a probelor poate fi un lucru relativ simplu, sau obișnuit,
actunci când cumulul de circumstanțe evident indică la un motiv bazat pe prejudecată
sau ură, sau făptuitorul recunoaște direct sau indirect că a acționat cu intenție mixtă.
Contrar stau lucrurile când făptuitorul nu este identificat, sau acesta voalează
adevăratul motiv al acțiunilor sale, sau acționează/inacționează intenționat pentru a
distorsiona circumstanțele comiterii faptei pentru a nu permite constatarea mobilului
bazat pe ură.
Într-o asemenea conjunctură de circumstanțe, când motivul bazat pe
prejudecată este mai puțin vizibil și necesită cercetari mai amănunțite, trebuie să
se facă încercări pentru a afla despre eventualele declarații sau marturisiri facute de
infractor prietenilor și vecinilor săi, despre asocierea acestuia cu membri ai
grupurilor skinhead sau neonaziste (sau oricărui alt grup sau formațiune
extremistă) și chiar despre preferințele acestuia în ceea ce privește revistele,
cărțile, muzica, filmele, paginile de internet etc.

4.4.9. Combaterea argumentelor apărării

Apărarea deseori încearcă să minimalizeze importanţa prejudecății sau
ostilității învinuitului ca și motiv real al infracţiunii.
Deși învinuitul poate oferi explicații alternative cu referire la infracțiunea
comisă, organul de urmărire penală/procurorul trebuie să folosească toate probele în
cauză pentru a evidenția motivul de prejudecată şi pentru a respinge astfel de
argumente invocate de către apărare.
a) „Doar o încăierare”
Multe infracţiuni motivate de ură sunt comise în timpul incidentelor, motivul
inițial pentru care ar putea fi altceva: o situație de furie în trafic, o dispută între
vecini în privința separării secțiunilor de terenuri sau comportamentul zgomotos. În
cursul unui incident, aceste motive pot fi înlocuite cu motive de prejudecată rasială
sau de altă natură. În mod similar, confruntările violente între diferite grupuri pot
constitui o regularitate în unele comunități, în care frecvent au loc ciocniri între
bande, adesea formate pe criterii etnice.
Reprezentanții organelor de drept sunt uneori dispuși să ignore sau să respingă
motivul de prejudecată care se manifestă, de obicei, prin utilizarea cuvintelor
insultătoare sau a injuriilor în privința apartenenței victimei la un anumit grup.
De asemenea, există situații în care făptuitorii provoacă victima la încăierare.
În aceste cazuri, provocarea (poate, dar nu neapărat) începe cu declarații rasiste sau
jignitoare, dar, totodată, de obicei se întâmplă că mai mulți atacatori acționează
împotriva unei singure victime. Însăși încăierarea este adesea însoțită de expresii
jignitoare legate de rasă, origine etnică, religie, sex sau orientare sexuală. Acești

43
factori indică că, de obicei, atacul criminal a fost planificat într-o anumită măsură sau
că făptuitorii de la bun început au avut intenția de a ataca victima.
O metodă des răspândită de apărare în astfel de cazuri este de a invoca că
incidentul a fost „doar o încăierare” și nu o infracţiune comisă bazată pe prejudecăţi.
Apărarea poate face trimitere la dispozițiile Codului penal, care par a conține
elementele componente ale actului criminal, însă neluând în considerare motivul de
prejudecată (de exemplu prevederile referitoare la infracțiunea de „huliganism”).

Exemplu practic
Omorul comis din motiv de ură – nu este o simplă încăierare
La 12 iulie 2009, șase elevi de liceu care au fost membri ai unei echipe sportive dintr-un
orăşel din statul Pennsylvania, Statele Unite, au servit alcool într-o zonă comercială din centrul
orașului. Adolescenții au făcut remarci nepotrivite în adresa unei fete de cincisprezece ani, care era
însoțită de un imigrant din Mexic. Când bărbatul a răspuns la remarcile elevilor, ei au început să
strige în adresa lui insulte rasiste, comunicându-i „să plece înapoi în Mexic” și că „nu are ce
căuta în orașul lor”. Între acest bărbat și elevi s-a început o bătaie. Toți cei șase elevi au început a
lovi cu pumnii în victimă, totodată continuând să strige insulte în adresa ei. Doi dintre ei au aplicat
cele mai multe lovituri, lovind de mai multe ori bărbatul cu picioarele în cap, după care l-au lăsat să
stea culcat pe trotuar. Adolescenții au fugit de la locul crimei și, în același timp, unul dintre
instigatori a strigat către un trecător: „Spune ... prietenilor mexicani să plece ... din Shenandoah,
altfel vei sta lângă el”. Din cauza vătămărilor corporale, victima a decedat în spital două zile mai
târziu.
Doi dintre agresori au fost acuzați pe mai multe capete de acuzare, inclusiv pentru omor
intenţionat, aplicarea violenței fizice în circumstanțe agravante și acțiuni infracţionale comise din
motiv de ură. Argumentul principal al apărării în cursul cercetării cauzei l-a constituit faptul că a
avut loc doar o bătaie în stradă, care a început sub influența alcoolului și a agresivităţii
adolescenților, însă ulterior s-a ajuns prea departe, dar nicidecum un atac cu tentă rasistă.
Juriul a emis un verdict de achitare pentru cele mai multe dintre cele mai grave acuzații și
au recunoscut inculpații vinovați de un simplu atac, pentru care în privința lor a fost emisă o
sentință de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
Între timp, procuratura federală de asemenea a început să investigheze cazul în cadrul
atribuțiilor sale departamentale de investigare a crimelor săvârșite din motiv de ură rasială.
Investigația procuraturii federale a demonstrat că unii angajați ai secției de poliție din localitate au
intimidat martorii, au instruit elevii cum să dea mărturii false, au ajutat la distrugerea probelor și au
întocmit rapoarte false. Unii dintre respectivii polițiști aveau legături cu membrii de familie ai
învinuiților.
În conformitate cu principiul dublei suveranități, procuratura federală i-a pus sub învinuire
pe doi instigatori pentru comiterea infracțiunii de omor din motiv de ură. Juriul a respins
argumentul apărării că a fost „doar o încăierare” și a susținut că acuzații se fac vinovați de omor
bazat pe motiv de ură. Ambii infractori au fost condamnați la nouă ani de închisoare cu executare.
Sentința primei instanțe a fost menţinută în totalitate de instanţa de apel.
Comentariu: Acest caz demonstrează particularitatea caracteristică a infracţiunilor
motivate de ură în care victimele aparțin adesea comunităților marginalizate.
Este important să recunoaștem rolul pe care îl pot juca instituțiile independente în
supravegherea cazurilor dificile.
În afară de aceasta, în acest caz este clar acceptată strategia de apărare utilizată, folosind
argumentul că făptuitorii au acționat sub influența alcoolului sau că a fost „doar o încăierare”
pentru a subestima semnificația consecințelor negative.67

67
Sursa:http://www.nytimes.com/2010/10/15/us/15scranton.html?_r=2&;http://www.pennlive.com/midstate/index.ssf/2
012/06/hate crime_verdicts_upheld_in.html.

44
 b) „Declarațiile mele nu sunt rasiste”
Învinuiții resping uneori motivul de prejudecată, afirmând că cuvintele pe care
le-au rostit nu sunt altceva decât o declarație pentru constatarea unui fapt și, în sine,
ele nu sunt ofensatoare. Multe cuvinte pot fi folosite atât pentru a transmite
informația cu privire la anumite fapte, cât și a insulta. De exemplu, cuvintele
„imigrant” sau „țigan” pot fi folosite astfel încât să nu existe intenția de a ofensa
persoana. Cu toate acestea, dacă aceste cuvinte sunt folosite într-o situație de
ostilitate (de exemplu, în timpul unei dispute sau prin inscripții graffiti), scopul lor
este în mod clar să nu afirme un fapt, dar să exprime opinii rasiste sau xenofobe.
Învinuiții pot, de asemenea, să susțină că cuvintele lor nu au fost intenționat
ofensatoare și că nu au sentimente negative față de grupul căruia îi aparține victima.
Imaginea generală a incidentului, inclusiv alte observații făcute în timpul
incidentului, oferă de obicei o serie de dovezi care pot reduce credibilitatea
declarațiilor acuzatului.
Aceleași argumente se aplică simbolurilor. De exemplu, un simbol care afirmă
superioritatea națională sau religioasă nu poate fi, în sine, o expresie a urii. Cu toate
acestea, dacă un anumit simbol este descris pe casa în care trăiește un imigrant,
alături de alte simboluri neo-naziste sau lozinci care se referă la „alungarea”
imigranților, atunci simbolul naționalist este o dovadă suplimentară că făptuitorul a
fost condus de ideologia naționalistă, precum și de motivul bazat pe prejudecată.
c) Cercul relaţional al învinuitului
Faptul că printre cunoscuții acuzatului există persoane care, prin origine sau
alte semne, sunt apropiate victimei, nu înseamnă automat că comportamentul ilegal
în acest caz nu a fost motivat de prejudecăți. Prejudecata este un fenomen complex.
Deseori, persoanele cu preconcepții de prejudecată se află în relații bune cu
reprezentanții acelor grupuri în care în general nu au încredere, dar privesc acești
oameni ca o excepție și nu ca o dovadă a negării stereotipurilor. Pentru a percepe
gradul în care actul infracţional concret a fost cu certitudine dictat de prejudecăți,
este necesar să se ia în considerare comportamentul făptuitorului în timpul
incidentului, în legătură cu care i-au fost înaintate acuzații.

Exemplu practic
Trebuie luat în considerare comportamentul acuzatului, dar nu justificarea acestuia
În Burnaby, Canada, victima și trei dintre prietenii săi, întorcându-se de la serviciu din tura
de noapte, așteptau un taxi. Victima era de origine africană-canadiană în această companie, iar
celelalte trei persoane erau de culoare albă. În timp ce ei așteptau să se apropie taxi-ul, pe lângă ei a
trecut o mașină veche, moment în care victima a spus ceva în legătură cu această mașină.
Automobilul respectiv a stopat după colț, de unde au coborât conducătorul maşinii și
pasagerul, și apropiindu-se de victimă glumeau pe seama acesteia. Victima nu se cunoștea cu
aceste persoane. Pasagerul care a coborât din mașină avea în mână o sticlă cu bere, iar șoferul ținea
în mână o rangă din metal de aproximativ 30 cm lungime, ascunzând-o în spatele antebrațului.
conducătorul maşinii și pasagerul strigau cu cuvinte rasiste în adresa canadianului african, fiind
furioși pe acesta. Victima a spus că nu dorește probleme, la care pasagerul l-a scuipat pe față, iar
șoferul l-a lovit în frunte cu ranga din metal. Victima a căzut la pământ, dar apoi a reușit să se
ridice. Pasagerul mașinii a aruncat cu sticla de bere în victimă, dar a ratat. Identitatea pasagerului
așa și nu a fost stabilită. Șoferul a amenințat că va ucide rudele victimei, vorbind în adresa acesteia
cu insulte rasiste, pe care le-a folosit în timpul incidentului.
Rana victimei, care avea 23 de cusături, a fost vindecată numai după câteva luni, iar în
timpul procesului judiciar victima a suferit atacuri de migrenă.

45
 Apărarea a prezentat următoarele dovezi: acuzatul provine dintr-o familie problematică,
avea probleme cu alcoolul și drogurile, anterior el nu a avut comportament rasist, unul dintre
prietenii săi care era un canadian african - nu auzise niciodată declarații rasiste de la el. Un expert
invitat de către apărător a arătat că comportamentul acuzatului nu poate fi explicat prin ură rasială,
ci prin alte motive.
Cu toate acestea, potrivit probelor cercetate, judecătorul a declarat inculpatul vinovat în
comiterea infracțiunii din motiv de ură și l-a condamnat la nouă luni de închisoare cu o perioadă de
probă de trei ani.
Comentariu: în legislația Canadei, infracțiunile motivate de ură sunt specificate ca
circumstanțe agravante. În conformitate cu această normă, instanța poate lua în considerare
„dovezile că infracțiunea a fost motivată de ură şi sau/prejudecată în privinţa” unor sau mai multor
semne protejate. Instanțele interpretează acest lucru astfel încât pedeapsa să poată fi aplicată pentru
o infracțiune motivată de ură dacă fapta infracțională a fost motivată integral sau parțial de
prejudecată, dispreţ sau ură. Potrivit acestei interpretări, judecătorul a ajuns la concluzia că probele
prezentate de acuzare - insultele rasiste făcute în timpul incidentului, care nu a avut nici un alt
motiv - confirmă faptul că făptuitorul a fost complet sau parțial îndrumat de prejudecăți, sau ură cu
referire la rasa sau culoarea pielii victimei.68
d) Acuzatul aparține aceluiași grup ca și victima
La asemenea tip de susţinere se recurge, de obicei, în cazul în care făptuitorul
a comis o infracțiune împotriva unei persoane de aceeași rasă sau religie. De
exemplu, un infractor poate comite o infracțiune împotriva unei persoane care
aparține aceleiași rase sau care susține aceeași religie ca și el însuși, datorită legăturii
acestei persoane cu alte persoane de o altă rasă sau care susțin altă religie.
Deoarece la temelia majorităţii normelor penale care sancţionează infracțiunile
motivate de ură stau motive prejudecată, de care se ghidează făptuitorul, dar nu
apartenența reală a victimei la un anumit grup, urmărirea penală în astfel de cauze
urmează a fi realizată anume cu privire la o infracţiune de acest fel ca atare.
Cu toate acestea, dacă legea reglementează fapta de comitere a infracțiunii din
motive de discriminare, organul de urmărire penală/procuratura trebuie să stabilească
dacă victima a fost selectată pe baza criteriului protejat (de exemplu, apartenența
etnică). În aşa mod, dovedirea faptului că o infracțiune a fost comisă din motiv de
ură rezidă în confirmarea circumstanţelor că făptuitorul a fost motivat de anumite
prejudecăți împotriva unui anumit grup și că obiectul atacului (fie că este vorba
despre o persoană sau o proprietate) să fi fost ales din cauza acestui motiv de
prejudecată.

V. EXAMINAREA CAUZELOR ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ

5.1. Aspecte generale

Judecarea cauzelor penale de învinuire în comiterea infracțiunilor motivate de
ură, conform prevederilor art.18, art.36 din Codul de procedură penală, ține de
competența instanțelor de fond, în raza teritorială a cărora a fost comisă infracțiunea
și se efectuează în cadrul unor ședințe publice.
Luând în considerație specificul aparte al infracțiunilor menționate, este
relevant ca reprezentarea acuzării de stat să fie efectuată de către același procuror
care a instrumentat cauza penală. În cazul imposibilităţii participării procurorului
(care a condus urmărirea penală sau a exercitat urmărirea penală) la judecarea

68
Sursa : http://www.ag.gov.bc.ca/prosecution-service/pdf/EndHateCrimes_booklet.pdf

46
cauzei în prima instanţă, procurorul ierarhic superior va dispune participarea la
şedinţele de judecată a altui procuror sau unui grup de procurori, în condiţiile art.320
din CPP.

5.2. Reprezentarea acuzării și administrarea probelor

La examinarea cauzei în instanța de judecată, acuzatorul de stat urmează să
asigure administrarea tuturor probelor acumulate în cadrul urmăririi penale. În caz de
necesitate, acesta urmează să întreprindă măsuri adăugătoare în vederea prezentării
unor probe suplimentare.
Luând în considerație interesul sporit al societății pentru cauzele penale
menționate, se impune necesitatea întreprinderii tuturor măsurilor posibile în vederea
examinării acestora într-un termen cât mai restrâns.
În caz de înaintare a unei acțiuni civile de către victime, este necesar de
concretizat valoarea acesteia, cât și aspectele probatorii ce țin de cuantumul ei.

5.3. Discursul procurorului

În cadrul dezbaterilor judiciare, acuzatorul de stat urmează să se expună
asupra tuturor chestiunilor prevăzute la art.385 alin.(1) din Codul de procedură
penală. Luând în considerație interesul sporit al societății, organizațiilor
internaționale și mass-media pentru asemenea categorii de probe, poziția
procurorului pentru fiecare din chestiunile specificate la articolul menționat supra,
trebuie să fie bine argumentată.
În mod special, este necesar de atras atenția asupra individualizării pedepsei,
unde, acuzatorul de stat urmează să identifice toate circumstanțele care
atenuează/agravează răspunderea inculpatului și doar în dependență de acestea să fie
solicitată aplicarea unei sau alte pedepse.
În cadrul dezbaterilor judiciare, acuzatorul de stat urmează să se expună în
mod obligatoriu și asupra acțiunii civile, în caz de existență a acesteia, cât și
confiscării speciale.
Confiscarea specială a bunurilor utilizate sau rezultate din comiterea
infracțiunii se solicită chiar și dacă față de inculpat nu a fost aplicată o pedeapsă
penală, în cazul adoptării unor sentințe de încetare a procesului penal.
Dacă partea apărării invocat circumstanţe ce pot induce în eroare instanţa de
judecată, procurorii vor utiliza dreptul la replică, argumentând propria poziţie prin
probe şi concluzii.
La adoptarea sentinței, procurorul care a reprezentat învinuirea urmează să
verifice dacă faptele invocate de către instanță în sentință corespund celor constatate
în cadrul cercetării judecătorești, pedeapsa aplicată este una echitabilă și instanța s-a
expus asupra tuturor solicitărilor părților în proces.
Aspectul esenţial este reprezentat de faptul că, atunci când sunt judecate fapte
penale, motivaţia bazată pe ură ar trebui să fie recunoscută şi pedepsită în mod
explicit. Uneori, în cadrul judecării cauzelor privind infracţiunile motivate de ură,
motivaţia alegerii victimei (cum ar fi „rasa”, naţionalitatea, sau originea etnică) nu
este menţionată deloc de către instanţă, ceea ce înseamnă că se pierde posibilitatea
ca pedepsirea făptuitorului să aibă un efect de descurajare asupra celorlalţi.
Există pericolul transmiterii către victime şi făptuitori a unui mesaj potrivit căruia
statul nu priveşte cu seriozitate mobilul bazat pe ură care a provocat
infracţiunea.
47
 În cazul pronunţării hotărârilor ilegale sau neîntemeiate, precum şi în cazul
aplicării unor pedepse neproporţionale gravităţii infracţiunii săvârşite, acuzatorii de
stat le vor ataca cu apel sau, după caz, cu recurs în ordinea şi modul stabilit de lege.

VI. STRATEGII DE INTERACŢIUNE CU MASS-MEDIA

Mass-media poate avea influenţă atât pozitivă, cât și negativă, asupra

percepției publice cu privire la măsurile luate în legătură cu infracțiunile motivate de
ură. Din acest motiv, este necesar să fie dezvoltate reguli pentru interacțiunea cu
reprezentanții mass-media cu privire la cazurile instrumentate.69
Deși este primordial să se protejeze victimele și drepturile lor la
inviolabilitatea vieţii private, să se garanteze neimplicarea în procesul de investigare
și să se respecte dreptul făptuitorului la un proces echitabil, interacțiunea coordonată
cu mass-media poate contribui la răspândirea informațiilor corecte despre acest caz
populației.
Organul de urmărire penală/procurorul trebuie să evite practicile larg
răspândite, când, odată că dezvăluirea informațiilor cu privire la progresele în
ancheta unui caz, încă din etapa incipientă este exclusă posibilitatea prezenței
motivului de prejudecată.
Uneori reprezentanţii autorităților ignoră prezența motivului prejudecății chiar
înainte de acumularea tuturor probelor în cauza penală, deoarece se consideră că
acest lucru va reduce potențialele tensiuni în cadrul comunității locale. Dezavantajul
acestei abordări constă în faptul că o astfel de negare rar dă rezultatul dorit:
dimpotrivă, victimele și comunitatea din care fac parte au impresia că motivul
prejudecății nu va fi investigat într-o manieră temeinică și eficientă.
În același timp, poate fi riscant să se declare în mod public existența unui
motiv de prejudecată numai pe baza opiniei victimei sau a unei alte persoane, fără a
se obține mai întâi dovezi care să confirme existența unei componente de prejudecată
în acest caz. O astfel de abordare poate duce la așteptări nerealiste.
În țările în care cazurile sunt sub-raportate și numărul cauzelor penale pornite
pentru astfel de infracțiuni este redus, autoritățile care comunică cu presa pot
considera că este necesar să sublinieze faptul că creșterea numărului de urmăriri
penale împotriva infracțiunilor motivate de ură este de fapt un semn pozitiv, ceea ce
înseamnă că mai mulți reprezentanți ai comunităților afectate consideră că
autoritățile vor lua cazurile lor în serios.70
Reflectarea celor mai răsunătoare cazuri privind infracțiuni motivate de ură și a
sentințelor de condamnare pe site-uri disponibile publicului
În Federația Rusă, Procuratura Generală plasează informații despre cazuri semnificative în
feed-ul său de știri și evidențiază în mod regulat exemple de urmărire penală cu succes a
infracțiunilor motivate de ură. Site-ul web public oferă informații despre cazurile examinate de
instanțele regionale și oferă legături către site-urile parchetelor regionale.71

69
A se vedea: Instrucţiunea cu privire la modul de difuzare prin intermediul mijloacelor de informare în masă
a informaţiei publice despre activitatea organelor Procuraturii, ordinul Procurorului General nr.256/5 din 05.11.2004
70
Prosecuting Hate Crimes: A Practical Guide. / International Association of Prosecutors (IAP), OSCE/ODIHR,
september 2014/ https://www.osce.org/odihr/prosecutorsguide?download=true
71
Sursa: http://genproc.gov.ru

48
 VII. DISPOZIȚII FINALE

Respectarea prezentului Ghid este obligatorie pentru procurori și reprezentanții

organelor de urmărire penală.
Procurorii și ofițerii de urmărire penală urmează să ia act de prezentul Ghid și
să utilizeze recomandările metodologice expuse pentru a asigura anchete şi procese
judiciare conforme standardelor de eficiență în cauzele privind infracțiunile motivate
de ură.

Principalele surse utilizate la realizarea Ghidului

Legi privind infracțiunile motivate de ură: Ghid practic / Oficiul pentru Instituții
Democratice și Drepturile Omului din cadrul OSCE/ 2009
https://www.osce.org/ro/odihr/36428?download=true

Manual anti-discriminare pentru judecători, Chișinău, aprilie 2014

https://www.inj.md/sites/default/files/Manual%20%20anti-discriminare%20pentru%20judecatori.pdf

Combaterea infracţiunilor motivate de ură. Ghid pentru practicieni şi decidenţi,

Bucureşti, iunie 2015
http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2015/01/Combaterea-infractiunilor-motivate-de-ura.Ghid-pentru-
practicieni-si-decidenti.pdf /

Prezentare criminalistică a infracţiunilor motivate de ură. Îndrumar privind

investigarea infracțiunilor motivate de ură/ AO”Coaliția Nediscriminare”, 2016
http://nediscriminare.md/wp-content/uploads/2016/09/IMU-final-modificat-WEB-1.pdf

Ghid în domeniul nediscriminării/pentru practicieni, Chișinău, 2016

http://crjm.org/wp-content/uploads/2016/01/CRJM-Ghid-Nediscrim-Practicieni-2016-ro.pdf

Prosecuting Hate Crimes: A Practical Guide. / International Association of

Prosecutors (IAP), OSCE/ODIHR, september 2014
https://www.osce.org/odihr/prosecutorsguide?download=true

49