Tema nr.20 Măsurile Preventive - Reținerea

Protecţia drepturilor omului de către organul de urmărire penală la
aplicarea reţinerii şi măsurilor procesuale de constrîngere
1. Consideraţii generale privind reţinerea

În linii generale, reţinerea este o măsură procesuală de constrîngere aplicată în ca-
drul unei cauze penale şi care se manifestă prin izolarea provizorie de societate a persoanei
bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, iar în unele cazuri - deja condamnate,
cu deţinerea ei în instituţii specializate pe un termen strict stabilit de lege.
Potrivit doctrinei procesual-penale, reţinerea constituie o măsură procesuală de
constrîngere care este definită de legislator drept „măsură luată de organul competent de a
priva de libertate o persoană pe un termen de pînă la 72 de ore" (art.6 alin.(l) p.40 CPP).
În conformitate cu art.165 alin.(l), „constituie reţinere privarea persoanei de li-
bertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore, în locurile şi în
condiţiile stabilite de lege”.
Pot fi supuse reţinerii următoarele categorii de persoane:
1) persoana bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni, pentru care legea penală
prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive
neprivative de libertate, luate în privinţa lui, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
3) condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărîri de anulare a
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art.165 alin.(2) CPP).
Reţinerea persoanei poate avea loc în baza:
1) procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a
bănui că persoana a săvîrşit o infracţiune;
2) ordonanţei organului de urmărire penală;
3) hotărîrii instanţei de judecată cu privire la reţinerea persoanei condamnate
pînă la soluţionarea chestiunii privind anularea condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de pe deapsa înainte
de termen ori, după caz, cu privire la reţinerea persoanei pentru săvîrşirea infracţiunii de
audienţă.
2. Tipurile de reţinere a persoanei

Noua legislaţie procesual-penală prevede următoarele tipuri de reţinere a
persoanei:
- reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii (art.186 CPP);
- reţinerea persoanei prinse asupra faptului de comitere a infracţiunii sau a
persoanei care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrşirea faptei
prejudiciabile prevăzute de legea penală (art.168 CPP);
- reţinerea persoanei care a comis infracţiunea, în baza ordonanţei organului de
urmărire penală, pentru a fi pusă sub învinuire (art.169 CPP);
- reţinerea învinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire penală pînă la
arestare (art.171 CP);
- reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei de judecată, în caz de comitere
de către prima a infracţiunii de audienţă (art.172 CPP);
- reţinerea persoanei condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind
anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen ( art.172 CPP).
3. Cadrul juridic de reglementare a procedurii de aplicare a măsurii

procesuale de constrîngere – reţinerea
Pentru prima dată în istoria legislaţiei europene, problema reglementării măsuri-
lor procesuale de constrîngere, legate de privarea persoanei de libertate, a fost soluţionată
de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 1

Fundamentale. Articolul 5 al acestui act european, de o însemnătate deosebită pentru
drepturile omului, stipulează că orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni
nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia unor anumite cazuri strict determinate.
Potrivit art.5 alin.(l) lit.c), persoana poate fi reţinută în vederea aducerii sale în faţa
autorităţii judiciare competente, atunci cînd există motive verosimile de a bănui că a
săvîrşit o infracţiune sau cînd există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o
împiedica să săvîrşească o infracţiune sau să fugă după săvîrşirea acesteia.
Mai mult, alin.(2) al aceluiaşi articol cere ca orice persoană deţinută să fie infor-
mată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor
privării sale de libertate şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
De asemenea, Convenţia stabileşte că orice persoană arestată sau deţinută trebuie
adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu
exercitarea atribuţiilor judiciare şi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în
cursul procedurii. Art.5 alin.(3) al Convenţiei indicate prevede că punerea în libertate poate
fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Este
semnificativ şi faptul că art.5 al.(5) al Convenţiei stabileşte că orice persoană care este
victima unei deţineri contrare acestui articol are dreptul la reparaţia prejudiciului cauzat.
Aceste indicaţii ale legislaţiei europene au fost preluate de legislaţia Republicii
Moldova, şi anume de art. 25 al Constituţiei RM, de Codul de procedură penală şi de alte
acte normative.
Aşadar, măsura procesuală de constrîngere - reţinerea - este reglementată de
prevederile art. 25 al Constituţiei RM, care determină garanţiile constituţionale cu privire
la libertatea individuală şi siguranţa persoanei. Prevederile legale referitoare la reţinere au
o importanţă deosebită pentru drepturile persoanei, indiferent de faptul că este cetăţean al
Republicii Moldova, este un cetăţean străin sau un individ fără cetăţenie, adică apatrid.
În art. 25 al Constituţiei RM este consfinţit faptul că libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sînt inviolabile.
Reţinerea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu respectarea procedu-
rilor prevăzute de lege, adică de Codul de procedură penală, de legi cu caracter procesual
sau de alte legi care stabilesc atribuţiile unor categorii de funcţionari cu statut juridic special,
cum ar fi şeful statului, deputaţii, judecătorii, avocaţii parlamentari, avocaţii, aleşii locali,
membrii Curţii Constituţionale, diplomaţii sau funcţionarii consulari.
O garanţie serioasă pentru protecţia libertăţii persoanei şi altor drepturi legate de
inviolabilitatea ei constă în faptul că reţinerea nu poate depăşi 72 de ore, iar motivele
reţinerii se aduc la cunoştinţa persoanei respective îndată după aplicarea acestei măsuri
doar în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
Eliberarea celui reţinut este obligatorie pentru ofiţerii de urmărire penală, procu-
rori sau instanţa de judecată, dacă motivele reţinerii au dispărut, stipulează art.25 al
Constituţiei, fapt preluat de noua legislaţie procesual-penală.
4. Principiile procedurii de reţinere a persoanei. Reţineri efectuate fără

respectarea legislaţiei în vigoare şi cu încălcarea principiilor de reţinere.
Art.5 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertă-
ţilor Fundamentale stabileşte următoarele principii:
1) legalitatea reţinerii persoanei;
2) dreptul persoanei reţinute de a fi înştiinţată, într-o limbă pe care o
cunoaşte,
despre motivele reţinerii;
3) dreptul persoanei reţinute de a fi adusă imediat în faţa judecătorului;
4) dreptul celui reţinut ilegal la recuperarea prejudiciului material.
în Constituţia Republicii Moldova şi în Codul de procedură penală activitatea de re-
ţinere a persoanei se întemeiază pe următoarele principii generale ale procesului penal:
1) Principiul legalităţii procesului penal, prevăzut la art.7 al CPP, care
stipulează că procesul penal se desfăşoară în strictă conformitate cu principiile şi normele
unanim recunoscute ale dreptului internaţional, cu tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte, cu prevederile Constituţiei Republicii Mol dova şi ale
Codului de procedură penală.
2) Principiul prezumţiei nevinovăţiei, consfinţit în art.21 al Constituţiei
Republicii Moldova, care garantează că orice persoană acuzată de un delict este prezu mată
nevinovată pînă în momentul în care vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul
unui proces judiciar, în cadrul căruia i se vor asigura toate garanţiile necesare apărării sale.
Art.8 al CPP, care dezvoltă această normă constituţională, stipulează în alin.(l) că
persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît
vinovăţia sa nu-i va fi dovedită în modul prevăzut de Codul de procedură penală, într-un
proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării
sale, şi nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.
Aceste prevederi se referă şi la reţinerea persoanei. Ofiţerii de urmărire penală,
procurorii trebuie să fie conştienţi că în fiecare caz de aplicare a acestei măsuri procesuale
de constrîngere persoana reţinută este prezumată (presupusă) nevinovată, chiar dacă a fost
capturată în flagrant delict.
3) Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.
Potrivit art.16 alin.(2) al Constituţiei toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali
în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine, etnie,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
Această garanţie constituţională a fost dezvoltată în art.9 al CPP, care stabileşte
egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor. Potrivit normei indicate, toţi sînt egali în
faţa legii, a organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, fără deosebire de sex,
rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială,
apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Condiţiile speciale de urmărire penală şi judecare faţă de anumite categorii de per-
soane care beneficiază, conform legii, de un anumit grad de imunitate se asigură în baza
prevederilor Constituţiei, tratatelor internaţionale şi a Codului de procedură penală.
Ultimul alineat se referă la procedura de reţinere, în caz de săvîrşire a unor fapte
prejudiciabile prevăzute de legea penală, a şefului statului, a deputaţilor, a aleşilor locali
(primari, viceprimari, consilieri locali), a avocaţilor parlamentari, a judecătorilor, a
membrilor Curţii Constituţionale, a diplomaţilor etc.
Deşi aceste persoane cu statut special în funcţiile pe care le deţin se bucură de in-
violabilitate personală şi de imunitate de jurisdicţie penală, ele sînt egale în faţa legii.
Aceste prevederi vor fi examinate într-un paragraf aparte, mai profund, cu trimi-
tere la legile naţionale şi la Convenţiile internaţionale.
4) Principiul respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane. Acest
principiu este stabilit în art.10 al CPP, care stipulează că toate organele şi persoanele
participante la procesul penal sînt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea
persoanei.
Limitarea temporară a drepturilor şi libertăţilor persoanei şi aplicarea de către
organele competente a măsurilor de constrîngere faţă de aceasta se admit numai în cazurile
şi în modul strict stabilite de legislaţia procesual-penală. În desfăşurarea procesului penal,
nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante,
nimeni nu poate fi deţinut în condiţii unilaterale, nu poate fi silit să participe la acţiuni
procesuale care lezează demnitatea umană.
Orice persoană este în drept să-şi apere, prin orice mijloc neinterzis de lege, drep-
turile, libertăţile şi demnitatea umană, lezate sau limitate nelegitim în cursul procesului
penal.
Prejudiciul cauzat drepturilor, „libertăţilor şi demnităţii umane în cursul proce-
sului penal se repară în modul stabilit de lege”. Acest principiu are o legătură directă cu
procedura de reţinere a persoanei, acţiune care limitează deplin ori parţial anumite drepturi
şi libertăţi fundamentale ale persoanei, de aceea ofiţerii de urmărire penală sau procurorii,
sau reprezentanţii organelor de constatare trebuie să respecte indicaţiile principiului
descris la aplicarea acestei măsuri procesuale de constrîngere.

5) Principiul inviolabilităţii persoanei, prevăzut la art.25 al Constituţiei,
care a fost deja examinat şi la art.11 al CPP, stipulează că libertatea individuală şi si-
guranţa persoanei sînt inviolabile.
Nimeni nu poate fi reţinut decît în cazurile şi în modul prevăzute de legislaţia
procesual-penală. Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arestare nu poate
depăşi 72 de ore.
Persoanei reţinute i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele reţi-
nerii, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşirea căreia ea
este bănuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau numit din
oficiu. Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească este obligată să elibereze
imediat orice persoană deţinută ilegal sau dacă temeiurile reţinerii au decăzut. Orice
persoană reţinută trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
În timpul desfăşurării procesului penal, inclusiv în perioada reţinerii persoanei
bănuite, învinuite sau deja condamnate, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt
interzise orice acţiuni şi metode care ar pune în pericol viaţa şi sănătatea omului, chiar şi
cu acordul acestuia.
Persoana reţinută nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode
care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.
6) Principiul accesului la informaţie al persoanei în limba pe care o posedă.
Acest principiu este consfinţit în Republica Moldova în art. 34 al Constituţiei RM şi
art.16 al CPP. Aşadar, art.34 alin.(2) al Constituţiei prevede că autorităţile publice, potrivit
competenţei ce le revine, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra
treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Această cerinţă
constituţională a statului a fost pe larg dezvoltată în art.16 al CPP, care reglementează
procedura de utilizare a limbii în care se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret. Alin.
(2) al articolului sus-numit stipulează că persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba
de stat are dreptul să ia cunoştinţă de toate actele şi materialele dosarului, să vorbească în
faţa organului de urmărire penală şi în instanţa de judecată prin intermediul interpretului. De
asemenea, alin.(4) al acestei norme prevede că actele procedurale ale organului de urmărire
penală şi cele ale instanţei de judecată se înmînează bănuitului, învinuitului, inculpatului, fiind
traduse în limba lui maternă sau în limba pe care persoana respectivă o cunoaşte, în modul
stabilit de Codul de procedură penală.
Acest principiu se atribuie direct procedurii de reţinere a persoanei, deoarece te-
meiurile şi motivele reţinerii, explicarea drepturilor şi obligaţiilor reţinutului (bănuitului,
învinuitului, inculpatului sau condamnatului) se fac în limba pe care persoana în cauză o
cunoaşte.
De asemenea, ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau reprezentanţii orga-
nului de urmărire penală sînt obligaţi să ofere persoanei reţinute informaţia privind
drepturile şi obligaţiile ei în limba de stat sau în limba pe care ea o cunoaşte. în caz
contrar, organul de urmărire penală are obligaţia să-i asigure persoanei reţinute un
interpret.
În condiţiile actuale, în Republica Moldova acest principiu capătă o însemnătate
practică tot mai mare datorită faptului că teritoriul statului a devenit o zonă de migraţie
intensivă a populaţiei din diferite regiuni ale lumii, cetăţenii străini neposedînd limba oficială a
ţării, nici limba rusă şi nici o altă limbă de comunicare internaţională, fapt ce îngreunează
activitatea organelor de drept, inclusiv a organelor de urmărire penală.
Prin urmare ofiţerii de urmărire penală, procurorii sau reprezentanţii organelor
de constatare sînt obligaţi să se pregătească din timp pentru a respecta cerinţele acestui
principiu. În caz contrar, se poate întîmpla ca acţiunile de urmărire penală efectuate în
detrimentul principiului examinat să-şi piardă puterea probatorie, soarta cauzei penale
fiind diminuată, iar drepturile persoanei încălcate.
O însemnătate deosebită are acest principiu şi pentru persoanele cu disabilităţi fizice
sau psihice, ce le afectează auzul, vorbirea sau văzul. în asemenea cazuri, ofiţerii de urmărire
penală, procurorii sau reprezentanţii organelor de constatare sînt obligaţi să asigure aceste
persoane reţinute cu interpreţi în domeniul respectiv. De aceea reprezentanţii organelor de

drept, în virtutea respectării principiului accesului la informaţie în limba pe care o posedă
sau o cunoaşte persoana reţinută, vor căuta din timp specialiştii respectivi, care activează în
instituţiile speciale ori la întreprinderile în care lucrează persoanele surdomute ori
nevăzătoare. Un ajutor real pentru asigurarea acestor categorii de persoane reţinute cu
interpreţii de profil îl pot oferi asociaţiile surdomuţilor şi ale nevăzătorilor.
7) Principiul asigurării dreptului la apărare.
Principiul nominalizat este reglementat de art. 26 al Constituţiei Republicii Moldo-
va şi art. 17 al CPP. Potrivit art. 26 al Constituţiei dreptul la apărare este garantat. în tot
cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
Art. 17 al CPP stipulează că pe parcursul procesului penal părţile (bănuitul, învi-
nuitul, inculpatul etc.) au dreptul să fie asistate de un apărător ales sau numit din oficiu.
Alin.(2) al aceluiaşi articol cere ca organul de urmărire penală şi instanţa de judecată să
asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă calificată din partea unui
apărător ales de el sau numit din oficiu, independent de acest organ.
Principiul examinat are o influenţă directă asupra procedurii de reţinere a persoa-
nei, cerînd nemijlocit aplicarea normelor procesual-penale ce reglementează procedura de
reţinere a persoanei.
8) Principiul liberei aprecieri a probelor.
Acest principiu este reglementat de art. 27 al CPP, care prevede că judecătorul şi
persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele în conformitate cu propria
lor convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Nici o probă nu
are putere probantă dinainte stabilită.
Prevederile principiului indicat au o însemnătate deosebită pentru ofiţerii de ur-
mărire penală, deoarece ofiţerul de urmărire penală este independent, se supune legii,
conducătorului organului de urmărire penală şi procurorului care conduce urmărirea
penală. Absolut toate indicaţiile date ofiţerului de urmărire penală trebuie să fie în scris,
precum cere art. 253 alin.(3) al CPP. Aceasta va disciplina conducătorii organului de
urmărire penală şi procurorii şi va spori responsabilitatea lor la aplicarea măsurii
procesuale de constrîngere — reţinerea.
De asemenea, procedura de reţinere a persoanei pentru săvîrşirea unei infracţiuni
se întemeiază şi pe cerinţele altor principii prevăzute de legislaţia procesual-penală.
Procedura reţinerii persoanei bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni,
sau deja condamnate şi reţinute în locurile prevăzute de lege şi de actele normative se
bazează pe o serie de principii cu caracter internaţional.
Este necesar a se cunoaşte că la 9 decembrie 1988 Adunarea Generală a ONU a
adoptat Codul de principii privind protecţia tuturor persoanelor supuse reţinerii sau
încarcerării sub orice formă. Potrivit Codului menţionat, Adunarea Generală a ONU a
stabilit 39 de principii în apărarea persoanelor reţinute sau încarcerare sub orice formă.
Să expunem cîteva dintre ele:
1) toate persoanele supuse reţinerii sau încarcerării sub orice formă se bucură
de dreptul la o atitudine umană şi de respectare a demnităţii umane;
2) arestarea, reţinerea sau încarcerarea persoanei se efectuează în strictă
corespun dere cu prevederile legii şi de către persoanele responsabile competente sau de
către persoanele împuternicite de lege pentru asemenea scopuri;
3) în interesul persoanei supuse reţinerii sau încarcerării sub orice formă, nu se
permite vreo limitare sau înjosire a drepturilor omului, drepturi recunoscute de Codul de
principii respectiv;
4) reţinerea sau încarcerarea persoanei în orice formă şi toate măsurile care
ating drepturile referitoare la persoanele reţinute sau aflate în detenţie trebuie să fie
înfăptuite în temeiul unei ordonanţe sau supuse unui control efectiv din partea judecăţii sau
a altui organ;
5) principiile Codului respectiv se aplică faţă de toate persoanele, în limitele
fiecărui stat, fără vreo deosebire de rasă, culoare a pielii, sex, limbă, religie sau confesiune,
opinii politice sau alte opinii, naţionalitate, etnie sau origine socială, situaţie materială,
socială sau de altă natură;

6) nici o persoană reţinută sau deţinută nu trebuie să fie supusă torturii sau
tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante, sau altor pedepse de acest fel.
5. Reţinerea persoanei bănuite în săvîrşirea infracţiunii.

Condiţiile generale necesare pentru aplicarea măsurii de constrîngere -
reţinerea
Organul de urmărire penală este în drept să reţină persoana bănuită de săvîrşirea
unei infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen
mai mare de un an.
Potrivit legislaţiei procesual-penale, dreptul de a aplica faţă de persoana bănuită
de săvîrşirea infracţiunii această măsură procesuală de constrîngere îl au atît procurorii, cît
şi ofiţerii de urmărire penală desemnaţi în cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
Serviciul Vamal şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Ofiţerii de urmărire penală sînt independenţi, se supun doar legii şi indicaţiilor în
scris ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.
Statutul ofiţerului de urmărire penală se referă la activitatea lui în procesul de re-
ţinere a persoanei bănite de săvîrşirea infracţiunii fără aprobarea actului procesual-penal de
reţinere de către conducătorul organului de urmărire penală sau conducătorul instituţiei în
care sînt desemnaţi ofiţerii de urmărire penală.
Pentru respectarea necondiţionată a drepturilor persoanei bănuite de săvîrşirea
unei infracţiuni, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul este obligat să ţină cont de
următoarele condiţii generale:
1. Comiterea infracţiunii pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închi-
soarea pe un termen mai mare de un an
Potrivit art.166 alin.(l) al CPP, organul de urmărire penală are dreptul să reţină
persoana bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu
închisoarea pe un termen mai mare de un an.
2. Prezenţa elementelor constitutive ale infracţiunii
Existenţa infracţiunii, adică a faptei prejudiciabile, prevăzută de legea penală,
săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsa penală (art.14 CP), reprezintă un temei real
pentru răspunderea penală.
Însă aceasta nu este suficient pentru a reţine persoana bănuită de comiterea in
fracţiunii. Se cere prezenţa tuturor semnelor constitutive ale componenţei de infracţiuni
ceea ce reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.
Potrivit legislaţiei penale, componenţă a infracţiunii se consideră totalitatea
semnelor obiective şi subiective stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabil
drept infracţiune concretă (art.52 CP).
Cele mai mari probleme apar, în practica de activitate a organelor de urmărire
penală, la stabilirea obiectului infracţiunii şi laturii subiective. Deseori se comit fapt
asemănătoare cu infracţiunea după conţinut, însă aceste fapte nu atentează la vreo valoare
protejată de legea penală sau sînt comise fără vinovăţie. Faptele indicate apar ca litigii
economice, de muncă, de familie sau contravenţii administrative, soluţionarea cărora ţine
de competenţa altor ramuri de drept şi nu de domeniul dreptului penal.
Evident, ofiţerul de urmărire penală va lua în consideraţie caracterul şi gradul
prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite pentru a putea adopta o soluţie rezonabilă referitoare
la oportunitatea reţinerii persoanei bănuite de comiterea faptei prejudiciabile şi numai în
contextul altor circumstanţe cerute de lege.
3. Prezenţa semnelor subiectului infracţiunii
În primul rînd, făptuitorul trebuie să posede semnele obligatorii ale subiectului
infracţiunii: vîrsta, prevăzută de legea penală (art.21 alin. (1) şi (2) CP), de la care persoana
poate fi supusă pedepsei penale şi starea de responsabilitate (art.22 CP).
Deseori, organul de urmărire penală, în cazul săvîrşirii unei infracţiuni grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave, presupunînd că făptuitorul minor este subiect
al infracţiunii potrivit vîrstei, porneşte urmărirea penală şi reţine această persoană, bănuind-o

de comiterea crimei respective. Ulterior, în procesul de efectuare a acţiunilor de urmărire penală,
se stabileşte că în acţiunile ei există numai semnele unei infracţiuni uşoare sau mai puţin
grave, pentru care făptuitorul minor n-a atins vîrsta prevăzută de lege de la care survine
răspunderea penală. Prin urmare, această persoană nu este subiect al infracţiunii, de aceea
urmărirea penală va fi încetată, iar fapta de reţinere a ei v-a constitui o încălcare gravă a
drepturilor omului, deoarece va fi vorba despre o situaţie de reţinere ilegală a persoanei.
De asemenea, se ia în consideraţie starea sănătăţii făptuitorului, ocupaţia lui, si-
tuaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute, care sînt minore, bătrîne, bolnave fizic
sau psihic, starea lui materială, prezenţa unui loc permanent de trai, dacă anterior a mai
comis infracţiuni, a fost condamnat, inclusiv cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei penale, prezenţa unor legături cu reprezentanţii criminalităţii organizate,
inclusiv cu cea transnaţională, alte împrejurări.
Se iau în consideraţie şi-circumstanţele atenuante, şi cele agravante (art. 76, 77
CP), stabilite prin probele administrative pînă la momentul adoptării deciziei de reţinere a
persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii.
Din categoria circumstanţelor atenuante, care pot indica asupra faptului că nu este
rezonabilă aplicarea acestei măsuri procesuale de constrîngere, pot fi luate în calcul căinţa
sinceră sau autodenunţarea făptuitorului, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii
sau la arestarea infractorilor, săvîrşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de
împrejurări grele de ordin personal sau familial ori din motive de compătimire, săvîrşirea
infracţiunii de către un minor sau o femeie gravidă şi alte circumstanţe prevăzute de art. 76
din Codul penal.
Luarea în calcul a acestor circumstanţe sau împrejurări va da posibilitate ofiţeru-
lui de urmărire penală, la momentul luării deciziei de aplicare a acestei măsuri procesuale
de constrîngere, să conştientizeze că reţinerea făptuitorului nu va fi raţională nici pentru
organele de drept, nici pentru făptuitor.
Şi invers, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul va ţine cont şi de circum-
stanţele agravante, care ar impune reţinerea imediată şi echivocă a făptuitorului bănuit de
comiterea infracţiunii.
Considerăm că un rol decisiv în aplicarea măsurii procesuale de constrîngere in-
dicată, la momentul oportun, îl vor avea asemenea circumstanţe agravante cum ar fi:
săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvîrşit o infracţiune, recidiva
de infracţiuni sau săvîrşirea infracţiunii ca îndeletnicire, provocarea prin infracţiune a unor
urmări grave, săvîrşirea infracţiunii asupra unei persoane care nu a atins vîrsta de 14 ani,
faţă de o femeie gravidă sau o persoană care se află în stare de neputinţă, săvîrşirea infracţiunii
prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei, săvîrşirea infracţiunii cu
folosirea armei, a muniţiilor, a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită,
săvîrşirea infracţiunii profitînd de starea excepţională de calamităţi naturale, precum şi de
dezordini în masă.1
O condiţie importantă în vederea respectării drepturilor constituţionale ale
persoanei, a drepturilor şi a libertăţilor ei fundamentale prevăzute de Convenţia Europea nă
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale o constituif luarea în
consideraţie a criteriilor suplimentare care constituie în ansamblu personalitatea celui
bănuit de săvîrşirea faptei prejudiciabile.
Potrivit art. 176 alin.(3) al CPP, la soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplică-
rii faţă de individ a reţinerii în calitate de măsură procesuală de constrîngere, ofiţerul de
urmărire penală sau procurorul va lua în consideraţie următoarele: caracterul şi gradul
prejudiciabil al faptei incriminate; personalitatea celui bănuit de săvîrşirea infracţiunii, vîrsta şi
starea sănătăţii lui, ocupaţia lui, situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute; starea lui
materială, prezenţa unui loc permanent de trai, alte circumstanţe esenţiale.
Aceste criterii vor fi stabilite o dată cu determinarea iniţială a circumstanţelor
agravante sau atenuante în care a fost săvîrşită fapta social periculoasă.
4. Prezenţa cauzei penale
1
П.А.Лупинская. Уголовно-процесуальное право. Москва. Изд. Юрист, 1997, с.112.

Măsurile procesuale de constrîngere sub formă de reţinere se aplică numai în ca-
drul cauzei penale, pornită în baza faptei prejudiciabile prevăzută de legea penală.
În cazul săvîrşirii unei infracţiuni, urmărirea penală poate fi pornită în următoa-
rele situaţii:
- dacă există o sesizare înregistrată la organul de urmărire penală despre săvîr-
şirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni.
Organul de urmărire penală poate fi sesizat prin plîngere, denunţ, autodenunţ.
Forma şi conţinutul acestor sesizări sînt strict determinate de prevederile articolelor 263
(plîngerea şi denunţul) şi 264 (autodenunţarea) din CPP.
- în cazul existenţei unei autosesizări înregistrate la organul de urmărire penală
despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni.
Autosesizarea organului de urmărire penală este rezultatul depistării nemijlocite
de către lucrătorii organului de urmărire penală a semnelor unei infracţiuni. în acest caz,
potrivit art.262 alin.(3) al CPP, lucrătorul organului de urmărire penală întocmeşte un raport
în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii.
Acest raport adresat conducătorului organului de urmărire penală va funcţiona în
calitate de autosesizare, servind drept temei pentru pornirea urmăririi penale.
5. Cazurile care permit aplicarea reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea unei
infracţiuni pînă la pornirea urmăririi penale
Legislaţia procesual-penală, ca excepţia permite organelor de urmărire penală să
reţină persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii pînă la înregistrarea sesizării sau
autosesizării şi pornirea urmăririi penale, adică în afara cadrului cauzei penale.
În asemenea situaţii, persoanele cu funcţii de răspundere ale organului de urmă-
rire penală — ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, procurorul — sînt obligate ca în
termen de pînă la 3 ore din momentul aducerii persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii
pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de un an,
să înregistreze plîngerea, denunţul, autodenunţul sau autosesizarea în modul stabilit de
legislaţie şi de instrucţiunile interne şi să pornească urmărirea penală. Această prevedere
decurge din cerinţele art.166 alin.(3) şi art.55 alin.(4) din CPP.
Aşadar, reţinerea persoanei în temeiurile menţionate la art.166 alin.(1) al CPP
poate avea loc pînă la înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege, înregistrarea
infracţiunii efectuîndu-se imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul aducerii
persoanei reţinute în cadrul organului de urmărire penală, iar în cazul în care fapta
pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în modul corespunzător, persoana
se eliberează imediat.
Totodată, art. 55 alin. (4) al CPP prevede că dacă există indicii ale infracţiunii,
organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta, porneşte
procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile Codului de procedură penală,
efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea descoperirii ei şi fixării probelor care
confirmă sau infirmă săvîrşirea infracţiunii, ia măsuri în vederea asigurării acţiunii civile
sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit.
Din dispoziţiile legii procesual-penale deducem că, în cazul în care organul de ur-
mărire penală, în termenul de pînă la 3 ore din momentul aducerii persoanei bănuite de
săvîrşirea faptei prejudiciabile pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de
un an, nu va înregistra sesizarea sau autosesizarea despre infracţiunea săvîr-şită şi nu va
porni imediat procesul de urmărire penală, făptuitorul trebuie eliberat.
În asemenea condiţii, legea nu permite încarcerarea persoanei bănuite în izolatorul
de detenţie provizorie, deoarece se cere întocmirea procesului-verbal de reţinere, iar acest act
este o acţiune de urmărire penală care se efectuează numai în limitele cauzei penale.
Organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă
conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi numai după pornirea
urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor prevăzute la art.118 (cercetarea la faţa locului) şi
art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea), care pot fi efectuate şi pînă la pornirea
urmăririi penale.

Prin urmare, privarea de libertate a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii,
pentru mai mult de 3 ore, în incinta organului de urmărire penală (comisariatele de
poliţie, serviciile de sine stătătoare ale direcţiilor MAI, Centrul de Combatere a Crimelor
Economice şi Corupţiei, Departamentul Vamal), a procuraturii şi a serviciilor de sine
stătătoare ale Procuraturii Generale sau în alte instituţii va constitui o încălcare gravă a
drepturilor constituţionale ale persoanei, a Convenţiilor Internaţionale şi a celor Europene la
care Republica Moldova este parte.
Aceste reglementări ale legislaţiei procesual-penale sînt menite a proteja inviolabi-
litatea persoanei, dreptul ei la libera circulaţie, alte drepturi şi libertăţi fundamentale.
Totodată, persoanele responsabile din cadrul organelor de urmărire penală se fac
vinovate şi de comiterea unor abuzuri de serviciu, inclusiv a infracţiunii prevăzute la art.
308 (reţinerea sau arestarea ilegală) din Codul penal, care prevede o pedeapsă ci
închisoarea de pînă la 2 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, pentru reţinerea ilegală, cu bună
ştiinţă a persoanei.
Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura
reţinerii persoanei (Titlul V CPP, Cap. I). Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a
acestor garanţii procesuale ce asigură siguranţa persoanei de a nu fi reţinută ilegal
constituie elementul material al infracţiunii de reţinere.
6. Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii
Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii sînt indi-
cate în art.166 alin.(l) şi (2) al CPP şi enumerarea lor este exhaustivă.
Potrivit alin.(l), organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana bănuită
de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea pe un
termen mai mare de un an în următoarele cazuri:
1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
2) dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, va indica direct că anume
această
persoană a săvîrşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea de
trans
port vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii.
Alin.(2) al articolului indicat reglementează posibilitatea reţinerii persoanei bă-
nuite de săvîrşirea infracţiunii şi în alte împrejurări.
În alte circumstanţe care servesc drept temei pentru a bănui că această persoană a
săvîrşit infracţiunea, ea poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă, dacă nu are un
loc permanent de trai ori nu i s-a putut constata identitatea (art.166 alin.(2) CPP).
Aşadar, legislatorul a indicat temeiurile legale de reţinere a persoanei bănuite de
comiterea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală pentru care pedeapsa reprezintă
închisoarea pe un termen mai mare de un an.
Prin urmare, legislaţia a propus două categorii de temeiuri legale de reţinere a
persoanei bănuite de comiterea infracţiunii, iar criteriile de divizare a lor le constituie
circumstanţele în care este realizată reţinerea persoanelor şi statutul lor.
Pentru ca ofiţerii de urmărire penală să respecte întocmai prevederile legale ale
legislaţiei procesual-penale cu privire la temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de
săvîrşirea infracţiunii, să nu permită încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova, de Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi de alte convenţii europene şi
internaţionale, propunem examinarea mai detaliată a acestor temeiuri.
a) Dacă persoana a fost reţinută în flagrant delict
Flagrant (din fr. „flagrant”) înseamnă evident, izbitor, care sare în ochi, iar flagrant
delict constituie o infracţiune descoperită în timpul sau imediat după sâvîrşirea ei2.
2
Dicţionar enciclopedic, Cartier, Chişinău, 2003, p.336

În sens juridic, „se consideră flagrant infracţiunea descoperită în momentul săvîrşirii
ei”.
Este, de asemenea, flagrantă infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvîrşire,
este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori este surprins aproape
de locul comiterii infracţiunii, avînd asupra sa arme, instrumente sau orice alte obiecte
care ar da temei de a presupune că a participat la infracţiune.
Din prevederile sus-numite rezultă următoarele:
- Făptuitorul a fost depistat şi prins la locul crimei în timpul pregătirii pentru
comiterea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală, în momentul săvîrşirii tentativei
de infracţiune sau în procesul de realizare a infracţiunii.
- Făptuitorul a fost văzut de către victimă sau martori oculari la locul săvîrşirii
infracţiunii atît în momentul comiterii faptei prejudiciabile, cît şi imediat după săvîrşirea ei
sau a fost urmărită de aceste persoane doar o parte din acţiunile sau inacţiunile prevăzute de
latura obiectivă. Totodată, în timpul urmăririi făptuitorului, se pot alătura şi alte persoane,
care nu sînt victime şi nici martori oculari, dar care, aflînd de la urmăritor despre fapta
săvîrşită şi situaţia creată, acceptă să acorde ajutor la prinderea făptuitorului. Important
este şi faptul cavictima, martorii oculari sau alte persoane care ajută la urmărirea
persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii să o prindă şi să îngrădească posibilitatea acestuia
de a se deplasa mai departe. Nu are relevanţă dacă făptuitorul a fost prins în apropierea
locului faptei sau la o depărtare mai mare de la locul crimei. Principalul e ca făptuitorul
să fie permanent sau parţial în cîmpul de vedere al victimei, martorilor oculari sau altor
persoane care participă la urmărirea lui.
- Victima, martorii sau alte persoane nu l-au depistat pe făptuitor la locul infracţi-
unii şi nici nu l-au văzut săvîrşind fapta prejudiciabilă prevăzută de lege, dar l-au surprins în
apropierea locului cu pricina, avînd asupra sa arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar
da temei de a-1 presupune participant la infracţiune.
- Motivele verosimile care au dat temei de a presupune că anume această
persoană a comis fapta prejudiciabilă sau a participat la ea în calitate de organizator,
instigator sau complice pot fi următoarele: aflarea în posesia persoanei a armelor,
instrumentelor sau altor obiecte care, după conţinutul obiectiv şi logic al faptei săvîrşite, au
putut fi folosite la realizarea anume a infracţiunii care s-a produs sau care era într-o fază de
pregătire sau de tentativă.
Acţiunile sau infracţiunile săvîrşite şi rezultatele survenite ori cele care puteau să
apară erau executate şi realizate anume cu armele, instrumentele, obiectele depistate la
persoana bănuită de săvîrşirea faptei prejudiciabile.
Concomitent cu depistarea la făptuitor a armelor, instrumentelor sau obiectelor,
un rol important îl are şi comportamentul suspect al persoanei surprinse cu obiectele
indicate de lege: ea poate fi agitată, speriată, agresivă, violentă, respingătoare etc. şi poate
declara date schimonosite, mincinoase, neadecvate situaţiei, ireale etc.
De asemenea, o importanţă deosebită pentru omiterea erorilor şi greşelilor o
au surprinderea şi prinderea persoanei bănuite în apropierea locului incidentului criminal.
Legea procesual-penală prevede că persoana bănuită de comiterea faptei
prejudiciabile a fost prinsă de victimă, martori oculari sau de alte persoane. în acest sens,
trebuie să deducem că în calitate de alte persoane pot fi şi reprezentanţi ai organului de
constatare (de exemplu, lucrători de poliţie, lucrători operativi ai MAI, CCCEC, SV ş.a.),
reprezentanţi ai organului de urmărire penală sau procurori.
De aceea, reţinerea persoanelor cu funcţii de răspundere, bănuite de săvîrşirea
unei infracţiuni de corupţie, în flagrant delict pentru extorcarea comisionului ilicit este
justificată de legislaţia procesual-penală.
Considerăm că reţinerea în flagrant delict a altor categorii de persoane, cum ar fi
persoanele în cadrul săvîrşirii infracţiunii de corupere activă (art.325 CP) ori trafic de
influenţă (art.326 CP), funcţionarii care nu sînt persoane cu funcţii de răspundere pentru
primirea recompensei ilicite (330 CP), alte categorii de persoane în cadrul săvîrşirii
infracţiunilor de luare de mită (art.333 CP) sau dare de mită (art.334 CP), fără extorcarea
banilor sau bunurilor, de asemenea este justificată de legislaţia penală, deoarece atît

prevederile Codului de procedură penală, cît şi alte legi cu caracter procesual-penal nu
interzic expres acţiunea de urmărire penală.
Alin.(4) al Legii Republicii Moldova nr.45-XIII din 12.04.1994 privind activitatea
operativă de investigaţie reglementează numai procedura de transmitere a banilor sau a
altor valori materiale extorcate de făptuitor, dar nu şi procedura de reţinere a făptuitorului
în flagrant delict.
De menţionat că, pentru a reţine persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii în
temeiul indicat, ofiţerului de urmărire penală, procurorului sau reprezentanţilor
organului de constatare le sînt de ajuns datele despre fapta prejudiciabilă şi persoana care
a săvîrşit-o, date obţinute de la victimă, martori oculari sau alte persoane care au participat
la prinderea bănuitului, nu se cere însă audierea imediată a lor în cadrul cauzei penale.
De asemenea, nu se cere prezenţa cauzei penale pornite. Procedura penală va fi
pornită cît mai repede posibil, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la momentul privării de
libertate a persoanei bănuite.
b) Dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, va indica direct că anume
această persoană a săvîrşit infracţiunea
Pornind de la sensul prezentei prevederi, este necesar de explicat că pentru exis-
tenţa temeiului dat este necesară prezenţa următoarelor condiţii:
1) Să fie pornită urmărirea penală pe infracţiunea pentru care legea penală pre -
vede pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de un an;
2) Martorii oculari să fie audiaţi în cadrul cauzei penale în calitate de martori în
strictă conformitate cu prevederile articolelor 105-110 ale CPP, iar în caz de audiere a
martorului minor — cu respectarea, totodată, a cerinţelor expuse în art.481 al CPP;
3) Victima se cere a fi audiată, de asemenea, în conformitate cu prevederile
articolelor 105-110,481 şi ale art. 111 din CPP şi recunoscută în calitate de parte vătămată,
intrînd în posesia drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de art. 60 al CPP.
De remarcat că înainte de a începe audierea martorului sau a părţii vătămate, in-
clusiv a minorilor, se constată identitatea lor (numele, prenumele, vîrsta, domiciliul,
ocupaţia). Se stabileşte cu exactitate locul lor permanent sau provizoriu de trai, indiferent de
faptul că are sau nu viză de reşedinţă în fişa de însoţire a buletinului de identitate.
În cazul în care există dubii sau bănuieli în privinţa identităţii martorului sau a
părţii vătămate, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul este obligat să verifice şi să
constate aceasta prin alte mijloace, şi anume prin intermediul inspectorului de poliţie de
sector, serviciilor de înregistrare şi documentare a populaţiei ale Ministerului Dezvoltării
Informaţionale, cu ajutorul controlului dactiloscopic, al victimelor sau al altor persoane.
Persoana audiată în calitate de martor, parte vătămată, chiar şi minoră, dar care a
atins vîrsta de 16 ani la momentul dării declaraţiilor, trebuie să fie preîntîmpinată de
răspunderea penală, în temeiul art.312, 313 ale CP, pentru declaraţia mincinoasă, refuzul
sau eschivarea de a face declaraţii în cadrul urmăririi penale.
În mod obligatoriu, fiecare persoană care indică direct o persoană concretă că anu-
me ea a săvîrşit infracţiunea trebuie să fie întrebată despre relaţiile ei cu presupusul bănuit,
inclusiv dacă este soţ (soţie), rudă apropiată sau logodnic (logodnică).
În cazul în care partea vătămată sau martorii se vor afla în relaţii de rudenie cu
persoana bănuită de comiterea faptei prejudiciabile în calitate de soţ (soţie), copii, inclusiv
adoptivi, fraţi, surori, bunei, bunici, nepoţi, logodnică sau logodnic, atunci celor ce sînt
audiaţi li se va explica dreptul de a tăcea şi de a nu face declaraţii în privinţa persoanelor
apropiate.
În procesul audierii, partea vătămată sau martorul va fi ascultat cu atenţie, mai cu
seamă referitor la persoana pe care ei o bănuiesc de săvîrşirea faptei prejudiciabile.
În situaţia în care persoana bănuită este una cunoscută, ofiţerul de urmărire penală
sau procurorul va avea grijă să verifice ca această persoană să nu cadă jertfă unor declaraţii
mincinoase sau defăimătoare din partea martorilor oculari sau a părţii vătămate.
În cazul în care persoana nu este cunoscută, ofiţerul de urmărire penală sau pro-
curorul va fixa minuţios declaraţiile părţii vătămate sau ale martorilor cu privire la semnele
individuale ale suspectului: vîrsta, constituţia fizică, trăsăturile feţei, comportamentul

psihic, îmbrăcămintea, încălţămintea, semne pur individuale (tatuaj, alunele, semne de la
naştere etc).
Totodată, se specifică faptul că martorul ocular sau victima a văzut persoana bă-
nuită de săvîrşirea faptei anume la locul incidentului şi în împrejurările în care s-a săvîrşit
fapta penală.
Dacă persoanele care dau depoziţii referitoare la persoana bănuită de comiterea
faptei prejudiciabile n-au fost la locul crimei şi nu au suferit de pe urma ei, atunci ele nu
pot fi considerate martori oculari sau victime şi depoziţiile lor nu au putere probatorie pentru a
le recunoaşte în calitate de temei prevăzut la art.166 alin.(1) lit.2 al CPP.
4) În situaţia în care partea vătămată sau martorul îl cunoştea pe făptuitor mai înainte
de momentul săvîrşirii infracţiunii, atunci, după caz, ofiţerul de urmărire penală poate să
procedeze la confruntarea acestor persoane.
Acţiunea de urmărire penală — confruntarea — se efectuează în strictă confor-
mitate cu prevederile art.113 al CPP şi numai în cazul în care este absolut necesară pentru
aflarea adevărului şi înlăturarea divergenţelor.
5) În cazul în care partea vătămată sau martorul ocular nu l-a cunoscut anterior
pe suspect este necesar ca ofiţerul de urmărire penală sau procurorul să-l prezinte
pentru recunoaştere în corespundere cu prevederile art.144 al CPP şi să se convingă de
faptul că anume aceasta este persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii.
6) Se recomandă ca, în caz de necesitate, ofiţerul de urmărire penală sau procuro-
rul să verifice declaraţiile părţii vătămate sau ale martorilor nemijlocit la locul infracţiunii
în ceea ce priveşte posibilitatea lor reală de a o vedea sau simţi anume pe acea persoană
care se bănuieşte de comiterea faptei prejudiciabile.
7) Ofiţerul de urmărire penală sau procurorul este obligat să efectueze şi alte acţi-
uni de urmărire penală pentru a confirma depoziţiile părţii vătămate sau ale martorilor
oculari cu privire la identificarea persoanei bănuite de comiterea infracţiunii.
În conformitate cu prevederile art. 115 al CPP, depoziţiile lor necesită a fi fixate pe
banda video, fotografii sau înregistrate pe bandă magnetică pentru ca, în cazul în care
martorul sau partea vătămată, sub influenţa făptuitorului, se va dezice de depoziţiile sale
în favoarea făptaşului, atunci depoziţiile iniţiale să poată avea putere probatorie.
Pentru a evita asemenea situaţii se recomandă ca martorul ocular să fie audiat şi
de judecătorul de instrucţie, în condiţiile prevăzute la art.109 alin.(3) al CPP, cu res-
pectarea prevederilor expuse în art.110 al CPP.
Aşadar, potrivit art. 109 alin.(3) al CPP, în cazul în care prezenţa martorului la ju-
decarea cauzei va fi imposibilă din cauza plecării lui peste hotarele ţării sau din alte
motive întemeiate, procurorul poate solicita audierea acestuia de către judecătorul de
instrucţie, cu asigurarea posibilităţii bănuitului, învinuitului, apărătorului acestuia, părţii
vătămate şi procurorului de a-i pune întrebări martorului audiat.
Considerăm că această prevedere a legislaţiei procesual-penale se referă şi la par-
tea vătămată, care indică direct asupra persoanei care a săvîrşit infracţiunea, deoarece
decurge din înţelesul art.111 alin.(2) al CPP, ce presupune că declaraţiile şi audierea părţii
vătămate se fac potrivit dispoziţiilor ce se referă la declaraţiile şi audierea martorilor, fiind
aplicate în modul corespunzător.
În cele din urmă, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul trebuie să examineze
depoziţiile părţii vătămate sau ale martorilor oculari, referitoare la persoana bănuită de
săvîrşirea faptei prejudiciabile, numai în contextul altor probe acumulate în cadrul cauzei
penale, deoarece, potrivit art.110 alin.(8) şi art.111 din CPP, declaraţiile martorului sau ale
părţii vătămate, audiată în condiţiile articolelor indicate, pot fi utilizate drept probă doar în
măsura în care ele pot fi confirmate prin alte probe.
c) Dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei sau în unitatea ei de
transport se vor descoperi urme evidente ale infracţiunii
Prezenta prevedere a legislaţiei procesual-penale va constitui un temei legal nu-
mai în cazul cînd să fie deja pornită urmărirea penală, deoarece urmele evidente ale
infracţiunii trebuie să fie recunoscute în calitate de probe, cu toate că în unele cazuri

urmele pot fi şi trebuie depistate şi ridicate pînă la pornirea urmăririi penale. Cercetarea
urmelor însă trebuie să se producă doar în cadrul procedurii penale.
În sensul larg al ştiinţei criminalistice, prin urme ale infracţiunii se înţelege orice
schimbare intervenită în condiţiile săvîrşirii unei fapte penale, între faptă şi reflectarea ei
materială existînd un raport de cauzalitate.
În sensul procedurii penale, la calitatea de urme se atribuie şi anumite lucruri, obiec-
te sau valori cu caracter material, de care s-a făcut uz la săvîrşirea faptei prejudiciabile.
Aşadar, în calitate de urme ale infracţiunii pot fi urme de mîini (amprente digitale
sau palmare), urmele de picioare (amprente ale tălpii piciorului, urme de încălţăminte),
urmele lăsate de anumite părţi ale corpului uman, urmele de dinţi; urme de unghii ale
victimei lăsate pe corpul făptuitorului, urmele de natură biologică (sînge, salivă, spermă,
păr, miros), urmele de natură artificială (fibre sintetice, fibre de lînă, elemente microscopice
de sticlă, calcar, sol etc); urmele în calitate de arme, instrumente sau obiecte utilizate la
săvîrşirea infracţiunii (arme de foc, arme albe, arme pneumatice, cuţite de bucătărie,
topoare, coase, beţe, pietre, sticle, cioburi etc), urmele în calitate de documente, bani,
titluri şi alte hîrtii de valoare.
Urmele infracţiunii pot fi depistate şi ridicate în procesul efectuării următoarelor
acţiuni de urmărire penală:
- percheziţia corporală şi ridicarea efectuată în temeiul art.130 al CPP.
Percheziţia corporală poate fi efectuată fără întocmirea ordonanţei cu privire la
aceasta şi fără autorizaţia judecătorului de instrucţie în următoarele cazuri:
1) la reţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului;
2) la aplicarea faţă de bănuit, învinuit, inculpat a măsurii preventive de
arestare;
1) în cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoana
prezentă în încăperea în care se efectuează percheziţia sau ridicarea probelor poate purta
asupra sa documente sau alte obiecte ce pot avea importanţă probatorie în cauza penală.
Percheziţia corporală sau ridicarea de obiecte se efectuează de către reprezentan-
tul organului de urmărire penală, cu participarea, după caz, a unui specialist de acelaşi sex
cu persoana percheziţionată.
- percheziţia efectuată în temeiul art.125 al CPP la domiciliu, în alte încăperi,
automobile etc.
Alin.(1) al articolului indicat determină că organul de urmărire penală este în drept
să efectueze percheziţia dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie operativă
permit a presupune întemeiat că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o
anumită persoană se pot afla instrumente ce au servit la săvîrşirea infracţiunii, obiecte sau
valori dobîndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar
putea avea importanţă pentru cauza penală.
- ridicarea de obiecte şi documente în temeiul art.126 al CPP. Potrivit articolului
dat, organul de urmărire penală este în drept să ridice obiectele sau documentele care au
importanţă pentru cauza penală dacă probele acumulate sau materialele de investigaţie
operativă indică persoana şi locul de aflare a acestora.
Legislatorul a indicat că urmele trebuie să fie evidente, adică vădite, clare şi, ne-
îndoios, legate de infracţiunea săvîrşită.
În cazul în care urmele nu sînt evidente, ele trebuie să fie cercetate minuţios prin
dispunerea şi efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, în ordinea
prevăzută de articolele 139-141 din CPP sau prin dispunerea şi efectuarea expertizelor
judiciare conform procedurii prevăzute de articolele 142-150 din CPP.
d) Persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii a încercat să se ascundă
Pentru ca acest temei să poarte un caracter legal este necesar ca în materialele ca-
uzei penale să fie administrate probe care ar confirma intenţia persoanei bănuite de
comiterea faptei prejudiciabile, de încercarea de a se ascunde.
În calitate de probe pot servi atît materiale sau date (informaţii) administrate în
procesul efectuării acţiunilor de urmărire penală, cît şi materiale obţinute în urma in-
vestigaţiilor operative.

De asemenea, drept probe vor servi şi alte informaţii primite în mod oficial.
În calitate de probe cu caracter procesual, care ar confirma tendinţa persoanei bă-
nuite de săvîrşirea infracţiunii de a încerca să se ascundă, pot servi depoziţiile părţii
vătămate şi ale martorilor, documentele depistate în urma efectuării percheziţiei corporale
sau percheziţiei în încăperi, domicilii, birouri, mijloace de transport.
În calitate de probe pot servi, de asemenea, datele parvenite de la organe sau
instituţii de stat ori de la locul de muncă al persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii.
În cazul în care reprezentanţii organului de urmărire penală nu consideră nece-
sară reţinerea de urgenţă a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii, iar ultima va fi
lăsată în libertate, sau în privinţa bănuitului sau învinuitului vor fi aplicate măsuri
preventive neprivative de libertate, atunci ofiţerii de urmărire penală sau procurorul, pentru
a preîntîmpina eschivarea făptuitorului de la organele de urmărire penală sau judecată, ori
de la răspunderea sau pedeapsa penală, sînt obligaţi să comunice în scris despre aceasta
şefului sectorului de poliţie (inspectorului de sector), Biroului de evidenţă şi documentare
a populaţiei al Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Comisarului administrativ-militar,
Direcţiei informaţie şi evidenţă operativă a MAI, Departamentului trupelor de grăniceri,
primăriei sau preturii, la locul de muncă al persoanei.
Dacă la organul de urmărire penală va parveni vreo informaţie din partea persoa-
nelor cu funcţii de răspundere ale organelor şi instituţiilor sus-numite sau de la locul de
muncă referitoare la persoana bănuită sau deja învinuită de săvîrşirea infracţiunii precum
că a manifestat intenţia de a părăsi localitatea sau ţara, aceste documente vor fi folosite ca
probe ce servesc drept temei de a reţine făptuitorul.
e) Persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii nu are un loc de trai permanent
În asemenea situaţii, ofiţerii de urmărire penală sau procurorii trebuie să ţină cont
de faptul că persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii nu dispune de domiciliu permanent,
indiferent de faptul dacă ea are sau nu viză de reşedinţă în localitatea respectivă.
Persoana nu are domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova. Acest cri-
teriu se atribuie persoanelor cu statut de cetăţeni străini sau apatrizilor, care sînt în
deplasare în ţara noastră sau în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.
Esenţa juridică a acestui temei constă în faptul că, în situaţia creată, reţinerea ca
măsură procesuală de constrîngere este principala condiţie pentru a putea, în viitorul
apropiat, aplica măsura preventivă legată de privarea de libertate a persoanei, adică arestul
preventiv.
f) Persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii nu i s-a putut stabili identitatea
Fiecare persoană, din momentul naşterii sale, capătă un nume de familie şi un
prenume.
Potrivit art.290 al Legii Republicii Moldova privind actele stării civile nr.100-XV
din 26 aprilie 2001, drept temei pentru înregistrarea naşterii şi întocmirea actului de
naştere servesc:
- actul medical constatator al naşterii, eliberat de unitatea sanitară în care a avut
loc naşterea;
- certificatul medical de naştere, eliberat de unitatea sanitară privată, de medicul
care a asistat naşterea sau la care s-a adresat mama după naştere (cînd naşterea s-a produs în
afara unităţii sanitare) ori de un medic privat care a asistat naşterea;
- procesul-verbal şi certificatul prin care se constată sexul şi vîrsta copilului în
cazul înregistrării unui copil găsit.
Principalele acte de identitate ale persoanei sînt:
- pentru cetăţenii din Republica Moldova: buletinul de identitate şi paşaportul
naţional, iar pentru o categorie de persoane: paşapoartele de tip vechi, eliberate de organele
stării civile ale fostei URSS, paşapoartele de serviciu, paşapoartele diplomatice;
- pentru cetăţenii străini: buletinul de identitate, paşapoartele de străinătate, iar
pentru anumite categorii de cetăţeni: paşapoartele de serviciu sau paşapoartele diplomatice;
- pentru persoanele fără cetăţenie (apatrizi): actul ce confirmă identitatea acestei
persoane.

În cazul în care persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii nu dispune de actul
necesar care ar confirma identitatea sa şi nu poate, într-un timp cît mai rezonabil, să
asigure prezentarea acestui document prin intermediul rudelor, prietenilor, cunoştinţelor
sau lucrătorilor de poliţie, această situaţie dă posibilitate ofiţerului de urmărire penală sau
procurorului de a reţine persoana în baza acestui temei.
De asemenea, dacă persoana bănuită de comiterea unei fapte prejudiciabile nu este
identificată de partea vătămată, martori, rude apropiate (părinţi, fraţi, surori, bunei, nepoţi),
alte rude, prieteni, cunoscuţi, colegi de serviciu, învăţători şi nu posedă actele necesare
personale, va fi o situaţie în care organul de urmărire penală are dreptul de a reţine
persoana respectivă.
Dacă persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii nu are asupra sa acte ce i-ar confir-
ma identitatea, nimeni din anturajul său nu o cunoaşte şi nici persoana prinsă şi adusă la
organul de urmărire penală nu se prezintă în scopul identificării sale, se recomandă ca
ofiţerii de urmărire penală sau procurorii să transmită persoana indicată organului de
poliţie pentru ca individul să fie deţinut la Centrul de triere al MAI.
În această instituţie se vor lua măsurile necesare pentru a stabili identitatea per-
soanei deţinute. Concomitent cu aceste măsuri cu caracter operativ, organul de urmărire
penală, în temeiul art. 57 alin.(2) p.11 al CPP, va da dispoziţii organului de poliţie să
întreprindă măsuri de identificare a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii.
Totodată, dacă persoana care nu are acte de identitate şi nu se autoidentifică sau
se identifică cu un nume de familie străin, ori încearcă să se identifice cu un act personal, dar
falsificat, organul de urmărire penală va dispune organului de poliţie ca individul să fie
fotografiat (din faţă, din profil şi în picioare), să-i fie luate amprentele digitale, să i se
întocmească portretul verbal şi descrierea semnalmentelor particulare.
7. Procedura de reţinere a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii
Procedura de reţinere a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii este reglemen-
tată la art. 167 al CPP.
Potrivit normei indicate, despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de
săvîrşirea unei infracţiuni, organul de urmărire penală, în termen de pînă la 3 ore din
momentul privării ei de libertate, întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în care se indică
temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii, fapta săvîrşită de persoana
respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora
întocmirii procesului-verbal.
Procesul-verbal se aduce la cunoştinţa persoanei reţinute, totodată i se oferă în
scris informaţia despre drepturile prevăzute în art. 64 CPP, inclusiv dreptul de a tăcea, de
a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii, care se includ în procesul-verbal, de a
beneficia de asistenţa unui apărător şi a face declaraţii în prezenţa acestuia, fapt care se
menţionează în procesul-verbal. Procesul-verbal de reţinere este semnat de către persoana
care 1-a întocmit şi care prezintă procurorului o comunicare în scris privitoare la reţinere.
Motivele reţinerii se aduc imediat la cunoştinţa persoanei reţinute doar în pre-
zenţa unui apărător ales sau numit din oficiu.
În cazul reţinerii unui minor,(nu poate depăşi 24 ore) persoana care efectuează
urmărirea penală este obligată să comunice imediat despre aceasta părinţilor minorului sau
persoanelor care îi înlocuiesc.
Persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu prevederile art. 103 şi 104, dacă
acceptă să fie audiată.
Persoana care efectuiază reţinerea este în drept să supună persoana reţinută
percheziţiei corporale în condiţiile art. 130 al CPP.
Analizînd prevederile art. 167 al CPP trebuie să explicăm faptul că persoana bă-
nuită de săvîrşirea infracţiunii poate fi reţinută atît de către ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul care conduce urmărirea penală, cît şi de către procurorul care exercită
nemijlocit urmărirea penală.

Totodată, la dispoziţia organului de urmărire penală, în conformitate cu preve-
derile art. 57 p.11 al CPP, reţinerea persoanei bănuite poate fi efectuată şi de către
organul de poliţie.
De asemenea, conform indicaţiilor expuse la art.273 ale CPP, organele de consta-
tare dispun de dreptul de a reţine persoana bănuită de comiterea faptei prejudiciabile
prevăzute de legea penală săvîrşită pe teritoriul controlat de organele respective.
Reţinerea persoanei bănuite se poate realiza în una sau în două etape.
Reţinerea într-o singură etapă se efectuează de către reprezentantul organului de
urmărire penală, din momentul cînd persoana este încarcerată în Izolatorul de detenţie
preventivă, cu respectarea prevederilor art.167 al CPP.
Reţinerea persoanei în două etape are loc atunci cînd, în condiţiile unei infracţi-
uni flagrante, ea este reţinută în flagrant delict sau este reţinută la indicaţia (dispoziţia)
organului de urmărire penală pentru a fi adusă la organul de urmărire penală.
Prin urmare, prima etapă a reţinerii persoanei este prinderea ei fizică de către re-
prezentanţii organelor indicate anterior, adică privarea ei reală de libertate, indiferent de
locul în care s-a produs această acţiune. Anume acest moment trebuie să fie considerat
timpul reţinerii persoanei bănuite de comiterea infracţiunii, deoarece din acest moment
persoana este real privată de libertate şi limitată parţial sau total de drepturile şi libertăţile
fundamentale prevăzute de Constituţia Republicii Moldova, de Convenţia Europeană pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte legi naţionale şi acte
cu caracter internaţional din domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Aşadar, privarea de libertate a persoanei bănuite de comiterea faptei prejudiciabile
atrage după sine atingeri considerabile ale:
1) dreptului la libera circulaţie. Potrivit art.27 al Constituţiei Republicii Moldova,
dreptul la libera circulaţie prin ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova
îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de
a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.
Acest drept decurge din art.2 al Protocolului nr.4 la Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit căruia oricine se găseşte în
mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod
liber reşedinţa. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv a sa. Exercitarea
acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît al acelora care, fiind prevăzute
de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democrată, pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru
protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
2) dreptul la învăţătură, prevăzut de art. 35 al Constituţiei Republicii Moldova, care
garantează dreptul fiecărei persoane la învăţătură, atît cu caracter laic, cît şi libertatea
învăţămîntului religios, în condiţiile legii.
Dreptul indicat a fost preluat din Legea fundamentală a statului, din art.2 al Pro-
tocolului Adiţional la Convenţia indicată mai sus, adoptat de Consiliul Europei la 20
martie 1952 la Paris, Franţa, potrivit căruia „nimănui nu i se poate refuza dreptul la
instruire...”.
3) altor drepturi şi libertăţi. Prin privarea de libertate a persoanei bănuite de
săvîrşirea unei infracţiuni şi reţinute în condiţiile prevăzute la art.165-166 din CPP i se pot
leza şi alte drepturi şi libertăţi, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul de a fi ales (art.38 al
Constituţiei Republicii Moldova) art.3 al Protocolului Adiţional al Convenţiei pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale; dreptul la administrare
(art.39 al Constituţiei Republicii Moldova); libertatea întrunirilor (art.40 al Constituţiei
Republicii Moldova), art.11 (Libertatea de instruire şi de asociere) al Convenţiei
respective; dreptul la muncă şi la protecţia muncii (art.42 al Constituţiei Republicii
Moldova) şi altele.
Prin urmare, persoana care efectuează urmărirea penală şi reţine bănuitul este
obligată să indice în procesul verbal de reţinere a celui bănuit de săvîrşirea faptei
prejudiciabile timpul privării reale de libertate şi, în decurs de 3 ore, să întocmească

procesul-verbal de reţinere, în care se va indica şi timpul emiterii acestui act procedural.
Timpul întocmirii procesului-verbal de reţinere se egalează cu timpul încarcerării persoanei
în locurile de detenţie provizorie.
Reprezentanţii organului de urmărire penală trebuie să ţină cont de faptul că per-
soanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii i se explică preventiv drepturile ei legate de
aplicarea măsurii procesuale de constrîngere – reţinerea, chiar din momentul privării ei reale
de libertate, deoarece numai în aşa mod vor fi realizate efectiv prevederile Convenţiei
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ale
Constituţiei Republicii Moldova, ale Codului de procedură penală, ale altor legi naţionale
şi acte internaţionale din domeniul protecţiei drepturilor persoanei.
În primul rînd, persoana bănuită de săvîrşirea infracţiunii trebuie să cunoască
faptul că, potrivit legii, ea are dreptul să tacă, să nu mărturisească împotriva sa, să dea
explicaţii. în aşa fel, vor fi respectate real principiile generale ale legislaţiei procesual-
penale, şi anume:
1) libertatea de a nu mărturisi împotriva sa, principiu prevăzut la art. 21 al
CPP, care stipulează că nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa.
Reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii nu urmăreşte scopul de a o
impune să dea declaraţii de recunoaştere a faptei prejudiciabile. De aceea, cunoscînd acest
drept, persoana reţinută, la etapa iniţială, are posibilitatea să-şi construiască o poziţie
favorabilă ei înseşi în sensul apărării preventive.
2) persoana reţinută trebuie să fie informată, chiar din momentul privării sale de
libertate, că are dreptul la asistenţă juridică din partea unui avocat şi să facă declaraţii
în prezenţa acestuia.
Explicarea şi respectarea acestui drept au o însemnătate deosebită nu numai
pentru prima etapă de aplicare a măsurii procesuale de constrîngere, ci şi pentru întregul
proces de efectuare a urmăririi penale şi de examinare a cauzei penale în instanţele de
judecată. Asigurarea dreptului la apărare decurge din principiile generale ale legislaţiei
procesual-penale, principiu stabilit de constituţia Republicii Moldova şi de convenţiile
internaţionale.
Aşadar, art.26 al Constituţiei Republicii Moldova prevede dreptul persoanei la
apărare. Potrivit acestei norme constituţionale, dreptul la apărare este garantat. În tot
cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Acest deziderat decurge din cerinţele prevăzute la art.6 alin.(3) lit.c) al Convenţiei
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care sti-
pulează că orice acuzat are, în special, dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un
apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să
poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu atunci cînd interesele justiţiei o cer.
Prevederile constituţionale şi ale Convenţiei Europene cu privire la asigurarea
dreptului la apărare a persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii au fost stipulate în
Codul de procedură penală. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure
bănuitului, inculpatului dreptul la asistenţa juridică calificată din partea unui apărător ales
de ei sau numit din oficiu, independent de aceste organe.
În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are mijloace de a plăti un apă-
rător, el este asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu. Drepturile persoa nei
bănuite de comiterea unei fapte prejudiciabile trebuie aplicate din momentul privării ei de
libertate pentru a-şi putea realiza efectiv acest drept, adică de a-şi chema un avocat plătit
sau de a propune ofiţerului de urmărire penală sau procurorului să-i asigure un avocat
gratuit, din oficiu, pentru a-i acorda asistenţă juridică calificată în calitate de apărător.
De asemenea, începînd cu prima etapă de reţinere a persoanei bănuite de săvîrşi-
rea unei infracţiuni, reprezentanţii organului de urmărire penală sînt obligaţi să-i asigure în
mod efectiv dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Potrivit art.24 al Constituţiei
Republicii Moldova, care prevede dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, statul
garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică şi nimeni nu va fi
supus torturilor, nici pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante.

Acest deziderat constituţional confirmă reglementările internaţionale în domeni-
ul protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor lui fundamentale. în conformitate cu art.2
(Dreptul la viaţă) al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale, dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege, iar
art.3 al Convenţiei indicate stipulează că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor
sau tratamentelor inumane ori degradante.
Prin urmare, reprezentanţii organelor de urmărire penală trebuie să ia în conside-
raţi 2 următoarele cerinţe: se interzice aplicarea forţei fizice sau a violenţei psihice asupra
persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni din partea reprezentanţilor organului de
urmărire penală sau a lucrătorilor de poliţie, inclusiv a celor care sînt obligaţi să o păzească
în izolatorul de detenţie provizorie.
În conformitate cu prevederile art.11 (Inviolabilitatea persoanei) al CPP, orice
persoană reţinută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. În timpul
desfăşurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi este interzisă
utilizarea oricăror acţiuni şi metode care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea omului,
chiar şi cu acordul acestuia, precum şi pentru mediul înconjurător. Persoana reţinută,
arestată preventiv nu poate fi supusă violenţei, ameninţării sau unor metode care ar
afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.
De asemenea, se interzice aplicarea violenţei fizice şi psihice în privinţa persoanei
reţinute, avînd ca scop impunerea unor condiţii pentru a-şi recunoaşte vinovăţia contrar
voinţei sale. în cazul în care se aplică acţiuni cu caracter fizic sau psihic, reprezentanţii
organului de urmărire penală încalcă în mod flagrant prevederile Convenţiei împotriva
torturii şi altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la 10
decembrie 1984 de Adunarea Generală a ONU la New York, ratificată de Parlamentul
Republicii Moldova la 31 mai 1995 şi intrată în vigoare din 29 decembrie 1995, şi ale
Convenţiei Europene pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane
sau degradante, adoptată de Consiliul Europei la 26 noiembrie 1987 la Strasbourg,
ratificată de Parlamentul Republicii Moldova la 9 iulie 1997 şi intrată în vigoare la 1
februarie 1998.
Articolul 1 al Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cru-
zime, inumane sau degradante prevede că termenul „tortură" desemnează orice act prin
care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţă puternică, de natură
fizică sau psihică, în special, cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o
persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau
terţa persoană l-a comis sau este bănuită ca l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv, bazat pe o formă de
discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată
de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial
sau la instigarea, sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
A doua etapă în procesul de reţinere a persoanei o constituie însăşi acţiunea de
urmărire penală, de întocmire a procesului-verbal, de reţinere a persoanei bănuite de
săvîrşirea infracţiunii şi încarcerarea ei în izolatorul de detenţie provizorie din ca drul
comisariatelor de poliţie sau din alte instituţii de drept prevăzute de lege sau de actele
normative.
Potrivit legii procesual-penale, ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, procu-
rorul este obligat ca despre fiecare caz de reţinere a persoanei bănuite de comiterea faptei
prejudiciabile, în termenul cel mai scurt, dar nu mai mare decît trei ore din momentul
privării reale de libertate, să întocmească un procesul-verbal de reţinere.
Pînă la întocmirea actului procedural menţionat, act de o importanţă deosebită,
persoana prinsă şi adusă la organul de urmărire penală are calitatea de persoană bănuită
de săvîrşirea unei infracţiuni. Statutul acestei persoane încă nu este reglementat în mod
special în Codul de procedură penală, deşi drepturile şi obligaţiile ei decurg din statutul
persoanei bănuite.
De aceea, la reţinerea persoanei se permite percheziţionarea ei corporală şi, pînă la
pornirea urmăririi penale (art.130 alin.(2) pct.1 al CPP), depistarea şi ridicarea

obiectelor şi a lucrurilor ce au tangenţe cu infracţiunea săvîrşită, obiecte ce sînt scoase din
circuitul civil (arme, substanţe narcotice, psihotrope, precursorii, bani falsificaţi, literatură
pornografică etc.) pentru a evita pierderea sau deteriorarea posibilelor probe materiale.
Dacă percheziţia, ca acţiune de urmărire penală, nu a fost efectuată la momentul reţinerii
fizice a persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni, această acţiune se execută în
incinta organului de urmărire penală.
Rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute se indică în procesul-verbal
de reţinere. Din momentul întocmirii procesului-verbal de reţinere, persoana bănuită de
săvîrşirea infracţiunii capătă statutul de bănuit. Potrivit art.63 alin.(1) al CPP, bănuitul
este persoana fizică faţă de care există anumite probe precum că a săvîrşit o infracţiune
pînă la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin
procesul-verbal de reţinere.
Din acest moment, bănuitul se bucură pe deplin de drepturile prevăzute la art.64
al CPP şi este impus să respecte obligaţiile indicate la alin. (4) al acestui articol. Astfel,
potrivit normei indicate, bănuitul dispune de următoarele drepturi şi obligaţii:
1) să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau
după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau
recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în
limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juri
dică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este suspectat;
2) imediat după reţinere sau după recunoaşterea sa în calitate de bănuit, să
primească de la persoana care l-a reţinut informaţia în scris despre drepturile de care
dispune conform prezentului articol, inclusiv despre dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi
împotriva sa, precum şi de a primi de la organul de urmărire penală explicaţii asupra
drepturilor sale;
3) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de
aplicare a măsurii preventive ori de recunoaştere în calitate de bănuit, să primească de la
organul de urmărire penală copia de pe hotărîrea respectivă sau copia de pe procesul-
verbal privitor la reţinerea sa;
4) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică, în condiţii
confidenţiale, din partea apărătorului, pînă la începutul primei audieri în calitate de
bănuit;
5) din momentul în care i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de
recunoaştere a sa în calitate de bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el sau, dacă nu
are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu,
precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se
limita numărul şi durata lor;
7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa
apărătorului;
8) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit şi să încheie acordul de
recunoaştere a vinovăţiei;
9) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei,
în condiţiile prevăzute de CPP în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
10) să facă declaraţii sau să refuze a le face;
11) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind
asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze a participa la ele;
12) să anunţe imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, prin organul de urmărire pena-
lă, rudele sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este deţinut;
13) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul
14)să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, a judecătorului
de instrucţie, a interpretului, a traducătorului;
15)să înainteze cereri;
16)să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu
participarea sa şi să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară

completarea lor cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
17)să fie informat de către organul de urmărire penală despre hotărîrile adoptate
care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa,
copii de pe aceste hotărîri;
18)să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară
includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
19)să atace în modul stabilit de lege acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire
penală; '
20)să retragă orice plîngere a sa sau depusă de către apărătorul său;
21)să se împace cu partea vătămată;
22)să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime
ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
23) să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată;
Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la
aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe
nefavorabile pentru el. Bănuitul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia
cazurilor în care el face un denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o
persoană care, de fapt, nu a avut legătură cu săvîrşirea ei.
Bănuitul este obligat:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
2) să accepte, în caz de reţinere, la cererea organului de urmărire penală, a fi
supus examinării corporale şi percheziţiei corporale;
3) să accepte, la cererea organului de urmărire penală, controlul medical,
dactiloscopierea, fotografierea, să dea posibilitate de a i se lua mostre de sînge, de eliminări
ale corpului;
4) să fie supus, la cererea organului de urmărire penală, expertizei judiciare;
5) să se supună dispoziţiilor legale ale persoanei oficiale care efectuează
urmărirea penală.
Bănuitul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de Codul de procedură penală.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, drepturile bănuitu-
lui minor se exercită şi de către reprezentantul lui legal.
Este necesar ca acţiunile săvîrşite de făptuitor să fie descrise în procesul-verbal de
reţinere cît mai amănunţit, pentru a putea determina corect componenţa de infracţiune şi
categoria faptei prejudiciabile. Aceasta va da posibilitate ofiţerului de urmărire penală,
procurorului care conduce urmărirea penală, procurorului care exercită urmărirea penală sau
judecătorului de instrucţie să evite comiterea încălcărilor normelor procesual-penale la
reţinerea bănuitului sau a aplicării pe viitor a măsurii preventive legate de privarea de
libertate a acestei persoane.
În procesul-verbal de reţinere se indică în mod obligatoriu temeiurile reţinerii bă-
nuitului. Dacă există mai multe temeiuri prevăzute la art.165 al CPP, se indică toate.
Fiecare temei se cere argumentat prin probe acceptate de procedura penală, acumulate la
etapa iniţială a urmăririi penale.
De asemenea, se descriu motivele reţinerii bănuitului, adică circumstanţele care
dau dreptul de a izola făptuitorul de societate. În Codul de procedură penală nu sînt
formulate cert motivele reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii sau bănuitului,
dar ele se pot deduce din alte norme ale legii procesual-penale şi ale Convenţiei Europene
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Potrivit art.5 alin.(1) lit.c) al Convenţiei şi art.176 al CPP, sînt indicate anumite
circumstanţe care pot fi utilizate în calitate de motive la reţinerea bănuitului de săvîrşirea
infracţiunii: există suficiente temeiuri de a presupune că bănuitul ar putea să se ascundă
de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea ade vărului în
procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni.
Considerăm că pentru a reţine bănuitul este necesar să existe atît temeiurile pre-
văzute la art.166 al CPP, cît şi motivele expuse anterior. În timpul întocmirii procesului-
verbal de reţinere, persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii (bănuitului) i se explică încă

o dată toate drepturile sale, mai cu seamă: dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva
sa, de a da explicaţii care se includ în procesul-verbal, de a beneficia de asistenţa unui
apărător şi de a face declaraţii în prezenţa acestuia, despre care, de asemenea, se
menţionează în procesul-verbal de reţinere.
Reprezentantul organului de urmărire penală care efectuează acţiunile de urmă -
riri penală sînt obligaţi să semneze procesul-verbal de reţinere. Totodată, acest act
procedural trebuie să fie semnat şi de bănuit. În cazul în care ultimul refuză să-şi pună
semnătura, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul trebuie să-i explice bănuitului că
are dreptul, de a-şi expune motivele din care refuză a semna acest act procedural.
Dacă bănuitul, din cauza anumitor deficienţe fizice, nu poate semna procesul-ver-
bal, în act se face menţiunea respectivă. Astfel se vor respecta cerinţele indicate la art. 260
alin.(4) al CPP, care prevede că dacă vreuna din persoanele participante la acţiunea de
urmărire penală nu poate semna sau refuză să semneze procesul-verbal despre aceasta se
face menţiunea respectivă în actul indicat.
Dacă la reţinerea bănuitului participă avocatul ales de făptuitor sau unul numit
din oficiu, atunci ultimul, în calitatea sa de apărător, de asemenea va semna proce sul-
verbal de reţinere.
La etapa reţinerii bănuitului, precum şi pe parcursul întregului proces de urmă-
rire penală, persoana responsabilă este obligată să-i asigure persoanei bănuite posibilitatea
de a-şi exercita dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de
lege. Apărarea trebuie să fie reală şi efectivă. Bănuitul, personal, prin intermediul organului
de urmărire penală, al rudelor sau al cunoscuţilor, are dreptul să-şi cheme un avocat ales
de el, de către rude sau de către prieteni.
Comunicarea bănuitului cu avocatul, care va fi solicitat pe viitor în calitate de
apărător, cu rudele sau prietenii care vor alege apărătorul se face prin diferite canale şi
mijloace tehnice, inclusiv prin intermediul legăturii telefonice.
Avocatul care va participa în calitate de apărător este obligat să prezinte organului
de urmărire penală mandatul semnat de şeful biroului de avocaţi în care lucrează.
O problemă serioasă poate să apară atunci cînd bănuitul, din diferite motive, in-
clusiv materiale, nu-şi poate angaja un avocat plătit. În asemenea cazuri, reprezentantul
organului de urmărire penală este obligat să-i asigure bănuitului un avocat numit din
oficiu. Procedura de chemare a avocatului din oficiu este reglementată la art.6 al Legii
Republicii Moldova cu privire la avocatură nr.1260-XV din 19.07.2002 (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 126-127/ 1001 din 12.09.2002). Potrivit acestei norme, în cazul în
care legea prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu, la solicitarea organelor de
urmărire penală şi a instanţei judecătoreşti, asigurarea executării acesteia se pune în
sarcina Consiliului Baroului de Avocaţi din Republica Moldova.
Birourile de avocaţi din teritoriu prezintă Consiliului Baroului cererile în care se
indică numele şi prenumele avocaţilor care vor acorda asistenţă juridică din oficiu, te-
lefoanele la care aceştia pot fi contactaţi şi adresa biroului de avocaţi.
Consiliul Baroului întocmeşte listele avocaţilor din numărul persoanelor indicate
în cererile birourilor de avocaţi. Listele se întocmesc conform unităţilor administrativ-
teritoriale şi se expediază anual Ministerului Justiţiei, organelor de urmărire penală şi
instanţelor judecătoreşti din teritoriul respectiv nu mai tîrziu de 15 decembrie.
Pentru acordarea asistenţei juridice din oficiu, la solicitarea organelor de urmărire
penală şi a instanţelor judecătoreşti, Consiliul Baroului numeşte unul sau cîţiva avocaţi
coordonatori din rîndul avocaţilor, care au înregistrate birourile de avocaţi în unităţile
administrativ-teritoriale respective, aceştia fiind obligaţi să asigure exercitarea cererilor
din oficiu.
Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti sînt obligate să prezinte
persoanei care se află în proces de urmărire penală sau în proces judiciar şi care nu a
încheiat un contract cu avocatul listele avocaţilor din oficiu. Persoana în cauză îşi alege din
lista prezentată avocatul care va exercita apărarea sa.
În cazul în care persoana aflată în proces de urmărire penală sau în proces judiciar
refuză să aleagă un avocat, la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei

judecătoreşti, avocatul coordonator antrenează în exercitarea din oficiu un avocat disponibil,
inclus în listă.
Art.6 al legii indicate prevede că, în cazul în care avocaţii incluşi în listă sînt în
imposibilitate de a acorda asistenţă juridică din oficiu, avocatul coordonator este obligat să
întreprindă toate acţiunile necesare pentru a asigura acordarea asistenţei juridice din oficiu
de către alţi avocaţi înregistraţi în unitatea administrativ-teritorială respectivă sau, cu
acordul Consiliului Baroului, de către avocaţi înregistraţi în alte unităţi administrativ-
teritoriale.
Prin acest pasaj din Legea cu privire la avocatură se manifestă grija statului pri-
vitoare la asigurarea cu asistenţă juridică calificată şi reală a persoanelor atrase în procesul
de urmărire penală, inclusiv la faza reţinerii lor.
Reprezentanţii organului de urmărire penală sînt obligaţi ca, în cazul în care vor
avea anumite îndoieli în privinţa persoanei care va executa apărarea, să verifice dacă
avocatul dispune de licenţa eliberată de Ministerul Justiţiei. Nu pot fi admişi în calitate de
apărători în cauza penală avocaţii stagiari şi alţi jurişti care nu dispun de licenţa de avocat
sau licenţa de avocat le-a fost retrasă de Ministerul Justiţiei la propunerea Comisiei de
licenţiere a profesiei de avocat, deşi pot lucra provizoriu sau permanent în cadrul unui
birou de avocaţi. Ofiţerii de urmărire penală sau procurorii nu vor admite în calitate de
apărători avocaţi care, din diferite motive, la momentul dat, nu îşi pot exercita pe deplin şi
efectiv profesia de avocat şi nu vor putea acorda bănuitului asistenţa juridică calificată şi
reală.
Persoana reţinută în calitate de bănuit de săvîrşirea infracţiunii are dreptul să pri-
mească consultaţie juridică calificată, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului pînă
la începutul primei audieri în calitate de bănuit. Numărul întrevederilor şi durata lor nu sînt
limitate de lege. De aceea organul de urmărire penală este obligat să creeze condiţii optime
pentru desfăşurarea întrevederilor apărătorului cu bănuitul anume în condiţii
confidenţiale, după cum prevede art.68 al CPP.
Este necesar de menţionat că reprezentanţii organului de urmărire penală sînt
obligaţi să asigure persoanei bănuite asistenţă din partea unui apărător în cazurile prevăzute
la art.69 al CPP. Potrivit acestei norme, participarea apărătorului la procesul penal este
obligatorie în cazul în care:
1) aceasta o cere bănuitul;
2) bănuitul întîmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind mut, surd,
orb sau avînd alte dereglări esenţiale ale vorbirii, auzului, vederii, precum şi defecte fizice
sau mintale;
3) bănuitul nu posedă sau posedă în măsură insuficientă limba în care se
desfăşoară procesul;
4) bănuitul este minor;
5) bănuitul este militar în termen;
6) bănuitului i se incriminează o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau
excepţional de gravă;
7) bănuitul este ţinut în stare de arest ca măsură preventivă sau este trimis la
expertiză judiciară psihiatrică în condiţii de staţionar
8) interesele bănuiţilor sînt contradictorii şi cel puţin unul din ei este asistat
de apărător;
9) în cauza respectivă participă apărătorul părţii vătămate sau al părţii civile;
10) în alte situaţii prevăzute de lege.
Din momentul încarcerării bănuitului în izolatorul de detenţie provizorie, ei con-
tinuă să se bucure de toate drepturile legate de protecţia vieţii şi integrităţii fizice şi
psihice şi de alte drepturi prevăzute de legislaţia de procedură penală.
Organul de urmărire penală şi organul de poliţie în supunerea căruia se află izola-
torul de detenţie provizorie sînt obligaţi să creeze condiţii favorabile pentru persoana
reţinută, pentru ca ea să nu fie agresată sau supusă violenţei fizice sau psihice din partea
altor persoane deţinute în locurile de detenţie provizorie. în cazul în care bănuitului reţinut
i se vor cauza prejudicii fizice sau psihice din partea unor persoane, inclusiv a celor
reţinute sau arestate, în cele din urmă, răspunderea juridică o poartă organele de stat, care

au permis comiterea violării integrităţii fizice sau psihice a persoanei reţinute. Acest fapt
este prevăzut la art.187 al CPP, în care sînt stipulate obligaţiile administraţiei instituţiilor
de detenţie a persoanelor reţinute sau arestate. Potrivit acestei norme, administraţia
izolatorului de detenţie provizorie este obligată:
- să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul
necesar;
- să asigure persoanelor deţinute accesul la asistenţa medicală independentă;
- să înmîneze, în aceeaşi zi, persoanelor deţinute copii de pe documentele pro-
cesuale parvenite în adresa lor;
- să asigure înregistrarea plîngerilor şi a cererilor persoanelor deţinute;
- să trimită, în aceeaşi zi, plîngerile şi cererile persoanelor deţinute adresate
instanţei de judecată, procurorului sau altor colaboratori ai organului de urmărire penală,
fără a fi supuse controlului şi cenzurii;
- să admită întrevederi libere ale persoanelor deţinute cu apărătorul, reprezen-
tantul lor legal, mediatorul, în condiţii confidenţiale, fără a limita numărul şi durata
întrevederilor;
- să înmîneze persoanei eliberate un certificat în care să se menţioneze de către
cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării.

Tema nr.20 Măsurile Preventive - Reținerea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema nr.20 Măsurile Preventive - Reținerea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protecţia drepturilor omului de către organul de urmărire penală la

aplicarea reţinerii şi măsurilor procesuale de constrîngere

1. Consideraţii generale privind reţinerea

2. Tipurile de reţinere a persoanei

3. Cadrul juridic de reglementare a procedurii de aplicare a măsurii

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 1

4. Principiile procedurii de reţinere a persoanei. Reţineri efectuate fără

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 2

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 3

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 4

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 5

5. Reţinerea persoanei bănuite în săvîrşirea infracţiunii.

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 6

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 7

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 8

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 9

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 10

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 11

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 12

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 13

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 14

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 15

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 16

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 17

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 18

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 19

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 20

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 21

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 22

Referat: Aplicarea măsurii procesuale de constrîngere - REŢINEREA 23

S-ar putea să vă placă și