Etologie curs 3

Dupa Lorence exista 5 aspecte relevante care trebuie avute in vedere cu ocazia
aplicarii experientelor de privare:
- experienta in sine ne lamureste cu ceritudine doar asupra faptului ca anumite
elemente de comortament bine definite nu trebuie invatate de animal fiindca le
mosteneste
- cercetatori trebuie sa cunoasca perfect comportamentul speciei de care apartine
animalul supus experimentului pentru ca numai astfel va reusii sa intalneasca
fragmentele deformate de comportament inascut pe care animalul il efectueaza
- trebuie sa se cunoasca cu exactitate situatia stimulatorie care declanseaza
comportmanetul studiat
- cercetatorul trebuie sa aiba experienta in cresterea animalelor si sa dispuna de
capacitatea de „viziune clinica” pentru a putea deosebii anumite stingeri de
intensitate ale unor comportamente ereditare, stadiale de anumite circumstante
determinante ale experimentului
- experimentele trebuie incepute cu cele mai simple situatii stimulatorii pentru ca
animalul invata cu o iuteala surprinzatoare si nu se mai poate deosebii la un
moment dat la care semnal, acesta a reactionat cu o forma sau alta a
comportamentului ereditar.
Studierea animalelor in libertate
Este modalitatea de studiere cea mai dificila dar si cea mai eficienta. Aplicarea
acestei metode ridica numeroase dificultatii datorita faptului ca este destul de dificil sa ne
apropiem de animal la o distanta convenabila de la care sa putem face observatii
pertinente.
Animalul este o fiinta vie si este pregatiti a se apara de orice factor perturbator
inclusiv fata de om fata de care are o frica ancestrala motiv pentru care il evita cu
prioritate. Sunt totusi anumite momente cand animalul salbatic nu este chiar asa de
vigilent si poate fi apropiat cu mai mult succes pe cat in restul vietii lui cotidiene. Este
vorba de perioadele de imperechere si de hranire.
Comportamentul de reproducere si comportamentul de hranire fiind ereditare sunt
legate si de programul superior. In consecinta se poate afirma intr-un fel ca au o anumita
prioritate chiar si fata de comportamentul de autoaparare. Cu alte cuvinte in perioada
reproducerii animalul este mai atent la partenerul de sex opus iar cand se hraneste la
hrana mai ales daca este si foarte bine motivat in acele momente. In perioada de
imperechere multe specii isi tradeaza prezenta si prin anumite semnale acustice
caracteristice pe care le emit si care au rolul de mijloace de comunicare acustica.
Pe de alta parte in derularea comportamentului de imperechere exista o faza
denumita cautarea partenerului de reproducere in care animalele sunt foarte mobile in
teren si cu atentia concentrata la asi gasii un partener dupa cum in cel de hranire se
concenteaza la identificarea resurselor de hrana. Desi nu se poate afirma ca animalul
salbatic nu are o atentie suficient de distributiva in situatiile mai sus mentionate aceasta
scade simtitor focalizandu-se in special pe anumite activitati ce sunt prioritare si mai
puternic motivate la momentul respectiv.
Deci observarea comportamentului animal in libertate poate fi facilitata de
anumite momente speciale din ciclu lor de viata cum ar fi in primul rand perioadele de
imperechere si cele de hranire cand se deplaseaza mult mai mult in habitatul lor si sunt
mai putin atente la factori perturbatori avand atentia concentrata la alte activitati
prioritare pentru ele in acel moment.
Practic a dovedit ca se poate intervenii in crearea acestor facilitati prin amenajarea
unor locuri de hranire si de imperechere unde animalele, daca aceste locuri sunt bine
alese si corespunzator amenajate, vor venii si vor putea fi observate. Daca de ex intr-o
padure masiva de rasinoase din biotopul cerbului unde terenurile de hrana sunt de obicei
deficitare se vor deschide niste goluri in urma exploatarii masei lemnoase prin punerea in
lumina a solului se va instala imediat o patura ierboasa ce va atrage la inceput ciutele si
apoi si cerbi realizandu-se daca se asigura linistea necesara un loc foarte bun de boncanit
unde se pot efectua observatii.
Acelasi rezultat poate fi obtinut si daca intr-o poientita din padure se amenajeaza
un loc de hranire prin realizarea unei hranitori in care expunem hrana sub forma de furaje
ierboase sau se pot pune concentrate. Trebuie sa nu se exagereze totusi cu aceasta hranire
suplimentara a vanatului intrucat se pot crea situatii deosebit de neplacute cand se poate
aduna acolo si vanatul de pe fondurile vecine ceea ce poate duce la declansarea unor
dereglaje ecologice in teritoriu sau in zona si chiar conflicte cu populatia din zona.

Clasificarea tipurilor de comportament

Exista un principiu o varietate de criterii la care se poate recurge pentru a clasifica
tipurile de comportament. In practica insa numarul lor se dovedeste a fi destul de redus.
Clasificarea dupa criteriul cauzal – gruparea in acest caz se face in functie de
factorii cauzali externi rezultand astfel ansamblul de activitatii determinate de factori
cauzali comuni. Unitatile comportamentale denumite si clasificate dupa criteriul cauzal
nu se preteaza la studiul morfologic comparativ decat cel mult in cazul speciilor strans
inrudite deoarece speciile pronuntat divergente efectueaza astfel de activitatii prin
intermediul unor tipare comportamentale foarte diferite sub aspect formal datorita
deosebirilor existente intre structurile organice efectuare.
Clasificarea dupa criteriul functional – grupeaza comportamenele dupa efectele
care au o valoare de supravietuire dar si o semnificatie biologica.
De ex: comportamentele de hranire, de cuibarire, teritoriale. Acest criteriu de crestere a
puilor prezinta avantajul de a reunii activitatile comportamentale apartine unor specii
foarte diferite din punct de vedere taxonomic indiferent de formele sub care sunt
efectuate.
Clasificarea dupa criteriul istoric – aceasta clasificare i-a in consideratie fie
originea tiparelor comportamentale fie modalitatea lor de formare in timp.
Clasificarea bazata pe origine grupeaza intr-o categorie comuna tiparele comportamentale
considerate a avea aceasi provenienta filetica ea fiind utila in urmarirea felului in care se
modifica structurile motorii elementare in cursul evolutiei divergente si a speciatiei.
Dupa aceasta clasificare distingem comportamente ontogenetice si comportamente
filogenetice cum sunt tiparele fixe de actiune sau comportamentele ritualizate
Clasificarea dupa criteriul informational – acest criteriu a fost introdus relativ
recent in clasificarea tipurilor de comportament fiind rezultatul asocierii
comportamentului cu conceptual de program genetic, concept dedus la randul sau din
interactiunea biologiei moleculare cu teoria informatiei. Aplicand acest criteriu Mayer
(1977) a clasificat programele genetice in programe genetice comportamentale inchise si
programe genetice comportamentale deschise De asemenea considerand comportamentul
ca pe un mesaj directionat de emitatori catre destinatar putand sau nu provoca raspunsul
acestuia autorul a claificat comprtamentele comnicative si necomunicative.
Clasificarea dupa criteriul ecologic – prin comportament organismul se integreaza
in mediu stabilind relatii cu diferite comportamente ale acestuia. Din acest punct de
vedere se pot distinge mai multe categorii ecologice de comportament care se dovedesc
utile si in alte directii de cercetare e fenomenelor comportamentale:
- comportamentul de integrare in mediul fizic
- comportamentul de integrare in mediul biologic vegetal
- comportamentul de integrare in mediul biologic animal
Sistemele de clasificare prezentate pot fi utilizate independent unul de celalalt pentru
a evita suprapunerile si eventualele confuzii. In unele cazuri referirea concomitenta la
doua sau mai multe criterii se dovedeste insa necesara si utila.