Care sunt reperele naşterii benzii desenate la noi în ţară?

  Banda desenată a apărut în România în 1893. În carte (n.r. Istoria

benzii desenate româneşti, de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu) scrie de
1891, pentru că atunci a apărut prima revistă din România care publica benzi
desenate, dar care erau preluate din reviste străine, din Germania şi Austria.
Însă primul autor român a publicat în 1893 şi era un caricaturist,
Constantin Jiquidi. Banda desenată s-a dezvoltat în acea perioadă pentru că se
dezvolta presa şi, paralel, publicaţiile pentru copii.
Unul dintre înaintaşi era Barbu Petriceicu-Haşdeu, care a condus prima
revistă de benzi desenate din România, „Amicul Copiilor“. 

Care era cel mai popular personaj de bandă desenată la vremea aceea?  
Este vorba de un personaj pe care cu siguranţă îl ştii, dar nu ştiai că e de bandă
desenată: Haplea. El s-a născut în 1924, în revista „Dimineaţa copiilor“, care era
suplimentul ziarului „Adevărul“. Apoi mai sunt: Titilică, băiat fără frică, Tiriplic,
Coana Frosa, Tudorică şi Andrei.
Însă cel care a traversat epoca până în zilele noastre e Haplea; aventurile lui
apar chiar şi astăzi, desenate de alţi autori, într-un ziar din Craiova. Însă e
un Haplea adaptat la zilele noastre – are personalitatea şi familia de la 1930, dar
acţiunea se petrece în timpul nostru, se îmbracă după moda din prezent. E o
satiră a zilelor noastre în care personajul principal e Haplea, cel care se luptă cu
şmecheria, cu hoţia, cu ipocrizia.

Cine i-a dat viaţă lui Haplea?

În 1936, scriitorul Nicolae Batzaria l-a imaginat pe Haplea, dar în 1936 s-a mutat
de la „Dimineaţa copiilor“ la „Universul copiilor“, luând şi personajul cu el.
Batzaria a scris şi proze cu el, cărţi, Marin Iorda a scris o piesă de teatru, „Haplea
la stăpân“.
A fost desenat de mai mulţi, de regizorul Marin Iorda, în primul rând, apoi de
Pascal Rădulescu. În perioada comunismului tot Iorda l-a desenat, iar după
comunism şi-n zilele noastre îl desenează Viorel Pârligras.
El este personajul cel mai cunoscut din BD-ul românesc şi pentru că a rezistat –
toată lumea foloseşte expresia „Eşti Haplea”, adică eşti lacom, nesimţit.
Etimologia cuvântului este bulgărească. Batzara fiind aromân, a preluat din
regiunea lui acest cuvânt şi s-a transformat într-un brand în România. 
  Apoi ar mai fi Soldatul Neaţă, care a fost desenat de scriitorul şi caricaturistul
Neagu Rădulescu. El apărea în ziarul „Soldatul“ al Armatei Române şi-n perioada
aceea l-a trimis la război împotriva bolşevicilor. .

Ion Manolescu, de altfel, este primul care a scris o carte de critică a benzii
desenate, se numeşte „Benzile desenate şi canonul postmodern“.
 Prin anii '30 au apărut supereroii, creaţi de doi autori evrei, ca o
reacţie împotriva nazismului: Superman, apoi Spiderman şi, mai târziu,
pe X Man, continuând apoi cu Cei Patru Fantastici şi aşa mai departe.

Dodo Niţă, critic de bandă desenată Cum reuşeşte o bandă desenată să

rămână memorabilă?

R: Din ce am urmărit până acum, personajele fac acest lucru. Nişte personaje
care cer urmări, cum este Haplea, acestea rămân memorabile.
Un alt personaj, pentru adolescenţi, de data asta, este Dim Dunăreanu,
desenat de Puiu Manu, care a apărut în 1967 şi a rezistat până în 1976, în
„Cutezătorii“. Peripeţiile lui apăreau săptămână de săptămână, el era un fel de
detectiv socialist care îndeplinea tot felul de misiuni, dar fără arme; îşi învingea
duşmanii cu puterea minţii.

Care este izvorul de inspiraţie pentru un artist de bandă desenată?

Multe benzi desenate pornesc de la realitate şi de la folclorul românesc. Harap-

Alb, de exemplu, din revista „Harap-Alb continuă“ porneşte de la basmul iniţial şi
este reinventat, adus într-un univers imaginar eroic-fantasy.
La Constanţa, la Salonul Internaţional de Bandă Desenată, s-au lansat alte
două reviste de bandă desenată: una se numeşte „Şcoala de basm“, unde toate
personajele cunoscute – Harap-Alb, Ileana Cosânzeana etc. – sunt şcolari şi se
duc la şcoala de basm. Apoi s-a mai lansat şi „Terapie de basm“, unde
personajele sunt deja îmbătrânite, obosite.