Sunteți pe pagina 1din 3

ARTISTI BENZI ANIMATE

Hugo Pratt (Iunie 15, 1927 – 20 august 1995) a fost un artist italian de benzi
desenate, care a combinat un puternic simț de narator cu o extinsă cercetare pe
baza lui Corto Maltese în una din seriile lui. A fost introdus în Comic Book Hall of
Fame în 2005.
Will Eisner (Martie 6, 1917 – Ianuarie 3, 2005) a fost unul dintre cei mai
cunoscuți scriitori americani și un foarte bun artist. Este considerat drept cea mai
importantă persoană care a contribuit la propagarea benzilor desenate și este
cunoscut pentru studioul pe care l-a creat, pentru seriile lui de benzi desenate
“The Spirit”, pentru modul de instruire în ceea ce privește benzile desenate,
pentru rolul său foarte important în stabilirea nuvelelor grafice ca o formă a
literaturii, și pentru lucrările sale educaționale în ceea ce privește banda desenată
prin cartea “Comics and Sequential Art”. În 1988 comunitatea de benzi desenate
a omagiat importanța sa prin crearea premiilor Will Eisner, pentru a recunoaște
reușita anuală a celor care lucrează sub acest mediu de exprimare. Eisner a
participat la fiecare ceremonie, pentru a felicita fiecare participant.
Stan Lee este un scriitor și editor american de benzi desenate, născut din părinți
evrei români. El a contribuit la introducerea unor personaje complexe și realistice
într-un univers împărțit în diferite benzi desenate cu super eroi. El a ajutat la
crearea unora ca Spider-Man, Fantastic Four, X-Men, Hulk, Daredevil și mulți alții.
Hergé - Georges Prosper Remi (Mai 22, 1907 – Martie 3, 1983) a fost un scriitor și
artist belgian de benzi desenate. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se
numără “Aventurile lui Tintin”, pe care le-a scris și ilustrat din 1929 până în 1983
când a murit, lăsând în urmă douăzeci și patru de aventuri alături de Tintin.
Lucrările sale au avut o puternică influență asupra benzilor desenate în special în
Europa. A fost introdus în Comic Book Hall of Fame în 2003. Ce este notabil la
poveștile cu Tintin, este calitatea poveștilor ce include un umanism și un
simțământ al realului produs printr-o cercetare meticuloasă și foarte extinsă,
ajutată de stilul particular al lui Herge de “linie clară”. Cititorii maturi se destind
observând în lectură ușoarele evocări satirice a unor evenimente istorice și
politice. Momentan se lucrează la un film adaptat după poveștile lui Tintin.
Peyo - Pierre Culliford (Iunie 25, 1928 – Decembrie 24, 1992) a fost un creator
de bandă desenată belgian, cel mai mult cunoscut pentru personajele sale
originale “Strumfii”.
Alan Moore este un scriitor englez cunoscut pentru influențele pe care le-a avut
asupra benzilor desenate și pentru nuvelele sale grafice printre care:
”Watchmen”, “V for Vendetta” și “From Hell”.
Jamie Hewlett este un alt artist englez de bandă desenată și designer. Este
cunoscut pentru banda sa desenată “Tank girl” și pentru ilustrarea personajelor
formației Gorillaz.
Franklin Christenson Ware este un artist de bandă desenată american,
cunoscut pentru seriile sale de “Acme Novelty Library” și nuvela sa grafică “Jimmy
Corrigan, the Smartest Kid on Earth”. Arta sa este eclectică în influențele sale,
ilustrând apartenența stilului și esteticii americane de la începutul sec. XX.
Tranziția sa prin zeci de stiluri duce la o unicitate remarcabilă. Chiar dacă modul
său precis și așezarea geometrică par a fi generate pe calculator, Ware folosește
numai unelte tradiționale (hârtie, creion, rigle). Dar în ciuda acestui fapt folosește
fotocopierea și transparențele, iar culorile le așază cu ajutorul unui calculator.
Sam Kieth este un illustrator, scriitor de benzi desenate și director de film
american cel mai bine cunoscut pentru creația sa “The Maxx” și ajutarea la
povestea “The Sandman”.
Geof "Geofrey" Darrow este un artist american de bandă desenată și designer.
Stilul său distinct și extrem de detaliat, combinând elemente de cultură japoneză,
împreună cu stilul de ilustrație de prin anii `50 este foarte meticulos în modul său
de exprimare. În 1990 a colaborat cu Frank Miller în a crea o poveste retro-
science fiction foarte violentă numită “Hard Boiled”, bazată pe o poveste a lui
Philip K. Dick în care protagonistul începe ca o persoană normală și mai apoi
ajunge să fie nesigur pe propria identitate. Altă lucrare cu Frank Miller a fost “Big
Guy and Rusty the Boy Robot” produsă în 1996, care avea un mesaj mai familial
și care prezenta doi protagoniști luptându-se cu o șopârlă gigantică în Tokyo.
Aceasta a fost animată de Sony în 1999.
David Tench McKean este un ilustrator, fotograf, artist de benzi desenate,
designer grafic, regizor și muzician. Lucrările sale combină desenul, pictura,
fotografia, colajul, obiecte găsite, arta digitală și sculptura. Cea mai cunoscută
este colaborarea sa cu Neil Gaiman prin care au produs diferite povești (printre
care Sandman, Hellblazer și multe altele).
Ashley Wood este un artist de bandă desenată australian și ilustrator cunoscut
pentru arta sa atmosferică. Wood lucrează în general în tehnici mixte, combinând
pictura în ulei cu prelucrarea digitală. Stilul său conține elemente de
expresionism. Înainte de a lucra pentru Marvel și DC a fost cunoscut mai mult
pentru contribuția lui la titlurile “Spawn”. Acum lucrează la diferite proiecte cu
IDW. Este creatorul primei bande desenate digitale animate pe consola portabilă
Sony PSP. Stilul său unic a creat mulți imitatori. În 2006 a fost invitat oficial de
Societatea de Ilustratori americani. Titlul său original de benzi desenate este
Pobot, ce arată peripețiile unui robot și a unei pisici cântărețe.
Frank Miller este un regizor, artist și scriitor american de benzi desenate, cel
mai bine cunoscut pentru abordarea sa de film-noir asupra poveștilor de benzi
desenate. Este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de bandă desenată a
generației sale. Stilul său este unul simplist, fără culoare, folosind doar alb și
negru el redă contraste puternice, și folosește aceasta pentru a crea o atmosferă
specială și specifică benzilor și poveștilor sale.
Lewis Trondheim (numele real Laurent Chabosy) este un autor de bandă
desenată francez, extrem de prolific. Multe din benzile sale desenate au fost
redate ca animații. Cea mai cunoscută bandă a sa este “Donjon”, o serie
ambițioasă creată cu ajutorul lui Joann Sfar, în care pretendenții călătoresc prin
diferite perioade ale evului mediu.
David Charles Cooper este un artist canadian care se ocupă pe lângă ilustrație
și design garfic și cu animația. Stilul său este unul foarte animat, dar foarte
întunecat în același timp.
Mike Mignola este un artist american de benzi desenate și un scriitor remarcabil.
Personajul său principal este Hellboy, pe care îl pune în diferite povești mitologice
din folclor, adăugând fantome, monștrii și evenimente paranormale. El a
menționat că personalitatea personajului este bazată pe tatăl său. Mignola este
cunoscut pentru stilul său aparte de a desena, fiind catalogat de Alan Moore ca “o
combinație între expresionismul german și stilul Marvel al lui Jack Kirby”. Mignola
a fost privit ciudat la începutul carierei sale datorită modului în care desena
personajele, el concetrându-se pe suprafețe mari și contraste puternice între
negru și alb decât pe forme proporționate sau detalii prea multe, acest lucru fiind
evidențiat și în modul în care desenează clădirile.
Desenatori români: Valentin Tănase, Șerban Andreescu, Bogdan Prejoianu,
Valentin Iordache, Valentin Cristescu, Livia Rusz, Sorin Anghel, Mircea Arapu,
Radu Marian, Burschi, Pompiliu Dumitrescu, Matei Branea, Alexandru Ciubotariu,
Sandu Florea, Lucian Amarii, Puiu Manu, Virgil Tomuleț, Marin Iorda, Marian
Mirescu, Viorel Pîrligras, Adrian Barbu.

S-ar putea să vă placă și