,,SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAȚIE ȘI TOTALITARISM

IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN ROMANIA ȘI ÎN EUROPA

Contextul european
Secolul XX este perioada în care se impun principii legate de democrație și de respectarea drepturilor
omului iar în statele în care s-a impus democrația de tip liberal s-a pus accentul pe dreptul la proprietate.
Au existat însă, în aceeași perioadă, grave încălcări ale drepturilor omului în statele în care au fost
impuse regimuri totalitare. Totalitarismul a ajuns la maturitate în preajma anului 1930 în Rusia, Italia și
Germania.

I. TOTALITARISMUL
S-a afirmat în perioada interbelică. Primul Război Mondial (1914-1918) a favorizat apariția
totalitarismului , prin războiul total și limitarea treptată a libertăților personale.
Totalitarismul are 2 orientări – de drepta: -fascism
-nazism

-de stânga: -comunism

1)Principiile care stau la baza regimurilor totalitare :
- naționalismul exacerbat
-rasismul
-antisemitismul.
2) Caracteristici ale regimurilor totalitare:
-existența partidului unic (monopartidism) și, deci, desființarea celorlalte partide politice
-promovarea unei ideologii unice, care aparținea partidului unic
-controlul asupra statului
-controlul asupra întregii societăți, inclusiv asupra vieții private și gândirii cetățenilor
-îngrădirea (limitarea) și nerespectarea drepturilor omului, prin introducerea cenzurii
-înființarea unui aparat de propaganda, care să popularizeze ideologia oficială a
partidului unic
-înlăturarea adversarilor politici și instituirea unui regim de teroare susținut de aparatul de represiune
și de poliția secretă
-economia este controlată de stat .
-conducătorul unic acaparează întreagă putere , ajunge să reprezinte întregul regim și este promovat
cultul conducătorului unic (sunt organizate manifestări grandioase în cinstea acestuia)
-cetățenii sunt obligați să adere la partidul unic și la principiile regimului, prin îndoctrinarea lor cu
ajutorul mijloacelor de propaganda.

3)Practici politice ale regimurilor totalitare (punerea în practică a unor elemente ale ideologiilor care stau la
baza regimurilor totalitare):
-desființarea partidelor politice și crearea partidului unic.
Exemple:
-Partidul Național Fascist –în Italia
-Partidul Muncitoresc Național Socialist German (Partidul Nazist)
-Partidul Comunist (Bolșevisc ) în Rusia și România
-Fraudarea alegerilor sau suspendarea acestora
-Promovarea cultului personalității conducătorului :
-Mussolini
-Hitler
-Stalin
-Ceaușescu
Acest cult presupunea organizarea de mari manifestații publice, realizarea unor opere literare sau
artistice, care preamăreau (glorificau) conducătorul omniprezent în tot spațiul public :
-Tătucul popoarelor-în Rusia

1
 -Il Duce-în Italia
-Fuhrer-în Germania
-Înființarea unor organizații oficiale de masă , al căror scop era înregimentarea și îndoctrinarea politică a
copiilor , tinerilor , femeilor , muncitorilor sau a intelectuarilor :
-Tineretul Hitlerist în Germania
-Pionierii în România
-Crearea aparatului de represiune cu scopul eliminării adversarilor politici sau a oponenților regimului
- În Rusia CEKA, NKVD, KGB
-În România - Securitatea
-În Germania- Gestapo
- În Italia - Ovra
Practicile folosite de acestea erau : internarea în lagăre de muncă, lagăre de concentrare și asasinate în
masă.
- Aparatul de propagandă – avea rolul de a mediatiza ideologia. Înregimentarea populației se realiza prin
intermediul sistemului educațional și al aparatului de propagandă
-Cenzura - controlarea informațiilor apărute în spațiul public și eliminarea informațiilor care contraveneau
ideologiei regimului.
-Nomenclatura -Elita politică (grup social cu funcții de conducere înalte , privilegiați ai regimului). Aceștia
asigurau funcționarea regimului dar și profitau de pe urmă regimului
-Dirijismul economic și social- statul controla evoluția tuturor ramurilor economice. În acest sens s-au
adpotat o serie de măsuri și anume:
-Naționalizarea - trecerea în proprietatea statului a întreprinderilor , băncilor,
cinematografelor,spitalelor,etc…
-Colectivizarea- trecerea în proprietatea .statului a tuturor terenurilor agricole și a utilajelor
-Nerespectarea principiului separări puterilor în stat , puterea politică fiind concentrată în mâinile
unei singure persoane.
-Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești.

4.Cauzele apariției ideologiilor extremiste și ale instaurării unor regimuri totalitare și autoritare au fost :
-scăderea nivelului de trai al populației
-instabilitatea politică și socială din primii ani de după Primul Război Mondial.
-reacțiile unor state față de prevederile tratelor de pace semnate în cadrul Conferinței de la Paris (1919-
1920), reacții care s-au concretizat în manifestarea revizionismului , în special de către Germania și Italia
(Revizionismul – este tendința de modificare a prevederilor tratatelor existente).

5.Ca exemple de ideologii și regimuri politice totalitare menționăm:

a)Fascismul
Este o ideologie care a apărut în Italia și avea la bază corporatismul (doctrina care
preconiza organizarea muncitorilor în asociații numite corporații , care să-i cuprindă atât pe
muncitori cât și pe patroni). Deci fascismul își propunea crearea unei societăți organizate în grupuri
sociale,numite corporații.
Pe plan politic se urmarea înlocuirea Parlamentului cu o Adunare a delegaților corporațiilor
Fascismul are la bază principiul naționalismului și glorifică instinctul,voința și intuiția.
Fasciștii voiau să refacă gloria de altădată a Imperiului Roman și se simțeau nedreptățiți de prevederile
Tratatului de la Paris din 1920
Regimul politic fascist a fost instaurat în Italia în urma “Marșului asupra Romei” organizat de Partidul
Fascist condus de Benito Mussolini, la 29 oct.1922. La acest marș au
participat detașamentele “Cămășile Negre”,care erau organizații paramilitare.
Regele Victor Emanuel al III-lea va accepta să-l numească pe Mussolini prim-ministru în octombrie1922,
iar această dată va marca instaurarea regimului fascist în Italia .
Mussolini va prelua puterea prin forță și nu în urma unor alegeri.
Pentru reprimarea celor care se opuneau regimului au fost înființate milițiile fasciste, aparatul de
represiune fiind reprezentat de Ovra (Organizația voluntară pentru reprimarea antifascismului).

2
 Aparatul de propagandă era condus de Gabrielle d’Annuzio..
Pedepsele pentru adversarii politici erau închisoarea sau deportarea.
Pentru a-și crește popularitatea și a atrage masele, Mussolini a impus adoptarea unor măsuri care i-au
asigurat susținerea cum ar fi: controlul asupra marelui capital, oprirea abuzurilor și a corupției,
măsuri împotriva Mafiei.
Pe fondul participării Italiei la al Doilea Război Mondial, popularitatea lui Mussolini și a regimului
fascist vor scădea și ,în iulie 1943, Il duce (Mussolini) este înlăturat de la putere.

b)Nazismul
Se fundamentează pe ideile formulate de Adolf Hitler în lucrarea “Mein Kampf”(Lupta mea)
La baza ideologiei naziste stau:
- naționalismul exagerat
- rasismul
- antisemitismul
Hitler considera că sistemul democrației parlamentare a adus Germania într-
o situație economică precară și că politicienii care au susținut Republica de la Weimar (1919-1933)
sunt responsabili pentru eșecul internațional al Germaniei după război.
Soluția pentru redresarea situației Germaniei era instaurarea dictaturii unui singur partid, condus de un
lider providențial, care să creeze un imperiu (Reich).
Reich-ul trebuia să-i cuprindă pe toți germanii, Expansiunea Germaniei era justificată prin nevoia de
“spațiu vital” pentru rasa ariană, considerată superioară .
Antisistemul a fost o component importantă a ideologiei naziste, deoarece evreii
erau considerați vinovați pentru toate relele din societatea germană.
Naziștii au venit la putere în Germania în ianuarie 1933 ,când Hitler este ales cancelar.
În 1934 moare președintele Hindenburg și Hitler preia întreaga putere din stat,
instaurând dictatura nazistă.
Pentru a-și consolida puterea, naziștii vor lua o serie de măsuri:
- desfințarea partidelor politice cu excepția Partidului Național-Socialist (Partidul Nazist), care devine
partid unic.
- este desființată mișcarea sindicală
- sunt eliminați adversarii politici, chiar și din propriul partid
- a fost înființat aparatul represiv sub comanda lui Himmler (trupe SS, SD și Gestapo)
- aparatul de propagandă era condus de Goebbels
- au fost înființate lagărele de concentrare, unde erau trimiși adversarii politici și cei prigoniți pe
criterii rasiale și semite.
- chiar și Biserica este supusă persecutilor din cauza valorilor promovate de creștinism
Regimul s-a menținut până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (1945).

Regimuri extremiste au fost instaurate și în alte state, sub alte denumiri:

- în România ,regele Carol al II-lea va instaura în 1938 un regim de domnie autoritară ,
având caracteristici ale regimurilor menționate anterior.
- În Spania, în 1936, generalul Francisco Franco a instaurat un regim de dictatură, inspirit de cel
fascist.
- În Portugalia regimul autoritar al lui Oliveira Salazar.

c)Comunismul
Originile idologiei comuniste se află în operele lui Karl Marx, care a fundamentat teoria “luptei de casă”.
El considera că societatea comunistă (în care toți oamenii erau egali) se va putea realiza în statele dezvoltate,
unde exista un număr mare de muncitori(proletariat). Proletariatul trebuia să preia conducerea
pe cale revoluționară și să înlăture burghezia, considerată sursa răului în societate.
Ideile lui Marx, au fost preluateV.I.Lenin,

3
care consideră că societatea comunistă poate fi instaurată și în statele mai puțin dezvoltate, printr-
o revoluție violență, condusă de comuniști, care reprezentau avangarda proletariatului..
Comuniștii erau împotriva sistemului capitalist, care se baza pe proprietatea privată,
pe inițiativa persoanală și obținerea profitului, care nu ar fi permis existența unei societăți egalitare
(în care toți oamenii să fie egali).
Ei susțineau instaurarea unei societăți fără clase și categorii sociale în care să domine
egalitatea și dreptatea.
Prima etapă în instaurarea unei astfel de societăți ideale era etapă construirii socialismului,
iar în a doua etapă să se treacă la comunismul propriu-zis.
În prima etapă se menținea statul ca instrument al “dictaturii proletariatului”,
care să reprime rezistența dușmanilor clasei muncitoare, adică burghezia, marii proprietari funciari,
intelectualii și țăranii , care se opuneau colectivizării.
Instaurarea unui astfel de regim a avut loc în Rusia, în octombrie 1917 , când a avut
loc revoluția bolsevică, sub conducerea lui V.I.Lenin.
În 1918, Partidul Comunist devine partid unic, prin intermediul căruia se exercită regimul de dictatură.
Între 1918-1921 s-a desfășurat războiul civil între susțînătorii țarismului (albii) și susțînătorii bolsenicilor
(roșii).
După preluarea puterii, bolșevicii au dezlănțuit teroarea, printr-o serie de măsuri:
- înființarea aparatului represiv- poliția secretă (Ceka) și poliția politică, care aveau rolul de
a-i lichida pe oponenți.
- desființarea libertății presei
- confiscarea recoltelor țăranilor
- înființarea Armatei Roșii
- în 1922 este înființată U.R.S.S (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) iar în 1924
este adoptată Constituția comunistă.
- sunt realizate naționalizarea fabricilor și băncilor (adică acestea sunt
trecute în proprietatea statului)
- Același lucru se întâmplă și în agricultură, prin colectivizare.
Regimul communist se baza pe propagandă și teroare, accentuate în timpul lui Stalin. Între 1936-1938 a
avut loc Marea Teroare, când sunt eliminați toți adversarii reali, sau
ipotetici ai regimului și vor fi deportați în Siberia peste 1 milion de oameni.
În plan economic, comunismul a avut la bază planificarea și centralismul economic.
Industria era bazată pe economia planificată și dirijată prin planuri cincinale. Este impus un proces de
industrializare forțată, axat în special pe industria grea: Este impusă propaganda stahanovistă
(întrecere între muncitori pentru depășirea normei de muncă zilnică)
Cultul personalității conducătorului va atinge proporții nemaintîlnite în perioada lui Stalin (1924-1953).
Modelul Stalinist va fi impus în statele Europei de Est, aflate în sfera de influență sovietică.
România va fi inclusă în lagărul comunist după 1945. Omul reformelor în U.R.S.S a fost Mihail
Gorbaciov,care vine în fruntea statului în 1985 și care promovează politicile de:
- Glasnost (transparență)
- ,Perestroika(reconstrucție).
Deși nu a fost intenția lui Gobaciov, aceste măsuri de reformă a comunismului,
au dus la prăbușirea regimului communist. Încercările sale de reformă au dus la încheierea Războiului Rece,
care a divizat și a tensionat Europa, după al Doilea Război Mondial.

4
 II. DEMOCRAȚIA
Idei și regimuri democratice

Democrația și statul de drept sunt strâns legate de drepturile omului.

Principiile de bază ale regimurilor democratice sunt:
- principiul separării puterilor în stat
- principiul suveranității națiunii
- principiul reprezentativității națiunii
Regimurile democratice se caracterizează prin:
- pluripartidism ( existența mai multor partide politice)
- diversitate ideologică
- neintervenția statului (există însă și unele excepții legate de reglementarea raporturilor civile, dar și de
domeniul economiei și atunci statul poate și trebuie să intervină)
- drepturi și libertăți acordate cetățenilor
- existența constituționalismului (a Constituției ca lege fundamentală care reglementează activitatea statului
Punerea în aplicare a unora dintre aceste caracteristici este esențială pentru buna-funcționare a regimurilor
democratice. Acestea reprezintă practicile politice specifice democrației:
- Organizarea periodică de alegeri libere. Votul universal permite participarea tuturor cetățenilor la
viața politică prin alegerea reprezentanților care dețin puterea în numele lor si le reprezintă interesele
în instituțiile statului. De aceea democrația modernă se numește și democrație reprezentativă. Într-o
democrație liberal , cetățeanul are posibilitatea reală de a alege prin vot între mai mulți candidați și
între mai multe opțiuni politice . Sistemul electoral se bazează pe votul universal care dă posibilitatea
tuturor cetățenilor să-și exprime opțiunea politică indiferent de venituri, sex, orientare religioasă. În
România dreptul de vot universal masculin s-a introdus în 1918 iar femeilor li s-a acordat drept de
vot în 1938 și după al Doilea Război Mondial.
- Garantarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului și înscrierea lor în Constituții.
Ele sunt prevăzute și în Constituțiile regimurilor totalitare , dar fie nu sunt precizate în mod explicit ,
fie nu sunt respectate, fiind menționate doar cu rol propagandistic. Cele mai importante drepturi și
libertăți cetățenești sunt: - libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul de asociere, dreptul
la vot, dreptul la educație și la sănătate, dreptul la proprietate privată,etc.
După Primul Război Mondial regimurile democratice au fost considerate victorioase în Europa.
În cele mai importante state democratice, Marea Britanie, Franța, SUA, electoratul a adus la putere
partide de dreapta, care să rezolve problemele grave cu care se confruntau după război.
Elementele specifice democrației se vor regăsi în regimurile și practicile politice promovate în diferite
state europene.
Exemple:
SUA - este o republică prezidențială, organizată pe baza Constituției din 1787.
La baza organizării statului se află principiul separării puterilor în stat, conform căruia puterile sunt
reprezentate astfel:
 Puterea executivă aparține Președintelui, care este în același timp și șeful guvernului federal.
 Puterea legislativă aparține Congresului (Parlament), care este bicameral, format din Senat și Camera
Reprezentanților.
 Puterea judecătorească aparține instituțiilor specializate, Curtea Supremă fiind instanța supremă de
judecată, formată din 9 judecători aleși pe viață.
În 1912 și 1916 alegerile au fost câștigate de democrați iar în 1920 de republicani. În 1920 femeile obțin
dreptul la vot, acesta devenind practic vot universal.
Deși au contribuit la înfrângerea nazismului, după al Doilea Război Mondial, nu au reușit să oprească
expansiunea comunismului în lume. În 1949, din inițiativa SUA se va constitui NATO, pentru a riposta
împotriva oricărui atac al URSS.
Perioada postbelică a fost marcată de personalitatea președintelui John F. Kennedy.

5
Marea Britanie este o monarhie constituțională parlamentară. A avut un rol important în victoria aliaților,
atât in Primul, cât și în al Doilea Război Mondial.
Viața politică era dominată de două partide importante: Partidul Conservator și Partidul Laburist.
La baza organizării statului stă principiul separării puterilor in stat:
 puterea executivă aparține monarhului (din 1952 regina Elisabeta a II a) și a guvernului
(cabinetului). Prim-ministrul este șeful partidului majoritar care câștigă alegerile și este numit de
monarh. Guvernul poate avea inițiativă legislativă.
 puterea legislativă aparține Parlamentului care este bicameral, format din Camera Comunelor
(aleasă prin vot universal pe o perioadă de 5 ani) și Camera Lorzilor. Acestea adoptă legile, votează
bugetul statului și exercită controlul asupra puterii executive.
 Puterea judecătorească – instanțe, Curtea Supremă de Justitie
În 1918 este adoptat votul universal.
În 1920 alegerile au fost câștigate de Lloyd George care a format un guvern de coaliție din conservatori și
liberali.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial s-a remarcat Winston Churchill, prim-ministru conservator
între 1940-1945 și 1951-1955.
Între 1979-1990 s-a remarcat ca prim-ministru Margaret Thatcher, reprezentanta Partidului Consevator
care a luat măsuri pentru consolidarea economică prin privatizarea unor întreprinderi și instituții de stat și de
creștere a prestigiului internațional.

Franța - are un regim politic democratic republican

Între 1918-1940 regimul politic s-a caracterizat prin instabilitate guvernamentală, generată de existența
mai multor partide politice.
Viața politică franceză va fi marcată în anii ‘30 de formare unor coaliții politice, care aveau ca scop
oprirea ascensiunii la putere a partidelor extremiste.
Între 1945-1958 este organizată Republica a IV a.
În 1958 este elaborată o noua Constituție pe baza căreia este organizată Republica a V a, care întărește
considerabil autoritatea șefului statului. În 1959 la conducere vine Charles de Gaulle; care a acționat in
direcția consolidării puterii șefului statului.
Până în 1962 șeful statului era ales prin vot universal de un Colegiu electoral, iar după această dată va fi
ales prin vot universal de către cetățeni.
Charles de Gaulle va fi președinte al Franței până în 1969. Alți președinți au fost: François Mitterand
(1981-1995) , Jaques Chirac (1995-2002).

Încheiere/ concluzii
Democrațiile liberale ale sec XX considera națiunea ca sursă a suveranității, iar pentru a pune în aplicare
acest principiu, Constituțiile au prevăzut votul universal.
În Europa democrație liberală a îmbrăcat forma regimului parlamentar, în cadrul căruia Adunarea
Legislativă( Parlamentul) are preponderență și este aleasă prin vot universal.
Puterea executivă era dirijată de un premier responsabil și de un șef de stat. De regulă guvernul este
susținut de majoritatea deputaților, ceea ce-i conferă putere politică.

6
 III. Ideologii și practici politice în România

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX lea și în România, viața politică este influențată de
modelul democrației occidentale.
După 1918 dezvoltarea democratică a fost bazată pe introducerea dreptului de vot universal (1918) și
adoptarea reformei agrare din 1921.
Funcționarea mecanismului democratic în România a fost favorizată și de situația creată după 1
Decembrie 1918, după formarea statului național unitar și includerea teritoriilor românești, aflate sub
dominație străină. Aceasta a accentuat complexitatea vieții politice prin:
-mutații/ schimbări în mentalitatea oamenilor
-afirmarea spiritului civic
-diversificarea mijloacelor de informare (ex in 1918 existau 16 publicații periodice, iar în 1935 numărul lor
ajunsese la 251)
-creșterea numărului partidelor politice prin includerea partidelor din teritoriilor unite
-organizarea periodică a alegerilor parlamentare și eliminarea rotativei guvernamentale (practică politică
introdusă de Carol I 1895 conform căreia cele două partide importante - conservator și liberal, se roteau la
guvernare).
Funcționarea democrație românești a fost marcată de o serie de limite, determinate de următoarele
aspecte:
-lipsa de experiență a electoratului
-abuzuri în timpul alegerilor
-rivalitatea dintre partide
-amestecul monarhiei în viața politică (între 1919-1937 Parlamentul a fost dizolvat de 8 ori)
-adoptarea în 1926 a primei electorale (pe baza căreia partidul care obținea 40% din totalul voturilor primea
50% din locurile din Parlament . De asemenea mandatele rămase în Parlament se împărțeau între toate
partidele participante la alegeri, inclusiv partidul victorios, conform numărului de voturi)
-ascensiunea mișcărilor extremiste și asasinatele organizate de acestea (1933 este asasinat I.Gh. Duca, în
1939 Armand Călinescu, iar în 1940 N. Iorga ) – a fost o practică politică importantă în perioada
interbelică
-politica de discreditare a regimului democratic promovată de Carol al II lea după 1930.
Democrația- Partide democratice
Scena politică interbelică a fost dominată de două partide: Partidul Național Liberal și Partidul Național
Țărănesc, care au guvernat țara cea mai mare parte a acestei perioade. Aceste partide au conturat și cele două
curente ideologice care au marcat societatea românească interbelică: liberalismul și țărănismul.
Partidul Național Liberal , înființat în 1875, a continuat să joace un rol important în viaţa politică,
fiind cel mai puternic partid. P.N.L reprezenta în special marea burghezie industrială şi bancară, care şi-a
întărit puterea şi poziţiile după Marea Unire. De numele acestui partid de leaga cele mai mari realizări din
Istoria Modernă a României- aducerea dinastiei străine, adpotarea primei Constituții(1866), obținerea
Independenței.
Liberalii vor promova neoliberalismul, al cărui teoretician a fost Ştefan Zeletin, care susţinea
intervenţia limitată a statului şi considera că burghezia are rolul şi misiunea de a conduce România pe calea
progreslui economic şi social.
Pe plan economic erau adepţii doctrinei „prin noi înşine”, iar pe plan politic erau adepţii doctrinei
regimului democratic.
Liberalii vor pune accent pe dezvoltarea industriei naţionale.
Ca reprezentanţi în aceasta perioadă: Ion I.C Brătianu, Vintila Brătianu, Ghe. Tătărescu, I.G. Duca,
C.I.C. Brătianu etc.
Organe de presă: „Alergătorul liber” şi „Viitorul”.
Liberalii vor domina viaţa politică în perioada interbelică, perioada 1918-1928, fiind numită „decada
brătienistă”.
Guvernările liberale: 1914-1919, 1922-1928, 1933-1937
7
 Ca realizări importante în această perioadă:
- reforma agrară (1921) şi electorală
-Constituţia din 1923.
P.N.L a rămas cel mai important partid politic, impunându-şi propriul model de organizare a ţării
prin adoptarea Constituţiei din 1923 şi a legilor de unificare politică, economică şi administrativă .
Ideologia partidului a fost până în 1918 liberalismul iar după 1918 neoliberalismul.

Partidul Naţional Ţărănesc

S-a format în octombrie 1926 prin fuziunea Partidului Ţărănesc condus de Ion Mihalache (era
exponentul păturii înstărite de la sate: învăţători, preoţi, ţărani înstăriţi) şi Partidul Naţional Român condus
de Iuliu Maniu, care va deveni cea mai reprezentativă figura a ţărăniştilor.
Partidul va avea susţinere în rândul burghezilor mici şi mijlocii şi al ţărănimii.
Va promova o politică democratică, de centru-dreapta.
Din punct de vedere economic va susţine politica „porţilor deschise”, acceptând infuzia capitalului
străin, deocarece considerau că România nu dispune de suficient capital pentru susţinerea dezvoltării
economice.
Ţărăniştii erau adepţii unui stat naţional-ţărănesc, iar agricultura trebuia să aibă un rol precumpănitor
în societatea românească. Ei susţineau colaborarea tuturor forţelor sociale, pe baza unei reale democraţii.
Organele de presă care promovcau ideologia ţărănistă erau: „Dreptatea” şi „Aurora”.
Un aspect al democraţiei îl reprezintă şi pluripartidismul, astfel că în societatea românească au
existat şi alte partide politice. Aceste partide au fost de cele mai diverse orientări iar programele lor aveau în
vedere modernizarea societăţii româneşti.

Extremismul în politica românească

Au apărut și curente extremiste - de dreapta
-de stânga
Extrema dreaptă a fost reprezentată de mișcarea legionară. În 1923 se va înființa Liga Apărării
Național Creștine (LANC) condusă de A.C. Cuza, care dispunea de o organizație paramilitară, numită
”Lăncierii”, care milita pentru reorganizarea Parlamentului și pentru alianța cu Italia fascistă. În 1927 se
desprinde din Liga Apărării Național-Creștine , gruparea condusă de Corneliu Zelea Codreanu ,care pune
bazele Legiunii Arhanghelului Mihail. Conducătorul, Codreanu, se numea căpitan, iar membrii legionari.
În 1930 își va lua denumirea de "Garda de fier" și avea în jur de 28.000 de membrii. Primul-ministru I. Ghe.
Duca a interzis în decembrie 1933 "Garda de fier". Va fi asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia la
29 decembrie 1933.
În 1934 a reapărut sub numele de "Partidul Totul pentru Țară", însă va juca un rol modest, mai ales după
1935, când va fi folosit de regele Carol II în manevrele sale politice.
Cei mai importanți reprezentanți ai mișcării legionare au fost:
- Corneliu Zelea Codreanu
- Horia Sima
- Ion Moța

Ideile susținute de legionari :

- naționalism dus la extrem
- antisemitism, anticomunism, antidemocratism
- intoleranță
- teoria elitelor
- folosirea violenței- apologia crimei
- organizarea în detașamente paramilitare
- adepți ai regimului totalitar
Arma lor principală era terorismul politic, căruia i-au căzut victimă unii oameni politici:
- I.Ghe. Duca (prim-ministru) în 1933
8
 - Armand Călinescu (prim-ministru) în 1939
- În noaptea de 26/27 noiembrie 1940 au fost asasinați 65 de politicieni și
militari, foști colaboratori ai lui Carol al II lea. Atunci a fost ucis
economistul Virgil Madgearu și marele istoric Nicolae Iorga.
La alegerile din 1937 vor obține 15,82 % și locul al III-lea.
În septembrie 1940-ianuarie 1940 ajung la putere iar România devine stat national-legionar.

Extrema stângă a fost reprezentată de Partidul Comunist, înființat la 8 mai 1921, care în 1921 aderă la
Internaționala a III-a Comunistă(Comintern- organizație internațională comunistă fondată de V.I. Lenin și
Partidul Comunist din Rusia, care avea ca scop instaurarea unei Republici Sovietice Internaționale) ,
coordonată de Moscova.
Concepția comuniștilor avea la baza ideologia marxist-leninistă bazată pe:
-dictatura proletariatului
-folosirea revoluției ăn preluarea puterii
-proprietatea colectivă și desființarea proprietății private
-lupta de clasă
Esența doctrinei comuniste se află în documentele Partidului Comunist, care precizau că România era "o
verigă slabă a lanțului imperialist" și de aceea trebuia pregătită revoluția pentru înlăturarea burgheziei
și moșierimii (dușmanii de clasă) și instaurarea puterii proletariatului. Prin naționalizarea principalelor
mijloace de producție se urmarea trecerea spre societatea socialistă.
În 1923 comuniştii români au adoptat și susținut teza cominterniştilor de la Moscova, privind dreptul
popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărțirea de stat. Astfel România era considerată stat
"multinațional" și trebuia dezmembrată. Mergând pe această direcție, comuniștii români preconizau
dezmembrarea statului national unitar roman. În aceste condiții și pe fondul unor instigări la tulburări în
Basarabia (incidentul de la Tatar Bunar), Partidul Comunist Român va fi scos în afara legii, în 1924. Cât
a activat în ilegalitate, până în 1944, Partidul Comunist nu a avut mai mult de 1.000 de membrii.
În perioada 1921- 1944 la conducerea PCR s-au succedat mai mulți reprezentanți ai acestui partid:
- Gheorghe Cristescu
- Boris Stefanov
- Ștefan Foriș , etc.
Majoritatea nu erau români și au fost impuși de Moscova.
Vor participa la evenimentele de la 23 august 1944 și vor fi propulsați la putere de Moscova și
Armata Roșie.

STATUL ŞI POLITICA
Statul democratic în România interbelică
(Monarhia, partidele politice, Parlamentul, Guvernul)

Evoluția societății românești, în această perioadă, s-a înscris pe linie democratică, fiind întreruptă prin
impunerea, de către Carol al II-lea, a regimului de autoritate monarhică.
Sistemul politic românesc era alcătuit din : monarhie, Parlament, guvern și partidele politice.

a)Monarhia – continuă să aibă în România un rol tradiţional. Ea îmbracă forma constituţională

(monarhie constituţională), iar prerogativele regelui sunt stabilite prin Constituţia din 1923 (vezi
prerogativele de la Constituţia din 1923!)
În perioada domniei lui Ferdinand I Întregitorul (1914-1923), Partidul National Liberal şi îin special
şeful acestuia, Ion I.C. Brătianu, au avut o puternică influenţă asupra monarhiei.
La 15 octombrie 1922 a avut loc in Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia, ceremonia religioasă de
încoronare a lui Ferdinand şi a reginei Maria, ca suverani ai României. Ea a simbolizat actul unirii tuturor
românilor sub sceptrul aceluiaşi monarh. (se împlinea „profeţia” lui Nicolae Filipescu, care îi spusese regelui
la venirea pe tron: „ Sire, eşti trimisul lui Dumnezeu ca să împlineşti visul unui neam. Vei fi cel mai mare
voievod al ţării, împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: domn al Ardealului, al Ţării Româneşti şi al

9
Moldovei”). La încoronare au participat reprezentanţi a 13 state ale lumii, ceea ce reprezintă o nouă
confirmare internaţională a Marii Uniri.
Dupa o perioadă de instabilitate guvernamentală este chemat Ion I.C. Brătianu şi însărcinat să
formeze un guvern.
În timpul guvernării liberale va fi adoptată Constituţia din 1923, promulgată de suveran la 29 martie.
În această perioadă monarhia se va confrunta cu unele crize, provocate de atitudinea prinţului
moştenitor, Carol al II-lea, care nu a respectat întotdeauna regulile Casei Regale.
Astfel că, în perioada 1925-1930 putem vorbi de o adevărata Criză dinastică, provocată de
renunţarea la tronul României de către prinţul moştenitor Carol, la 12 decembrie 1925.
În această situaţie se va întruni la Sinaia, Consiliul de Coroană, la 31 decembrie 1925, care acceptă hotărârea
lui Carol şi îl desemnează ca moştenitor pe Mihai, fiul minor al acestuia. Până la vârsta majoratului Mihai
avca să fie tutelat de Regenţă, formată din:
- Prinţul Nicolae
- Patriarhul Miron Cristea
- Ghe. Buzdugan (preşedintele Curţii de Casaţie şi Justiţie)
După moartea lui Ferdinand (20 iulie 1927), urmează regele minor Mihai iar prerogativele sale vor
fi exercitate de Regenţă.
În perioada Regenţei (1927-1930), monarhia a devenit un instrument al partidelor politice.
Partidul Naţional Ţărănesc, pentru a diminua influenţa liberalilor, va susţine revenirea în ţară a lui
Carol al II-lea.
Anul 1930 este marcat de Restauraţia Carlistă, adică revenirea în ţară a lui Carol II, punându-se capăt
Crizei dinastice şi marcând începutul unei noi etape în evoluţia monarhiei.
Domnia lui Carol al II-lea (1930-1940) va fi caracterizată în plan politic, prin tendinţe autoritare şi de
compromitere a partidelor politice, având drept scop instaurarea unui regim autoritar (1938-1940). În acest
sens s-a înconjurat de o „camarilă regală” şi va guverna peste partidele politice, impunând guverne de
„uniune naţională”, controlate de el.
Guvernul a început sa conducă prin decrete-legi, ceea ce a contribuit la compromiterea instituţiilor
statului democratic şi îndeosebi a Parlamentului.
Acţiunile lui Carol II de instaurare a unei puteri personale vor ataca opoziţia forţelor democratice (în
special a partidelor)
Cu toate acestea, Carol al II-a a fost preocupat de modernizarea societăţii româneşti, a armatei şi de
dezvoltarea culturii.
În anul 1940, pe fondul agravării situaţiei internaţionale datorită izbucnirii celui de-al Doilea Război
Mondial, dar şi a pierderilor teritoriale suferite de România (în vara anului 1940), Carol al II-lea va fi obligat
să abdice, urmându-i fiul său Mihai I.

b)Sistemul partidelor politice

În România exista pluripartidism, ceea ce evidenţiază că statul român era unul democratic.
Rolul cel mai important pe scena politică îl aveau în perioada interbelică cele două partide: Partidul
Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc.
Partidul Conservator (înființat în 1881) va dispărea după 1918, deoarece va rămâne fără susţinere
după introducerea votului universal.
Scena politica românească, în perioada interbelică, va evidenţia apariţia partidelor de extremă stângă
şi dreaptă, datorită climatului european care a permis ascensiunea unor astfel de forţe politice.
c)Parlamentul
Activitatea parlamentară începea pe 15 noiembrie şi se desfăşura trei luni.
Până în 1918, sesiunea parlamentară începea cu un Mesaj al tronului, citat de rege şi se încheia cu un
Mesaj al primului-ministru.
Conform Constituţiei din 1923, Parlamentul reprezintă puterea legislativă în stat.
Principalele atribuţii sunt de a vota, abroga şi modifica legile.

10
 Parlamentul are drept de interpelare a guvernului (de a cere explicaţii, de a-l trage la răspundere cu
privire la măsurile şi politica promovată), ceea ce-i aduce funcţia de a controla puterea executivă, conform
Constituţiei din 1923.
În 1926 este adoptată prima electorală care favorizează partidele ce obţineau 40% din voturi, de a
controla locurile din Parlament.
Au existat, în perioada interbelică, momente în care s-a guvernat prin decrete-legi, ceea ce a
determinat o diminuare a rolului Parlamentului. În acest context, adevărata putere în stat a fost reprezentată
de puterea executivă (cum a fost în perioada regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea).
Începutul instaurării regimului parlamentar românesc a fost făcută de Regulamentele Organice.
Convenţia de la Paris din 1858 instituia Parlamentul unicameral iar prin Statutul Dezvoltator al Convenţiei
de la Paris (1864) se trece la Parlamentul bicameral, prin înfiinţarea Senatului (Corpul Ponderator)

d)Guvernul – Conform Constituţiei din 1923, guvernul deţine puterea executivă, alături de monarh.
Guvernul este alcătuit din miniştri, asupra cărora acţionează principiul responsabilităţii ministeriale
(sunt responsabili pentru actele lor în faţa Parlamentului). Guvernul este condus de primul-ministru.
Practica politică democratică făcea ca, în realitate, puterea executivă să o controleze pe cea
legislativă.
În perioada interbelică a existat o mare instabilitate guvernamentală, datorită aplicării vechilor tactici
politice.
Primul guvern unic și-a început activitatea pe 24 ianuarie 1862.

11