STATUL ȘI POLITICA

Statul român modern: de la proiect politic la

realizarea Romaniei Mari (sec. XVIII-XX)

1. Proiecte politice și încercări de modernizare a statelor românești (sec. XVIII-

începutul sec. XIX)
a) CONTEXTUL EUROPEAN ȘI INFLUENȚA ASUPRA ȚĂRILOR ROMÂNE

Condițiile care au dus la nașterea României moderne sunt legate atât de transformările
suferite de societatea românească în secolul al XVIII lea și în prima jumătate a sec. al XIX
lea, cât și de conjunctura politică internațională, dominate de “Problema sau Chestiunea
Orientală”. La aceasta au mai contribuit și răspândirea ideilor și principiilor Iluminismului,
prin intermediul boierilor progresiști, al elitelor intelectuale și confesionale greco-catolice (în
Transilvania), dar și al unor autorități ale statului.
Contextul european al acestei perioade va fi dominat de “Problema Orientală” sau
“Chestiunea orientală“,care în contextul Epocii Moderne, reprezintă problema menținerii
echilibrului european (al echilibrului de forțe între Marile Puteri) în condițiile decăderii
Imperiului Otoman și ascensiunii Rusiei (după 1683), ca Mare putere în răsăritul Europei. În
anul 1683 turcii fuseseră infrânți la Viena și începe declinul puterii lor. Tot acum se deschide
seria războaielor ruso-austro-turce, care vor însoți accentuarea Problemei Orientale. Marile
puteri europene, în special Rusia și Imperiul Habsburgic, vor încerca să înlocuiască dominția
otomană din zona Balcanilor și a Orientului Apropiat, cu propria lor dominație. Rivalitatea
marilor puteri s-a desfășurat pe fondul luptei popoarelor balcanice de a-și obține
independența (de sub dominația otomană) și de a-și constitui state naționale.
Concurența dintre Habsburgi ( Imperiul Habsburgic) si Romanovi (Imperiul Țarist-Rus)
pentru moștenirea „omului bolnav” al Europei (cum era numit Imperiul Otoman- sau
,,Uriașul cu picioarele de lut,,-), a generat războaie care au marcat sud-estul european, fiind
cunoscute sub numele de războaiele ruso-austro-turce. În urma acestor războaie Imperiul
Otoman va fi obligat la importante cedări teritoriale.
Principatele Române au avut, față de aceste evenimente o atitudine pro-rusă, în speranța
că solidaritatea ortodoxă cu popoarele din Balcani, le va ajuta să se elibereze de sub
dominația otomană. (Rusia și-a mascat tendințele de dominație în Balcani, susținând că îi
protejează pe ortodocși, împotriva Imperiului Otoman. De fapt, încerca să înlocuiască
dominația otomană din zonă, cu propria sa dominație).

Teatrul acestor războaie ruso-austro-turce a fost de cele mai multe ori, teritoriul
Principatelor Române, pe care un contemporan le caracteriza drept „corăbii în furtună”. Deși
de-a lungul secolelor, românii se închinaseră turcilor prin tratate „nu ca învinși ci ca

1
 învingători”, la conferințele și tratatele de pace semnate la sfîrșitul acestor războaie,
Principatele Române vor suferi importante pierderi teritoriale și modificări ale statutului
politico-juridic.(regimul politic și modul de organizare). Aceasta va determina creșterea
îngrijorării marilor puteri europene (neantrenate în aceste conflicte) pentru menținerea
echilibrului european, dar și creșterea interesului acestora pentru Principatele Române.
Menționăm câteva dintre războiele ruso-austro-turce și modificările teritoriale, dar și de
statut politico-juridic, determinate de acestea:
-1718 se semnează Pacea de la Passarovwitz, care pune capăt razboaielor ruso-sutro-turce
din 1716-1718.La tratativele de pace Banatul și Oltenia vor reveni Imperiului Hbsburgic.
-1739 Tratativele de pace de la Belgrad (în urma războiului ruso-austro-turc din 1735-
1739), prin care Oltenia este realipită Țării Românești.
-1774 Pacea de la Kuciuk-Kainargi (în urma războiului ruso-turc din 1768-1774), la care
se prevede ca Bucovina să intre în componența Imperiului Habsburgic iar Rusia devine
putere protectoare (se inaugurează regimul protectoratului rusesc) a Țării Românești și
Moldovei (așa că acum acorda protecție și creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman)
-1775 se semneaza Convenția de la Constantinopol, prin care Imperiul Otoman
cedează Imperiului Habsburgic nordul Molodvei și anume Bucovina. Practic
reconfirmă preluarea Bucovinei de către habsburgi
-1812 Pacea de la București (în urma războiului ruso-turc din 1806-1812), prin care
Basarabia (teritoriu dintre Prut si Nistru) este cedată Rusiei.
-1829 Pacea de la Adrianopol (în urma războiului ruso-turc din 1826-1829), va
reconfirma statutul intenațional al Principatelor române. Rusia își consolidează poziția de
mare putere protectoare a Principatelor, în timp ce Imperiul Otoman își păstrează
statutul de putere suzerană. Acest statut se va menține până in 1856 (la Pacea de la Paris).
b) SITUAȚIA POLITICĂ INTERNĂ
Dacă pe plan extern evoluția Țărilor Române va fi marcată de desfașurarea Problemei
Orientale, pe plan intern , un puternic impact asupra societății românești l-a avut instaurarea
regimului fanariot.
Cauzele instaurării regimului fanariot au fost:
- neîncrederea turcilor față de politica promovată de domnitorii români, în special de
ultimii doi domni pământeni, Constantin Brâncoveanu, în Țara Românească și Dimitrie
Cantemir, în Moldova, care prin jocul diplomatic pe care l-au realizat, au încercat să
scoată Tările Române de sub dominația otomană și să obțină autonomia acestora, mai
ales prin politica de apropriere față de Rusia.
- dorința de a exploata mai intens resursele economice ale spațiului românesc
Domniile fanariote, instaurate începând cu 1711, au marcat o intrare profundă a Principatelor
în lumea Orientului. Poarta a inaugurat acest regim în sec. XVIII ,care s-a caracterizat, în primul
rând, prin înlocuirea domnului pământean (din familiile domnitoare ale Țărilor Române) cu unul
străin, adus din cartierul grec Fanar, din Constantinopol.

2
 O consecință imediată dar și foarte importantă a acestui regim este faptul că instituția
domniei își pierde nu numai caracterul pământean ci și poziția pe care o avea. Domnii
fanarioți, numiți de Poartă, sunt consderați înalți funcționari ai Imperiului Otoman și
puteau fi schimbați în funcție de interesele Porții.
Regimul fanariot din Țările Române are și o serie de alte caracteristici importante cum ar
fi:
-grecizarea instituțiilor și a domniei ,care au dus la atingerea gravă a autonomiei
Principatelor, în condițiile în care domnul era numit direct de sultan.
-agravarea regimului dominației otomane prin creșterea considerabilă a obligațiilor față de
Poartă (tributul sau haraciul, pescheșurile, mucarerul = confirmare anuală sau trienală a domniei,
însoțită de o sumă de bani).
-fiscalitatea excesivă a fost generată în special de practica cumpărării tronului
-limitarea dreptului domnilor de a desfășura o politică extremă proprie
Apariția și afirmarea conștiinței naționale, după 1750 va determina un proces de regrupare a
boierimii pământene, care se va organiza in „partida națională”. Aceasta avea ca principal
obiectiv revenirea la domniile pământene, obiectiv atins după revoluția de la 1821 (condusă de
Tudor Vladimirescu), când se încheie regimul fanariot.
În perioada ”secolului fanariot” Molodva a avut 36 de domni iar Țara Românească 39.
Aceștia au provenit în principal din familii grecești (Mavrocordat, Caragea, Șuțu, Moruzi,
Ipsilanti) dar și românești (Racoviță) sau albaneze (Ghica).
Deși au promovat o politică de subordonare față de interesele Porții, totuși Principatele și-au
păstrat individualitatea politico-statală, nefiind transformate în pașalâcuri. Cu toate aspectele sale
negative, regimul fanariot a avut și aspecte pozitive, în sensul că statul și instituțiile au început
să se modernizeze. Aceasta s-a datorat politicii reformismului luminat (care are loc și în Europa,
fiind influențată de răspândirea ideilor Iluminismului) ale domnitorilor fanarioți, care au înfâptuit
în Principate reforme sociale, economice și politice. Aceste măsuri se înscriu pe linia
reformismului domnesc, ca și proiecte politice și încercările de modernizare a statelor românești
din secolele XVIII și începutul sec XIX.
c) REFORMISMUL DOMNESC:
 Constantin Mavrocordat (1730-1769- a domnit de 6 ori în Molodva si de 4 ori în
Țara Românească)
A avut acordul Porții pentru politica sa de reforme. Ele a realizat un proiect de Constituție
care includea și politica sa de reforme.
Cele mai importante reforme:
 -Reforma socială (1746 în Țara Românească și în 1749 în Moldova): prin care era
desființată șerbia(categorie socială a țăranilor dependenți). Foștii șerbi devin țărani
clăcași, care erau liberi din punct de vedere juridic, dar lipsiți de pământ. Aceștia
aveau ca principală obligație claca (numărul zilelor de muncă pe un an, pe care erau
obligați să le efectueze pe moșia boierului). Claca era stabilită la 12 zile în Țara
Românească și 24 de zile în Molodva.

3
 -Reforma fiscală (1740) prin care se desființează dările (obligațiile financiare ale
populației) multiple și sunt înlocuite cu un impozit fix, anual, pe cap de locuitor.
Acest impozit putea fi platit in 4 rate (Aceasta reformă s-a numit rupta)
 -Reforma administrativă, realizată după modelul austriac. Prin aceasta a realizat
centralizarea administrativă, numind căte doi ispravnici la conducerea fiecărui județ.
De asemenea a introdus leafa (salariul) pentru dregători.
 Alexandru Ipsilanti(1774-1782) - a domnit de 2 ori în Țara Românească și o dată în
Moldova)
El adoptă în 1780 ”Pravilniceasca condică”, care este primul cod de legi fanariot.
Reformele sale au vizat organizarea administrativa, fiscală, a învățământului, a serviciului
poștelor. A acordat o atenție deosebită comerțului și meseriilor, a construit la Bucuresti o
noua curte domnească și a început regularizarea cursului râului Dâmbovița, ca să nu mai
inunde capitala. A construit primele cișmele cu apă de izvor (adusă de la 20 de km).
 Scarlat Callimachi (Moldova) și Ioan Gheorghe Caragea (Țara Românească) au
acționat în domeniul juridic. Ei au publicat Coduri de legi în 1817 (Codul lui
Callimachi) și 1818 (Legiuirea Caragea), contribuind la progresul dreptului modern.
Domniile acestor reformatori fanarioți au reprezentat cel mai amplu efort de
modernizare a societății românești în sec XVII.
Aceeași politică reformistă va fi aplicată și în Transilvania, care, prin Pacea de la
Karlowitz din 1699, va intra sub stăpânirea Imperiului Habsburgic (din 1514 se aflase
sub dominație otomană).
Îmărăteasa Maria Tereza (1740-1780) și apoi împăratul Iosif al II-lea (1780-
1790) au deschis o noua etapă în istoria practicii reformiste la nivelul întregului
imperiu cu efecte și în Transilvania.
Reforma cu cel mai mare impact în Transilvania (ca și în celelalte țări românești) a
fost reforma socială. In august 1785 o patentă imperială (ordonanță emisă de
cancelaria de la Viena) desființa în mod oficial iobăgia din Transilvania. Ca și în
Principate însă, reforma nu a îmbunătățit decât parțial condiția țărănimii.
Pe plan religios Maria Tereza a restaurat ortodoxia, din rațiuni de stat, pentru a
salva unirea religioasă. În acest sens a fost realizat Edictul din 1759. Reformele în
acest domeniu au fost continuate și de Iosif al II-lea care, prin Edictul de toleranță
din 1781 asigură libertatea practicării religiilor necatolice, fără să prejudicieze
primatul catolicismului.
În ceea ce privește educația, un rol important l-a avut adoptarea în 1777, a
documentului intitulat ”Ratio Educationis” prin care se prevedea creșterea
numărului școlilor de stat și dezvoltarea învățământului confesional (instrucția
preoților). Astfel se va forma o elita intelectuală instruită în universități catolice,
la Roma sau Viena, care va promova idei legate de emanciparea națională.

4
 d) REFORMISMUL BOIERESC. PROIECTE, MEMORII:
Secolul al XVIII lea și prima jumătate a sec. al XIX-lea au marcat intrarea
societății românești într-o nouă fază a evoluției sale istorice, identificată prin apariția
semnelor certe ale modernizării, afirmarea conștiinței naționale și a necesității unității
politice naționale.
Elita politică românească, grupată în ”partida națională” a identificat modalitați
prin care națiunea română, aflată sub dominație habsburgică, țaristă si otomană, se poate
emancipa (elibera). Modalitațile găsite au fost în primul rând redactarea unor memorii adresate
Marilor Puteri, contribuind astfel la internaționalizarea problemei Principatelor Române(adică au
facut cunoscute Marilor Puteri problemele cu care se confruntau, în condițiile regimului
dominației străine asupra Principatelor)
Apare ideea traformării Principatelor în state neutre- tampon, care aveau rolul de a
preveni ciocnirea intereselor divergente ale Rusiei, Austriei și Turciei. În cererile și memoriile
trimise către puterile creștine (aflate în conflict cu Poarta) de către boierii pământeni, ca și
proiecte de reforme, se avea în vedere modficarea statutului juridic al Princpatelor.
Principala revendicare a acestor memorii boierești a constituit-o problema formei
de guvernământ, prin abolirea (desființarea) dominației turco-fanariote.
Astfel că între 1716 și 1821 au fost elaborate 40 de memorii în care se cerea înlocuirea
fanarioților cu domni aleși de țară și 10 memorii în care se solicita obținerea independenței.
Între anii 1768-1830 au fost elaborate 209 proiecte de reformă adresate Rusiei, Franței și
Austriei în care se cerea :
-revenirea la domniile pământene
-unirea Țărilor Române
-obținerea independenței
-desființarea raialelor (Turnu, Lipova, Buceag,Cenad,Giurgiu)
-neutralitatea pământului Principatelor
-reformarea instituțiilor politice
-noi forme de guvernământ
-putere politică
Dintre acestea cele mai importante au fost:
- 1769 proiectul propus de partida națională condusă de Gavril Callimachi (propune
și o republică aristocratică condusă de 12 mari boieri)
- 1772 proiectul înaintat cu ocazia tratativelor de la Focșani (în timpul războiului
ruso-austro-turc din 1768-1774) cereau domni pământeni și unirea Țării Românești
cu Moldova sub garanția Rusiei, Austriei și Prusiei.
- 1791 memoriul înaintat marilor puteri cu ocazia tratativelor de la Șistov , în care se
prevedea:
- -desființarea raialelor,
- -domni pământeni,

5
- neutralitatea și independența Principatelor , sub protectoratul Rusiei și Austriei,
- desființarea obligațiilor față de Poartă, cu excepția tributului.
În secolul al XIX-lea, odată cu apariția și afirmarea unor societăți secrete, vor fi
concepute o serie de proiecte politice de reformă, care urmăreau să modernizeze
societatea și să întemeieze un stat constituțional.
Dintre acestea cele mai importante au fost:
- Proiectele de reformă ale marelui vistier Iordache Rosetti Rosnovanu, care între
1817-1818 a scris 8 astfel de proiecte. Se propunea instaurarea unui regim politic în care
rolul domniei să fie redus (domnia să fie un simplu organ de supraveghere și control), iar
puterea reală să fie deținută de Adunarea Obștească (ca instituție legislativă) și un Divan
(ca instituție executivă), controlat de boierime.
- “Constituția cărvunarilor” întocmită în 1822 de Ionică Tăutul, care cuprinde idei
inspirate de Revoluția Franceză. Documentul conținea 77 de articole și prevedea:
-> revenirea la domniile pământene
-> constituirea unei Adunări Obștești reprezentative
-> obținerea autonomiei față de Poartă
-> drepturi și libertății cetățenești ,dreptul la proprietate.
Pentru prima dată se preconizează într-un act ce se dorea o constituție, un
început de separare a puterilor în stat, prin distincția făcută între puterea legislativă
și cea executivă, ca și prin proiectarea unei justiții organizate.
- Reformele lui Eufrosin Poteca prevedeau - instituirea impozitului pe venit; libertatea
tiparului și a ocupării funcțiilor administrative.
- Simion Marcovici întocmește programul “Așezământul politicesc” în care susținea
organizarea statului pe baza principiului separării puterilor în stat.
- În 1826 Dinicu Golescu, în lucrarea,, Însemnare a călătoriei mele”, susține ideea unirii
tuturor provinciilor românești sub forma Daciei Mari.
- Gruparea națională din Țara Românească, formată în jurul lui Ion Câmpineanu, a
elaborat în 1838 două documente referitoare la organizarea Țării Române și anume:
- „Act de unire și independență” -în care se cerea înlăturarea suzeranității
otomane și a protectoratului rusesc și unirea țărilor române într-un Regat al Daciei, iar
domnul să fie ales și moștenirea tronului ereditară.
- Și al doilea document, un proiect de Constituție, intitulat: „Osăbitul act de
numire a suveranului românilor”
- Activități asemănătoare a desfășurat și societatea secretă „Frăția”, înființată în 1843 ,
care avea înscrise în program obiective ca: > unirea Țării Românești cu Moldova
> independența acestora
> emanciparea (eliberarea) clăcașilor
> egalitatea cetățenilor în fața legii
Această societate secretă a avut un rol principal în pregătirea și desfășurarea revoluției de
la 1848 din Țările Române (lideri: N.Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell).

6
 Gândirea politică a generat la începutul secolului al XIX-lea un adevărat
program de reforme şi de emancipare națională, care conturează proiectul statului
român modern. Programele revoluțiilor de la 1821 și 1848 au contribuit la
clarificarea acestui proiect.

e ) MIȘCAREA DE LA 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU:

Este considerată o mișcare revoluționară de tip burghez.
Principalele cauze care au determinat declanșarea acestei mișcări au fost:
-existenţa regimului fanariot
-nevoia de reformare a societății românești pe baze capitaliste
-dorința de autonomie
Născut în satul Vladimiri din Gorj și format în casa boierului craiovean Glogoveanu,
Tudor Vladimirescu a fost soldat și apoi ofițer în armata rusă, comandant de panduri în războiul
ruso-turc din 1806-1812.
Declanșarea acțiunii sale avea loc într-un moment în care era clar că redobândirea autonomiei
țării era strâns legată de mișcările popoarelor din Balcani, aflate sub dominație otomană iar
succesul unei asemenea acţiuni era condiţionat de sprijinul militar al unei mari puteri:Rusia
țaristă.
Evenimentele anului 1821 ar fi trebuit să pornească o mișcare generală antiotomană în
Balcani si să se încheie cu un plan de război antiotoman.
Mișcarea lui T. Vladimirescu se declanşează în acelaşi timp cu actiunile grecilor, de
eliberare de sub domninaţia otomană, conduse de societatea secretă ”Eteria” (”Societatea
prietenilor”) înfiinţată în 1814 la Odesa (la conducerea Societăţii se afla Alexandru Ipsilanti, fiul
fostului domnitor fanariot).
Între mişcarea lui Tudor si cea condusă de Ipsilanti au avut loc contacte, negocieri în
vederea colaborării cu scopul de a se elibera se sub ”jugul apăsător al barbarilor”. Tudor
Vladimirescu va acţiona însă cu prudenţă pentru a nu atrage intervenția trupelor otomane. În
acest sens a conturat un program de reforme interne și a încercat să mențină acțiunile în limitele
legale.
Cele mai importante documente programatice ale revoluției de la 1821 au fost:
-”Proclamația de la Padeș”, din ianuare 1821, care este mai mult un apel, o chemare la
luptă adresată locuitorilor Țării Românești, împotriva nedreptății și asupririi, având ca scop să
atragă atenția asupra situației existente în Principate.
-”Cererile nordului românesc” (in februarie 1821) este programul politic al mișcării,
care conține o serie de prevederi importante:
- revenirea la domniile pământene- domn ales de țară și confirmat de sultan
-afirmarea principiului suveranității poporului, pus în evidență de constituirea Adunării
norodului, care exprimă voința suverană în stat
-desființarea privilegiilor boierești
-accesul la funcții șă se facă pe merit şi nu pe bani
-desființarea veniturilor din slujbe

7
 - constituirea unei armate permanente, formate din 4.000 de panduri și 200 de arnăuți,
care să primească leafă pe cheltuiala mănăstirilor
-pe plan fiscal se stabilea un impozit unic, ce putea fi plătit in 4 rate
- desființarea vămilor interne
- desființarea categoriilor poslușnicilor și scutelnicilor (cei care erau scutiţi de plata unor
taxe)
”Cererile norodului romanesc”a reprezentat de fapt de o sinteză a memoriilor boiereşti
precedente şi în acelaşi timp un program politic cu caracter constituţional.
În contextul în care conducătorul “Eteriei” trădează susţinerea mişcării de către Imperiul
Rus, va avea loc reprimarea celor două mişcări (atât a lui Tudor Vladimiescu cât şi a “Eteriei”)
de către Imperiul Otoman. Rusia va dezavua (își precizezează dezacordul) mişcarea grecilor,
negând orice amestec sau susţinere, mai ales că în acel moment se afla alături de Marile Puteri
europene la un Congres la Sfintei Alianţe.
Cea mai importantă urmare a revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu a fost
revenirea, în 1822, la domniile pământene, prin numirea lui Grigore Dimitrie Ghica în
Țara Românească și a lui Ioniţă Sandu Sturdza, ca domn al Moldovei. Numirea lor a
coincis şi cu retragerea trupelor otomane din Principate.
Alungarea fanarioţilor de la conducerea Principatelor, pune capăt regimului fanariot şi
este considerată primul pas spre cucerirea independenţei.
Se accelerează procesul de modernizare continuându-se, în acelaşi timp, acţiunile
revendicative și proiectele de reformă ale boierilor români.
f ) REGULAMENTELE ORGANICE
Un rol deosebit de important pe linia modernizării și emancipării Principatelor l-au avut
Regulamentele Organice. Prin prevederile lor, Regulamentele Organice reprezintă împlinirea
unor dorinţe mai vechi ale românilor, cuprinse în memoriile şi programele politice redactate până
atunci, dar pe care jocul de interese ale Marilor Puteri abia acum le recunoşteau.
Ele au fost adoptate în timpul regimului de ocupaţie militară rusească din Principate,
impus în urma Tratatului de pace de la Adrianopol (1829) şi prelungit până în 1834.
Cele două Regulamente vor intra in vigoare la 1 iunie 1831 în Ţara Românească şi la
1 ianuarie 1832, în Moldova, avaând aceleaşi prevederi.
Ele cuprindeau:
- Reguli de organizare a statului
- Norme de drept administrativ
- Norme financiare
- Dispoziţii de drept civil
Regulamentele vor introduce principiul separării puterilor în stat. Conform acestuia
puterile în stat erau reprezentate astfel:
 Puterea executivă – era deţinută de domn, ales pe viaţă de o Adunare Obştească
extraordinară. Domnul avea drept de initiativă legislativă, numea miniştrii şi putea

8
 dizolva Aunarea Obsteasca. Primul domn regulamentar, desemnat conform procedurii
stabilite de Regulamentele Organice, va fi Gheorghe Bibescu, abia în 1842.
 Puterea legislativă – aparținea unei Adunări Obşteşti, alcătuită din boieri favorabili
domniei (deci nu puteau limita excesele domnitorului). Prerogativele acestei Adunări
erau acelea de a elabora legile, de a adopta proiectele de lege trimise de domn si de a-i
prezenta acestuia rapoarte despre starea țării.
 Puterea judecătorească – era reorganizată: tribunalele judeţene şi instanţele de apel sunt
constituite tot acum. Se înfiinţează corpul de avocaţi şi Procuratura. Instituţia superioară,
care impiedica reluarea unei cause, este Înaltul Divan Domnesc.
Regulamentele Organice conţin şi prevederi privind sistemul administrativ (s-au creat
departamentele), modernizarea sistemului fiscal (dare unică pe cap de familie), au fost lichidate
vămile interne, şcolile sunt organizate pe o bază naţională, s-a instituit bugetul, s-au infiinţat
arhivele.
Regulamentele Organice marchează actul de naştere al parlamentarismului romanesc.
Ele au rămas în vigoare până în 1858.

REVOLUȚIA ROMÂNĂ DE LA 1848- 1849

(proiectul politic pașoptist)
O altă etapă importantă în realizarea statului român modern o reprezintă Proiectul politic
paşoptist / Revoluţia de la 1848.
Revoluţiile de la 1848 au fost o continuare a Revoluției franceze de la 1789, eveniment care
încercase să impună principiile de organizare ale statului modern.
Aceste revoluţii au reprezentat si o reacție a popoarelor europene împotriva sistemului stabilit
de monarhiile absolutiste în urma Congrsului de la Viena (1815) și mai ales față de constituirea
Sfintei Alianțe (1815), care își propunea înăbușirea mișcărilor naționale.
Revoluția română de la 1848 se încadrează în contextul revoluției general- europene, dar a
fost generată de cauze proprii. Nicolae Bălcescu spunea în acest sens: “Revoluția generală
(europeană) fu ocazia iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor.”
Cele mai importante cauze ale revoluiției de la 1848 au fost:
- Criza societății feudale
- Cauze de ordin national, determinate de existența stăpânirii otomane și a protectoratului
rusesc în Tara Românească și Moldova, dar și al stăpânirii habsburgice în Translilvania.
- Lipsa drepturilor naționale ale românior din Transilvania.
- La aceasta se adauga fărâmițarea politică a celor trei Țări Române.
- Problema țărănească, cea mai gravă problemă socială și economică
Acțiunile revoluționare au fost pregătite de o intensă activitate de presă, prin editarea
unor reviste:
- “Propășirea”
- “Arhiva istorică”
- “Magazin istoric pentru Dacia”

9
 Cele mai imortante obiective pe care le-au vizat programele pașoptiste au fost:
 Adoptarea unor reforme cu caracter burghez în toate domeniile
 Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești
 Adoptarea unei reforme agrare pentru rezolvarea problemei sociale
 Obținerea autonomiei și independenței
 Desființarea Protectoratului Rusiei
Idea de unire apare însă în programele revoluționare neoficiale, pentru a nu atrage intervenția
forțelor contrarevoluționare externe. Cu prilejul Adunării de la Blaj (3-5 mai 1848) s-a scandat
“Noi vrem să ne unim cu țara!”, dar nu a fost inclus acest deziderat şi în programul
revoluționarilor transilvăneni.
Rolul conducător l-a avut boierimea mică și intelectualii cu vederi progresiste, dar în
desfășurarea evenimentelor revoluționare se vor implica aproape toate categoriile sociale,
nemulțumite de situația economică, socială și politică a societății românești.
În ceea ce privește direcţiile de acţiune se disting două planuri:
o Planul tradițional tărănesc, care viza satisfacerea revendicarilor țăranilor
o Planul burghez, liberal-democrat, al elitei intelectualeșsi al burgheziei, care viza
înfăptuirea unor reforme burgheze.
La începutul acțiunilor s-a mentinut tradiția legalistă, petiționară, caracteristică perioadei
premergatoare revoluției, apoi s-a trecut la convocarea unor Adunări populare, cu caracter
plebiscitar (consultarea voinței românilor cu privire la punerea în aplicare a prevederilor
programelor revoluționare). Un element de noutate îl reprezintă evidențierea reprezentativității
națiunii. În Ţara Românească s-a format un Comitet revoluționar, ale cărui principii, exprimate la
Islaz (9 iunie 1848), îşi au originea în memorandum-urile boierilor reformatori, în Proclamaţia
dată de Tudor Vladimirescu şi în aspiraţiile boierilor liberali din Adunarile legislative.
Cele mai importante programe cu caracter oficial ale revoluției române de la 1848
au fost:
1. “Petițiunea proclamațiune”, în Moldova, adoptată la 27 martie 1848, în cadrul
adunării organizate la Hotelul „Petersburg” din Iaşi. Documentul a fost redactat
de o comisie, care l-a avut în frunte pe Vasile Alecsandri. Fruntaşii
revoluţionarilor moldoveni au fost: Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza,
Mihail Kogălniceanu, Grigore Cuza. Programul avea un caracter moderat, aşa
cum reiese şi din articolul referitor la rezolvarea problemei tăranilor şi care se
limitează să precizeze doar „grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni”,
fără a propune soluţii concrete de rezolvare. În cele 35 de puncte ale programului
se mai precizează:
- Chiar la primul punct se proclama “Sfânta păzire a Regulamentului
Organic”, pentru a atenua o posibilă reacţie a Rusiei
- Acordarea funcţiilor după merit şi modernizarea statului
- Desfiinţarea pedepselor corporale
- Reforma şcolilor

10
 - Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti (desfiinţarea cenzurii, siguranţa persoanei)
- Responsabilitate ministerială
- Stoparea corupţiei
Documentul va fi înaintat domnitorului Ioniță Sandu Sturza de către o
delegaţie a revoluţionarilor moldoveni. Domnitorul a respins documentul și a
trecut la arestarea revoluționarilor, pe care apoi i-a trimis sub escortă la
Constantinopol. O parte dintre ei vor evada și se vor refugia în celelalte țări
românești contribuind la desfășurarea acțiunilor revoluționare de acolo. Unii
dintre revolutionarii moldoveni vor mai elabora și alte documente
programatice, dar cu caracter neoficial. Acestea sunt:
o “Prințipurile noastre pentru reformarea patriei” ,redactat de Vasile
Alecsandri și Costache Negri, la 12 mai 1848, la Brașov. Este
considerat cel mai radical program și a fost realizat sub impresia
Adunării de la Blaj din Transilvania. Cele mai importante prevederi au
fost:
- Desființarea clăcii și a oricăror dări
- Desființarea tuturor privilegiilor
- Egalitate în drepturi civile și politice
- Unire și independență
- Emanciparea și împroprietărirea tăranilor, fără despagubire
o “Dorinţele partidei naţionale în Moldova” realizat în august 1848 la
Cernăuţi de către Mihail Kogălniceanu. Este menționată idea unirii
Țării Românești cu Moldova “într-un stat neatârnat (independent)
românesc”. Această unire este considerată de autor drept “cheia bolţii
fără de care s-ar prăbuşi întreg edificiul naţional”. Alte prevederi:
- Desființarea privilegiilor
- Egalitate în fața legii
- Instrucție (învățământ) egală și gratuită
- Libertatea întrunirilor
- Libertatea cuvântului
- Desfiinţarea rangurilor
- Emanciparea ţăranilor şi împropietărirea lor prin despăgubirea
proprietarilor funciari.
2. În Țara Românească “Proclamația de la Islaz” prezentată la 9 iunie 1848,
când are loc şi izbucnirea revoluţiei. Programul a fost expresia compromisului
dintre forţele si curentele revoluţionare. Pregătirea revoluţiei în Tara Românească
a fost facută de un Comitet revoluționar, din care făceau parte fruntași ai
revoluției: Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell. În pregătirea
revoluției un rol important l-au avut și Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu,
C. A. Rosetti. Modelul politic din “Proclamaţia de la Islaz” este mai avansat,

11
 deoarece prevede o formă de guvernare quasi-republicană, cu un domn
responsabil ales pe o perioadă de 5 ani. Prevederile programului revoluţionar
muntean:
- Independenţă administrativă și legislativă
- Autonomie
- Egalitate în drepturi politice
- Domn responsabil ales pe 5 ani
- Desființarea rangurilor
- Emanciparea(eliberarea) și împroprietărirea clăcaşilor prin despăgubire,
către proprietarii funciari
- Constituirea unei Adunări generale, alcatuită din reprezentanți ai tuturor
categoriilor sociale
- Libertatea tiparului
3.In Transilvania situația era mai complicată, în sensul că în primavara anului 1848
aceasta fusese anexată forțat la Ungaria, iar autoritățile maghiare au luat măsuri dure împotriva
românilor.
Reprezentanții românilor în Transilvania au convocat o Mare Adunare Nationala a
românilor din acea provincie pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în mai 1848, în cadrul căreia a
fost prezentat programul revoluționar, intitulat „Petiţiunea Naţională”. Prevederile acestui
program vizează în general aspecte naționale cu caracter radical. Prevederi importante:
- Independența națională a românilor din Transilvania
- Desființarea iobăgiei fără nici o despăgubire din partea tăranilor
- Constituirea unei gărzi naţionale românesști
- Libertatea persoanei, a cuvântului și a întrunirilor
- Înființarea de școli românești
- Egalitatea bisericii românești cu celelalte biserici din Transilvania
Chiar dacă nu a fost trecută în programul revolutionar, dorința de unire cu celelalte țări
românești a fost reflectată de strigătul și lozinca participanților la Adunarea de la Blaj : „ noi
vrem să ne unim cu țara!”. Dintre fruntașii revoluționarilor transilvaneni menționam pe:
Simion Bărnuţiu, Andrei Șaguna, Gheorghe Bariţiu, Avram Iancu, Alexandru Papiu
Ilarian.
La adunare au participat și revoluționari din celelalte țări române: Alecu Russo,
Alexandru Ioan Cuza din Moldova și Dimitrie Brătianu, Ion Maiorescu(de origine transilvăneană
dar stabilit în Țara Românească) din Țara Românească.
Acțiunile revoluționare nu vor avea soorți de izbandă, fiind înfrânte de intervenţia
militară a imperiilor vecine (Imperiul Otoman, Tarist și Habsburgic).
În Țara Românească prima intervenție a armatelor otomane (la presiunea Rusiei)
impotriva revoluței a avut loc la 13 iulie 1848, fiind condusă de Suleiman Pașa. În urma acesteia
guvernul provizoriu revoluționar va fi înlocuit de o Locotenență domnească, formata din 3
persoane: Ion Heliade Radulescu, Christian Tell, Nicolae Golescu. A doua interventie a avut loc

12
în septembrie 1848, tot la insistentele Rusiei, care a considerat că atitudinea lui Suleiman Pașa a
fost prea moderată. De data aceasta armatele otomane erau conduse de Fuad Efendi, iar la
intrarea în București va avea loc o confruntare sângeroasă cu detașamentul de pompieri, condus
de Pavel Zăgărnescu (pe Dealul Spirii).
În Transilvania românii au organizat o puternică rezistență, în zona Munților Apuseni,
sub conducerea lui Avram Iancu. Armata română din Transilvania, trebuia să acționze pe două
fronturi: împotriva Imperiului Habsburgic și a revoluționarilor maghiari.
Nicolae Bălcescu va încerca să realizeze o înțelegere între revoluționarii români din
Transilvania și revoluționarii maghiari, pentru a salva revoluția și pentru a-i convinge că uniți
puteau să facă față acțiunilor intervenționiste ale armatelor contrarevoluționare. Ințelegerea s-a
încheiat prea târziu (2 iulie 1849 la Seghedin – “Proiectul de pacificare”), deoarece o lună mai
târziu, la 1 august 1849, armata maghiară a capitulat la Șiria, în fața trupelor țariste.
Revoluția de la 1848 în alte teritorii românești:
1. Bucovina - a fost elaborat programul “Petiția țării” la 20 mai 1848, de către
Eudoixiu Hurmuzachi la Cernauti. Programul prvedea:
o Autonomia Bucovinei si a Bisericii Ortodoxe
o Dietă reprezentativă (să cuprindă reprezentanți ai tuturor stărilor)
o Conducere proprie în administrțtie și justiție
o Libertatea persoanei
o Libertatea comertului
o Egalitate in fata legii
o Desființarea clăcii
2. Banat – programul revolutionary a fost facut cunoscut la 15 iunie 1848 la Lugoj
si se intitula “ Petitia neamului romanesc din Ungaria si Banat”. Prevederile
programului:
o Respectarea natiunii roomane si recunoasterea acesteia
o Autonomia provinciei
o Oficializarea limbii romane
o Autonomia Bisericii Ortodoxe
o Emanciparea clacasilor prin despagubire
Consecinte/urmări ale revoluţiei paşoptiste:
 A deschis drumul adâncirii procesului de modernizare al statului
 Revoluţia a demonstrat că fără unitate statală nu se putea obține independenţa și
nici nu se pot face schimbări majore pe calea modernizării.
Proiecte politice care vizau aspectul național în Transilvania: În sec XVIII lupta
românilor din Transilvania pentru drepturi politice se va accentua. O figură reprezentativă în
acest sens a fost Ioan Inochentie Micu (Klein), episcop greo-catolic. In 1744 el a redactat un
memoriu “Supplex Libellus” pe care l-a înaintat împărătesei Maria Tereza și în care solicita:
 Participarea populatiei românești la guvernarea țării
 Recunoașterea românilor ca națiune în Transilvania

13
  Egalitate în drepturi cu celelalte națiuni din Transilvania
 Anularea legilor discriminatorii pentru români
Inochentie Micu aduce și argumente istorice în sprijnul românilor și a vechimii lor în
această zonă, demmonstrând originea latină a acestoa și continuitatea lor de existență. Un alt
program redactat de fruntașii românilor din Transilvania a fost “Supplex Libellus
Valachorum”, in 1791. Printre intelectualii care au contribuit la redactarea lui se numără:
Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ioan Piuariu Molnar, Ioan Budai Deleanu,
Ioan Para.
Programul reprezintă apogeul luptei naționale a românilor și sintetizează toate cererile
acestora formulate până atunci:
 Stergerea denumirilor odioase și jignitoare de tolerați ,admiși
 Acordarea de drepturi politice și civile pentru români
 Reprezentare proporțională cu numărul lor în Dietă și în funcții
Memoriul avea la bază argumente istorice si demografice. Supplexul și-a prelungit
efectele și asupra programelor revoluționare ale generației de la 1848.
Mişcările politice și activitatea reformatoare au contribuit la pregătirea revoluţiei de la
1848. Cea mai mare parte a revendicărilor acestor mişcări se regăsesc in programele revolutiei de
la 1848 și fixau ca obiective, pentru deceniile viitoare, realizarea unității și obținerea
independenței.

14