Sunteți pe pagina 1din 20

''Nu mai există pace, nu mai există război,

ci doar terorism.''

1
I. Introducere. Scurt istoric al terorismului. Definiție

I.1. Introducere
Terorismul este unul dintre fenomenele care bulversează serios societățile occidentale
contemporane, adăugând noi probleme și preocupări celor deja existente.1

Se poate spune că a reprezentat una din problemele majore ale secolului XX.
Fenomenul s-a perpetuat de-a lungul razboiului rece și a beneficiat de susținerea celor 2
super-puteri, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii – acestea s-au folosit de
diferitele grupări teroriste pentru a-și promova propriile interese. Trecând această perioadă,
terorismul a supraviețuit și s-a dezvoltat, găsind noi spații și noi modalități de manifestare.

Chiar dacă nimic nu poate justifica actele de violență comise împotriva populației
civile, puține reguli morale având rădăcini mai puternice decât aceea conform căreia este
interzisă uciderea oamenilor inocenți în perioade de pace, există în continuare factori sociali,
economici, politici, religioși ori de altă natură care predispun la manifestări teroriste și de
care organizațiile teroriste profită pentru recrutarea membrilor și pentru obținerea de sprijin
din partea unor state sau a unor formațiuni nestatale.2

Colapsul Uniunii Sovietice a avut drept rezultat apariția unei lipse de putere. În locul
fostului imperiu sovietic au apărut o serie de state, având interese diferite și care aveau de
suferit de pe urma trasării arbitrare a frontierelor de către secretarii de partid de la Moscova.
S-au creat în acest fel focare de conflict, majoritatea având un substrat etnic și religios( de
exemplu, conflictele dintre Armenia și Azerbaidjan, Georgia și Federația Rusă ori dintre
ceceni și ruși), în care Rusia a fost implicată direct sau indirect, dată fiind ambiția sa de a
rămâne în continuare hegemon în această zonă. Diferențele de perspectivă dintre Rusia și
celelalte state, desprinse din Uniunea Sovietică au dus la adoptarea de către acestea din urmă
a unor metode și tactici teroriste pentru atingerea intereselor lor.

În același timp, implicarea directă a SUA în Orientul Mijlociu și în zona Golfului


Persic, izbucnirea războiului din Irak(1991), staționarea trupelor americane în Arabia Saudită
și după încheierea acestuia și sprijinul acordat Israelului în conflictul arabo-israelian, au
accentuat resentimentele față de americani și au exacerbat extremismul islamic din unele
state(Irak, Iran, Siria, Libia).

Acestor condiții ce au dus la perpetuarea terorismului la sfârșitul secolului XX și


începutul secolului XXI li se adaugă altele, care țin de evoluția științei și tehnologiei și de
schimbarea naturii fenomenului terorist.3

1
Ioan V. Maxim – Terorismul. Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică, București, 1989, pag. 34
2
Cristian Jura – Terorismul internațional, Ed. All Beck, București, 2004, pag. 1
3
Cristian Jura – Ibidem, pag. 2

2
Sfârșitul secolului XX a dus la reorientarea motivației terorismului, făcându-se
trecerea de la latura ideologică către cea etnică și religioasă. Terorismul actual nu are o
direcție politică clară, observându-se că, din ce în ce mai des, organizațiile teroriste comit
atentate în numele religiei ori al separatismului etnic, bucurându-se astfel de un sprijin mai
larg al maselor. Neavând neapărat obiective politice, organizațiile teroriste par să nu mai aibă
nevoie de o bază națională și se constituie mai degrabă în funcție de afinitățile religioase sau
entice, care depășesc granițele unui stat(de exemplu, Al-Qaida – organizație teroristă
internațională). Acest tip de organizații nu mai depinde de susținerea financiară ori politică a
statului din care provin, având diverse surse de finanțare.4

Trebuie precizat că poate fi sesizată și o modificare în ceea ce privește efectele


activității teroriste: o creștere a numărului de victime(morți sau răniți) ale atentatelor. În anii
1970 se afirma că teroriștii vor mulți martori nu victime numeroase, în anii 1990 este mai
degrabă valabilă afirmația potrivit căreia ei doresc să distrugă masa și pe toți cei care se află
la ea.5

I.2. Perspectivă istorică asupra terorismului


1.2.1. Terorismul în antichitate

Încă de acum 2500 de ani, Sun Tzu, geniul militar chinez, autorul Artei războiului, a
enunțat principiul esențial al terorismului: ucide unul, înspăimântă zece mii. Acest tip de
intimidare prin violență a fost utilizat chiar de la apariția civilizației, de către autorități pentru
a-și disciplina supușii ori de către disidenți și de către grupările religioase pentru a răsturna
ordinea existentă. S-ar putea afirma, într-un limbaj actual, că antichitatea a cunoscut
terorismul atât ca utilizare a violenței pentru atingerea unor scopuri politice, cât și terorismul
de stat, adică folosirea terorii ca instrument de guvernare.

În Grecia antică, de exemplu, deși la origine termenul de tiran desemna orice persoană
ce era investită cu puterea supremă, ulterior acesta a fost folosit exclusiv pentru a denumi
uzurpatorii ce preluau și își mențineau puterea prin forță. Utilizarea forței pentru eliminarea
aristocrației potrivnice și a tuturor adversarilor era apanajul tiranilor.6

Un alt aspect interesant, reprezentat de uciderea lui Caesar în 15 martie 44 d. Hr. în


urma unei conspirații a Senatorilor, este acela că se consideră că, dacă am judeca asasinarea
lui Caesar în termeni legali actuali sau chiar ai unor convenții internaționale mai vechi, cum
ar fi Convenția pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului a Ligii Națiunilor(1937),
Brutus și complicii lui s-ar face vinovați de comiterea unui act terorist.7

4
Cristian Jura – Terorismul internațional, pag. 3-4
5
Cristian Jura – ibidem, pag. 4, apud National Commission on Terrorism, Countering the changing threat of
International terrorism(Pursuant to Public Law 277, 105th Congress).
6
Cristian Jura – ibidem, pag. 5
7
Cristian Jura – ibidem, pag. 6

3
1.2.2. Manifestări teroriste în Evul Mediu

Teroarea a continuat să reprezinte și în Evul Mediu un mijloc de menținere a ordinii


sociale. Totodată, a rămas un mijloc eficient de a garanta succesul în cazul unor conflicte
armate. Din această ultimă perspectivă, putem sesiza primele încercări de a limita folosirea ei
în ciocnirile armate dintre elitele conducătoare.

În această perioadă, un caz clasic de folosire a terorii în purtarea războaielor a fost cel
al mongolilor. Tactica acestora era aceea de a ucide cât mai mulți dușmani posibil, într-un
timp cât mai scurt, pentru a limita la maximum pierderile din rândul luptătorilor lor. Astfel se
poate explica succesul campaniei mongole din Europa din perioada 1240-1241.

În zilele noastre, utilizarea violenței asupra populației civile în vreme de război ar fi


etichetată drept crimă de război, însă în Evul Mediu nu exista această terminologie astfel
încât se poate doar remarca asemănarea dintre folosirea terorii de către mongoli cu scopul
atingerii unor obiective de război și/sau politice și actele de terorism din secolul XX.8

1.2.3 Teroarea – ''terorismul'' intră în vocabularul curent

Sfârșitul secolului al XVIII-lea a consemnat intrarea în vocabular a verbului a teroriza


și a substantivului terorism. Pe fondul desfășurării revoluției franceze, după preluarea puterii
de către iacobini, cei mai radicali dintre revoluționari, a început să fie folosită pe scară largă
violența fizică ori amenințarea cu utilizarea violenței pentru consolidarea noii ordini sociale.9
Termenul derivă din sintagma ''régime de la terreur''.10 Doctrina anglo-saxonă
consideră că, din punct de vedere terminologic, aceasta e sintagma de la care provine
cuvântul ''terorism''.11 Dintr-o perspectivă istorică, ''regimul terorii'' a fost adoptat ca mijloc
de stabilire a ordinii în timpul perioadei de tranziție ce a urmat Revoluției Franceze, perioadă
caracterizată de anarhism, alimentat de numeroase revolte și răsturnări ale puterii. ''Regimul
terorii'' va deveni, ulterior, un model de guvernare folosit de mulți conducători care vor
prefigura o formă aparte a terorismului ți anume terorismul de stat.12

În mod ironic, în contextul de bază, folosirea terorii a fost asociată cu idealurile


virtuții și ale democrației. Robespierre credea ferm că virtutea este resortul principal al
guvernării poporului în timp de pace, dar că în timpul revoluției, guvernarea ar trebui să se
alieze cu teroarea pentru ca democrația să triumfe.13

8
Cristian Jura – op.cit., pag. 7-9
9
Cristian Jura – ibidem, pag. 11
10
Raluca-Ioana Mocanu – Fenomenul terorist. Analiza legislației anti-teroriste române. Studiu comparativ, Ed.
Universul Juridic, București, 2013, pag. 16
11
R.D.Howard, R.L. Sawyer – Terrorism and Counter Terrorism. Understanding the Security Environment:
Readings and Interpretations, Ed. McGraw Hill, Guilford, Connecticut, 2003, pag. 6
12
Gh. Arădăvoaice, D. Iliescu, D. Niță – Terorism. Antiterorism. Contraterorism, Ed. Antet, Oradea, 1997
13
Raluca-Ioana Mocanu – op.cit., pag. 16

4
1.2.4. Secolul al XIX-lea – schimbarea sensului terorismului

S-a putut sesiza că, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sensul de propagare a
terorii era de sus în jos, pornind de la autoritatea statală către cetățeni. Un secol mai târziu, în
condiții distincte de cele din timpul revoluției franceze, sensul de acțiune a terorii a fost
schimbat. Teroarea acționează acum de jos în sus, fiind îndreptată contra statului, iar cei ce
apelează la aceasta sunt supușii autorității statale. La acest moment, este interesantă și
motivația celor ce apelează la folosirea terorii: ei acționează acum în numele ideologiei.14

Anarhismul militează pentru organizarea societății și a proprietății colective de jos în


sus, prin asocierea liberă a indivizilor și nu de sus în jos prin intervenția unei autorități,
oricare ar fi ea.

Pe măsură ce secolul al XIX-lea se apropia de sfârșit, anarhiștii au recurs tot mai des
la violența politică și asasinate pentru a determina răsturnarea ordinii existente. Persoanele
vizate erau personalități marcante ale autorității statale, șefi de state din întreaga Europă și
chiar din Statele Unite ale Americii.15

I.3. Definiția terorismului


Chiar dacă în doctrină am găsit puncte de vedere comune în legătură cu etimologia
cuvântului ''terorism'', în privința definirii sale nu există un consens. Pentru această formă de
violență s-a găsit cu greu o definiție unanim acceptată. În 1984, o comisie a Senatului Franței
afirma: ''oricărei definiri a termenului îi este garantat eșecul.''16

Dincolo de diferențele ideologice, terorismul este greu de definit pentru că evoluția sa


este la fel de dinamică precum evoluția societății, privită în ansamblu. Se consideră că
globalizarea îi accentuează dinamismul, iar mijloacele moderne de comunicare permit
reconfigurarea continuă nu doar prin transmiterea ideilor, ci și prin mobilitatea fizică a celor
ce folosesc terorismul ca mijloc de a-și atinge scopurile.17

Gary I Wilson, colonel în cadrul Marinei americane și analist al conflictelor


neconvenționale arăta că terorismul, prin natura lui, este un fenomen ce este supus
schimbării. Compara teroriștii cu micro-organismele care suferă transformări naturale pentru
a căpăta rezistență la condițiile vitrege în care trăiesc. Scopul urmărit de teroriști prin
transformarea lor continuă este acela de a găsi noi modalități de proiectare mai eficientă a
forței lor asupra civililor și, nu în ultimul rând, de a supraviețui.18

14
Cristian Jura – Terorismul internațional, pag. 12-13
15
Cristian Jura – ibidem, pag. 14
16
Ch. Kegley jr. – International Terrorism. Characteristics, Causes, Controls – University of South Carolina,
1990, pag. 12
17
Raluca-Ioana Mocanu – op.cit., pag. 26
18
Cristian Jura – op.cit., pag. 3

5
În general, terorismul e definit ca ''folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace
de natură să provoace pe scară largă teroarea în vederea atingerii unor scopuri criminale''.19

O altă definiție a terorismului constă într-o metodă de acțiune ce prezintă următoarele


caracteristici:

- decizia de a utiliza actele de terorism ca armă cu caracter sistematic;

- amenințarea ori comiterea unor acte de o violență extremă;

- efectele acestei violențe asupra victimelor, respectiv opinia care se formează în urma acestor
efecte. 20

În doctrină se mai consideră că terorismul este un comportament destinat să producă o


panică extremă și, cel mai adesea, o teroare colectivă ce urmărește atât realizarea unor efecte
fizice, dar mai ales psihologice. Se poate discuta despre producerea unei frici generalizate în
rândul populației.21

Elementul terorii este definit și în ''Oxford English Dictionary'': ''sistem al terorii. 1.


Guvernare bazată pe intimidare controlată de partidul aflat la putere în Franța în timpul
Revoluției din 1789-1794; 2. Politică menită să semene teroarea în rândul celor împotriva
cărora este adoptată; folosirea metodelor de intimidare; acțiunea de a teroriza sau situația de a
fi terorizat.''

Alți autori22 consideră că terorismul este o formă de violență politică ce prezintă


următoarele caracteristici:

- e premeditată și urmărește crearea unui climat de teroare;

- e direcționată către o audiență și un obiectiv de mai mare amploare decât victimele imediate
ale violenței;

- implică atacuri împotriva unor ținte întâmplătoare și simbolice, inclusiv contra civililor;

- actele de violență comise sunt considerate anormale de societatea în care se produc, în


sensul în care ies din tiparul normelor sociale, creând astfel un sentiment de groază.

Este, în mod evident, un demers dificil enumerarea tuturor definițiilor ce s-au dat
terorismului, fiind greu să-l poți cuprinde într-un concept. Acesta, în schimb, poate fi
identificat ca formă de manifestare prin caracteristici definitorii ce pot fi grupate în 4
categorii principale cu privire la: a) obiective, b) strategii, c) operații și d) organizare.

19
V. Crețu – Drept internațional penal, Ed. Societății ''Tempus'', București, 1996, pag. 245
20
Monica Maria Pivniceru – Răspunderea penală în dreptul internațional, Ed. Polirom, Iași, pag. 121
21
Dumitru Virgil Diaconu – Terorismul. Repere juridice și istorice, Ed. All Beck, București, 2004, pag. 3 apud
Georges Levasseur – Les aspectes répresifs du terrorisme international, Pedone, Paris, 1977, pag. 61
22
Dumitru Virgil Diaconu – ibidem, pag. 4 apud M. Ferchedău-Muntean și alții – Terorismul. Istoric, forme,
combatere. Culegere de studii, Ed. Omega, 2001, pag. 195

6
a) obiective

Se consideră că obiectivul activităților teroriste este eminamente politic. Adesea,


terorismul a fost numit în atingerea țelurilor politice ''tactica ultimei soluții''.

b) strategii

Terorismul recurge la folosirea panicii, alături de publicitate. Pentru ca teroriștii să


poată instaura frica ei trebuie să facă publicitate prin acțiunile lor.

c) operațiuni

Cea mai importantă caracteristică operațională a terorismului e folosirea premeditată a


amenințării cu violența.

d) organizare

Cel mai adesea, terorismul se practică în grup, fiind foarte rare cazurile de indivizi
singulari, neafiliați la un grup. Grupurile teroriste sunt, de obicei, restrânse ca număr.
Violența este elementul dominant al definirii terorismului. Aceasta se săvârșește printr-o
multitudine de mijloace și metode prin care teroriștii acționează dintre care, cu titlu de
exemplu, se pot enumera:

- atentate la viața unor persoane ori grupuri de persoane ce aparțin unei alte rase, religii etc;

- asasinatele, exploziile, incendiile, atacurile armate;

- deturnarea de avioane pe cursele interne sau internaționale;

- luarea de ostatici sau răpirile de diplomați;

- detonarea de bombe sau substanțe chimice ce pun în pericol viața oamenilor;

- producerea unor boli alimentare contagioase;

- utilizarea in scopuri criminale a rețelelor internaționale computerizate, în special a


Internetului;

- manipularea în scop terorist a substanțelor ce sunt folosite în fabricarea armelor chimice,


bacteriologice ori nucleare.

Trebuie făcută precizarea că astăzi sunt destul de des întâlnite atacurile sinucigașe,
materializare a fanatismului religios al teroriștilor, conform căruia moartea reprezintă
sacrificiul suprem pentru o cauză.23

Pentru că nu se poate afirma că există o definiție unanimă a terorismului, precizez o


posibilă definiție a conceputului, care cuprinde toate elementele ce caracterizează acest
fenomen: Terorismul este o strategie prin care mai multe persoane, constituite într-o

23
Dumitru Virgil Diaconu – op.cit., pag. 7-9

7
grupare ori organizație, folosesc forme diferite de violență sau amenințare cu violența,
în realizarea unor pretenții cu caracter ideologic, acționând în mod direct pentru
slăbirea puterii de stat, ori în mod indirect, prin intimidarea gravă a populației pentru a
constrânge autoritățile ca pe această cale să li se satisfacă pretențiile.24

II. Teorii pe care se bazează terorismul

Teoriile terorismului reprezintă o serie de concepte utilizate în analiza ori descrierea


unui anumit aspect al terorismului. Aceste concepte definesc și descoperă cum se nasc
teroriștii și ce anume îi determină să adere și să militeze pentru o grupare teroristă, respectând
regulile impuse de către lideri.25

II. 1. Teoria multicauzală


Terorismul a apărut datorită mai multor factori – psihologici, economici, politici,
religioși și sociologici. Există ipoteze conform cărora terorismul ar putea fi cauzat și de
factori fiziologici. Astfel, se poate trage concluzia că terorismul este un fenomen multicauzal
și niciodată nu are o singură cauză.

II.2. Teoria politică și socială


Teoria politică și socială studiază grupările și societatea teroriștilor, punând un accent
deosebit pe analiza demersurilor și formelor care se desfășoară în rândul acestora.

Alternativa la ipoteza potrivit căreia un terorist se naște cu anumite trăsături de


personalitate care îl determină să devină terorist este că principalele cauze ale terorismului se
găsesc în influențele factorilor de mediu. Acesta include cadre naționale și internaționale, dar
și subnaționale, cum ar fi universitățile, spre exemplu, unde mulți teroriști se familiarizează
cu ideologia marxist-leninistă sau alte idei revoluționare și intră în grupări radicale. Se
considera de către unii autori că universitățile sunt principalele locuri de recrutare a
teroriștilor.26

III.3. Teoria organizațională și de grup


Teoria organizațională studiază un grup mare de subiecți. În cadrul organizațiilor
teroriste, sunt mai multe modalități de desfășurare a unor activități precum: instruirea și
supunerea față de reglementările propuse, selecția și repartizarea indivizilor, instrucția și

24
Raluca-Ioana Mocanu – Fenomenul terorist. Analiza legislației anti-teroriste române. Studiu comparativ, pag.
27
25
Cristian Delcea – Psihologia terorismului – Studiu psihologic asupra teroriștilor, Ed. Albastră, Cluj-Napoca,
2004, pag. 22
26
Cristian Delcea – ibidem, pag 22 apud Charles Russell și H. Miller – Profile of a Terrorist, pag. 81-85

8
devotamentul subiecților membri ai organizației, respectarea și ascultarea ordinelor ce vin de
la superiori, imaginea și etica grupului ce trebuie promovate etc.

Unii analiști se bazează pe o teorie organizațională și văd terorismul ca fiind un șir de


acțiuni strategice și raționale hotărâte de o grupare. Astfel, terorismul nu e comis de o singură
persoană, ci de grupări care iau decizii colective bazate pe convingeri comune, deși
devotamentul individual pentru grupare și convingerile sale diferă. Aceste convingeri nu au
putut fi susținute prin studii de caz care să demonstreze că deciziile sunt luate colectiv de
grupările teroriste.27

III.4. Teoria biologică


Teoria biologică a terorismului sugerează că rolul mijloacelor media în promovarea
răspândirii terorismului nu poate fi neglijat.

Răspândirea terorismului de la un loc la altul a intrat în atenția specialiștilor la


începutul anilor 1980. David G. Hubbard, în 1983, a adoptat o teorie fiziologică în analizarea
cauzelor terorismului. Acesta consideră că în corpul omenesc există 3 substanțe produse de
stres – norepinefină, un compus produs de glanda suprarenală, acetilcolină și endorfinele,
care se conturează în creier ca reacție la stres. Pentru că aceste substanțe sunt produse în
organismul teroristului, Hubbard conchide că, în mare parte, violența teroristă nu își are
rădăcinile în psihologie, ci în fiziologia teroristului, ca urmare a reacției la stres. Astfel, s-ar
putea explica răspândirea terorismului, pe baza unui așa-zis efect contagios.

Kent Layne Oots și Thomas C. Wiegele, în 1985, au propus și ei un model de


contagiere teroristă, model bazat pe fiziologie. Conform analizelor lor, teroriștii trebuie, prin
natura acțiunilor lor, să aibă o atitudine care permite violența. Una din aceste atitudini ar
putea fi machiavelismul, deoarece teroriștii au tendința de a-și manipula atât victimele, cât și
presa, publicul și autoritățile. Potențialul terorist trebuie doar să vadă că terorismul a avut
succes în cazul altora pentru a deveni agresiv.28

III.5. Teoria psihologică


Această teorie explică gândirea și procesele fizice ale teroriștilor, selecția subiecților,
cu predispoziții criminale și motivațiile de aderență la o grupare teroristă. Teoria psihologică
se focalizează în primul rând pe cercetarea minților criminale și se ocupă cu studiul
teroriștilor în sine, adică recrutarea și includerea lor în grupări teroriste, personalitatea,
convingerile, atitudinile, motivațiile și cariera lor.29

Teoriile prezentate în acest capitol sunt necesare pentru a cunoaște și a înțelege


comportamentul deviant și factorii ce determină actele săvârșite de teroriști. De asemenea,
mai trebuie precizat că un act terorist nu are niciodată o singură cauză astfel că terorismul
poate fi considerat un fenomen multicauzal.

27
Cristian Delcea – op.cit., pag. 23
28
Cristian Delcea – ibidem, pag. 24-25
29
Cristian Delcea – ibidem, pag. 25

9
III. Tipurile terorismului contemporan

În clasificarea tipurilor terorismului sunt luate în considerare scopurile grupărilor


teroriste ce justifică manifestările lor sinucigașe și violente pe glob. Toate aceste tipuri au un
aspect comun și anume fenomenul șocant, violent, agresiv față de civili pentru a sensibiliza,
în vederea obținerii unor răspunsuri favorabile și pentru a facilita expansiunea lor în fiecare
stat vizat de acțiunile teroriștilor.

III.1. Terorismul naționalist/etnic-separatist


Terorismul naționalist sau etnic-separatist e considerat a fi cea mai veche și comună
formă de terorism.30

Terorismul naționalist caută să formeze un stat separat pentru propria grupare


națională, atrăgând atenția asupra unei lupte pentru eliberarea națională, pe care membri
grupării cred că lumea a ignorat-o. Astfel, un grup național solicită constituirea unui stat nou,
desprins din statul a cărui integritate teritorială este contestată.

Acest terorism e greu de definit deoarece multe grupări acuzate de această practică
insistă în a susține că membrii lor nu sunt teroriști, ci luptători pentru libertate.31

Există mai multe organizații teroriste care au ca scop realizarea unui stat nou pe
criterii de naționalitate, precum: IRA(ulterior RIRA) – în Irlanda de Nord, ETA – în Spania,
P.K.K-UL(Partidul muncitorilor din Kurdistan) – în Turcia și o serie de grupări teroriste din
Orientul Mijlociu.

A) Irlanda de Nord

Lupta de eliberare a irlandezilor de sub coroana Marii Britanii face parte din istoria
acestei părți de Europă. Lupta a continuat și după declararea ca independentă a Irlandei, în
1921, deoarece 6 comitate se aflau încă în cadrul Regatului Unit.

Lupta teroristă a apărut pe fondul campaniilor pentru drepturile cetățenești; populația


catolică era discriminată atât politic, cât și social, cele mai importante slujbe sau funcții
revenind protestanților.32

În 1998 ia naștere Adevărata Armată Republicană Irlandeză(RIRA), ca aripă


clandestină a Mișcării pentru Suveranitatea celor 32 de Comitate, ce are ca scop îndepărtarea
forțelor britanice din Irlanda de Nord și unificarea Irlandei. Grupul e condus de către
Mickley McKevitt, fostul responsabil logistic din IRA și soția sa.

30
S. Aubrey – The new dimension of International Terrorism, Strategie und Konfliktuforshung, Zurich, 2004,
pag. 43
31
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 34 – ''one's man terrorist in another's man freedom fighter''
32
Raluca-Ioana Mocanu – ibidem, pag. 35

10
Activitățile grupării includ asasinate, atacuri cu bombă, estorcări și furturi. Țintele
includ poliția și armata britanică, dar și civili. Se pare că gruparea este formată din 150-200
de activiști și ar avea mai mulți simpatizanți.33

B) Spania

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și Spania s-a confruntat cu
terorismul naționalist. Mișcarea de eliberare a bascilor a apărut în timpul dictaturii lui Franco,
într-o perioadă în care minorității basce nu i se recunoșteau nici un fel de drepturi.

Deși există asemănări între gruparea irlandeză și cea spaniolă – amândouă urmăresc
obținerea unor revendicări cu caracter etnic, se pot remarca și deosebiri – IRA se întemeia și
pe deosebirile de natură religioasă ce existau între irlandezi și britanici, în timp ce gruparea
spaniolă nu avea revendicări de natură religioasă.

ETA(Patria liberă a bascilor) este înființată în 1959, cu scopul de a crea un stat


independent în Nordul Spaniei și în sud-vestul Franței. Activitățile teroriste desfășurate de
organizație vizează bombardarea și asasinarea oficialilor guvernului spaniol, fiind atacate în
special membrii și sediile forțelor de securitate, dar și reprezentanți ai poliției și ai justiției.
De la începerea atacurilor, în prima jumătate a anilor 1960, gruparea a ucis mai mult de 800
persoane.

ETA își desfășoară activitatea în cele 4 mici regiuni ale Spaniei, pentru a căror
independență militează și pe care le doresc reunite într-o ''Țară a Bascilor'': Alava, Navarra,
Guipuzcoa și Vizcaya. Își finanțează activitatea prin inițierea unor răpiri în vederea
răscumpărării, prin furturi și estorcări.

ETA continuă să se manifeste pe plan politic și în prezent, recurgând la mijloace


violente, în scopul atingerii cerințelor sale. În 2006, au fost înregistrate 144 atacuri comise de
ETA în Spania și Franța, 15 dintre acestea fiind revendicate de organizație. Atacurile din
Spania au fost comise de Taldes Y, tineri simpatizanți ETA. În 2008, un număr de 211 atacuri
au fost raportate ca fiind comise de Taldes Y, ETA încurajându-și simpatizanții să se
angajeze în lupte de stradă împotriva oricui are opinii critice privitor la organizație.34

C) Orientul Mijlociu

Zona Orientului Mijlociu a devenit de departe cea mai tensionată de pe glob, pe


fondul formării statului Israel în 1948. ''Apariția statului israelian într-o zonă locuită în
majoritate de populația arabă va conduce la modificarea ireversibilă a geopoliticii întregului
Orient Mijlociu, și nu numai.''35

Pe lângă conflictul oarecum firesc ce a apărut între nou creatul stat israelian și statele
arabe vecine, zona este sediul unor tensiuni mai vechi și rămase nerezolvate între statele de
religie musulmană(precum conflictul Iran-Irak). Existența unor permanente neînțelegeri și

33
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 37
34
Raluca-Ioana Mocanu – ibidem, pag. 39-41
35
I. Dragoș - O istorie zbuciumată a poporului evreu, Ed. Niculescu, București, 1999, pag. 228

11
conflicte în Orientul Mijlociu a determinat guvernele statelor din zonă să adopte o politică de
sprijinire, de cele mai multe ori deschisă și consistentă, a terorismului palestinian,
considerând întemeiate revendicările acestora.

Terorismul palestinian se distinge de grupările terorismului de tip naționalist prin


faptul că atât IRA, cât și ETA sunt localizate pe teritoriul pe care-l atacă, în vreme ce
teroriștii palestinieni au taberele de antrenament în statele arabe care le oferă găzduire,
protecție, posibilități de antrenament, le furnizează eventual echipament și armament, iar
atacurile vizează cu precădere ținte din Israel și din Europa de Vest. În ceea ce privește
Organizația pentru Eliberarea Palestinei ea se bucura de o finanțare extrem de generoasă:
conform ''înțelegerii de la Bagdad'', fiecare stat arab trebuia să aloce 400 de milioane $ din
bugetul propriu pentru organizație.36

Cele mai importante grupări teroriste palestiniene sunt, cu titlu exemplificativ, Frontul
Popular de Eliberare a Palestinei, Organizația Abu Nidal și Frontul de Eliberare a
Palestinei.37

III.2. Terorismul religios


Terorismul religios presupune folosirea violenței pentru împlinirea unor scopuri
legitimate de către divinitate; adesea are ca ținte categorii foarte largi de dușmani și urmărește
să aducă schimbări majore. În doctrină s-a afirmat că ''cel mai important lucru observat în
terorismul internațional după terminarea Războiului Rece nu este reînnoirea terorismului
naționalist, ci creșterea terorismului motivat religios.''38

Reprezentanții terorismului religios provin din grupuri foarte largi, fie fac parte din
majoritatea religioasă(ex. Hamas, GIA ori al-Qaida), fie provin din culte mai mici(exemplul
cel mai semnificativ în acest caz fiind secta AUM).

Deși terorismul religios e adesea confundat cu terorismul islamic, nu toate grupările


teroriste religioase reunesc musulmani. Un exemplu în acest sens îl reprezintă grupările
radicale evreiești.

Cea mai răspândită formă a terorismului religios, terorismul islamic, s-a născut prin
interpretarea radicală a unor sura(versete) din Coran prin care liderii islamiști încearcă să își
legitimeze acțiunile de răspândire a islamului prin violență.39

Pentru a putea înțelege mai bine care este fondul pe care e construit fundamentalismul
islamic, trebuie prezentată o istorie scurtă a devenirii principalelor ramuri religioase ale
Islamului, ce au apărut după moartea lui Mohamed. În jurul anului 632, Mohamed moare, iar
acesta(numit Profetul) nu a desemnat nici un succesor. Astfel, în comunitatea musulmană au
fost exprimate păreri diferite pentru desemnarea celui căruia i s-ar fi cuvenit să îi urmeze.

36
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 42-43
37
Raluca-Ioana Mocanu – ibidem, pag. 46-47
38
Ch. C. Harmon – Terrorism Today, Ed. Frank Cass, London etc., pag. 27
39
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 49

12
Datorită predominanței elementului religios în viața socială a lumii arabe, se considera că
liderul spiritual devenea și liderul poporului arab, iar problema preluării conducerii s-a
transformat într-un conflict, conflict ce a dus la prima schismă religioasă. Unii din cei
implicați în desemnarea succesorului Profetului susțineau că, în mod tacit, Mohammed l-ar fi
arătat ca succesor al său pe Abu Bakr – tatăl soției sale preferate, iar alții susțineau că
succesiunea s-ar cuveni unui descendent al Profetului, Ali – văr și ginere al lui Mohammed,
soțul fiicei lui, Fatima, care i-a lăsat și singurii descendenți masculini. Susținătorii celor două
puncte de vedere diferite privind moștenirea religioasă lăsată de Profet s-au despărțit în două
curente religioase, sunniții(extrem de conservatori) și șiiții.

Grupările teroriste fundamentaliste luptă pentru Jihad, pentru înlăturarea ''ne-


musulmanilor'' și pentru înființarea unui stat pan-islamist. Jihadul înseamnă luptă, fiecare
musulman fiind implicat în micul Jihad, o luptă interioară prin care trebuie să își dovedească
credința, iubirea și loialitatea față de Allah.

Acest Mare Jihad a fost interpretat de grupările teroriste ca o luptă împotriva celor
care nu sunt de religie musulmană prin interpretarea unor sure din Coran, pentru a-și justifica
acțiunile violente și pentru a masca pretențiile politice.

Cele mai importante grupări teroriste islamice sunt Jihadul Islamic Palestinian, Al-
Jihad(Jihadul Islamic), Grupul Islamic Armat(GIA) și Hizballah(Partidul lui Dumnezeu),
Hamas(Mișcarea pentru rezistența islamică), AUM – Adevărul Suprem și Al-Qaida.
Al-Qaida nu este o organizație teroristă clasică, ci o grupare teroristă constituită la
sfârșitul anilor 1980 de către Ossama Bin Laden, pentru a strânge laolaltă arabii care au luptat
împreună în Afganistan împotriva Uniunii Sovietice. Scopul lor este de a forma un Califat
Pan-Islamic cu o suprafață întinsă și impunerea dreptului islamic(Shari'a). Probabil cel mai
cunoscut atentat pe care și-l revendică organizația este cel de la 11 septembrie 2001, când 19
teroriști sinucigași ai grupării au deturnat 4 jeturi comerciale sub pavilionul SUA. Două
dintre avioane au intrat în turnurile gemene de la World Trade Center din New York, unul a
fost direcționat pentru a se zdrobi de Pentagon, lângă Washington D.C., iar cel de-al IV-lea
s-a prăbușit pe un câmp din Pennsylvania. Se consideră ca aceste atentate au făcut peste 3000
de victime, persoane moarte ori dispărute.40 Ca urmare a acestui atac terorist SUA s-a
considerat în stare de război și, pentru a se apăra, a declanșat o acțiune militară comună cu
Marea Britanie, beneficiind de sprijinul solid al întregii comunități internaționale împotriva
Afganistanului, țară care, prin regimul ei taliban, a adăpostit și protejat membri ai
Organizației Al Qaida și pe liderul ei Ossama bin Laden. Operațiunea militară – desfășurată
sub numele de Anaconda – a avut ca rezultat distrugerea bazei organizației teroriste Al
Qaida.41

Creștinismul și islamismul sunt 2 religii ale lumii contemporane cu ambiții globale


prin numărul adepților și prin forța credinței pe care o transmit credincioșilor lor. Ambele
sunt religii ale toleranței și iubirii, Iisus și Mahomed fiind două pilde glorioase, ce s-au arătat
buni și generoși și cu adepții altor religii. Conflictul ce a degenerat în violență a pornit însă de

40
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 50-60
41
Dumitru Virgil Diaconu – op. cit., pag. 130

13
la niște premise false, constând în aceea că există adevăruri finale pe care fiecare le deține,
amândouă apreciind că dețin monopolul unui adevăr absolut, diferit de cel al religiei
potrivnice.

În cadrul acestei lupte pe tărâm religios se uită un adevăr fundamental și anume că


religia nu poate fi impusă prin forța armelor, ci numai prin forța convingerilor.42

III. 3. Terorismul sponsorizat de către state


Terorismul sponsorizat de către state este instrumentul de politică externă prin care
regimurile radicale poartă, în mod indirect, un război cu state ce au interese contrare.
Terorismul sponsorizat de către state este considerat de doctrina care îl analizează ca o formă
separată de terorism, a doua amenințare a terorismului internațional, după terorismul religios.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a declarat 7 state ca fiind state-sponsori ale


terorismului: Iranul, Irakul, Cuba, Sudanul, Libanul, Coreea de Nord, Siria, după ce
președintele Bush, la doar 2 zile după atentatele din 11 septembrie numise opt state-
sponsor(pe lista sa aflându-se în plus și Libia).43

Având la dispoziția lor resurse sporite, grupările teroriste sponsorizate de state sunt
adesea în stare să realizeze atacuri cu un efect mai devastator decât alte grupări teroriste,
inclusiv atacuri cu avioane și alte metode combatante.44

III. 4. Terorismul biologic


Terorismul biologic/bioterorismul e promovat de grupările teroriste care utilizează
arme biologice de distrugere în masă, folosite împotriva statelor care luptă împotriva lor.
Agenții biologici sunt, de fapt, organisme și toxine derivate din organsme vii, ce pot fi
utilizate de către teroriști împotriva civililor, a oamenilor necombatanți. În funcție de
substanța de bază care le compune, armele biologice se pot împărți în 3 categorii:

a) microorganismele, bacteriile și virușii patogeni;

b) substanțele obținute prin lucrări de laborator: toxine biologice, hormoni și neuropeptide;

c) substanțele prelucrate sintetic care declanșează procese biologice: gazele neuroparalizante,


respectiv virușii obținuți pe căi sintetice.

Teroriștii folosesc aceste arme biologice prin răspândirea agenților toxici în aer, în
apă, în culuturile agricole și în rândul animalelor. Încă din anii 1950, lumea a realizat acest
pericol și cât de nociv poate fi. Printre agenții patogeni folosiți de către teroriști se numără și
aceia care produc variola, antraxul, ciuma, bruceloza, febra Q, virusul Ebola și asociații săi,
toxina botulinică și armele chimice.

Câteva exemple de atacuri bioteroriste sunt prezentate sumar în tabelul de mai jos:
42
Dumitru Virgil Diaconu – op. cit., pag. 136-137
43
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 62
44
Raluca-Ioana Mocanu – ibidem, pag. 30

14
Data Grupul Incidentul
ianuarie-octombrie 2001 Al Qaida și alte grupări au folosit antraxul în SUA
aprilie 1990-martie 1995 Secta japoneză Aum premeditare repetată, fără
Shinrikyo succes, să folosească toxina
antraxului
1983-1988 Saddam Hussein Mii de iranieni uciși cu
armament biologic
Mijlocul anilor 1980 Gruparea secesionistă tamilă Amenințare cu răspândirea
din Sri Lanka unor agenți patogeni pentru a
infecta oameni și culturi
agricole
August-septembrie 1994 Rajneeshee A contaminat hrana(salate) și
a infectat 751 de oameni

S-a apreciat că gruparea teroristă Al Qaida deține arme biologice în cantități uriașe. Se
știe că din 2001, Sadam Hussein a finanțat o echipă numeroasă de fizicieni și chimiști pentru
producerea de otrăvuri letale și perfecționarea mijloacelor de utilizare a acestora. Una dintre
cele mai toxice substanțe este antraxul, rata mortalității la persoanele infectate fiind ridicată.
De regulă, în cazul persoanelor infectate cu antrax, medicii nu-și dau seama imediat despre ce
boală e vorba, asociind-o cu gripa virală. Pacienții prezintă o indispoziție și oboseală similare
celor provocate de gripă și sunt diagnosticați cu tulburări respiratorii ușoare, însă multe
persoane mor înainte de a fi depistate cu acest virus – bolnavii de antrax intră în comă.

Se poate conchide că terorismul biologic poate fi rezultatul acțiunii unei grupări


teroriste(Al Qaida), unei grupări religioase(Aum Shinrikyo), unei persoane(Saddam Hussein)
sau unui stat(Iran, Libia, Siria, Coreea de Nord, Taiwan, Egipt, Cuba, Bulgaria, Rusia, China
și India).45

III.5. Cyber-terorismul
Acest tip de terorism a fost descris ca reprezentând amenințarea viitoare în materie de
terorism, prin folosirea computerelor pentru săvârșirea de infracțiuni. Uneori, cyber-
terorismul e privat superficial deoarece nu este un mijloc de atac distructiv și nu produce
daune, distrugeri grave ori decese imediate.46

Terorismul cibernetic este în stare să amenințe milioane de oameni, din cauza


vulnerabilității computerelor militare în fața hackerilor, motiv pentru care se apreciază că
această formă de terorism este mai periculoasă decât terorismul biologic ori cel chimic.47

Pe lângă acest aspect, trebuie precizat că până în 1990, doar câteva mii de oameni
aveau pregătirea necesară pentru a putea lansa atacuri cibernetice, însă în 1999, cifra celor cu
pregătire avansată în domeniu ajunsese la 17 milioane. Pericolul apare în raport cu numărul

45
Cristian Delcea – op. cit., pag. 33-35
46
S.M. Aubrey – op. cit., pag. 67
47
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 68 apud P. Griset, S. Mahan – Terrorism in Perspective, Ed. Sage
Publication, Thousand Oaks, London, New Delhi, 2003, pag. 158

15
tot mai mare al persoanelor ce au cunoștințe de tehnologie, dar și datorită faptului că ''ar fi
naiv să credem că toți aceștia sunt stabili din punct de vedere mental.'' Într-un raport pentru
1996, directorul CIA – John Deutch, aprecia că ''un Pearl Harbor electronic este oricând
posibil, deoarece hackerii și-au oferit serviciile Iranului, Irakului și Libiei în scopul de a
sparge computere americane, pentru a obține informații și a sabota misiunile acestora.''48

În ceea ce privește cyber-terorismul, trebuie spus că există mai multe mijloace care
pot fi transformate în arme: viruși programați să distrugă software-ul calculatoarelor în care
pătrund; ''bombe logice'' setate să se auto-detoneze la o dată fixată pentru a distruge
informațiile calculatoarelor unde au fost introduse; folosirea frecvenței radio înalte care
incapacitează țintele electronice prin semnale radio puternice. De asemenea, poate fi afectată
piața financiară prin distrugerea înregistrărilor existente și înlocuirea lor cu informații
eronate. În scenarii și mai sumbre, ar putea fi afectate transformatoarele electrice, controlul
traficului aerian. Dacă s-ar acționa prin crearea unor interferențe cu sistemele de pilotaj ale
avioanelor, acestea ae putea cădea, la fel traiectoria sateliților ar putea fi schimbată.49

Câteva exemple în care terorismul cibernetic a fost folosit sunt:

- în cadrul Războiului din Golf, când s-a pătruns în computerul Pentagonului și au fost citite
informații secrete în legătură cu rachetele Patriot;

- în 1997 s-a pătruns în rețeaua de computere a Pentagonului și au fost citite mai multe dosare
ce conțineau informații clasificate;50

Pericolul cyber-terorismului provine și din aceea că pot fi trimiși viruși în


calculatoarele ce deservesc rețelele unor instituții militare.51

Se poate afirma că spațiul cibernetic poate fi folosit și ca instrument indirect de


susținere a terorismului, deoarece ''permite obținerea unor cantități mari de bani, orientați
spre finanțarea terorismului.''52

Cum a afirmat jurnalistul și analistul militar american James F. Dunnigan în cartea sa,
cyber-terorismul oferă oportunitatea de a duce un război anonim împotriva altei țări.

Un exemplu în acest sens este cazul Chinei și al virusului Code Red, apărut în 2001 –
se crede că acesta provine din China, însă China neagă orice amestec în apariția lui. În
această țară, virusul a cauzat mai puține daune deoarece sistemul de operare cel mai des
folosit este Linux, iar virusul ataca numai calculatoare ce utilizau software Microsoft. China
are mii de programatori talentați, internetul este în plină dezvoltare și chiar a recunoscut că
pregătește unități militare pentru dezvoltarea și utilizarea armelor cibernetice. Astfel, se

48
Raluca-Ioana Mocanu – op. cit., pag. 68
49
W. Laquer – The New Terrorism, Ed. Oxford University Press, New York, 1999, pag. 76
50
J.R. Thackrah – Dictionary of Terrorism, Ed. Routledge London & New York, 2004, pag. 61
51
De exemplu, în 1992 a fost cunoscut virusul Michelangelo – acesta a pătruns în aproape 10 000 de
calculatoare, afectând sistemul de deschidere a acestora.
52
W. Laquer – op. cit., pag. 78

16
consideră că dacă vor mai exista tensiuni între SUA și China, e posibil ca americanii să fie
victimele unor atacuri cibernetice periculoase și greu de depistat.53

III.6. Ad-terorismul
Ad-terorismul este reclama ori publicitatea terorismului, o formă de comunicare,
făcută prin intermediul mass-mediei, de către teroriști, cu intenția de a convinge și de a crea
frică. Este o armă eficientă de manipulare și intimidare folosită de liderii grupărilor teroriste,
realizată prin adresarea unui mesaj de teroare atât către oameni nevinovați cât și față de
guvernele statelor din NATO și UE care sunt împotriva lor.

Ad-terorismul presupune inducerea unui sentiment de teroare statelor care nu


împărtășesc ideologia și scopurile criminale ale teroriștilor.

Teroriștii fac uz de cele 4 funcții mediatice și anume:

a) Funcția informativă. Aceasta privește informarea publicului cu știri sau informații


precum amenințarea, înștiințarea despre o nouă tentativă criminală, luarea de ostatici,
asasinarea, deturnarea unor avioane sau atentate sinucigașe.

b) Funcția interpretativă. Aceasta privește judecata de valoare la care sunt supuse


evenimentele sau faptele publice.

c) Funcția expresivă. Mass-media este privită ca un forum în care teroriștii sau diversele
grupări teroriste își pot face cunoscute opiniile lor criminale și pot câștiga o identitate politică
și religioasă.

d) Funcția critică. Se referă la o categorie eterogenă de activități mediatice. În primul rând,


este vorba de rolul tradițional de ''câine de pază'' pe care mass-media îl joacă, în numele
publicului, față de teroriști. În al doilea rând, e vorba de investigarea și punerea în lumină a
situațiilor sau aspectelor antisociale din viața teroriștilor. În al treilea rând, funcția critică se
referă la confruntarea curentelor divergente de gândire care se manifestă în sfera terorismului.

Când turnurile World Trade Center din New York au fost filmate în timp ce se
prăbușeau, America și statele aliate lor au suferit traume clinice și alte forme de anxietate și
frustrare, potrivit surselor American Psychological Association, în urma mediatizării de către
televiziunile și cotidianele care transmiteau în direct atentatul sinucigaș din 11 septembrie
2001.

Experții spun că natura terorismului s-ar putea să se schimbe și că teroriștii doresc ca


mulți oameni să privească faptele lor și mulți să moară. Timothy McVeigh, care a fost
condamnat pentru detonarea unei bombe în Oklahoma(1995) – atentat în urma căruia au
murit 168 de persoane – a motivat alegerea clădirii pentru a avea destul spațiu în jur, pentru a
permite jurnaliștilor realizarea celor mai bune fotografii și imagini TV.

53
James F. Dunnigan – Noua amenințare mondială, Cyber-terorismul, Ed. Curtea Veche, București, 2010, pag.
30

17
Fiecare tip de ad-terorism este sintetizat în tabelul de mai jos, în funcție de grupul
țintă și sursa de mediatizare:

Tipul de terorism Grupul țintă Sursa de mediatizare


Intimidare și amenințare Statele care se împotrivesc Mass-media
Haos, șoc și teroare Populația necombatantă și Mass-media
grupuri asemănătoare
Negociere Statele care nu recunosc Mass-media, scrisori, telefon,
statutul formelor teroriste fax și internet
Propagandă religioasă Grupul care se împotrivește Mass-media și lideri religioși
Propagandă politică Statele care se împotrivesc Mass-media
expansiunilor teritoriale și
politice
Anunțul victorios Statele și grupurile care au Mass-media, scrisori, telefon,
suferit atentate sinucigașe, fax și internet
deturnări de avioane,
asasinate etc.

Aceste forme și tipuri de ad-terorism sunt transmise zilnic de televiziunile americane


și israeliene, dar și de televiziunile din toată lumea, fiind un instrument des utilizat de teroriști
pentru atingerea scopurilor criminale.54

54
Cristian Delcea – op. cit., pag. 35-41

18
Bibliografie

(lista lucrărilor în ordinea precizată în referat)

• Ioan V. Maxim – Terorismul. Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică,


București, 1989
• Cristian Jura – Terorismul internațional, Ed. All Beck, București, 2004
• National Commission on Terrorism, Countering the changing threat of International
terrorism(Pursuant to Public Law 277, 105th Congress)

• Raluca-Ioana Mocanu – Fenomenul terorist. Analiza legislației anti-teroriste române.


Studiu comparativ, Ed. Universul Juridic, București, 2013

• R.D.Howard, R.L. Sawyer – Terrorism and Counter Terrorism. Understanding the


Security Environment: Readings and Interpretations, Ed. McGraw Hill, Guilford,
Connecticut, 2003

• Gh. Arădăvoaice, D. Iliescu, D. Niță – Terorism. Antiterorism. Contraterorism, Ed.


Antet, Oradea, 1997

• Ch. Kegley jr. – International Terrorism. Characteristics, Causes, Controls –


University of South Carolina, 1990

• V. Crețu – Drept internațional penal, Ed. Societății ''Tempus'', București, 1996

• Monica Maria Pivniceru – Răspunderea penală în dreptul internațional, Ed. Polirom,


Iași

• Dumitru Virgil Diaconu – Terorismul. Repere juridice și istorice, Ed. All Beck,
București, 2004

• Georges Levasseur – Les aspectes répresifs du terrorisme international, Pedone, Paris,


1977

• M. Ferchedău-Muntean și alții – Terorismul. Istoric, forme, combatere. Culegere de


studii, Ed. Omega, 2001

• Cristian Delcea – Psihologia terorismului – Studiu psihologic asupra teroriștilor, Ed.


Albastră, Cluj-Napoca, 2004
• S. Aubrey – The new dimension of International Terrorism, Strategie und
Konfliktuforshung, Zurich, 2004
• Dragoș - O istorie zbuciumată a poporului evreu, Ed. Niculescu, București, 1999
• Ch. C. Harmon – Terrorism Today, Ed. Frank Cass, London etc

19
• P. Griset, S. Mahan – Terrorism in Perspective, Ed. Sage Publication, Thousand Oaks,
London, New Delhi, 2003

• W. Laquer – The New Terrorism, Ed. Oxford University Press, New York, 1999

• J.R. Thackrah – Dictionary of Terrorism, Ed. Routledge London & New York, 2004
• James F. Dunnigan – Noua amenințare mondială, Cyber-terorismul, Ed. Curtea
Veche, București, 2010

20