Condițiile de valabilitate ale actelor administrative

Ciulică Daiana-Ștefania

Rezumat:

Actul administrativ-principala formă concretă de realizare a activității administrației publice care

constă într-o manifestare unilaterală de voință a organelor administrației publice făcută în scopul de
a da naștere,modifică sau stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică.

Actul administrativ, categorie juridica a deciziei administrative, urmează să îndeplinească o serie

de condiții pentru a fi valabil. Condițiile reprezintă acel ansamblu de trăsături care trebuie să asigure
producerea integrală a efectelor urmărite prin adoptarea actului.

Cuvinte-cheie: -condiții de valabilitate

-actul administrativ

-lege

-organ

Introducere:

Condițiile de valabilitate ale actelor administrative sunt :

1.să fie emis de organul competent și în limitele comptenței sale;

2.să fie emis în forma și cu procedura prevăzută de lege;

3.să fie conform cu conținutul legii;

4.să fie conform cu scopul legii;

Conținutul propriu zis al lucrării:

1.Emiterea actului de către organul competent și în limitele competenței sale

Actul administrativ trebuie să fie emis cu respectarea atât a competenței materiale, cât și a
competenței teritoriale a organului emitent. Reamintim că noțiunea de „competență
materială" reprezintă ansamblul atribuțiilor unei autorități publice, iar „competența
teritorială" semnifică întinderea în spațiu a exercitării atribuțiilor de către o autoritate
publică.
 În procesul de verificare a îndeplinirii acestei condiții de valabilitate a unui act
administrativ trebuie ținut seama de următoarele trăsături ale competenței autorităților
publice:

a) Astfel, competența are caracter legal, fiecare organ administrativ având o competență
determinată expres de lege ori de actul de înființare, organizare și funcționare, emis potrivit
legii. Regulile în materie de competență sunt de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că un
organ administrativ nu poate emite acte ,,ultra vires", adică în afara limitelor competenței
sale.

b)De regulă,competența autorităților publice are caracter exclusiv în sensul că una și

aceeași atribuție nu poate aparține decât unei singure autorități publice.

De la această regulă există anumite excepții, și anume: competența partajată și competența

delegată. Astfel, art. 110 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 1 prevede că ,,autoritatile
administrației publice locale exercita competențe exclusive, competene partajate și
competente delegate, potrivit legi".

Prin noțiunea de competență partajată se înțelege ,,atribuțiile exercitate potrivit legi de

autorități ale administrației publice locale, împreuna cu alte autorități ale administrației
publice, stabilite în mod expres și limitativ, cu stabilirea resurselor financiare și a limitelor
dreptului de decizie pentru fiecare autoritate publică în parte" (art. 5 lit. t C.admin.).

De asemenea, noțiunea de ,,competență delegată" este definită de Codul admi nistrativ ca

reprezentând ,,atribuțiile stabilite prin lege și transferate, împreunaă cu resursele financiare
corespunzătoare, autorităților administrației publice locale de către autoritățile
administrației publice centrale pentru a le exercita în numele și în limitele stabilite de către
acestea din urmă"(art. 5 lit. s)

c)Competența are caracter obligatoriu, în sensul că atribuțiile conferite de lege organelor

administrative constituie nu numai drepturi, ci și obligații ale acestora. Cu alte cuvinte,
exercitarea atribuțiilor de către autoritățile administrative nu este facultativă, ci constituie o
obligație a acestora.

Administrația publică dispune însă de un drept de apreciere privind modul, mijloacele şi

momentul îndeplinirii acestor atribuții pentru ca actele adoptate să fie oportune. Dreptul de
apreciere al administratiei publice este insă un drept limitat, intrucât nu poate contraveni
scopului legii . În caz contrar, dreptul de apreciere se transformă în abuz de drept (exces de
putere) din partea administrației publice.

De la regula caracterului obligatoriu al competenței autorităților publice există și unele

situații de excepție în care aceasta poate fi exercitată prin intermediul altor autorități publice
sau persoane, și anume: delegarea de atribuții, repartizarea de atribuții sau înlocuirea unor
funcționari de decizie.

B.Forma și procedura elaborării actului adminstrativ de autoritate

1
O.U.G. nr.57/2019 privin Codul administrativ(M.Of. nr. 555 din 5 iulie 2019)
În ce privește forma actelor administrative de autoritate, în doctrină se recunoaște, în
unanimitate, că actele administrative normative trebuie să îmbrace forma scrisă, atât ca o
garanție a respectării legalității, cât și ca o condiție necesară publicării acestor acte. Forma
scrisă a actelor normative este cerută și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată 2 care prevede, în art. 8 alin. (1),
că ,,proiectele de legi, propunerile legislative și celelalte proiecte de acte normative se
redactează în forma prescriptivă proprie normelor juridice".

Pe lângă forma scrisă, procedura elaborării actelor administrative de autoritate implică,

cel mai adesea, și îndeplinirea altor formalități procedurale.

Formalitățile procedurale3 prevăzute de lege pentru emiterea (adoptarea) valabilă a

actelor administrative de autoritate pot fi clasificate în următoarele trei categorii:

- formalități procedurale anterioare emiterii actului administrativ;

- formalități procedurale concomitente emiterii actului administrativ;

-formalități procedurale posterioare emiterii actului administrativ.

a) Formalitățile procedurale anterioare sunt activități care nu produc, prin ele însele,
efecte juridice, dar au un rol important în procesul decizional, pregătind elaborarea actelor
administrative. De aceea, le mai întâlnim în jurisprudență și sub denumirea de acte
pregătitoare sau premergătoare actelor administrative.

Cele mai importante formalități procedurale anterioare sunt: avizele, acordurile,

propunerile, referatele şi sesizările.

Avizele sunt opinii pe care un organ administrativ le solicită altui organ administrativ, unui
compartiment sau unui specialist în vederea luării unei decizii în cunoștință de cauză. Avizele
pot fi de legalitate, de oportunitate.

Avizele pot fi grupate în trei categorii:

-avizele facultative sunt acelea pe care organul competent să emită un act administrativ este
liber să le ceară,iar dacă le-a cerut nu este obligat să se conformeze opiniiloe conținute în
acestea.

-avizele consultative sunt acelea pe care organul administrativ care intenționează să emită
un act de autoritate este obligat să le ceară,dar nu este obligat să se conformeze acestora.

-avizele conforme sunt acelea pe care un organ administrativ, care dorește să emită un act de
autoritate,are obligația să le ceară și să se conformeze conținutului acestora.

Acordul reprezintă consimțământul unei autorități(insituții) publice ori al unei persoane

fizice sau juridice pentru emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică.

2
M.Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.
3
b)Formalități procedurale concomitente adoptării(emiterii) actului administrativ sunt :
cvorumul, majoritatea necesară pentru adoptarea actului,motivarea și
semnarea(contrasemnarea acestuia).

Cvorumul reprezintă numărul de membri din totatul membrilor organului colegial care
trebuie să fie prezenți pentru ca ședințele de lucru ale acestuia să fie valabile.

Majoritatea necesară reprezintă numărul de voturi necesar pentru ca hotărârea adoptată

să fie valabilă.Majoritatea necesară pentru adoptarea unei hotărâri poate fi :
simplă,absolută și calificată.

Motivarea actelor administrative beneficiază de o reglementare expresă în dreptul nostru

numai în cazul actelor administrative normative și reprezintă o condiție obligatorie pentru
valabilitatea acestor acte.

Semnarea și contrasemnarea actelor administrative sunt condiții procedurale prevăzute

chiar în Constituția Romîniei care dispune că hotărîrile și ordonanțele Guvernului se
semnează de prim-ministru și se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor ăn
executare(art. 108 alin. 4 din Consituție).

c) Formalități procedurale posterioare emiterii actului administrativ sunt :

comunicarea,publicare,aprobarea,confirmarea și validarea.

Comunicarea este operațiunea prin care organul administrativ emitent aduce la cunoştință
celui interesat un act administrativ care se face, de regulă, prin poștă sau prin predarea
directă a acestuia, sub semnătură, ori, în mod excepțional, prin afişare la domiciliul
destinatarului actului, precum și prin alte mijloace, inclusiv electronice (fax sau chiar
afişarea pe pagina de internet a autorității publice emitente în cazul în care, din motive
obiective, comunicarea nu se poate face direct persoanei în cauză4).

Publicarea este operațiunea materială prin care un act administrativ este adus la
cunoștința cetățenilor fie prin imprimare, fie prin afişare într-un loc public sau prin alte
mijloace de difuzare scrisă.

Aprobarea reprezintă o manifestare de voință a unui organ superior prin care acesta este
de acord cu un act emis deja de un organ inferior, act care, fără această manifestare de
voință posterioară lui, nu ar produce efecte juridice valabile.

Validarea este o formalitate procedurală prin care se autorizează punerea ăn executare a

unui act administrativ.

C. Conformitatea actului administtrativ cu conținutul legii

4
In acest context reamintim că însăsi Curtea Constitutională a arătat că autoritațile publice nu pot abuza de
această modalitate de comunicare prin publicitate a actelor administrative care poate fi folosită doar în
subsidiar când, din anumite motive obiective, nu se poate face comunicarea directă, cum ar fi, de exemplu, în
cazul necunoaşterii domiciliului persoanei in cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667/2009 (M.Of. nr.
437 din 26 iunie 2009)].
 Această condiție de valabilitate a actului administrativ de autoritate presupune
conformitatea conținutului său cu ipoteza,dispozișia și sancțiunea normelor juridice. În acest
sens, art. 77 din Legea nr. 24/2000, republicată , prevede că ,,oridnele cu caracter
normativ,instrcțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte
organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autoritaților administrative
autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor
Guvermului". Aceeaşi lege prevede, în art. 80, că „actele normative ale autorităților
administrației publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de
interes local, în limitele stabilite prin Constituție și prin lege și numai in domeniile în care
acestea au atribuții legale".

Aşa cum rezultă din aceste dispoziții legale, conformitatea actelor administrative cu
conținutul legii se analizează prin raportarea acestora la normele juridice superioare. Astfel,
pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie să fie conform Constituției și celorlalte legi,
actelor administrative normative cu forța juridică superioară actului ce urmează să fie emis,
reglementarilor comunitare și tratatelor internaționale la care România este parte. În
consecință un act administrativ cu caracter normativ nu mai poate produce efecte juridice
după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emis, întrucât reglementarea administrativă nu
mai are nicio rațiune de a exista, atât timp cât însăși legea în executarea căreia a fost
adoptată și-a încetat aplicarea. Cu alte cuvinte, adagiul ,,ubi cessat ratio legis, cessat lex"
este pe deplin valabil în cazul actelor administrative normative.

D. Conformitatea actului administrativ cu scopul legii sau cu interesul public urmărit de

lege

În doctrină s-a arătat că scopul legii este interesul public și reprezintă un element ce ține
de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce țin de oportunitate.
Oportunitatea unui act administrativ semnifică adecvarea lui cerințelor interesului public
într-un anumit context (social, economic, politic).

Oportunitatea actelor administrative este „barometrul" exercitării dreptului de apreciere

(denumit și putere discreționară) al autorităților administrației publice. Acest drept
reprezintă, la rândul lui, o anumită libertate de care se bucură administrația publică în
activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se
asigurarea concordanței între normele juridice și necesitățile în continuă transformare ale
societății5.

Emiterea actelor administrative ca urmare a executării dreptului de apreciere al

emitentului lor cu nesocotirea acestor criterii, atrage nulitatea actelor în cauză.

Doctrina a selectat, din practică, anumite cazuri de deturnare de putere in care autoritățile
publice au urmarit, prin actele lor, scopuri străine interesului general ca de exemplu:
satisfacerea unor ambiții personale, a unor pasiuni politice sau ideologice, ori apărarea unor
5
Dreptul de apreciere al administrației în alegerea soluției cazului concret apare atunci când ipoteza normei
juridice lipsește sau este incompletă, fie când ipoteza sau dispoziția ei cuprind noțiuni foarte elastice, ca, de
exemplu : bunele moravuri,motive teminice,ordinea și liniștea publică(T. Drăganu,Introducere în teoria și
practica statului de drept, p. 189-197)
interese private, fără nicio legătură cu interesul general. În astfel de cazuri, actele
administrative de autoritate vor fi anulate pentru neconformi- tatea lor cu scopul legii, adică
cu interesul general.

În concluzie, excesul sau deturnarea de putere reprezintă un viciu de legalitate al actului

administrativ prin care administrația publica a urmârit un scop diferit de cel prevăzut de
lege, deturnând, astfel, de la finalitatea legala, puterea ce i-a fost încredințata.

De altfel, scopul ilicit al actului administrativ reprezintă corespondentul cauzei ilicite sau
imorale a actului juridic civil, care atrage nulitatea acestuia.

Concluzii:

Pentru ca un act administrativ de autoritate să fie valabil el trebuie să întrunească

conditiile de valabilitate și anume : să fie emis de organul competent și în limitele comtenței
sale, să fie emis în forma și cu procedura prevăzută de lege,să fie conform cu conținutul legii
și să fie conform cu scopul legii.

Bibliografie: Anton Trăilescu,Drept administrativ-Partea specială,Ediția 2, Editura

C.H.Beck,București 2020.

Suport de curs –drept administrativ, Octavia Maria Cilibiu