Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea Drept

Referat
Tema: “Regimurile politice totalitare”

A efectuat: studentul gr.2

A verificat:ms.,l/u
 Chișinau 2016
REGIMURILE POLITICE TOTALITARE

Trăsăturile regimului politic totalitar constitue: supracentralizarea puterii

şi instaurarea conducerii totalitare a unui lider sau cerc limitat de indivizi;
crearea mecanismului structurii puterii în bază unipartidistă, cu o subordonare
ierarhică strictă şi disciplină severă; subordonarea tuturor instituţiilor politice şi
structurilor puterii partidului aflat la guvernare şi liderului lui; reglarea totalitară
a întregii vieţi economice într-un centru unic, lichidarea tuturor formelor de
pluralism, opoziţie şi autonomiei în sistemul puterii politice, implicarea în viaţa
privată a cetăţenilor; impunerea societăţii unei ideologii oficiale, suprimarea
manifestărilor eterodoxe şi critica guvernării, controlul totalitar politico-
partiinic şi cenzura strictă a mass-mediei; demagogia social-politică; tendinţa
spre ducerea în eroare a populaţiei prin convingerea în unitatea regimului şi a
societăţii, a elitei guvernatoare şi maselor, partidului şi poporului. Sistemul
politic totalitar al societăţii nu poate exista fără dominarea culturii politice
totalitare1.
Viața politică reprezină un pilon important și necesar al universului uman,
deși nu toți acceptă concepția filosofilor greci potrivit căreia ”viața
esențialmente umana este viața politică,” modul în care este exercitată
autoritatea și modul în care un om dobîndește o poziție înaltă în societate
contribuie din plin la șlefuirea și formarea relațiilor între indivizi. Nu vreau să
afirm faptul că fiecare dintre noi trebuie să fie interesat de lupta dintre partide,
sau de viața parlamentară mai mult decît de familie sau de biserici, probabil că
dacă toți oamenii și-ar scalda mintea și sufletul în ”sufrageria politicii” și-ar uita
valorile umane și ar tinde către degradare, dar trebuie să ținem cont de sistemul
politic și să ne cunoaștem foarte bine drepturile. Nu trebuie să uitam de
suferințele și crimele din perioada comunistă (1945-1965,1965-1989), aceste
dureroase amintiri ne ajută să distingem privilegiile democratice din zilele

1
Pîrţac G., Oleinic L. Politologia. - Chişinău, 2010.

2
noastre, pe care trebuie să le valorificam și să le intensificăm prin puterea
politică pe care o are fiecare dintre noi.

Studiul totalitarismelor secolului XX își are locul în analiza situației

politice contemporane, ”unul din cele doua totalitarisme”, cel” brun”,fascismele
și nazismul a capitulat fără condiții acum mai bine de jumătate de secol, și nu s-
a mai înregistrat o revenire semnificativă.” Comunismul nu a capitulat
necondiționat, dar din 1989 s-a declarat inexistent sugerand prin gura lui
Gorbaciov ca de fapt nu a existat niciodată cu adevarat și că era doar o invenție
a anticomuniștilor și a celorlalți ”dușmani ai epocii”.

Regimul comunist a aparut pentru a se evapora, în timp ce democrația

liberală a rămas și sper că va rămîne singurul regim imaginabil. Studiul
totalitarismelor ține de disciplina istorică, studiu ce ne ajută să întelegem
prezentul și să-l îmbunătațim în fiecare zi a vieții noastre prin puterea civica,
politică și socială. Nazismul apare sub forma unei voințe a distrugerii, mai întai
distrugerea evreilor și a popoarelor și a categoriilor socotite inferioare: slavi,
țigani, handicapați, apoi fără indoială, a celorlalte popoare ,iar în cele din urmă
a poporului german. Comunismul a dispărut din Europa ,iar “mișcarea
comunistă internațională”ale cărei cap,inima și arsenal se aflau în Uniunea
Sovietică,a dipărut și ea. Mai există însa regimuri comuniste în Asia,dintre care
unul e de-a dreptul înspăimîntător,cel din Coreea de Nord ,iar China de cațiva
ani cunoaște o dezvoltare “capitalistă “ impresionantă în provinciile sale
maritime ,dar care rămîne guvernată de un partid communist ce-și apără cu
ferocitate monopolul puterii.2

Uniunea Sovietică divizată în cincisprezece state succesoare,aproape toate

aceste state sunt guvernate ,adesea foarte puțin democratic de foștii responsabili
ai partidului communist sau KGB. Deși aceste țari numai pretind să
”construiască” utopia comunistă, ele rămîn în buna măsură guvernate de vechea
elită comunistă, sau nomenklatura. Așa au stat lucrurile pînă la sfîrșitul anului
2
Moşneaga V., Sacovici V. Politologie

3
2000 în Serbia, adică în Europa însași. Spre deosebire de Nazism ,foarte
concentrat în timp și chiar în spațiu, comunismul a ocupat aproape tot secolul
XX și s-a raspîndit în toate colțurile lumii. Nazismul se opunea oricărei evoluții
moderne, democrației și egalitații, în timp ce comunismul dorea împlinirea însă-
și a modernității, și al progresului în toate aspectele sale. Regimul comunist a
desfașurat în anumite perioade măsuri violente de o amploare nemaivazută, și a
comis crime de masă comparabile doar cu cele ale nazismului.

În Republica Moldova regimul comunist a fost unul totalitar, fiind

constituit după modelul sovietic, regimul comunist a recurs la o vastă
represiune urmărind să intimideze populația și să distrugă inamicii. Formarea
unui mod de gîndire de tip comunist, cu ajutorul propagandei și terorii, a
reprezentat unul dintre obiectivele cele mai importante ale acestui regim. Statul
communist s-a sprijinit în primul rînd pe Securitate, înființată în 1948, care era
o poliție politică, o instituție a statului care acționa mai mult în secret și avea
menirea de a reprima inamicii politici ai regimului. Securitatea a folosit metode
crunte: urmărirea, arestarea și persecutarea pînă la uciderea în închisoare a
deținuților politici (închiși doar pentru că aveau alte opinii și idei decît Partidul
Comunist; deportarea țăranilor care se împotriveau colectivizării, ceea ce
însemna mutarea forțată a acestora din satele pe care le locuiau, în regiuni pustii
și saracie; înființarea de lagare de muncă forțată, unde erau inchiși și obligați să
muncească în condiții de exterminare adversarii regimului. Comunismul a
așezat astfel în locul libertății constrangerea cea mai meticuloasă, mai absurda
și mai umilitoare.3

Regimul comunist și cel nazist au sfîrșit prin a semăna atît de mult în

anumite privințe și în anumite perioade, încît observatorii au trebuit să
elaboreze tocmai noțiunea de totalitarism ,ca gen ale cărui specii erau
comunismul și nazismul.

Relația dintre totalitarismul communist și democrație.

3
Sandu I., Colaţchi A. Politologia.

4
 Potrivit expresiei lui Rousseau “totul ține de politică”, în ochii filosofilor
greci instrumentul principal pentru analizarea vieții politice este noțiunea de
regim, iar adevaratele diferențe politice sunt diferențele de regim politic, în
funcție de regimul în care traim, oligarhic sau democratic. Regimul politic
cuprinde consecințe asupra multor aspecte ale vieții, acesta coordonează viața
socială și o influențează pe cea intimă și personală a fiecărui om.

Odată cu dezvoltarea marilor state apoi a societății civile moderne

problema regimului politic pare să-si piardă din importanța, din doua motive
principale. Mai întîi, fiindcă, structura marilor state definindu-se prin distincția
dintre stat și administrație, pe de o parte, și societatea civilă, pe de altă parte
pluritatea complexă a regimurilor analizate de greci este înlocuita de opoziția
simplă dintre statele cu guvernare reprezentativă și statele cu guvernare
nereprezentativă. Transformarile sociale, emanciparea societății față de
poruncile politice și religioase, tind să devalorizeze politicul și să-i reducă
importanța.

Această detașare spectaculoasă față de politică are și efecte negative,

deoarece omul bucurîndu-se de emancipare lui din multe punctele de vedere,
uită să-și apere interesele ca cetățean și să-și cunoască drepturile lăsînd totul pe
seama conducerii politice.

“Politizarea vieții”, așa cum bolșevismul, fascismul, confereau din nou

politicului întreaga sa importanță decît avusese vreodată ”politizau” viața ca
niciodată în trecut. Pe scurt, fenomenul regimului revenea în prim plan, în
același timp aceste regimuri păreau imposibil de definit riguros: nu-și găseau
locul în clasificările disponibile. Din acest motiv au fost numite regimuri
totalitare, noua realitate necesită un nou termen care s-o desemneze, termenul
fusese de altfel folosit mai întîi de fascistii însiși, pentru a indica ambiția
regeneratoare a statului fascist, care dorea să fie ”forma și norma interioară,
disciplina oricarei persoane”

5
 Allain Besancon înfrunta într-un text dificultatea într-o maniera extreme de
directă un text intitulat tocmai ”De la difficulte de definir le regime sovietique”
Acest text începe cu fraza urmatoare” Regimul sovietic se sustrage abil
clasificărilor lui Aristotel și Montesquieu”. Clasificarea lui Aristotel distinge
trei tipuri de regim bun: monarhia, aristrocratia, republica, sunt bune pentru că
,în aceste regimuri cei care guverneaza: unul singur, cativa, cei multi,
guverneaza în interesul comun; el distinge pe de alta parte trei “deviații” de la
aceste regimuri bune: tirania, oligarhia și democrația, deviații rele, pentru ca în
aceste regimuri cei care guverneaza: unul singur, cațiva, cei mulți, guverneaza
în interes propriu”

Besancon arată că această clasificare nu este utilă pentru a defini regimul

sovietic, deoarece el se confundă cu cele trei regimuri bune, iar dacă observăm
faptele, el se confunda cu cele trei regimuri rele. “Potrivit doctrinei, regimul
seamănă cu o monarhie, în care secretarul general urmarește interesul
poporului; în realitate, el seamănă cu o tiranie (secretarul general se preocupă
îndeosebi cu puterea sa)”

Tot Besancon scrie despre communism ”Originalitatea absolută a acestui

regim în raport cu toate regimurile cunoscute, punctul în care numai poate fi
imaginat dinainte nici inteles atîta vreme cît nu a fost trăit, ține de poziția de
ideologie. Ea reprezintă principiul și scopul regimului și totalitarismul i se
subordonează ca un mijloc. În loc de totalitarism s-ar potrivi mai bine cuvantul
“ideocrație”. Sa spunem simplu regim ideologic.”4

Una din cele mai absurde și criminale acțiuni ale regimului derivau direct
din ideologie, de exemplu colectivizarea pămîntului de către Stalin. O asemenea
masură era contrară oricarei prudențe economice, politice și chiar militare.
”Stalin crede că omul nou, o societate incomparabil mai prosperă și cu
desăvîrșire corectă vor rezulta din colectivizare” Stalin credea astfel deoarece
era sigur de adevărul absolut al maxim-lenismului, el credea într-o ideologie
4
Casiadi O., Pîrţac G., Porcescu T. Ştiinţa politică

6
care i-a dictat respectivele acțiuni și crime, într-o ideologie care i-a condus pe
toți conducătorii regimului comunist, fascist și nazist să îndeplinească acțiuni
absurde și să comită crime enorme, o ideologie care i-a condus spre absurditate.

Tirania este un fenomen la fel de vechi ca politica, ea aparține condiției

politice a omului. Pentru a înțelege fenomenul comunist ar trebui deci să
înțelegem modul în care fenomenul nou se articulează pe cel vechi “Leo Strauss
afirma: ”Tirania contemporană, și este ceea ce o distingem de tirania clasică
este fondată pe progresul nelimitat în “ cucerirea naturii”, înlesnit de știința
modernă, precum și de vulgarizarea sau difuzarea cunoașterii filozofice sau
știintifice”.

Fiecare dintre noi ar trebui să distruga urmele comunismului care înca sunt
lipite de “mingea democrației“ pentru a răsplăti efortul, chinul, durerea și
moartea tuturor celor care au contribuit ca noi astăzi să fim o țară democratică,
cu drept de vot universal, direct și secret. După ce atît de multe au depins de
jocul fast sau nefast al conjuncturilor, a venit momentul ca accesul țării noastre
la democrație și prosperitate să depindă de fiecare dintre noi.

Bibliografie
1. Casiadi O., Pîrţac G., Porcescu T. Ştiinţa politică. - Chişinău, 2007.
2. Moşneaga V., Rusnac G., Sacovici V. Politologie: manual pentru
specialităţile nonprofil. - Chişinău: CEP USM, 2007.
3. Pîrţac G., Oleinic L. Politologia. - Chişinău, 2010.

7
4. Sandu I., Colaţchi A. Politologia. - Chişinău, 2003.

8
9