Bullying-ul

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în
cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/ familial). Uneori
aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.

-Bullying-ul in scoli:
Cercetările de specialitate consideră câțiva factori școlari care au un rol în dezvoltarea și favorizarea comportamentului de bullying.
Pepler, Craig și Connolly (1997) aseamănă interacțiunea de tip bullying cu un „dans macabru” dinamic (activ și interactiv) care se
petrece între agresor și victimă. [10] Goldstein (1995) vede interacțiunile de tip agresiv ca pe un „duet” între individ și mediul social
înconjurător, unde cel din urmă determină intensitatea agresivității. [11] Este subliniată încă o dată importanța contextului social în evoluția
și escaladarea interacțiunii de tip bullying. Constituit pe mai multe nivele, acesta capătă forma unui „sistem social interactiv”. [12] Copilul,
cu rol social de elev în școală, este parte integrată a acestui sistem social în care funcționează, cu alte cuvinte, contextul social – școala
ca sistem – prezintă o importanță deosebită în formarea și evoluția comportamentului de bullying. [13]
Există diferențe de gen în cadrul victimizării din școli, clar subliniate de majoritatea cercetărilor în domeniu. În acest sens, este
remarcată predispoziția băieților la adoptarea unui comportament de victimizare/bullying și a unei posturi de agresor, spre deosebire de
fete.[14][15] Evidențele științifice arată că fetele se implică mai mult în acțiuni de bullying indirect adoptând comportamente de răspândire
de zvonuri răutăcioase, excludere socială, respingere. [16][17][18] Marsh et al., 2011, prin studiul său asupra unor metanalize de seamă
(Ostrov și Godleski, 2010; Archer, 2004; Card et al., 2008), conchide că există evidențe științifice care să susțină că băieții apelează mai
mult la victimizare fizică decât fetele,[19] în schimb, nu există diferențe semnificative de gen în cazul agresivității indirecte, victimizarea
relațională.[20][21] Cercetătorii raportează posibile explicații la conținutul itemilor care vizau mai multe forme de agresivitate indirectă care
nu au fost demarcate conceptual suficient și pe seama percepției respondenților – este posibil ca fetele să nu declare rata reală a
acestui comportament, deoarece au o percepție diferită vis-à-vis de formele agresivității indirecte, mai subtile și mai puțin observabile
față de cea directă.[13]
Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar
copiii îl învață de la adulți, copiii mai mari, televizor. [22] În procesul de creștere, aproape fiecare copil experimentează „necăjirea”
(teasing) de către cei mai mari și adulți. Poate pentru aceștia este o simplă joacă, dar, pentru copil, este un model de comunicare de la
cel puternic către cel slab;[22] copilul este în plin proces de achiziții, încă nu are capacitatea de a discerne între bine și rău, încă nu poate
prevedea pe termen lung consecințele faptelor sale sau ale altora, așa că interiorizează comportamentul, modelul de la cei apropiați lui
și care îi asigură supraviețuirea sau din alte surse atunci când părinții săi îl acceptă prin neimplicare. Copilul învață și el să „necăjească”
și, făcând acest lucru în mod repetat, comportamentul devine „bullying” și se manifestă:

 verbal: amenințări, etichetări, batjocură;

 psihologic: izolarea victimei, răspândirea de zvonuri;
 fizic: lovire, împingere.
Victimele bullying-ului sunt adesea timide, cu stimă de sine scăzută, abilități sociale slabe, în general mai puțin puternice din punct de
vedere fizic decât colegii lor;[22] agresorii îi aleg după aceste criterii tocmai pentru a se pune ei în siguranță deoarece, de obicei, aceștia
nu se răzbună.

-Cum putem opri acest fenomen?

Cele mai multe beneficii în ceea ce privește erliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se
realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:
1. Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a
acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
2. Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
3. Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să
depășească situația, ca exemplu de bună practică.
4. Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte
ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.
Cu toții ne dorim școli în care relațiile de colaborare, colegialitate și prietenie primează. În fond, vorbim despre locul în care copiii obțin deprinderi esențiale și
dezvoltă relațiile definitorii pentru viitorul lor.
Este necesar ca școala să rămână mediul sigur și prietenos unde  copiii obțin cunoștințe și deprinderi esențiale și dezvoltă relații definitorii pentru viitorul lor.