o Tema 6.

Așezarea și
perceperea impozitelor (asieta)

Așezarea și perceperea impozitelor

reprezinta un proces complex, care
presupune efectuarea unui șir de operații
succesive constând în stabilirea
obiectului impozabil, determinarea
cuantumului impozitului și perceperea
impozitului.
Stabilirea obiectului impozabil este
operațiunea care presupune constatarea
și evaluarea materiei impozabile. Pentru
ca veniturile și averea să poată fi supusă
impunerii, este necesar ca organele
fiscale să constate mai întîi existența
fizică a acestora, iar apoi să procedeze
la evaluarea lor.
Evaluarea materiei impozabile se poate
realiza apelînd la două metode:
a) metoda evaluării
indirecte sau pe
bază de
presupuneri;
b) metoda evaluării directe
sau pe bază de
probe.
Evaluarea indirectă a materiei
impozabile se poate realize prin trei
variante și anume:
1юevaluarea pe baza indicilor exteriori
ai obiectului impozabil este specifica
impozitelor de tip real, permițînd
stabilirea doar cu aproximație a mărimii
obiectului impozabil, fără să se ia în
considerație situația persoanei care
deține obiectul respectiv. De exemplu,
în cazul impozitului funciar erau
folosite pentru stabilirea obiectului
impozabil suprafața de teren, cu sau fără
luarea în considerație a destinației
acestuia, numărul animalelor din
gospodărie, cantitatea de sămînță
utilizată, prețul pămîntului, arenda, etc.
La impozitul pe cladiri se foloseau
numărul și destinația camerelor,
numărul ferestrelor și al ușilor, numărul
coșurilor de fum (Rusia), lungimea
fasadei (Amsterdam) ș.a. Această
metodă este simplă și puțin costisitoare,
însă are dezavantajul că aproximează
dimensiune obiectului impunerii și nu
ține cont de situația personală a
contribuabilului, aspecte ce afectează
echitatea fiscală.
evaluarea forfetară constă în aceea că
organele fiscale, cu acordul subiectului
impozabil, atribuie o anumită valoare
obiectului impozabil, fără ca vreo una
din părți să aibă pretenția că aceasta nu
a fost determinată cu exactitate. Evident
nici în acest caz nu sunt create
premisele respectării echității fiscale.
evaluarea adminstrativă constă în aceea
că organele fiscale stabilesc valoarea
materiei impozabile pe baza elementelor
(datelor) de care dispun. Dacă subiectul
impozitului nu este de acord cu mărimea
obiectului impozabil astfel stabilită, se
poate adresa organelor fiscale și pe baza
unor elemente justificative, organul
fiscal este obligat să facă dovada
afirmațiilor sale sau obiectul impunerii
se poate reevalua.
Evaluarea directă a materiei impozabile
se poate realiza, la rîndul ei, prin două
variante:
evaluarea pe baza propriei declaraţii a
contribuabilului presupune stabilirea
mărimii obiectului impozabil în termeni
reali pornind de la informaţiile cuprinse
într-o declaraţie de impunere pe care
contribuabilul are obligaţia să o
completeze şi să o depună la organele
fiscale competente până la un anumit
termen dat. Totodată, contribuabilul este
obligat să ţină o anumită evidenţă a
veniturilor şi cheltuielilor sale. Metoda
are avantajul că în condiţiile unor
declaraţii sincere ale subiectului
impozitului, obiectul impozabil este real
evaluat. Evaluarea realizată în acest
mod are o aplicabilitate mai largă decât
evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe
persoane, dar prezintă dezavantajul că
face posibilă sustragerea de la impunere
a unei părţi însemnate din materia
impozabilă. Această sustragere se poate
realiza prin întocmirea unor declaraţii
nesincere şi prin imposibilitatea de a
controla, în totalitate, justeţea datelor
înscrise în declarație.
evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe
persoane presupune dimensionarea
materiei supusă impunerii pe baza
datelor, informaţiilor oferite de un terţ
care cunoaşte adevărul despre obiectul
impunerii şi care nu are nici un interes
să facă declaraţii nesincere. Este cazul
angajatorului care completează
declaraţii despre veniturile salariale ale
angajaţilor săi, al băncilor care cunosc
realitatea datelor referitoare la veniturile
din dobânzi, etc. Această metodă de
evaluare prezintă avantajul că elimină,
în cea mai mare parte, posibilitatea
sustragerii de la impunere a unei părţi
din materia impozabilă, deoarece terţa
persoană care declară venitul nu este
interesată să ascundă adevărul.
Aplicabilitatea acestei evaluări este însă
limitată, neputând fi folosită practic
decât în cazul unor anumite venituri.
Determinarea cuantumului
impozitului
După modul de stabilire a impozitului
datorat, impozitele se pot grupa în:
impozite de repartiţie
impozite de cotitate
Impozitele de repartiţie s-au utilizat în
Evul Mediu, în primele stadii ale epocii
moderne şi s-au caracterizat prin faptul
că statul în funcţie de necesităţile sale
de venituri, proceda la stabilirea sumei
globale a impozitelor şi taxelor ce
urmau a fi încasate de pe întreg
teritoriul ţării. Această sumă era ulterior
repartizată (împărţită) de sus în jos pe
unităţi administrativ - teritoriale, iar la
nivelul unităţii de bază (de exemplu
comuna) se distribuia pe subiecte şi
obiecte impozabile. Datorită modului
lor arbitrar de stabilire, impozitele de
repartiţie înregistrau diferenţieri
semnificative de la o unitate
administrativ - teritorială la alta, fără a
avea la bază o justificare economică. În
consecinţă în cazul acestei modalităţi de
determinare a cuantumului
impozitului nu se poate vorbi despre
respectarea condiţiilor de echitate
fiscală.
Impozitele de cotitate se stabilesc
pornind de jos în sus prin aplicarea unor
cote de impunere procentuale asupra
obiectului impozabil, determinat pentru
fiecare subiect în parte. Ca urmare, prin
modul de stabilire, impozitele de
cotitate înlătură în cea mai mare măsură
neajunsurile impozitelor de repartiţie,
deoarece se determină ţinând cont de
mărimea obiectului impunerii şi luând
în considerare situaţia personală a
contribuabilului. Astfel, legat de acest
ultim aspect, mentionăm că în unele țări
se reduce din valoarea materiei
impozabile în funcție de numărul
persoanelor aflate în întreținerea
plătitorului de impozit. În altele,
impozitul afferent mărimii materiei
impozabile se reduce sau se majorează
în funcție de starea civilă si de numărul
persoanelor ce compun familia
plătitorului de impozit.
Perceperea sau încasarea impozitelor
este operația finală a așezării acestora,
care se desfășoară după stabilirea
mărimii obiectului impozabil. Prin
fiscalitate se constată, concomitent,
obligația fiscală pentru contribuabili și
creanța fiscală a statului asupra acestuia.
Obligația fiscală constă în îndatorirea
de a plăti în contul bugetului public
național impozitele reglementate prin
lege.
Creanța fiscală reprezintă dreptul
statului de a încasa prin organele fiscale
impozite în contul bugetului de la
contribuabili potrivit prevederilor
legale.
De-a lungul timpului s-au utilizat multe
metode de percepere a impozitelor și
anume:
Colectarea impozitelor de către unul
din contribuabili din însărcinarea
comunității și vărsarea lor la tezaurul
public – este proprie perioadei timpurie
de existență a statului și se reduce la
colectarea impozitelor de unul din
dirigiitorii comunității, care ulterior
transmitea bunurile și valorile unei
subdiviziuni a autorităților publice.
încasarea impozitelor prin intermediul
unor concensionari (arendași, zapcii) -
situație în care aceștea avansau statului
sumele de bani estimate că se vor încasa
pe un anumit teritoriu și pe care ei
urmau să le recupereze de la
contribuabili
perceperea impozitelor de către
organele specializate ale aparatului de
stat (fiscul) – înseamnă că în esență
funcția de colectare a impozitelor este
exercitată de un organ legal.
În condițiile existenței unui aparat
fiscal, perceperea impozitelor se
realizează prin următoarele metode:
încasarea impozitelor de la organele
fiscale direct de la contribuabili, care
cunoaște două variante de realizare:
cînd reprezentantul aparatului fiscal se
deplasează la contribuabil pentru a
încasa impozitul, caz în care spunem că
impozitul este cherabil. În țările
dezvoltate, prin legislație fiscală nu se
mai prevede o asemenea modalitate de
încasare a impozitelor. Pentru anumite
categorii de impozite (în special pentru
impozitele si taxele locale) se prevede
obligația organelor fiscale de a stabili
impozitul datorat pentru fiecare
contribuabil și de al aduce la cunoștința
acestora. Chiar și în cazul în care se
constată restanțe mari la plata
obligațiilor bugetare, organele fiscale
întreprind la propriul sediu toate
măsurile legale pentru trecerea la
executarea silită. Cazurile în care are loc
deplasarea organului fiscal la sediul
contribuabililor sunt, în special, pentru
efectuarea controalelor, punere de sigilii
și sechestrări, vînzarea la licitații a unor
active în cazul măsurilor de executare
silită.
cînd contribuabilul se deplasează
benevol la organul fiscal pentru a achita
impozitul, caz în care spunem că
impozitul este portabil.
metoda calculării și transferării directe
a sumelor datorate la fiecare termen de
plată. Această metodă se utilizează de
agenții economici, care de sine stătător
calculează și virează la buget
impozitele, purtînd întreaga răspundere
pentru exactitatea acestor operațiuni.
stopajul la sursă, care prevede că
calcularea, reținerea și transferul
impozitelor să se efectueze de o terță
parsoană (contabilul). Impozitul se
reține deci la sursa de plată, suma
datorată cu titlu de impozit fiind
reținută de la beneficiarul venitului, dar
achitată la bugetul statului de
către persoana fizică sau juridică de la
care sunt realizate eceste venituri.
Această metodă se aplică în cazul
impozitului pe veniturile din salarii, al
impozitului pe veniturile din dividende,
din dobînzi, din transferul dreptului de
proprietate asupra valorilor mobiliare și
părților sociale, din pensii, din jocuri de
noroc și alte venituri pentru care
impozitul este final. În toate cazurile
menționate mai sus, organele de control
fiscal intervin ulterior pentru a efectua
verificări cu privire la determinarea și
vărsarea integrală și la termen a
impozitelor respective.
aplicarea timbrelor fiscale se utilizează
în cazul taxelor datorate statului pentru
acţiunile în justiţie, eliberări,
autentificări, legalizări de acte etc. În
cazurile metodei calculării şi transferării
directe şi a stopajului la sursă, organele
de control fiscal se implică
postfactium, efectuând verificări cu
privire la determinarea şi vărsarea
exactă a impozitelor respective. Iar în
cazul aplicării timbrelor fiscale
perceperea se face antifactium, înainte
ca prestaţiile respective să fie efectuate
de organele în drept, care poartă
întreaga răspundere pentru aplicarea
exactă a legii fiscale.
încasarea forțată, se utilizează în
cazurile cînd contribuabilul nu-și
onorează obligațiunile fiscale și are
restanțe considerabile la buget.
Încasarea se efectuează prin ridicarea
numerarului din casieria agentului
economic, prin sustragerea mijloacelor
bănești din conturile bancare, prin
blocarea acestora sau prin ridicarea
patrimoniului și realizării lui la licitații
specializate.

Tema 7. Sistemul fiscal al RM

1. Concept de sistem fiscal.
2. Sistemul de impozite și
taxe al RM.
3. Legislaţia fiscală a RM.
4. Aparatul fiscal al RM.
1. Concept de sistem fiscal
Sistemul fiscal reprezintă o strategie
unică în sistemul financiar al RM şi
include următoarele elemente:
• sistemul de impozite;
• legislaţia fiscală;
• aparatul fiscal.
Toate aceste verigi sunt strâns legate
între ele, deoarece în baza legislaţiei
fiscale activează aparatul fiscal, având
ca scop utilizarea impozitelor ca surse
de venit ale statului. Eficienţa sistemului
fiscal depinde de situaţia reală a fiecărui
element al lui. În sistemul de impozite
trebuie să se respecte unele principii,
cum sunt:
- echitatea;
- simplitatea procedeelor şi metodelor
de determinare a tuturor elementelor de
impunere;
- claritatea obligaţiilor şi drepturilor
contribuabililor.
Sistemul de impunere trebuie să asigure
stabilitatea impozitelor şi a taxelor, să
propună un nivel optimal al fiscalităţii,
care nu ar stopa activitatea economică şi
nu ar agrava situaţia materială a
populaţiei. Legislaţia fiscală este
chemată să stabilească normele juridice
de instituire a impozitelor şi sancţiunilor
pentru nerespectarea disciplinei fiscale.
Aparatul fiscal trebuie sa dirijeze
activitatea de instruire a contribuabililor
în materie de impozit, să coordoneze
aşezarea şi perceperea corectă a
impozitelor.
Conform Codului Fiscal sistemul
fiscal al Republicii Moldova reprezintă
totalitatea impozitelor şi taxelor, a
principiilor, formelor şi metodelor de
stabilire, modificare şi anulare a
acestora, prevăzute de prezentul cod,
precum şi totalitatea măsurilor ce
asigură achitarea lor.
2. Sistemul de impozite și taxe al RM.
Sistemul de impunere reprezintă
totalitatea impozitelor, taxelor şi altor
plăţi, concepute în conformitate cu
legislaţia fiscala în vigoare. Impozitele
şi taxele, percepute în conformitate cu
Codul Fiscal şi cu alte acte ale
legislaţiei fiscale, reprezintă una din
sursele veniturilor bugetului public
naţional.
În conformitate cu Codul Fiscal
impozitele instituite în RM se clasifică
după 2 criterii:
- după trăsăturile de fond şi formă:
directe şi indirecte;
- după instituţiile ce le administrează:
de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor de stat
include:
1. impozi
tul pe
venit;
2. taxa
pe
valoar
ea
adăug
ată;
3. accizel
e;
4. impozi
tul
privat;
5. taxa
vamal
ă;
6. taxele
rutiere
.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale
include:
1) impozitul pe bunurile
imobiliare;
2) impozitul privat
3) taxele pentru resursele
naturale
reglementate de
Titlul VIII al
Codului Fiscal;
4) taxele locale
reglementate de
Titlul VII al
Codului Fiscal,
dintre care fac
parte:
taxa pentru amenajarea teritoriului;
taxa de organizare a licitaţiilor locale şi
loteriilor pe teritoriul unităţii
administrativ – teritoriale;
taxa de plasare (amplasare) a publicităţii
(reclamei);
taxa de aplicare a simbolicii locale;
taxa pentru unităţile comerciale şi/sau
de prestări servicii de deservire socială;
taxa de piaţă;
taxa pentru cazare;
taxa balneară;
taxa pentru prestarea serviciilor de
transport auto de călători pe rutele
municipale, orăşeneşti şi săteşti
(comunale);
taxa pentru parcare;
taxa de la posesorii de câini;
taxa pentru parcaj;
taxa pentru salubrizare;
taxa pentru dispozitivele publicitare.
Impozitul pe venitul persoanelor fizice
şi taxele percepute în fondul rutier (în
partea ce ţine de taxa pentru folosirea
drumurilor, percepută de la posesorii
mijloacelor de transport înmatriculate în
RM) reprezintă surse de reglementare a
veniturilor sistemului bugetar, iar
impozitul pe bunurile imobiliare
reprezintă sursa de reglementare a
veniturilor bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale.
Impozitul privat se virează la bugetul de
stat sau la bugetul unităţii administrativ-
teritoriale, în funcție de apartenența
bunului.
Pentru unitatea teritorială
autonomă cu statut juridic special, surse
de reglementare a veniturilor sistemului
bugetar sunt, de asemenea, impozitul pe
venitul persoanelor juridice (colectat pe
teritoriul unității teritoriale autonome)
taxa pe valoarea adăugată (în partea ce
ţine de taxa pe valoarea adăugată la
mărfurile produse şi serviciile prestate
de agenţii economici din unitatea
autonomă) şi accizele la mărfurile
(producţia) supuse accizelor, fabricate
pe teritoriul unităţii date.

Impozitele şi taxele de stat şi locale se

stabilesc, se modifică sau se anulează
exclusiv prin modificarea şi completarea
Codului Fiscal.
Impozitele locale, lista şi plafoanele
taxelor locale se aprobă de către
Parlament. Cotele impozitelor locale
stabilite prin Codul Fiscal se numesc
cotele maxime ale impozitelor locale.
Autorităţile administraţiei publice locale
au dreptul la modificarea, în limitele
competenţei lor, a cotelor, a modului şi
termenelor de achitare a impozitelor şi
taxelor locale şi la aplicarea facilităţilor
suplimentare, care se adoptă pe
parcursul anului fiscal concomitent cu
modificările corespunzătoare ale
bugetelor locale. Cotele impozitelor şi
taxelor locale modificate de către
autorităţile administraţiei publice se
numesc cotele concrete ale impozitelor
şi taxelor locale. Cotele concrete ale
impozitelor locale nu trebuie să
depăşească cotele maxime.

3. Legislaţia fiscală a RM.

Legislaţia fiscală (drept fiscal) pune în
evidenţă ansamblul reglementărilor
juridice, financiare categoria normelor
juridice privind veniturile publice care
se realizează primordial cu specificul
fiscal al impozitării. Potrivit
necesităţilor de realizare practică a
veniturilor bugetul, reglementarea
juridică a impozitelor şi taxelor
cuprinde 2 categorii de norme juridice:
Categoria I - norme privind obiectul şi
subiectele debitare de impozite, taxe şi
celorlalte venituri bugetare.
Categoria II - norme privind procedura
fiscală a stabilirii şi încasării
impozitelor şi taxelor, precum şi a
soluţionării litigiilor dintre contribuabili
şi organizaţiile fiscale ale statului.
Prima categorie are în general un
conţinut de drept material. Potrivit
necesităţilor de a institui legal fiecare
impozit în parte, precizându-se obiectul,
subiectul impozabil sau taxabil, tariful
de calcul, termenii şi alte condiţii de
plată a acestora.
Cea de a doua categorie cuprinde
formele fiscale de natură procedurală,
potrivit necesităţii de stabilire şi
încasare a impozitelor, precum şi de
definitivare a lor în cazuri de contestare.
Alăturat acestora, legislaţia fiscala este
completată cu acte normative care
reglementează sancţiunile aplicabile
contribuabililor care declară
corectitudinea obiectului impozitului
sau săvârşesc alte infracţiuni fiscale,
precum şi cu acte normative privind
executarea silită a impozitelor şi taxelor.
În realitatea financiară impozitele,
taxele şi alte venituri bugetare fac parte
din strategia finanţelor publice şi în
cadrul acestora sunt reglementate nu
autonom, ci coordonat cu reglementările
cheltuielilor publice, bugetului de stat şi
împrumutului de stat, coordonat cu
natura de drept public a acestor
compartimente structurale ale finanţelor
publice. Reglementarea juridică a
impozitelor şi taxelor este instituită
potrivit unor criterii de aplicare a legii
fiscale în timp şi în spaţiu, astfel ca
necesităţile şi interesele finanţelor
publice să fie protejate şi realizate în
mod raţional şi conform maximelor
fundamentale a impunerii.
Aplicarea în timp a legii fiscale este
bazată pe principiul anualităţii
impozitelor.
Aplicarea în spaţiu a legii fiscale este
dirijată de principiul teritorialităţii
impozitelor, coordonat cu cerinţa de
evitare a dublei impuneri a veniturilor.
În RM legislaţia fiscală este
reprezentată prin:
Codul Fiscal, care conţine 9 titluri:
Titlul 1 „Dispoziţii generale” în vigoare
din 01.01.1998
Titlul 2 „Impozitul pe venit” în vigoare
din 01.01.1998
Titlul 3 „Taxa pe valoarea adăugată” în
vigoare din 01.07.1998
Titlul 4 „Accizele” în vigoare din
01.01.2001
Titlul 5 „Administrarea fiscală” în
vigoare din 01.07.2002
Titlul 6 „Impozitul pe bunurile
imobiliare” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 7 „Taxele locale” în vigoare din
01.01.2005
Titlul 8 „Taxele pentru resursele
naturale” în vigoare din 01.01.2006
Titlul 9 „Taxele rutiere” în vigoare din
01.01.2007
alte acte legislative adoptate în
conformitate cu Codul Fiscal, cum ar
fi:
Codul Vamal;
Legea Bugetului pentru anul
corespunzător;
Legile pentru punerea în aplicare a
titlurilor Codului Fiscal;
Instrucţiuni elaborate în baza titlurilor
Codului Fiscal;
Legea BASS;
Legea FAOAM;
Regulamente, ordine ale IFPS;
Decrete ale Preşedintelui RM;
Hotărâri ale Guvernului; şi altele.
Actele normative adoptate de către
Guvern, Ministerul Finanţelor, Serviciul
Fiscal de Stat în baza şi pentru
executarea Codului Fiscal nu trebuie să
contravină prevederilor lui sau să
depăşească limitele acestuia.
În cazul în care prevederile Codului
Fiscal diferă de prevederile altor acte
legislative privind impozitarea şi
acordarea înlesnirilor fiscale, se aplică
prevederile codului.
În cazul apariţiei unor divergenţe între
actele normative adoptate de către
Guvern, Ministerul Finanţelor, Serviciul
Fiscal de Stat şi a Codului Fiscal, se
aplică dispoziţiile codului.
Impozitarea se efectuează în baza
actelor legislaţiei fiscale publicate în
mod oficial, care sunt în vigoare la
termenul stabilit pentru achitarea
impozitelor şi taxelor (Monitorul
Oficial).
Interpretarea (explicarea) prevederilor
actelor legislaţiei fiscale se efectuează
de către organul care le-a adoptat, dacă
actul respectiv nu prevede altceva. Orice
interpretare (explicare) se publică în
mod oficial.
Dacă un acord internaţional sau o
convenţie internaţională privind evitarea
dublei impuneri, la care Republica
Moldova este parte şi care este ratificat
în modul stabilit, stipulează alte reguli şi
prevederi decât cele fixate în Codul
Fiscal sau în alte acte ale legislaţiei
fiscale adoptate conform Codului Fiscal,
se aplică regulile şi prevederile
acordului internaţional sau a convenţiei
internaţionale.
4. Aparatul fiscal al RM.
Administrarea fiscală reprezintă
activitatea organelor de stat
împuternicite şi responsabile de
asigurarea colectării depline şi la termen
a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi
amenzilor în bugetele de toate nivelurile
şi în fondurile extrabugetare, precum şi
de efectuarea acţiunilor de cercetare
penală în caz de existenţă a unor
circumstanţe ce atestă comiterea
infracţiunilor fiscale.
În RM sunt următoarele organe, care au
atribuţii de administrare fiscală:
organul fiscal;
organul vamale;
serviciile de colectare a impozitelor şi
taxelor locale din cadrul primăriilor.

Serviciul Fiscal de Stat este un sistem

centralizat de organe fiscale şi
activitatea funcţionarilor fiscali, care
deţin funcţii în aceste organe, este
orientată spre executarea atribuţiilor de
administrare fiscală, conform legislaţiei
fiscale.
Sarcina de bază a organului fiscal
constă în executarea controlului asupra
respectării legislaţiei fiscale, asupra
calculării corecte, vărsării depline şi la
timp la buget a sumelor obligaţiilor
fiscale.
Activitatea aparatului fiscal este
determinată de Constituţia RM, legile
RM, hotărârile parlamentului, decretele
prezidenţiale, hotărârile
guvernamentale, deciziile organelor
de autoadministrare locală în limitele
drepturilor acordate lor.
Structura organizatorică a aparatul fiscal
al RM îl constituie:
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de
pe lângă Ministerul Finanţelor;
Inspectoratele Fiscale de Stat
Teritoriale ale oraşelor, raioanelor, care
sunt subordonate IFPS şi sunt finanţate
din contul mijloacelor bugetului de stat.
IFPS îndeplineşte următoarele funcţii:
efectuează supravegherea activităţii
inspectoratelor fiscale de stat teritoriale
în vederea exercitării controlului fiscal,
asigură crearea şi funcţionarea unui
sistem informaţional unic privind
contribuabilii şi obligaţiile fiscale;
controlează activitatea inspectoratelor
fiscale de stat teritoriale, examinează
scrisorile, cererile şi reclamaţiile
referitoare la acţiunile acestora, ia
măsuri în vederea eficientizării
activităţii lor;
emite ordine, instrucţiuni şi alte acte în
vederea executării legislaţiei fiscale;
organizează popularizarea legislaţiei
fiscale, răspunde la scrisorile,
reclamaţiile şi la alte petiţii ale
contribuabililor în modul stabilit;
efectuează controale fiscale;
organizează şi efectuează, după caz,
executarea silită a obligaţiilor fiscale;
examinează contestaţii şi emite decizii
pe marginea lor;
exercită controlul asupra respectării
legislaţiei fiscale în activitatea organelor
vamale şi serviciilor de colectare a
impozitelor şi taxelor locale şi prezintă
autorităţilor competente propuneri
vizînd tragerea la răspundere a
funcţionarilor acestor autorităţi care au
încălcat legislaţia fiscală;
colaborează cu autorităţi din alte state în
baza acordurilor (convenţiilor)
internaţionale la care Republica
Moldova este parte şi activează în
cadrul organizaţiilor internaţionale de
specialitate al căror membru este;
prezintă informaţii şi rapoarte asupra
obligaţiilor fiscale, inclusiv asupra
restanţelor, în conformitate cu
instrucţiunile Ministerului Finanţelor;
deleagă atribuţii inspectoratelor fiscale
de stat teritoriale;
preîntîmpină, depistează şi curmă
încălcările ce ţin de repatrierea
mijloacelor băneşti, a mărfurilor şi
serviciilor provenite din tranzacţiile
economice externe;
exercită alte atribuţii prevăzute de
legislaţie.
Inspectoratul fiscal de stat teritorial
îndeplineşte următoarele funcţii:
a) întreprinde măsuri pentru asigurarea
stingerii obligaţiilor fiscale;
b) popularizează legislaţia fiscală şi
examinează scrisorile, cererile şi
reclamaţiile contribuabililor;
c) asigură evidenţa integrală şi
conformă a contribuabililor şi a
obligaţiilor fiscale, cu excepţia celor
administrate de alte organe;
d) efectuează controale fiscale;
d1) emite decizii asupra cazurilor de
încălcare fiscală stabilite în urma
aplicării metodelor şi surselor indirecte
de estimare a obligaţiei fiscale;
e) efectuează executarea silită a
obligaţiilor fiscale;
f) asigură gratuit contribuabilii cu
formulare tipizate de dări de seamă
fiscale, elaborate în conformitate cu
instrucţiunile respective;
g) eliberează, contra plată, subiecţilor
impunerii formulare de facturi fiscale,
timbre (mărci) de acciz în modul stabilit
de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
h) sigilează maşinile de casă şi de
control ale contribuabililor, ţine
evidenţa lor, efectuează controale
privind utilizarea/neutilizarea lor de
contribuabili la decontările în numerar;
i) examinează contestaţii, cereri
prealabile şi emite decizii asupra lor;
j) exercită alte atribuţii prevăzute de
legislaţie.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi
exercită atribuţiile pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, iar inspectoratul
fiscal de stat teritorial poate să-şi
exercite atribuţiile în afara teritoriului
stabilit numai cu autorizarea conducerii
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Organele fiscale şi persoanele cu funcţii
de răspundere ale acestora sunt obligate
să păstreze secretul comercial şi secretul
datelor privind contribuabilul, să
îndeplinească celelalte obligaţii
prevăzute de legislaţie.

Organele vamale au obligaţii ce ţin de

asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale
aferente trecerii frontierei vamale şi/sau
plasării mărfurilor în regim vamal
potrivit Codului vamal, Codului Fiscal
în cazurile expres prevăzute de el,
precum şi altor acte normative adoptate
în conformitate cu acestea, inclusiv
obligaţia:
a) de a trata cu respect şi corectitudine
contribuabilul, reprezentantul lui, alţi
participanţi la raporturile fiscale;
b) de a informa contribuabilul, la cerere,
despre impozitele şi taxele în vigoare,
despre modul şi termenele lor de
achitare şi despre actele normative
respective;
c) de a informa contribuabilul despre
drepturile şi obligaţiile lui;
d) de a elibera contribuabilului, la
cerere, certificate privind stingerea
obligaţiei fiscale;
e) de a nu divulga informaţiile care
constituie secret fiscal;
f) de a prezenta organului fiscal
documente şi informaţii privind
respectarea legislaţiei fiscale, calcularea
şi vărsarea la buget a impozitelor şi
taxelor prevăzute de prezentul cod,
aferente trecerii frontierei vamale şi/sau
plasării mărfurilor în regim vamal, de a
executa cerinţele legitime ale
funcţionarului fiscal;
g) de a ţine evidenţa obligaţiilor fiscale
aferente trecerii frontierei vamale şi/sau
plasării mărfurilor în regimul vamal
respectiv.
Organele vamale trag la răspundere, în
conformitate cu legislaţia vamală,
persoanele care au încălcat legislaţia
fiscală la trecerea frontierei vamale
şi/sau la plasarea mărfurilor în regim
vamal.

Serviciul de colectare a impozitelor şi

taxelor locale

Atribuţiile serviciului de colectare a

impozitelor şi taxelor locale
În cadrul primăriilor funcţionează
serviciul de colectare a impozitelor şi
taxelor locale cu atribuţii de
administrare a impozitelor şi taxelor.
Serviciul de colectare a impozitelor şi
taxelor locale exercită, corespunzător
domeniului de activitate, atribuţiile
referitor la evidenţa contribuabililor ale
căror obligaţii fiscale sînt calculate de
serviciu şi la evidenţa acestor obligaţii,
alte atribuţii prevăzute expres de
legislaţia fiscală.
Atribuţiile privind compensarea sau
restituirea sumelor plătite în plus şi a
sumelor care, conform legislaţiei fiscale,
urmează a fi restituite, executarea silită
a obligaţiilor fiscale şi tragerea la
răspundere pentru încălcări fiscale sînt
exercitate, în comun cu organul fiscal.

Drepturile serviciului de colectare a

impozitelor şi taxelor locale
Serviciul de colectare a impozitelor şi
taxelor locale este învestit,
corespunzător domeniului de activitate
cu dreptul de a efectua controale asupra
modului în care contribuabilul respectă
legislaţia fiscală, de a cere explicaţiile şi
informaţiile de rigoare asupra problemei
identificate în timpul controlului, de a
aplica majorări de întîrziere (penalităţi),
de a încasa în numerar impozite, taxe,
majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau
amenzi, precum şi cu alte drepturi
prevăzute expres de legislaţia fiscală.
 
Obligaţiile serviciului de colectare a
impozitelor şi taxelor locale
Serviciul de colectare a impozitelor şi
taxelor locale este obligat:
-să ţină evidenţa contribuabililor, ale
căror obligaţii fiscale sînt calculate de
serviciul respectiv şi evidenţa acestor
obligaţii fiscale, inclusiv a restanţelor,
să transfere la buget sumele încasate ca
impozite, taxe, majorări de întîrziere
(penalităţi), amenzi, conform legislaţiei
fiscale şi în modul stabilit de Guvern;
-să întocmească, cu concursul organului
fiscal, avizele de plată a obligaţiilor
fiscale, să distribuie gratuit
contribuabililor formulare tipizate de
dări de seamă fiscale;
-să remită contribuabililor, conform
legislaţiei fiscale, avizele de plată a
obligaţiilor fiscale, precum şi deciziile
emise;
-să prezinte lunar, nu mai tîrziu de data
de 3 a fiecărei luni, în modul stabilit de
Guvern, organului fiscal dare de seamă
privind impozitele şi taxele
administrate;
-să execute alte obligaţii prevăzute
expres de legislaţia fiscală.
 
 
Organizarea şi funcţionarea
serviciului de colectare a impozitelor şi
taxelor locale
Organizarea şi funcţionarea serviciului
de colectare a impozitelor şi taxelor
locale sînt reglementate printr-un
regulament, aprobat de consiliul local.
Persoana care îndeplineşte atribuţiile
serviciului de colectare a impozitelor şi
taxelor locale se numeşte perceptor
fiscal.
Perceptorul este încadrat în serviciul de
colectare a impozitelor şi taxelor locale
cu avizul organului fiscal. Acesta este
obligat să asigure instruirea
perceptorului şi să-i acorde ajutor în
exercitarea atribuţiilor.
În sate (comune), funcţiile perceptorului
pot fi exercitate, ca excepţie, de
secretarul primăriei sau de un alt
funcţionar al ei care nu este învestit cu
dreptul de a semna documente de casă.
 
Tema 8. Evaziunea fiscală

Noţiuni generale despre evaziunea

fiscală
Efectele evaziunii fiscale
Metode de combatere a evaziunii fiscale

1. Noţiuni generale despre evaziunea

fiscală.
În aspect general,mijloacele folosite
pentru sustragerea de la obligaţiile
fiscale se prezintă sub formă variate şi
multiple ,însă ele pot fi împărţite în 2
categorii :

1. procedee
ilicite ,şi
şi mijloace

2. utilizarea imperfecţiunilor
legislaţiei.
În literatura de specialitate se încearcă
de a găsi o definiţie care ar cuprinde
toată complexitatea fenomenului de
evziune fiscală cum ar fi :
eavziunea fiscală reprezintă totalitatea
procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul
cărora cei interesaţi sustrag total sau
parţial averea lor de la obligaţiunile
prevăzute de legislaţia fiscală –
reprezintă sensul larg al noţiunii ;
sub un alt aspect mai îngust (se referă
la ocolirea pe cale legală a prevederelor
fiscale) –evaziunea fiscală ar
reprezenta sustragerea intenţionată de
la executarea obligaţiei fiscale ,comisă
nu prin încălcarea directă a normei
fiscale concrete ,dar prin evitarea
intenţionată ,prin ocolirea acesteea prin
intermediul unor acţiuni şi acte
simulate şi numai aparent reale ;
o altă definiţie (de asemenea
incompletă ) – evaziunea fiscală
reprezintă sustragrea de la plata
obligaţiilor fiscale prin transmiterea
unor date eronate privind sursele şi
veniturile impozabile ; ori
evaziunea fiscală ar fi sustragerea
priorice mijloace ,în întregime sau în
parte , de la plata impozitelor şi taxelor
datorate bugetului de stat şi bugetelor
unităţilor administrativ-teritoraile de
către contribuabilii persoane fizice şi
juridice ;
şi în sfîrşit , evaziunea fiscală
reprezintă acţiunile bine orientate ale
contribuabilului ,care-i permit să evite
sau într-o măsură sau alta să reducă
plăţile sale obligatorii la buget
(impozitele şi taxele).
Făcînd o concluzie a celor relatate,
putem menţiona că noţiunea de
evaziune fiscală poate purta diferite
sensuri după conţinut.
 Reieşind din cele menţionate anterior
,în dependenţă de modul de evitarea a
prevederilor fiscale,putem vorbi despre :

 Evaziunea fiscală legală

,Ea se caracterizează
prin ocolirea legii
fiscale, folosind
procedee şi combinaţii
neprevăzutte de aceasta,
adică momente scăpate
din vedere de
legislator ,avînd drept
consecinţă :
evitarea impozitului în general –
abţinerea de la exercitarea activităţii
reltatele căreia sînt supuse impozitării
(în multe cazuri asemenea metodă nu
este eficientă deoarece poate paraliza
activitatea economică a
întreprinzătorului şi duce la pierderea
nejustificată a beneficiului ),
organizarea unei activităţi în rezultatul
căreia întreprinzătorul nu va avea
calitatea de contribuabil sau rezultatul
acestei activităţi nu va fi impozabil în
virtutea legii ,etc;
micşorarea impozitului fără încălcarea
legii fiscale (adică prin planificarea şi
optimizarea fiscală) – utilizarea la
maxim a facilităţilor fiscale prevăzute
de legislaţie ;scăderea din veniturile
impozabile a cheltuielelor permise spre
deducere ,însă ,într-un cuantum mai
mare decît cel justificat din punct de
vedre economic (filantropie ,crearea de
fonduri supuse amortuzării
,etc.);încadrarea într-un regim fiscal
favorabil cum ar fi cazul regimurilor de
evaluare forfetară a obiectului impozabil
,adică impozitul este stabilit dinainte la
o sumă globală invariabilă (în cazul
nostru ar fi obţinerea patentei de
întreprinzător ,la genurile de activitate
rezultatele cărora în alte condiţii se
impozitează progresiv).

 Evaziunea
fraudulasă .
fiscală

Spre deosebire de evaziunea fiscală

legală care în esenţă se caracterizează
printr-o atitudine prudentă a sustragerii
de la plata impozitelor şi taxelor în
limetele legii. Altfel spus,prin fraudă
fiscală se înţelege orice acţiune a
contribuabilului ce încalcă prevderea
fiscală (avînd un caracter intenţionat),cu
scopul de a sustrage de la plata
impozitelor şi taxelor datorate la buget.
Evaziunea fiscală frauduloasă de
asemenea poate avea drept consecinţă :
sustragerea totalmente de la impozitare
– spre exemplu ,efectuarea activităţii de
întreprinzător fără înregistrarea de stat
,inclusiv la organele fiscale ;menţinerea
evidenţei şi nedeclararea materiei
impozabile ;efectuarea altor acţiuni care
din start sînt îndreptate spre a exclude
posibilitatea efectuării controlului fiscal
în modul stabilit (crearea uno r
întreprinderi fantome ,falimentul
intenţionat şi fictiv , distrugerea
documentelor),etc.;
micşorarea mărimii obligaţiei fiscale
prin forme variate –tăinuirea (reducerea)
venitului prin falsificarea documentelor
de evidenţă ,inclusiv prin neîntocmirea
unor documente sau întocmirea unor
documente primare fictive (cum ar fi
vînzările fără factură ,sau emiterea de
facturi fără vînzare efectivă;
neprezentarea unor documente sau
includerea unor date eronate la
calcularea şi achitarea impozitelor
şi,respectiv ,neachitarea deplină a
impozitului ,etc.).
Cauzele evaziunii fiscale
În prezent ,în condiţiile economiei de
piaţă ,trecerea tot mai mult de la
proprietatea de stat la proprietatea
privată condiţionează creşterea şi
diversificarea numărului de agenţi
economici ,adică a potenţialilor
contribuabili. Faptul menţionat şi
dezvoltarea rapidă a diferitor relaţii cu
caracter economic face dificilă
cuprinderea acestora în limetele
legislaţiei fiscale şi creează vaste
posibilităţi de evaziune fiscală.
În general ,cauzele evaziunii fiscale sînt
multiple.Putem numi unele din ele
,ţinînd cont de importanţă şi frecvenţa
apariţiei:
sarcinele fiscale exagerate , adică o
povară fiscală peste măsură,inechitabilă
şi instabilă (în special pentru unele
categorii de contribuabili )-aceste cauze
pot crea motive morale de evaziune
fiscală a contribuabilului ,care tratează
faptele menţionate ca o exprimare a
reprimării (dominării)din partea
statului,considerîndu-se ,în acelaşi
timp,în drept de a se împotrivi şi astfel
se formează opinia generală că „a fura
de la visterie nu se consideră furt”.
factori de ordin economic:
coraportul dintre cota impozitului şi
măsurile de răspundere –contribuabilul
compară consecinţele economice ale
achitării impozitului şi aplicării
măsurilor de răspundere pentru
neachitare ,respectiv,cu cît cota
impozitului este mai mare şi măsurile de
răspundere mai mici ,cu atît efectul
economic al evaziunii fiscale este mai
mare ;
starea economică a contribuabilului –cu
cît starea economică a contribuabilului
este mai grea cu atît tentaţia la evaziune
fiscală este mai mare (în unele cazuri
executarea de către contribuabil a
tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava
situaţia economică a acestuia pînă la
nivelul critic şi evaziunea fiscală poate
deveni unica şansă de supravieţuire),iar
pericolul aplicării măsurilor de
răspundere îl afectează mai puţin decît
în cazul contribuabilului care se
dezvoltă dinamic şi aplicarea unor
asemenea măsuri îl poate lipsi de
perspective evidente;
descreştere (criză) economică-se
înrăutăţeşte starea materială atît a
contribuabilului ,cît şi a consumatorilor
de mărfuri,de lucrări şi servicii
,micşorîndu-se astfel posibilitatea de a
transfera impozitul prin intermediul
majorării preţurilor de livrare ;

1. insufucienţa măsurilor
de propagandă a
respectării legislaţiei
fiscale (cu caracter
permanent ) şi ca
rezultat – insuficienţa
educaţiei fiscale a
contribuabililor care
constituie o parte
componentă a
educaţiei civice;

2. imperfecţiunea
legislaţiei fiscale sub
aspectul caracterului
incomplet (unele
rapoprturi aferente
fiscalităţii rămîn în
afara reglementărilor
normative),impreciziil
or şi ambiguităţilor –
toate acestea creînd un
„climat destul de
favorabil”pentru
contribuabili care
urmăresc scopuri
evazioniste;

3. lipsa unui control

fiscal bine organizat
ce ar include mijloace
şi metode performante
şi un personal
suficient numeric,bine
instruit şi corect în
acţiuni (excesul de zel
al autorităţilor
fiscale ,adică exagerări
în procesul exercetării
funcţiilor ,de
asemenea creează
premise pentru
evaziunea
fiscală ),etc.-acestea se
mai numesc şi cauze
tehnice.

4. diversitatea
categoriilor de
conrtibuabili reieşind
din procedura
impunerii care , la
răndul ei ,este
determinată de
domeniul şi specificul
activităţii
contribuabilului (de
exemplu salariaţii
dispun de posibilităţi
reduse de evaziune
(eludare a
fiscului),deoarece
impunerea lor este
asigurată de un terţ
prin reţinerea la
sursă ,în schimb
persoanele ce
desfăşoară activitate
de întreprinzător
beneficiază de un
volum considerabil de
posibilităţi de
evaziune fiscală prin
intermediul modului
de evidenţă ,a
sistemului de
deduceri,de
facilităţi,de treceri în
cont,de restituiri ,etc.);

5. putem menţiona chiar

şi cauze de ordin
politic – asemenea
cauze a evaziunii
fiscale ţine de funcţia
de reglare a
impozitelor, adică
statul prin intermediul
fiscalităţii promovează
un anumit gen de
politică economică sau
socială,iar
contribuabilii
împotriva cărora este
îndreptată asemenea
politică opun o
anumită
rezistenţă,inclusiv prin
intermediul evaziunii
fiscale.
Evaziunea fiscală evident este
foarte dăunătoare atît statului
(societăţii),lipsindu-l de veniturile
necesare îndeplinirii sarcinelor şi
atribuţiilor, cît şi
contribuabilului,deoarece în realitate
totalul impozitelor se distribuie pe o
masă de venituri mai mciă, creîndu-se
distorsiuni în povara fiscală (adică în
impunerea echitabilă şi egală a
aceloraşi categorii de contribuabili).
Metode de evaziune fiscală se schimbă
cu o rapiditate uimitoare ,şi metodele de
control şi investigare trebuie să
evolueze cu aceeaşi intensitate.

2. Efectele evaziunii fiscale

 Conform unor opinii,împărtăşite de
specialişti în domeniul fiscalităţii
,fenomenul evaziunii fiscale provoacă
mai multe tipuri de efecte ,observîndu-
se o paralelă între funcţiile impozitelor
şi tipurile de efecte ale evaziunii
fiscale.Aşa dar ,pot fi nominalizate
următoarele efecte ale evaziunii fiscale :

 efecte
caracter
cu

economic

 efecte
caracter
cu

social

 efecte
asupre
formării
veniturilor
statului şi
chiar

 efecte
caracter
cu

politic.
Efecte cu caracter economic.Este
bine ştiut că într-o economie de
piaţă,impozitele reprezintă una din
sursele importante de constituire a
veniturilor bugetului şi,în acelaşi timp,o
pîrghie destul de eficientă prin
intermediul căreia statul poate stimula
dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii
economice (inclusiv poate orienta şi
modela compartimentul investiţional al
agenţilor economici).La rîndul său,un
buget care dispune de venituri suficiente
devine un mijloc eficient în asigurarea
echilibrului general economic,precum şi
un mijloc de corectare a conjuncturii
economice (promovarea de măsuri cu
efecte i9nflaţioniste-cum ar fi majorarea
cheltuielelor publice pentru stimularea
investiţiilor şi crearea noilor locuri de
muncă ;sau a măsurilor cu efect
deflaţionist-de exemplu cele privind
reducerea impozitelor).
Efecte cu caracter social.Evaziunea
fiscală reprezintă o faptă gravă
,deoarece implică micşorarea fondurilor
ce constituie venituri ale bugetului ,şi
statul nu-şi poate îndeplini
corespunzător sarcinele ce-i revin în
domeniile social-economic şi social-
cultural (acordarea de subvenţii
,compensaţii şi indemnizaţii ,facilităţi
fiscale).Pe de altă parte,direct sau
indirect ,contribuabilul care a săvîrşit
evaziunea , mai devereme sau mai
tîrziu ,va avea şi el de suferit .
Aşa dar,insuficienţa în rezultatul
evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare
necesare pentru promovarea unor
programe guvernamentale de interes
general sau local (privind sprijinul unor
categorii sociale defavorizate ,privind
acordarea avantajelor fiscale şi a
ajutorului financiar direct altor categorii
care au nevoie de sprijinul financiar al
statului ),poate avea ca efect consecinţe
sociale destul de grave cum ar fi
diminuarea standardului de viaţă al
categoriilor sociale care sînt private de
ajutorul statului,diminuarea standardelor
privind gradul de educaţie şi sănătate a
populaţie ,sau chiar poate cauza acţiuni
de protest şi grave tulburări şi din partea
populaţiei.
Efecte asupra formării veniturilor
statului.După cum a fost menţionat
anterior,existenţa fenomenului de
evaziune fiscală în mod obligatoriu duce
la diminuarea volumului veniturilor
statului şi,în rezultatul lipsei acute de
fonduri financiare pentru îndeplinirea
sarcinelor puse ,statul nu are o altă cale
decît să aplice unica măsură eficientă şi
cu efect imediat - majorarea cotelor
impozitelor şi taxelor existente sau chiar
instituirea unor noi impozite şi
taxe.Această măsură duce la creşterea
presiunii (poverii) fiscale şi ,ca urmare
firească,o creştere a rezistenţei
(opunerii) la impozitare şi,evident ,a
fenomenului de evaziune fiscală.Adică
se crează un „cerc vicios” ,din care se
poate ieşi doar dacă se reduce
semnificativ fenomenul evaziunii fiscale
,iar în consecinţă se va reduce volumul
de venituri ce se sustrag de la
buget.Odată ce se produce aceasta ,se
măreşte volumul veniturilor la buget
,necesităţile statului şi societăţiisînt
satisfăcute şi chiar se poate la reducerea
cotelor de impunere.
Efecte cu caracter politic.orice
companie electorală care are loc ,în mod
obligatoriu va pune ca sarcină lupta cu
corupţia ,cu economia
tenebră,asigurarea principiului
supremaţiei legii .Ţinînd cont de faptul
că aceeaşi contribuabili (persoanele
juridice tot sînt formate de cetăţeni) sînt
în acelaşi timp şi alegători ,este foarte
uşor de dedus care vor fi rezultatele
alegerilor pentru formaţiunile politice
care au fost la guvernare şi n-au
întreprins nimic esenţial pentru
înlăturarea fenomenelor negative care
afectează echitatea contribuabililor
.Altfel spus ,ponderea majorată a
fenomenului evaziunii fiscale poaten
avea o influenţă esenţială asupra
evoluţiei sistemului politic.

3. Metode de combatere a evaziunii

fiscale.
 Perioadele de tranziţie în orice stat
generează modificarea cadrului legal
existent,care se consideră suport
obligatoriu pentru dezvoltarea
societăţii ,conform strategiei
preconizate.
Particularităţile fenomenului
infracţional caracteristic etapei actuale
impune modificarea cadrului legislativ
în vederea ajustării mecanismului legal
de profilaxie şi contractare a delictelor
la normele internaţionale din domeniu.
Problemele organelor de drept privind
aplicarea cadrului legislativ trebuie
examinat prin prisma a două aspecte
generale:
Aplicarea corectă şi consecventă sub
toate aspectele a legislaţiei existente.
Modificarea legislaţiei ,avînd ca suport
legislaţia şi practica judiciară a altor
state,în primul rînd, a celor cu principii
şi concepţii comune de dezvoltare,
bazîndu-se în acest scop pe prognozele
posibile a declanşării fenomenelor
infracţionale.
Trecerea patrimoniului public în
posesia unei categorii de cetăţeni este
caracteristică trecerii la statul de
drept,determinînd în acelaşi timp şi o
schimbare în situaţia
cetăţeanului.Astfel,la calitatea de
proprietar,producător şi beneficiar i s-a
atribuit calitatea de contribuabil la
suportarea cheltuielelor publice şi a cea
de beneficiar direct sau indirect ,al
aceleiaşi cheltuieli în măsura în care
statul îi asigură protecţie socială
,servicii,siguranţă ocială,respectarea
drepturilor fundamentale.
Sigur că dacă gradul de conversiune a
contribuţiei pe care cetăţeanul o aduce
la bugetul cheltuielelor publice ,depinde
faptul cum acesta o va trata : ca o
povară ,un bir sau ca o necesitate de
participare la gestionarea democraţiei.
Indiferent însă de această percepere a
existat ,există şi va exista tendinţa
contribuabililor de a diminua orice
contribuţie sau de a se sustrage integral
de la plata acesteia.
Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de
întreprinzător se înţelege :

1. Practicarea
economice
activităţii
fără
înregistrare legală.

2. Eschivarea
înregistraţi legal de la
celor

prezentarea documentelor
şi datelor ce atestă
obligaţiunile fiscale faţă
de buget.

3. Tăinuirea veniturilor reale

de la impozitare a celor
înregistraţi legal.

4. Neachitarea
deja stabilite.
impozitelor

Reieşind din cele expuse mai sus

,combaterea acestor tendinţe implică
necesitatea:
 Legiferării sistemului de
impozitare (toate titlurile
Codului Fiscal,Legea
bugetului de stat);
 Organizării şi dotării
aparatului fiscal (Legea
privind bazele Sistemului
Fiscal şi Legea cu privire
la Serviciul Fiscal de
stat);
 Sancţionării tendinţelor
infracţionale ,atît pe cale
administrativă ,cît şi pe
cale penală.
Măsurile ce se impun a fi luate trebuie
coordonate astfel încît să se realizeze
reducerea drastică a evaziunii fiscale şi
nu să se ajungă la mutarea locului de
producere a evaziunii dintr-un sector de
activitate în altul sau de la un regim de
impozitare la altul.
În consecinţă , se impune a fi luate o
serie de măsuri care să ducă la întărirea
controlului fiscal şi,implicit ,la
reducerea drastică a evaziunii
fiscale,precum :

 asigurarea
adecvate
unor forţe
penru
control,intensificarea
controalelor fizice,
regîndirea priorotăţilor de
control.în acest sens ,o
atenţie deosebită ar trebui
acordată pregătirii şi
perfecţionării profesionale a
inspectoratelor de control
fiscal,precum şi aşezării pe
baze moderne a activităţii
de selectare a
contribuabililor.

 îmbunătăţirea eficienţei
controalelor prin aplicarea
experienţei dobîndite în
decursul desfăşurării
acţiunilor de control.O
metodă care ar putea fi
utilizată este sintetizarea
cunoştinţelor ,a problemelor
şi a soluţiilor adoptate în
cursul acţiunilor de control
şi elaborarea unor manuale
de control fiscale destinate
inspectorilor.
  alocarea unor
resurse,financiare
noi
şi
umane,destinate
controlului,precum şi
orientarea celor existente
spre acele zone care
reprezintă un risc ridicat de
producere a evaziunii
fiscale .Asigurarea unui
buget propriu de venituri şi
cheltuieli pentru
administraţia fiscală ,poate
creea premisele creşterii
calităţii şi randamentului
controlului fiscal.De
asemenea ,extinderea
utilizării metodei analizei
de risc ar asigura o alocare
mai judicioasă a resurselor
şi orientarea inspectorilor
spre controlul acestor
contribuabili care prezintă
un risc ridicat de evaziune
fiscală.

 introducerea unui sistem

computerizat de
control .Informatizarea
întregului proces de
administrare fiscală ar avea
ca rezultat crearea unor
baze de date complete
,corecte şi permanent
actualizate,care să cuprindă
toţi contribuabilii şi toate
obligaţiile fiscale ale
acestora .Existenţa unor
astfel de baze de date ar
asigura condiţiile pentru
realizarea unui control
masiv ,pe documente,pentru
toţi contribuabilii şi pentru
selectarea ,în vederea
desfăşurării controlului pe
teren,numai a
contribuabililor care
prezintă un risc ridicat.

 perfecţionarea schimbului
de informaţii asupra
tehnicilor de
control .Întărirea
colaborării cu organele de
control fiscal din cadrul
altor administraţii fiscale
naţionale constituie o
modalitate de perfecţionare
a tehnicilor de control
fiscal.

 identificarea modalităţilor
prin care au fost eludate
obligaţiile fiscale către
bugetul
statului.Centralizarea
constatărilor cuprinse în
actele de control pot furniza
informaţii consistente
referitoare la modalităţile
de eludare a obligaţiilor
fiscale.Apoi,aceste
informaţii pot fi grupate în
funcţie de impozitele la care
se referă sau în funcţie de
domeniul de activitate în
care au fost întîlnite şi pot
constitui capitole din
ghiduri de control puse la
dispoziţia inspectorilor:

 identificarea şi înlăturarea
defectelor şi slăbiciunilor
din legislaţia în vigoare.
Pe baza constatărilor efectuate de
organele de control,precum şi pe baza
informaţiilor deţinute de celelalte funcţii
ale administrării pot fi administrate
deficienţele apărute ca urmare a aplicării
legislaţiei şi pot fi formulate propuneri
de îmbunătăţire a acesteia.

 elaborarea unor
normative în baza cărora să
acte

se poată accede la conturile

bancare prin intermediul
cărora s-au efectuat
decontările pentru livrările
ilegale.Crearea cadrului
legal care să permită
administraţiei fiscale să
obţină informaţii privind
conturile bancare ale
contribuabililor şi
tranzacţiile efectuate de
aceştia prin bănci
,constituie unm instrument
foarte valoros pentru
organele de control
fiscal,pentru obţinerea
tuturor informaţiilor
necesare în vederea
stabilirii corecte a
obligaţiilor fiscale ale
contribuabililor şi pentru
reducerea evaziunii fiscale.

 identificarea căilor
care piaţa ilegală (neagră)
prin

este aprovizionată şi crearea

unui sistem de prevenire a
fraudei.Colaborarea între
toate instituţiile
statului,implicate în lupta
împotriva crimei organizate
,fraudei şi evaziunii fiscale
ar putea să asigure crearea
unei baze de date care să
conţină toate modalităţile
prin care se realizează
 frauda fiscală,iar pe baza
acestor informaţii s-ar putea
elabora acte normative şi
proceduri aplicabile pentru
prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale.

 utilizarea acordurilor cu
terţe ţări pentru a obţine
informaţii care să ajute la
combaterea contrabandei şi
a falsei declarări a
importurilor.