JURISPRUDENȚA CEDO IN MATERIE PENALĂ 

Student: SPRINCEAN NICOLAE, SPC, an-II.

Speța: Aleksey Navalnyy şi Ofitserov v. Rusia - 46632/13 și 28671/14

Hotărârea din 23.2.2016 [Secţia a III-a] 

Articolul 6 § 1 - Dreptul la un proces echitabil

“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în
termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va
hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie
pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe
întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii
publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor
sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut
necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei.”

Condamnare nerezonabilă în mod manifest a unui activist politic şi a presupusului său

complice, Concluzie: încălcare (unanimitate).

În fapt – Primul reclamant era avocat, activist politic, lider al opoziţiei, militant anti-corupţie şi
un popular blogger, iar cel de-al doilea reclamant – director al unei companii. În 2012,
reclamanţii, împreună cu un terţ, X, fuseseră acuzaţi de comiterea unor fraude. Ca urmare a unui
acord judiciar, X a fost judecat şi condamnat într-un proces separat, în procedură accelerată.
Apoi, acesta a compărut în calitate de martor în procesul reclamanţilor, care s-a încheiat prin
condamnarea lor.

În procedurile relative la Convenţie, reclamanţii s-au plâns, în special în baza articolului 6 din
Convenţie, că procedurile penale întreprinse împotriva lor fuseseră unele arbitrare şi incorecte,
mai ales din cauza comentariilor prejudiciabile făcute în timpul procedurilor împotriva lui X şi
din cauza eşecului tribunalului care i-a judecat de a examina alegaţiile referitoare la persecuţia
politică la care sunt supuşi.

În drept - Articolul 6 § 1: Era incontestabil că toate constatările de fapt şi de drept stabilite în

procedurile întreprinse împotriva lui X fuseseră relevante în mod direct pentru cazul
reclamanţilor. În asemenea circumstanţe, trebuiau să existe garanţii care să asigure faptul că
măsurile procedurale şi deciziile luate în procedurile întreprinse împotriva lui X nu aduc atingere
caracterului echitabil al procesului rcelamanţilor, în special pentru că reclamanţii erau excluşi,
din punct de vedere juridic, de la orice formă de participare în procesul lui X.

Niciuna din cele două garanţii care trebuiau asigurate atunci când acuzaţii fuseseră judecaţi în
două procese separate – şi anume faptul că instanţele trebuiau să se abţină de la afirmaţii care ar
putea avea un efect prejudiciabil asupra procedurilor pendinte şi că nu trebuie ataşată res
judicata unor fapte admise într-un caz la care persoanele nu participaseră – nu fuseseră
respectate de către tribunalele naţionale.

Cu privire la prima garanţie, tribunalul care l-a judecat pe X şi-a formulat hotărârea de o manieră
care nu lăsa niciun dubiu cu privire la identităţile reclamanţilor sau cu privire la implicarea lor în
comiterea infracţiunii şi şi-a exprimat constatările de fapt şi opinia în termeni prejudiciabili. Cu
privire la cea de-a doua cerinţă, la acea vreme, Codul de procedură penală conferea forţă de res
judicata hotărârilor, chiar dacă adoptate în procedură accelerată, şi stabilea că circumstanţele
constatate într-o hotărâre trebuie acceptate, fără vreo verificare suplimentară. Deşi tribunalul care
a judecat cazul reclamanţilor era obligat să-şi bazeze evaluarea exclusiv pe materialele şi
declaraţiile prezentate în cadrul procesului din faţa acestuia, Curtea a considerat că riscul
adoptării de hotărâri contradictorii fusese un factor care a descurajat judecătorii să afle adevărul
şi le-a diminuat capacitatea de administrare a justiţiei, provocând astfel daune ireparabile pentru
independenţa, imparţialitatea şi posibilitatea lor de a asigura un proces corect.

Mai mult, disjungerea cazurilor şi condamnarea lui X prin utilizarea unui acord şi a procedurii
accelerate i-a compromis acestuia calităţile de martor în cazul reclamanţilor, de vreme ce fusese
obligat să repete afirmaţiile pe care le făcuse în calitate de acuzat, altfel existând riscul ca
hotărârea adoptată în baza acordului pe care îl consimţise să fie anulată.

Curtea a observat în continuare că problemele de interpretare şi de aplicare a dreptului naţional

de către instanţele naţionale trecuseră dincolo de o evaluare obişnuită a răspunderii penale
individuale a reclamanţilor sau de constatarea corpus delicti. În speţă, faptele cărora li s-a
atribuit un caracter penal ieşeau din sfera prevederii în baza căreia au fost condamnaţi
reclamanţii şi nu fuseseră conforme cu scopul vizat. Astfel, legea penală fusese interpretată în
mod arbitrar şi imprevizibil, în detrimentul reclamanţilor, conducând la un rezultat al procesului
nerezonabil în mod manifest.

Luate ca întreg, procedurile penale întreprinse împotriva reclamanţilor au presupus,

aşadar, o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil în baza articolului 6 § 1 din
Convenţie.

PREJUDICII: 8,000 EUR pentru fiecare în privinţa prejudiciului moral; capătul de cerere
referitor la acordarea prejudiciului material – respins.

Comentarii: Tribunalele naţionale au eşuat să asigure un proces corect în cazul penal al

reclamanţilor, iar impresia fusese că nici nu le păsase de aparenţe. Este de remarcat, de
asemenea, că acestea au respins fără să examineze alegaţiile reclamanţilor privind persecuţia
politică, care erau cel puţin sustenabile. Cu privire la primul reclamant, campania sa anticorupţie
luase amploare în 2010 şi devenise evident că urmărea să cucerească, ca politician, un public mai
larg, la nivel naţional. Odată cu condamnarea sa, acesta fusese împiedicat să participe la alegeri,
libertatea sa de circulaţie fusese limitată, iar facerea de declaraţii publice interzisă. Am observat,
de asemenea, că data la care fusese pornită urmărirea sa penală a coincis cu publicarea unor
articole ale sale în presă. Existase, aşadar, o legătură clară între activităţile publice ale
reclamantului şi decizia autorităţilor naţionale de a înainta acuzaţii, o legătură pe care tribunalele
naţionale au omis să o analizeze. Aceeaşi era situaţia în cazul celui de-al doilea reclamant, care
susţinuse în mod credibil că fusese vizat doar pentru a-l aduce pe primul reclamant în sfera
cazului penal, un motiv la fel de lipsit de legătură cu adevăratele scopuri ale urmăririi penale.
Prin eşecul lor de a analiza aceste afirmații, tribunalele naţionale au sporit îngrijorările potrivit
cărora urmărirea reclamanţilor şi condamnarea lor avusese un caracter politic.

Luate ca întreg, procedurile penale întreprinse împotriva reclamanţilor au presupus, aşadar, o

încălcare a dreptului lor la un proces echitabil în baza articolului 6 § 1 din Convenţie.

Cuvinte cheie: Dreptul la un proces echitabil, proceduri penale arbitrare și incorecte, proces
penal accelerat, persecuție politică, opoziție , condamnare politică, Federația Rusă, Aleksey
Navalny.