Proiect didactic

Profesor:Urechean Dorina
Aria curriculară: Limbă şi comunicare
Obiectul: Limba si literature română
Clasa : a XII a
Subiectul lecţiei: Creaţia poetică a lui Mihai Eminescu
Tipul lecţiei: Recapitulare şi aprofundare a cunoştinţelor
Timp de lucru: 2 ore
I.  Obiective cadru
1.    Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală.
2.    Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris.
3.    Aplicarea conceptelor de specialitate în receptarea diverselor tipuri de texte.
4.    Receptarea adecvată a sensulu/sensurilor unui cuvânt dintr-un context.
II. Obiective de referinţă: Elevii vor fi capabili să:
1.   Să realizeze înlănţuirea clară a ideilor într-un mesaj oral.
2.   Să definească noţiunile de : context, sens propriu, sens figurat, expresii şi
locuţiuni,discursul liric, eul liric.
3.    Sa explice diferenţa dintre text/context, sens propriu /figurat
4.   Sa argumenteze rolul/necesitatea expresivităţii unor construcţii sintactice, expresii sau
locuţiuni în diferite context orale şi scrise.
III. Obictive operaţionale
Cognitive: Elevii vor trebui sa:
1.    Să încadreze opera eminesciană în contextual naţional şi internaţional.
2.    Să definească discursul liric ,să-I precizeze originea eminesciană ,devenirea si
consolidarea acestuia.
3.    Să precizeze motivele poetice şi să le argumenteze ,insistâd aupra motivului lunii.
4.    Să prezinte aprofundat tema: iubirii, naturii,, a incursiunilor filozofice.
5.    Să prezinte tema specific eminesciană cu argument din texte: aceea a omului de geniu
6.    Să sublinieze concepţia lui Eminescu despre poezie.
Afective:Elevii  vor trebui să:
1.    Să interiorizeze noile cunoştinţe în sistemul propriu de valori estetice
2.    Să dovedească receptivitate afectiv-intelectuală faţă de tema abordată.
3.    Să respingă atitudinea negativă a unor elevi faţă de activitatea de instruire.

Strategie didactică

1.    Resurse educaţionale
a )Metode şi procedee: lectura, conversaţia euristică, problematizată, discuţia frontală şi
pe grupe,observaţia sistematizată, învătarea prin descoperire, exerciţiul, cenaclul literar,
ciorchinele.
b ) Forme de organizare: frontală , individuală.
c )Mijloace didactice: fişe ,caiete, volume de poezii.
2.    Resurse bibliografice :
1.    Oficiale: Limba Română, Manual pentru clasa a XII a, ed Humanitas
2.    Metodico-didactice: C Parfene “Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală”,
ed Universitaţii , Buc. 2001
3.    www. Referate.ro

Scenariul didactic

Situaţia de comunicare:
I. Organizarea clasei şi fixarea principalelor idei ancore ale lecţiei - 5min
Conţinutul activităţii:
Moment organizatoric:  Verificarea prezenţei elevilor, crearea unei atmosphere necesare
desfăşurării lecţiei.
Realizarea obiectivelor
Se dialoghează cu elevii despre oportunitatea expresivităţii în comunicarea orală si cea
scrisa. Se notează la tablă titlul lecţiei . Se argumentează rolul acestei lecţii.
Metode didactice:
Conversaţia, explicaţia , argumentarea, sistematizarea reperelor conceptual.
Evaluarea temei: 5min
 Tema:  Recapitularea unor concepte  teoretice despre elementele discursului liric.
Se dialoghează cu elevii despre unele neclarităţi în receptarea şi efectuarea
temei,notându-se în caiete concluziile necesităţii acestor concepte.
Conversaţia problematizată, inventarierea exemplelor.
II. Captarea atenţiei – 5min
Alcătuirea unei liste cuprinzând concept lingvistice adecvate temei în discuţiei.
Centrarea problemei pe creaţia eminesciană , facând referire la apartenenţa genului liric.
Se verifică oral informaţiile dobândite pe parcursul învăţării, şi se notează în caiete 
detaliile caracteristice specific lui Eminescu,în rubric “ Amintiţi-vă! “
Conversaţia, problematizarea.
III.Enunţarea obiectivelor şi fixarea unor repere fundamentale ale acestora prin
aplicaţii-10min
Este fixată material situaţiei de recapitulare, împreună cu indicarea schemei de lucru ,
notată la tablă.
Prin dialog cu elevii se vor stabili următoarele repere ale lecţiei : rezolvarea unor exerciţii
din manual.
Conversaţia, explicaţia ,problematizarea, studiul de caz.
IV .Dirijarea noii învăţări - 65min
Pe baza consideraţiilor următoare ,se fixează deprinderile de lucrul cu textile literare
citite.Discutarea textelor pe baza identificării motivelor şi temelor specific
eminesciene.Argumentarea şi comentarea expresivă a acestora. Închegarea unui tablou de
ansamblu a elementelor unice produsului eminescian.
Profesorul va înmâna fiecărui elev câte un set de texte din poeziile lui Eminescu, pe baza
cărora se va demara un cenaclu literar ,ce are ca scop aprofundarea operei poetului.
Elevii vor lucre pe grupe ,ce au ca ţel îndeplinirea cerinţelor notate anterior pe tablă .Se
alcătuiesc 6 grupe , de câte 4-5 elevi fiecare având o sarcină de rezolvat.
Grupa 1 : Are îndatorirea de a încadra opera eminesciană în contextual naţional şi
internaţional.Mai întâi se porneşte de la termenul  lingvistic de context ,iar targhetul
acetei grupe este acela de a plasa opera lui Eminescu în  istoria literară.
Mihai Eminescu este în literatura româna creator al unei opere ce străbate timpul, trăind
într-o perpetua actualitate.Semnificaţia lui a dobândit in constiinţa poporului nostru
caracterul unui mit.
Poetul "nepereche", cum avea să-l numeasca G.Calinescu, reprezintă în literatura noastră
un dublu reper de valoare luată în absolut, înscriindu-se in contextul literaturii universale,
alaturi de Dante, Hugo, Goethe, cum aprecia T.Vianu si de specific naţional, drept
ipostaza unica a sufletului romanesc in concertul poetic al lumii.
Pornind de la stilul convenţional pe care îl cultivau poeţii vremii, trecand printr-o faza de
romantism tumultuos, al afirmării, efortul artistic l-a condus pe Eminescu, pe măsura
maturizării catre o concentrare din ce în ce mai densă a mijloacelor de expresie, din care
dispar regionalismele, diminutivele, epitetele ornante, facând loc stilului clasic de cea mai
pura esenţă. Sintagmele născocite de poet: "dulce minune", "somnul lin", "farmec
dureros", "dureros de dulce", "limba ca un fagure de miere", "sunăcu jale", etc. asigură
poeziei lui un farmec deosebit.

Grupa 2: Are rolul de a face referire la discursul liric pornind de la definiţie si continuând
cu precizările originii eminesciene ,necesitatea valorificării lui ,dificultăţile limbii
dialecticale.Firul discursive se continua cu relatarea inovaţiilor eminesciene la nivelul
registrului lingvisticşi terminând cu consolidarea discursului liric,devenit o adevărată
operă de artă lingvistică ,un model de urmat pentru viitoarele generaţii de poeţi.
Discursul liric este o disertație, tratare a unui subiect de natură literară; trata, care
exprimă direct sentimente și emoții în legătură cu realitatea, prin intermediul mijloacelor
artistice ce parține poeziei lirice.   Este expresie verbală a gândirii; cuvântare .iar ca sens
figurat desemnificăfire sentimental, emotivă, sensibilă, plină de entuziasm, exaltată.
Eul liric este un element ce aparţine genului liric, a cărui misiune este aceea de a ajuta la
transmitrea în mod direct a propriilor idei si sentimente ale autorului, utilizând pronumele
personal, forma accentuată “eu”,sau formă neaccentuată “ mie, îmi, -mi.
Discursul său liric înregistreaza, astfel, ecoul tuturor lecturilor din Kant, Schopenhauer,
Dante, Shakespeare, Schiller, Novalis, Lamartine sau Victor Hugo - toate influenţele din
planul literaturii europene, indiene (prin Rig-Veda) si universale fiind asimilate in
complexitatea viziunii sale.Însa Eminescu modeleaza toate aceste filozofii, adaptându-le
firii si conceptelor personale.
Niciodata până la Eminescu, limba româna nu a sunat cu atâta plenitudine armonioasa,
atât de natural si firesc.Mai mult chiar, limpezimea si echlibrul lingvistic din cele mai
multe poezii creează impresia unei spontaneităţi desavarsite. Poetul şi-a pus de timpuriu
întrebări asupra existenţei, încercând să dea si răspunsurile la aceste întrebari, fiind unul
dintre aceia care resimt din plin distanţa între aspiraţile lor si realitatea înconjuratoare. El
nu a trebuit să se lupte pentru a stăpâni graiul românesc, căci acesta i-a fost mereu la
îndemana, ajutându-l chiar în realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul întregului
său farmec constă în substratul autohton al culturii eminesciene.
In valorificarea creatoare a folclorului naţional, Eminescu se ridică, din nou, pe cele mai
înalte trepte de vraja, purtat de o efervesceţă lirică făra asemanare, începand cu "Făt-
Frumos din lacrimă" şi ajungând la "Revedere" si mai apoi la neasemuita poveste de
dragoste din "Călin   
 (File din poveste ) şi Luceafărul.

Grupa 3: Are ca scop de urmărit, enumerarea motivelor poetice, susţinerea acestora cu

referiri exacte din volumele de poezii.Elevii se opresc îndeosebi asupra unui motiv mult
îndrăgit de poet:motivul lunii.Astfel se creeaza o atmosferă feerică ,care face referire la
astrul selenar, la originea acestuia, ladiversele valori estetice căpătate în timp şi la
influenţa pe care  a manifestat-o în vieţile oamenilor.
Universul motivelor eminesciene este alcătuit din: timp si spaţiu naţional, pădure, mare,
doina, vis, melancolie.Legătura operei eminesciene cu devenirea noastră istorică nu poate
fi  contestată Eminescu fiind "modelul absolut spre care tind fără excepţie reprezentanţii
literaturii româneşti.Dacă codrul si lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii
,luna plutind deasupra vastelor întinderi de apă formeaza cadrul adecvat ideilor filozofice.
Transformarea naturii si a vieţii ,reflecţiile asupra morţii sunt privite din perspectiva
selenara si oceanică.Meditaţiile cu privire la apariţia si extinţia universului sunt
inaugurate de un vast preludiu ,de ampla invocaţie. Dacă codrul si lacul constituie
acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind deasupra vastelor de la începutul
Scrisorii I :"Lunătu ,stapân-a marii ,pe a lumii boltă luneci ,"Când pluteşti pe mişcătoarea
marilor singurătate!".
În "Melancolie" ,luna străbătând şirurile de nori deasupra "ţinutului cu strâmbe cruci"
constituie deschizătura înstrainarii poetului de viaţa şi construieşte totodata
presentimentul morţii:"Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă".Ca de dureri
straine?"Parca-m murit de mult".Din cauza tristeţii si a singurătăţii Eminescu vorbeşte cu
codrul căruia îi pune intrebări ca unui prieten.Prin răspunsurile sale codrul îşi arată şi el
tristeţea şi povesteşte cum stă şi asteaptă şi mai auda oameni.("Ce te legeni codrule?").
Astrul romanticilor este luna. Poezia romanticăapare o data cu lunatismul, cu acea
atracţie spre lună exprimată printr-o levitaţie mentala sau fictiv reală. Contemplaţia
romantica a lunii anuleaza în total ori în parte simtul gravitaţiei pe pământ. Anticii au
evocat luna şi celelalte astre mai de seamă, mitologic, personificându-le si alegorizând în
ele evenimentele astronomice.
Imaginile lunii la Eminescu sunt uneori asemănătoare celei din lirica sanscrită, dar alteori
le depăşesc. În literatura sanscrită, de obicei luna trezeşte durere de dragost, imaginea
lunii ca astru care accentuează iubirea este prezentă şi în poezia eminesciană: "Când luna
prin nori pe lume veghează 
  Când fiece undă se-mbracă c-o rază
  Când cânta ai somnului ginii nătângi
  Tu tremuri si plangi.
  Când luna aruncă o pală lumina
  Prin merii în floare-nşiraţi în grădină
  La trunchiul unuia pe tine te-aştept
  Visând de deştept."
În creatia lui Eminescu; văpaia lunii îl transpune într-un alt nivel spiritual şi-i dezvăluie
tainele creaţiei ca şi zădarnicia vieţii. Concepţia despre lună a lui Eminescu, ca o putere
care învie gânduri şi întunecă suferiţe, îşi are originea în cântul al VII-lea din Rig-
Veda.Un sâmbure al aceste
imagini transpare in Misterele noptii:
"Razele din alba luna
mi le-ntorc, mi le-mpreuna
pentru-ntregul viitor."
Luna tuteleaza intrega fire si mai ales pe indragostiti: ea "varsa liniste si somn", da o
stralucire halucinanta suprafetelor acvatice, raspandeste o pulbere argintie, afrodiziaca in
aerul inmiresmat, vegheaza "bland" asupra cuplului amoros si "insenineaza" gandul si
sufletul:
"Să fie sara-n asfinţit
  Şi noaptea să înceapă;
  Răsaie luna liniştit
  Şi să împrăştie scântei
  Cărărilor din crânguri,
  În ploaia florilor de tei
  Să stăm în umbră singuri." (Să fie sara-n asfinţit)
Dar luna poate fi şi un astru rece, palid, martor al tristeţii şi regretelor poetului după
iubirea pierduă  ori neîmpărtăşită, într-un peisaj voit sărac, schiţat în câteva linii, făra
viaţă:
"Pe aceeaşi ulicioară
  Bate luna în fereşti
  Numai tu de după gratii
  Vecinic nu te mai iveşti!" (Pe aceeasi ulicioara)
Caracteristic romantic este şi procedeul antitezei , înţeles drept reprezentare a lumii ca
fiind format doar din elemente aflate în opoziţie unele cu altele , o lume văzută în alb şi
negru, bun şi rau, pozitiv şi negativ. 
Luna este simbol al ritmurilor biologice, este un astru care creşte şi descreşte, care
dispare, a cărui viaţă este supusă legii universale a devenirii, a naşterii şi a morţii.
Reprezintă şi timpul care trece, timpul viu pe care-l măsoară prin fazele ei succesive si
regulate.
Luna este simbolul primului mort. Timp de trei nopti, în fiecare lună, ea e ca moartă.
Dispare. Apoi reapare si sporeşte în strălucire.
Luna este cunoaşterea îndirecta, discursivă, progresivă, rece. Astru al nopţilor, evocă în
plan metaforic frumuseţea, dar şi lumina în imensitatea întunecimii. Dar prin aceasta
lumina, care nu este decât o reflectare a luminii soarelui, luna este simbolul cunoaşterii
teoretice, conceptuale, raţionale.

Grupa 4: Această grupă este compusă din trei elevi,corespunzători celor trei teme
poetice.Fiecare elev se ocupă îndeaproape de o temă anume,la alegere, şi are menirea de
a evidenţia rolul si efectul temei alese în cadrul creaţiei eminesciene.
Unul dintre liricii de dragoste româneşti este poetul Mihai Eminescu întâiului cuplu
transpus în Edenul romanesc. Supremul elogiu este dorinţa lui Hyperion de a cunoaşte
lumea pământeana supunându-se legilor norocului în iubire. Astrul îndepărtat şi rece se
însufleţeşte la ideea unei ora de iubire, singura capabila sa intinda o punte de întelegere
între eternul cosmic şi umanul pieitor. Natura antropomorfizată trăieşte  în consonanţă cu
sentimentele poetului, imaginile paradisiace corespunzând împlinirii erotice, iar tablourile
pustii, dezolante, alcătuind ambianţa dezamăgirii şi rupturii sentimentale. Fericită sau
nefericită, iubirea rămâne mereu o proiecţie ideala, iar femeia întruchipează când
imaginea Fecioarei, când o nimfă a pădurii, o zeitate acvatică, ori o făptură de basm,
dovadă că nici un alt poet român n-a aşezat-o pe un piedestal mai înalt decât a preamărit-
o Eminescu.
Despre intensitatea si statornicia sentimentului de iubire se vorbeşte în cadrul legendei
Strigoii; la fel în povestea de dragoste a lui Calin, cu magnifica imagine a naturii ori în
beatitudinea ce transpare prin umbra amara a aşteptării (Lacul) în balsamul odihnitor al
prezenţei iubirii (Inger de paza, Noaptea) ca şi în unele postume din aceasta epocă: Ea-şi
urma cărarea-n codru, Dormi! Stau în cerdacul tau etc..
În toata poezia erotica a tinereţii, figura iubitei are o lumină şi o caldură dobândite din
concreteţea imaginii ei pentru poet. În poezia  “Floare Albastra “ ea e rosie ca marul; în “
Craiasa din povesti “Paru-i galben, / Faţa ei lucesc în lună, / Iar în ochii ei albaştrii /
Toate basmele s-adună  Tot aşa şi în Dorinta.
Toate aceste elemente se schimbă treptat dupa 1877 , Eminescu cântând si stările
depresive şi regretul, tristeţea , cât şi durerea pricinuită de dragoste. Poeziile din aceasta
categorie sunt numeroase.
 Pentru el, dragostea rămâne în trecut şi amintirea ei ca şi a chipului iubitei se însoţeşte de
o nespusă suferinţă. Din această pricină se petrece o concentrare a imaginii, o stilizare şi
o fixare de contururi apasate. Codrul nu mai are bogaţia, risipa de lumini, culori si
parfumuri din tinereţe, ci se reduce la doua-trei elemente. Luminile se sting, culorile
palescDe câte ori, iubito... cu simbolurile ei tragice, e o prima marturie a întunecării. În
locul peisajului edenic apare aici oceanul cel de gheaţă bolta alburie a alungat de pe ea
voiciunea culorii, iar luna cea galbena  o pată şi-a pierdut eminesciana ei strălucire.
Cădura inimii l-a părăsit pe poet: Din ce în ce mai singur mă-ntrec şi îngheţ Iar timpul
creşte-n urma mea ... ma-ntunec ! (Trecut-au anii).
O  bogăţie de nuanţe  dă o mai profundă sondare a adâncurilor,  o mai deplină
autenticitate a tuturor biruinţelor şi înfrângerilor iubirii. În aceste versuri deşi pe primul
plan stă miscarea frământată a sufletului nu lipseste nici prezenta naturii.Ea este redusa
însa la semne si aspecte care se subliniază simbolic prin concordanţa sau prin contrast
sentimental. Exemplu în”  Si daca..”: Si daca ramuri bat în geam/Ceea ce se numeşte de
obicei natura, adică aspecte geologice ,fauna si flora, se găseşte la Eminescu într-un chip
elementar  dimensiunea ,cantitatea.Aceasta e determinată prin puterea de a intimida
conştinţa şi a o elimina.
Fuziunea dintre natură şi dragoste este perfectă în "Sara pe deal". Suavitatea, candoarea
iubirii ,speranţele pe care le deşteaptă sunt stimulate de o ambianţă în care accentele
melancolice ,destul de rare ,sunt copleşite de atmosfera în general optimistă,
declanşatoare de vitalitate.Arborele preferat de poet pentru aroma penetrantă ,î
mbătătoare a florilor ,este teiul.Perechile eminesciene se lasă îngropate de ninsoarea
florilor parfumate.Aşa cum afirma Calinescu ,"Plopul ,copac clasic ,orăşenesc ,dă
amintirilor o mişcare lentă.("din "Luceafarul" de la "Sub şirul lung de mândrii tei...Cu
plete lungi ,balaie).
Dacă codrul şi lacul constituie acompaniamentul natural al iubirii ,luna plutind deasupra
vastelor întinderi de apă formează cadrul adecvat ideilor filozofice.Transformarea naturii
şi a vieţii ,reflecţiile asupra morţii sunt privite din perspectiva selenară şi oceanică.
Meditaţiile cu privire la apariţia si extinţia universului sunt inaugurate de un vast preludiu
,de ampla invocaţie de la începutul Scrisorii I :"Lună tu ,stăpan-a marii ,pe a lumii boltă
luneci ,"Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singuratate! Imaginea aceasta egipteană de
trăinicie peste milenii ,determină dimensiunea microscopic a omului si deşteaptă acel
sentiment tipic eminescian de nevoie de a se lasăîin voia dinamicii firii.Natura este
întalnită în majoritatea operelor lui Eminescu, de când era încă copil şi până când şi-a
scris testamentul ("Mai am un singur dor")Şederea  mai lungă în codru poate duce la o
adormire în codru sau chiar dorinţa de moarte.Eminescu îşi aduce iubita în mijlocul
naturii ,aceasta aşteptându-l pe malul laculului.
Un alt elev va dezbate tema incursiunilor filozofice.
Incursiunile filozofice ale lui Eminescu sustin coordonatele complexitatii poeziei sale.
Abordând atatea probleme fundamentale ce ţin de viaţă şi moarte, natura si iubire, geneza
si sfarsitul lumii, sau civilizatii, poetul subliniază zbaterile şi nefericirile omului de geniu,
intr-o societate total străin de el.
În Scrisoarea I ,care este o meditaţie filozofica despre spaţiu şi timp,despre existenţa
omului în lume, este creatia eminesciană care face referire la cugetarea eului poetic la
trecerea timpului curgător într-un cadru romantic.Eminescu exprimă viziunea sa asupra
timpului filozofic bivalentşi anumetimpul individual (măsurabil,curgător ireversibil)”doar
ceasornicul urmeaza lung-a timpului cărare” şi timpul universal(eternitatea) “din noaptea
amintirii o vecie-ntreagă scoate”
Ideea egalităţii oamenilor,a condiţiei omului în lume, supus destinului,ca orice muritor în
faţa morţii este preluată de  la Şchopenhauer,redată în vesurile:
“Deşi trepte osebitele-au iesit din urna sorţii
Deopotrivă-I stăpâneşte raza taşi geniul morţii ;
La acelaşi şir de patimi deopotriva fiind robi,
Fie slabi,fie puternici,fie genii ori neghiobi.”
Tema filosofiei este dominantă şi în Luceafărul prin câteva idei profund filosofice:
Condiţia nefericită a omului de geniu intr-o lume meschină ,incapabilă să-I înţeleagă
idealurile.”Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece/Ci eu în lumea mea mă
simt/Nemuritor şi rece.
Ideea genezei şi stingerii Universului: ‘Nu e nimic şi totuşi e/ O sete care-l soarbe/E un
adânc asemene /Uitării celei oarbe “;idea timpului filozofic bivalent; idea
filosofica”fortuna labilis” (soarta e schimbătoare):Ei au stele cu noroc/Şi prigoniri de
soarte”.
Grupa 5: Se ocupă de prezentarea temei specific poetului Luceafărului:Tema omului de
geniu.Va trebui să demonstreze de ce Eminescu a insistat asupra acesteia, si de ce a
ridicat-o la rangul de temă supremă. Astfel se omagiază gândirea expansivă a omului de
geniu,raportată la însuşi Eminescu.
Imaginea sa despre geniu (prin deosebita sa capacitate de a armoniza raţiunea cu fantezia)
se diferenţiază  fundamental de concepţia lui Schopenhauer despre acelaşi geniu. Omul
de excepţie la Eminescu nu mai este un damnat, un tip misterios sau tenebros; poetul
român îl vede mai uman, îi dăruieste lumina stralucitoare şi aspiratii omeneşti superioare,
deşi îşi păstrează natura ieşită din comun.Poetul este cunoscut în întreaga lume graţie
traducerilor şi studiilor care apar, stârnind interesul citit . Tema geniului romantic, a
personalităţii capabile sa  treacă dincolo de aparenţele la care se opresc oamenii
obişnuiţi , motiv pentru care nu este înţeles de către acei oameni, pentru care nu există
comunicare între lumea lor si cea a geniului. În Luceafarul imporatantă în creaţia
eminesciană esteş tema romantică a iubirii dintre barbat şi femeie, iubire văzută ca şi
refacere a momentu-lui creatiei cosmosului , ca si participarea la marea creatie universala
, o creaţie ce se desfaşoară în permanenţă şi este reluarea creaţiei iniţiale.Această temă se
recunoaşte în toate poeziile eroticii emines-ciene, fie ca aspiraţie către o astfel de iubire
fie ca realizare a ei.
Problema geniului, acela care a aflat că exista în noi ceva mai adânc decât noi înşine: eul
care şi-a gasit sinele, acela care constă într-o dezvoltare a puterii intelectuale ce depşseste
limita cerută de voinţa, pentru serviciul căreia s-a născut.Un instrument indispensabil al
geniului este fantezia căreia îi revine rolul de a completa şi a definitiva date obtinute prin
intuitii. Ceea ce intuieste un artist de geniu nu este fenomenul individualizat, ci ideea
platonică încorporată în fenomen.
În Luceafărul, în ceea ce priveşte ipostazele geniului,în tabloul I, omul superior este
simbolizat de Luceafăr, ca aparţinând planului cosmic,în aldoilea este numai aspiraţîe
spiritual pentru Cătălina,în planul al treilea este întruchipat de Hyperion,iar în ultimul
este omul superiorsimbolizat de Luceafăr, ca simbol al lumii superioare,detaşat de
efemeritatea oamenilor obişnuiţi ,muritori.Tabloul al IV lea este cel mai semnificativ
pentru poem,pentru ca Luceafărul isi recapătă statutul de astru,iar fata îşi pierde
unicitatea,numele,frumuseţa ,înfăţişarea,fiind doar o muritoare oarecare,”un chip de lut”.
Chemarea fetei adresată Luceafăruluiexprimă vechile dorinţe şi accentuează idea ca omul
obişnuit este suous sorţii ,norocului,fiind incapabil de a se înălţa la iubirea absolută:
“-Cobori în jos, luceafăr bland,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează! “Eliberat de patima iubirii ,Hyperion se detaşează de lumea
strâmtă ,superficial şi “nu mai cade ca-n trecut/În mări din tot înaltul”, exprimându-si
profundul dispreţ fată de incapacitatea acestei lumi de a-şi depăşi limitele:”-Ce-ţi pasă ţie,
chip de lut/Dac-oi fie u sau altul?”
Finalul poemului are o sentinţă justiţiară şi subliniază menirea creatoare a geniului
eliberat de patima iubirii de chemările amăgitoare ale fericirii omeneşti,lipsite de
profunzimea sentimentului:
“Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu  în lumea mea mă simt
 Nemuritor şi rece.”
Atitudinea detaşată a Luceafărului nu exprimă o resemnare,cio atitudine specifica
geniului rece,raţională ,distantă ,care nu mai permit un dialog între cei doi ,deoarece ei
aparţin a două lumi incompatibile ce nu pot comunica.      

Grupa 6: Îşi concentează atenţia asupra accentuarii concepţiei lui Eminescu despre
poezie.Elevii vor reda glasul colateral al poetului peste timpuri şi vor sublinia propriile
marturisiri ale scriitorului.Eminescu subliniaza caracterul messianic de propovăduitor de
drumuri alese spre consolidarea poezii în cadrul curentului literar  romantic în a doua
jumătate a secolului alXIX lea.
Ideile lui Eminescu despre arta, concepţia sa estetică nu sunt formulate în studii
sistematice. Ele se regăsesc, însa, în întreaga sa creaţie, fie în articole, fie în poezie a
caror tema e chiar arta, sau în altele cu tema diferita, dar în care se strecoara gânduri
despre condiţia poetului şi a destinului său. Doar câteva din aceste poezii sunt antume
("Epigonii, "Glosa, "Oda (în metru antic), "Criticilor mei, cele mai multe fiind postume,
dar scrise în perioada de început si de mijloc a actvităţii lui Eminescu ("Icoana de privaz,
"Eu nu cred nici în Iehova "Odin si poetul”, "Iambul, "Numai poetul, " În zadar în colbul
scolii.Concepţia estetică a lui Eminescu este dublu modelată: de poetica romantică
pasoptistă (scriitorul) este "un copil al veacului, un exponent al vremii lui, un vizionar
care creeaza prin forţa cuvântului "o altă lume pe-astă lume de amor un titan revoltat care
luptă pentru împlinirea idealurilor umanitătii), dar şi de filozofie sceptică a geniului
solitar, contemplativ într-o societate mediocră încapabilă să înteleagă şi să promoveze
valorile morale.
Opera lui Eminescu este variata, complexa, printre speciile lirice cultivate de poet
situăndu-se : idila(Dorinta, Lacul, Sara pe deal), eglogia (Floare albastra), satira(Junii
corupţi, Scrisorile, Criticilor mei), epistola(Scrisorile), elegia(Revedere, Mai am un
singur dor), glosa(Glossa), poemul(Calin file din poveste, Luceafarul, Memento mori),
doina(Ce te legeni..., Doina).
Prin prezentarea argumentelor celor şase grupe, ce corespund celor şase obiective
operaţinale, s-a urmărit   reeealizarea   planului de lucru întocmit la începutul
lecţiei,concepută ca un cenaclu literar. Un ultim pas este acela al realizării
ciochineluidespre creaţia lui Eminescu.
 Adăugaţi o legendă

  
V. Obţinerea performanţei: 5min
Se fac referiri despre impresiile cititorilor avute,după lecturarea textelor.Acestea au rolul
de a intensifica transferul de achiziţii informative cu scop evaluative .Concluziile se
notează în caiete iar valorificarea aspecteloe enunţate anterior se realizeaza prin apelarea
la câteva aplicaţii de tip autoevaluări ,explicându-se rolul acesteia.
Eminescu este viu in constiinţa poporului nostru , este studiat , interpretat , omagiat ,
învăţat cu placere sau defaimat şi toate acestea la un loc dovedesc rolul pe care-l joacă
Eminescu în cultura şi în conştiinţa românilor. Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita , nu-l
poate tăgădui : " Oricât de tare ar fi cântat cocoşii a treia oară , pe el nimeni nu l-a
tagăduit." ( G. Bogaza )
 Atăta timp cât pe aceste pământuri vor trăi români iubitori de codru, de mare, de tei, de
plopi , iubitori de dreptate şi adevar , doritori de bine pentru ţară Eminescu ne va fi
simbol şi ideal .
Conversaţia, explicaţia
VI. Asigurarea feed-bach-ului: 4 min
Se vor formula diferite întrebări pentru verificarea şi fixarea cunoştinţelor
recapitulate.Fixarea unor elemente de transfer,elevii discută despre informaţiile
prezentate.
Îi citim poezia  lui Eminescu şi vedem tot ce are mai frumos ţara noastră , auzim glasul
izvoarelor şi al turmelor , foşnetul frunzelor , privim cu dragoste iubita şi învătam să-i
spunem şoapte de dor şi atunci când cuvintele nu ne ajung îi şoptim versuri din Eminescu
pentru că le simţim rupte din sufletul nostru .Ne aducem aminte de stramoşi , învatăm să-
i cinstim şi să întelegem că " patria " nu e un cuvant deşert. Privind in jur la Romania
sfârşitului de mileniu ne dăm seama cât de contemporani suntem cu el.
Conversaţia ,problematizarea, observaţia,
VII.Asigurarea transferului:1min
Temă pentru acasă: De alcătuit o creaţie proprie despre Eminescu.
Se conturează câteva concluzii, se indică unele evaluări cu caracter formativ.

Poetul muribund

În secolul nostru, scumpul Eminescu,

A zis good-bye la restul,
Epigonii el ne-a scris,
Şi de sus, apoi nimic nu a mai zis.
                                                                                                                                                 
                                                                                                                                                                              
Nicio floare albastră nu a mai înflorit,
Niciun lac cu nuferi dalbi nu s-a mai mărit,
Nici fiorii unor zmei, nu s-au mai mândrit,
În culoarea unei vieţi, asemenea unor zei semeţi,
Ci s-au dus cu toţii spre culuarul ruginit,
Al unui ciclu existenţial menit.

Nici  Hyperion nu a mai îndrăznit,

Să se arate în mod voit,
Ci doar chemat de cei cu har,
Care ştiu că nimic nu e în zadar.

Şi întreaga sa făptură,
Nu s-a încărcat cu neagra zgură,
A  înaltului celest
În care el a fost cel ales.
Lăutarii şi bondarii nu mai sunt greierii,
Acum alţii ne sparg creierii.
Dar nu melodic şi duios ,
Ci frenetic şi zgomotos.

Părăsit de a sa putere,
Miticul poet de humă,
S-a lasat condus de lună
Pe o orbită plutitoare.
Şi de acolo nu ne veghează,
Şi nici nu informează ,
Prin scrisori cu paşaport,
Că nu s-a dat mort,
Până în clipa în care,
Totul s-a înnegrit în a sa zare.