Cuviosul Ioan de la Lavra cea Veche

2 Mai (19 Aprilie)

Lavra Veche se numea locaşul Cuviosului Hariton, care şi era aproape
de Ierusalim în pustiul Palestinei, deoarece se zidise înaintea altor lavre
de Sfântul Hariton, precum se scrie despre ea pe larg în viaţa lui. Deci,
în acea veche lavră a lui Hariton s-a nevoit pustniceşte acest Cuvios
Ioan, care, din tinereţe rănindu-se de dumnezeiasca dragoste, s-a lipit
de Dumnezeu, după cele scrise: Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine
este. Şi trecând cu vederea plăcerile lumii deşarte şi mândria, şi
înstrăinându-se de patrie, a luat crucea vieţii monahiceşti şi s-a dus în
ţară străină, pentru Domnul, Cel ce a fost străin pe pământ, încât de la
naşterea Sa şi până la moarte nu avea unde să-Şi plece capul. Şi
ajungând la sfintele locuri ale Ierusalimului, închinându-se Cinstitei
Cruci şi Mormântului lui Hristos Cel de viaţă primitor, a mers la lavra
cea zisă mai sus, a Sfântului Hariton, şi s-a învrednicit într-însa de
dregătoria preoţească, pentru viaţa lui îmbunătăţită, căci s-a arătat
următor pustnicilor celor de demult, înfrânându-şi patimile cele
trupeşti cu mare înfrânare, cu stările la rugăciune cele de toată
noaptea, cu pomenirea morţii, cu nevoinţele cele de multe feluri, cu
care şi-a subţiat trupul foarte, încât s-a făcut înger pământesc în trup.
Apoi, după viaţa cea îndelungată şi desăvârşită spre plăcerea lui
Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, dus fiind sufletul lui de mâinile
sfinţilor îngeri cei fără de trup în locaşul ceresc cel neînvechit. El este
numit de alţii "al peşterii celei vechi", în loc de "al lavrei celei vechi",
deoarece lavra cea veche a Cuviosului Hariton a fost la început o
peşteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de nişte
tâlhari, s-a dezlegat prin minune, fiindcă au murit deodată tâlharii
aceia, bând nişte vin otrăvit de veninul unui şarpe. Iar după ce s-a
dezlegat, a aflat în peşteră mult aur şi â făcut mai întâi o biserică în
aceeaşi peşteră şi a adunat fraţii, iar după aceea a zidit mănăstirea
deasupra peşterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a vieţuit în acea
peşteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit şi "al peşterii
celei vechi".
 Cuviosul Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei
2 Mai (19 Aprilie)
Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în
anii luptătorilor de icoane. El, din tinereţe iubind pe Hristos, s-a tuns în
chipul monahicesc şi pentru multele sale osteneli şi nevoinţe
bisericeşti, s-a făcut sălăşluire şi casă a Sfântului Duh. Şi a fost pus
episcop al Antiohiei Pisidiei, păscând bine turma încredinţată lui. Iar
când eresul luptătorilor de icoane se întărise cu sporirea diavolului, şi
când toţi episcopii, fiind chemaţi prin scrisoare împărătească, se
sârguiau să se ducă la cetatea lui Constantin, s-a dus acolo şi acest
arhiereu. Şi a stat cu vitejie pentru dreapta credinţă, zicând împăratului
să se supună aşezămintelor bisericeşti şi soborniceşti ale Sfinţilor
Părinţi, povăţuitorilor Ortodoxiei, urmând credinţei lor, iar la învăţături
străine şi de multe feluri să nu se mute, după porunca Sfântului Apostol
Pavel. Şi a fost silit ca şi el să se lepede de închinarea sfintelor icoane,
dar nu s-a supus. De aceea a fost izgonit de la scaunul său şi, fiind în
surghiun, s-a dus către Domnul.

Sfintii Mucenici Hristofor, Teona si Antonin

2 Mai (19 Aprilie)
Când Sfântul Marele Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, a fost muncit,
aceşti trei erau ostaşi ai împăratului Diocleţian, purtând suliţe în mâini.
Şi văzând muncile ce se făceau Sfântului Gheorghe, şi-au lepădat
armele şi brâiele cele ostăşeşti şi au stat înaintea împăratului,
mărturisind pe Hristos. Pentru aceea, prin tirană poruncă, au fost legaţi
cu lanţuri şi închişi în temniţă. Iar a doua zi scoţându-i, i-au pus înaintea
judecăţii păgânului împărat şi îi sileau să se lepede de Hristos. Şi
neplecându-se tiranului şi având mintea afundată întru adevăratul
Dumnezeu, îl preamăreau la arătare. Atunci spânzurându-i pe ei la
munci, le-au strujit trupurile cu unghii de fier şi cu lumânări le-au ars
coastele, iar la sfârşit, văzându-i neplecaţi, i-au aruncat în foc. Şi aşa s-
au sfârşit sfinţii mucenici Hristofor, Teona şi Antonin prin pătimire
pentru Hristos.
 Cuviosul Trifon, Patriarhul Constantinopolului
2 Mai (19 Aprilie)
Roman, împăratul grecesc, socrul împăratului Constantin
Porfirogenetul, a avut un fiu mai tânăr cu numele Teofilact, făgăduit
din scutece la duhovniceasca randuială. Şi voia ca, după moartea
patriarhului Ştefan, să-l facă patriarh al Constantinopolului. Dar, de
vreme ce tânărul era încă nevârstnic, având numai 16 ani, şi nu putea,
după pravila bisericească, să se suie la o treaptă ca aceea, a fost ales
până la o vreme Trifon monahul, spre păzirea şi îndreptarea patriarhiei,
până ce Teofilact, fiul împăratului, va ajunge la anii cei cuviincioşi de
primire a arhieriei. Şi a fost sfinţit Trifon monahul, rânduindu-se după
trepte la arhierie şi a luat randuială patriarhiei bărbatul cel cu adevărat
vrednic de o aşa randuială, cel desăvârşit în fapte bune şi care avea
viaţă fără prihană. Iar după ce a ţinut patriarhia puţin mai mult de trei
ani, a fost depărtat într-un chip ca acesta: Teofilact fiind de 20 de ani,
Roman împăratul stăruia ca Trifon să lase locul patriarhiei fiului său.
Dar fericitul Trifon nu voia să lase o randuială ca aceasta unui tânăr
neiscusit, care avea trebuinţă de un bărbat desăvârşit cu anii şi cu
înţelegerea, care să ştie bine dumnezeieştile cărţi şi să poată îndrepta
cârmuirea bisericească cum se cade. Şi se mâhnea împăratul Roman,
neştiind ce să facă, deoarece nici o pricină nu putea să afle asupra lui
Trifon, cu care ar fi putut să-l depărteze de la scaun. Căci Cuviosul
Trifon era sfânt cu viaţa, fiind îndreptat din tinereţe spre fapte bune,
nefiind într-însul nici o prihană. Iar Teofan, episcopul Cezareei şi
prieten al împăratului, fiind viclean, a zis către împăratul: „O, împărate,
lasă acest lucru asupra mea şi voi face cu înlesnire după dorinţa voastră
împărătească". Iar împăratul s-a bucurat mult de cuvântul lui Teofan şi
l-a rugat să se străduiască precum ştie. Atunci Teofan, venind la prea
sfinţitul Patriarh Trifon, a vorbit cu dânsul bine, arătându-se a-i fi
credincios şi prieten. însă îi grăia cu vicleşug astfel: „Stăpâne, mare este
meşteşugirea împărătească împotriva ta, se cugetă multe asupra ta de
către cei de un acelaşi gând. Toţi caută pricini cu care să te surpe de pe
scaun, dar deşi se îngrijesc de aceasta cu multă osteneală, nimic nu
sporesc, deoarece caută pricini asupra celui nevinovat. Şi numai una îţi
găsesc, zicând că nu eşti cărturar şi nu ştii să scrii, şi pentru aceasta te
judecă că eşti nevrednic de scaunul patriarhiei. Deci, este trebuinţă să-i
ruşinezi desăvârşit întru aceasta şi să le astupi gura ca să tacă. Iar de
mă vei asculta, să faci aceasta: înaintea a tot sinodul scrie pe o hârtie
curată numele tău şi cinstea patriarhiei, şi o trimite împăratului, ca să
se ruşineze cei ce te clevetesc, zicând că nu ştii să scrii, şi vor tăcea
gurile cele mincinoase".
Iar fericitul Trifon, fiind fără răutate, n-a cunoscut vicleşugul lui Teofan,
socotind că este bun sfatul lui. Şi adunându-se sinodul, patriarhul a
grăit către toţi: „Cei ce voiesc, cu nedreptate să mă surpe de pe scaun,
o, dumnezeieştilor împreună slujitori, se ostenesc în deşert, căutând
împotriva mea oarecare pricini binecu-vântate. Eu nădăjduiesc spre
Dumnezeul meu, că nimic de acest fel nu vor afla asupra mea, deşi
mult s-ar osteni, ca să poată a mă înstrăina de la scaunul ce mi s-a
încredinţat de Dumnezeu. Iar cea mai de pe urmă clevetire ce au
alcătuit asupra mea este aceasta, că au minţit cum că n-aş fi cărturar şi
n-aş şti să scriu nicidecum. Deci, iată, înaintea feţei voastre scriu aceste
litere, ca înştiinţându-se clevetitorii, să se umple de ruşine şi să
înceteze a mă cleveti". Zicând aceasta, fericitul a luat o hârtie curată şi,
privindu-l toţi, a scris aceasta: „Trifon, cu mila lui Dumnezeu
arhiepiscopul Constantinopolului, Roma cea nouă, şi patriarh a toată
lumea". Scriind aceasta, a trimis-o la împărat prin mâinile unui mai sus-
şezător. Iar împăratul, luând hârtia aceea, cu sfatul celui mai înainte
pomenit Teofan, episcopul Cezareei, a poruncit ca altcineva pe aceeaşi
hârtie să scrie astfel: „Eu, Trifon, mă dau în lături de la scaunul
patriarhiei, nu pentru altă pricină, decât pentru aceea că mă ştiu
nevrednic de o treaptă ca aceasta". Şi scriind aşa, împăratul a poruncit
să citească hârtia aceea înaintea domnilor şi a boierilor şi înaintea a
toate rânduielile. Şi, trimiţând pe cei de un gând ai săi, a dat jos cu sila
din casele patriarhiei pe prea sfinţitul Patriarh Trifon şi a poruncit să-l
numească patriarh pe fiul său, Teofilact. Şi a fost tulburare mare în
Biserică, pentru că mulţi din duhovniceasca rânduială ţineau la Trifon,
nevoind pe Teofilact. Iar fericitul Trifon, suferind cu răbdare acea
izgonire nedreaptă, s-a dus la mănăstirea sa unde a slujit întâi şi,
vieţuind doi ani şi cinci luni, s-a mutat la Domnul. Iar cinstitul lui trup s-
a adus în biserica cea mare patriarhală şi s-a aşezat cu patriarhii, ca un
adevărat patriarh. Atunci s-a adus pace Bisericii, pentru că după
mutarea Sfântului Trifon, toţi s-au învoit cu patriarhia lui Teofilact şi
spre împărtăşirea aceluia s-au înţeles. Iar pomenirea Sfântului Trifon au
cinstit-o cu prăznuirea de peste ani, slăvind pe Dumnezeu.

Sfânta Matrona din Moscova

2 Mai (19 Aprilie)
Numita "cel de-al optulea stalp al Rusiei” de
catre Sfantul Ioan de Kronstadt, Sfanta
Matrona a fost o personalitate rara si cu
totul harismatica a Bisericii Ortodoxe din
Rusia, manifestand darurile duhovnicesti ale
inainte vederii si tamadurii inca din
copilarie. Matrona Dimitrievna Nikonova s-a
nascut in anul 188l, in gubernia Tula, intr-o
familie de tarani saraci, cu patru copiii. Semnele alegerii ei de catre
Domnul s-au aratat inca inainte de nastere.
Din cauza saraciei in care traiau, parintii Matronei se gandeau ca dupa
nastere sa o abandoneze intr-un orfelinat. Un vis prevestitor avut de
mama sa, Natalia, i-a facut sa-si schimbe planu.Viitorul ei copil i s-a
aratat in somn sub forma unei pasari albe, cu chip omenesc, avand
ochii inchisi. La nastere, apropiatii au constat ca fetita era oarba. La
Botez i-au pus numele Matrona, in cinstea Cuvioasei Matrona a
Constantinopolului, care a trait in secolul al V-lea si care este pomenita
pe data de 9/22 noiembrie.
Precocitatea ei duhovniceasca s-a manifestat in mai multe feluri.
“Peste ani, o prietena povestea ca, pe cand Matrona era inca sugar,
mama ei se plangea: “Ce sa fac? Fata nu primeste san miercurea si
vinerea, in aceste zile doarme intruna. Mi-este imposibil s-o trezesc”.
Inca din copilarie, in timpul noptii, cand parintii dormeau, ea se furisa
la coltul sfant si, intr-un mod de neinteles, lua de pe raft icoanele, le
aseza pe masa si, in linistea noptii, se juca cu ele”.
Foarte de timpuriu Dumenzeu a inzestrat-o cu darul clarviziunii, al
facerii de minuni, al vindecarii bolnavilor, al discernamantului. “Cei
apropiati observau ca ea cunostea nu numai pacatele omenesti,
crimele, ci si gandurile. Ea simtea apropierea unei nenorociri, a
calamitatilor naturale si sociale. Prin rugaciunile ei oamenii primeau
vindecare de boli si mangaiere in necazuri. In consecinta, au inceput sa
vina in casa Nikonovilor tot felul de oameni, carute cu bolnavi din
satele si comunele invecinate, din tot judetul, chiar si din alte judete,
precum si din alte gubernii. Erau adusi bolnavi care nu se puteau ridica
din pat si pe care fetita ii punea pe picioare”.
La varsta de paisprezece ani ajunge, insotita de o prietena, in catedrala
Sf.Andrei, unde slujea Sfantul Ioan de Kronstadt. Dupa incheierea
slujbei, Sfantul a rugat lumea adunata sa ii faca loc Matronei
adresandu-i acesteia chemarea: “Matronuska, vino-vino la mine! Iata
vine schimbul meu - al optulea stalp al Rusiei”. Sfanta Matrona a
prevazut venirea revolutiei bolsevice (“vor jefui, vor distruge bisericile
si vor prigoni pe multi”) si intrarea Rusiei in cel de-al doilea razboi
mondial. In 1925 se muta la Moscova.
Datorita lucrarii ei duvonicesti, pe care o va face aici timp de treizeci de
ani, comunistii vor cauta sa o aresteze. Fara succes, insa: “Se mai
povesteste ca, intrucat prevedea cu duhul neplacerile, Matrona
parasea anumite case in graba intotdeauna in ajunul venirii la ea a
militiei, deoarece locuia fara viza. Erau timpuri grele si oamenilor le era
frica sa o treaca in cartea de imobil. Astfel, ea s-a salvat de la represiuni
nu numai pe sine, ci si pe gazdele care o adaposteau”. “Odata a venit
un militar s-o aresteze pe Matrona, dar ea i-a spus: “Du-te, du-te mai
repede acasa, ai o nenorocire. Iar oarba nu va pleca nicaieri de aici, eu
stau in pat, nu plec nicaieri.” El a ascultat-o. A plecat acasa: sotia lui se
arsese la lampa de gaz. A reusit s-o duca la spital. A doua zi, cand s-a
dus la serviciu, a fost intrebat: “Ei, ai arestat-o pe oarba?” ” Pe oarba n-
o voi aresta niciodata, a raspuns el”.
Z.V.Jdanova povesteste un din minunile sfintei: “Maicuta era cu
desavarsire analfabeta, dar in acelasi timp stia totul. In 1946 trebuia sa-
mi sustin proiectul de diploma “Ministerul flotei militare” (pe atunci imi
faceam studiile la Institutul de arhitectura din Moscova). Indrumatorul
meu, nu inteleg de ce, ma persecuta tot timpul. In decurs de cinci luni
nu m-a consultat nici o data, fiind hotarat sa ma “pice”. Cu doua
saptamani inainte de examen mi-a spus: “Maine va veni comisia si va
confirma netemeinicia lucrarii dumneavoastra!” Am venit acasa
plangand: tata era arestat si nimeni nu ma putea ajuta, mama se afla in
intretinerea mea, si singura sansa era sa-mi sustin proiectul ca sa pot
lucra. Maica m-a ascultat si mi-a spus: “Nu-i nimic, vei sustine
proiectul. Diseara vom bea ceai si atunci vom discuta!”. De-abia am
putut sa astept pana seara si iata ca imi spune maicuta: “Sa plecam in
Italia, in Florenta, la Roma, sa privim operele marilor maestri…”. Si a
inceput sa enumere strazile, cladirile! S-a oprit: “Iata Palazzo Pitti, iata
un alt palat cu arcuri- sa faci la fel ca si acolo- cele trei etaje de jos ale
cladirii cu o zidire masiva si cu doua arcuri la intrare”. Eram uluita de
vedenia ei. Dimineata am sosit la institut, am aplicat calc pe proiect si
cu tus maro am facut toate corecturile. La ora 10 a sosit comisia. Imi
analizeaza proiectul si-mi spune: “Dar proiectul e reusit, arata excelent.
Sustineti-l!”.
Sfanta Matrona era si o foarte buna sfatuitoare: “Vindecand bolnavii,
maica le cerea credinta in Dumnezeu si indreptarea de la pacat a vietii.
Astfel, pe o femeie care venise la ea a intrebat-o daca intr-adevar crede
ca Dumnezeu o va vindeca. “De obicei nu vorbea mult, ci raspundea
scurt la intrebari. Au ramas de la ea cateva sfaturi cu caracter general.
Maica sfatuia sa ne impartasim cat mai des cu Sfintele Taine ale lui
Hristos. “Aparati-va cu crucea, rugaciunea, apa sfintita, cu impartasirea
cat mai deasa… In fata icoanelor sa arda candele”. De asemenea, invata
sa-i iubim si sa-i iertam pe batrani si pe cei neputinciosi. (…) Matrona
nu ingaduia sa dam importanta visurilor. (…)
Sfanta Matrona din Moscova si-a prezis propria moarte cu trei zile
inainte. Inainte de a trece la cele vesnice pe, 2 mai 1952, Sfanta a spus
celor apropiati: “Toti, toti sa veniti la mine si sa-mi povestiti necazurile
voastre, de parca as fi vie, caci eu va voi vedea, va voi auzi si va voi
ajuta. Pe toti cei care imi vor cere ajutorul, ii voi intampina la moarte,
pe fiecare in parte”. Dupa moartea sa, mormantul sau a devenit loc de
pelerinaj. Pe 2 mai 1999, Alexie, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii,
a semnat hotararea prin care Fericita Matrona este trecuta in randul
sfintilor.
Moastele Sfintei Matrona cea Oarba se pastreaza in prezent in Biserica
Acoperamantul Maicii Domnului din Moscova.