GÂNDIREA LATERALĂ- DE LA TEORII LA APLICAȚII ÎN GRĂDINIȚĂ;

EFECTE ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI

EDUCATOARE: MAFTEAN ANGELICA ANIȘOARA

GPN VOIVODEASA

„A gândi înseamnă , în primul rând a experimenta mental, pentru a se putea trece de la problemă
la ipoteză, de la aceasta la verificarea ei.”(Jean Piaget , La psichologie de l’intelligence)

Conform lui Piaget, gândirea copilului se deosebește de cea a adultului, fiind însă un
ansamblu coerent centrat pe caracterul ei egocentric. De la un an și jumătate la patru ani se
constituie gândirea simbolică și preconceptuală. Această perioadă este caracterizată prin
preconcepte, care au un caracter simbolic, constituind ”experiența mentală”, adică imitarea
interiorizată a acțiunilor externe.

Între patru și șapte ani se dezvoltă gândirea intuitivă, o gândire ” în imagini”. Cei mai
mulți dintre psihologii care au studiat mecanismele gândirii susțin faptul că ”gândirea este
trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al
cunoașteriilogice raționale ”(Zlate, 1999, p.231).

Prin gândire , toate celelalte disponibilități și mecanisme psihice sunt antrenate în

realizarea procesului cunoașterii. ”Gândirea este un sistem ordonat de operații de prelucrare,
interpretare și valorificare a informațiilor, bazat pe principiul abstractizării, generalizării și
anticipării, și subordonat sarcinii alegerii alternativei optime din mulțimea celor inițial
posibile”(Golu și Dicu, 1972,p.139).

Psihologia contemporană susține din ce în ce mai mult ideea conform căreia gândirea
conține mai multe componente: imaginea, simbolul, conceptul, prototipul, operația, regula sau
legea. Aceste componente constituie ” blocurile de bază ale activității mintale”(Van der Zanden
șiscarr,1991,p.245). Așadar , gândirea se reduce la manipularea acestor ”obiecte mentale”,deci ”
când utilizăm simboluri sau concepte, imagini interne și când rezolvăm mintal probleme, spunem
că gândim”(Crooks și Stein,1991,p.269).
 Gândirea are două mari laturi: una informațională care dezvăluie conținutul gândirii și
alta operațională care relevă funcționalitatea gândirii implicând transformări ale informațiilor în
vederea obținerii de produse care să asigure adaptarea la mediu. Cele două laturi ale gândirii sunt
strâns legate între ele, informațiile și operațiile dând naștere unor formațiuni psihice care poartă
denumirea de stucturi cognitive ale gândirii.

Conceptul de gândire laterală a fost introdus în 1967 de către Edward De Bono. Acesta,
fiind preocupat de gândire în general și de gândirea creativă și perceptuală în special, a ajuns la
concluzia existenței ”unui altfel de gândire”, deât gândirea liniară, secvențială, logică. El a arătat
că trebuie să ”ne mișcăm în gândire” nu numai vertical ci și ”lateral” pentru a găsi noi alternative
și abordări diferite de cele cunoscute.

Termenul de ”gândire laterală” figurează astăzi în Oxford English Dictionary și

semnifică faptul că individul încearcă noi percepții, noi concepte, folosește metode variate pentru
a ieși din linia obișnuită de gândire, ” taie” patternurile existente dând naștere unui sistem
asimetric.

Dacă gândirea verticală este preocupată de ”adevăr”, de ”ce este”, gândirea laterală se
preocupă mai mult de ”posibilități”, de ”ce ar putea fi”. Gândirea laterală înseamnă a vedea și a
interpreta în moduri și expresii diferite lucruri și idei care erau văzute și interpretate în același
fel, a restructura vechile tipare, a evada din obișnuit și a construi noi modele, a genera idei noi, a
permite ca elementele spontane ale gândirii să influențeze gândirea planificată și invers.

Conform lui De Bono, termenul de gândire laterală poate fi folosit în două sensuri: unul
specific, gândirea laterală fiind un set de tehnici sistematice utilizate pentru schimbarea
percepțiilor și conceptelorși generarea unor idei noi, și altul general, gândirea laterală fiind din
această perspectivă explorarea unor posibilități și abordări multiple în locul urmăririi unei
singure abordări(De Bono, 1992,p.54). De Bono propune o sumă de instrumente specifice care,
folosite în mod sistematic, pot conduce la obținerea unor noi idei și concepte.

O metodă specifică lui De Bono este aceea a ”Pălăriilor gânditoare” esența metodei
constând în trecerea rapidă de la o pălărie la alta în căutarea situațiilor, a ocaziilor pentru
folosirea lor, în utilizarea lor sistematică și nicidecum accidentală (De Bono, 1992,pp 77-85).
 Gândirea laterală nu se confundă în concepția lui De Bono cu creativitatea, ea fiind un
tip de creativitate, o parte a ei.Cea mai importantă caracteristică a gândirii laterale este că poate fi
învățată, practicată și utilizată de oricine. Cu alte cuvinte, nu trebuie să așteptăm ca ceva să se
întâmple, ci să învățăm sistematic tehnicile și instrumentele cu ajutorul cărora să producem acel
ceva neașteptat.

Nevoia de dezvoltare a gândirii laterale la preșcolari apare datorită limitării

comportamentului minții ca sistem de memorie care se autooptimizează. Deoarece în educație
accentul s-a pus în exclusivitate pe gândirea verticală, aceasta fiind complementară cu gândirea
laterală, s-a constatat că prima nu este suficientă și că preșcolarii nu vor fi capabili să folosească
la maxim informațiile disponibile și să creeze noi modele.

Edward De Bono, promotor al Brainstormingului, abordează această tehnică în cartea sa

”Gândirea laterală” evidențiind faptul că valoarea acestei tehnici constă în organizarea unei
activități de grup care să stimuleze o încrucișare de idei. Ideile noi reprezintă materia schimbării
și a progresului în orice domeniu. Gândirea laterală este strâns legată de intuiție, creativitate și
dispoziție, toate având aceeași bază dar în timp ce creativitatea se rezumă la descrierea unui
rezultat, gândirea laterală este descrierea unui proces.

În perioada preșcolarității, imaginația copilului este exprimată prin tot ceea ce

întreprinde copilul în activitățile sale din grădiniță. Pentru a stimula potențialul creativ al
preșcolarilor este necesară utilizarea unor strategii euristice (care să îi implice pe copii în
activitatea de descoperire, de rezolvare de probleme, de investigare a realității) și a unor strategii
creative care să pună accentul pe gândirea laterală, pe spontaneitate și pe originalitate.

Metodele interactive sunt foarte eficiente în dezvoltarea creativității și a gândirii

laterale. Pentru antrenarea spiritului creativ a gândirii laterale, a flexibilității și originalității
gândirii este necesar ca în procesul de predare-învățare-evaluare să se utilizeze exerciții cu
caracter creator, cât și diferite forme de organizare a acestora.

Bibliografie:

1.Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura Polirom, Iași, 1999

2.Piaget, J., La psichologie de l’intelligence,Paris, 1947
 3. De Bono,E., Gândirea laterală, Editura Curtea Veche, 2019

JOCURI ȘI SITUAȚII DE ÎNVĂȚARE CU IMPACT ÎN DEZVOLTAREA GÂNDIRII

LATERALE A COPIILOR PREȘCOLARI

Creativitatea este legată de expresii şi creaţii artistice, de invenţii tehnologice, de

descoperiri ştiinţifice, de comunicare interumană, de educaţie, de comportamente personale.
Preşcolarii creativi manifestă comportamente specifice: sunt curioşi, vin cu soluţii şi idei
originale, au spirit de observaţie şi iniţiativă, pun întrebări, fac legături. Copiii se manifestă
creativ pornind de la experienţa şi informaţiile pe care le-au acumulat.

Jocurile care contribuie la dezvoltarea creativităţii sunt: jocuri de cuvinte, compunere de

ghicitori, de rime, poveşti create, titluri de poveşti, de tablouri, schimbarea finalului. Prin acestea
se dezvoltă imaginaţia, puterea de a crea imagini şi de a le transmite. Preşcolarii creează imagini,
combină informaţia, imaginează pornind de la poveştile, tablourile, filmele auzite şi văzute. Jocul
cu cuvintele, cu rimele din folclorul copiilor este un material valoros pe care îl exploatăm cu
succes. Activităţile matematice dezvoltă flexibilitatea şi fluiditatea gândirii prin exerciţii de
compunere şi descompunere a numerelor şi mulţimilor. Exerciţii pentru influenţarea creativităţii:

1) Ce poţi face cu obiectul...? - să indice cât mai multe întrebuinţări

2) Ce s-ar întâmplă dacă...? - să exprime cât mai multe consecinţe

3) Aş vrea să fiu...(animal, plantă, profesie) pentru că...

4) Joc pe grupuri: „Mai desenează ceva” – desen colectiv; se formează grupe de copii; se
stabileşte tema şi fiecare copil va desena un element care are legătură cu tema dată, coala de
desen va merge la următorul care va face acelaşi lucru, iar la sfârşit, un copil din grup va explica
ce a desenat şi va motiva alegerea făcută.
5) Joc exerciţiu construcţii cu forme geometrice sau colaj cu figuri geometrice sau alte materiale,
cu sau fără temă dată – cerc, triunghi, pătrat, dreptunghi; - cultivă flexibilitatea, fluiditatea,
originalitatea.

6) Salata de poveşti – se realizează o nouă poveste prin amestecarea personajelor şi

evenimentelor.

7) Formularea unor propoziţii în care toate cuvintele să înceapă cu acelaşi sunet.

8) Ce titlu se potriveşte şi de ce?

Profesia de educatoare, munca cu copiii necesită multă creativitate în găsirea de soluţii

pentru situaţii diverse, variante de joc etc. Problematizarea solicită atenţia şi interesul copilului
pentru probleme şi antrenează capacitatea de a anticipa şi gândirea divergentă în a găsi soluţii.
Strategiile semieuristice utilizate de educatoare în joc şi învăţare care tot sub formă de joc se
desfăşoară, împreună cu o atitudine stimulativă, aprobativă, participativă faţă de copil,
potenţează disponibilităţile creative.

Bibliografie:

1.Rafailă, E.,, Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis.

2. Breben,S., Gongea, E., Ruiu,G., Fulga,M., Metode interactive de grup, Editura ARVES;