INFLUENŢA VITEZEI DE DEFORMARE SI A TEMPERATURII

ASUPRA COMPORTAMENTULUI ADEZIVILOR

1.1. Cazul îmbinărilor duble prin suprapunere

Limitările în utilizarea asamblărilor cu adezivi la structuri de vehicule se

datorează riscului de cedare la şoc şi la temperaturi ridicate.
Majoritatea studiilor din literatură se referă la evaluarea comportamentului adezivilor şi
îmbinărilor simple prin suprapunere la temperatura ambiantă şi sub sarcini cvasistatice
În lucrarea [D1] se prezinta rezultatele unor teste pe epruvete dublu suprapuse şi
se dezvoltă o procedură semi-analitică de calcul în care se consideră neliniaritatea de
material pentru prezicerea comportamentului acestui tip de îmbinare.
Studii asupra asamblărilor simple prin suprapunere testate la diferite viteze de
deformare sunt prezentate în [Z1], [A1], [C1], [D1].
În continuare se prezintă aspecte evidenţiate în [D1] pe baza testelor pe
asamblări între aderenţi din oţel bifazic (dual phase steel) utilizat în construcţia
caroseriilor de vehicule. Aceste oţeluri permit proiectanţilor să reducă greutatea cu
aproximativ 40 % faţă de cazul când se utilizează oţeluri convenţionale şi să
îmbunătăţească comportarea la impact a caroseriilor [K1]. Oţelurile bifazice au
microstructură pe bază de ferită şi martensită, au o mare viteză de întărire în faza
iniţială de exploatare, care conduce la o mai distribuţie relativ uniformă a deformaţiilor
plastice. Astfel, rezistenţa la rupere creşte atingând nivelul corespunzător oţelurilor de
înaltă rezistenţă cu aceeaşi limită de curgere iniţială. În plus, alungirea la rupere a
oţelurilor bifazice este mai mare, deci şi formabilitatea este mai bună.
Există studii privind influenţa separată a temperaturii şi vitezei de încărcare.
Lucrarea citată [D1] acoperă golul de informaţie privind efectul combinat al acestor
factori.
Un model analitic pentru prezicerea rigidităţii asamblărilor duble suprapuse,
bazat pe însumarea tuturor deformaţiilor ce apar pe diferite segmente ale îmbinării, este
prezentată în lucrarea [X1].
Soluţiile analitice permit analiza primară în domeniul elastic a unei asamblări.
Continuarea studiului cu evaluarea comportamentului neliniar şi a rezistenţei adezivului
la diferite viteze de deformare şi la diferite temperaturi s-a făcut în următoarele etape:
- au fost efectuate teste cu trei viteze de deplasare a traversei maşinii de încercat:
1, 100, 500 mm/min şi la trei temperaturi: joasă (-20 oC), ambiantă (+19 oC) şi
înaltă (+ 82oC);
- au fost testate eşantioane de adeziv şi de oţel la vitezele şi temperaturile
menţionate mai sus, pentru obţinerea curbelor caracteristice σ-ε reale;
- s-a stabilit şi s-a validat o metodă semi-analitică de predicţie a comportamentului
mecanic şi a cedărilor asamblărilor duble suprapuse.
Adezivul folosit a fost unul epoxidic întărit cu cauciuc, Betamate 1020, furnizat de
Dow Chemical, cu temperatura de tranziţie sticloasă de 110 oC.
În tabelul 1 sunt înscrise datele de material pentru adeziv, iar figurile 2.1 – 2.3
prezintă curbele caracteristice ale adezivului la cele trei temperaturi de extensie.
De reţinut că vitezele de extensie de 1, 100 şi 500 mm/min corespund
aproimativ vitezelor de deformare de 0,0002, 0,019 şi 0,9 s-1.

12
 Tabelul 2.1 :Proprietăţi mecanice ale adezivului
Temperatura Viteza de Ea va Elongaţia la
deformare [MPa] rupere
[mm/min] [%]
1 3350 0,35 3,5
-20 oC 100 3310 0,35 3,5
500 3360 0,35 3,5
1 2470 0,35 7
+19 oC 100 2540 0,35 6,5
500 2780 0,35 4,5
1 1270 0,35 16
+82 oC 100 1670 0,35 8
500 1830 0,35 6

Fig. 2.1. Curbe caracteristice pentru adeziv la temperatura joasă

Fig. 2.2. Curbe caracteristice pentru adeziv la temperatura ambiantă

13
 Fig. 2.3. Curbe caracteristice pentru adeziv la temperatura înaltă

În cazul oţelului viteza de încărcare nu are o influenţă semnificativă, după cum

rezultă din fig. 2.4. De aceea, se pot lua în considerare la toate temperaturile propuse
valorile determinate la temperatura ambiantă pentru modului lui Young E= 220 000
MPa, coeficientul lui Poisson v = 0,28 şi alungirea la rupere A = 18%.

Fig. 2.4. Curbe caracteristice la temperatura ambiantă pentru oţelul bifazic

Teste pe epruvete volumice de adeziv

Epruvetele volumice din adeziv au fost decupate din plăci turnate cu grosime de
5 mm. Lungimea totală a epruvetei a fost de 200 mm, lătimea de 20 mm la capete şi de
12,5 mm în zona centrală (pe lungime de 70 mm). Inspecţia secţiunilor de rupere după
testere la tracţiune nu a evidenţiat prezenţa unor goluri de aer semnificative.
Au fost încercate câte cinci epruvete la fiecare pereche de valori temperatură –
viteză de deformare. Împrăştierea rezultatelor obţinute, la toate vitezele de deformare,
pentru limita de curgere Rp 0,2 a fost de 5 % la temperatura ambiantă şi joasă şi de 10%
la temperatura înaltă.
Rezultatele testelor de tracţiune pe epruvete volumice de adeziv au fost utilizate
pentru predicţia comportării mecanice neliniare a îmbinării duble suprapuse.

14
De reţinut că tensiunea reală σ se obţine plecând de la tensiunea inginerească S şi de
la deformaţia specifică convenţională e, aplicând relaţia

σ = (1 + e ) S , (2.1)

care se bazează pe ipoteza deformării la volum constant.

Deformaţia specifică reală ε se calculează cu formula

ε = ln ( e + 1) . (2.2)

Teste pe epruvete dublu suprapuse

Eclisele de oţel din care au fost realizate epruvetele au avut dimensiunile iniţiale
25 x 100 x 1,38 . Suprafeţele au fost degresate cu acetonă înainte de lipire. Controlul
lungimii de suprapunere (12 mm) şi al strângerii pe durata întăririi adezivului s-a făcut
într-un dispozitiv special,rezentat în figura 2.5. Întărirea s-a făcut la 180 oC în 30 minute.
Temperatura s-a menţinut constantă prin plasarea epruvetei într-o cameră de
climatizare pe durata testării. Cu un extensometru standard s-a măsurat deplasarea
relativă între secţiuni din vecinătatea capetelor îmbinării, situate la distanţă de 25 mm.

Fig. 2.5. Specimenul de asambare dublă suprapusă

Curbele forţă medie – extensie obţinute prin prelucrarea rezultatelor pe seturi de

câte cinci epruvete sunt prezentate în figurile 2.6 şi 2.7. Tabelul 2.2 conţine o sinteză a
acestor rezultate.
Tabelul 2.2: Rezultate obţinute prin teste pe asamblări duble suprapuse

15
Temperatura Viteza de Forţa maximă Extensia maximă
deformare (medie) (medie)
[mm/min] [N] [mm]
1 19330 0,284
-20 oC 100 19850 0,236
500 19760 0,227
1 17570 0,204
+19 oC 100 18220 0,196
500 19150 0,192
1 11320 0,215
+82 oC 100 14460 0,216
500 15630 0,189

Fig. 2.6. Curbe forţă–extensie la temperatura înaltă (HT) şi ambiantă (RT)

pentru asamblări dublu suprapuse

Fig. 2.7. Curbe forţă–extensie la temperatura joasă (LT) şi ambiantă (RT)

pentru asamblări dublu suprapuse

16
 După cum era de aşteptat, mărirea vitezei de extensie are ca efect creşterea
forţei de rupere şi scăderea ductilităţii îmbinării. La temperatură înaltă adezivul se
înmoaie şi prezintă o sensibilitate mărită faţă de viteza de deformare, însoţită de
scăderea rezistenţei îmbinării. La temperatură joasă se constată o uşoară creştere a
rezistenţei îmbinării faţă de cea de la temperatura ambiantă, aspect constatat şi la
testele pe epruvete volumice de adeziv (fig. 2.1 şi 2.2).
Răspunsul îmbinării este comparabil la temperatură joasă şi ambiantă, iar
extensia mărită a joncţiunii la temperatură joasă s-ar putea datora lungirii aderentului
(substratului) central în zona nesuprapusă.
S-a constatat că asamlările pot să cedeze în unul dintre următoarele moduri:
1) cedare adezivă sau rupere la interfaţă,
2) cedare coezivă,
3) cedare adeziv-coezivă,
4) ruperea substratului central (mai puţin probabilă).
Figura 2.8 evidenţiază aceste aspecte.

Fig. 2.8. Aspectul cedării îmbinării la temperatura ambiantă

Procedura semianalitică de prezicere a comportamentului

îmbinării dublu suprapuse

Se combină deformaţiile aderenţilor şi adezivului şi se include neliniaritatea fizică

pentru obţinerea răspunsului îmbinării la forţa aplicată.
Asamblarea (fig. 2.9) conţine:
1. ramura centrală de lungime iniţială ls ,
2. două ramuri laterale de lungime ld ,
3. zona de suprapunere de lungime l0.
Substratele au lăţimea b, grosimea t şi modulul de elasticitate E , iar adezivul are
grosimea ta şi modulul de elasticitate transversal Ga .
Baza de măsurare a extensometrului (25 mm) conţine trei segmente de lungimi
l0.= 12 mm, ld.= ls.= 6,5 mm, iar lungirile asociate sunt celeprecizate în figura 2.9.

17
 Fig. 2.9. Deformaţii în îmbinarea dublă prin suprapunere

În continuare va fi descrisă o procedură incrementală pentru prezicerea

dependenţei forţă-deplasare în cazul asamblării duble suprapuse. Se admite că
aderenţii se extind longitudinal şi că stratul de adeziv este în stare de forfecare pură. Ca
urmare, trebuie cunoscute curbele σ-ε pentru substrate şi τ-γ pentru adeziv.
Evoluţia relaţiei forţă-extensie a îmbinării se stabileşte aplicând sarcina în paşi
egali (δF) şi calculând creşterile corespunzătoare ale deplasării (δui ), Creşterea totală a
deplasării se obţine prin însumarea lungirilor segmentelor precizate în fgura 2.9.
Forţa totală este suma treptelor aplicate, inclusiv cea curentă. Similar,
deplasarea totală este suma deplasărilor incrementale la pasul curent şi la cei anteriori.
Cedările predominantcoezive observate la încercări se pot datora tensiunilor e
forfecare din adeziv care depăşesc limita critică (ce depinde de temperatură). În aceste
condiţii se poate cosidera criteriul de cedare al tensiunii tangenţiale maxime.
Dacă sun disponibile doar curbe σ-ε cum sunt cele din fig. 2.1 - 2.3, atunci este
necesar să se deducă şi datele τ-γ corespunzătoare. Pentru acest scop se pot aplica
criteriile de curgere von Mises sau Raghava. De reţinut că în criteriul Raghava se ia în
considerare efectul tensiunii medii (hidrostatice), care nu intervine în criteriul von Mises.

Criteriul de curgere von Mises

În cazul unui material în stare de forfecare pură sunt nenule numai tensiunile
deviatorice σ 12 = σ 21 = τ . Tensiunea efectivă (sau tensiunea von Mises) se de
defineşte în acest caz prin relaţia

σ ef = 3 σ 12 = 3τ , (2.3)

p p ce
Deformaţia efectivă plastică depinde de deformaţiile specifice ε 12 = ε 21
caracterizează starea de forfecare pură plastică
2 p
ε efp = ε . (2.4)
3 12
p p
Având în vedere această relaţie lunecarea specifică plastică γ p = 2 ε 12 = 2 ε 21
se scrie
γ p
= 3 ε efp . (2.5)

18
 Astfel, lunecarea totală (elasto-plastică) în adeziv se exprimă sub forma
σ 12
γ = γe + γ p
= + 3 ε efp . (2.6)
Ga
Caracteristica τ-γ pentru adeziv a fost generată plecând de la datele obţinute la
testele de întindere (fig. 2.1 – 2.3) şi aplicând relaţiile (2.3) şi (2.6).

Criteriul de curgere Raghava

Acest criteriu este introdus prin ecuaţia

2
ζ σ ct = 3 J 2 + ( ζ − 1) σ ct I1 , (2.7)

unde I1 este primul invariant al tensorului tensiunilor, ζ = σ cc / σ ct este raportul

tensiunilor de curgere la compresiune şi la tracţiune la aceeaşi deformaţie plastică, J2
este al doilea invariant al tensorului tensiunilor deviatorice.
Criteriul Raghava este implementat în programul ABAQUS sub numele de model
Drucker-Prager exponenţial (EDP) şi este scris sub forma
a q b − p = pt , (2.8)

unde a şi b sunt parametri de material,

q – tensiunea efectivă von Mises,
p – tensiunea medie (hidrostatică),
pt – parametru de întărire.
În cazul când b=2, parametrii a şi pt au expresiile
1
a= , (2.9)
3 ( ζ − 1) σ ct
ζ σ ct
b= .
3 ( ζ − 1)
(2.10)
Datele cerute în ABAQUS pentru definirea modelui EDP sunt a, b, σ ct şi ψ .
Parametrul ψ numit unghi de dilataţie are expresia
p
3 ( 1 − 2ν )
tg ψ = p
, (2.11)
2 (1 + ν )
unde ν p este componenta plastică a coeficientului lui Poisson.
Pentru adeziv epoxidic întărit cu cauciuc, se consideră ζ=1,6 şi ψ=28 oC .
Valorile parametrului a pentru diferite temperaturi şi viteze de extensie utilizate
la simulare sunt date în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3 : Valorile parametrului a pentru adeziv epoxidic întărit cu cauciuc

Temperatura 1 mm/min 100 mm/min 500 mm/min
[oC]
-20 0, 015 0,014 0,013
+19 0,017 0,014 0,014

19
 +82 0,03 0,027 0,026

Parametrul de întărire, definit ca raport între tensiunea efectivă şi deformaţia

plastică efectivă se deduce din curbele caracteristice ale adezivului (fig. 2.1 – 2.3).
Rezultatele simulărilor numerice cu utilizarea criteriilor Drucker-Prager
exponenţial (EDP) şi von Mises (VM) sunt prezentate în figurile 2.10 – 2.12.
Se observă că la temperatură înaltă apar diferenţe semnificative între rezultatele
obţinute prin aplicarea celor două criterii de curgere.

Fig. 2.10. Curbe caracteristice τ - γ la temperatură joasă deduse din datele σ - ε

Fig. 2.11. Curbe caracteristice τ - γ la temperatură ambiantă deduse din datele σ - ε

20
 Fig. 2.12. Curbe caracteristice τ - γ la temperatură înaltă deduse din datele σ - ε

1.2. Cazul îmbinărilor simplă prin suprapunere

Este important pentru proiectarea structurilor importante, în primul rând de

avioane, să se poată prezice comportamentul îmbnărilor cu adezivi în diferite situaţii de
olicitare şi de mediu ce apar în exploatarte. Cercetările efectuate au arătat că pentru a
dezvolta modelul unui material adeziv trebuie luate în considerare sensibilităţile
acestuia faţă de viteza de încărcare, de temperatură şi de tensiunea medie numită şi
tensiune hidrostatică.
Datele obţinute prin testarea la întindere şi la compresiune a unor epruvete
volumice de adeziv sunt procesate pentru generarea modelelor de comportament ale
materialului. Validarea unui model de material adeziv se realizează de o manieră
convingătoare prin teste de întindere (îmbinări cap la cap) şi prin încercări pe asamblări
prin simplă suprapunere, caz în care în adeziv apa tensiuni de jupuire, de forfecare şi
de întindere.

Procesarea datelor obţinute prin testarea epruvetelor volumice la întindere

În lucrarea [Z1] a fost a fost testat adezivul LMD 1142 (Vantico) şi au fost
analizate câteva modele de comportament posibile. Validarea acestor modele s-a făcut
prin analize cu elemente finite şi teste pe epruvete asamblate prin simplă suprapunere.
Testele de întindere pe epruvete volumice de adeziv au fost fǎcute la trei viteze
diferite de deplasare a traversei maşinii de încercat şi au fost obţinute curbele σ-ε din
figura 2.13. Punctul K (genunchi) este definit prin intermediul bisectoarei unghiului
dintre tangentele la pǎrţile elasticǎ şi plasticǎ ale curbei σ-ε .
S-a constatat cǎ punctele K se aşeazǎ pe un segment paralel cu porţiunea
liniarǎ a curbelor caracteristice, adicǎ de aceeaşi pantǎ E. Punctul Y (de curgere) este
cel în care dependenţa tensiune realǎ – deformaţie specificǎ realǎ începe sǎ devinǎ
neliniarǎ.
Punctului P (de vârf) îi corespunde valoarea tensiunii de rupere, iar S1 şi S2 sunt
puncte intermediare între Y şi K, respectiv între K şi P. Coordonatele acestor puncte au
fost identificate pentru fiecare dintre cele trei viteze de deformare şi sunt înscrise în
tabelul 2.4.

21
 Fig. 2.13. Curbe carecteristice ale adezivului la diferite viteze de deformare

Tabelul 2.4 : Valori determinate prin teste pe specimene volumice de adeziv

Viteza de deformare totalǎ (s-1) 0,03413 0,00435 0,00043
Viteza de deformare plasticǎ (s-1) 0,03303 0,0042 0,000412
Punct de curgere Y [MPa] 22,71 21,35 20,67
Punctul S1 [MPa] 33,72 27,97 24,14
Punctul K [MPa] 35,98 32,53 27,75
Punctul S2 [MPa] 38,30 35,10 30,60
Punctul de rupere P [MPa] 48,08 43,11 38,32

Modulul de elasticitate longitudinal, egal cu panta porţiunii liniare este de 1467

MPa, iar panta zonei plastice a curbei σ-ε reale (modulul de plasticitate) este C=47,1
MPa. Pentru trasarea curbelor din figura 1 au fost prelucrate rezultatele a 12 teste. Au
fost înregistrate variaţii de ±10 % la modulul de elasticitate şi variaţii mai mici la modulul
de plasticitate.
Viteza de deformare totalǎ are o componentǎ elasticǎ şi una plasticǎ, adicǎ
dε t dε e dε p
= + . (2.12)
dt dt dt
Pentru analiza cu elemente finite sunt cerute deformaţia plasticǎ şi viteza de
deformare plasticǎ. Acestea variazǎ în prima parte a procesului de încǎrcare dar se
stabilizeazǎ dupǎ depǎşirea punctului S2 . În starea stabilizatǎ acestea se exprimǎ prin
relaţiile
 C
ε = ε t  1−  ;
p (2.13)
 E
dε p dε t  C
=  1−  . (2.14)
dt dt  E

22
 Valorile vitezelor de deformare plasticǎ şi de deformare totalǎ sunt date în tabelul
2.4. Corelaţia dintre tensiune şi viteza de deformare plasticǎ în fiecare dintre cele cinci
puncte caracteristice s-a considerat de forma:
 dε p 
σ = A ⋅ ln   + B,

 dt 
(2.15)
unde A şi B sunt sunt constante deduse pe baza datelor experimentale (tabelul 2.5).

Tabelul 2.4 : Valori determinate prin teste pe specimene volumice de adeziv

Punctul A B
Y 0,4601 24,135
S1 2,1733 40,688
K 1,8809 42,544
S2 1,7509 44,407
P 2,2248 55,534

Cu scopul de a calcula deformaţiile specifice la diferite viteze de deformare s-a

considerat drept curbǎ de bazǎ cea obţinutǎ la cea mai micǎ vitezǎ de deformare
(curba inferioarǎ C1 în figura 2.13.
Pentru cǎ puncte similare se aşeazǎ pe un segment de pantǎ E, deformaţia
specificǎ totalǎ pe o curbǎ superioarǎ (curba C2) s-a calculat cu relaţia
ε C 2 = ε C1 + ( σ C 2 − σ C1 ) / E . (2.16)
Tensiunea într-un punct particular se deduce se deduce din (2.15). Combinând
ecuaţiile (2.15) şi (2.16), deformaţia specificǎ totalǎ în fiecare dintre punctele Y, S1 , K,
S2 , P se evalueazǎ cu formula

A  dε pC 2 dε pC1 
ε C 2 = ε C1 +  ln − ln . (2.17)
E  dt dt 

Curba σ-ε la viteza de deformare plasticǎ de 0,000412 s-1 a fost consideratǎ

drept curbǎ de bazǎ. S-a verificat cǎ existǎ o bunǎ concordanţǎ între datele generate
prin procedura prezentatǎ şi cele direct determinate experimental.

Modelarea adezivului ca material vâsco-plastic

Anterior au fost prezentate modelele von Mises şi Drucker-Prager exponenţial.

La adezivi cu comportament dependent de viteza de deformare se mai poate aplica şi
modelul de material viscoplastic [H1], ce implicǎ toate componentele tensorului
tensiunilor. Acest model este de asemenea integrat în programul ABAQUS.
Viteza de deformare plasticǎ echivalentǎ este exprimatǎ în funcţie de tensiunea
echivalentǎ σ ech , de tensiunea medie (hidrostaticǎ) p şi de o tensiune σb :

dε   σ  
= A  σ ech + K 2  p − ech  − σ b  ⋅ e K ( σ ech + K 2 ( p − σ ech / 3) − σ b ) ,
p ech
(2.18)
dt   3  
în care

23
 σ b = A1 ⋅ tanh ( K1 ⋅ ε ech ) + B1 ⋅ ε ech ,
(2.19)

ε ech =
2 2
3
(
ε xx + ε 2yy + ε 2zz ,) (2.20)

σ ech =
3
2
[
(σ xx (
− p) 2 + σ yy − p ) 2 + ( σ zz − ]
p) 2 . (2.21)

Parametrii de material A, A1, K, K1, K2, B1 se stabilesc printr-un procedeu de

optimizare cantitativǎ, prin ajustǎri pentru apropierea de determinǎri experimentale pe
specimene de adeziv testate la întindere şi forfecare. În final au fost stabilite
urmǎtoarele valori: A = 3⋅10-5 (MPa s)-1, K= 0,36 (MPa)-1, A1 = 27 MPa, K1 = 60 ,
K2 = 0,13 (MPa)-2s-1, B1 = 38 MPa.
În figura 2.14 se constatǎ o concordanţǎ foarte bunǎ între rezultatele testelor de
întindere pe epruvete volumice (linii continue) şi rezultatele prezise pe baza modelului
von Mises (marcate cu triunghiuri, romburi şi patrate).
La o asamblare prin suprapunere între aderenţi groşi solicitată la întindere, în
stratul de adeziv predomină forfecarea. Modelul de calcul cu elemente finite patrulatere
cu 8 noduri al unei asemnea îmbinări este prezentat în figura 2.15.
A fost utilizat modelul de curgere von Mises şi au fost obţinute rezultate în
concordanţă bună cu experimentele (fig. 2.16) efectuate cu trei viteze de extensie
diferite: 0,1 mm/min, 1 mm/min şi 10 mm/min.

Fig. 2.14. Rezultate prezise pe baza modelului von Mises comparate

cu determinări experimentale pe epruvete volumice de adeziv

În lucrarea din care au fost preluate rezultatele de mai sus [Z1] au mai fost
studiate câteva variante de îmbinare prin suprapunere între aderenţi subţiri din oţel şi
din aliaj de aluminiu. Ca şi în cazurile anterior analizate s-a constatat o modelare destul
de corectă a curgerii adezivului. De exemplu, forţele de rupere prezise nu s-au abătut
cu mai mult de 8 % faţă de cele determinate experimental.

24
Fig. 2.15. Modelul cu elemente finite patrulatere cu 8 noduri al unei asamblări prin
suprapunere între aderenţi groşi cu detaliu din zona adezivului

Fig. 2.16. Rezultate prezise pe baza modelului von Mises comparate

cu determinări experimentale pe asamblări prin suprapunere între aderenţi groşi

25