Proceduri de încercare pentru caracterizarea

comportamentului elastic şi determinarea rezistenţei

adezivilor structurali

1.1. Metoda clasică pe bază de teste la tracţiune şi la torsiune

Solicitarea la torsiune induce în tuburi cu pereţi subţiri starea de forfecare pură. Pentru
majoritatea materialelor, determinarea cu precizie a caracteristicilor de forfecare se poate
realiza prin acest tip de încercare aplicată epruvetelor tubulare. În cazul adezivilor (utilizaţi, de
exemplu, la îmbinarea unor elemente din aluminiu), zona centrală a acestor epruvete este
realizată ca o succesiune de şaibe de aluminiu şi straturi de adeziv (fig.1.1.) cu scopul măririi
unghiurilor de rotire datorate răsucirii. Cu un torsiometru de înaltă precizie, se măsoară valori
ale unghiului de rotire relativă φ între două secţiuni situate la distanţa l, pentru diferite valori ale
momentului de torsiune M t .
Rotirea datorată deformării aluminiului se determină prin testarea unui tub fără adeziv.
Astfel, se obţine modulul de elasticitate transversal al aluminiului, G, care se va utiliza pentru
calculul rotirii pǎrţii din aluminiu în epruveta cu adeziv :

τ l 16 ⋅ d e ⋅ M t l
G= =τ ⋅ = ⋅ , (1.1)
γ ϕ π (d e4 − d i4 ) ϕ

unde: τ este tensiunea tangenţială, d e , d i sunt diametrele exterior şi interior ale tubului,
M t - momentul de răsucire aplicat, γ - lunecarea specifică a aluminiului.

Fig.1.1. Geometria epruvetei pentru teste de torsiune şi întindere

Rotirea ϕ a corespunzătoare adezivului se determină cu formula:

τ
ϕ a = ϕ − ⋅ (l − t a ) , (1.2)
G
unde t a reprezintă grosimea totală a adezivului situat în baza de măsurare (l) .
Modulul de forfecare al adezivului, reprezentând panta segmentului iniţial al curbei
caracteristice de răsucire, se calculează cu relaţia

τ τ ⋅ ta
Ga = = , (1.3)
γa ϕa

unde γ a = ϕ a / t a , este lunecarea specifică a adezivului.

5
 Acelaşi tip de epruvete se utilizeazǎ şi pentru încercarea la tracţiune. În mod similar, se
măsoară valori ale lungirii ∆ l la diferite valori ale forţei de tracţiune F. Modulul lui Young pentru
aluminiu se determină în urma încercărilor pe epruvete fără adeziv, cu formula

l 4⋅ F l
E= σ ⋅ = ⋅ , (1.4)
∆ l π (d e − d i ) ∆ l
2 2

unde σ este tensiunea de întindere (sau compresiune).

Lungirea adezivului se determină scăzând deformaţia aluminiului din cea totală:

σ
∆ la = ∆ l − ⋅ ( l − ta ) . (1.5)
E

Se calculează apoi o valoare aproximativă a modulului de elasticitate transversal al

adezivului Ea′ , cu relaţia:
σ σ ⋅ ta
Ea′ = = . (1.6)
εa ∆ la

Grosimea foarte mică şi rigiditatea scăzută a adezivului în raport cu a aderenţilor, fac ca

deformaţia transversală a acestuia sa fie puternic constrânsă. Din această cauză, valoarea
calculată cu relaţia (1.6) a modulului de elasticitate, se va corecta în baza ipotezei că adezivul
este un material ideal elastic, caracterizat de parametrii Ga , Ea şi νa [1]. Modulul de forfecare
este cel determinat prin testele de torsiune descrise mai sus, iar parametrii νa şi Ea se
calculează cu relaţiile:
2 Ga − Ea′
νa=
 E′  , (1.7)
2  Ga − Ea′ + 2 Ga ν a 
 E 
Ea = 2 (1 + ν a ) Ga , (1.8)

unde E şi ν sunt parametrii elastici ai aluminiului.

În lucrarea citată [2] este evidenţiat un aspect interesant ce s-ar putea numi „stabilizarea
caracteristicii adezivului”. Se aplică o încărcare iniţială, sub limita de elasticitate a adezivului,
după care epruveta se descarcă. Aplicând aceeaşi încărcare a doua oară, se constată un
comportament diferit al adezivului, dar la a treia încărcare se obţine o curbă caracteristică
similară celei de-a doua (dacă încărcarea se aplică după aproximativ o jumătate de oră).
Determinarea rezistenţei la forfecare şi a modulului de elasticitate transversal al unui
adeziv prin încercare la torsiune pe epruvete similare celei din figura 1.1, este reglementată de
norma ASTM E229-97: Standard Test Method for Shear Strength and Shear Modulus of
Structural Adhesives.

6
 1.2. Metoda bazată pe măsurări tensometrice
pe epruvete volumice de adeziv solicitate la întindere
Pentru determinarea proprietăţilor mecanice ale adezivilor, se pot realiza teste pe
specimene volumice (fig. 1.2), cu avantajul că lipsa aderenţilor conduce la distribuţii de tensiuni
mai simple, dar cu dezavantajul că, în acest tip de epruvetă probabilitatea apariţiei golurilor este
mai mare, acestea având efectul unor concentratori de tensiune.

Fig. 1.2. Epruvete de adeziv pentru Fig. 1.3. Plasarea traductoarelor electrorezistive
teste de întindere şi compresiune pe epruvetele volumice

După evaluarea adezivului este necesară studierea efectelor configuraţiei asamblării,

modului de încărcare, limitei de curgere a aderenţilor etc. asupra rezistenţei îmbinării [2].
De asemenea, se pot obţine comportamente diferite ale îmbinării pentru condiţii termice
diferite pe durata întăririi adezivului. Din acest motiv, se recomandă prepararea epruvetelor
volumice în aceleaşi condiţii termice ca şi specimenele de îmbinare.

Exemplu de măsurare
Pe baza precizărilor standardului ISO 15166-1: 1998 au fost determinate modulul lui
Young Ea şi coeficientul lui Poisson νa corespunzătoare unui adeziv epoxidic bicomponent
(pentru metale), utilizând două epruvete volumice cu dimensiunile 60x12x2 mm.
Câte două traductoare electrorezistive, au fost plasate pe epruvetă longitudinal respectiv
transversal şi au fost constituite două semi-punţi Wheatstone (fig. 1.3). Cu ajutorul acestora au
fost mǎsurate deformaţiile specifice longitudinale εl şi transversale εt induse în epruvetă prin
aplicarea unor forţe de întindere. Pentru diferite valori Fi ale forţei de întindere au fost
determinate deformaţiile εl,i şi εt,i (i=1, 2, …, n). Tensiunile corespunzătoare şi parametrii
elastici ai adezivului au fost calculaţi cu relaţiile:
F σ ε t ,i Ea, i
σi= i, Ea, i = i , ν a,i = − , Ga , i = , (1.9)
A ε l ,i ε l ,i 2 (1 + ν a, i )
unde A reprezintă aria secţiunii transversale a epruvetei.
Valorile medii obţinute sunt: Ea = 2400 MPa, νa = 0.39 , Ga = 860 MPa.
Pentru adezivi relativ rigizi, la cicluri de încărcare-descărcare succesive în domeniul
elastic, nu se obţin diferenţe substanţiale între curbele caracteristice. Acest fapt este ilustrat în
figurile 1.4 şi 1.5.

7
 S-a observat o împrăştiere mare a rezultatelor, deşi condiţiile de întărire au fost aceleaşi
pentru toate specimenele (24 ore la 20oC). Ca urmare, este necesar ca pentru evaluarea
caracteristicilor mecanice ale unui adeziv, să se testeze minimum cinci epruvete.
Pentru testul de compresiune au fost pregǎtite (turnate) epruvete cilindrice având diametrul
şi înălţimea egale cu 10 mm.

Fig. 1.4. Trei curbe caracteristice succesive pentru Fig. 1.5. Curba caracteristică a adezivului la
o epruvetă volumică de adeziv treia încărcări

O parte dintre teste s-au realizat pe o maşină dotată cu sistem computerizat pentru achiziţia
datelor, care traseazǎ automat curbele caracteristice. (figurile 1.6 şi 1.7).

Fig.1.6. Curbă caracteristică de întindere Fig. 1.7. Curbă caracteristică de compresiune

pentru un specimen volumic de adeziv pentru un specimen volumic de adeziv

Modulul lui Young poate fi determinat ca pantă a zonei liniare a curbei caracteristice de
întindere sau compresiune.

8
 1.3. Alte metode de testare a îmbinărilor cu adezivi
1.3.1. Fotogrammetria digitală

Ca tehnică de măsurare optică, fotogrammetria digitală este utilizată la scară industrială

pentru măsurarea deformaţiilor mecanice în timpul solicitării la materiale şi geometrii complexe,
determinările fiind independente de material şi de contactul cu acesta [4], [5]. Tehnica are la
bază combinarea metodelor fotogrammetriei cu imaginile obţinute prin intermediul unei camere
sau unei perechi de camere video de înaltă rezoluţie.
Pentru măsurarea deformaţiilor, obiectul de testat este acoperit cu un film având
contrast ridicat (de regulă un strat de vopsea albă mată pe care se adaugă stopi fini de vopsea
neagră) care face corp comun cu obiectul, deformându-se odată cu acesta.
În figura 1.8 este prezentat montajul camerelor sistemului Aramis produs de firma
Trilion.

Fig.1.8. Camerele sistemului ARAMIS reglate pentru

achiziţia imaginilor la încercarea unei epruvete [4]

Camerele înregistrează deformaţiile suprafeţei structurii şi cu ajutorul unui soft dedicat

imaginile sunt procesate, rezultatele fiind: imaginea 3D a structurii (sau a zonei analizate din
structură), deplasările 3D şi tensorul deformaţiilor. Datele astfel obţinute, pot fi prelucrate
ulterior pentru determinarea unor caracteristici de rezistenţă ale structurii sau ale materialului
structurii testate.
În lucrarea [6] este realizată o prezentare a tehnicilor nedistructive utilizate curent la
testarea îmbinărilor cu adezivi. În cele ce urmează, se prezintă un rezumat al acestei lucrări cu
unele adăogiri.

1.3.2. Tehnici convenţionale cu ultrasunete

Obiectivul oricărei metode de testare nedistructivă este acela de a corela rezistenţa

îmbinării cu un parametru fizic sau chimic care poate fi măsurat fără ca măsurarea să cauzeze
distrugerea structurii.
Există trei tipuri elementare de defecte care pot aparărea într-o îmbinare simplă cu
adezivi şi se impun a fi monitorizate:
1 – adeziunea slabă, adică lipire incorectă a adezivului pe aderent;
2 – rezistenţă coezivă scăzută, adică stratul de adeziv are rezistenţa limitată;
3 – goluri, porozităţi sau dezlipiri.
Testarea cu ultrasunete este una dintre cele mai utilizate metode de examinare
nedistructivă. În testarea standard, cu un traductor piezoelectric sunt emise impulsuri la
frecvenţe cuprinse între 1 şi 20 MHz. După ce impulsul traversează obiectul, acesta este

9
recepţionat fie de acelaşi traductor, fie de un altul. Energia undei este reflectată de
discontinuităţile din material. Diferenţele mari de impedanţă acustică a materialelor conduc la
reflexia unei proporţii mari de energie. Defectele care conţin aer sau orice altă substanţă cu
densitate mică au impedanţa acustică foarte scăzută în comparaţie cu adezivul sau aderentul şi
ca urmare, pulsul ultrasonic este reflectat aproape în totalitate. Testarea standard se realizează
cu traductorul poziţionat astfel încât unda incidentă să fie perpendiculară pe suprafaţa structurii.
Cu această abordare, se pot obţine informaţii din suprafaţa acoperită de unda ultrasonică, de
regulă pe o rază de 5-10 mm.
Pentru a indica prezenţa defectelor se apelează la o diagramă de variaţie în timp a
amplitudinii ecourilor reflectate; aceste diagrame sunt cunoscute sub denumirea de Scanare de
tip A (A scan). În figura 1.9 se prezintă o astfel de diagramă, ca rezultat al scanării unei îmbinări
suprapuse realizată corect. Dacă ar fi existat o zonă dezlipită între adeziv şi aderentul de sub
traductor, reflecţiile interfaţei inferioare ar fi lipsit. Dezlipirile produc semnale relativ mici.

Fig. 1.9. Scanare de tip A a unei îmbinări suprapuse realizată corect [6]

Un traductor piezoelectric standard nu poate opera decât dacă se utilizează un cuplant

lichid la contactul cu structura, întrucât există diferenţe mari de impedanţă acustică între solide
şi aer. Medoda de cuplare cea mai de încredere este imersia, în baza căreia piesa de testat
este complet imersată într-o baie cu apă. În asemenea condiţii, unda ultrasonică se propagă
prin spaţiu intermediar traductorului şi structurii în care există numai apă (25-100 mm, în funcţie
de traductor) pâna la piesa de testat. Pentru testarea structurilor de mari dimensiuni sau
testarea pieselor în serviciu, această metodă nu este potrivită. Structurile aerospaţiale mari,
sunt testate cu traductoare cu jet de apă, caz în care unda ultrasonică se propagă în lungul
jetului. Pentru inspecţia în serviciu sau a formelor neregulate, cuplajul se realizează aplicând un
strat de grăsime sau gel pe suprafaţa structurii.
Când se utilizează cuplante lichide, trebuie să se aibă în vedere ca acestea să nu
penetreze defectul, care de obicei conţine aer. Acest fapt ar conduce la imposibilitatea detectării
lui, întrucât se diminuează contrastul dintre zonele bune şi cele defectuoase. Pe de altă parte,
este posibil ca lichidul să rămână în zona lipiturii sau să fie absorbit de structură, dacă de
exemplu, structura este o răşină armată cu fibre. În acest caz, poate să cauzeze degradarea
structurii, motiv pentru care este recomandată testarea uscată a structurilor de tip ţesătură sau
care conţin fibre absorbante (Kevlar).
O hartă a defectelor poate fi generată prin scanarea suprafeţei structurii. Amplitudinea
unui ecou particular, ca de exemplu cel produs de interfaţa inferioară aderent-adeziv, este
măsurat după ce unda traversează structura. Schimbările în amplitudinea ecoului indică
prezenţa unor defecte, iar locaţia unui anumit defect se poate obţine reprezentând amplitudinea
în funcţie de poziţie.
O asemenea diagramă este denumită scanare de tip C (C-scan). În figura 1.10 este
reprezentat schematic procedeul scanarii de tip C la o placă obţinută prin lipire cu adeziv.

10
 Fig. 1.10. Schematizarea procedeului de scanare de tip C a unei plăci [6]

Din cauza inconvenientelor care apar la utilizarea cuplanţilor lichizi, se caută înlocuirea
acestora cu cei solizi sau cu aer. În acest sens, au fost dezvoltate tehnologii de generare a
ultrasunetelor în solide prin incidenţa unei raze laser cu suprafaţa acestora. Această metodă a
depăşit limitele laboratorului, însă costurile de utilizare sunt foarte mari, ceea ce-i limitează
aplicabilitatea.
Pentru examinarea noncontact au fost efectuate studii cu scopul realizării unor
traductoare care să producă ultrasunete prin aer, însă rezultatele arată, pentru moment, că
posibilităţile sunt reduse la frecvenţe joase, pentru determinarea cu acurateţe a unor detalii
structurale fiind necesare frecvenţe mult mai înalte. Alte traductoare noncontact sunt cele de tip
EMAT (electro-magnetic acoustic transducers), care funcţionează numai pe suprafeţe
conductoare de curent electric, având însă sensibilitate mult mai redusă decât traductoarele
piezoelectrice.
Utilizarea cuplantului solid limitează frecvenţa la sub 1 MHz. Dacă solidul este un
cauciuc cu pierdere de frecvenţă redusă (low loss rubber), examinarea este posibilă şi la
frecvenţe mai înalte.

Determinări cu ultrasunete pe baza undelor ghidate

În lucrarea [7] autorii semnalează posibilitatea şi avantajele utilizării unor traductoare
neconvenţionale non-contact de emisie-recepţie a ultrasunetelor pentru caracterizarea
integrităţii structurilor mecanice, inclusiv a celor îmbinate cu adezivi.
Metodologia are la bază generarea undelor ultrasonice prin emisia unui fascicul laser.
Fasciculul este emis la frecvenţe foarte înalte, iar în contact cu suprafaţa structurii produce
unde ultrasonice Lamb sau Rayleigh a căror frecvenţă şi direcţie de propagare sunt controlate
prin parametrii luminii laser. Propagarea undelor depinde de proprietăţile materialului, de
prezenţa unor defecte şi a coroziunii.

Examinarea ultrasonică cu incidenţă oblică

Testarea cu incidenţă oblică are la bază două traductoare înclinate la unghiuri egale şi
opuse în raport cu normala la suprafaţa examinată. Acest procedeu are două avantaje:
- undele sunt reflectate separat în timp şi spaţiu, ceea ce este util în cazul în care
ecourile sunt apropiate ca spaţiu şi deci greu de separat în timp cu incidenţa
normală;
- mai mulţi autori au sugerat că undele cu incidenţă oblică sunt mai sensibile la
defecte de interfaţă decât cele cu incidenţă normală. Această tehnică nu este însă
suficient de sensibilă pentru a putea fi utilizată la determinarea defectelor de interfaţă
în afara laboratorului.

11
 1.3.3. Unde Lamb
Undele Lamb sunt utilizate la propagarea prin structuri de tip placă. S-a demonstrat că
aceste unde sunt sensibile la proprietăţile mecanice ale adezivului şi la condiţiile la limita dintre
adeziv şi aderent. Pentru un anumit sistem, există multe moduri de propagare a undelor Lamb
care, de regulă, sunt descrise prin diagrame în coordonate frecvenţă şi viteza de fază, numite
curbe de dispersie. La excitarea unui singur mod de propagare, este posibil însă ca în anumite
regiuni unde viteza de propagare nu depinde de frecvenţă (mod nondispersiv), să apară şi alte
moduri. Fiecare dintre aceste moduri se propagă la viteze diferite. Dacă apar multe moduri,
semnalul la receptor devine foarte complex, îngreunând detectarea defectelor.
Undele Lamb sunt excitate, de regulă, cu traductoare de emisie-recepţie cu incidenţă
oblică, având posibilitatea reglării unghiului de incidenţă pentru a putea obţine diferite moduri de
propagare.
Datorită complexităţii acestui sistem, sunt necesare cunoştinţe avansate şi experienţă
pentru realizarea unei inspecţii cu unde Lamb într-o anumită structură. Un mod care este
sensibil la un defect de interes se poate găsi într-o regiune în care este nedispersiv şi separat
de alte moduri. În lucrarea [8] sunt prezentate rezultatele obţinute în urma inspecţiei cu unde
Lamb a unei îmbinări în T cu aderenţi de oţel, fiind utilizate reţele neurale pentru extragerea
informaţiilor din semnalele complexe.

1.3.4. Vibraţii sonice

Vibraţiile sonice sunt utilizate în banda de frecvenţe de 1-30 KHz pentru determinarea
rigidităţii locale a structurii. Zonele dezlipite diminuează rigiditatea locală determinată
perpendicular pe suprafaţa structurii. De regulă, cu această metodă se pot găsi numai goluri
sau dezlipiri, dimensiunea minimă detectabilă depinzând de dimensiunea şi adâncimea
defectului. Deşi dimensiunea minimă detectabilă este mai mare decât în cazul tehnicii cu
ultrasunete, aceste teste sunt uneori preferate deoarece nu implică existenţa unui cuplant între
traductor şi structură.

1.3.5. Metode termice

Prin încălzirea unei suprafeţe a îmbinării lipite se pot observa zonele în care există
dezlipiri urmărind spectrul termic al feţei opuse, deoarece acestea apar ca suprafeţe mai reci
întrucât transferul de căldură se realizează mai greu. Dacă se observă faţa încălzită, aceleaşi
zone apar ca suprafeţe mai calde. Câmpul de temperatură este determinat cu o cameră în
infraroşu.
O altă metodă termică, constă din analiza structurii cu o cameră în infraroşu, după ce
aceasta a fost supusă unor vibraţii la una dintre frecvenele sale proprii. În zonele unde există
dezlipiri, apar vârfuri de temperatură cauzate de frecarea componentelor (adeziv-aderent) în
timpul excitaţiei.

1.3.6. Metode spectroscopice

Spectroscopia ultrasonică sau măsurarea caracteristicilor de vibraţie pe grosimea
îmbinării, se poate utiliza în scopul determinării nedistructive a proprietăţilor coezive ale stratului
de adeziv. Modulul de elasticitate al adezivului poate fi determinat prin măsurarea pe grosimea
stratului a frecvenţelor proprii de vibraţie, dacă este cunoscută grosimea adezivului. Sunt
măsurate modificările în frecvenţă şi amplitudine ale primelor două moduri de vibraţie pe
grosime, corespunzătoare sistemului compus din îmbinare şi traductor. Aceşti parametri depind
atât de grosimea aderenţilor şi stratului de adeziv cât şi de proprietăţile materialului. Banda de
frecvenţe în care se lucrează este de 0,3 - 1,0 MHz. Golurile mici şi zonele dezlipite pot fi
determinate cu încredere. Predicţia rezistenţei coezive a adezivului este îndoielnică, deoarece
schimbările în frecvenţă rezultate în urma unei modificări a proprietăţilor coezive sau a grosimii
stratului de adeziv sunt mici.

12
 Ca urmare, pentru determinarea cu precizie a proprietăţilor coezive cu această metodă,
grosimea stratului de adeziv trebuie menţinută constantă sau măsurată separat.

1.3.7. Emisia acustică

Emisia acustică poate fi utilizată pentru detectarea cedării adezivului înaintea ruperii, dar
îmbinarea trebuie încărcată pâna la 50% din valoarea sarcinii de rupere. Traductoare
piezoelectrice cu bandă îngustă foarte sensibile sunt poziţionate pe suprafaţa structurii,
înregistrând undele de tensiune produse de propagarea fisurii sau de microfisurare. Timpul
necesar pentru captarea primului semnal permite localizarea defectului. Amplitudinea
semnalelor dă indicaţii cu privire la severitatea defectului şi la durabilitatea îmbinării. Tehnica
este distructivă, întrucât implică aplicarea unor sarcini mari, însă există puţine alternative pentru
determinarea rezistenţei de adeziune.

1.3.8. Radiografia cu raze X

Tehnicile convenţionale de inspecţie cu raze X au aplicabilitate restrânsă la îmbinări cu
adeziv ale aderenţilor metalici, întrucât adezivul are densitatea mult mai mică decât aderenţii.
Materialele compozite armate cu fibre plastice au însă densitatea apropiată de a adezivului şi
ca urmare, se poate utiliza această tehnică. La plăcile sandwich cu miez de tip fagure, tehnica
este folosită pentru determinarea poziţiei miezului sau pentru verificarea unor eventuale
distrugeri locale ale acestuia.

1.3.9. Holografia optică

Interferometria holografică poate fi folosită pentru măsurarea deplasărilor superficiale
mai mici de 0,5 μm. O rază laser este separată în două semnale, dintre care unul este reflectat
de suprafaţa structurii, iar celălalt este preluat direct de la sursă. Se măsoară diferenţa de fază
dintre aceste două semnale. Structura este încărcată, defectele fiind vizibile sub forma unor
perturbaţii în interferograma holografică. Tehnica are aplicaţii la structurile sandwich, dar nu şi
la îmbinări suprapuse sau similare.

1.3.10. Metoda fotoelasticităţii

Pentru evaluarea nedistructivă a comportării îmbinărilor cu adezivi în timpul serviciului,
Chandler.H.A. [9] recomandă utilizarea tehnicii fotoelasticităţii prin reflexie în combinaţie cu
metoda elementelor finite. Metoda fotoelasticităţii prezintă avantajul că permite evidenţierea
câmpului de tensiuni pe suprafaţa structurii, în comparaţie cu tehnica tensometriei care se
utilizează pentru determinarea punctuală a tensiunilor.
Acoperind structura cu un strat de material fotoelastic, se poate pune în evidenţă câmpul de
tensiuni pe suprafaţa acesteia cu un polariscop cu reflexie. La solicitarea structurii, franjele
luminoase apar începând cu zonele mai puternic solicitate

Fig. 1.11. Îmbinare prin suprapunere examinată prin fotoelasticitate cu reflexie [7]
Chandler a aplicat metoda la încercarea de tracţiune a unei îmbinări suprapuse cu aderenţi
din aluminiu, pe care a acoperit-o cu un material policarbonat fotoelastic (figura 1.11).
Rezultatele experientale au fost comparate cu cele obţinute prin analiză cu elemente finite.

13
 1.4. Concluzii

O modalitate de a testa dacă o îmbinare cu adeziv este potrivită unei anumite aplicaţii,
constă din încercarea până la rupere a unei mostre reprezentative. În acest mod, se pot
identifica cel mai potrivit adeziv şi tratamentul adecvat al suprafeţelor înainte de lipire. Pentru a
reduce costurile unei astfel de abordări, este necesar apelul la experienţa anterioară astfel ca
şansele de reuşită în realizarea unui prototip să fie cât mai mari. Dacă structurile sunt scumpe,
este greu de justificat un număr mare de prototipuri înainte ca producţia să înceapă. În timpul
producţiei şi de asemenea în serviciul structurilor critice, este esenţială utilizarea tehnicilor de
testare nedistructivă pentru a evalua calitatea şi menţinerea parametrilor funcţionali ai
produsului. Testele nedistructive nu măsoară rezistenţa, ci unul sau mai mulţi parametri care
pot fi corelaţi cu rezistenţa.

Bibliografie

1. Ikegami K., Fujii T., Kawagoe H., Kyogoku H., Motoie K., Nohno K., Sugibayashi T., Yoshida F.,
Benchmark tests on adhesive strengths in butt, single and double lap joints and double-
cantilever beams, Int. Journal of adhesion and adhesives, vol. 16, No. 4/1996, pp. 219-226
2. Kuenzi E., Stevens G., Determination of mechanical properties of adhesives for use in the
design of bonded joints, U.S. Forest Service Research Note FLP-011, Madison, Sept. 1963
3. ISO 15166-1:1998, Adhesives – Methods of preparing bulk specimens – Part 1: Two-part
systems
4. http://www.trilion.com/Products/aramis.html
5. Tyson J. and Schmidt T., Biomechanics Deformation and Strain Measurements with 3D
ImageCorrelation Photogrammetry, Trilion Quality Systems, 200 Barr Harbor Drive, Suite 400, W.
Conshohocken, PA 19428 Mohsen Shahinpoor, PhD, University of New Mexico, 724 Carlisle
Road SE, Albuquerque, NM 87106 Konstantin Galanulis, PhD, GOM mbH, Mittelweg 7-8,
Braunschweig D-38106 Germany
6. R. D. Adams and B. W. Drinkwater, Nondestructive testing of adhesively-bonded joints, NDT&E
International, Vol. 30, No. 2, pp. 93~98, 1997 Elsevier Science Ltd., Printed in Great Britain
7. B. Boro Djordjevic1 D. Cerniglia2, and C. Cosenza2, Guided wave non-contact ultrasonic for nde,
1
Johns Hopkins University, Baltimore, Maryland, USA, 2TECNOGAMMA Spa, Palermo, Italy
8. Bark. U. and Challis, R. E., NDE of the adhesive fillet size in a Tpeel joint using ultrasonic Lamb
waves and a linear network for data discrimination, Meas. Sci. Technol.. 1995. 6. 72 84
9. Chandler H.A., Nondestructive evaluation of adhesive bonds, Williamsburg, Virginia April 1999

14