C 10 - OBSERVAŢIA

Ca metodă de cercetare, observaţia constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea

exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau grupului),
ca şi a contextului situaţional al comportamentului (Mielu Zlate, 1990).
Sillamy N.(1995) defineşte observaţia în corelaţie cu experimentul: „observaţia -
metodă care are drept scop relevarea unui număr oarecare de fapte naturale, pe baza cărora
va fi posibilă formularea unei ipoteze, care va fi supusă verificării experimentale".
De asemenea, M. Richelle defineşte observaţia tot prin raportare la experiment:
"observaţia este metoda de investigaţie ştiinţifică care constă în înregistrarea sistematică
prin simţuri, a caracteristicilor şi transformărilor obiectului studiat” si ea „constituie
primul demers al oricărei ştiinţe empirice care îşi păstrează întreaga importanţă în
experimentare”.

Fie în ştiinţele naturii, fie în cele socio-umane şi comportamentale, observaţia

trebuie să fie o constatare exactă a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de investigare şi
apoi studierea aprofundată a acestei constatări. Dar, intre observaţia în ştiinţele naturii şi
observaţia în domeniul ştiinţelor socio-umane si comportamentale în general, şi observaţia
psihologică în special, există o diferenţă provenită din specificul faptelor si fenomenelor
psihice.
Deosebirea între observaţia din ştiinţele naturii şi observaţia psihologică nu rezulta
doar din obiectul cunoaşterii, ci şi din subiectul cunoaşterii (cel care realizează observaţia)
şi care de asemenea diferă în psihologie faţă de ştiinţele naturii.
Intra astfel in discutie conceptele de:
subiect epistemic - eul în calitatea sa de agent al cunoaşterii, al cercetării şi
observării ştiinţifice;
subiect egocentric - eul în individualitatea sa, în calitatea sa de corp, istorie,
subiectivitate.
In condiţiile cunoaşterii psihologice, atât decentrarea, cât şi obiectivitatea (calitate
a enunţurilor noastre de a concorda în esenţa lor cu realitatea pe care o exprimă) sunt greu
de realizat, sunt limitate. Ancelin-Schutzenberger consideră că "observatorul trebuie să fie
obiectiv şi implicat fara a se angaja efectiv. Este vorba de o implicare controlată".
 PROTOCOLUL DE OBSERVAŢIE
Incepem înregistrarea fenomenelor cu inventarierea lor, urmând apoi o clasificare,
o taxonomie, ceea ce presupune un reperaj sistematic al asemănărilor şi deosebirilor, apoi
căutarea relaţiilor.

CONŢINUTURILE OBSERVAŢIEI
Simtomatologia stabil
Simtomatologia labilă

CALITATEA OBSERVAŢIEI
S-a vorbit deseori de "ecuaţia personală a observatorului". In această privinţă Binet
arăta că unii observatori aparţin tipului descriptiv (înregistrează minuţios, exact, sec); alţii
tipului evaluativ (cu tendinţa de a face aprecieri, estimări, interpretări); unii tipului erudit
(furnizând informaţii savante suplimentare), alţii tipului imaginativ si poetic (neglijând
faptele şi dând frâu liber imaginaţiei, ajungând de aceea ,deseori, la deformarea realităţii).

Evaluarea observaţiilor efectuate presupune apelul la o serie de concepte precum:

unităţile de observaţie, grade de estimaţii, grile de observaţie sau "categorii" interacţional-
comunicaţionale evidenţiate de Bales.
Unităţile de observaţie exprimă de fapt cuantumul de elemente observate pe
intervale de timp.
Gradele de estimaţii ale unor însuşiri psihice exprimă în ce măsură este prezentă o
însuşire psihică la un individ: în foarte mare măsură, în mare măsură, într-o măsură
potrivită, în mică măsură, într-o foarte mică măsură..
Grilele de observaţie facilitează recoltarea şi compararea rapidă a datelor de
observaţie. S-a remarcat în acest domeniu R. F. Bales, care a cercetat grupurile umane din
punctul de vedere al interacţiunilor comunicaţionale şi comportamentale.