Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A fost proiectat şi experimentat de Harrison Gough. Este unul dintre cele mai
apreciate chestionare pentru investigarea personalităţii, având o largă penetrare
interculturală (tradus în peste 28 de limbi). Din 1970 a fost preluat/experimentat şi în
România. În preznt are mai multe versiuni care diferă între ele, fie din punctul de vedere al
numărului de itemi, fie din cel al număruului de scale evidenţiate. De altfel, încă de la
început CPI-ul a fost proiectat astfel încât numărul scalelor pe care se face evaluarea să nu
fie limitat.
Ideea autorului de a construi un nou chestionar, într-o altă manieră decât cea
consacrată pâna atunci, a avut la bază principiul că un asemenea instrument trebuie în
primul rând să înţeleagă persoana, cazul viu, şi nu neapărat să gasescă o tipologie generală a
personalităţii (ca suport pentru integrarea cazurilor individuale).
NIVELE DE INTERPRETARE
1. Controlul validităţii protocolului
2. Inspectarea configuraţiei generale a profilului
3. Compararea profilului obţinut cu al unui grup de referinţă (în măsura în care
acesta există).
4. Examinarea scorurilor extreme pe diferite scale şi interpretarea lor.
- 5. Interpretarea patternurilor – a modurilor de relaţionare între scale.
SCALELE DE VALIDARE:
SCALA ,,?” – este cea dată de numărul total de răspunsuri la care persoanele răspund
prin ,,nu ştiu”. O notă relativ crescută indică un subiect cu o structură psihastenică,
depresivă sau doar inhibată. O notă prea mare poate invalida testul.
SCALA L (LIE = MINCIUNĂ) – Obţinerea de scoruri mari este proprie persoanelor
rigide, psihopate ori cu tendinţe interpretative (doresc să apară într-o lumină favorabilă).
Scala F – apreciază validitatea întregului test. Un scor mare arată o posibilă lipsă de atenţie
ori incapacitatea de a da un răspuns corect.
6. Scala Pa – paranoia
7. Scala Pt - psihastenie
9. Scala Ma hipomanie
Inventarul MMPI relevă deci potenţialul psihopatologic, dar are şi unele puncte slabe: este rigid,
răspunsurile pot fi uşor trucate, este un monolog permanent iar în clinică are mult mai mult succes
dialogul. Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinică, metodele proiective au un grad
mai mare de aderenţă.