Curs Psihodiagnoza Personalitatii 2020 2021

CENTRUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CU
FRECVENŢĂ REDUSĂ (CIDIFR)

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
PROGRAMUL DE STUDII PSIHOLOGIE
PSIHODIAGNOZA PERSONALITĂȚII
Curs pentru anul III, învățământ la distanță
Laura Teodora DAVID
Brașov, 2020
Cuprins
Contents
Introducere 3
Chestionar de evaluare inițială 5
U.I.1. Psihodiagnoza personalității – prezentare generală 6
U.I.2. Observația în context psihodiagnostic 11
U.I.3. Interviul în context psihodiagnostic 21
Test de evaluare a cunoștințelor 31
U.I.4. Chestionarele în evaluarea personalității 33
U.I.5. Contributia lui H.J. Eysenck la elaborarea de teste psihologice 41
U.I.6. Contributia lui R.B. Cattell la elaborarea de teste psihologice 51
U.I.7. Evaluarea tipului de personalitate - MBTI 60
U.I.8. Minnesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI) 70
prezentare generală
U.I.9. California Psychological Inventory (CPI) - prezentare generală 76
U.I.10. Scale de evaluare comportamentală 84
U.I.11. Tehnici proiective în evaluarea personalității 92
Test de evaluare a cunoștințelor 107
U.I.12. Scale pentru evaluarea unor constructe specifice: rolul de gen, 108
anxietatea, depresia
Bibliografia 114
2
Introducere
Acest curs reprezintă o introducere în psihodiagnoza personalității, constând într-o

trecere în revistă a celor mai importante teste din domeniul psihodiagnozei personalității, dar și
a metodelor calitative de evaluare. Selecția testelor a fost realizată pornind de la recomandările
din literatura de specialitate, pe baza importanței, frecvenței și popularității în domeniu a
testelor respective. Un alt criteriu de selecție a fost și accesibilitatea acestor instrumente,
considerând important ca instrumentele studiate să poate fi cunoscute în mod direct de către
studenți.
Cursul de adresează studenților de la specializarea psihologie, ciclul licență, de aceea
complexitatea prezentărilor nu este foarte mare, dar permite formarea unor competențe care
răspund cerințelor unei formări de calitate la nivel licență.
Pe parcursul unităților de învățământ, studenții se vor întâlni cu teste recunoscute, a căror
prezentare este organizată pornind de la susținerea teoretică a probelor psihologice, trecând prin
descrierea lor, interpretarea rezultatelor, avantajele și limitele fiecărei probe și aplicabilitatea
ei. De asemenea, cursul cuprinde și aspecte teoretice, dar și practice privind elaborarea
chestionarelor.
Obiectivele cursului
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil să:

• Identifice o varietate de instrumente de evaluare psihologică si
educaţională: teste, chestionare, scale
• Utilizeze eficient metode şi instrumente de psihodiagnoză a dezvoltării
afective, psiho-sociale şi morale
• Interpreteze datele obţinute prin aplicarea diverselor metode şi
instrumente psihologice, în acord cu teoriile avansate ale personalităţii
și teoriile dezvoltării
• Formuleze recomandări adecvate privind activităţile de intervenţie
psihologică
Competente conferite
C1 Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei

C2 Proiectarea şi realizarea unui demers de cercetare în psihologie
C3 Evaluarea critică a situaţiilor problematice şi a soluţiilor posibile în psihologie
C4 Evaluarea psihologică a individului, grupului, organizaţiei
3
Resurse și mijloace de lucru
Pentru parcurgerea cursului este necesară parcurgerea bibliografiei recomandate în

fișa disciplinei. De asemenea, rezolvarea unora dintre aplicații presupune
reactualizarea cunoștințelor din domeniul psihologiei personalității și a bazelor
teoretice ale psihodiagnosticului. Se recomandă un management eficient al timpului
alocat studiului la această disciplină, prin asigurarea unui interval suficient destinat
consultării surselor bibliografice, recapitulării și efectuării temelor de control.
Structura cursului
Cursul este compus din 12 unități de învățare. La finalul unităților de învățare sunt
prezentate teste de autoevaluare și teste de evaluare.
Datorită faptului că acest suport de curs se alătură unor activități asistate, studenții
sunt obligații să fie prezenți pe parcursul semestrului la aceste activități de tip AA,
cu statut de laborator. În cadrul lor studenții își vor autoadministra testele, vor face
scorare și interpretare sub îndrumarea cadrului didactic și vor încărca pe platformă
activitatea de la fiecare întâlnire. Feedback-ul pentru rezolvarea acestor activități se
oferă în cadrul activităților asistate. Imposibilitatea de a frecventa aceste activități
trebuie anunțată la începutul semestrului, cerințele de recuperare fiind stabilite în
funcție de situație. Toți studenții au obligativitatea de a încărca pe platforma e-
learning cel puțin 4 teste având: foaie de răspuns, scorare, raportare la etalon, profil
(dacă este cazul) și interpretare.
Cerințe preliminare
Discipline necesare a fi parcurse și eventual promovate înaintea acestei discipline
sunt următoarele:
• Bazele teoretice ale psihodiagnosticului
• Psihologia personalității
• Psihologia vârstelor
Durata medie de studiu individual
Timpul necesar parcurgerii unei UI este de aproximativ 2 ore de studiu individual,

cu 2 excepții unde UI este mai lungă pentru că tratează același tip de evaluare și 4
ore de studiu vor fi necesare.
Evaluarea
Componența notei finale va fi următoarea:
• Examen – probă scrisă sau orală (forma va fi decisă și prezentată
studenților în fișa disciplinei, la începutul semestrului): 50%
• Realizarea activităților de laborator: 50%
4
Chestionar de evaluare inițială
Analizați afirmațiile de mai jos și decideți dacă sunt adevărate sau false.
1. Trăsăturile de personalitate sunt caracteristici stabile în timp și trans-situațional. A F

2. Personalitatea se formează în familie, fiind în totalitate influențată de părinți. A F
3. Testele psihologice sunt instrumente care depind în mare măsură de examinator. A F
4. Fidelitatea testelor psihologice se referă la faptul că rezultatele testelor sunt consistente, A F
nemodificate de schimbări aleatoare.
5. Chestionarele de personalitate nu sunt teste. A F
6. Personalitatea și comportamentul sunt concepte suprapuse. A F
7. Pentru a cunoaște un om este suficient să îl observi. A F
8. Pentru ca un test să fie valid, el trebuie să fie în primul rând fidel. A F
9. „A proiecta”, în psihologie, se referă la a aduce la suprafață reprezentări cu conținut A F
pulsional/ emoțional.
10. Cunoașterea obținută prin psihodiagnostic permite explicarea comportamentului și A F
realizarea de predicții.
Răspunsurile corecte la testul de evaluare inițială se află în tabelul de mai jos. Argumentarea
corectitudinii răspunsurilor va fi posibilă după parcurgerea cursului.
Rezolvarea testului de evaluare inițială:

1. A; 2. F; 3. F; 4. A; 5. F; 6. F; 7. F; 8. A; 9. A; 10. A.
5
Unitatea de învățare U. I.1.
Psihodiagnoza personalității. Prezentare generală

Cuprins
1.1. Introducere ................................................................................................................
1.2. Competențe ................................................................................................................
1.3. Scurt istoric ................................................................................................................
1.4. Metode de evaluare în psihodiagnoza personalității ................................................
1.1. Introducere
În testarea psihologică se întâlnesc două mari grupuri de teste: unele care testează
inteligența, aptitudinile cognitive, funcționarea neuropsihică și achizițiile și a doua
categorie, destinată personalității, care vizează tipuri de personalitate, trăsături de
personalitate, motivație, interese, adaptare interpersonală sau abilități sociale și
simptomatologie psihiatrică. De prima categorie ne-am ocupat la cursul de
psihodiagnoza aptitudinilor și inteligenței. Din a doua categorie vom selecta în acest
curs câteva dintre cele mai cunoscute și utilizate chestionare.
O altă diferență care se impune între cele două domenii de testare vine din metodele
utilizate. Pentru inteligență și aptitudini se folosesc în primul rând teste (metode
cantitative, structurate, obiective), ce au limită de timp sau complexitate și
dificultate crescândă. Pentru psihodiagnoza personalității se recomandă combinarea
de metode calitative (observația, interviul, unele tehnici proiective) cu metodele
cantitative (chestionare, scale). Aceste metode nu sunt cu limită de timp, nu
presupun răspunsuri corecte sau greșite, ci depind de alegerile și răspunsurile
persoanei testate pentru a colecta datele și a le prelucra fie prin raportare la etalon,
fie folosind teorii și cunoștințe din formarea de specialitate.
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

• Să descrie metodele utilizate în psihodiagnoza personalității
• Să explice aplicabilitatea și limitele acestor metode.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.
6
1.3. Scurt istoric
Tratatele de psihodiagnoza personalității menționează ca prime dovezi de utilizare a

testelor pentru a clasifica și identifica punctele forte, respectiv dificultățile pe care le are o
persoană ca datând din China antică (3000 B.C), când s-au găsit dovezi că pentru a face parte
din armata imperială, soldații erau testați atât în ceea ce privește aptitudinile cât și
personalitatea. Tot legat de confruntări politice și războaie este și următoarea dovadă de
utilizare a testelor și anume verificarea și testarea recruților pentru participarea la primul război
mondial (odată cu intrarea SUA în război). Strategii militari și-au dat seaamna că, deși este
nevoie de voluntari și de resursă umană pentru a fi trimisă pe front, este riscant să dotezi cu
muniție orice persoană ce se prezintă la serviciul de recrutări. De aceea, pornind de la inventare
psihiatrice și criterii de diagnostic pentru tulburările psihice au propus o listă de enunțuri (itemi
le spunem acum) la care recrutul trebuia să răspundă cu adevărat sau fals (în funcție de cum i
se potrivea lui respectiva descriere). Acest prim test de personalitate – Woodworth Personal
Data Sheet (WPDS), este la fel de celebru ca testul de inteligență Binet-Simon. Ambele au avut
nevoie de reformulări și modificări, dar ambele au deschis porțile pentru domeniul testării
psihologice. Bineînțeles, WPDS avea multe neajunsuri, având validitate de fațadă ridică, adică
permitea să îți dai seama cu ușurință ce măsoară și, în consecință, respondentul putea să aleagă
răspunsul după cum creade că îi este lui util. Acest prim test a avut doar valoare de screening
(distingea între apt pentru front sau inapt) și nu formula nici profile de personlitate, nici
diagnostice clinice.
Ca răspuns la principala limită a testului (transparența lui) au apărut și au devenit foarte
populare testele proiective (anii ‘20-‘40). Mai întâi Rorschach (celebrul test al petelor de
cerneală), apoi TAT, ambele solicitând respeondentul să povestească ce vede în imaginile
ambigue care îi erau prezentate. Aceste teste (probe proiective) se sprijineau pe ipoteza că o
persoană va relata în răspunsuri informații legate de interesele, preocupările, dificultățile
proprii. Tehnicile proiective, apărute la început de secol trecut sunt populare și astăzi, dar destul
de controversate.
În istoricul testării personalității, un moment foarte important este virarea din nou, spre
chestionare și teste obiective deoarece cele proiective erau tributare specializării
psihodiagnosticuanului și nu își dovediseră validitatea. În ’43 apare MMPI (Minnesota
Multihasic Personality Inventory), test ce introduce scale de validare pentru a verifica
corectirudinea răspunsurilor și tendința de a trișa, urmat de CPI (California Psychological
Inventory), 16 PF (16 Personality Factors).
7
După o perioadă fără prea multe inovații în domeniul testării personalității (se utilizează testele
existente și se fac numeroase studii de validare), anii ‘80 - ‘90 vin cu o revigorare a domeniului
aducând specializare şi diversificare în ceea ce privește chestionarele de personalitate.
În prezent foarte importante sunt verificările legate de caracteristicile psihometrice ale
testelor: se verifică fidelitatea, validitatea, standardizarea instructajului, a cotării, dar si
raportarea rezultatelor, un test fiind cu atât mai util cu cît aceste calități sunt dovedite.
O altă atenție deosebită este acordată conținutului itemilor: se reformulează enunțurile ce conțin
stereotipuri, care pot leza persoana, care sunt discriminatorii sau încalcă intimitatea.
Considerentele etice nu se raportează numai la instrumente ci și la specialiști: sunt
recomandate standarde profesionale și cerințe deontologice pentru utilizarea testelor.
Chestionarele de personalitate nu mai sunt în prezent limitate doar pentru cunoașterea
specialiștilor sau a ”subiecților” testați cu scopuri precise. Publicul larg are acces la teste, ele
sunt popularizate în media scrisă, dar și vizuală și digitală. Acest lucru are consecințe atât
pozitive cât și negative: testele sunt demitizate, nu mai generează atâta anxietate și reținere, dar
accesibilitatea crescută face ca persoanele testate să poată anticipa răspunsurile și modul în care
acestea se scorează.
Tendințele viitoare în psihodiagnoza personalității sunt îndreptate către includerea
descoperirilor științifice în ceea ce privește cauzele interne ale personalității (explicațiile
biologice) și conceperea de teste care țin cont de aceste descoperiri. Tehnologia ajută și ea,
testele computerizate în care sarcinile sunt pe calculator, nefiind reduse la selecția de răspunsuri
la enunțuri ci presupunând răspuns la stimuli vizuali, timp de reacție, măsurători fizilogice, etc
(Sava, 2011). Asistăm la o reducere a numărului de teste tip creion-hârtie și o creștere a celor
computerizate, cu sarcini ce nu se reduc la lectura unui enunț și selectarea unei variante de
răspuns.
Să ne reamintim.... Istoric:
– China, 3000 B.C.
– Primul Război Mondial - Woodworth Personal Data Sheet
– 1921 testul Rorschach, SUA - 1932
– 1935 TAT (Murray şi Morgan)
– 1943 MMPI.......CPI; 16 PF......
–  anii ‘50 - ‘70
– anii ‘80 - ‘90 - specializare şi diversificare
Prezent şi viitor:
– validitate, analiza de itemi
– preocupări etice (stereotipuri, discriminare .... intimitate)
– standarde profesionale
– accesul la teste, popularizare şi conştiinţa publică
– descoperiri ştiinţifice
8
– tehnologia (computer, internet)
1.4. Metode de evaluare în psihodiagnoza personalității
Când ne referim la evaluarea personalității ne referim la acele metode care caută să

identifice ceea ce este stabil în modul în care o persoană se comportă, gândește, simte.
Personalitatea este constantă, consistentă și modelabilă, constituind cauza internă a
comportamentului. Odată ce putem identifica elementele stabile, putem explica comportamente
actuale și face predicții cu privire la viitoare comportamente. Când informațiile colectate sunt
cantitative (sub formă de scoruri), aceste scoruri se compară cu scorurile obținute de alte
persoane și putem identifica prin ce sunt la fel oamenii și prin ce diferă. Scorurile brute și cele
standard (ale etaloanelor) permit plasarea persoanelor în categorii, tipuri, clase de respondenți.
În psihodiagnoza personalității contează și ceea ce este specific, unic unui individ, iar pentru a
obține aceste informații, datele cantitative sunt interpretate nu doar în raport cu un etalon, dar
și unele în raport cu altele la persoana testată (se fac asocieri și comparații intre valorile
obținute) sau, se utilizează metode calitative. Metodele calitative nu sunt înalt standardizate dar
permit identificarea particularului și individualizarea interpretării. În această categorie intră
observația și interviul și o parte din tehnicile proiective.
Selectare uneia sau alteia dintre categoriile mari de metode de psihodiagnostic depinde
de scopul urmărit: triere, identificarea tipului de personalitate, explicarea unui comportament,
selecție, diagnostic, propunere plan de intervenție, etc.
Metodele cantitative sunt reprezentate de chestionarele de personalitate, ce măsoară
trăsături, dimensiuni/ factori sau tipuri de personalitate. Numele sub care sunt întâlnite aceste
instrumente poate conține denumirea de chestionar, inventar sau scală. Diferențele între cele 3
denumiri nu sunt importante ci țin mai ales de opțiunea autorilor respectivelor instrumente. În
U.I. 4 vor fi oferite mai multe informații despre cum se grupează aceste instrumente.
O distincție este însă necesară între trăsătură, dimensiune și tip de personalitate (Luca,
2013):
• Trăsătura de personalitate este o caracteristică dispozițională a unei persoane constantă
în timp și trans-situațional cu valoare empirică dar și teoretică.
• Factorul/ dimensiunea de personalitate este un construct extrem de elaborat, derivat
prin analiza factorială a manifestărilor personalităţii, care reuneşte ciorchini de trăsături
ce au tendinţa să se asocieze la majoritatea indivizilor.
9
• Tipul de personalitate vizează maxima generalitate, căci el reuneşte trăsăturile şi
factorii într-un model explicativ care poartă asupra unui mare număr de oameni, pe care
îi clasifică în scopul predicţiei.
Prezentul curs este structurat pe:
- Metode calitative de evaluare: observația, interviul, tehnicile proiective (unele dintre
acestea transformă răspunsurile in coduri si scoruri si por fi interpretate cantitativ)
- Metode cantitative de evaluare: chestionare de personalitate, scale de evaluare
comportamentală
Selecția chestionarelor care intră în portofoliu pentru partea practică a disciplinei s-a făcut
ținând cont de cât de cunoscute și utile sunt aceste teste, de cât de accesibile sunt studenților și
nu în ultimul rând de modalitățile diferite de scorare și intepretare. Prin selecția a 4 chestionare,
studenții vor exersa 4 modalități distincte de scorare și interpretare, penru a fi familiarizați cu
tehnici diferite și pentru a putea apoi să transfere aceste cunoștințe la alte chestionare cu care
vor lucra în profesie.
Rezumat
Psihodiagnoza este activitatea specifică care foloseşte intermedierea prin diferite
tipuri de instrumente pentru a obţine informaţii valide despre structura, dinamica
psihică şi personalitatea unei persoane. Evaluarea personalității este un domeniu
complex care presupune utilizarea de metode calitative și cantitative, de
chestionare obiective sau tehnici proiective. Selectarea metodelor și a
instrumentelor folosite va ține cont de obiectivele evaluării, de accesibilitatea
testelor, dar și de caracteristicile respondentului.
10
Unitatea de învăţare U.I. 2.
Observaţia în contextul psihodiagnosticului
Cuprins
2.1. Introducere ................................................................................................................
2.2. Competenţe ................................................................................................................
2.3. Definirea metodei observației ....................................................................................
2.4. Conținutul observației ................................................................................................
2.5.Avantajele si dezavantajele observației ......................................................................
2.1. Introducere
Unitatea de învățare își propune să delimiteze rolul pe care observația îl

îndeplinește ca metodă de cunoaștere. Sunt prezentate atât modalitățile de realizare,
avantajele metodei dar și limitele acesteia. Unitatea de învățare presupune
reactualizarea principalelor cunoștințe legate de observație, așa cum au fost ele
studiate la discipline precum Psihologia vârstelor, psihologie educațională sau
metodologia cercetării. În plus, sunt evidențiate scopurile care pot fi atinse prin
utilizarea metodei în psihodiagnostic.

• Să definească observația
• Să explice diferențele dintre comportamentele observabile și interpretările
pe care observația le permite.
• Să ofere exemple de ipoteze care pot fi formulate pornind de la observație.
• Să analizeze avantajele și dezavantajele metodei observației.
• Să găsească exemple de situații în care observația este utilizată ca metodă
de psihodiagnostic.
11
2.3. Definirea observației
Observația presupune urmărirea intenționată, inregistrarea si cuantificarea unor

comportamente observabile. În psihologie, tehnica sau metoda observației se diferențiază
de observația spontană tocmai prin prezența intenționalității și a înregistrării imediate a
comportamentelor urmărite. Holban (1978) nota că observația constă în consemnarea
metodică, fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de comportament individual sau
colectiv, aşa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare. Fiind o metodă
calitativă, prin observație se poate surprinde totalitatea unei manifestări, cuprinzând
contextul în care o persoană este activă, fie că este în interacțiune cu alții, fie că desfășoară
o activitate în solitudine. De aceea, ca metodă de cunoaștere, observația permite analizarea
relatiilor dintre diferitele comportamente, surprinde secventialitatea, asocierea si covarianta
comportamentelor. Cu alte cuvinte, în mod global putem înregistra succesiunea conduitelor,
dar și suprapunerea lor (în timp ce salută, persoană înclină capul spre stânga și zâmbește,
sau te privește drept în ochi – stabilește contact vizual – și își înclină corpul spre înainte).
Aplicația 1
Urmărește pentru 10 minute persoana de lângă tine: colegul de bancă, de cameră,
etc. Încearcă să notezi tot ceea ce face și sau spune.
Recitește ceea ce ai notat și comunică rezultatele observației tale și colegului tău.
În ce măsură acceptă ca fiind real ceea ce îi comunici. Câte din înregistrările tale
se referă la comportamente observabile, concrete și câte sunt interpretări?
Pentru ca observația să permită o înregistrare cât mai fidelă a comportamentului, este

nevoie ca observatorul să noteze foarte specific și doar în termeni observabili ceea ce
colectează prin observație. Aceasta înseamnă că indiferent cine va face observația,
rezultatele înregistrate sunt cât mai asemănătoare între mai mulți observatori.
Exemplu
Conduite concrete/ observabile:
12
Privește persoana în ochi, zâmbește, își drege vocea, se apleacă spre înainte, își
spijină capul
Interpretări, care nu pot constitui informație colectată prin observație:
este atent, este vesel, este timorat, este curios, este plicitisit
Înregistrările observației sunt notate în fișa/ grila sau protocolul de observație. Realizarea
acesteia poate presupune parcurgerea mai multor etape anterioare înregistrărilor propriu-
zise.
Dacă vorbim de observație ca metodă de psihodiagnostic, atunci stabilirea unor obiective

precise este necesară. În funcție de aceste obiective se vor stabili apoi:
1. Delimitarea clară a situaţiei, timpului, subiecţilor (unde se realizează observația, în ce
context, când și pentru cât timp, cine vor fi subiecții și câți subiecți vor fi)
2. Documentarea: reprezintă o etapă intermediară, în care examinatorul realizează câteva
observații preliminare, pentru a putea culege date relevante ce vor fi cuprinse la rubricile de
comportamente ale fișei de observație
3. Fișa/grila/ protocolul de observatie: structurata, clara, permite inregistrarea imediata a
unui comportament
2.4. Conținutul observației
Prin observație se pot înregistra mai multe tipuri de informație:

• simptomatica stabilă, adică trăsăturile bioconstituţionale ale individului (înălţimea,
greutatea, vârstă, circumferinţa craniană, toracică, abdominală) ca şi trăsăturile
fizionomice (aspectul capului, al feţei, relaţiile dintre diferitele detalii anatomice ale
feţei: fruntea, nasul, bărbia, pomeţii obrajilor, ochi etc, prezența unor accesorii
corectoare sau estetice (ochelari, cercei).
• simptomatica labilă, adică multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile,
mobile ale individului, cum ar fi conduita verbală, conduita nonverbală, conduita
paraverbală sau cea motorie.
Informațiile culese ne pot permite să formulăm ipoteze cu privire la stările emoţionale şi

efectele lor asupra activității persoanelor, caracteristicile de personalitate ale persoanei
(introversie, activism, siguranță de sine, sociabilitate, etc) sau comportamente viitoare.
13
Observația trebuie să conțină doar comportamente vizibile, de aceea este important să
notăm în grila de observaţie doar comportamentele, fără a face judecăţi de valoare,
interpretări sau presupuneri. Practica observaţională realizată constant ne ajută să evităm
erorile în evaluarea persoanelor. Această cerință deosebit de importantă ajută ca observația
să câștige în obiectivitate.
Comportamentele nonverbale care pot deveni indicatori comportamentali în grila de
observație sunt:
– Privire
– Mimică
– Gesturi
– Postură
– Aspect general
– Distanţe interpersonale
Exemplu
Privire: stabilește contact vizual, clipește, închide ochii, privește în jos
Mimică: zâmbește, se încruntă, își țuguie buzele
Gesturi: întinde mâna, își acopere gura, se lovește peste frunte
Postură: erectă, tonică, lăsat în bancă, aplecat, ghemuit
Aspect general: vestimentație (cu exemple), curat
Distanțe interpersonale: sub 50 cm – zona intimă, sub 1,20 m, - zona personală,
sub 1,50 – 3,50 m – zona socială, peste 3,50 – zona publică (Hall, 1966)
• Comportamentele paraverbale care pot deveni indicatori comportamentali în grila de

observație sunt:
– Tonalitate
– Timbru
– Ritm
– Pauze
– Interjecţii
Exemplu
Tonalitate: înaltă, țipă
Timbru: grav,
14
Ritm: rapid, lent
Pauză: nu răspunde timp de 15 sec
Interjecții: chiuie, oftează, miaună
În cadrul observației pot fi înregistrate și anumite comportamente specifice (verbale sau

nonverbale). Aceastea trebuie descrise în termeni de comportamente observabile, de tipul:
roade creionul, se întoarce la colegul din spate, cere voie să iasă din cameră, salută, spune
definiția, etc.
În funcție de implicare, respectiv absența implicării observatorului, observația poate fi

participativă (dacă observatorul ia parte la activitate), directă (dacă este prezent, fără a
participa), sau indirectă (dacă realizează observația folosind o inregistrare video/ audio).
În funcție de modul de culegere a datelor, observația poate fi narativă (dacă datele culese
sunt înregistrate cursiv, așa cum se derulează) sau structurată (prin utilizarea unei grile de
observație).
Exemplu
Observație narativă: Elevul salută la intrarea în clasă și se îndreaptă direct spre
banca lui; acolo își așează toate creioanele pe marginea bancii, de la cel mai scurt
la cel mai lung și își poziționează cărțile sprijinite de penar. Se așează în bancă
îndreptându-și uniforma sub șezut și rămâne așezat și tăcut până la intrarea în
clasă a profesoarei, 5 minute mai târziu.
Observație structurată
Indicatori comportamentali Frecvenţă Durată Intensitate
Salută
Iși ordonează rechizitele
Rămâne așezat la locul lui
Tace
Frecvența poate fi notată prin liniuțe/ cifre/ scale
Durata se poate nota în minute
Intensitatea se poate nota în cifre/ scale
Aplicația 2
15
Transformă înregistrările realizate la aplicația 1 în indicatori comportamentali
pentru care poți preciza unul din următorii parametri: frecvență/ durată/
intensitate.
După înregistrarea datelor, se trece la interpretarea lor. Concluziile formulate au mai
mult rol de ipoteze explicative, fiind nevoie de repetarea observațiilor sau de coroborarea
datelor obținute cu alte date rezultate prin testare psihologică sau alte metode de cunoaștere.
Examinatorul care face analiza datelor trebuie să țină cont de faptul că un anumit comportament
observat poate avea premise diferite. Pentru a putea formula anumite concluzii este nevoie de
relaționarea mai multor comportamente care pot veni în spijinul aceleiași explicații.
Exemplu
Indicator comportamental: își duce mâna la frunte – poate semnifica: se
concentrează, nu știe, este anxios, e nedumerit
Dar, își duce mâna la frunte și privește în jos, respectiv își duce mâna la frunte și
privește spre plafon pot fi interpretate foarte diferit: în primul caz – evită, e anxios,
în cel de-al doilea caz – se concentrează, caută idei
Să ne reamintim....
• Observația este o metodă de psihodiagnostic prin care este posibilă
urmărirea intenționată, inregistrarea și cuantificarea unor comportamente
observabile;
• Se înregistrează indicatori stabili dar și labili (comportament verbal,
nonverbal, paraverbal)
• Datele pot fi înregistrate sub formă narativă sau structurată
• În interpretarea datelor ținem cont de faptul că 1 comportament → mai
multe trăsături, uneori contrare
• Analiza tine cont de ansamblul de comportamente observate
2.5. Avantajele și dezavantajele observației
• Avantaje:
– Observația se poate desfășura în mediul natural al persoanei observate (în sala
de clasă, la domiciliu, pe terenul de sport, la locul de muncă); în acest fel se
asigură familiaritatea persoanei observate cu contextul în care se realizează
observația, precum și caracterul natural al activității
16
– Este o metoda flexibilă, permițând înregistrarea unui reportoriu comportamental
larg (inclusiv aspecte ale limbajului nonverbal)
– Nonrestrictivă, noninvazivă: cu foarte puține excepții, subiecții observați nu
primesc indicații cu privire la comportamentul așteptat, ei fiind lăsați să se
manifeste așa cum o fac de obicei în contextul respectiv; prezența și intervenția
observatorului este foarte discretă, pentru a interfera cât mai puțin posibil cu
activitatea care se desfășoară
– În funcție de obiectivul examinatorului, observația poate deveni pasivă sau
participativă
– Persoana sau persoanele observate pot fi surprinse în interacțiune, in funcție de
specificul situației de viață, iar conținuturile psihice culese pot fi puse în relație
unele cu altele pentru a formula ipoteze cu privire la cauzele lor
– Un mare avantaj al observației este că se poate transforma prin urmarire
longitudinala într-o metodă care să permită culegerea de date în mod repetat, la
intervale semnificative de timp
• Dezavantaje:
– Observația este o metodă complexă, deoarece necesită pregătire prealabilă,
documentare, culege de date narativă, transformarea lor în indicatori
comportamentali, relaționarea informațiilor culese pentru a formula concluzii
pertinente, chiar dacă, uneori, un indicator comportamental sugerează
intrepretări opuse
– Pentru a realiza toate aceste demersuri este nevoie de timp și resurse, ca urmare
metoda consumă timp și resurse; într-un interval de o jumătate de oră cât poate
dura o observație pe o persoană, cu o altă metodă se pot culege date de la 50 de
persoane (folosind chestionarul, de exemplu)
– Persoana observată, dacă știe că este observată (și normele de etică solicită ca
persoana să își dea acordul) își poate modifica comportamentul – ca urmare este
o metodă reactivă
– Stabilirea celor mai relevanți indicatori comportamentali sau interpretarea
corectă necesită un examinator experimentat; experienţa observatorului poate
reduce din subiectivitatea datelor culese.
– Așa cum am menționat este nevoie de consimțământul persoanei examinate,
ceea ce face ca cerința de a asigura desfășurarea naturală a activităților nu poate
fi îndeplinită în totalitate, observația fiind limitată de restricţii etice.
17
Rezumat
Observația este o metodă calitativă care permite inregistrarea datelor
provenite de la subiectul observat pe baza carora se vor formula predicții sau
interpretări cu rol de ipoteze. Marele avantaj al observației provine din faptul că
este o metodă flexibilă, adaptabilă si permite surprinderea unor informații foarte
complexe (de natură stabilă sau labilă). Marele dezavantaj vine din faptul că este o
metodă subiectivă, necesită multă experiență și pregătire și trebuie să țină cont de
succesiunea dar și de simultaneitatea comportamentelor observate.
Extra
Exemple de fișe/ grile de observație
Fișă de observație
Numele
XX Context:
observatorului:
Data: 12.10.2017
Ora începerii: 8.00

Elev cu autism, integrat în
Ora finalizării: 11.00 învățământul de masa, în
Persoana
YY clasa aI-a, fără însoțitor
observată:
Scopul Adaptarea la solicitările școlare și
observației: interacțiunea cu colegii
Ora Acțiunea/Intervenția verbală /Postura

8.02 intră în clasă, merge direct spre bancă, nu vorbește cu nimeni
Se așează, își pune ghiozdanul pe jos, lângă bancă, rămâne cu haina pe el
8.05 Se ridică când vine dna învățătoare, privește înspre podea, nu rostește salutul
Scoate un caiet din ghiozdan și penarul. Deschide penarul și își aliniază creioanele în
8.08
fața lui. Murmură în timp ce le numără
….
…..
……
…..
18
Este solicitat să asocieze mulțimea de elemente cu numărul corespunzător. Privește
8.25 imaginea, lăsă privirea în podea și indică cu degetul numărul corect. Nu trasează linia
de asociere, dar atinge cu degetul numărul corect.
Grilă de observație
Numele
XX Context:
observatorului:
Data: 12.10.2017
Ora începerii: 8.00

Elev cu autism, integrat în
Ora finalizării: 11.00 învățământul de masa, în
clasa aI-a, fără însoțitor
Persoana observată: YY
Adaptarea la solicitările școlare și
Scopul observației:
interacțiunea cu colegii
Scală de evaluare:
0 = nu se manifestă niciodată
1 = se manifestă de 1-3 ori
2 = se manifestă 4-5 ori
3 = se manifestă de mai mult de 5 ori
Frecvența comportamentului
0 1 2 3
Comportament manifestat
1. Salută la întâlnirea cu alte persoane X

2. Rămâne așezat în bancă X
3. Răspunde corect la solicitările învățătoarei X
4. Se angajează în răspunsuri orale X
5. Privește interlocutorul X
6. Solicită spijin de la ceilalți X
7. Își așează lucrurile proprii în mod adecvat X
8. ........................................................
19
Grilă de observație
Numele copilului: .................................................................. Data: . ............
Scop:………………………………………….
Evaluator: .........................
Frecvența se notează cu liniuțe
Intensitatea se notează cu plusuri (+)
Ordinea de apariție a comportamentului
Conduită Ordine Frecvență Intensitate

Răspunde primul/ se anunță primul 1, 5, 6 III
Se agită, mișcă mereu, se foiește 1, 2,5,6, 7 IIIII +++
Roșeste când ia cuvântul 6 I +
Are gesturi lente, vorbește lent
Se încurajează singur (”haide” ”nu te lăsa”) 4, 8 II ++
Vorbește tare când greșește, se ceartă singur 4, 6, 7, 8 IIII ++
Reia sarcina când greșește
Abandonează când greșește 8, 9 II
Bate din palme și exclamă de bucurie la reușită 1, 5 II ++
Zâmbește când reușește 3, 5 II
Continua activitatea impasibil, când reușește,
trecând la altă sarcină
Grilă de observație pentru comportamentul nonverbal în timpul interacțiunilor
interpersonale
Segment corporal Poziție Frecvență

Orientarea bustului Poziție care urmează orientarea scaunului
Orientat spre partener
Orientat sau aplecat spre alte obiecte sau
persoane decât partenerul
Orientarea capului Orientat sau aplecat spre partener
Altă direcție
Contact fizic Atinge partenerul
Lipsește atingerea
Contact vizual Privește partenerul
Privește alte obiecte/ personae
Are privirea orientate spre podea
Mișcări ale mâinilor Gesturi coverbale
Își freacă mâinile
Manipulează obiecte
Gestică redusă
20
Interviul ca metodă de psihodiagnostic
Cuprins
3.1. Introducere ................................................................................................................
3.2. Competențe unității de învățare .................................................................................
3.3. Interviul - prezentare .................................................................................................
3.4. Etapele interviului .....................................................................................................
3.5. Conținut/ tehnici pentru interviu ................................................................................
3.6. Situații particulare în interviu ...................................................................................
3.1. Introducere
Interviul reprezintă o metodă de cunoaștere frecvent utilizată în evaluare,

în domenii precum: psihologie clinică, psihologia muncii, psihologie educațională.
Unitatea de învățare va prezenta caracterisiticile cele mai importante ale metodei,
tehnici și recomandări de utilizare, avantaje și limite.

• Să definească interviul din perspectiva psihodiagnozei.
• Să identifice tipuri de interviuri.
• Să exemplifice tehnici utilizate pe parcursul interviului
• Să argumenteze limitele metodei.
21
3.3. Interviul - prezentare
Interviul reprezintă o metodă de colectare de date şi informaţii despre un individ,

presupune interacţiunea a două sau mai multe persoane și are un scop bine definit. Este una din
cele mai frecvente și totodată importante metode de culegere de date, utilizate în evaluarea
personalității. Interviul permite descrierea individului şi formularea de predicţii, putând uneori
fi similar unei situații de testare. Prin interviu se pot culege date despre caracteristicile unei
persoane, istoria personală, informații socio-demografice, interesele, activitățile, cunoștințele,
valorile și credințele acesteia. Această formă de culegere de date presupune prezența unui
intervievator și a unuia sau mai multor intervievați. Intervievatorul consemnează spusele
intervievatului, folosind întrebări, sau alte tehnici de susținere a interviului pentru a genera
răspunsuri ale intervievatului.
Caracteristicile interviului:
• Are stabilite obiective cunoscute în primul rând de intervievator
• Cadrul de desfășurare este determinat de rolurile și așteptările participanților,
metoda fiind tributară felului în care fiecare dintre cei ce interacționează se
raportează unii la ceilalți
• Participanții sunt în relație de inter-dependență: fluxul de informații cules de
psiholog depinde atât de experiența sa, dar și de felul în care situația este
percepută de către persoana intervievată; caracteristicile fiecăruia modifică
desfășurarea interviului.
• Încrederea în datele culese variază în funcție de tipul de interviu și de celelalte
condiții care țin de desfăsurarea acestuia; atât interviurile structurate cât și cele
semistructurate pot conduce la date consistente și fiabile, dar pot conduce și la
obținerea unor rezultate invalide.
Exemplu
Lipsa de experiență a intervievatorului – întrebări închise, formulează opinii,
sugerează răspunsuri sau nu interpretează corect ezitările în răspuns
Autocunoaștere limitată, sau disimulare la intervievat – răspunsuri sărace, false
Contextul – interviu desfășurat în condiții improprii, sau care transmit diferențe
de statut ce pot intimida intervievatul
22
Aplicația 1
Reamintiți-vă ultima situație în care ați fost în rol de intervievat: unde s-a
desfășurat interviul? Ce fel de întrebări ați primit? Au fost întrebări care să vă
producă disconfort sau să vă pună în dificultate? Care a fost conduita
intervatorului? În ce manieră își consemna răspunsurile?
Pentru ca un interviu să permită culegerea de date valide, este foarte importantă autocunoașterea
de care dă dovadă intervievatorul. În situații de interacțiuni care presupun interviuri de tip
transcultural sau transetnice, sau cu categorii distincte de subiecţi, este important ca
intervievatorul să fie conștient dacă el are prejudecăți față de anumite categorii de respondenți,
dacă în percepția interpersonală recurge la anumite tipare de interpretare, care ar putea fi
defavorabile persoanelor intervievate.
Exemplu
Intervievatorul poate privi defavorabil persoanele care au comis infracțiuni/ sau
alcoolice/ sau dintr-o anumită categorie etnică/ sau cu o anumită orientare
sexuală/ de o anumită categorie de vârstă/ dintr-o anumită țară de origine, etc.
Aceste prejudecăți sau moduri de percepție interferează cu bunele condiții de
desfășurare ale interviului.
Atitudinea nefavorabilă sau tensiunea generată de prezența unei persoane care aparține
unei categorii față de care intervievatorul are impresii negative se poate trăda și prin postura
acestuia, mimică, gestică sau lipsa de explorare prin întrebări a unei problematici care produce
disconfort. Recomandabil pentru intervievator este să mențină o atitudine caldă, deschisă,
onestă, interesată, și corectă, care să fie autentice, nu mimate.
Clasificarea interviurilor:
În funcție de gradul de structurare al întrebărilor (ordinea și conținutul întrebărilor):
• Structurate/ semistructurate/ nestructurate
Interviurile structurate presupun formularea unui scop/ obiectiv care se mențin identice
pentru toate persoanele intervievate; de asemenea conținutul întrebărilor și ordinea lor sunt
identice pentru toți subiecții. Interviurile semistructurate au scop/ obiective identice, dar
conținutul sau ordinea întrebărilor poate fi adaptată de la o persoană la alta. Interviurile
nestructurate, au scop/ obiectiv care poate fi adaptat de la o persoană la alta, iar conținutul
23
și ordinea întrebărilor sunt pregătite doar orientativ, intervievatorul având libertatea de a
avea o conduită flexibilă.
• Directive/ nondirective
Interviurile directive se desfășoară pe baza unui ghid de interviu în care întrebările sunt
prevăzute și pot avea și o codificare prestabilită, iar cele non-directive sunt specifice
explorării problemelor sensibile ale înţelegerii personalităţii intervievatului, sunt mai de
profunzime, desfășurându-se liber.
În funcție de obiectivul lor/ domeniul de aplicare există:

• De selecţie (angajare)/ clinice/ evaluări neurologice/ anamnestice.
Interviurile structurate au o flexibilitate redusă, sunt cele de angajare sau clinice (când
se urmărește formularea unui diagnostic pozitiv sau a unui diagnostic diferențial), au o încredere
ridicată, permit prelucrări cantitative și introducerea de scoruri. Dacă problematica este
cunoscută sunt economicoase. Principala preocupare în culegerea de date cu astfel de interviuri
este că depind mult de intervievat.
Interviurile semistructurate sau nestructurate sunt folosite mult in domeniul psihologiei
clinice și în context psihoterapeutic, vizând detalii sau aspecte specifice persoanei intervievate.
Exemplu
Anamneza – ca schiţă biografică a unei persoane poate îmbrăca toate formele de
interviu: structurat/ semistructurat/ nestructurat. Cuprinde întrebări care fac
referire la: evenimente majore de viaţă, istoricul familial, profesional, medical;
în general se recomandă respectarea cronologiei relatării.
3.4. Etapele interviului

Înainte de începerea interviului propriu zis se recomandă o etapă premergătoare în care
atenția este acordată mediului de desfășurare a interviului și asigurarea condițiilor optime pentru
a atinge scopul acestuia. Atunci când nu există interes direct în a introduce factori disturbatori
pe parcursul interviului, trebuie asigurate condiții de liniște și intimitate, pentru ca interviul să
se desfășoare fără întreruperi. Atmosfera este și ea ajustată scopului interviului, iar amplasarea
scaunelor, a mobilierului și a altor accesorii vine în sprijinul desfășurării optime a inteviului.
24
Exemplu
Interviul clinic – scaune confortabile, măsuță joasă, atmosferă caldă, liniște
Interviul de angajare – scaune confortabile, dar care pot fi așezate în părți opuse
ale biroului; mobilierul și biroul fac trimitere la competiție, profesionalism,
seriozitate, concurență.
Pe lîngă atenția acordată mediului de desfășurare a interviului este necesară și o cât mai
completă informare despre intervievat. Pentru aceasta se folosește ceea ce avem la îndemână:
Cv-ul acestuia sau scrisorile de recomandare, trimiterile de la alt specialist, rezultate la teste,
etc. Această pregătire permite o mai bună adaptare a conținutului interviului la specificul
intervievatului.
Prima etapă a unui interviu este reprezentată de stabilirea contactului si creearea
atmosferei. Intervievatorul se prezintă (nume, rol, pregătire), circumscrie scopul și durata
estimată a interviului. Se discută despre consimțământ asumat și asigurarea confidențialității,
limitele confidențialității și responsabilitățile fiecărei părți implicate. Durata aceastei etape de
de aproximativ 8 -10 minute.
A doua etapă este faza de evaluare propriu-zisă, dar chiar și aici se recomandă să se
înceapă cu o întrebare deschisă: ”Spuneți-mi câte ceva despre dvs” ”Care este motivul pentru
care v-ați adresat serviciului nostru” . În funcție de tipul de interviu, va urma seria de întrebări
structurate sau semi/nestructurate, prin care se culeg informații despre:
- funcționarea socială, academică, profesională din prezent
- factori legați de dezvoltare fizică, academică, socială
- factori de mediu, suport social, schimbări în relațiile interpersonale
- istoric medical, tratamente medicale, probleme legale
- auto-prezentare, auto-evaluare, caracteristici de personalitate, dispoziții afective
- așteptări personale, planuri de viitor, aspirații.
În funcție de scopul și tipul interviului, această etapă durează între 30 – 50 de minute.
Ultima etapă este finalizarea interviului în care se pot discuta etapele următoare,
concluziile desprinse, verificarea unor date, se răspunde la întrebările intervievatului. Este
important să nu grăbim această etapă, mai ales în cazul în care pe parcursul interviului au fost
discutate problematici sensibile, cu conținut emoțional. Pentru a face tranziția mai ușoară se
recomandă intervenția intervievatorului în etapa de evaluare cu rol de sumarizare și precizare a
timpului rămas la dispoziție.
25
• Interviul este o metodă de colectare de date şi informaţii despre un
individ, presupune interacţiunea a două sau mai multe persoane și are un
scop bine definit;
• Prin interviu se pot culege date despre caracteristicile unei persoane,
istoria personală, informații socio-demografice, interesele, activitățile,
cunoștințele, valorile și credințele acesteia
• Participanții sunt în relație de inter-dependență: caracteristicile fiecăruia
modifică desfășurarea interviului
• Interviurile se clasifică în funcție de mai multe criterii: conținutul și
ordinea întrebărilor, implicarea intervievatorului în interviu, obiectivul/
domeniul de aplicare a interviului
• Interviurile se desfășoară în mai multe etape: etapa premergătoare, etapa
introductivă, etapa de evaluare propriu-zisă și etapa de finalizare a
interviului.
3.5. Conținut/ tehnici pentru interviuri
În desfășurarea interviului sunt recomandate o serie de tehnici menite să sprijine culegerea de

informații.
Întrebările deschise facilitează formularea de răspunsuri, invită la dezvoltare, analiză sau
selectare de informații și sunt considerate foarte utile în interviu.
Exemplu
Intrebări deschise:
– Ce fel de... activități preferi/așteptări ai față de../ emoții ai simțit
– Spune-mi..... când s-a întâmplat/ care au fost rezultatele/
– Descrie....o zi perfectă pentru tine/ cel mai de temut eveniment
– Care sunt.....preferințele/ condițiile
– Cum.....te-ai simțit/ ai decis/ ai dori
Strategiile de menţinere a interacţiunii:

– simple întăriri: aha, aaa, etc (plus înclinări ale capului, zâmbet,....)
26
– repetarea ultimului răspuns: are rol de a transmite ideea că persoana este ascultată și
înțeleasă, fără a adăuga nimic în plus; repetarea ultimului răspuns are și rol de a invita
interlocutorul să continue, să completeze răspunsul
– parafrazarea: pentru a transmite celuilalt că ai receptat și înțeles mesajul
– clarificarea: pentru a verifica dacă ai înțeles bine
– sumarizarea: când intervievatul se abate de la subiect sau înainte de a trece la un alt
subiect.
Alte tipuri de strategii care sunt utilizate in interviu sunt:
• Confruntarea: sunt evidenţiate discrepanţele sau neconcordanţele între
– ce este şi ce vrea să devină
– ce spune despre el şi ce face
– propria percepţie şi cea a intervievatorului
• Întrebări directe: spre final
– când timpul este scurt, în caz de lipsă de cooperare, pentru completarea de
informaţii, sau anumite categorii de respondenţi.
Interviul poate fi însoțit de observație, care vine în completarea datelor colectate prin
interviu. Contează atât conținutul informației cât și forma în care informația parvine către
intervievator. Interviurile pot fi înregistrate (audio, audio+video), cu acordul persoanei
intervievate, cu scopul de a avea informațiile disponibile mai mult timp, inclusiv ca mijloc
de perfecționare a tehnicilor intervievatorului.
În ceea ce privește recomandările cu privire la tehnicile de intervievare, există câteva
recomandări suplimentare. Specialiștii recomandă evitarea comentariilor/ feedbackuri
evaluative, inclusive a celor pozitive, (de ex. este bine, este corect, este greșit, este
nepotrivit, etc). Prezența evaluărilor explicite poate induce anxietate, teamă, tendință de
apărare sau de a prezenta o falsă competență. Un alt comportament verbal ce este
recomandabil să fie evitat de către intervievator sunt întrebările de tip ”de ce ?”. Și acestea
pot genera dorința de apărare sau dorința de a se scuza. Enunţurile ostile dar și falsele
încurajări trebuie evitate. Interferează cu optima culegere de date și scad credibilitatea
intervievatorului. Nu în ultimul rând oferirea de sfaturi sau de soluții este contraindicată.
Aplicația 2
Încercați să formulați mai multe enunțuri din rol de intervievator, ca răspuns la
următoarea declarație a intervievatului:
27
”Intervievat: de multe ori când trebuie să iau cuvântul în clasă, devin foarte
emoționat. Aș vrea să răspund, să iau cuvântul, dar mi se face frică și parcă nu
mai pot vorbi. Mă simt ca paralizat”.
Formulați enunțuri care parafrazează/ sumarizează/ clarifică sentimentele
intervievatului.
De asemenea formulați o întrebare care să continue interviul.
Extra
Tipuri de întrebări (Sommers-Flanagan, Sommers-Flanagan, 2014)
Cuvântul cu care începe Tipul de întrebare Conținut răspuns
întrebarea
Ce? Deschisă Informații descriptive,
factuale
Cum? Deschisă Informații despre
proces, secvențiale
De ce? Parțial deschisă Informații explicative,
defensive
Unde? Când? Cine? Minim deschise Informații despre
locație/ timp/ persoane
Mă întreb/ aș vrea să Indirecte Informații despre
aud/ gânduri și sentimente
Ai făcut/ ai spus/ ai Închise Informații specifice,
simțit......? răspuns da/nu
Dar dacă..... Prospectivă Informații despre
judecăți și valori
3.6. Situații particulare în interviu

Interviul clinic are ca scop colectarea de date care să permită identificarea punctelor
forte și a vulnerabilităților unei persoane, a contextului de dezvoltare care a condus la prezenta
situație, a factorilor socio-culturali implicați pentru a contribui la formularea unui diagnostic și
planificarea unei intervenții. Uneori, interviu clinic în sine oferă condițiile necesare pentru
vindecare, persoana intervievată simțind atenția și interesul de care beneficiază pe parcursul
interviului ca un semn pozitiv pe drumul recuperării (Coyle, Willis, Leber, Culberson, 2000).
În plus, interviul clinic poate oferi deschiderea și înțelegerea necesară pentru a obține optimul
de cooperare din partea clientului pentru testarea psihologică ce însoțește de multe ori interviul
clinic.
Prin interviul clinic se realizează:
28
• Explorarea simptomelor/ problematicii prezente a clientului (identificare, detaliere)
• Explorarea caracteristicilor persoanei (autodescriere, istoric de viață, resurse psihice,
evenimente majore, reușite și eșecuri, etc)
• Explorarea rețelei sociale (familie, prieteni)
Interviurile clinice, la rândul lor sunt de mai multe tipuri, în funcție de scopul acestora. Se
diferențiază:
• Interviu inițial
• Interviu de explorare a funcționalității mentale: aparența fizică, atitudine, dispoziție,
limbaj și vorbire, procesualitatea gândirii și conținut, atenție, memorie, judecată,
capacitate de reflecție
• Interviul de criză
• Interviul diagnostic (structurate, semistructurate, computerizate, etc)
• Interviul pt intervenție: motivațional, centrat pe problema, centrat pe client.
Alte situații particulare întâlnite în interviu țin de vârsta persoanei intervievate.

Astfel, în cazul vârstnicilor se recomandă fragmentarea pe mai multe sedințe a interviului,
completare cu date de la aparținători și o atenție sporită acordată locului de desfășurare a
interviului (de la facilitarea accesului persoanei vârstnice, până la proximitatea de
mijloacele de sprijin necesare programului zilnic al vârstnicului).
Dacă la interviu participă întreaga familie, atunci intervievatorul trebuie să asigure
implicarea tuturor, să acorde atenție identificării patternurilor de interacțiune și să
definească obiective pentru fiecare membru participant.
În cazul interviurilor desfășurate cu copii, se recomandă așezarea la acelaşi nivel cu
copilul (adică prezența unui mobilier sau a unei zone în care intervievatorul să se poată
așeza la nivel ochilor copilului). În formularea întrebărilor să fie incluse informaţii din
repertoriul senzorial al copilului: ce a văzut, auzit, simțit la nivel tactil, olfactiv, etc.
Informațiile solicitate să fie concrete, iar cele furnizate, scurte, cu referire la viața lui de zi
cu zi. Se pot include jucării adecvate vârstei, iar prezenţa unuia dintre părinţi poate fi de
asemenea recomandată (McConaughy, 2013).
Exemplu
Utilizarea persoanei a III - a: ”Alți copii mi-au spus că le-a fost foarte teamă
când au rămas la grădiniță și mama lor a plecat. Tu cum te-ai simțit?”
29
Tehnica celor trei dorințe: ”Dacă ți-aș putea îndeplini acum trei dorințe, oricare
trei dorințe, care ar fi ele?”
Jocul scalei numerice: ”Dacă aici, la 1 înseamnă că ești foarte trist, iar aici, la 10,
că ești foarte bucuros, tu cum te simți acum? Arată-mi cu degetul un număr de la
1 la 10, de la foarte trist, la foarte bucuros”.
Extra
Comunicarea cu preșcolarul 1-6 ani:
– captarea atenţiei
– remarci despre aspectul exterior
– prezentarea în termeni simpli
– joc magic, animist, joc de rol
– evitaţi cuvinte care pot avea conotaţie negativă
– numiţi sentimente, expresii faciale
– stabiliţi limite şi cerinţe în termeni blânzi, dar fermi
Comunicarea cu școlarul 7 – 12 ani:
- enunțuri care descriu comportamentul lor, însoțite de aprecieri
- reflectarea declarațiilor copilului
– întrebări tip: cum?, când?, unde?, de ce?
– joc dramatic
– acceptaţi regresiile comportamentale
– utilizaţi umorul
Comunicarea cu adolescentul:
– flexibili faţă de schimbarea caracterului discuţiei (matur→
copilăresc)
– atitudine noncritică faţă de valori personale
– umor
– exprimarea îngrijorărilor, preocupărilor, sentimentelor legate de
problema pentru care este la interviu
– atitudine nonparentală, dar nici egalitaristă
Interviul realizat cu copilul poate fi suplinit de un interviu realizat cu unul sau
ambii părinți, dar niciodată nu trebuie exclusă percepția copilului asupra situației
care face obiectul interviului, oricât de puține informații ni se pare că obținem de
la copii. De aceea, adaptând conținutul interviului la nivelul de dezvoltare al
copilului, este necesară realizarea unui interviu și cu acesta.
Posibile surse de eroare în interviu:

• centrarea pe identificarea problemelor sau a minusurilor, în detrimental resurselor și a
atuurilor unei persoane
• efectul de halo
• interviurile sunt dependente de prima impresie
• caracteristica excepţională (atât a intervievatului cât și a intervievatorului) poate să se
generalizeze
30
• mediul de desfăşurare (care impune diferența de statut – cum se întâmplă la interviurile
de angajare, sau primitor, cald, tolerant, cum este situația celor clinice)
• intervievat (capacitatea acestuia de introspecție, sinceritatea lui, etc).
Rezumat
Interviul este o metodă calitativă de diagnostic, ce se utilizează alături de alte
metode, pentru a înțelege mai în profunzime caracteristicile unei persoane sau
pentru a individualiza o intervenție. Interviul constă în adresarea unei serii de
întrebări sau formularea unor enunțuri menite să colecteze informații despre
caracteristicile unei persoane, istoria personală, informații socio-demografice,
interesele, activitățile, cunoștințele, valorile și credințele acesteia. Valoarea de
diagnostic a datelor colectate este dependentă de experiența intervievatorului și
de disponibilitatea și capacitatea de autoanaliză a intervievatului, mediul de
desfășurare a interviului având de asemenea însemnătate.
Interviul se utilizează în mai multe domenii ale psihologiei: în context
educațional, clinic și organizațional, putând lua mai multe forme: interviu
structurat, semi sau nestructurat, necesitând pregătire prealabilă și parcurgerea a
trei etape: de introducere, de evaluare și de finalizare. Fiind o metodă flexibilă
și complexă, intervievatorul trebuie să adapteze conținutul interviului la
specificul intervievatului, experiența acestuia fiind foarte importantă.
Test de evaluare a cunoștințelor

Comparați observația și interviul ca metode de diagnostic. Identificați ceea ce au
în comun și prin ce diferă cele două metode.
Indicii de rezolvare:
Elemente comune: ambele metode sunt calitative, explorează caracteristici la nivel individual
și particularizează interpretarea răspunsurilor; sunt metode flexibile, care permit o explorare a
mai multor dimensiuni de personalitate însă rezultatele trebuie interpretate cu precauție, sub
formă de ipoteze sau predicții; sunt depedente de participanții la evaluare, de evaluator și de
context, sunt consumatoare de timp, dar pot fi ieftine; necesită o pregătire anterioară derulării
evaluării; rezultatele pot fi cunatificate (cu grilă de observație sau prin interviuri structurate);
pot să se realizeze unul la unul sau în echipe de observatori/ intervievatori; permit evaluări
longitudinale; se recomandă să fie suplinite de metode obiective ...........................
31
Elemente distincte: observația însoțește interviul, rareori invers; interviurile pot fi utilizate ca
metodă de sine stătătoare în formularea unui diagnostic (deși se recomandă să fie însoțit de
metode obiective); sursele de informații din observație sunt mai diverse și mai greu de controlat
de către persoana observată; de obicei interviul se desfășoară într-un mediu amenajat, în timp
ce observația este deseori desfășurată în mediul natural ...............................
32
Chestionarele de personalitate. Strategii de construcție a

chestionarelor
Cuprins
4.1. Introducere ................................................................................................................
4.2. Competențe ................................................................................................................
4.3. Definire și strategii de construcție .............................................................................
4.4. Recomandări și cerințe în construcția chestionarelor ..............................................
4.5. Limitele metodei chestionarului ................................................................................
4.1. Introducere
Evaluarea personalității are ca scop surprinderea caracteristicilor relativ constante
în timp și transituațional ce pot fi atribuite unei persoane. Atfel se poate realiza o
încadrare a persoanei în anumite tipuri de personalitate sau in anumite categorii, dar
se pot identifica și diferenţele interindividuale.
Ca domeniul al psihologiei, psihodiagnoza personalității are la dispoziție mai multe
metode de evaluare (cele calitative, discutate in U.I. 2 si U.I. 3) dar si cantitative,
obiective, de tipul chestionarelor.

• Să descrie specificul testelor obiective.
• Să enunțe recomandări care se utilizează în construirea testelor de
personalitate.
• Să exemplifice chestionare de personalitate construite prin strategii diferite
• Să argumenteze limitele metodei chestionarelor.
33
4.3. Definire și strategii de construcție
Chestionarele reprezintă o colecție de enunțuri prin care se culeg informații despre

reacții, comportamente observabile, răspunsuri fiziologice, sentimente, cogniții, dispoziții,
trebuințe, interese, atitudini ale unei persoane sau reacțiile altora față de propria persoană,
precum și date biografice. Fiecare item este construit pentru a exemplifica o trăsătură specifică
de personalitate iar subgrupurile de itemi similari sunt însumate pentru a-i da individului un
calificativ pe fiecare scală de trăsături.
Exemplu
Itemul: Incerc adesea feluri de mâncare noi și străine face parte din scala
Deschidere față de experiență
Itemul: Imi plac cu adevărat majoritatea persoanelor pe care le întâlnesc, face
parte din scala Extraversie
Așadar chestionarele vizează, trăsături, factori sau dimensiuni și structuri globale ale
personalității prin care subiectul se autodescrie. Sunt metode obiective/ structurate de evaluare,
deoarece presupun enunțuri gata formulate și modalități de răspuns prestabilite, reguli de
aplicare și reguli de scorare. Aceleași întrebări sunt adresate tuturor participanților, iar rezultatul
se interpretează prin raportarea şi compararea cu o populaţie de referinţă, testată în condiții
identice. Chestionarele de personalitate, atunci când îndeplinesc criteriile psihometrice legate
de fidelitate, validitate și sensibilitate, au statut de test. Cu cât valorile ce verifică fidelitatea în
toate formele ei sunt mai mari, cu atât avem mai multă încredere în rezultatele obținute prin
respectivul chestionar. Trebuie însă menționat că valoarea fidelității test-retest rareori atinge
pragul de .90, orice valoare situată între 0.80 și .89 fiind considerată, pentru chestionarele de
personalitate ca foarte bună.
Scopul chestionarelor este de a permite diagnoza personalității (apreciază starea de fapt,
constată), dar şi să permită prognoza (anticipează categorii viitoare de comportamente în situații
de interes). Ca urmare, menirea lor este să ajute la înțelegerea personalității și la anticiparea
unor răspunsuri pe care individul le va avea în contexte de viață, de aceea este important ca
rezultatele obținute prin chestionare să fie utile pentru mai multe categorii de persoane: cel ce
a fost testat, specialistul, alți beneficiari ai rezultatelor testării care pot valorifica rezultatul
(părinți, profesori, angajatori, medici, specialiști din diverse domenii).
34
Cu aceste cerințe importante, la construcția chestionarelor poate și de multe ori trebuie
să contribuie teoria (ce se știe despre personalitate și structura ei), dar și experiența,
comportamentele și reacțiile oamenilor, modul lor de a descrie persoanele, modul lor de a
înțelege și a se raporta la situații.
Kaplan si Sacuzzo (2013) au identificat 2 mari strategii de elaborare a chestionarelor:
prima – deductivă și a doua – empirică.
În cadrul fiecărei strategii pot fi utilizate mai multe metode de generare și selecție a
itemilor ce vor compune un chestionar.
Metoda deductivă presupune utilizarea deducției și a raționamentului logic pentru a
formula itemi, enuțurile acestora reflectând constructul pe care îl măsoară. Acești itemi au
validitate de fațadă și din lectura lor înțelegi la ce fel de trăsături fac referire.
Strategiile deductive, sunt la rândul lor de două feluri: teoretice și prin conținut logic.
Strategia teoretică presupune ca un chestionar să se sprijine pe o teorie și să reflecte respectiva
teorie (de ex. numărul de factori de personalitate pe care îi menționează teoria trebuie să apară
întocmai in chestionar). Scalele rezultate sunt omogene, enunțurile țin cont de ceea ce
menționează teoria cu privire la respectiva caracteristică. A doua categorie este cea prin conținut
logic, în care specialiștii se străduiesc să deducă conținutul itemilor, aceștia având directă
legătură cu trăsătura măsurată. Se recurge la logică și metodă intuitivă pentru a crea o plajă de
itemi din care sunt selectați cei pe care deducția logică îi consideră a fi mai potriviți cu
obiectivul chestionarului. Primele chestionare de personalitate au fost elaborate astfel, dintre
care cel mai citat exemplu este Woodworth personal data sheet, un chestionar apărut ca
necesitate de a diferenția între persoane sănătoase psihic și cele cu risc de dezvoltare a
tulburărilor psihice pentru a-i putea recruta să lupte în primul răsboi mondial. Itemii enunțau
probleme de adaptare și dezordini emoționale, iar răspunsurile afirmative (care confirmau
prezența respectivului comportament/gând sau sentiment) semnalau problemele psihice. De la
un anumit punctaj in sus, respectivii recruți erau respinși. Problema acestui chestionar, care are
valoare istorică, dar e depășit în prezent, este validitatea lui de fațadă. Oamenii testați puteau
falsifica răspunsurile, dacă doreau, iar specialișii nu aveau cum să îi diferențieze de cei care
răspundeau corect (cinstit). De aceea, această strategie are problema validității de fațadă, care
trebuie reținută ca limită.
Strategiile empirice se bazează pe colecție de date și analiză statistică pentru a determina
semnificația răspunsurilor și selecția itemilor. Și această strategie are două variante: analiza
factorială și criteriul de grup.
35
Prin analiza factorială, o colecție de itemi este analizată pentru a reține itemii care au
varianță comună, reducând și grupând itemii până se obține cel mai mic număr de factori care
explică cea mai multă varianță din datele respective. Factorii vor fi apoi numiți cu etichete care
să reflecte conținutul lor. Strategia ce decurge din criteriul de grup are 3 variante: grup de
contrast, criteriul extern, criteriu cheie. Prin criteriul de grup se înțelege un grup de respondeți
care au în comun o anumită caracteristică. Colecția de itemi (care au sau nu legătură logică cu
trăsătura măsurată) este administrată grupului criteriu și unui alt grup considerat a reflecta
populația generală. Toți itemii care diferențiază semnificativ între cele 2 grupuri sunt reținuți
pentru a alcătui chestionarul.
În continuare sunt selectate persoane care sunt cunoscute ca având respectiva
caracteristică la nivel înalt și sunt testate cu itemii selectați și apoi puși în comparație (contrast)
cu un lot de control. Să presupunem că dorim să construim un chestionar care evaluează
anxietatea. Prima etapă a fost să reținem, din baza de itemi, doar pe aceea care au diferențiat
între subiecții anxioși și populația generală. Apoi, în pasul 2 subiecții au fost testați cu alte
chestionare ce măsoară anxietatea (sau aveau diagnostic clinic) iar itemii selectați au fost
verificați dacă diferențiază între cei anxioși și cei nonanxioși. Prin criteriul extern se poate
stabili o măsurătoare obiectivă (pentru anxietate, nivelul de cortizol în salivă). Un grup de
persoane este evaluat cu itemii selectați (sau cu itemii din colecție) pentru a vedea ce itemi
diferențiază semnificativ între cei care au nivelul cortizolului salivar crescut și cei care îl au
scăzut (strategia criteriului extern). Pentru persoanele care au fost grupate în lotul anxios se
poate colecta apoi o serie de informații – descriptori prin terți, istoric familial, etc și apoi se
verifică dacă alte persoane selectate prin itemii aleși vor avea aceleași caracteristici cu cei testați
și verificați (criteriul cheie).
Desigur, toate aceste strategii se pot intercala, completa reciproc și nu exclud procedee
de verificare a omogenității scalelor. De reținut este că, în cazul strategiilor deductive itemii
formulați au legătură cu constructul măsurat, reflectă teoria și sunt logice (itemii pt anxietate
pot fi enunțați sub forma: ”Îmi fac multe griji”, ”Am probleme să adorm noaptea”, ”Sunt
tensionat/ă în cea mai mare parte a timpului”, etc).
În cazul strategiei empirice, itemii nu trebuie să aibă legătură logică cu constructul
măsurat, atâta timp cât itemul respectiv s-a dovedit a discrimina semnificativ între anxioși și
nonanxioși (de ex. putem avea itemi de timpul ”Prefer anotimpul iarna” sau ”De câte ori am
ocazia, călătoresc cu trenul”).
36
Chestionarele reprezintă o colecție de enunțuri prin care se culeg informații
despre reacții, comportamente observabile, răspunsuri fiziologice, sentimente,
cogniții, dispoziții, trebuințe, interese, atitudini ale unei persoane sau reacțiile
altora față de propria persoană. Sunt instrumente obictive, cantitative, care se
completează prin auto-evaluare.
În costrucția chestionarelor se folosesc 2 strategii: deductive și empirice.
• Strategii deductive (utilizează raţiunea şi logica):
strategii teoretice (itemii reflectă teoria, scale omogene)
strategii prin conţinut logic (itemul descrie comportamentul/ trăsătura dedusă
logic).
• Strategii empirice (utilizează colecţie de date şi analiza statisică):
analiză factorială (identifică dimensiunile personalităţii)
criterii de grup (itemii sunt selectaţi după mai multe etape de testare):
• grup de contrast
• criteriu extern
• criteriu cheie.
Chestionarele de personalitate pot fi împărţite în două mari categorii: chestionare de

personalitate care sondează o singură trăsătură - unifazice sau mai multe trăsături - multifazice.
Chestionarele unifazice vizează o singură dimensiune/ trăsătură de personalitate, au scopuri
precise, consistență internă ridicată și validitate de conținut ridicată. Sunt foarte utilizate în
cercetare pentru că pot fi puse în relație cu alte trăsături și fiind mai scurte, nu consumă mult
timp în completare. Chestionarele multifazice vizează mai multe trăsături, sunt complexe,
permit realizarea unui profil de personalitate. Scalele care măsoară o dimensiune/ factor au
consistență internă, dar e posibil ca în cadrul unui chestionar multifazic, dimensiunile/ factorii
să coreleze între ei. Si aceste chestionare pot fi folosite în cercetare, însă rolul lor este mai
degrabă să sprijine practicienii din diferite domenii ale psihologie în formularea de diagnostice,
propunerea de intervenții, formularea de recomandări.
Exemple
Chestionare unifazice:
• BDI (Beck depression inventory)
• STAI (chestionarul de anxietate ca stare / trăsătură)
• Chestionar de stres
• Chestionarul stimei de sine Rosenberg
• Chestionar de furie
• Chestionarul lipsei de speranță
Chestionare multifazice:
• CPI (California Psychological Inventory)
37
• MMPI (Minnesota Multiphasic Personality Inventory)
• MBTI (Myers Briggs typological inventory)
• BSRI (Bem sex role inventory)
4.4. Recomandări și cerințe în construcția chestionarelor
Dincolo de strategiile de construcție, atunci când formulăm itemi și dorim să îi adunăm

într-un chestionar, există câteva recomandări. În primul rând, se recomandă ca titlul
chestionarului/ inventarului/ scalei să nu conțină în titlu numele constructului pe care îl
măsoară. De ex, să nu scriem chestionar de anxietate, ci o denumire prescurtată (STAI-X1,
pentru anxietate).
După titlu urmează instructajul care trebuie să fie clar, simplu, se subliniaza confidentialitatea
si necesitatea parcurgerii intregului chestionar. Enunțurile itemilor trebuie să fie scurte, simple,
cu un vocabular adecvat grupului ţintă, fără neologisme sau duble negații.
În ceea ce privește scala de măsurare, acestea pot fi dihotomice sau de tip Likert (în n trepte).
Alegerea tipul de răspuns propus în chestionar depinde de ceea ce urmărim în testare.
Răspunsurile dihotomice (adevărat/ fals; da/ nu) diferențiază mai bine intre opțiunile
respondenților, dar îl forțează la un răspuns care poate nu reflectă foarte bine realitatea (sunt
situații în care adevărat/ fals nu descriu potrivit o situație, iar respondentul ar dori să aibă o
variantă de mijloc). Scalele în n trepte (puternic acord, acord, dezacord, puternic dezacord) pot
fi cu opțiuni cu număr par (și, din nou, nu avem opțiune de mijloc) sau cu număr impar (în care
avem variantă de mijloc, deci acoperim mai bine plaja de situații, dar riscăm ca mulți respondeți
indeciși să opteze pentru această variantă și atunci răspunsurile grupului să nu difere foarte mult
intre ele). Indiferent pentru ce optăm, variantele de răspuns trebuie să fie disjuncte între ele.
Printre erorile mai des întâlnite în chestionare sunt:
- utilizarea abrevierilor (de ex. pentru o tulburare – ADHD), abrevieri cu care
respondenții nu sunt familiarizați.
- imprecizie: faceţi des sport (ce înseamnă des?? zilnic, de 3 ori pe săptămână???
de 3 ori pe lună???) – se recomandă utilizarea unor variante de răspuns grupate
pe frecvență
cât alcool consumați? (se recomandă facilitarea reamintirii: cât alcool consumaţi în medie când
sunteţi la o petrecere?)
- dubla chestionare (sunteţi ordonat şi punctual)
- dubla negaţie: studenţii nu ar trebui să nu finalizeze.......
- răspunsuri sugerate: nu credeţi că este indicat să renunţaţi la fumat?
- răspunsuri cu conţinut emoţional: abuzurile sunt...care este percepţia dvs faţă de
bătaie...
- schimbarea ordinii de răspuns (3 = acord, la alt enunț 3 = dezacord)
38
- oferirea unor variante de răspuns care nu sunt acoperitoarea: referitor la relația
dvs de cuplu, în prezent sunteți: căsătorit, divorţat, necăsătorit (lipseşte văduv)
Aplicația 1
• Identificați erorile din formulările următoarelor variante de răspuns:
Întotdeauna, rareori, câteodată, niciodată
Între 1 şi 3; între 3 şi 5
Foarte importantă, importantă, semnificativă, nesemnificativă
Foarte mare, mare, important, nesemnificativ
4.5. Limitele metodei chestionarului

Utilizarea chestionarelor în diagnosticul personalității este o metodă larg răspândită,
care de cele mai multe ori produce rezultate valoroase. Există însă câteva limite pe care
specialiștii le menționează. Fiind o metodă ce presupune auto-evaluare, un risc legat de
valoarea datelor culese vine din limitarea impusă de cît de bine se cunoaște și se evaluează
persoana. Fiecare răspunde la întrebări/ enunțuri cât de bine se pricep. Mai mult, dacă nu
înțelege formularea, alegerea răspunsului va fi tot imprecisă.
O altă sursă de eroare poate veni din dezirabilitatea răspunsurilor. Persoanele
chestionate doresc să se prezinte într-o lumină facvorabilă, ca rumare, vor falsifica
răspunsurile pentru a corespude cu ceea ce anticiepază ei că se dorește. Pentru a reduce
efectul dezirabilității sociale, multe chestionare au incluse scale de validitate care măsoară
această tendință.
Chestionarele sunt colecții de enunțuri și variante de răspuns gata structurate. Persoana
testată nu poate să aleagă decât dintre variantele puse la dispoziție. Dar oamenii se
deosebesc prin așa numitele stiluri de răspuns. Acest stil de răspuns modifică realitatea
atunci când persoana e indecisă, sau nu înțelege bine, sau s-a plictisit, nu e foarte atentă sau
motivată să completeze. În astfel de situații unii aleg răspusurile care merg pe acord, alții
pe dezacord, unii aleg varianta de mijloc, alții variatele de la extreme. Se poate să răspundă
prin ghicire sau să aibă răspunsuri lipsă. O altă posibilitate este tendința unor respondenți
de a prefera răspunsurile bizare/ neaşteptate în dorința de a-și demonstra unicitatea.
Chestionarele raportează răspunsurile la un etalon, ceea ce permite încadrarea persoanei
într-o categorie. Acest lucru reduce din individualizarea interpretării, pentru că etaloanele
ne arată prin ce sunt la fel oamenii. Ține de experiența și priceperea examinatorului să
personalizeze interpretarea rezultatelor.
Și tot o limită în ceea ce privește individualizarea interpretărilor rezultatelor provine din
faptul că aplicarea chestionarelor presupune colectarea răspunsurilor prin format creion
hârtie (enunțurile și răspunsurile sunt gata elaborate), sau electronic, fără a putea completa
răspunsurile cu explicații sau limbaj nonverbal prezent în interacțiunea față în față.
39
Alegerile nu se pot completa sau nuanța decât prin completarea evaluării cu alte metode
(interviu, observație).
Rezumat
Chestionarele sunt metode obiective, structurate de evaluare a personalității. Pot
fi de tip unifazic sau multifazic, construite prin strategii deductive sau empirice.
În construcția lor trebuie ținut cont de câteva recomandări care reduc apariția
erorilor de evaluare. Cu toate acestea, evaluarea prin chestionare are limite
provenite tocmai din faptul că se bazează pe auto-descriere.
40
Contributia lui H.J. Eysenck la elaborarea de teste psihologice
Cuprins
5.1. Introducere ................................................................................................................
5.2. Competențe ................................................................................................................
5.3. Fundamentarea teoretică a testului EPQ ..................................................................
5.4. Prezentare test, scorare și interpretare ....................................................................
5.5. Aplicabilitate și limite ale testului .............................................................................
5.1. Introducere
Hans Jürgen Eysenck (1916-1997) a fost unul dintre marii contributori în domeniul
psihologiei, teoriile lui facilitând mai buna înțelegere a personalității și a
inteligenței. Fiind un adept al teoriile interacționiste, Eysenck și-a dedicat eforturile
înțelegerii modului în care organizarea și funcționarea cerebrală este răspunzătoare
de ”structura personalității”, identificând trei dimensiuni ale personalității:
extraversia, neuroticismul și psihoticismul. Deși a generat multe controverse, nu
numai cu privire la dimensiunile personalității, cercetările lui Eysenck au
impulsionat domenii învecinate cu psihologia și au permis confluența psihologiei cu
matematica, statistica, mai recent genetica și neurobiologia. Acest curs se centrează
pe contribuția lui Eysenck la domeniul testării personalității și prezintă Eysenck
Personality Questionnaire – EPQ, un chestionar care a cunoscut mai multe variante
și îmbunătățiri de-a lungul timpului și se bucură de recunoaștere și astăzi.

• Să enunțe explicațiile teoretice pentru dimensiunile personalității în
viziunea lui Eysenck.
• Să administreze și să scoreze chestionarul
• Să raporteze scorurile la etalon și să interpreteze rezultatele obținute.
41
5.3. Fundamentarea teoretică a testului EPQ
Interesul lui Eysenck în creearea unui chestionar care să evalueze personalitatea este
rezultatul unei situații foarte nesatisfăcătoare existente în perioada anilor `40. La cel moment
personalitatea era văzută ca ansamblu de zeci și zeci de trăsături, ce se alăturau pentru a crea
un eventual profil și care erau măsurate cu tot atâtea chestionare. O sursă de culegere de date
destul de importantă (până la Eysenck) pentru a identifica trăsături de personalitate era
reprezentată de lexic, iar persoanele laice furnizau descrieri și răspundeau la întrebări pentru a
sprijini cercetătorii să asocieze trăsăturile între ele, să decidă care etichete sunt mai potrivite și
care întrunesc mai mult acord. Eysenck a înțeles și a susținut destul de devreme că ceea ce
vedem la nivel de comportament sau denumim cu etichetele trăsăturilor este de fapt rezultatul
funcționării cerebrale. O primă direcție de cercetare a îndreptat-o înspre identificarea unor
măsurători obiective pentru funcționarea cerebrală. A doua direcție importantă de studiu a fost
identificarea unor metode statistice care să permită reducerea numărului de trăsături la un număr
satisfăcător, care care să aibă și susținere în dovezile furnizate de studiile pe activitatea
corticală.
Așadar, pentru Eysenck (1967) comportamentul observabil este rezultatul predispozițiilor
ereditare în interacțiune cu mediul. Substratul constituțional funcționează regulat și predictibil,
iar acest lucru permite formularea de predicții cu privire la comportament în diferite
circumstanțe.
Folosind măsurători fiziologice (EEG în timpul desfășurării de activități; conductanța pielii,
ritmul cardiac), răspunsuri la chestionare, analize biografice, observații, studii experimentale
(EEG în timpul expunerii la diferiți stimuli) și, bineînțeles, analiza factorială, Eysenck a redus
inițial numărul de trăsături la doua dimensiuni de personalitate:
- Extraversia (deseori descrisă ca extraversie – introversie)

și
- Nevrotismul (deseori descris ca nevrotism – stabilitate emoțională).
Ambele dimensiuni au fost relaționate cu nivelul de activare corticală bazală, care este
dispozițională (înnăscută), dar prin două sisteme diferite:
- cortico - reticulat pentru extraversie și
- cortico – limbic, pentru nevrotism.
Sistemul cortico-reticulat este alcătuit din talamus, sistemul reticulat activator ascedent (SRAA)
și scoarța cerebrală. Stimulii exteriori ajung la scoarța cerebrală prin proiecțiile talamice, dar
42
activarea cortexului este mediată de SRAA. Extraverții și introverții au niveluri diferite de
activare bazală înnăscută. La extraverți, acest nivel este mai scăzut, iar în prezența stimulilor
externi acest nivel crește până atinge un optim de stimulare. La introverți, nivelul de excitație
bazală este mai ridicat, iar în prezența stimulilor externi, acest nivel crește și poate atinge repede
pragul resimțit ca incomfortabil.
Așa se explică de ce extraverții caută stimularea externă și se simt comfortabil în interacține cu
stimuli senzoriali sau sociali mai intenși, în timp ce introverții se îndepărtează de acești stimuli
și încearcă să reducă nivelul sau durata stimulării externe, mai ales dacă intensitatea acesteia
este mai ridicată.
Exemplu – experiment amuzant

2 grupuri echivalente de persoane cu excepția dimensiunii extraversie –
introversie, au fost solicitate să lipească cu bandă scotch cât de multe colete pot,
într-un interval de timp prestabilit. Pentru a umezi scotch-ul, ambele grupuri au
avut la dispoziție aceeași cantitate de zeamă de lămâie pe care o puteau folosi
pentru a-și stimula salivația. La finalul intervalului de timp, performanța
introverților a fost mai bună decât a extraverților. Explicația vine din faptul că ei
au produs mai multă salivă (având pragul de excitație mai redus decât extraverții)
și au putut umezi mai multa bandă scotch pentru a lipi coletele. Extraverții au
consumat zeama de lămâie, dar având nevoie de mai multă excitație externă, nu
au salivat la fel de mult și nu au putut lipi la fel de multe colete.
Fun fact:
Răspunsul la substanțe psihotrope
• Introverții, fiind mai mult activați ca nivel bazal, au nevoie de mai puțin
stimulent decât extraverții pentru a atinge acelaşi nivel de activare
comportamentală. Efectul euforizantelor – este mai puternic la introverți; pentru
a atinge aceeaşi stare, extraverții ingerează o cantitate mai mare de euforizante.
Răspunsul la substanțe depresoare:
• Introverții au nevoie de o cantitate mai mare de astfel de substanțe pentru a se
relaxa; la cantități de alcool egale, extraverții se îmbată mai tare decât introverții.
(Luca, 2013)
Aplicația 1
Faceți predicții cu privire la performanța introverților/ extraverților în
memorarea unei liste de cuvinte în timp ce în camera în care sunt se aude muzică.
Cine va memora mai multe cuvinte sau mai repede?
43
Nevrotismul – stabilitatea emoțională sunt explicate prin sistemul cortico-limbic, care
coordonează activitatea sistemului nervos vegetativ. Și pentru această dimensiune nivelul de
activare bazală poate fi ridicat (dispozițional), cum este cazul persoanelor caracterizate de
nevrotism, sau scăzut, pentru persoanele stabile emoțional.
Activarea sistemului cortico-limbic se petrece mai ales în prezența stimulilor aversivi
de natură emoțională (frică, incertitudine, amenințare), iar la persoanele cu nivel de excitație
ridicat, răspunsul vegetativ va fi mult mai amplu, iar persoanele vor resimți anxietate, niveluri
crescute de stres și emoționalitate negativă.
Aplicația 2
Faceți predicții cu privire la nivelul de stres resimțit în sesiune de către persoane
caracterizate de nevrotism înalt, respectiv scăzut. Care sunt câteva din
comportamentele pe care respectivele persoane le pot manifesta în ziua
examenului?
Psihotismul este al treilea factor identificat de Eysenck ca având contribuție în

variabilitatea comportamentală și în explicațiile legate de patologie. Substratul biologic pentru
psihoticism este reprezentat de nivelul de hormoni androgini la care este expusă persoană, cei
care au un nivel mai ridicat de secreție de testosteron având și niveluri mai înalte de psihoticism.
Nivelurile foarte ridicate la dimensiunea psihoticism pot fi predictori pentru tulburări de natură
antisocială, criminalitate, sau tulburări psihotice, dar, în cea mai mare parte, această dimensiune
face referire la trăsături ce sunt întâlnite în situații de normalitate psihică.
Cercetările științifice care au dorit să verifice validitatea explicațiilor biologice pentru
cele trei dimensiuni de personalitate identificate de Eysenck au confirmat rezultatele acestuia,
cu câteva excepții. Au existat unele studii care au pus în evidență rezultate contrare teoriei lui
Eysenck în ceea ce privește dimensiunea extraversie - introversie (Iliescu, Sulea, 2015). La
aceste inconsistențe, Eyseck a răspuns cu o extindere a teoriei, propunând mecanismul de
inhibiție transmarginală, activat de către introverți atunci când nivelul de stimulare depășeste
nivelul optim și trece în suprastimulare. În astfel de condiții, SRAA activează inhibiția
transmarginală la nivelul cortexului, pentru a proteja introverții. Prin comparație, extraverții
sunt mai rezistenți la stimuli intenși, SRAA nu activează inhibiția transmarginală pentru că nu
există risc de suprastimulare, iar nivelul de excitație corticală ajunge să fie mai ridicat la
extraverți, comparativ cu introverții, care s-au protejat (ceea ce, fără explicația suplimentară, ar
fi exact inversul a ceea ce a susținut Eysenck).
44
Alte studii care au avut rezultate contradictorii sunt cele care au verificat validitatea
implicării hormonilor androgini în dimensiunea psihotism. Până în prezent, pentru această
dimensiune nu există suficient consens.
În schimb, în ceea ce privește nevrotismul, în prezent sunt multe cercetări care confirmă
și continuă teoria lui Eysenck, căutând să identifice genele răspunzătoare de nivelul de
excitabilitate al sistemului nervos vegetativ.
Eysenck propune un model tridimensional al personalităţii:
• Extraversia - introversia: teoria nivelului înnăscut al excitării nervoase
(SRAA)
o Extraversia: activare corticală bazală redusă, pentru a atinge
optimul de funcţionare caută stimulare externă (excesivă)
o Introversia: activare corticală bazală intensă, pentru a atinge
optimul de funcţionare evită stimulare externă (excesivă)
• Nevrotism – stabilitate emoțională: instabilitate emoţională (sistem
limbic)
o Nevrotismul: Activare subcorticală intensă în prezenţă
stimulilor emoţionali (mai ales în situaţii stresante), răspuns
comportamental (emoţional) excesiv în raport cu caracterul
anxiogen (ameninţător) al stimulilor
o Stabilitatea emoţională: Activare subcorticală redusă în
prezenţă stimulilor emoţionali, răspuns comportamental
(emoţional) adecvat sau chiar redus în raport cu caracterul
anxiogen (ameninţător) al stimulilor
• Psihoticism: activism şi agresivitate (sistem hormonal androgin)
o Psihoticism înalt: agresivitate, egocentrism, lipsă de empatie
o Psihoticism scăzut: empatie, interesele celorlalți mai mari decât
interesele personale
5.4. Prezentare test, scorare și interpretare
Prima dimensiune pentru care Eysenck a propus un chestionar, a fost nevrotismul,

chestionarul fiind denumit Maudsley Medical Questionnaire, apărut în 1952. Șapte ani mai
târziu, Eysenck adaugă itemi pentru măsurarea extraversiei și denumește chestionarul rezultat
45
- Maudsley Medical Inventory. După mai multe verificări, inclusiv de ordin statistic, în 1964
apare EPI – Eysenck Personality Inventory, un chestionar cu 57 de itemi, 2 forme paralele,
care cuprinde 3 scale: 2 pentru dimensiunile de personalitate extraversie, respectiv nevrotism
și o scală de validare.
Ulterior, în 1975, teoria personalității se îmbogățește cu încă o dimensiune –
psihotism, iar Eysenck editează un nou chestionar – EPQ - Eysenck Personality
Questionnaire, cu 90 de itemi și 4 scale:
– Nevrotism
– Extraversie
– Psihotism
– Minciună (scală de validare).
Scala de minciună (Lie) măsoară tendința de a disimula răspunsurile, iar când scorurile
la această scală depășesc valoarea medie, se consideră că persoana a răspuns dezirabil social
și nu putem avea încredere că la scalele de conținut a răspuns sincer. Verificări ulterioare
asupra scorului la scala Lie au pus în evidență faptul că, atunci când situația este favorabilă
manifestării unui comportament dezirabil (de ex. la tesrea pentru angajare), scorul la L
corelează semnificativ negativ cuu scorul la nevrotism, la valori medii spre ridicate. Când
testara nu are o astfel de miză, aceste corelații nu se identifică. Ca urmare, sunt propuse două
soluții pentru situașia în care scorul la scala de validare este ridicat: rezultatele nu se
interpretează și răspunsurile se invalidează, când valorile sunt pe etalon mai mari de stanina 7,
sau se interpretează rezultatele și se discută asocierea dintre L și N.
Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege
răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal.
Chestionarul EPQ, este, așa cum spuneam, un chestionar cu 90 de itemi, cu răspunsuri
dihotomice, în care cerința pentru respondent este să selecteze varianta de răspuns care este
cea mai potrivită pentru el. Chestionarul se aplică fără limită de timp, pentru fiecare răspuns
ce corespunde unei scale se acordă un punct, totalul punctelor corecte reprezentând cota
brută, scorul fiind raportat la etalon și apoi interpretat.
Exemple
Pentru scala extraversie, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A), primul exemplu, sau negativ,
al doilea exemplu:
Sunteți o persoană vorbăreață? (A)
Aveți tendința să rămâneți în umbră (în plan secund) la ocazii sociale? (F)
46
Pentru scala nevrotism, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A):
Dispoziția dvs se schimbă adesea? (A)
Vă îngrijorează lucrurile îngrozitoare care vi s-ar putea întâmpla? (A)
Pentru scala psihotism, exemple de itemi sunt mai jos, ambele exemple fiind
cotate cu 1 punct în caz de răspuns afirmativ (A), primul exemplu, sau negativ,
al doilea exemplu:
Vă plictisesc persoanele care conduc cu grijă? (A)
V-ar supăra foarte tare să vedeți un copil sau un animal că suferă? (F)
Pentru alocarea itemilor pe scale, consultați postarea de pe platforma e-learning
Scorurile brute la cele 3 dimensiuni se raportază la etalon (în cazul nostru, în stanine), astfel:
Staninele 1, 2, 3 (scoruri Staninele 4, 5,6 (scoruri Staninele 7, 8, 9 (scroruri

scăzute) medii) ridicate)
introversie ambiversie extraversie
stabilitate emoțională nivel mediu al nevrotism
nevrotismului
psihotism scăzut psihotism mediu psihotism ridicat
Interpretarea scorurilor se face conform recomandărilor din manualul testului EPQ-R

(Eysenck, Eysenck, Pitariu, Iliescu, Băban, 2008).
Extraverţii se caracterizează prin sociabilitate, optimism, activism, sunt cu inițiativă.
Sunt în același timp superficiali, neglijenţi, predispuşi spre accidente, imprudenţi, hedonişti. Nu
își refuză mici plăceri și de multe ori nu sunt foarte atenți la a avea grijă de sentimentele
celorlalți, mai ales atunci când ar trebui să amâne sau să ignore propriile interese. Nivelul de
aspiraţie este scăzut, dar se supraevaluează, sunt dominatori, cred că le știu pe toate și acceptă
să participe la diferite acțini fără a sta prea mult pe gânduri. Preferă acţiunea, activităţile rapide,
dinamice, se plictisesc cu ușurință și trec repede de la o activitatea la alta fără a le aprofunda.
Atu-ul lor principal este că stabilesc numeroase relaţii interpersonale, sunt plăcuți, entuziaşti,
îndrăzneţi și asertivi.
Introverții sunt rezistenţi la monotonie, perseverenţi, atenți la detalii și cu spirit critic
ridicat. Preferă organizarea, liniștea, sunt conștiincioși și de încredere. Ei au un nivel de
aspiraţie ridicat dar tind să-şi subestimeze propria performanţă, se subevaluează și sunt mai
degrabă persimiști. Tăcuți, meditativi, orientați spre sine, au relaţii interpersonale puţine, dar
stabile. Evită agitația, forfota, petrecerile, sunt mai lenți și rigizi și își controlează bine emoțiile.
Persoanele cu nevrotism ridicat au o capacitate scăzută de adaptare, cu fluctuații
emoționale și reacții impulsive. Au reacții emoționale puternice în prezența stimulilor aversivi
47
(în situații interpretate ca amenințătoare, incerte sau stresante), revenind greu la o stare de
normalitate. Sunt tensionate, anxioase, pesimiste. Resimt sentimente de vinovăție și
nemulțumire, au stimă de sine scăzută. Deseori au probleme de somatizare, probleme cu
somnul, sunt anxioase și deprimate. Fiind atât de centrate pe ce poate merge rău, sunt
precaute, sesizează rapid eventualele neconcordanțe, sunt sensibile la reacțiile emoționale ale
celorlalți, au sensibilitate estetică, se emoționează usor.
Persoanele stabile emoțional au reacții emoționale de joasă amplitudine, sunt calme,
controlate, uneori chiar lente în reacții, echilibrate și raționale. După evenimente care au
conținut emoțional negativ, revin cu ușurință la starea inițială.
Persoanele cu psihotism înalt sunt agresive, egocentrice, lipsite de empatie, reci afectiv,
ostile și dure, cu carențe de socializare. De altfel, termenul echivalent pentru psihotism este, la
Eysenck, duritate (tough-mindedness) (Minulescu, 2004). De asemenea, sunt persoane
nonconformiste, cu preferinţă pentru lucruri bizare, creative și cu o capacitate redusă de a amâna
recompensa.
Când psihotismul trece în psihopatologie, sunt întâlniți indivizi cu comportament
antisocial, impulsivi, care consumă droguri, delincvenţi, criminali, cu comportamente violente,
cu preferință pentru violenţă în filme, practici sexuale sadice/masochiste, pot avea
comportament şi ideaţie suicidare.
Persoanele cu scoruri scăzute la psihotism sunt persoane care respectă regulile,
empatice, înalt socializate, care au încredere în oameni și care se angajează în comportamente
pro-sociale. Sunt săritoare, calde, dar mai naive.
Eysenck descrie caracteristicile pentru extremele acestor 3 dimensiuni dar precizează că
acest tablou nu se regăsește complet în realitate ci reprezintă extremele idealizate ale unui
continuum, faţă de care persoanele reale se apropie mai mult sau mai puţin, deci ar fi tipuri
teoretice, abstracte din numeroasele cazuri concrete (Minulescu, 2004).
Valoriile medii ale scalelor nu înseamnă oscilații între extreme ci manifestări mai
atenuate sau incomplete ale acestora.
Pentru că extraversia/ introversia și nevrotismul sunt dimensiuni temperamentale, din
combinația lor se pot obține cele patru temperamente cunoscute de la Galton.
Figura 5.1. ilustrează carateristicile acestor combinații.
48
Fig.5.1. Temperamentele în teoria lui Eysenck (după Gregory, 2000).
Calitățile scalei:
- Fidelitate test- retest (o lună) ridicată: E = .89, N = .86, P = .78, L = .84
- Consistența internă are valori peste 0.70 pentru P și peste 0.80 pentru celelalte
scale
- Validitatea de construct dovedită în studii ce au utilizat criterii neurofiziologice,
comportamentale, emoționale, de funcționare cognitivă (Aiken, 1997).
5.5. Aplicabilitate și limite ale testului

Studiile de validare, si adaptare ale chestionarului au continuat și au condus la realizarea unui
chestionar destinat copiilor – EPQ junior, aplicabil la copii cu vârste între 7 la 15 ani, având
etaloane diferențaite pe loturi de băieţi şi fete (deoarece s-a constatat că băîieții obțin scoruri
mai mari la P, iar fetele la E și N).
EPQ-R, care are itemi suplimentari și itemi modificați pentru a reflecta cele mai recente
rezultate ale studiilor de validare, este varianta în uz și cu licență de la acest moment și este
publicată și în România din 2008 (Eysenck, et al, 2008).
Teoria lui Eysenck are un caracter parcimonios și explică elegant diferențe inter-individuale cu
ecou în practică. O contribuție importantă a acestui instrument este că surprinde factori de
personalitate cu determinare biologică, ajutând în acest fel să explicăm comportamentul unei
persoane și să facem predicții pentru comportamnte viitoare. Fiind centrat pe dimensiuni
temperamentale, EPQ identifică dimensiuni stabile, prin a căror combinație putem face un profil
de personalitate valoros.
49
Scala este utilizată în domeniul educațional, clinic, organizațional, judiciar sau în cercetare,
deoaree oferă informații cu aplicabilitate practică.
Astfel, în domeniul educațional, consilierul școlar poate obține informații valoroase cu privire
la stabilitatea emoțională a elevului, predispoziția lui pentru a socializa, predispoziția pentru
comportament deviante. Poate face recomandări de consiliere vocațională, propune intervenții
pentru a crește eficiența strategiilor de învățare, preveni probleme de adaptare școlară, etc.
În mediul clinic interesează identificarea asocierilor dintre nevrotism și dificultați emoționale,
sau tulburări psihice. Chestionarul ajută și la stabilirea unor obiective de intervenție sau pentru
propunerea unor programe preventive.
În organizații, se poate folosi ca instrument în selecție, pentru recomandări pe strategii de
utilizare a resursei umane, pentru proiectarea de programe de training.
În cercetare, dimensiunile de personalitate propuse de Eysenck pot fi puse în relație cu
comportamente, trăsături de personalitate sau devianțe ajutând la mai buna înțelegere a
funcționării psihice umane.
În ceea ce privește limitele chestionarului, poate cele mai importante derivă din confirmarea
inegală pe care cele 3 dimensiuni de personalitate au obținut-o din studii alternative:
nevrotismul are cea mai mare susținere, iar psihotismul, cea mai scăzută.
O altă limită poate fi structura poate prea economicoasă a personalității, în prezent de mai multă
susținere bucurându-se modelul Big Five și nu Big Three, care este considerat limitat.
Rezumat
EPQ este un chestionar tridimensional de personalitate, evaluând: extraversia,
nevrotismul și psihoticismul. Dimensiunile sunt independente și se plasează pe
un continuum, iar la căpătul fiecărei dimensiuni regăsim caracterisitici specifice.
Din combinația extraversie - introversie cu nevrotismul - stabilitatea emoțională,
putem identifica cele 4 temperamente cunoscute la adulți: coleric, sangvinic,
flegmatic și melancolic.
În prezent, în uz se află chestionarul EPQ-R, care se utilizează în mai multe
domenii ale psihologiei: în context educațional, clinic, judiciar, organizațional și
în cercetare.
50
Contribuția lui R. B. Cattell la elaborarea de teste psihologice
Cuprins
6.1. Introducere ................................................................................................................
6.2. Competențe ................................................................................................................
6.3. Fundamentarea teoretică a testului 16 PF ................................................................
6.1. Introducere
R. B. Cattell (1905-1998), contemporan cu Eyseck, a fost de asemenea un foarte
prolific psiholog, fiind cel mai bine cunoscut pentru modelul celor 16 factori de
personalitate și pentru distincția inteligență fluidă – inteligență cristalizată.
Contribuția lui depășește cu mult aceste doua mari teorii, dar, prin ele a ajuns să
contribuie la înțelegerea personalității și a influențat multe cercetări ulterioare.
R.B.Cattell a inițiat demersurile de identificare a trăsăturilor de personalitate de la
ipoteza lexicală, adică a cules cuvinte din vocabularul limbii engleze pentru a
identifica descriptori ai trăsăturilor. Folosind tehnici statistice, și extinzând
culegerea de date dincolo de nivelul lexical, a redus numărul de factori de
personalitate la 16 factori sursă și a realizat chestionarul 16 PF (16 personality
factors). Unitatea de învățare se centrează pe descrierea și explicarea utilității
chestionarul 16 PF pentru diagnosticul personalității.

• Să recunoască factorii de personalitate și să explice teoria care a condus la
propunerea acestora.
• Să administreze și să scoreze chestionarul
• Să raporteze scorurile la etalon și să interpreteze rezultatele obținute.
51
6.3. Fundamentarea teoretică a testului 16 PF
Pentru Cattell, analiza factorială ca tehnică statistică pentru reducerea datelor care au
varianță comună era o tehnică foarte bine stăpânită, de aceea, la înțelegerea și identificarea
trăsăturilor de personalitate, Cattell a pornit de la vocabular și a inclus toate cuvintele
reprezentative care desemnau comportamente și caracteristici psihice (un bazin inițial de 4504
termeni, Clinciu, 2005). Conștient de necesitatea susținerii rezultatelor prin dovezi obiective, a
completat aceste resurse cu date provenite din observații în contexte naturale ale unor subiecți
participanți la cercetări sau consemnări sau înregistrăiri audio ale unor evenimente de viață
(activitate școlară, activitatea curții de justiție), iar aceste date au intrat în categoria Life data
(L), adică date obținute „pe viu”. De asemenea a realizat măsurători ale unor parametri
fiziologici precum ritmul cardiac, conductanța electrică a pielii sau măsurători EEG, date
considerate obiective (date test – T). La acestea a adăugat rezultatul auto-evaluărilor prin itemi
(Q data – questionnaire data). Împreună aceste date au fost incluse în prelucrări statistice,
corelate între ele și apoi extrași factorii cu varianță comună. În viziunea lui Cattell,
personalitatea este un ansamblu de trăsături care sunt stabile în timp și trans-situațional, iar
identificarea factorilor a fost echivalată cu identificarea trăsăturilor sursă (predispoziții
reactive), de mai mare generalitate și care evidențiază structura de adâncime a personalității.
Trăsăturile sursă sunt la originea trăsăturilor de suprafață (rezultate prin combinarea
trăsăturilor sursă) ce reprezintă multiple variabile manifeste cu caracter nominal și cu valoare
explicativă pentru comportament. Trăsăturile sursă pot fi constituționale - când depind de
condițiile interne, în special de fiziologia organismului (pot fi înnăscute sau dobândite) sau
modelate prin învățare, prin experiențe şi expunere la anumite condiții de mediu. De asemenea,
Pe lângă clasifiarea în trăsături sursă, trăsături de suprafață, în funcție de modalitatea de
manifestare a trăsăturilor, Cattell diferențiază între:
- trăsăturile aptitudinale care sunt responsabile de eficiența în performarea unor sarcini,
- trăsăturile temperamentale ce definesc tempo-ul activității, nivelul energetic, reativitatea
emoțională, sociabilitatea, dominanța
- trăsăturile dinamic-motivaționale ce sunt responsabile de orientarea motivațională a
individului (interese), de capacitatea lui de a se strădui pentru atingerea unui scop (ambiție,
perseverență), tendința de a acumula valori materiale (materialismul).
52
Pentru că trăsătura are valoare nominală, Cattell a denumit cei 16 factori de personalitate cu
cuvinte ce provin din alăturarea unor termeni de specialitate. De ex. factorul I, premsia – harria
a fost denumit pornind de la prescrutarea ”protected emotional sensitivity” = premsia. În prezent
denumirile originale ale lui Cattell au fost înlocuite cu denumiri mai ușor de reținut, care descriu
caracteristicile factorilor și nu originea latină a explicației trăsăturii.
Prima versiune a chestionarului a apărut în 1949, iar până în prezent a trecut prin alte revizii,
așa încât, din 1994 se utilizează 16 PF -V, varianta cu 185 de itemi, 16 factori sursă și 5 factori
globali, ce pot fi calculați din combinarea factorilor sursă.
Descrierea factorilor poate fi regăsită în tabelul 6.1.
Tab 6.1. Factorii sursă și factorii globali din 16 PF
Simbol Denumire Descriere pentru extreme (note C) 0-3/ 7-10
A Schizotim/ ciclotim Rece, distant/ cald, participativ
B Inteligenta Gandire concreta, lipsă de interes pt subiecte
intelectuale/
Gandire abstracta, perseverență în rezolvarea
de probleme
C Forta Eului Instabilitate/ stabilitate emotionala
E Supunere/ ascendenta Supus/ dominant, autoritar, agresiv
F Expansivitate Sobru, prudent/ expansiv, entuziast, spontan
G Forta supraeului Lipsit de constiinciozitate/ constiincios
H Îndrăzneală (Threctia/parmia) Rusinos, ezitant/ aventuros, neinhibat
I Sensibilitate (Harria/ premsia) Rational, realist, dur/ afectiv, sensibil, intuitiv
L Vigilență (Alaxia/ protensia) Increzator, intelegator/ suspicios, sceptic
M Imaginație (Praxernia/ autia) Practic/ imaginativ, visator
N Siretenie Deschis, neprefacut/ diplomat, calculat
O Incredere/ culpabil Automultumit/ indoiala de sine
Q1 Conservator/ liberal Conservator, traditionalist/ liber in gindire,
critic
Q2 Aderenta la grup Orientat spre grup/ autosuficient, decide singur
Q3 Auto-disciplină Lax, neglijent fata de reguli/ disciplinat,
exigent
Q4 Tensiune nervoasă Relaxat, linistit, tolerant/ tensionat, frustrat
Ex Extraversie introvertit, inhibat social/ extravertit,
participativ
Ax Anxietate imperturbabil/ anxios
TM Încăpățânare receptiv, deschis/ încăpățânat, neempatic
In Independență comod, agreabil/ independent, ambițios
Sc Autocontrol impulsiv, fără rețineri/ inhibat, autocontrolat
În tabel, liniile marcate cu gri reprezintă factorii globali de personalitate, care rezultă
din combinarea factorilor sursă. Pentru mai multe detalii, vedeți și Minulescu 1996, 2004 și
Iliescu, Sulea, 2015.
53
Cattell pornește de la ipoteza lexicală, apoi completează datele culese cu coleții
de date denumite date L, date Q, date T, asupra cărora realizează analize
factoriale. În urma prelucrărilor statistice rezultă 16 factori sursă și ulterior alți
5 factori globali.
Cattell consideră factorii sursă ca stabili și aflați la originea variabilității
comportamentale intra și interpersonale.
Chestionarul 16 PF -V are itemi formulați după două modele: unii includ întrebări legate
de propriul comportament al subiectului, precum şi exprimarea unor opinii sau atitudini
generale despre oameni; ceilalţi cer subiectului să aleagă între două posibile ocupaţii, activităţi
recreative, tipuri de oameni, sau alternative privind judecăţi de valoare. Există şi itemi verbali
sau numerici destinaţi evaluării unui factor de abilitate rezolutivă (factorul B). Variantele de
răspuns sunt 3, cu excepția itemilor pentru factor B, unde varianta de mijloc este simbolizata
prin (?).
Chestionarul se aplică fără limită de timp, persoanelor de la 16 ani în sus. Pentru adolescenți cu
vârste de la 12 la 18 ani, Cattell a realizat testul HSPQ (High School personality questionnaire).
Pentru 16 PF există 2 forme paralele, în format creion- hârtie sau electronic.
După aplicarea testului, răspunsurile se scorează acordând câte 1 punct sau 2 puncte pe
răspuns conform tabelului de mai jos (tab. 6.2.)
Tab. 6.2. Repartiazarea itemilor pe scale și alocarea punctajului
Scala/ Factor Nr item si varianta de raspuns Nr item si varianta de raspuns 1

pentru 2 pct punct
A 3a; 26c; 27c; 51c; 52a; 76c; 101a; 3b; 26b; 27b; 51b; 52b; 76b; 101b;
126a; 151c; 176a 126b; 151b; 176b
B - 28b; 53b; 54b; 77c; 78b; 102c; 103b;
127c; 128b; 152a; 153c; 177a; 178a
C 4a; 5c; 29c; 30c; 55a; 79c; 80c; 104a; 4b; 5b; 29b; 30b; 55b; 79b; 80b; 104b;
105a; 129c; 130a; 154c; 179a 105b; 129b; 130b; 154b; 179b
E 6c; 7a; 31a; 32c; 56a; 57c; 81c; 106a; 6b; 7b; 31b; 32b; 56b; 57b; 81b; 106b;
131a; 155c; 156c; 180a; 181a 131b; 155b; 156b; 180b; 181b
F 8c; 33a; 58a; 82c; 83a; 107c; 108c; 8b; 33b; 58b; 82b; 83b; 107b; 108b;
132a; 133a; 157c; 158c; 182a; 183a 132b; 133b; 157b; 158b; 182b; 183b
G 9c; 34c; 59c; 84c; 109a; 134a; 159c; 9b; 34b; 59b; 84b; 109b; 134b; 159b;
160a; 184a; 185a 160b; 184b; 185b
H 10a; 35c; 36a; 60c; 61c; 85c; 86c; 10b; 35b; 36b; 60b; 61b; 85b; 86b;
110a; 111a; 135a; 136a; 161c; 186a 110b; 111b; 135b; 136b; 161b; 186b
54
I 11c; 12a; 37a; 62c; 87c; 112a; 137c; 11b; 12b; 37b; 62b; 87b; 112b; 137b;
138a; 162c; 163a; 187a 138b; 162b; 163b; 187b
L 13c; 38a; 63c; 64c; 88a; 89c; 113a; 13b; 38b; 63b; 64b; 88b; 89b; 113b;
114a; 139c; 164a 114b; 139b; 164b
M 14c; 15c; 39a; 40a; 65a; 90c; 91a; 14b; 15b; 39b; 40b; 65b; 90b; 91b;
115a; 116a; 140a; 141c; 165c; 166c 115b; 116b; 140b; 141b; 165b; 166b
N 16c; 17a; 41c; 42a; 66c; 67c; 92c; 16b; 17b; 41b; 42b; 66b; 67b; 92b;
117a; 142a; 167a 117b; 142b; 167b
O 18a; 19c; 43a; 44c; 68c; 69a; 93c; 94c; 18b; 19b; 43b; 44b; 68b; 69b; 93b;
118a; 119a; 143a; 144c; 168c 94b; 118b; 119b; 143b; 144b; 168b
Q1 20a; 21c; 45c; 46a; 70a; 95c; 120c; 20b; 21b; 45b; 46b; 70b; 95b; 120b;
145a; 169a; 170c 145b; 169b; 170b
Q2 22c; 47a; 71a; 72a; 96c; 97c; 121c; 22b; 47b; 71b; 72b; 96b; 97b; 121b;
122c; 146a; 171a 122b; 146b; 171b
Q3 23c; 24c; 48a; 73a; 98a; 123c; 147c; 23b; 24b; 48b; 73b; 98b; 123b; 147b;
148a; 172c; 173c 148b; 172b; 173b
Q4 25c; 49a; 50a; 74a; 75c; 99a; 100c; 25b; 49b; 50b; 74b; 75b; 99b; 100b;
124a; 125c; 149a; 150c; 174a; 175c 124b; 125b; 149b; 150b; 174b; 175b
După calculul scorului brut, acesta se raportează la etalon (vezi platforma e-learning).
Etalonul este în 11 clase normalizate (note C), de la 0 la 10, cu clasele medii având valorile
standard 4, 5,6. Cu cât un factor este mai activ în personalitate, cu atât el e mai îndepărtat de
medie. Ca urmare, recomandarea lui Cattell este să fie selectați doar factorii cu valori standard
între 0-3 și 8-10, pentru că cei aflați la nivel mediu nu se manifestă în comportament. În
interpretare se pornește cu factorii aflați la extreme (valorile 0 și 10) apoi se trece la 1 și 9, 2
și 8, eventual 3 și 7, dacă până la acest nivel nu s-au indetificat cel puțin 5-6 factori primari
care să fie interpretați. Se interăretează fiecare factor în parte și apoi se fac corelații între
factori. Atunci când avem acces și la formulele de calcul pentru factorii globali, se calculează
și aceste valori și se interpretează.
Versiunea V a testului permite și calculul a 3 scale de validare (Iliescu, Sulea, 2015):
Managementul impresiei – este o scală de dezirabilitate socială, la care scorurile mari
înseamnă că respondentul a răspuns dezirabil social.
Infrecvența – scorurile mari arată că respondentul a răspuns într-un fel foarte diferit la
itemi față de majoritatea populației, poate pt că a răspuns la nimereală, sau nu s-a putut decide
asupra răspunsului sau nu a înțeles itemul.
Complianța – este o scală care arată tendința respondentului de a alege răspunsul cu da
(afirmativ) la itemi, fie din motive de neînțelegere a itemilor, fie ca selecție prioritară când nu
e interesat de tet, fie pentru că nu se cunoaște cu adevărat.
Dacă scorurile la aceste scale de validare ating valori ridicate, examinaorul poate
solicita reluarea testării.
55
Exemplu – profil și extras din interpretare
Interpretare (Fragment):
Factorul C ne sugerează Eul slab al subiectului tradus prin instabilitate emoțională și
exprimat în mod specific de următoarele caracteristici:
- Fluctuația dispoziției afective ce se reflectă în atitudini, reacții și interese personale
inconstante, care pot să perturbe activitățile în care este implicat subiectul și relațiile sale
în general.
- Hiper-emotivitate și impresionabilitate, de cele mai multe ori subiectul fiind lipsit de
autocontrol la confruntarea cu stimulii de natură emoțională (ușor excitabil și
reactiviritabil, irascibil, nervos, conflictual, fatigabil, revine cu dificultate la starea de
calm/ de bine după stimulare) și reacționând mai puțin adaptat la provocările vieții
(emoțiile sale umbresc realitatea externă), dovedind toleranță scăzută la inconveniente
provenite din mediu fizic, la stres și la frustrare. Stare de tensiune și neliniște constantă
(subiectul este temător, neliniștit, încordat, îngrijorat și preocupat de ceva continuu), ceea
ce îl predispune la reacții nevrotice generalizate sub aspectul tulburărilor de somn,
tulburărilor de digestie, temerilor iraționale și a comportamentelor obsesive.
- Viziune preponderent negativă asupra lumii în ansamblul ei ce hrănește sentimentul de
insatisfacție al subiectului față de aspecte diverse ale vieții (în raport familia, profesia,
prietenii etc.) sau nemulțumirea față de capacitatea sa de a răspunde cerințelor mediului
și de a-și îndeplini scopurile sau aspirațiile.
➢ Factorul G, valorile înalte obținute de către subiect ne indică dă un Supraeu puternic,
cu implicarea unor particularități specifice:
- Internalizarea, anagajarea și conformarea la regulile, normele și convențiile
socioculturale, ceea ce ne demonstrează atenția și respectul subiectului față de oameni și
lucrurile din jur (onest, integru), aspecte care conduc atât la efecte avantajoase (relații
sociale favorabile cu ceilalți, integrare socială, comportamente prosociale), cât și la efecte
dezavantajoase (inflexibilitate, atitudine prezumpțioasă, “naivitate socială”/ conformism
exagerat, autosacrificiu).
- Sobrietate, responsabilitate, simț al datoriei, conștiinciozitate și tenacitate, consecvența
în atitudini și comportament, antrenarea energiei și resurselor de care dispune pentru a
56
îndeplini cu succes obiective/ proiecte/ activități diverse, înscriindu-se adesea pe
traiectoria reușitei (profesionale, academice etc.).
- Scrupulozitate, metodicitate, ordine și precauție, subiectul punând preț (în sprijinul
eficienței și a preciziei) pe reflecție înainte de se afirma la nivel de discurs sau la nivel
comportamental (realizează o bună organizare mentală/ analiză exhaustivă sau în detaliu
a informațiilor).
Combinînd cei 2 factori putem rezultă o persoană foarte preocupată de a rezolva correct
și la timp cerințele, dar pentru acest lucru se consumă mult, își face griji și dezamăgește
prin lentoarea acțiunii atunci când situația cere contrariul (prelungește procesul de decizie
când sunt esențiale răspunsurile prompte, pierde din vedere aspectelor esențiale prin
concentrarea asupra tuturor posibilităților și amână implicarea în alte activități). Punctele
forte sunt că impresionează în realizarea sarcinilor ce necesită o abordare atentă la detalii,
structură și analiză critică.
Calitățile chestionarului (Iliescu, Sulea, 2015):

- Fidelitatea test- retest testată la 2 săptămâni, respectiv 2 luni a avut valori de la
minim .65 (la factor B), până la .86 (factor Q2)
- Consistența internă are valori curpinse între 0.69 și 0.85
- Validitatea de construct dovedită în comparații cu scale din CPI, NEO-PI-R și
MBTI
Aplicația 1
Aplicați testul pe propria persoană, faceți scorurile brute și scorurile standard,
realizați profilul și interpretați rezultatele. Pentru materialele necesare consultați
platforma e-learning.
Chestionarului 16 PF se utilizează în mediul organizațional, dovedind valoare pentru predicția

burnout-ului (scorurile scăzute la factorul C și ridicate la Ax – anxietate). De asemenea permite
compatibilzarea dintre sarcinile profesioanle alocate unei persoane și profilul de personalitate
al acesteia: persoanele creative au scoruri mari la M și Q1, cele dinamice la F și H. Persoanele
care pun preț pe organizare și respectarea regulilor au scoruri crescute la Q3 și scăzute la I, etc.
O altă valorificare a testului a fost prin evaluarea șoferilor imprudenți în trafic și indentificarea
profilului pentru persoanele predispuse spre provocarea de accidente rutiere (Iliescu, Sulea,
2015).
În domeniul educațional, consilierul școlar poate obține informații valoroase cu privire la
stabilitatea emoțională a elevului, predispoziția lui pentru a socializa, nivelul energetic, etc.
57
Poate face recomandări de consiliere vocațională, propune intervenții pentru a crește eficiența
strategiilor de învățare, preveni probleme de adaptare școlară, etc.
În mediul clinic interesează identificarea asocierilor dintre anxietate, autocontrol, independență
și stare de bine, satisfacție cu viața sau predispoziția spre tulburări emoționale.
În cercetare, se pot selecta factorii care interesează și pot fi puși în relație cu alte variabile.
În ceea ce privește limitele chestionarului, cea mai importantă este reprezentată de faptul că,
deși cei 16 factori au fost extrași prin analiză factorială ei nu sunt complet independenți. Parțial
unii se suprapun, ceea ce face mai dificilă interpretarea. De asemenea, dacă în cazul lui Eyseck
o limită era numărul prea redus de factori, la Cattell o limită este numărul prea mare de factori.
Modelul nu este foarte accesibil și nu e preferat în fața altor chestionare sau modele explicative
pentru personalitate.
Rezumat
16 PF cuprinde 185 de itemi, evaluați pe o scală în 3 trepte, aplicabil persoanelor
cu vârste de la 16 ani în sus. Pentru a interpreta profilul, se selectează doar acei
factori care au scoruri standard ridicate și scăzute, deoarece aceștia sunt activi în
comportament. Pe lângă trăsăturile sursă, se pot calcula factori globali de
personalitate, rezultați din combinațiile factorilor sursă. Acesția sunt:
extraversia, anxietatea, încăpățânarea, independență și autocontrolul. Este un
chestionar de personalitate cu variate aplicații practice, în psihologie
organizațională educațională și clinică, precum și în cercetare.
Extra
Comparație scale EPQ si 16 PF
EPQ Extraversie 16 PF A Ciclotimie 

E Ascendență 
F Expansivitate 
H implicare socială 
N siretenie 
O încredere în sine 
Q2 aderența la grup 
Introversie H implicare socială 
Q2 aderența la grup 
Nevrotism C forța eului 
I sensibilitate 
O încredere în sine 
M imaginativ 
Q4 tensiune ergică 
Stabilitate emoțională C forța eului 
58
I sensibilitate 
M imaginativ 
Q4 tensiune ergică 
Psihoticism ridicat A schizotim 
E Ascendență 
G Forța supraeului 
L vigilență
Q1 liberal 
Psihoticism scăzut A ciclotim 
E Supunere 
G Forța supraeului 
L vigilență 
59
Evaluarea tipului de personalitate - MBTI
Cuprins
7.1. Introducere ................................................................................................................
7.2. Competențe ................................................................................................................
7.3. Fundamentarea teoretică a testului MBTI .................................................................
7.1. Introducere
Indicatorul tipologic Myers-Briggs (MBTI - Myers-Briggs Type Indicator) este un
chestionar de auto-evaluare menit să identifice tipul de personalitate al unei
persoane în funcție de preferințele acestuia pentru direcția spre care își orientează
energia, modalitatea prin care iau decizii, cum se raportează la informații, acțiuni și
evenimente, ce interese au. Chestionarul valorifică teoria analitică a lui Gustav Jung,
însă o dezvoltă și generează 16 tipuri de personalitate distincte.
Unitatea de învățare 7 prezintă chestionarul, explicațiile teoretice pe care se
fundamentează, modul de scorare, aplicabilitatea și limitele acestui instrument.

• Să explice semnificațiile pentru 4 dimensiuni bipolare ale chestionarului.
• Să identifice tipul de personalitate în funcție de scorurile obținute
• Să interpreteze rezultatele obținute, identificând funcțiile și în funcție de
acestea, punctele forte și vulnerabilitățile persoanei testate.
60
7.3. Fundamentarea teoretică a testului MBTI
Acest chestionar este mai aparte în categoria instrumentelor care evaluează

personalitatea, iar statutul lui mai special vine din mai multe considerente. În primul rând,
autoarele testului au folosit informații venite din teoria unui mare psiholog, Gustav Jung,
promotor al teoriei psihanalitice, teorie ce nu a avut și nu are o reputație de a fi fundamentată
pe date obiective și de a genera instrumente obiective. Cu toate acestea, autoarele testului K.
Briggs si I. Briggs-Myers (mamă-fiică) au valorificat teoria analitică și au obiectivat-o într-un
instrument cantitativ foarte utilizat și în prezent. O altă particularitate este că pentru
interpretarea rezultatului se compară scorurile brute între ele, în perechi și nu prin raportare la
vreun etalon. O altă particularitate constă în profilul generat: interpretarea ține cont atât de
funcțiile preferate (care sunt in literele tipului), dar și de cele care nu apar în tip. Pentru a
înțelege mai bine toate aceste aspecte este nevoie de explicarea fundamentării teoretice a
chestionarului.
Acest instrument a fost construit prin strategie, deductivă, teoretică, pornid de la tipurile
psihologice propuse de Gustav Jung.
Jung (1994) vede extraversia și introversia ca fiind predispoziții individuale biologice, care
țin de orientarea energiei psihice a unei persoane, extravertul orientându-se spre acțiuni,
obiecte, evenimente exterioare, obiective, iar introvertul spre factori subiectivi, dispoziții,
impresii și intepretări personale. În interacțiune cu lumea exterioară sau interioară, individul
acționează conform unor funcții preferate. Acestea sunt de 2 tipuri:
- funcții raționale, adică funcțiile prin care o persoană ia decizii:
o gândirea (T, thinking)
o afectivitatea (F, feeling)
- funcții iraționale, adică funcțiile prin care o persoană culege informații:
o senzație (S, sensing)
o intuiție (N, iNtuion).
Din combinația acestor funcții și tipului de orientare a energiei psihice, rezultă 8 tipuri de
personalitate descrise de Jung: gândire extravertă, gândire introvertă, afectivitate extravertă,
afectivitate introvertă, senzație extravertă, senzație introvertă, intuiție extravertă, intuiție
introvertă.
Teoria lui Jung nu se limitează doar la a identifica și descrie tipuri și funcții. Jung explică faptul
că aceste predispoziții și preferințe sunt în opoziție unele cu altele, dar în același timp sunt
61
complementare. Cu alte cuvinte, el spune că psihicul se organizează după două principii
fundamentale:
- principiul opoziției: E ↔ I, T↔ F, S ↔ N
- principiul complementarității: dacă o funcție este extravertă, atunci opusa ei va fi
orientată spre interior (introvertă) și invers.
Tinând cont de principii și de cele 4 funcții psihice, ele pot fi ierarhizate în funcție de
preferință în: funcție dominantă, funcție auxiliară (secundara), funcție terțiară și funcție
inferioară. Funcția dominantă este întotdeauna orientată în funcție de direcția orientării
energiei psihice a persoanei respective. Funcția auxiliară va fi orientată invers decât
dominanta, pentru a avea rol complementar. Funcția terțiară este opusa auxiliarei și e orientată
complementar auxiliarei, iar funcția inferioară e opusa dominantei și e orientată
complementar dominantei.
Briggs și Myers-Briggs au propus introducerea unei a 4-a dimensiuni în determinarea tipului
de personalitate pentru a permite identificare atât a funcțiilor dominante și auxiliare, cât și a
celorlalte doua.
Astfel, dimensiunea judecată – percepție, J-P indică modul în care o persoană se
raportează la lumea exterioară. Procesul mental prin care o persoană la raportează la
evenimente și fapte poate fi de tip:
- judicativ (J), prin 2 funcții T sau F
- perceptiv (P), prin 2 funcții S sau N.
Această dimensiune introdusă de cele 2 autoare, are 2 roluri principale:
- în primul rând organizează funcțiile în
Judicative, care țin de J Perceptive, care țin de P
T și F S și N
- în al doilea rând ne arată cum se raportează o persoană la lumea externă prin:
o J, adică îi place organizarea, structura, face planuri și finalizează
acțiunile
o P, adică îi place să improvizeze, e adaptabil, flexibil, amână și merge
pe spontaneitate.
Să ne reamintim.... MBTI:
• Dimensiuni:
orientarea fundamentală a psihismului: introversie - extraversie
• Procese:
modalitatea raţională, judicativă:
• gândirea
62
• afectivitatea
modalitatea perceptivă:
• senzorialitatea
• intuiţia
• Patru scale/ 16 tipuri psihologice:
E-I, S-N, T-F, J-P
În imaginile de mai jos sunt redate pe scurt caracteristicile pentru cele 4 dimensiuni:
1. Orientarea interesului/ a energiei psihice
2. Percepția – culegerea informațiilor
3. Judecata – luarea deciziilor
4. Orientarea spre lumea externă
63
Tot sistematizat sunt prezentate și cele 16 tipuri rezultate din combinația celor 4 dimensiuni
ISTJ ISFJ INFJ INTJ
ISTP ISFP INFP INTP
ESTP ESFP ENFP ENTP
ESTJ ESFJ ENFJ ENTJ
MBTI are mai multe variante aflate în uz. Pentru familiarizarea cu testul și exersarea
scorarii și interpretării rezultatelor, la acest curs se folosește varainat G a testului, cu 126 de
itemi, grupați în 3 părți. Aranjarea itemilor în versiunea G face ca itemii cu cea mai mare
validitate predictivă să fie utilizați la începutul scalei. Varianta AV este o formă abrevaitp, iar
varianta F este o formă mai detaliată. Variantele cele mai recente sunt denumite M și Q, și oferă
o informații despre modul de aglomerare (clusterizare) a răspunsurilor indivizilor.
Chestionarul se aplică fără limită de timp, persoanelor de la 14 ani în sus.
După calculul scorului brut, se alege litera din fiecare pereche care are scorul cel mai
mare. Ordinea în care se scriu literele este cea menționată în paginile anterioare. În mod
excepțional, dacă la o dimensiune se obțin scoruri egale pentru cei 2 poli, atunci se notează 2
tipuri, cu fiecare literă introdusă în tip, separat.
Pentru deciderea funcțiilor se merge pe următorul raționament:
A. Din fiecare pereche de litere, o persoană are doar una E sau I, S sau N, T sau F, J sau P.
B. Toate cele 4 funcții (S, N, T, F) pot fi orientate spre exterior, sau spre interior.
C. Ele sunt împărțite în 4:
- Funcția dominantă, orientată spre direcția dată de tip (E sau I) – prima literă din
denumire
64
o Este funcția care ne indică procesul mental preferat, care este o preferință
înnăscută ce conduce la dezvoltarea de patternuri de comportamente ce sunt
folosite cu prioritate. Această funcție este una din cele 2 litere din mijloc din
alcătuirea tipului.
- Funcția secundară (auxiliară), orientată spre direcția opusă, este cealaltă literă din
mijloc și e complementară pentru funcția dominantă; dacă funcția dominantă e una
perceptivă, auxiliară va fi funcția rațională și invers.
- Funcția terțiară – e opusa auxiliarei, nu se regăsește între cele 4 litere
- Funcția inferioară – e opusa dominantei, nu se regăsește între cele 4 litere, si
reprezintă funcția cel mai puțin utilizată de persoana in cauză, semnalând ceea ce
persoana respectivă trebuie să activeze prin efort conștient, dacă situația o cere.
Funcția dominantă și auxiliara reprezintă funcțiile care se activează spontan, ne ”vin natural” ,
sunt punctele noastre forte, suntem confortabili cu ele. Terțiara și inferioara sunt activate în
mod conștient, necesită efort și autocontrol, sunt, în același timp, ”unghiul mort”, caracteristici
care mai necesită dezvoltare sau la care trebuie să fim atenți. Odată cu trecerea timpul, o
persoană ajunge să își cunoască și să își folosească mai bine funcțiile terțiară și inferioară.
D. Ultima literă din tip (J sau P) ne arată cum se orientează persoana către lumea exterioară
– cu o funcție perceptivă, sau cu o funcție judicativă.
Dacă ultima literă din tip este J, atunci T sau F (litera de pe poziția 3) este orientată spre
exterior. Este modul în care o persoană interacționează cu mediul extern. Dacă prima literă din
tip este E (persoana este extravertă), atunci această a treia literă este și funcția dominantă, pentru
că funcția dominantă trebuie să fie orientată în direcția pe care ne-o indică tipul (E).
Dacă prima literă este I, atunci această a treia literă este funcția auxiliară, fiind orientată spre
exterior, e complementară dominantei, care trebuie să fie orientată spre interior (așa spune
prima literă – I). In acest caz, funcția dominantă va fi litera de pe locul 2 (S sau N).
Dacă ultima literă este P, atunci S sau N (care sunt funcții perceptive, țin de P) sunt
orientate spre exterior. Dacă prima literă este E, funcția dominantă va fi S sau N. Dacă prima
literă este I, funcția dominantă va fi T sau F, iar S sau N va fi auxiliara.
Exemplu – profil și extras din interpretare

Tipul INTP
Energia orientată spre interior, tip introvert (prima literă I). Aceasta înseamnă că
funcția dominantă este orientată spre interior.
Ultima literă P, înseamnă că persoană se orientează către lumea exterioară cu o
funcție perceptivă, adică N. Această funcție e orientată spre exterior. Nu poate fi
funcție dominantă, pentru că persoana este introvertă. Rezultă că funcția
dominantă este T, iar funcția auxiliară este N.
Funcția terțiară este S (opusa lui N), iar funcția inferioară este F (opusa lui T).
Caracteristici:
Gândire introvertă cu intuiție extravertă:
65
T – persoane care se bazează pe logică, pe reguli, pe principii; aceste principii
vin din lumea internă, în care sunt fixate standarde și reguli de interpretare a
lumii; au simț critic dezvoltat, sunt sceptici și analitici
N - ingenioși, curioși, intuitivi, centrați pe posibilități, atrași de teorii și informații
abstracte.
I – fiind introverți, sunt persoane rezervate, contemplative, pun preț pe
autonomie, se animă în dezbateri de idei, mai mult teoretizează decât să pună în
practică
P – toleranți, flexibili, caută soluții, le plac provocările de natură intelectuală; pot
fi neglijenți față de nevoile și cerințele curente și să uite detalii ”plictisitoare”.
În interpretare se identifică funcțiile, se notează caractersiticile pentru fiecare literă și

apoi se discută punctele forte (dominanta și auxiliara) și vulnerabilitățile (terțiara și
inferioara).
De asemenea, se pot interpreta combinații de litere și aplica în diverse domenii. În
tabelul 7.1. sunt prezentate combinațiile dintre funcții și interesenle de carieră
Tab 7.1. Combinații ale funcțiilor și opțiuni de carieră (Briggs-Myers, 1998)
Persoane care ST SF NF NT
preferă
Se concentrează Fapte Fapte Posibilități Posibilități
pe
Acționează prin Analiză Căldură și Atenți la Concepte și
obiectivă preocupare potențialul sisteme de
oamenilor concepte
Tind să devină Practici și Prietenoși și Perspicace și Analitici și
analitici grijulii entuziaști logici
Sunt interesați Deprinderi Ajutor practic Înțelegerea și Cadre teoretice
de tehnice către alte încurajarea și tehnice
persoane celorlalți
Domenii Științe aplicate Sănătate, Psihologie Științe exacte
profesionale Bussiness servicii Resurse umane Cercetare
Administrație comunitare Educație Management
Finanțe Educație Cercetare IT
Impunerea legii Servicii Literatură Legislație
Producție religioase Sănătate Inginerie
Construcții Vânzări Muzică/ artă Activități
tehnice
Pentru interpretare se pot folosi ca resursă suplimentară materialele trecute la

bibliografie care corespund acestor indicații: Minulescu, 1996 și 2004; Briggs Myers, Briggs
66
Myers, 2013; Dunning, 2013; Hedges, 2007. De asemena, pe platforma e-learning sunt
postate materiale si resurse suplimentare.
Calitățile chestionarului (Briggs Myers, 1998):
- Fidelitate test- retest – rezultatele arată identificarea aceluiași tip la retestare
pentru o proporție de respondenți cuprinsă între 75%- 90%; în cazul în care tipul
a fost diferit, diferența a fost dată de o literă din pereche, de obicei acolo unde
preferința era scăzută și scrorurile brute foarte apropiate.
- Consistența internă are valori curpinse între 0.80 și peste 0.90
- Validitatea de construct dovedită în studii ce au verificat valoarea predictivă sau
corelații dintre:
o tipurile introvert/ extravert și tipul de activități preferate (singur, de tip
reflexiv/ în aer liber, în interacțiune cu alții)
o dimensiunea T-F și scala Do (CPI), Agreabilitate (NEO-PI-r)
o Dimensiunea J-P și conștiinciozitate și dechidere (NEO-PI-r)
Aplicația 1
Aplicați testul pe propria persoană, faceți scorurile brute și identificați tipul și
stabiliți funcțiile. Interpretați rezultatele. Pentru materialele necesare consultați
platforma e-learning.
Principala aplicabilitatea testului MBTI este petrnu orientare vocațională și

profesională. Se aplică cu succes elevilor și studenților, dar și adulților pentru a le face
recomandări cu privire la domeniul ocupațional cel mai potrivit. Se poate utiliza și în
identificarea stilului cel mai eficient de raportare la informații și strategii de învățare. Mai spre
domeniul organizațional se poate utiliza pentru identificarea stilului de lidership și interacțiunea
cu colegii de muncă.
În consiliere și dezvoltare personală se poate utiliza pentru identificarea
vulnerabilităților, a compatibilității cu alte persoane, orientarea valorică, gestionarea stresului
și raportarea la schimbare.
În ceea ce privește limitele chestionarului, cea mai importantă este reprezentată de faptul
că scorurile nu sunt raportate la un etalon, iar decizia tipului se face pe baza comparației sumei
punctelor între polii unei dimensiuni. Dacă sumele diferă doar printr-un singur punct (1 in scor
67
brut), profilul va fi stabilit doar pe baza acestui punct. La testări ulterioare există posibilitatea
ca prin modificarea unui număr mic de răspunsuri să se obțină alt profil.
O altă limită este că, deși intens promovat și cu aplicabilitate largă, majoritatea studiilor
folosesc MBTI pe popualție tânără, iar datele pe adulți sunt relativ puține.
Rezumat
MBTI este un test construit pornind de la teoria lui Carl Gustav Jung și permite
identificarea tipurilor psiholgice în funcție de câteva dimensiuni:
- Orientarea energiei
Spre exterior, spre oameni, acțiuni, experințe – Extraversie (E)
Spre interior, spre idei, amintiri, emoții – Introversie (I)
- Funcțiile:
2 perceptive (P) – preluarea informației: Senzorialitate (S)
Intuiție (N)
2 raționale (J) – organizarea informației și luarea deciziilor: Gândire (T)
Afectivitate (F)
- Orientarea spre lumea externă:
Judicativă (J) – organizat, planificat, sistematic
Perceptivă (P) – flexibil, spontan, adaptabil
Din combinarea celor 4 dimensiuni bipolare rezultă 16 tipuri de personalitate.
Testul se utilizează cu precădere în consiliere vocațională, organizații și
dezvoltare personală.
Extra
Comparație scale MBTI si 16 PF
MBTI Extraversie 16 PF A Ciclotimie 
E Ascendență 
F Expansivitate 
Introversie H implicare socială 
Senzorialitate I sensibilitate 
M imaginativ 
Intuitie M imaginativ 
Gândire logică F expansivitate 
G Forța supraeului 
Q1 liberal 
Afectivitate A ciclotim 
N Siretenie 
L vigilență 
Judicativ Q3 sentiment de sine 
Perceptiv F expansivitate 
68
H dezinhibiție
Q1 liberal 
Q3 sentiment de sine 
69
Minnesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI) - prezentare

generală
Cuprins
8.1. Introducere ................................................................................................................
8.2. Competențe ................................................................................................................
8.3. Prezentare test și a tehnicilor de interpretare ..........................................................
8.1. Introducere
Clasamentele care se ocupă de comparararea testelor psihologice după diferite
criterii spun că MMPI este testul care a generat cele mai multe cercetări publicate
din istorie. Dacă luăm doar acest fapt și deja înțelegem că MMPI este un test
important, cu aplicabilitate largă și care a generat mult interes. Mesajul din spatele
numărului mare de publicații sugerează totodată că sunt și controverse, neclarități
sau componente ce încă se dezbat, altfel nu ar mai fi nevoie de alte și alte studii.
Așadar, MMPI, un test dedicat evaluării și diagnozei patologiei psihiatrice a depășit
în prezent domeniul clinic și contribuie la înțelegerea comportamentului individului
în alte contexte solicitate. U.I.8 prezintă evoluția și componența testului,
aplicabilitatea lui dar și limitele acestuia.

• Să exemplifice scale componente ale testului MMPI.
• Să explice pașii în interpretarea testului
• Să explice aplicabilitatea și limitele testului.
70
8.3. Prezentare test și a tehnicilor de interpretare
În anii ‘40, o echipă coordonată de Hathaway și McKinley (Kaplan, Sacuzzo, 2013)

începeau demersurile pentru a asambla un test care să permită diferențierea celor care au
suferințe psihiatrice de persoane sănătoase și chiar mai mult să clarifice sau să confirme un
diagnostic clinic. Pentru a realiza itemii chestionarului autorii au colectat date din anamneza
bolnavilor psihici, întrebări din interviurile de diagnostic psihiatric, cărți, teste psihologice
existente și studii de caz, le-au trecut printr-o analiză empirică folosind criteriul de grup și grup
de control. Trebuie să reținem că prima variantă a MMPI (1943) se bazează pe criteriile de
diagnostic valabile la vremea respectivă.
Populația potrivită pentru testare erau persoane de la 18 ani în sus, răspunsurile fiind
formulate în variantele A (adevărat), F (fals) ? (nu știu/ indecis).
Pentru alcătuirea grupului criteriu au fost selectați pacienți care aveau anumite
diagnostice ce urmau să intre în componența chestionarului, iar loturile nu au fost prea
numeroase pentru că s-a incercat excluderea celor cu comorbidități și menținerea unui grup cât
mai omogen pentru fiecare diangostic în parte. Pentru lotul de control, cu care s-au comparat
rezultatele grupului de pacienți au fost selectați aoarținătorii acestora și cei care îi vizitau la
spital.
Când scorurile obținte pe anumite scale diferențiau semnificativ între cele 2 loturi, itemii
respectivi erau reținuți și incluși în scală.
A rezultat astfel un prim chestionar cu 550 de itemi, cu 8 scale clinice și 2 de conținut:
Hipocondrie Hs, Depresie D, Isterie Hy, Psihopatie Pd, Paranoia Pa, Schizofrenie Sc,
Hipomanie Ma, Psihastenie Pt și cele de conţinut: Masculinitate-feminitate Mf, Introversie
socială Si.
Scorurile obținute erau transformate în scoruri T (m = 50, As = 10), fiind considerate
semnificative toate scorurile care atingeau și depășeau doua abateri standard de la medie. Pentru
că itemii aveau validitate de fațadă și s-a ridicat problema validității răspunsurilor, autorii au
inclus și scale de validare:
- scala L: “fake good” identifică indivizii care tind să se prezinte într-o lumină
favorabilă
- scala F: “fake bad” identifică indivizii care tind să se prezinte într-o lumină
nefavorabilă (de asemenea semnaleaza severitatea afectarii psihice)
- scala K: indicator al tendinţei de autoapărare excesivă, modulează scorul obţinut

la scalele clinice
71
- Scala ?: răspuns indecis > 10%, invalidează profilul.
La analiza rezultatelor testării s-a constat că o persoană cu o anumită patologie clinică

nu are scoruri ridicate doar la respectiva scală ci la mai multe. Cu alte cuvinte, obiectivul
de a identifica problema și a de stabili un diagnostic nu a fost atins, pentru că cei mai mulți
pacienți aveau scoruri ridicate la 4-5 scale. Ca urmare, studiile au încercat să identifice o
modalitate corectă dar și utilă de interpretare și s-a propus initial o analiză de pattern (să fie
puse în relație scalele intre ele), iar apoi s-a ajuns la selectarea doar a primelor 2 scale cu
scorul cel mai mare pentru așa numita metodă ”cod două puncte”. Au fost testați din nou
un număr mare de pacienți și selectați cei care aveau primele 2 scoruri similare și apoi se
căutau alte similarități între ei, inclusiv de diagnostic. Această interpretare s-a dovedit utilă
și este folosită. De asemenea, o altă măsură luată a fost să se renunțe la denumirile inițiale
ale scalelor și să fie înlocuite cu numere, pentru că în realitate etichetele verbale ale scalelor
respective nu corespondeau acelui diagnostic.
MMPI -2 (1989/2001) a apărut ca urmare a necesității de adaptare a itemilor la noile

criterii de diagnostic și a conținutului itemilor la realitatea culturală actuală, dar mai ales
pentru a extinde eșantionul de standardizare și a include respondenți independenți
(neînrudiți cu pacienții) pentru lotul de control. Noul test (aflat în uz) are 567 de itemi,
dintre care unii au fost reformulați, sau redistribuiți în alte scale și alții noi au alții au fost
introduși.
Pe lângă scalele inițiale, care acum au corespondent numeric, s-au propus noi scale de
validare și alte scale de conținut care să extindă aplicabilitatea chestionarului de la domeniul
clinic la alte domenii. Scalele din MMPI -2 sunt prezentate în tabelul 8.1.
Tab.8.1. MMPI – 2 - scale și semnificații
Categorie Simbol Nume vechi Semnificație

1 Hipocondria plangeri legate de functionarea corpului. (sanatate
deficitara, afectiuni gastrice)
2 Depresia depresia clinica, lipsa satisfactiei in viata, pesimism,
lipsa de speranta
3 Isteria imaturitate, sanatate precara, timiditate, cinism,
nevrotism, hiper-adaptare sociala
4 Psihopatie Conflict cu autoritatea, dezadaptare sociala, lipsa
Scale clinice
experientelor pozitive in viata, alienare

5 Masculinitate - interese, hobby-uri, simt estetic, activ/pasiv si
feminitate conformism la stereotipuri de gen
6 Paranoia suspiciozitate, rigiditate, sensibilitate la relatii
interpersonale
72
7 Psihastenie Anxietate, compulsii, ganduri obsesive, autocritica,
vina, dificultati de concentrare
8 Schizofrenie bizarerii, alienare, lipsa autocontrol, preocupari/
interese limitate, preocupari legate de identitatea
personala si valoarea personala
9 Hipomanie excitabilitate, agitatie, grandoare
0 Introversie retragere sociala, abilitati sociale reduse
socială
L fake good identifică indivizii care tind să se prezinte într-o
de
lumină favorabilă
originale
validare
K indicator al tendinţei de autoapărare excesivă

Scale
F fake bad identifică indivizii care tind să se prezinte într-o

lumină nefavorabilă
VRIN - scala de inconsistenţă a răspunsurilor variabile
valida
re noi
Scale
TRIN - scala de inconsistenţă a răspunsurilor adevărate

de
FB - inconsistența răspunsurilor spre finalul scalei

HEA - probleme de sănătate
FAM - dezordini familiale, abuz
Scale noi
WRK - comportamente și atitudini care influențează

performanța în muncă
TypeA - Tipul A de personalitate
Pentru interpretarea scorurilor, la MMPI -2 sunt considerate semnificative valorile lui T >
65, după metoda cod două puncte. Scorare și interpretarea se realizează computerizat, iar
psihologul clinician/ psihiatru completează intepretarea prin analiza sindromului dominant.
Astfel, se verifică și se compară/ asociază scorurile la scalele 2 și 7 (depresie/ anxietate),
sau 1, 2 și 3 (”triada nevrotică”), 6 și 8 pentru manifestări psihotice.
Să ne reamintim.... MMPI - 2:
– Prima versiune conținea 8 scale clinic, 2 de conținut și 3 scale de validare
– Este destinat diferențierii normalului de patologic dar și identificării
sindromului dominant
– Versiunea aflată în uz (MMPI-2) are etaloane îmbunătățite, calități
discriminatorii superioare
– S-au adăugat scale care cresc aplicabilitatea
– S-au introdus sale de validare noi care să elimine correct răspunsurile
invalide.
Calitățile chestionarului (Kaplan, Sacuzzo, 2013):

- Fidelitate test- retest – .50 -.90
- Fidelitate split-half - .70 - .96
73
Deoarece una din probleme majore ale testul privine din lungimea lui, la care se adaugă faptul
că la acest chestionar ar trebui să răspundeă persoane cu suferințe psihice, ultimile decenii au
fost dedicate creării unor forme accesibile, fidele și valide, cu aplicabilitate dincolo de porțile
spitalelor de psihiatrie.
Au apărut astfel mai multe forme:
• MMPI 2 –RF (338 itemi, 2008)
• MMPI 2 –A (567 itemi, pt varste intre 14-18 ani, 1992)
• MMPI – A-RF (241 itemi, 2016)
• MMPI – 3 (2020)
Din lista de mai sus se observă preocuparea pentru rezolvarea problemelor editiilor
anterioare și lărgirea populației pentru care se poate aplica chestionarul.
Dincolo de neajunsul că rezultatul la test nu produce scor unic relaționat cu un diagnostic
prihiatric (așa cum s-a sperat inițial), numeroase studii (Kaplan, Sacuzzo, 2013) au arătat
valoarea predictivă a lui MMPI 2 pentru comportamente de adicție, tulburări alimentare,
tulburare de stres-postraumatic, comportament delicvent, chiar și prognosticul în recuperare
după intervenții chirurgicale.
MMPI prezintă o valoare diagnostică înaltă şi recunoscută pentru unele tulburări ca
psihopatia sau isteria unde de regulă răspunsurile şi comportamentul subiectului sunt diametral
opuse.
Criticile aduse chestionarului se referă la validitatea de construct a scalelor şi la valoarea
răspunsurilor care depind de modul cum subiectul este capabil să-şi conştientizeze propriile
sentimente, atitudini etc. De asemenea s-a evidențiat corelație ridicată între scale. Acest aspect
poate fi determinat de faptul că în validarea scalelor nu s-a ţinut seama de conţinutul
răspunsurilor ci de valoarea discriminativă între patologie şi normalitate. Ca orice scală validată
prin metoda criteriului extern, au fost selecţionaţi acei itemi care experimental s-au evidenţiat
ca semnificativi, deşi conţinutul lor nu pare totdeauna a avea o relaţie evidentă cu sindromul
avut în vedere (Minulescu, 2004).
La scalele de validare, răspunsurile care generează scor nu sunt echilibrate în sensul
unui număr apropiat de itemi direcți și itemi inversați.
74
Rezumat
MMPI este un chestionar clinic, care permite descoperirea sindromului
dominant. Concordanța dintre rezultatele la test și diagnosticul psihiatric este
bună, iar rezultatele la chestionar sunt predictori buni pentru tulburări și
dezordini psihice care initial nu au fost incluse în scală. Variantele noi aflate în
uz cresc aplicabilitatea scalei datorită includerii de scale non-clinice, precum și
creșterii adresabilității la categorii de vârstă vulnerabilă (adolescenții).
75
California Psychological Inventory (CPI) - prezentare generală

Cuprins
9.1. Introducere ................................................................................................................
9.2. Competențe ................................................................................................................
9.3. Prezentare test și a tehnicilor de interpretare ..........................................................
9.1. Introducere
CPI sau California Psychological Inventory este unul dintre ”giganții”
psihodiagnozei personalității, cu o carieră lungă și de succes. Testul a apărut ca o
necesitate de a avea un instrument care să se adreseze normalității psihice și a
capitalizat experiența acumulată în crearea și testarea cu MMPI, astfel încât să
acopere cât mai multe dimensiuni și să permită culegerea de date valide care oferă
posibilitatea de a face predicții cu privire la comportamentul persoanei în diferite
situații. Echipa de autori condusă de Gough a lansat prima variantă a scalei în 1957,
în prezent fiind în uz mai multe variante și forme din care specialistul poate alege în
funcție de obiectivele testării. În România destul este disponibil cu licență la
furnizorul Testcentral, echipa respectivă realizând adaptarea culturală și etalonarea
pentru 2 variante ale CPI (434 și 260).

• Să exemplifice scale componente ale testului CPI.
• Să explice pașii în interpretarea testului
• Să explice aplicabilitatea și limitele testului.
76
9.3. Prezentare test și a tehnicilor de interpretare
Testul CPI este un test de auto-evaluare, cu itemi obiectivi, construit in mare parte prin
strategie empirică, cu scopul de a evalua comportamentul interpersonal și raportarea la propria
persoană, utilizând constructe populare, ce să fie ușor de înțeles pentru populația largă și să aibă
valitate trans-culturală. La construcția chestionarului s-a folosit ”ipoteza lexicală” adică o
colecție de cuvinte ce descriu trăsături și caracteristici de personalitate folosite de nespecialiști,
iar itemii au fost selectați în funcție de capacitatea lor de a discrimina între grupuri de subiecți
(de ex cei care au niveluri ridicate sau scăzute pentru o trăsătură). O altă metodă de selectare a
itemilor a fost prin verificarea consistenței interne a scalelor, operație ce s-a repetat până la
obținerea rezultatului dorit.
De asemenea, în componența scalelor au fost incluși itemi din MMPI care fac referire
la caracteristici personale, stiluri șe gândire sau raportarea la alții.
Istoricul testului se prezintă astfel:
- Proiectat de H. G. Gough (1957)
- CPI-480 (publicat în 1957)
- CPI-462 (publicat în 1987)
- CPI -434 (publicat în 1996)
- CPI -260 (publicat în 2002)
- În România – se aplică din 1970 (Pitariu, 1981, 2002)
- CPI 434 și CPI 260 (Testcentral, 2006)
Chestionarul se poate aplica de la 13 ani în sus, iar răspunsurile sunt dihotomice, de
tipul Adevărat/ Fals.
Testul se grupează în 4 clusteri sau factori, avînd 20 de scale ”populare” (adică ce
descriu caracterstici de personalitate comune și cunoscute): stil și orientare interpersonală,
orientare normativă, eficiență intelectuală, rol și stil personal. Repartizarea scalelor în clusteri
este reprezentată în imaginea de mai jos.
77
Simbolurile scalelor (prescurtările) vin din denumirile în limba engleză și sunt simboluri
utilizate în prezent în toate limbile.
Chestionarul are scale de validare:

• Gi – (good impression) măsoară tendința de a te pune într-o lumina favorabilă:
• Wb – (well being) măsoară tendința de a exagera suferințele și neplăcerile și de a te

pune într-o lumină nefavorabilă:
• Cm – (comunalitatea) măsoară tendinţa de falsificare
Tabelul 9.1. prezintă, pe scurt, semnificația scalelor din CPI (Pitariu, Iliescu, Tureanu,
Peleașă, 2006).
Tab.9.1. CPI – scale și semnificații
cluster scala semnificație

Dominanţa (Do) dominanţa pro-socială, încrederea în sine,
orientarea spre sarcina
orientare interpersonală
Capacitatea de statut (Cs) nivelul de ambiţie, siguranţa de sine în situaţii sociale

Sociabilitatea (Sy) interes social, sociabilitate
Prezenţa socială (Sp) fluenţa verbală, spontaneitatea
Acceptarea de sine (Sa) eficienţa în prezentarea propriei imagini celor din jur,
percepţia de sine
Independenţă (In) nivelul de resurse şi autosuficienţă, precum şi nivelul
de nevoie de sprijin din partea celorlalţi
Empatia (Em) capacitatea de a înţelege ce simt ceilalţi
Responsabilitatea (Re) conştientizarea regulilor şi a problemelor etice
și
Socializarea/Conformismul corectitudine şi comportamentele de respectare a

Orientări valorice
social (So) regulilor

Autocontrolul (Sc) dorinţa de a controla libertatea personală şi căutarea
plăcerii
Impresie bună (Gi) dorinţa de a fi văzut într-o lumină favorabilă de către
normative
ceilalţi
Comunalitatea (Cm) măsura în care o persoană se percepe ca fiind similară
cu ceilalţi
78
Starea de bine (Wb) atitudinii pozitive faţă de sine, faţă de sănătate şi de
vitalitate
Toleranţa (To) nivelul acceptării celorlalţi, încrederea în ceilalţi
şi Realizare prin conformare nivelul de ambiţie şi dorinţa de reuşită în medii clar
(Ac) definite şi controlate
funcţionarea
intelectuală
Realizare prin independenţă gradul în care indivizii au nevoie şi doresc controlul,
cognitivă
(Ai) autonomia şi confortul personal

Eficienţa intelectuală / gradul în care abilităţile intelectuale sunt folosite
Fluenţa Conceptuală (Ie) eficient şi logic
Intuiţie psihologică / Intuiţie o perspectivă evaluativă asupra trebuinţelor
roluri şi stilu
(Py) psihologice ale oamenilor

Flexibilitate (Fx) adaptabilitatea şi libertatea de a folosi imaginaţia şi
personal
inteligenţa pentru atingerea scopurilor

Feminitate-Masculinitate / orientare spre alţii- orientare spre scop (duritate)
Sensibilitate (F/M-Sn)
Scala Mp (Potenţial propensiune de a accede la poziţii şi roluri manageriale
managerial) şi care au potenţial de reuşită în respectivul rol
Scala Wo (Orientarea spre atitudine puternică şi disciplinată către muncă
Scale secundare
muncă)
Scala Ct (Temperament creativitate
creativ)
Scala Lp (Leadership) potenţial crescut pentru a-i conduce pe cei din jur
Scala Ami (Amabilitate) cooperare, îi apreciază pe cei din jur şi comunică
aceasta atât verbal, cât şi comportamental
Scala Leo (Orientarea spre respectarea normelor; predilecţia performanţei
aplicarea legii) profesionale pe diferite categorii de posturi
Pentru interpretarea rezultatelor (scorare online), scorurile brute sunt transformate în scoruri
standard T (cu m= 50, AS = 10). Se interpretează scalele al căror scor este cu cel puțin o
abatere standard peste sau sub medie. În intepretarea profilului se ține cont de relaționarea
scalelor între ele, fie din cadrul aceluiași cluster, fie din clusteri diferiți.
Exemplu – trăsături caracteristice unei persoane în funcție de combinarea

scorului între două scale
79
Începând cu 1987, pe lângă intepretarea scalelor și a clusterilor, Gough și echipa sa au
perfectat și o modalitate de interpretare cunoscută sub numele de modelul cuboid, care rezultă
din combinarea a trei vectori:
- V1 stil interpersonal: introversie - extraversie
- V2: raportarea la norme: dependent/ independent de norme
- V3: sentimentul personal de competenţă: încredere/ neîncredere în sine (7 trepte)
Din combinarea celor trei vectori, din care V3 arată încrederea și siguranța pentru prezent și
viitor (nivel 7), respectiv lipsa de încredere și insatisfacția cu sine (nivel 1), rezultă 4 tipuri de
personalitate notate prin literele alfabetului grecesc: Alpha, Beta, Gama, Delta.
Semnificațiile vectorilor sunt prezentate în tab. 9.2.
Tab. 9.2. Vectorii modelului cuboid
Vector Scoruri înalte Scoruri scăzute
V1 reticent, rezervat, moderat, nu se implică deschis, vorbăreţ, cu prezenţă
Introversie- în acţiuni sociale socială
extraversie
V2 conştiincios, convenţional, controlat rebel, agitat, indulgent cu sine,
Dependent / chestionează normele sociale
independent de norme
V3 Autorealizare/ echilibrat, matur, cu un evantai larg de nesigur, nemulţumit, interese
subrealizare interese, eu puternic înguste, eu slab
Denumirea modelului vine din reprezentarea grafică care pune în relația cei 3 vectori
80
• Tipul Alpha se caracterizează prin: este asertiv, are aspirații înalte, duce la bun sfârşit
activităţile, este relaxat în situaţii sociale, sunt persoane centrate pe acţiune, capabile să
mobilizeze cooperarea şi feedback-ul celorlalţi (cu abilități de lider). Perseverează în
faţa problemelor, sunt încrezători în sine, au relaţii pozitive cu familia. La polul inferior,
sunt dominatori, au tendința de a se impune și a folosi forța, este manipulativ.
• Tipul Beta se caracterizează prin: seriozitate, respectă regulile, e bine organizat,

capabil, răbdător, modest. Evită să fie centrul atenţiei, e conștiincios, dar poate avea
dificultăți în a-și exprima ideile. Pune preț pe conduita etică, cu valori conservatoare și
în control fașă de impulsurile personale, fiind uneori rigid. La polul inferior îi lipsește
încrederea în sine, charmul, e submisiv, se auto-învinovățește.
• Tipul Gama se caracterizează prin: abilitate în comportamentele sociale care presupun

joaca creativă, umorul sau actoria, își utilizează imaginaţia şi creativitatea, este spiritual
şi vivace. Încrezător în sine, energic, cu o viaţă socială neobişnuit de alertă. La polul
inferior își exagerează trăirile proprii, împinge limitele pentru a vedea dacă poate scăpa
nepedepsit, e hedonist, egoist, dezordonat și dezbinator.
• Tipul Delta se caracterizează prin: blândețe, diplomație şi tact în relaţiile cu ceilalţi.

Sunt de ajutor, chibzuiți și în același timp cu simț artisitic și imaginativi. La degrabă
timizi, retrași, se simt inconfortabil în situaţii sociale, sunt lenți, își fac griji și se
81
centrează pe probleme. La polul inferior resimt anxietate, sunt nesigur pe sine, nu are
încredere în propriile capacităţi.
Să ne reamintim.... CPI:
– instrument centrat pe persoană: bun în predicţia comportamentului în situaţii
specifice şi de interacţiune interpersonală
– testează normalitatea psihică
– construit pornind de la ipoteza lingvistică: constructele definite cultural
– cunoscut ca un chestionar de evaluare obiectivă a personalităţii
– cu largă aplicare interculturală
Are 20 de scale primare, organizate în 4 clusteri
În funcție de modelul cuboid, se identifică trei vectori din combinarea cărora
rezultă 4 tipuri de personalitate: alpha, beta, gama, delta.
Calitățile chestionarului (Murphy, Davidshofer, 2001):

- Fidelitate test- retest – 0.83 -.85
- Consistența internă are valori curpinse între 0.43 și peste 0.85
- Validitatea raportată la criteriul extern are valori de la .20 - .50.
Aplicația 1
Stabiliți criterii de comparație și comparați chestionarele MMPI și CPI,
identificând aspectele comune și aspectele particulare ale celor 2 instrumente
CPI este considerat a fi cel mai bun și complet inventar de personalitate, de tip
autoevaluativ și derivat empiric (Pitariu, et al., 2006). Acoperă foarte bine înțelegerea
comporamentului inter-personal pentru populația generală, oferind o înțelegere atât la nivel de
factori/ dimensiuni, cât și o clasificare în tipuri. Limbajul din denumirea scalelor este prietenos
și ușor de înțeles, iar posibilitatea de a pune în relație scalele unele cu altele particularizează
profilul individului. Etaloane sunt diferențiate pe gen sau mixte și grupate pe vârste.
Aplicabilitatea lui este largă, fiind în primul rând util în domeniul educațional. Studiile
(Murphy, Davidson, 2001) au arătat că CPI are valoare predictivă pentru succes/ insucces școlar
și adaptare/ neadaptare școlară. De asemenea, se utilizează foarte frecvent în psihologia
organizațională pentru predicția performanței la locul de muncă, a abilităților de lider și
adaptarea la colaborarea în echipe. Este un instrument nelipsit în selecția de personal și în
decizii privind resursa umană. Studii mai recente au arătat că scalele încarcă în 4 factori mari
82
de personalitate: extarversie, control, flexibilitate și consens. Chestionarul se poate folosi atât
complet, cât și doar scale derivate din el. De exemplu, persoanele delicvente au următoarele
rezultate la scalele CPI:Do ,  Sy,Re, So, Sc, Ai, Ei, iar persoanele creative obțin: Ai,
Fx, Py,  Sp, Sa, Cm,  Sc.
Printre limitele chestionarului sunt menționate inter-corelațiile scalelor, iar factorii care
se extrag nu se suprapun decât parțial cu alți factori/ dimensiuni de personalitate. Un alt reproș
vine din faptul că acest instrument nu are în spate o teorie a personalității, se bazează pe așa
numitele contructe ”populare”, strategia principală de construcție fiind empirică.
Rezumat
CPI este un chestionar destinat evaluării personalității normale, ce permite
predicția comportamentului în situaţii specifice şi de interacţiune interpersonală.
Este un chestionar complex, cu 20 de scale primare și o serie de scale secundare,
din care rezultă un profil pe factori, dar si pe tipuri de personalitate.
Aplicabilitatea testului este largă, fiind în special utilizat în domeniul educational
și organizational. De-a lungul anilor, din acest chestionar au fost derivate mai
multe scale unidimensionale, care sunt folosite cu success in cercetare.
83
Scale de evaluare comportamentală

Cuprins
10.1. Introducere ..............................................................................................................
10.2. Competențe ..............................................................................................................
10.3. Exemple de scale. Descriere și interpretare ...........................................................
10.4. Aplicabilitate și limite ale scalelor
.............................................................................
10.1. Introducere
Scalele de evaluare comportamentală sunt o categorie aparte de instrumente de
evaluare psihologică, pentru că în conținutul lor nu sunt descrise trăsături, stări
emoționale, aspecte motivaționale sau interese ci comportamente. Chestionarele de
personalitate evaluează ceea ce multi practicieni numesc componentele intangibile
ale personalității, sau cauzele interne ale comportamentului. Scalele de evaluare
comportamentală identifică simptome, comportamente și eșantioane de
comportament relevante pentru anumite tulburări, oferind practicienilor unelte
concrete de măsurare și evaluare a severității unei afecțiuni, dar și a eficienței unei
intervenții. Se adresează în special copiilor și adolescenților, fiind metode flexibile
și accesibile. Unitatea de învățare prezintă pe scurt câteva din cele mai utilizate
baterii de evaluare comportamentală, cum ar fi BASC-2, ASEBA, Scalele Conners
3.

• Să exemplifice scale de evaluare comportamentală.
• Să diferențieze între problemele de internalizare și cele de externalizare
• Să explice aplicabilitatea și limitele scalelor.
84
10.3. Exemple de scale, descriere și interpretare
Scalele de evaluare comportamentală au apărut din necesitatea de a oferi practicienilor,

mai ales celor cu formare cognitiv -comportamentală, niște instrumente care să reflecte mai
îndeaproape simptomatologia sau altfel spus acuzele pentru care o persoană solicită evaluare și
intervenție. Aceste instrumente identifică comportamente formulate în termeni expliciţi şi
observabili, care acoperă o plajă foarte largă de descrieri, pornind de la manifestări fiziologice,
la descrieri de comportamente nonverbale, sau acțiuni, centrându-se mai degrabă pe frecvența,
durata sau intensitatea cu care se manifestă acestea. În literatură de specialitate se menționează
o diferență majoră între chestionarele de personalitate și scalele de evaluare comportamentală.
Astfel, în timp ce chestionarele măsoară ce ”are” o persoană (atribute, trăsături, interese,
preferințe), scalele de evaluare comportamentală măsoară ce ”face” o persoană (reacții
fiziologice, comportamente). Chestionarele caută explicații de profunzime, interne, scalele
comportamentale se centrează pe interacțiunea persoana-mediu pentru a identifica problema și
a acționa asupra ei.
O altă caracteristică importantă a acestor instrumente este că ele sunt considerate tehnici
multidimensionale, multimetodă. Multidimensionale pentru că permit colectarea de informații
despre diferite dimensiuni ale interacțiunii persoană-mediu: persoana în relație cu alții (co-
vârstnici sau alte categorii, raportarea la sarcini școlare sau de zi cu zi, raportarea la succes/
eșec/ prezența unor simptome fizice, etc. Multimetodă, pentru că datele sunt culese din surse
diferite prin metode diferite: persoana în cauză (prin auto-evaluare), părinți, profesori (evaluare
prin terți), specialistul (prin fișă de observația sau interviu).
În practică varietatea scalelor (și în general a metodelor de evaluare comportamntală) este
foarte largă, de la liste de comportamente/ jurnale specifice unor probleme comportamentale
îngust circumscrise (frică, agresivitate, izolare socială) până la baterii de evaluare cu spectru
larg, care permit identificarea și diferențiera severității dezordinilor psihice pentru o plaja largă
de situații.
Dintre cele mai cunoscute astfel de baterii se numără:
- BASC – 2 Behavioral assessment scale for children
- ASEBA – Achenbach System of empirically based assessment
- Scalele Conners 3.
Utilizarea acestor baterii comprehensive, are unele avantaje importante (Ramsay, Reynolds,
Kamphaus, 2002):
- oferă o descriere generală a comportamentului
85
- identifică probleme care ar putea fi ignorate sau omise prin observație directă
sau prin interviu
- oferă rezultate care sunt cuantificabile
- identifică grupe de probleme care co-există la persoana evaluată
- permit stabilirea de diagnostic și diagnostic diferențial
- permit comparații pre-și post intervenție pentru a verifica eficiența terapiei
- permit urmărirea longitudinală
- identifică atît gruprui mari de simptome cât și probleme inguste
- sunt accesibile, ușor de înțeles, neintruzive, flexibile
- îndeplinesc cerințele psihometrice privind fidelitatea, validitatea, sensibilitatea
- sunt standardizate.
BASC-2, este o baterie de evaluare multi-dimensională, multi-metodă, care cuprinde:
- 2 scale evaluare (părinţi - PRS şi profesori- TRS), de la 2,6 ani la 21 ani
- 1 scală autoevaluare (SRP) de la 8 la 21 ani.
- 1 interviu structurat
- 1 foaie de observaţie
Răspunsurile sunt de tip adevărat / fals pentru copii, sau în 4 trepte Likert (niciodată, uneori,
deseori și întotdeauna) pentru PRS si TRS.
Itemii descriu comportamente, dar și gânduri, emoții și percepții care măsoară domenii de
adaptare sau dezadaptare, grupate după cum urmează:
Categorie SRP PRS TRS
Probleme de depresie, anxietate, depresie, anxietate, depresie, anxietate,
internalizare somatizare, stres social somatizare somatizare
Probleme de hiperactivitate, căutarea agresivitate, prb de agresivitate, prb de
externalizare stimulării conduită, conduită,
hiperactivitate hiperactivitate
Probleme scolare atitudinea fata de scoala - probleme de atentie,
atitudinea fata de probleme de invatare
profesori
Indicele atipicalitate atipicalitate atipicalitate
simptomelor sentimentul inadaptării retragere retragere
comportamentale probleme de atentie
Scale de adaptare relații cu părinții adaptabilitate adaptabilitate
relații interpersonale abilitati sociale abilitati sociale
stima de sine leadership leadership
încrederea în sine comunicare abilități de invatare
functionala comunicare
functionala
86
Pe lângă gruparea itemilor în scale, un număr de aproximativ 20 de itemi sunt numiți itemi
critici, cărora li se acordă atenție la scoruri de 1, 2 și 3. Ei vizează descrieri ale unor
comportamente de auto-agresivitate sau hetero-agresivitate, lipsa auto-controlului sau
simptome somatice severe.
Scorurile brute la scalele din tabel se transformă în scoruri T, etaloanele fiind atât mixte cât și
diferențiate pe gen, și vârstă. Scorurile la o abatere standard peste medie (intre 60 si 70, pentru
scalele clinice) și sub medie (intre 40 si 30 pentru adaptare) încadrează copilul în categoria de
risc, iar scorurile la 2 abateri standard peste sau submedie au semnificație clinică pentru scalele
clinice, respectiv indică mecanisme coping dezadaptative și absența unui sistem de suport
eficient pentru copil.
Exemplu de itemi BASC -2

Hiperactivitate – ”Nu poate aștepta să îi vină rândul”
Agresivitate – ”Îi tachinează pe alți copii”
Depresie – ”Se plânge că alții îl necăjesc”
Retragere – ”Refuză să intre în activitățile de grup”
Comunicare funcțională – ”Găsește informațiile de care are nevoie”
Atipicalitate – ”Manifestă emoții care nu sunt potrivite situațiilor”
Activități cotidiene – ”Are grijă de propria siguranță în ceea ce face”.
Scalele din BASC au fost construite prin strategii deductive, teoretice și raționale,
precum și prin strategii empirice, asigurând astfel o validitate de conținut și de construct
ridicate. Incluzând și scalele de adaptabilitate, BASC nu țintește doar patologia psihică ci si
punctele forte ale copilului și resursele acestuia. În oferirea rezultatelor, testul vine însoțit de
raport de feed-back în care sunt prezentate pe scurt semnificațiile scalelor și se face și o
reprezentare grafică pentru zona de risc și zona clinică.
ASEBA este un sistem integrat de evaluare bazată pe resurse multiple care permite o
evaluare rapidă a funcționării adaptative și dezadaptative a copiilor/ adolescenților, având la
rândul lui scale destinate completării de către părinți, de către profesori sau pentru auto-
evaluare:
- CBCL (destinate completării de către părinți) 2 variante:1 ½ - 5 ani si 6-18 ani
- TRS (scala completată de către profesori) – 5-18 ani
- C-TRF (scală completată de către persoana de ingrijire, alta decât părintele)
- YSR (scala de auto-evaluare) 11-18 ani
- YASR (scala de auto-evaluare) 18-30 ani
87
- ABCL (scala de auto-evaluare) pentru adulti
- OABCL (scala de auto-evaluare) pentru vârstnici 60 – 90+ ani
- Fisă de observație destinată specialistului.
Scalele destinate copiilor solicită informații despre date demografice, informații despre
cum își petrece copilul timpul liber (cu răspuns la alegere si deschis), apoi sunt un număr
variabil de itemi (în funcție de scală, dar aproximativ 100) cu descriptori comportamentali cu
scala de răspuns in 3 trepte (fals, întrucâtva adevărat sau uneori adevărat, foarte adevărat sau
adesea adevărat). Scorurile obținute se grupează în:
- Competențe pt activități, domeniu social și școală, pe 3 niveluri de vârstă
- Funcționare adaptativă (TRF): perfomanță școlară, muncă, comportament
adecvat, învățare, fericire
- Profilul sindroamelor:
▪ Tulburări de internalizare: anxietate/ depresie, însingurare, acuze
somatice,
▪ Tulburări de externalizare: comportament de tip încălcare reguli,
comportament agresiv
▪ Probleme sociale, probleme de gândire, probleme de atenție, alte
probleme.
Repartizarea scalelor componente în funcțiune de variantă
CBCL/1½-5 C-TRF CBCL/6-18 TRF YSR ABCL OABCL
Reactivitate emoțională x x
Anxietate/ depresie x x x x x x x
Probleme de somatizare x x x x x x x
Retragere x x x x x x
Probleme de atenție x x x x x x
Agresivitate x x x x x x
Probleme de somn x
Probleme de socializare x x x
Probleme de gândire x x x x x
Încălcare de reguli x x x x
Intruziune x
Îngrijorări x
Funcționare deficitară x
Probleme de memorie x
Iritabilitate/ dezinhibiție x
88
Specialistul transferă răspunsurile pe foaia de profil, diferențiată pe gen și pe vârstă și
interpretează scorurile standard T. Pe lângă gruparea pe sindroame, foile de profil sunt
organizate pe tulburări din DSM: tulburări afective, tulburări anxioase, tulburări somatice,
ADHD, tulburări de tip opoziţionist, tulburări de conduită.
Exemple materiale CBCL si Conners 3
Scalele Conners 3 evaluează problemele comportamentale la copii: 3-12 ani, 12-18 ani, având,
de asemenea forme diferite pentru copil, părinte, educator, cu două versiuni diferite pentru
fiecare formă: versiunea prescurtată şi versiunea dezvoltată. Spre deosebire de celelalte două
baterii prezentate anterior, scalele Conners se centrează pe diagnosticul ADHD, evaluând
funcționarea copilului acasă, la școală sau în alte situații sociale. Pe lângă ADHD ca tulburare
pricipală vizată, scalele cuprind itemi care pun în evidența tulburarea de conduită sau tulburare
opozițională, precum și depresia și anxietatea, toate acestea fiind tulburări ce se asociază
frecvent cu ADHD. Foarte util pentru praticieni sunt si cele doua scale indici: indice ADHD
(cu mai puțini itemi) și Indice global menite să fie utilizate atunci când se face o urmărire
longitudinală a copilului.
89
Scalele componente pentru Conners 3 sunt:
- Neatenție
- Hiperactivitate/ impulsivitate
- Agresivitate
- Dificultăți de învățare/ funcționare executivă
- Relații cu familia/ co-vârstnicii
- Itemi de deteriorare.
Scorurile standard sunt și de această dată scoruri T, în care atingerea și depăsirea valorii 70
permite formularea unui diagnostic clinic, cu recomandarea ca toare scorurile care depășesc
valoarea 60 să fie considerate ridicate, iar copiii urmăriți pentru a se recomanda o eventală nouă
evaluare.
Aplicația 1
Comparați între cele cele 3 baterii de evaluare comportamentală. Prin ce se
aseamănă și prin ce se diferențiază?
Toate scalele comportamentale descrise se bucură de indicatori psihometrici buni, avand

consistență interna ridicată și fidelitate test-retest bună și validitate dovedită.
10.4. Aplicabilitate și limitele scalelor

Scalele de evaluare comportamentală sunt folosite în special în domeniul educațional
și clinic, pentru a identifica, explica și planifica intervenții atunci când sunt semnalate de către
părinți, profesori sau educatori probleme de adaptare, scăderi în performanță sau diferite
perturbări comportamentale.
Fiind ușor de utilizat (BASC2 și Conners 3 au chestionare la care răspunsurile se autoimprimă,
facilitând scorarea), permit culegerea de informații din mai multe surse, permițând astfel să
verificăm consistența comportamentului si să reducem bias-ul introdus de nemulțumirea sau
neînțelegerea unuia dintre respondenți. Deși, din majoritatea bateriilor se pot extrage și scale
individuale pentru testarea țintită pe anumită problematică, autorii și cercetărorii care au lucrat
cu aceste instrumente nu recomandă extragerea de itemi.
Cele 2 mari categorii de probleme identificate prin BASC si ASEBA (de internalizare și de
externalizare), precum și diagnosticul de ADHD au fost în mod repetat confirmate de către
specialiștii în domeniu clinic ca având corespondență și validitate practică (Ramsay, Reynolds,
Kamphaus, 2002).
90
În domeniul educațional și în cel clinic, aceste baterii se aplică pentru stabilirea unui
diagnostic clinic, pentru a proiecta intervenţii educaţionale sau comportamentale. Utilizate în
mod repetat, asigură monitorizarea progresului și verificarea eficienței terapiei. În afara acestor
domenii, sunt considerate utile în evaluările necesare pentru domeniul judiciar, în servicii de
probațiune, pentru intervenții adresate asistării familiilor. Nu în utltimul rând, oricare din
formele lor pot fi folosite în cercetare. Timpul de completare e scurt (de obicei sub 30 min) iar
cantitatea de informație oferită este acoperitoare pentru multe interese de cercetare.
La limitele instrumentelelor, trebuie să precizăm că nu toate sunt la fel de simplu de
utilizat. In stabilirea unui diagnostic sau proiectarea unui program terapeutic se recomandă
completarea datelor despre respondent și prin alte metode de diagnostic (interviu, chestionare
de personalitate, teste de aptitudini). De asemenea, în cazul în care condiția clinică a espondelui
este severă, e posibil ca autoevaluarea să nu fie posibilă. O altă atenționare de care trebuie să
ținem cont este că uneori respondenții se consultă între ei atunci când oferă răspunsurile: copiii
își întreabă părinții, părinții se consultă reciproc, profesorul pe părinți, etc.
Rezumat
Scalele de evaluare comportamentală sunt destinate evaluării problemelor de
internalizare și externalizare, precum și a identificării adaptabilității unei
persoane, dar si a riscurilor de apariție a unor dezordini comportamentale. Sunt
utilizate în special de specialiști în psihologia cognitiv-comportamentală, pentru
că permit monitorizarea persoanelor din punct de vedere al simptomelor și
verificarea eficienței intervențiilor. Datele sunt culese din mai multe surse:
persoana in cauză, specialistul, părinții și profesorii, fiind sub formă de
chestionare, fise de observație sau interviuri structurate.
91
Tehnicile proiective în evaluarea personalității

Cuprins
11.1. Introducere ..............................................................................................................
11.2. Competențe ..............................................................................................................
11.3. Definirea și clasificarea tehnicilor proiective ........................................................
11.4. Exemple de tehnici proiective .............................................................................
11.5. Aplicabilitate și limite tehnicilor .............................................................................
11.1. Introducere
Tehnicile proiective se bucură de popularitate nu numai în rândul specialiștilor, dar
și în rândul populației generale, fiind într-un fel simbolul testării psihologice:
specialistul formulează un instructaj vag la care persoana răspunde cum dorește, iar
pe baza acestui răspuns, psihologul descifrează toate tainele legate de ce simte și ce
gândește persoana testată. Desigur, este doar un mit, dar a apărut tocmai pentru că
tehnicile proiective sunt complexe, greu de descifrat și pot aduce la suprafață
conținuturi psihice profunde.
Unitatea de învățare prezintă o clasificare a acestor tehnici și apoi prezintă, succint
cele mai cunoscute teste proiective. La finalul unității sunt prezentate aplicabilitatea
și limitele acestor metode.

• Să definească tehnicile proiective
• Să identifice grupa de tese din care fac parte
• Să ofere exemple de tehnici proiective și să descrie principiile interpretative
• Să explice aplicabilitatea și limitele tehnicilor.
11.3. Definirea și clasificarea tehnicilor proiective
92
Tehnicile proiective sunt niște tehnici care presupun sarcini ambigue, slab structurate,
ce permit răspunsuri multiple. Subiectul testat nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale, iar
specialistul interpretează răspunsurile după un ghidaj care nu este înalt standardizat. În linii
mari, tehnicile proiective constau în expunerea respondentului sau formularea unei solicitări
pentru acesta la care el reacţionează în virtutea sensului pe care această situaţie o are pentru el.
Denumirea probelor vine din teoria psihanalitică în care proiecția este un mecanism de
apărare ce înseamnă atribuirea propriilor caracteristici, sentimente, dorințe sau trasaturi pe care
nu ni le dorim sau nu le cunoastem, unor obiecte sau persoane din exterior. Prin proiecție se
produce o descărcare pulsională, emoțională, ce aduce la suprafață reprezentări din organizarea
personalității (Anziu, Chabert, 2010). Respondentul este solicitat să construiască un răspuns
pornind de la un instructaj minim, având libertate de expresie mare. Ca rumare, subiectul
proiectează asupra materialului prezentat propriile sale interese, aspiraţii, atitudini, conflicte
sau moduri stabile de gândire.
Probele nu se aplică cu limită de timp, iar examinatorul trebuie să nu omită nimic din
instructaj, dar nici să nu ofere sugestii, exemple sau explicații. În interpretarea răspunsurilor se
consideră că modul de percepție și interpretare a stimulului reflectă aspectele fundamentale din
funcționarea psihică a persoanei, iar faptul că persoana nu cunoaște semnificația răspunsurilor
sale și nu se simte constrâns, putând să ofere ce răspuns consideră potrivit, permite accesul la
conținuturile latente, de profunzime ale personalității.
Tehnicile proiective nu au un conținut organizat pe dimensiuni sau trăsături de
personalitate, de aceea se pot obține răspunsuri care să aparțină dimensiunii voliționale,
aptitudinale, relaționale, afective, etc a personalității. Este așadar o abordare holistică, ce
permite accesul global la personalitate (în opoziție cu o evaluare pe dimensiuni/ trăsături).
Factorii determinanţi ai proiecției sunt (idem):
intensitatea emoţiilor/ trebuinţelor
ambiguitatea situaţiei
forţa şi integritatea Eului.
Altfel spus, cu cât emoțiile sunt mai intense, trebuințele mai puternice, cu atât
respondentul va proiecta mai mult. Cerința ambiguă și lipsa autocenzurii conduc și ele la
bogăția răspusurile la sarcinile proiective. Pe de altă parte, persoanele capabile de autocontrol,
care sunt echilibrate și își gestionează bine emoțiilor vor transmite acest lucru prin răspunsul
oferit.
93
După Lindzey (1959, apud Lilienfeld, Wood, Garb, 2000) există cinci grupe de teste
proiective:
1. Teste de completare: unde sarcina subiectului este de a completa un lanţ de asociaţii
pornind de la un stimul standard;
2. Teste de asociere: în care subiectul interpretează stimulul prezentat;
3. Teste aranjare/ selecție: sarcina este de a aranja sau ordona sau selecta după preferință
niște stimuli dați;
4. Teste de producţie: acestea sunt probe de creaţie sau de construcţie cu o tematică
dată;
5. Teste de expresie: unde subiectul este situat în faţa unor sarcini slab structurate, fiind
observat ce face.
Testele de completare
Primele teste de acest fel au fost propuse de Freud și Jung, în cadrul terapiei
psihanalitice, Jung fiind cel care a ajuns să selecteze un număr de 100 de cuvinte stimul, unele
care reprezentau zone posibile de conflict, iar altele neutre. Sarcina respondentului era să
răspundă cu primul cuvânt care îi vine in minte atunci când aude cuvântul stimul. Interpretarea
ținea cont de semnificația cuvintelor induse de cuvântul stimul, dar și de timpul de latență
(timpul scurs de la auzirea stimulului până la oferirea răspunsului): timpul prea lung putea
semnifica activarea unor mecanisme de apărare în fața unui cuvânt sensibil.
Tehnicile acestea se utilizează și acum, dar interpretările nu sunt suficient de bine
standardizate și depind mult de experiența examinatorului.
Tot o formă de teste proiective de completare sunt cele de completare de propoziții, în
care stimulul este un început de propoziție, iar persoana testată trebuie să continue cu ceea ce îi
vine în minte. Completarea se poate face în scris sau oral, iar la interpretare se ține cont dacă
tonul dominant este pozitiv sau negativ, cum este rolul eroului, care este atitudinea lui. Exemple
de astfel de propoziții pot fi:
”Când mă privesc în oglindă.......”
”Mă enervez când.....”
”Mama mea întotdeauna spune.....”
Un al treilea exemplu care se încadrează în această categorie sunt fabulele Louisei Düss,
psihanalistă cu formare clasică, care propune 10 povestiri ce au doar început, iar copilul testat
este invitat să completeze finalul poveștii (Düss, 2009). Testul este adresat psihanaliștilor și
celor instruiți în psihanaliză, deoarece presupune cunoștințe despre inconștient și structura sa,
94
modalitățile de reacție, înțelegerea simbolului și o tehnică a interviului psihanalitic. Ele pot fi
un mijloc de depistare al complexului și a gradului său de gravitate și ar putea servi drept punct
de plecare pentru o analiză.
Pentru a exemplifica, mai jos este prima fabulă: fabula păsării (pentru a vedea fixația copilului
față de unul dintre părinți, sau independența lui)
O mamă pasăre și un tată pasăre dorm împreună cu puiul lor în cuib, pe o creangă. Se pornește
un vânt puternic, zguduie copacul și cuibul cade la pământ. Cele trei păsări se trezesc brusc. Tatăl
zboară repede într-un brad, mama în alt brad. Ce va face puiul? Știe să zboare deja un pic.
O bună interpretare presupune a interpreta răspunsurile ca o configurație a unui întreg,
mai curând decât individual pentru fiecare fabulă. De asemenea interpretarea este cu atât mai
corectă dacă cunoaștem subiectul, întrucât mereu avem de a face cu un subiect care răspunde
în particularitatea lui irepetabilă și pentru a formula interpretările este nevoie și de un interviu
amănunțit cu respondentul.
Testele de asociere
În această categorie intră tehnicile care solicită respondentului să intepreteze ceea ce

vede într-o imagine, ce ar putea fi acolo. Cunoscutul test Rorschach, TAT-ul, CAT-ul intră aici.
Testul Rorschach creat de psihiatrul elvețian al cărui nume îl poartă, conține 10 cu
conţinut ambiguu, simetrice, 5 alb-negru, 5 color. Testul are 2 timpi de prezentare a stimulilor:
în primul timp se solicită respondentului să descrie de vede pe plansă, iar în al doilea să
identifice care parte din stimul reprezintă ceea ce a descris el.
Exemplu: planșele din testul Rorschach
Pentru scorarea testului, de ține cont de: conținut (ce vede respondentul: oameni,
animale, mâncare, obiecte), locaţia (descrierea este pentru toată imaginea sau doar o parte a
acesteia) și determinantul (s-a referit la culori, a văzut mișcare, a folosit fondul sau doar pata?,
etc). De asemenea se ține cont de numărul de răspunsuri pentru fiecare planșă, de timpul de
95
răspuns, și dacă respondentul a refuzat să răspundă la vreuna din planșe. Testul s-a bucurat la
început de o largă acceptare după care a intrat într-un con de umbră ca urmare a criticilor aduse
de adepții chestionarelor și a testelor obiective. Pentru a regla aceste neajunsuri, Exner (1974,
apud Dumitrașcu, 2005) a propus un sistem de scorare comprehensiv, cunoscut în prezent ca
TRACS. În acest sistem se lucrează cu coduri care apoi corespund unor semnificații în
interpretare. Profilul persoanei testate va face referire la calitatea formală, conţinutul
răspunsurilor, banalitate, scoruri speciale, ceea ce permite interpretări despre: stiluri şi abilităţi
cognitive, stiluri afectiv-temperamentale, stiluri interrelaţionale. În prezent, pentru a lucra cu
testul Rorschach este nevoie de formare specială (îndelungată), testul fiind încontinuare
controversat pentru că pe partea de calități psihometrice și validitate predictivă calitățile lui nu
sunt satisfăcătoare. În domeniul clinic, mai ales pentru urmărirea longitudinală a persoanelor
cu tulburări psihice este de ajutor, semnalând perioadele de stabilitate psihică și episoadele de
acutizare.
Al doilea test foarte popular din această categorie este TAT (testul tematic de apercepție),
realizat de Murray. Pentru Murray, apercepţia înseamnă interpretarea datelor perceptive în
funcţie de subiectivitatea individului, iar TAT-ul măsoară trebuinţele latente. Testul e format
din 31 de planșe, 30 cu imagini și o planșă goală, pentru fiecare subiect selectându-se 20 de
planșe (selecţie în funcţie de vârstă şi gen). Planșele au un simplu cod pe spate pentru a ghida
examinatorul dacă ele sunt pentru femei sau bărbați (F, M), pentru tineri sau tinere (G, B), sau
pentru toată lumea (fără cod). Stimulii sunt scene cu personaje, ambigue, cu conţinut
semnificativ pentru problematica psihologică umană. De ex. planșa 2 prezintă o scenă de
familie ce poate fi interpretată ca situaţie familială conflictuală sau armonioasă, conflictul dintre
părinţi şi copilul adolescent, maternitatea; cuplul şi raportul cu o a treia persoană (soţii şi
cumnata, rivalitatea surorilor pentru un bărbat). Instructajul spune că acesta e un “test de
imaginaţie” iar sarcina lor este să spună ce evenimente au condus la scena din imagine, ce se
întâmplă în acel moment şi care va fi deznodământul povestirii; li se cere, de asemenea, să
spună ce simt oamenii descrişi în imaginile planşelor. Când se administrează şi planşa goală
subiecţilor li se cere să-şi imagineze că există o imagine pe planşă pe care ei trebuie să o descrie
(Preda, 1997). Murray considera că, raportându-se la o imagine ambiguă, persoana testată va
interpreta planșa prin prisma propriei experiențe, a propriilor dorințe, interese, neliniști,
îngrijorări.
Pentru intepretare, specialistul se bazează mai mult pe propria experiență decât pe un set de
instrucțiuni. El va face o analiză a conținutului și o analiză formală. Pentru conținutul
povestirilor specialistul caută să identifice:
96
- eroul sau eroii
- trebuinţele latente (dominarea, supunerea, agresiunea, trebuinţa de realizare,
sexualitatea, de protecție, etc.), emoţiile şi sentimentele eroilor
- desfăşurării şi a deznodământului povestirilor (reușită, eșec, abandon....)
- temele povestirilor (simple, complexe, repetitive)
Pentru “analiza formală”, se ține cont de gradul de cooperare la subiectului, coerenţa,
gradul de realism, bogăţia detaliilor, stilul, tonalitatea afectivă, limbajul folosit.
Pe aceeași idee a proiectării în poveștile spuse de imagini este și testul CAT – Children
aperception test, elaborat de Leopold Bellak şi publicat pentru prima oară în 1949.
Testul are 10 imagini, în care diferite animale erau redate în situaţii tipic umane, fiind
desenate într-un stil antropomorfic, fiind destinat copiilor cu vârsta între 3 și 10 ani.
Examinatorul urmărește în povestirile copiilor: tema principală, eroul principal, principalele
trebuinţe şi nevoi ale eroului, concepţia asupra lumii, perceperea personajelor parentale de
aceeaşi vârstă sau mai tinere, conflicte, anxietăţi, mecanisme de apărare, adaptarea supraeului,
integrarea eului.
Testele de aranjare/ selecție

Pentru această categorie, cunoscute și folosite sunt cu precădere testul Szondi și testul.
Testul Szondi este alcătuit din 6 serii a câte 8 fotografii cu persoane care au un
diagnostic psihiatric, fotografii ce sunt etalate în fața respondentului cu solictarea ca acesta să
selecteze 2 poze care îi plac cel mai mult şi două care îi plac cel mai puţin. După ce subiectul
testat face alegerile, în fața lui se așează următoarea serie, cu același intructaj, până când avem
2 teancuri a câte 12 fotografii alese și 12 fotografii respinse. Trebuie menționat că pentru
persoana testată semnificația testului și diagnosticul celor din fotografii nu este cunoscut.
Ordinea în care se prezintă seriile și fotografiile dintr-o serie este prestabilită. Testul se aplică
în mod repetat, de cel puțin 6 ori (mai multe zile la rând) precizând respondentului că nu e
important ce a ales în dățile trecute ci ce simte azi față de fotografii.
Fotografiile reprezintă persoane diagnosticate cu homosexualitate, sadism, epilepsie,
isterie, catatonie, paranoia, depresie, manie, iar teoria lui Szondi stipulează că o persoană va
alege acele fotografii care corespund unor trebuințe nesatisfăcute, sau cu care se află în conflict.
De asemenea va respinge ceea ce are legătură cu propriile trebuințe respinse. Ceea ce rămâne
neutru semnifică fie lipsa conflictului, prin rezolvarea lor sau satisfacerea lor într-o manieră
acceptată, sau lipsa de tensiune, urgență pe acele direcții.
97
Legătura dintre patologie și semnificațiile în personalitate este făcută prin investirea
simbolică a acestor suferințe cu reprezentarea unor trebuințe, pulsiuni care generează tensiune,
scop și direcție de orientare.
Exemplu: fotografiile din testul Szondi (2 din 6)
În funcție de reacţii actuale (alegeri și respingeri) şi pulsiuni latente (respingeri

secundare și indiferente), constanța alegerilor și ordinea lor, specialistul analizează următorii
vectori (Dumitrașcu, 2005):
- Vectorul Sexual (S), alcătuit din:
a) factorul h (reprezentat de fotografiile de homosexuali), care corespunde trebuinţei de tandreţe
şi de abandon „pasiv”;
b) factorul s (reprezentat de fotografiile de sadici), care corespunde trebuinţei de activitate fizică
şi de manipulare agresivă a obiectelor.
- Vectorul Paroxismal (P) descrie sfera psihologică a controlului afectiv în general, alcătuit din:
a) factorul e (fotografiile de epileptici), care descrie modul în care subiectul îşi exprimă
emoţiile agresive sau ostile;
b) factorul hy (fotografiile de isterici), care indică modul în care persoana îşi exprimă emoţiile
mai tandre.
-Vectorul Schizofrenic (Sch), vectorul eului, deoarece el reflectă structura şi gradul de rigiditate
sau de fluiditate a eului, alcătuit din:
a) factorul k (fotografiile de catatonici), reprezentând trebuinţa de a păstra integritatea
narcisică a eului şi separarea sa de obiectele din mediu;
b) factorul p (fotografiile de schizofreni paranoizi), reprezentând trebuinţele expansive ale
eului, tendinţa de a fuziona cu obiectele mediului.
-Vectorul de contact (C), acest vector se referă la sfera generală a relaţiilor obiectuale ale
individului sau la contactul său cu realitatea, cu:
a) factorul d (fotografiile de depresivi)
b) factorul m (fotografiile de pacienţi maniaci).
98
Interpretare cantitativă stabilește coeficientul de tensiune a tendinţelor, indice psiho-
sexual și indice psiho-social. Și pentru a te specializa în testul Szondi este nevoie de formare
specială, testul fiind aplicat mai ales în context clinic.
Testul Lüsher (sau testul culorilor) prezintă respondentului 8 cartoane cu culori, 4 culori
principale, 4 culori secundare, acesta fiind solicitat să le sorteze în ordinea preferinței. Se
realizează 2 testări succesive. Alegerile sunt ierarhizate și analizate după patru criterii de
interpretare: preferinţă, respingere, preferinţă relativă, indiferenţă. Alegerile excesiv
dizarmonice pun în evidenţă personalităţi cu o emotivitate profund instabilă, nevrotism etc.
Interpretarea ține cont de categoria cromatică din care fac parte culorile, poziţia în cadrul şirului
de alegeri, poziţia relativă la cele două aplicări. Autorul testului susține că aceste alegeri ne
oferă informații despre scopul spre care tinde persoana şi mijlocul prin care vrea să-l atingă,
starea actuală, sursele de stres şi rezervele adaptative. Culorile corespund cu patru funcții
psihice, organizate în categorii de relaţii opuse:
- autocentricul se manifestă prin introversie, centrarea pe universul interior, pe
profunzimile propriei fiinţe;
- eterocentric înseamnă focalizarea pe viaţa exterioară, extraversia ca atitudine dominantă,
deschiderea faţă de mediu;
- autonomia se manifestă prin tensiune, voinţă, masculinitate;
- eteronomia prin sentiment, dizolvare şi feminitate. În psihic, cele patru funcţii se organizează
în structuri în funcţie de direcţionare şi determinism, rezultând combinații. (Minulescu, 2001).
Testul se aplică cu precădere pentru valoarea lui predictivă în semnalarea problemelor somatice,
satisfacţia muncii și implicarea în sarcină.
Exemplu: culorile testului Lüsher
99
Teste de producţie
În clasa testelor de producție intră în special desenele (desenul omului, al arborelui, al

familiei). Desenul este o modalitate de expresie în care este importantă subiectivitatea
desenatorului, pentru că desenul este o expunere a lumii interioare așa cum este organizată și
înțeleasă de către autorul lui. În desen lipsește constrângerea exprimării verbale (care necesită
conștientizare și control), iar reprezentările grafice pot fi căi de exprimare a sentimentelor,
intereselor, conflictelor, relațiilor cu lumea și cu ceilalți, adică desenul este înainte de toate o
expresie a persoanei noastre (Wallon, Cambier, Engelhart, 2012). În al doilea rând, desenul
”vorbește” despre obiectul său: ce reprezintă, raportul său cu realitatea, dar nu în mod absolut
și izolat de interpretara și viziunea personală a autorului desenului.
Desenele depind de actul kinestezic (motricitate), dar și de cel perceptiv (preluarea și
prelucrarea informației), ambele fiind importante în intepretare.
Poate cel mai cunoscut test proiectiv grafic este desenul omului/ desenul persoanei.
Această probă a fost inițial propusă de Goodenough ca probă de evaluare a dezvoltării
cognitive, intepretarea ținând cont de numărul de elemente desenate și de corectitudinea
acestora (vezi cursul de psihodiagnoza aptitudinilor și inteligenței). La scurt timp, mai mulți
specialiști au înțeles valența subiectivă a desenului, detaliile și elementele acestuia nefiind doar
o reproducere a realității exterioare cât mai ales a lumii interioare.
Buck (1948, apud Minulescu 2001) propune testul Casă- Copac-Persoană (House-Tree-
Person), iar Machover, si apoi Urban propun utilizarea testului persoanei ca test proiectiv.
Instructajul este unul simplu: ”Desenează o persoană/ desenează o persoană de celălalt sex”,
iar la dispoziția subiectului testat se pun hârtie A4, creion negru, creioane colorate, gumă de
șters. Se notează timpul de execuție, comentariile spontane ale subiectului, ordinea în care a
desenat diferite părți, iar la final se realizează un interviu clinic amănunţit.
Interpretarea se face pe baza criteriilor generale, o analiza formală și o analiza de
conţinut. La analiza formală se analizează: mărimea desenului, amplasarea pe pagină, realism,
simetrie, proporții, umbre, finisarea detaliilor, ștersături, apăsarea pe pagină. În analiza de
conținut intră: tema, atitudinea personajului, îmbrăcăminte, postură, expresie facială. Criteriile
generale fac referire la simbolistica unor elemente de conținut, câteva exemple fiind:
Partea corpului Semnificația psihologică

Capul Abilitatea intelectuală, controlul impulsurilor, narcisism
Ochii Conceptul de sine, relaționare socială
100
Brațele Contactul cu mediul, deschiderea față de alții
Degetele Contactul cu alte persoane, capacitatea de a manipula
Picioarele Suportul perceput, preocupări sexuale, agresivitate
Este un test care are popularitate ridicată însă validitatea este scăzută.
Exemplu: desenul omului
Anamneză: Desenul din imagine este realizat de o adolescentă (15 ani) la câteva
zile după ce a fost stabilizată în urma unei tentative de suicid prin ingestie
medicamentoasă. Gestul a survenit ca urmare a unui conflict cu prietenul lui, care
dorea să se despartă de ea. Desenul realizat este o fată, îmbrăcată ”la modă,
atrăgător”, dar frapează absența capului, a mâinilor și a tălpilor. Capul, sediul
rațiunii, al auto-controlului lipsește ca simbol pentru răspunsul ei impulsiv de a-
și lua viața. Lipsa capului poate fi interpretată și ca o distanțare (blocare) față de
modul în care a ales să se sinucidă (ingerând medicamente). Palmele ascuse sunt
interpretate ca simbolizând vinovăția și rușinea, iar absența tălpilor ca semn de
insuficientă siguranță și apartenență la lume. Partea bună poate veni din
vestimentație, care arată încă preocupare pentru aspectul fizic și atractivitate,
ceea ce nu e compatibil cu sinuciderea. Poate fi și semn al superficialității și al
preocupărilor pentru sexualitate.
Așa cum precizam, interpretarea desenului nu se poate face în absența unui interviu
amănunțit. Întrebările pornesc de la cine este personajul desenat și continuă cu ce îi place din
cum a desenat și ce nu îi place și apoi informații despre personaj: cum se simte? ce dorințe are?
cine sunt cunoscuții lui? dacă autorul desenului ar dori să îi semene, etc. Întrebările urmează
cursul logic al răspunsurilor și le integrează.
101
Desenul omului este potrivit atât pentru copii, cât și pentru adulți, dar copiii mai mici
de 5 ani vor desena foarte schematic, iar intepretarea proiectivă va fi săracă din pricina
abilităților motrice și reprezentative scăzute. Adulții, pe de altă parte, pot fi rezistenți și rezervați
la invitația de a face un desen al persoanei, această activitate fiind una cu care probabil nu au
mai avut de-a face de mult. Ei sunt și mai conștienți de abilitățile grafice și s-ar putea să refuze
sau să deseneze schematic pentru a evita expunerea unui desen ”infantil” în opinia lor. De aceea,
probabil intervalul optim de vârstă pentru aplicarea testului persoanei ca test proiectiv este între
6 și 15 ani. La desenul și instructajul clasic, au apărut și variante precum desenul copilului în
ploaie, în care ploaia este văzută ca simbol pentru aversitățile și amențițările din mediu, iar
umbrela/ orice protecție față de ploaie ca modalități de coping și resurse ale copilului.
Desenul arborelui (testul arborelui)
Arborele are o simbolistică universală, desenele cu arbori fiind prezente în toate
culturile. De asemenea el are și atribute antropomorfe (coroana e capul, trunchiul e corpul,
rădăcinile sunt picioarele) ceea ce îl face potrivit ca test proiectiv. Instructajul e simplu:
”Desenează un copac, ce copac vrei tu, dar să nu fie brad” și se aplică atât copiilor (preferabil
de la 8 ani în sus) cât și adulților. Materialele necesare sunt foaie A4 şi un creion/ creioane
colorate plus gumă de șters.
Cei mai cunoscuți autori care au lucrat mult cu testul arborelui sun Koch și Stora, ambii
propunând o serie de elemente care trebuie analizate și scorate pentru a avea o interpretare
completă și cât mai obiectivă.
În interpretare se ține cont de: impresia de ansamblu, analiza trăsăturilor grafice,
simbolismul spaţiului grafic, semnificaţia componentelor desenului.
Se vor analiza, așadar:
- plasamentul desenului în pagină. Plasarea "normală" este cea centrală, cu o
relativă deviere spre stânga care poate fi considerată normală;
În funcție de amplasare avem următoarele situații
Zonă a pasivității Zona de înfruntare
Spectator Activism
Trecut Viitor
Introversie Extraversiune
Rebeliune
Început Pulsiuni
Origine Conflicte
Regresie Practic
Dependență Încăpățânare
102
- mărimea desenului: desenul foarte mare indică entuziasm dar de tip
compensatoriu, desenele mici indică o stimă de sine scăzută, eu slab, depresie,
sentimente de inadecvare.
- perspectiva: desenele schematice din câteva linii indică tendinţa de a evita,
posibil datorită lipsei de siguranţă; desenele incluse într-un peisaj, deci cărora li
se adaugă alte obiecte, indică în plus nevoia de sprijin, suport afectiv,
dependenţa subiectului de ceilalţi, nesiguranţă interioară.
- calităţile liniei: liniile puternice, negre sugerează agresivitate; cele uşoare, abia
vizibile indică abandon, tendinţa de a ceda, nesiguranţă, eu slab, anxietate (cu
excepţia profesioniştilor).
În privința elementelor componente, intepretarea se face pe:
- Coroană: modul de organizare mentală, gradul de diferenţiere la care a ajuns
individul, dar şi modalitatea de apărare sau atac faţă de lumea exterioară,
de mediu.
- Trunchi: eul individului, stabilitatea:
▪ baza trunchiului - simbol al tenacităţii, al solidităţii;
▪ deformările trunchiului - nu apar în normalitatea psihică; sunt rodul
experienţei subiective ele reprezentând dificultăţi adaptative resimţite
profund, prezenţa unor traumatisme, boli grave, accidente;
▪ mărimea trunchiului - este un indice pentru aprecierea maturităţii
psihice, maturitatea fiind sugerată de înălţimea prea mică sau prea mare
a trunchiului.
▪ scoarţa trunchiului - reprezintă elementul de protecţie, zona de contact
între interior şi exterior, între eu şi lume, raportul între fiinţa interioară şi
comportamentul exterior.
- Rădăcina: arhetipul, imaginea primară, raportul lumină-întuneric, apar rareori
reprezentate, pentru că ar presupune transparența solului.
Exemplu: desenul arborelui
103
Anamneză: Desenul din imagine este realizat de un adolescent (13 ani) care vine
pentru internare în spital din cauza durerilor de cap de origine necunoscută
(cefalee recurentă). Băiatul are un istoric de abuz emoțional și fizic din partea
tatălui, cu o mamă rece și neimplicată. Rezultatele lui școlare sunt în scădere
(motivul principal pentru conflictele cu tatăl, susține acesta). Desenul prezintă 2
arbori plasați în peisaj, ambii cu ramurile tăiate și cu ramificația trunchiului
pornind de la bază. Ramurile tăiate semnifică traume repetate și lipsă de speranță.
Cele 2 trunchiuri, precum și cei 2 arbori pot fi simbol pentru conflictualitate între
le și părinți, dar și conflictualitate intra-psihică între semntimentele lui de iubire
și nevoie de afecțiune față de părinți dar și de respingere și dezamăgire față de
aceștia. Mediul în care sunt plasați arborii arată zone negre, umbre, venite din
trecut și care continuă și în viitor. Zona pare mlăștinoasă, cu apă, dar nu limpede
și cu verdeață, dar într-o formă ce poate ascunde capcane și neprevăzut. Arborii
nu sunt uscați în totalitate, ci există niste ramuri cu frunze, care sugerează
prezența unor resurse (de ordin emoțional sau cognitiv). Diagnosticul formulat a
fost de depresie (simptome somatice fiind intepretate in acest context) și s-a
recomandat psihoterapie.
Desenul familiei
Corman (2012) notează că mare parte din viața copilul se desfăsoară în familie sau în
legătura cu familia, de aceea nu este deloc de neglijat căutarea unor modalități de explorare a
acestor exeriențe. Desenul familiei are ca instructaj ”Desenează o familie, o familie pe care ți-
o imaginezi tu” iar în interpretare contează timpul de execuție, ordinea de execuție a
personajelor, retușurile care apar, impresia de ansamblu, analiza trăsăturilor grafice,
semnificaţia componentelor desenului, personajele, amplasarea lor unele față de altele,
dinamica. La finalul executării desenului, copilul este intervievat cu privire la desen: pe cine
reprezintă personajele, care îi plac cum le-a desenat, de cine nu e mulțimit, ce fac, cum se
104
simt...etc. Contează dacă personajul principal este sau nu autorul desenului, dacă ele este sau
nu przent în familie, cât de mult este pus în valoare, cu cine seamănă, lângă cine este amplasat.
Desenul ne vorbește despre relațiile dintre părinți și copii, dintre frați, sentimentele de
siguranță și confort, rivalitate, etc (Corman, 2012).
Variante ale acestei tehnici pot fi:
- Familia kinetică: desenează o familie în care fiecare face ceva
- Familia vrăjită: dacă ai avea puteri magice și ai putea să îi transformi pe membri
familiei tale în orice și chiar și pe tine, î ce i-ai transforma. Desenează-mi te rog
un desen despre asta.
Teste de expresie
Testele de expresie se pot folosi atât ca probe de diagnostic cât și ca tehnici de
intervenție. Cele mai cunoscute astfel de tehnici sunt cele de tip joc de rol, în care copilului
i se pun la dispoziție marionete, sau diferite obiecte, cu un instructaj minim: să ăși aleagă
ce dorește dintre materialele puse la dispoziție și să facă un joc. Uneori se prescrie un
scenariu foarte general: păpușa X refuză să meargă la școală..... oare ce crezi că s-a
întâmplat?
O altă tehnică care este cunoscută și se folosește pentru valoarea ei diagnostică, dar și
terapeutică este tehnica Sand tray. Această tehnică necesită ca materiale o cutie cu nisip și
o serie de jucării în miniatură. Subiectul testat este invitat să aleagă ce dorește dintre
materialele avute la dispoziție și să se joace în nisip. Jocul devine limbajul prin care el
exprimă interesele, preocupările, rezursele și stările conflictuale din viața lui (Mitchell,
Friedman, 1994). Distanțarea și sentimentul de siguranță sunt oferite din recurgerea la joc
și la personaje, ceea ce facilitează proiecția. Tehnica se poate folosi atât individual, cât și în
grup (cuplu, familie), specialistul notând atât conduita nonverbal cât și pe cea verbală a
respondentului.
Să ne reamintim.... tehnicile proiective:
– sarcini ambigue/ slab structurate; permit răspunsuri multiple
– subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale
– codificarea/ interpretarea nu este înalt standardizată
– modul de percepție și interpretare a stimulului reflectă aspectele
fundamentale din funcționarea psihică a persoanei
– Permit accesul la conținuturile latente, de profunzime
– Abordarea este holistică, avem acces global la personalitate (în opoziție cu o
evaluare pe dimensiuni/ trăsături)
– Clasificare:
– de completare: propoziții, fabulele Düss
– de asociere: Rorschach, TAT, CAT
105
– de aranjare/selecție: Szondi, Lüsher
– de producție: persoană, arbore, familie
– de expresie: joc de rol, sandplay
11.5. Aplicabilitate și limitele tehnicilor proiective
Tehnicile proiective permit accesul la aspectele mai profunde ale personalităţii, fiind
lipsite de validitate de fațadă pentru că este dificil pentru subiect să anticipeze un răspuns
dezirabil. Sunt niște probe accesibile şi persoanelor cu nivel educaţional scăzut, provenite din
medii defavorizate sau celor vârste tineri (copii chiar de la 4 ani în sus). Interpretarea care de
multe ori vine și în urma unui interviu amănunțit este particularizată, individualizată. Folosite
longitudinal, se pot obține informații despre evoluția persoanei atât pentru aspectele sănătoase
ale personalității cât și în caz de suferințe psihice. Persoanele testate nu se simt sub microscop
atunci când răspund la aceste teste, se autocenzurează mai puțin și pot oferi informații la care
altfel nici chiar ei nu au acces pentru că nu întotdeauna le conștientizează. Colecția de date
obținute prin aceste teste completează de multe ori rezultatele la testele obiective și explică mai
bine comportamente și reacții ale persoanelor. Copiii, pentru care dezvoltarea cognitivă care să
permită oferirea de răspunsuri la chestionare este o condiție importantă, sunt mai ușor testați și
se simt mai confortabili cu aceste teste. În general, ele sunt bine acceptate de către toate
persoanele.
O principala limită pentru tehnicile proiective este dată de absența sau atingerea
nesatisfăcătoare a cerințelor legate de fidelitate si validitate. De aceea, deși în titlul multor astfel
de probe se regășeste cuvântul test (testul Rorschach, testul arborelui, etc), ele sunt doar tehnici,
neindeplinind criteriile psihometrice cerute de teste (fidelitatea inter-scorări este scăzută, iar
validitatea predicitvă de asemenea).
Un alt neajuns este că sunt slab standardizate, iar instructajul este de foarte multe ori
adaptat de specialist în funcție de considerente personale. Interpretarea poate fi subiectivă și
face uz de experiența examinatorului mai mult decât de indrumări standardizate.
S-a constat și că răspunsurile sunt adesea contaminate de experiențele ce preced
examinarea, uneori cele ce s-au petrecut cu doar ore sau minute înainte și nu sunt date de
caracteristici sau modalități de raportare la realitate persistente. Asta face ca interpretarea să fie
invalidă pentru personalitate.
Timpul de cotare şi interpretare este ridicat și este necesară o instruire specială (uneori
de lungă durată) pentru psihodiagnostician.
106
Test de evaluare a cunoștințelor
Stabiliti criterii de comparație și comparați metodele obiective și cele proiective
în evaluarea personalității.
Rezumat
Tehnicile proiective sunt sarcini ambigue care permit o varietate de răspunsuri
ce fac referire la emoțiile, capacitățile, interesele, preocupările și dorințele
persoanei examinate. Cu ajutorul lor se testează personalitatea în asamblu, fiind
potrivite pentru foarte multe categorii de respondenți. Prin proiecție se presupune
că persoana testată va interpreta stimulul in funcție de caracteristicile proprii si
propria experinență de viața, iar auto-cenzura în oferirea răspunsurilor este
redusă. Tehnicile proiective, deși denumite teste, nu indeplinesc caracteristicile
psihometrice cerute de teste, sunt slab standardizate și se bazează mult pe
pregătirea specialistului.
Cele mai cunoscute tehnici proiective prezentate în această unitatet de invățare
sunt: testul Rorschach, TAT, Testul Szondi, Lusher, testul persoanei, al arborelui
si al familiei.
107
Scale pentru evaluarea unor constructe specifice: rol de gen,

anxietate, depresie
Cuprins
12.1. Introducere ..............................................................................................................
12.2. Competențe ..............................................................................................................
12.3. Evaluarea rolului de gen ........................................................................................
12.4. Evaluarea anxietății .................................................................................................
12.5. Evaluarea depresiei .................................................................................................
12.1. Introducere
În psihodiagnoza personalității se utilizează o serie de chestionare care evaluaează
constructe specifice, fie în scopuri de cercetare, fie pentru diagnostic clinic,
educațional, sau organizațional. Aceste scale sunt de obiecei unifazice, dar anumite
constructe pot să aibă mai multe dimensiuni, fără însă a atinge complexitatea marilor
cehstionare pe care le-am studiat în capitolel anterioare. Unitatea de învățare
prezintă, pe scurt, chestionarul BSRI (Bem sex rol inventory), chestionare de
evaluare a anxietății, si depresiei

• Să exemplifice scale ce evaluează rolul de gen, anxietatea sau depresia.
• Să scoreze și să intepreteze rezultatul la BSRI
• Să explice aplicabilitatea și limitele testelelor prezentate.
12.3. Evaluarea rolului de gen
În prima unitatea de învățare s-a precizat că selecția chestionarelor cu care studenții

lucrează practic s-a realizat ținând cont de valoarea lor diagnostică, de accesibilitatea la
informații, dar și de diferențele pe care le impune scorarea și intepretarea rezultatelor obținute.
108
Rolul de gen este un construct de mare interes și familiarizarea cu un instrument care îl
măsoară este importantă, dar BSRI a fost selectat și pentru că presupune un algoritm ușor diferit
de ceea ce s-a lucrat până acum. Sandra Bem și-a propus să construiască un instrument care să
măsoare dimensiunile masculinitate și feminitate în mod independent, nu pe un continuum,
pornind de la afirmația că o persoană poate să aibă caracteristici specifice ambelor dimensiuni,
în acelasi timp. Pe astfel de persoane, caracterizate atât de maculinitate, cât și de feminitate,
Bem le include în categoria androginitate. Dimensiunile masculinitate și feminintate sunt
evaluate printr-o serie de atribute asociate rolului de gen masculin și feminin (prin rol de gen
înțelegându-se atribute și comportamente considerate de către societate ca fiind asociate cu
persoanele de sex masculin, respectiv feminin). Rolul de gen este așadar o interiorizare a acestor
expectanțe sociale, ce ajung să fie stabile ca parte din conceptul de sine.
Chestionarul este alcătuit din 60 de itemi – 20 descriptori pentru masculinitate, 20 pentru
feminitate și 20 neutri (caracteristici dezirabile sau indezirabile in aceeasi măsură atât pentru
bărbați cât și pentru femei). Prezența itemilor neutri este pentru a distrage atenția de la cele 2
categorii de atribute legate direct cu masculinitatea și feminitatea. Respondenții răspund pe o
scală de la 1 la 7 în ce măsură li se potrivesc respectivele descrieri.
Scorurile brute sunt apoi raportate la etalon pentru a decide rolul de gen.
Aplicația 1
Completați chestionarul BSRI. Calculați scorurile brute și interpretați rezultatul.
Pași de urmat:
1. Completarea chestionarului
2. Calcularea scorurilor brute, însumând punctajele în funcție de răspunsuri
alese (de la 1 la 7)
3. Calcularea diferenței MASC – FEM (folosind scorurile brute)
4. Raportarea diferenței obținute la etalon. Se poate obține una din următoarele
situații:
- Rol de gen masculin
- Rol de gen feminin
- Rol de gen mixt (androgin sau nediferențiat)
5. Pentru rolul de gen masculin și feminin la interpretare se folosesc descrierile
care corespund respectivelor roluri
6. Pentru rolul de gen mixt, trebuie făcută decizia între androginitate și
nediferențiat: scorurile brute la feminitate și masculinitate se raportează la
etalon, iar dacă valorile standard pentru ambele dimensiuni sunt cel puțin
medii, sau peste, rolul de gen este androgin; dacă valorile standard pentru
ambele dimnesiuni sunt de la 4 în jos, rolul de gen este nediferențiat.
109
Caracteristicile asociate cu rolul de gen masculin sunt: ambiţie, asertivitate,
independenţă, încredere în sine, hotărâre. Cele asociate cu rolul de gen feminin: atent cu ceilalţi,
înţelegător, sensibil la nevoile celolalți, afectiv, cald.
Persoanele caracterizate prin adroginitate sun adaptabile, flexibile, și își activează
trăsături și caracteristici din ambele categorii, în funcție de context. Bem (1981, apud Hoffman,
Borders, 2001) considera că acești sunt mai sănătoși, mai satisfăcuți cu viața lor și au o stare de
bine mai ridicată.
Calitățile psihometrice ale testului sunt bune, consistenţă internă având valori între 0,75
- 0,87, iar fidelitatea test-retest: 0,82 - 0,94.
Deși testul este încă utilizat în cercetare, în organizații sau în domeniul legat de
psihologia sănătății, există destule voci critice la adresa chestionarului (Hoffman, Borders,
2001). În primul rând, la solicitarea adresată studenților de a clasifica itemii din BSRI ca fiind
specifici feminini, respectivi masculini, doar 2 itemi au atins consensul (75% dintre
respondenți), față de restul itemilor, tinerii neavând o opțiune discriminativă clară. De ex. 22
de itemi au fost etichetați ca neutri de cel puțin 75% dintre respondenți, dar acești itemi aparțin
in chestionarul original de dimensiunea neutră (12), de masculinitate (9) și de feminitate (1).
Ca urmare, cultura actuală nu mai atribuie caracteristicile de gen atât de stererotip ca înainte.
De ex. atributul ”independent” aparține de scala masculinitate, dar în cultura actuală nu este
atribuit doar bărăbaților ci, în egală măsură, femeilor.
O altă controversă, vine din analiza factorială. Mai multe studii au arătat că factorii din
BSRI nu sunt cele 2 dimensiuni (masculinitate/ feminitate), plus scala de dezirabilitate socială
ci o scală ce măsoară instrumentalitatea (”imi apăr propriile credințe” ”iau decizii ușor” ) și una
expresivitatea (”milos, compătimitor” ”sincer”), sau chiar factori cum ar fi: asertivitate/ auto-
suficiență, expresivitate, credulitate/ naivitate.
Extra Comparație scale BSRI si 16 PF

BSRI Masculinitate 16 PF E Ascendență 
M imaginativ 
Feminitate A ciclotim 
E Ascendență 
N Siretenie 
110
Intenția autoarei a fost să reducă percepțiile stereotipe cu privire la rolul de gen prin
propunerea androginității ca rol ce nu ține cont de sexul respondentului, dar dihotomia inclusă
în chestionar, precum și semnificația scalelor a făcut ca stereotipurile să persiste. În prezent
interpretarea rezultatelor la acest chestionar se face cu oarecare rezervă și sunt propuse
combinarea cu alte chestionare pentru a înțelege mai bine asumarea rolului de gen.
12.4. Evaluarea anxietății
Prin anxietate se înțelege o stare emoţională care presupune experimentarea unei trăiri
de teamă orientată spre viitor, disproporţionată comparativ cu sursa ei. În manifestare,
anxietatea are componente fiziologice, cognitive şi comportamentale. În evaluarea anxietății
trebuie să facem distincție între instrumentele care măsoară anxietatea clinică și formele ei
clinice ei (cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă, atacul de panică, tulburarea de stres
posttraumatic, etc) și instrumentele care evaluează anxietatea ca un construct general (cu sau
fără semnificație clinică). În această unitate de învățare discutăm doar instrumentele de auto-
evaluare a anxietății ca construct general.
Spilberger (1983) a construit o scală pentru anxietate cu 2 variante:
- anxietatea ca stare: sentiment de îngrijorare şi teamă, tranzitoriu, manifestat în
situaţii specific
- anxietatea ca trăsătură: tendinţă relativ stabilă de a manifesta anxietate
Anxietatea ca trăsătură poate reflecta predispoziţia spre manifestarea anxietăţii ca stare.
În instructaj, pentru a complete răspunsurile la chestionarul anxitate ca stare (STAI -X1),
respondenții trebuie să se evalueze cum se simt acum, iar pentru a răspunde la chestionarul ce
evaluează anxietatea ca trăsătură (STAI-X2), respondenții se gîndesc la cum se simt în general.
Fiecare chestionar are 20 de itemi și o scală Likert în 4 trepte. Fidelitate test-retest 0,73- 0,84
pentru STAI X2, dar scăzută pentru STAI X, însă ambele scale au o consistenţă internă ridicată
0,90. Validitate de faţadă ridicată, ceea ce e problematic pentru că rezultatele pot fi trucate. Sunt
instrumente potrivite în cercetare, cu o bună validitate convergentă şi divergentă, dar pentru
dieagnoză se recomandă asocierea lor cu alte instrumente pentru evaluare clinică.
Un alt chestionar util în evaluarea anxeității este Endler Multidimensional Anxiety
Scales (EMAS). Scalele acestui chestionar măsoară:
- anxietatea ca stare: îngrijorare şi emoţii automate
- anxietatea ca trăsătură: evaluare socială, pericol, situaţii ambigue, rutina zilnică,
autodezvăluire si anxietate de separare
Aceste scale sunt utilizate atât în scop diagnostic, pentru a evalua nivelul anxietăţii ca
stare şi ca trăsătură, cât şi în scop predictiv, pentru a prezice nivelul stării de anxietate într-o
111
situaţie percepută ca stresantă de către individ. Scalele EMAS au la bază modelul interacţionist
al anxietăţii, conform căruia anxietatea ca stare este rezultatul unei interacţiuni dintre o situaţie
stresantă şi o dimensiune congruentă a anxietăţii ca trăsătură. Calitățile psihometrice sunt foarte
bune, cu o consistenţă internă: 0,89-0,95.
12.5. Evaluarea depresiei
Inventarul de Depresie Beck – ediţia a doua (BDI - II) (Beck Depression Inventory-
Second Edition) este un instrument de auto-evaluare alcătuit din 21 de itemi, construit să
măsoare severitatea depresiei la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 13 ani. Această versiune a
inventarului (BDI-II) a fost construită pentru evaluarea simptomelor corespunzătoare criteriilor
de diagnostic pentru tulburările depresive cuprinse în Manualul de Diagnostic şi Statistică a
Tulburărilor Mentale – ediţia a IV-a al Asociaţiei Americane de Psihiatrie (DSM – IV, 1994).
Chestionarul are o scală de măsurare în 4 puncte (cu scorare de la 0 la 3) și evaluează starea
emoţională din ultima săptamână, inclusiv present. Un scor brut ≥ 16 semnificativ pentru
depresia clinică. Testul are validitate de faţadă ridicată, totuşi testul discriminează bine depresia
clinică, având o valoare diagnostică ridicată.
Varianta pentru copii, CDI (Child Depression Inventory) a fost publicat pentru prima
oară în 1992. A fost construit din nevoia de a avea un instrument competitiv pentru evaluarea
depresiei la copii. Până atunci, diagnosticarea depresiei la copii era destul de dificil de efectuat,
deoarece aceasta era privită ca o boală specifică adulţilor, iar sistemul nervos al copiilor era
considerat a nu fi destul de matur pentru a manifesta modificările neurochimice şi de
funcţionare cerebrală care sunt asociate cu depresia. Construit după modelul Beck Depression
Inventory, CDI este proiectat pentru copiii de vârstă şcolară şi pentru adolescenţi (intervalul de
vârstă 7-19 ani). CDI evaluează prezenţa şi severitatea anumitor simptome depresive ale
copiilor în vederea elaborării unui plan de tratament. Este utilizat cel mai adesea în şcoli, clinici
de consiliere şi secţii de pediatrie de către psihologi, asistenţi social, consilieri şi alţi specialişti
în sănătate mintală. CDI diferenţiază copiii cu tulburări depresive sau distimice de elevii
normali, dar şi de cei cu alte tulburări psihiatrice.
112
Rezumat
Unitatea de învățare prezintă chestionare ce se adresează unei problematici mai
înguste, cum ar fi rolul de gen – BSRI, anxietatea (STAI si EMAS) și depresia
(BDI, CDI). Obiectivul acestei unități de învățare este să introducă studenții la
noi modalități de testare și la câteva instrumente poulare utilizate în psihologia
clinică.
113
Bibliografie
Aiken, L.R. (1997). Psychological Testing and Assessment, Boston: Allyn and Bacon.
Anzieu, D., Chabert, C. (2010). Metodele proiective. București: Editura Trei.
Briggs Myers,I., Briggs Myers, P. (2013). Oameni si vocatii. Intelegerea tipurilor de
personalitate. București: Editura: Trei
Cattell R.B., (1957). Personality and motivation. Structure and measurement. New York:
World Book Co.
Clinciu, A.I. (2005). Psihodiagnostic. Braşov: Editura Universității Transilvania.
Coyle, E.L., Willis, D. J., Leber, W. R., Culbertson, J. L. (2000). Clinical Interviewing in A.
S. Bellack and M. Hersen, Comprehensive Clinical Psychology, Vol. 4, Elsevier Science
Ltd, pp: 81-96.
Corman, L. (2012). Testul desenului familiei cu 103 figuri. București: Editura Trei.
Dumitraşcu, N. (2005). Tehnicile proiective în evaluarea personalității. Bucureşti: Editura Trei.
Dunning, D. (2013). Ce tip de carieră ți se potrivește? București: Editura: Trei
Düss, L. (2009). Testul fabulelor. București: Editura Trei
Eysenck, H.J. (1967). The biological basis of personality. Springfield, IL: Thomas.
Eysenck, H.J., Eysenck, S.B.G, Pitariu, H., Iliescu, D., Băban, A. (2008). Scalele Eysenck
pentru adulți. Manual tehnici și interpretativ. Cluj-Napoca: Odiseea.
Gregory, R.J. (2000). Psychological testing. Boston: Allyn & Bacon, Inc.
Hedges, P. (2007). Personalitate si temperament. Ghidul tipurilor psihologice. București:
Humanitas
Hoffman, R. M., & Borders, L. D.(2001). Twenty-five years after the Bem Sex-Role Inventory:
A reassessment and new issues regarding classification variability. Measurement and
Evaluation in Counseling and Development, 34, 39-55.
Iliescu, D,. Sulea, C. (2015). Tratat de psihodiagnostic al personalității. Iași : Polirom
Joyce, D. (2010). Essential of Temperament assessment. New York: John Wiley & Sons, Inc.
Jung, C.G. (1994). Descrierea tipurilor psihologice. București: Editura Anima.
Kaplan, R.M., Saccuzzo, D.P. (2013). Psychological Testing. Principles, Applications and
Issues, Wadsworth, Cengage Learning.K.R.
Lilienfeld, J.O., Wood, J.M., Garb, H.N. (2000). The Scientific Status of Projective
Techniques, Psychological Science in the Public Interest, 1(2), pp. 27-66
114
Luca, M. R. (2013). Introducere în psihologia personalității. Brașov: Editura Universității
Transilvania din Brașov
McConaughy, S. H. (2013). Clinical Interviews for Children and Adolescents. Assessment to
Intervention. 2nd Ed. Guilford Press.
Minulescu, M. (1996). Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică. Bucureşti:

Garell Pub. House.
Minulescu, M. (2001). Tehnici proiective. București: Editura Titu Maiorescu.
Minulescu, M. (2004). Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate. Bucureşti:
Editura Fundației România de Mâine.
Mitchell, R.R., Friedman, H.S. (1994). Sandplay. Past, present and future. London: Routledge.
Murphy, K.R., Davidshofer, C.O. (2001). Psychological Testing. Principles and Applications.
New Jersey: Upper Saddle River.
Pitariu, H., Iliescu, D., Tureanu, V., Peleașă, C. (2006). CPI Inventarul psihologic California,
București: Odiseea
Preda, V. (1997). Testul tematic de apercepție. Cluj Napoca: Fundația culturală Forum.
Ramsay, M.C., Reynolds, C.R., Kamphaus, R. W. (2002). Essential of Behavioral Assessment.
New York: John Wiley & Sons, Inc.
Sava, F. A. (2011). Metode implicite de investigare a personalității. Iași: Polirom
Sommers-Flanagan, J., Sommers-Flanagan, R. (2014). Clinical Interviewing. (Fifth Ed.) John
Wiley & Sons, Inc.
115

Curs Psihodiagnoza Personalitatii 2020 2021

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Psihodiagnoza Personalitatii 2020 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CENTRUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CU

FRECVENŢĂ REDUSĂ (CIDIFR)

Curs pentru anul III, învățământ la distanță

Laura Teodora DAVID

Acest curs reprezintă o introducere în psihodiagnoza personalității, constând într-o

După parcurgerea acestui curs, studentul va fi capabil să:

C1 Operarea cu concepte fundamentale în domeniul psihologiei

Pentru parcurgerea cursului este necesară parcurgerea bibliografiei recomandate în

Durata medie de studiu individual

Timpul necesar parcurgerii unei UI este de aproximativ 2 ore de studiu individual,

1. Trăsăturile de personalitate sunt caracteristici stabile în timp și trans-situațional. A F

Rezolvarea testului de evaluare inițială:

Psihodiagnoza personalității. Prezentare generală

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Tratatele de psihodiagnoza personalității menționează ca prime dovezi de utilizare a

1.4. Metode de evaluare în psihodiagnoza personalității

Când ne referim la evaluarea personalității ne referim la acele metode care caută să

Observaţia în contextul psihodiagnosticului

Unitatea de învățare își propune să delimiteze rolul pe care observația îl

2.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

2.3. Definirea observației

Observația presupune urmărirea intenționată, inregistrarea si cuantificarea unor

Pentru ca observația să permită o înregistrare cât mai fidelă a comportamentului, este

Dacă vorbim de observație ca metodă de psihodiagnostic, atunci stabilirea unor obiective

2.4. Conținutul observației

Prin observație se pot înregistra mai multe tipuri de informație:

Informațiile culese ne pot permite să formulăm ipoteze cu privire la stările emoţionale şi

• Comportamentele paraverbale care pot deveni indicatori comportamentali în grila de

În cadrul observației pot fi înregistrate și anumite comportamente specifice (verbale sau

În funcție de implicare, respectiv absența implicării observatorului, observația poate fi

2.5. Avantajele și dezavantajele observației

Ora începerii: 8.00

Ora Acțiunea/Intervenția verbală /Postura

Ora începerii: 8.00

1. Salută la întâlnirea cu alte persoane X

Conduită Ordine Frecvență Intensitate

Segment corporal Poziție Frecvență

Interviul ca metodă de psihodiagnostic

Interviul reprezintă o metodă de cunoaștere frecvent utilizată în evaluare,

3.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Interviul reprezintă o metodă de colectare de date şi informaţii despre un individ,

În funcție de obiectivul lor/ domeniul de aplicare există:

3.4. Etapele interviului

3.5. Conținut/ tehnici pentru interviuri

În desfășurarea interviului sunt recomandate o serie de tehnici menite să sprijine culegerea de

Strategiile de menţinere a interacţiunii:

3.6. Situații particulare în interviu

Alte situații particulare întâlnite în interviu țin de vârsta persoanei intervievate.

Posibile surse de eroare în interviu:

Test de evaluare a cunoștințelor

Chestionarele de personalitate. Strategii de construcție a

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unități, studenții vor fi capabili:

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Chestionarele reprezintă o colecție de enunțuri prin care se culeg informații despre

Chestionarele de personalitate pot fi împărţite în două mari categorii: chestionare de

4.4. Recomandări și cerințe în construcția chestionarelor

Dincolo de strategiile de construcție, atunci când formulăm itemi și dorim să îi adunăm

4.5. Limitele metodei chestionarului