Dreptatea la Platon

Platon este considerat figura pivotantă pentru evoluția ideilor politice în antichitatea
greco-romană. Pentru Platon, există o legătură foarte strânsă între filosofie și politică. El însuși
ne spune că filosofia reprezintă refugiul sufletelor de calitate care n-au vrut sau n-au putut face
politică.1 În Dialogul „Republica” sufletul individual sau „cetatea interioară”, are trei părți:
partea rațională, cea pasională și una apetenta. De aici putem identifica cele patru virtuți:
înțelepciunea asociată părții raționale, curajul asociat celei pasionale și cumpătarea și
dreptatea, parte exterioară a sufletului. Dacă fiecare virtute a sufletului își îndeplinește misiunea
specifică, atunci și acțiunile lor vor fi armonizate ca într-o liră bine acordată, iar omul va fi cu
adevărat drept.2

Platon în Republica, caracterizează dreptatea în două sensuri. În primul sens, dreptatea

apare în ipostaza de virtute care face cu putință ca alte virtuți să ia ființă. În al doilea rând apare
ca ”oikeopragie”3 , în sensul că fiecare locuitor din cetate trebuie să facă ceea ce îi este propriu:
“Căci am stabilit și am spus de multe ori, dacă îți amintești, că fiecare ar trebui să nu facă decât
un singur lucru în cetate, lucru față de care firea sa ar vădi, în mod natural, cea mai mare
aplecare.(…) "să faci ce este al tău și să nu te ocupi cu mai multe, este dreptatea(…) să faci ceea
ce îți aparține.”4 Pentru filosoful grec, dreptatea este cea mai frumoasă ”specie de bine”. Platon
consideră că statul nu va fi drept atât timp cât părțile sale nu vor acționa în baza ”oikepragiei”,
tot așa și omul va fi drept, dacă toate părțile sufletului își vor împlini funcțiile. Daca pentru
concepția indivizilor de azi dreptatea este înțeleasa ca fiind tratamentul de egalitate intre sexe, în
doctrina filosofului Platon, dreptatea este analizată ca fiind proprietatea statului.

În prezent, dreptatea este sinonimă cu justiția. Dreptatea, în vremurile lui Platon urma să
fie impusă, la nevoie, prin forţă, celor ce se împotriveau legii instituite de cei „de sus”.
Nedreptatea, adăuga Platon, este „răscoala unei părţi a sufletului împotriva întregului acestuia”,
altfel spus, a masei împotriva celor două caste suprapuse.i „Justiţia şi injustiţia sunt, în suflet, ce
sunt sănătatea şi boala pentru corp”5

1
Platon, Republica, cap.6
2
Dictionar de scrieri politice fundamentale,Humanitas,Bucuresti,p.318.
3
Traduceri din Republica dupa Platon, în Opere, Editura Știintifica si Enciclopedică, Bucuresti, 1986.
4
Ibidem.
5
Carmen Pălăcean, Filosofia dreptului-Note de curs, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”
Bucureşti, Facultatea De Drept, 2006, p. 16.
 În viziunea lui Platon, democrația nu este bună afirmând ca “…democrația apare atunci
când săracii, biruind, îi ucid pe unii dintre cei bogați, pe alții îi alunga, restului îi dau pradă
egalaă în drepturi cetățenești ca și în demnități, și atunci, când, de obicei demnitățile se atribuie
prin tragere la sorti”. 6

Pentru a se putea înfăptui justiția, în stat trebuie îndeplinite două condiții fundamentale:

1. În primul rând, este vorba de a elimina bogăția și sărăcia, care amândouă fac cu
neputință ca omul să se concentreze exclusiv asupra sarcinii sale proprii, specifice, în stat. Dar
această eliminare nu implică, în cazul lui Platon, o organizare comunistă a societății. După
Platon, cele două clase superioare, a guvernanților şi a războinicilor, nu trebuie să posede nimic
şi nici să primească o recompensă oarecare în afară de mijloacele lor strict necesare de viaţă. În
schimb, clasa meșteșugarilor nu este exclusă de la proprietate.

2. În al doilea rând, este vorba de abolirea vieţii de familie, sarcină care derivă din faptul
că femeile participă la viaţa statului pe picior de deplină egalitate cu bărbaţii, cu singura obligaţie
de a poseda nişte înclinaţii şi capacităţi care să le facă apte în această direcţie. Unirea sexuală
dintre bărbaţi şi femei este reglată prin intervenţia statului; acesta urmăreşte planificat procrearea
unor exemplare sănătoase. Progeniturile sunt crescute şi educate de către stat, care devine, astfel
în totalitate, o singură familie.

6
Platon, Republica, în Opere V, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, 1986, p. 364 şi urm.
i5
TEORIA JUSTIŢIEI LA PLATON - Revista PRO EXCELSIOR (aafdutm.ro)