Povestea mea – Michelle Obama

POVESTEA MEA este autobiografia lui Michelle Robinson Obama, soția celui de al patruzeci
si patrulea președinte al Americii, Barack Obama. Cartea vorbește despre trecutul ei, despre
timpul petrecut la Casa Albă și despre rolul ei de mamă. POVESTE MEA a înregistrat un
record, fiind vândută în mai multe exemplare decât oricare altă carte publicată în Statele Unite
în 2018. Apărută concomitent în 28 de țări, biografia acestei femei care a marcat istoria recentă
a fost publicată și în țară noastră în 2018 la editura Litera. Cartea este structurată în trei
capitole: Povestea mea, Povestea noastră, Povestea continuă, excluzând Prefața, Epilog,
Mulțumiri.

Michelle Robinson Obama, a fost prima domnă a Statelor Unite ale Americii din 2009 până in
2017. Absolventă a Universității Princeton și a Facultății de Drept de la Harvard, doamna
Obama și-a început cariera ca avocat la Sidley Austin, în Chicago, unde l-a întâlnit pe viitorul
ei soț, Barack Obama. Mai târziu, a lucrat la primărie, la Universitatea din Chicago și la
Centrul Medical al Universității din Chicago. Doamna Obama, a înființat filiala din Chicago a
organizației Public Allies, care e specializată în instruirea tinerilor dornici să urmeze o carieră
în serviciul public. În prezent, soții Obama trăiesc în Washington DC, și au două fiice, Malia și
Sasha.

AUTOBIOGRAFIA FOSTEI PRIME-DOAMNE A STATELOR UNITE ALE AMERICII –

SINCERĂ, PUTERNICĂ, FASCINANTĂ
Micuța Michelle Obama și-a petrecut copilăria în cartierul South Side din orașul Chicago,
împărțind aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei, jucându-se
de-a prinselea prin parc și învățând de la părinții săi, Fraser și Marian Robinson, să spună
întotdeauna și fără teamă ceea ce gândește. Peste câțiva ani, viața a îndepărtat-o de casă,
purtând-o din sălile de curs ale Universității Princeton, unde a descoperit cum e să fii singura
femeie de culoare dintr-o încăpere, până în biroul elegant dintr-un zgârie-nori de sticlă, unde a
lucrat și a fost apreciată ca avocat corporatist – și unde, într-o dimineață de vară, și-a făcut
apariția un student la drept, pe nume Barack Obama, dându-i peste cap toate planurile pe care
și le făcuse cu atâta minuțiozitate.

În această carte, pentru prima dată, Michele Obama descrie primii ani ai căsniciei sale, când
încerca să găsească echilibrul între carieră și ascensiunea rapidă în politică a soțului ei. Ne
dezvăluie detalii intime din discuțiile pe care le-au purtat înainte de candidatura lui Barack
Obama la președinție și impresii despre rolul pe care ea l-a jucat în campania lui electorală, ca
o figură populară, dar și foarte des criticată. Cu un stil narativ grațios, presărat cu umor și o
sinceritate neobișnuită, Michelle Obama ne oferă o poveste vie din culisele vieții ei, relatând
secvențe neștiute despre lansarea istorică a familiei ei pe scena internațională, precum și din
viața lor ca familie prezidențială, de-a lungul celor opt ani spectaculoși petrecuți la Casa Albă –
în care și-a descoperit propria țară, iar America a descoperit-o pe ea.

Povestea mea ne poartă prin bucătăriile modeste din Iowa și prin sălile de bal de la Palatul
Buckingham, prin momente de durere sfâșietoare și ambiție fără limite, aducându-ne aproape
de sufletul unei figuri unice, inovatoare a istoriei, în timp ce se străduiește să trăiască autentic,
punându-și forța și vocea în serviciul unor idealuri mai înalte. Spunându-și povestea cu
sinceritate și îndrăzneală, ne aruncă o provocare nouă, celorlalți: Cine suntem și cine dorim să
devenim?

„Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să
aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din
greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să
judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru
înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m-au învățat să descopăr ceea ce e important în
povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul
frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce
vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.”

În prima parte, (Povestea mea), Michelle Obama, relatează întâmplări din copilăria
petrecută în cartierul South Sore din Chicago, unde a locuit la mătușa Robbie și unchiul Terry
împreună cu părinții ei și fratele său. Mătușa sa Robbie dirija corul bisericii și era profesoară de
pian în cartier. Deși a avut o copilărie fericită în cartier alături de fratele ei mai mare Craig, cu
care împărțea aceiași cameră, a avut totuși o viață modestă unde ea împreună cu familia sa au
muncit din greu pentru fiecare realizare: „tata, în 26 de ani, nu a lipsit de la nici o zi de muncă”,
spune ea despre tatăl ei care lucra ca inspector de cazane. A întâlnit multe obstacole de-a lungul
vieții, unul dintre ele fiind boala tatălui ei – scleroză multiplă. Felul în care descrie moartea
acestuia este cu adevărat emoționant: „Este dureros să trăiești după ce a murit cineva. Doare,
pur și simplu. Poate fi dureros să mergi pe un hol sau să deschizi frigiderul. Doare să-ți pui o
pereche de șosete sau să te speli pe dinți. Mâncarea nu mai are gust. Culorile pălesc, muzica
doare, la fel și amintirile. Privești ceva ce altădată ai fi considerat frumos – cerul violet la apus
sau un loc de joacă plin de copii -, și cumva asta nu face decât să-ți îngreuneze pierderea.
Durerea te însingurează în felul acesta!”. În ciuda tuturor provocărilor, Michelle a reușit să
între la Universitatea Princeton, iar mai apoi la Harvard Law și să lucreze pentru Sidley &
Austin, o firmă de avocatură prestigioasă din Chicago.

Michelle, a fost un copil dornic să învețe și să se autodepășească încă de mică. Mama ei a

învățat-o să citească foarte devreme, ducând-o la biblioteca publică unde stătea cu ea să
citească iar tatăl său a învățat-o să iubească jazzul și arta. Familia sa îi insuflă valori morale
care îi vor guverna întreaga viață, deși familia sa a fost una modestă dragostea pe care aceasta
i-a oferit-o a reușit să umbrească celelalte lipsuri.

Michelle Obama a reușit să demonstreze că visul american nu e doar un vis. Familia tatălui ei
era răspândită în toată partea de sud a orașului Chicago. Rudele ei și în special bunicul Dandy
s-a luptat pentru visul american. Atunci când a ajuns la Chicago la începutul anilor 1930,
credea că își va găsi un loc de muncă bine plătit și o cale de a merge la facultate însă realitatea
a fost alta. Locurile de muncă au fost puține și reduse, angajatorii preferând să angajeze
imigranți din Europa. Au fost multe forme de discriminare care au contribuit la schimbarea
destinelor întregii generații de afro-americani, printre care s-au numărat și rudele lui Michelle,
li s-au limitat câștigurile, oportunitățile și aspirațiile. Deși erau inteligenți și în putere li s-au
limitat locurile de muncă stabile și bine plătite. Aceștia au suferit foarte mult deoarece nu au
putut să-și cumpere case, să-și trimită copiii la facultate.

În a doua parte a cărții – povestea noastră – aflăm despre cum l-a cunoscut pe Barack Obama
și despre povestea lor de dragoste. Michelle descrie cu o sinceritate desăvârșită și o
înțelepciune vie despre reușitele și obstacolele căsniciei lor. Deși la început Michelle nu l-a
găsit atractiv pe Obama, într-o zi vocea acestuia i-a atras atenția. Michelle a fost consilierul lui
Obama, rolul ei fiind acela de a-l îndruma social. Aceasta era cea care îi oferea sfaturi, se
asigura că îi place la muncă însă, Michelle și-a dat repede seama ca Barack era un om
inteligent ce nu avea nevoie de sfaturi. Michelle, era o femeie foarte sociabilă și avea o
mulțime de prieteni în Chicago, nu era de loc lipsită de bărbați realizați și eligibili însă îi
anunțase pe toți, inclusiv pe potențiali pretendenți că prioritatea ei era cariera.

Plină de căldură, de afecțiune și momente personale, Povestea noastră este o însumare

neobișnuit de sinceră care vine din partea unei femei extraordinare și a unei figuri istorice
legendare. Mulți oameni percep personalitățile publice ca pe niște super eroi sau persoane cu
vieți personale și de familie perfecte… însă în spatele acestei imagini se ascund suflete simple,
reale, cu probleme obișnuite. M-a frapat onestitatea ei și cum s-a descurcat cu ambiția politică a
soțului ei: ,, copilărind în partea de sud a Chicago-ului, m-a făcut să nu am încredere în politică
și nici în politicieni” spune ea, și ,,nici nu eram neapărat entuziasmată de ideea soțului meu de
a deveni politician”. Ea continuă: ,,Îmi spuneam în sinea mea că existau alte modalități mai
potrivite prin care un om bun putea avea un impact asupra societății. Sinceră să fiu eram
convinsă că aveau să-l mănânce de viu”. Cu toate acestea ea a ales să-i fie alături și să nu
intervină în alegerile lui ,,dacă Barack credea că putea avea un cuvânt de spus în politică, cine
eram eu să-i stau în cale? Cine eram eu să-i strivesc visul înainte ca el să încerce măcar? ”

Cartea împletește momente triste cu momente amuzante și este aproape imposibil să te

plictisești citind: ,,Într-o noapte m-am trezit și l-am văzut cum privea în tavan, cu profilul
conturat de la luminile de afară, din stradă. Era vorba de relația noastră? De pierderea tatălui
său? ,,Hey , la ce te gândești?, am șoptit. S-a întors spre mine, cu un zâmbet ușor stingherit.
,,Pai”, a răspuns el, ,,mă gândeam la inegalitatea veniturilor” După cum aveam să aflu, așa
funcționa mintea lui Barack. Se concentra supra problemelor mari, abstracte, alimentat de
sentiment nebunesc că ar putea face ceva în privința lor.” Mi-a plăcut foarte mult și m-a amuzat
felul cum vorbește despre soțul ei: ,,Barack Obama al meu” – ah, cât de romantic și cute.

Michelle Obama se deschide și asupra problemelor de infertilitate și asupra efectelor unei

situații de acest gen în viața de cuplu: ,,Dar eforturile noastre nu au funcționat, chiar dacă s-a
întâmplat ca Barack să gonească pe autostrada interstatală , ca să nu rateze perioada mea de
ovulație”. Michelle mai povestește și despre cum a pierdut o sarcina, despre câtă durere și
neputință o copleșea atunci ,,când vedeam pe stradă femei și copii, simțeam mai întâi o
împunsătură de dorință, urmată de o senzație de bruscă și dureroasă neputință”. După
nenumărate încercări și pierderi de sarcină, au hotărât să încerce fertilizarea în vitro, urmată de
o serie de investigații și injecții dureroase: ,,soțul meu drăguț și atent lăsându-mă singură să-mi
rezolv problemele cu sistemul reproducător…”. La momentul acela a început să displacă
politica și mai mult: ,,am simțit o primă undă de resentiment față de politică și de devotamentul
nezdruncinat a lui Barack față de muncă. Sau poate că doar simțeam acut povara de a fi
femeie”. La momentul acela Barack trecuse prin 11 campanii, toate la rândul lor lăsând o rană
în sufletul ei și în căsnicia lor. Michelle nu dorea ca Barack să candideze pentru funcția de
președinție, mai ales la momentul respectiv. Au avut nenumărate discuții și în cele din urmă a
decis să-l sprijine: ,,pentru că l-am iubit și am avut încredere că putea face o diferență în lume”.

În partea a treia – Povestea continuă – Michelle ne povestește despre efortul din spatele
luptelor pentru președinție. Vorbește despre stresul și presiunea care se prăbușesc peste umerii
unei soții de politician. La un moment dat Fox News o numește ,,Obama’s Baby Mama”,
aruncând-o într-un stereotip urât despre femeile de culoare și parcă eliminând-o din propria
căsnicie, iar oamenii încep să discute despre lățimea șoldurilor ei și despre culoarea ojei de pe
unghii, situație despre care spune: ,,Aceste lucruri chiar dor!” Citind despre aceste situații, se
conturează mai mult sacrificiile și eforturile depuse de o femeie pentru a susține ambițiile
soțului și a menține armonia în familie. Un alt lucru interesant despre care ne mărturisește este
că guvernul i-a atribuit lui Obama protecția Serviciului Secret mai devreme decât oricărui
candidat la președinție, iar frica pentru siguranța soțului ei se intensifica tot mai mult: „Ne
rugăm ca nimeni să nu te rănească”.
Unul dintre momentele mele preferate din partea a treia este atunci când descrie ce a simțit
când a aflat de victoria lui Obama: ,,Mă simțeam ca și cum mi-am părăsit corpul și pluteam
deasupra, doar ca să văd reacțiile tuturor. Reușise. Cu toții reușisem. Victoria care păruse
aproape imposibilă era acum o certitudine.”

Michelle continuă cu povestiri despre cum s-au mutat la Casa Albă și luxul de acolo: ,,acea
fortăreață deghizată ca o casă”. Povestește despre munca enormă și frica apărută odată cu titlul
de președinte: ,,fericirea noastră era legată de a lui. Dacă siguranța noastră ar fi fost
compromisă, la fel ar fi fost și abilitatea sa de a gândi clar și a conduce o națiune. Casa albă,
locul unde bunăstarea, eficiența și puterea globală sunt concentrate în mâinile unei singure
persoane”

Michelle ne mai povestește și despre momentul în care au părăsit Casa Albă și ce a simțit la
momentul acela, și despre cum a renunțat să își impună să zâmbească: ,,Am plâns aproape
jumătate de oră după ce elicopterul și-a luat zborul” Când a fost întrebată de ce, ea a spus: cred
că din cauza sentimentului de liberate și eliberarea de presiunea de a face totul perfect timp de
8 ani”. I-am spus lui Barack: A fost atât de greu ce am făcut noi aici”

Cartea se încheie cu o notă pozitivă ce include speranțele și aspirațiile spre viitor: ,,Pentru
mine, povestea mea nu este despre a ajunge undeva sau despre a atinge un scop anume. O
percep mai degrabă ca pe o mișcare înainte, un mijloc de evoluție, o cale de a încerca
permanent să devii un om mai bun. Călătoria nu se sfârșește. Pentru ca povestea să continue
este nevoie, în egală măsură, de răbdare și de rigoare. Este nevoie să nu renunți niciodată la
ideea că vei continua să evoluezi.”

“Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să
aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m-a învățat să muncesc din
greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi-a arătat cum să
judec singură lucrurile și cum să-mi fac vocea auzită. Împreună în apartamentul nostru
înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m-au învățat să descopăr ceea ce e important în
povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul
frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce
vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.”
Și stau și mă întreb acum: cât de bine ne cunoaștem noi, pe noi înșine? câți dintre noi am fost crescuți și
educați în acest mod? Sau câți dintre noi reușim să ne educăm copiii într-un fel atât de sănătos și
independent. Pentru că da, în fond, e vorba de independență, de libertate de gândire și exprimare.

Și închei cu un citat care spune cam așa: “Tu ești cea mai importantă persoană pe care o ai în
viața ta. Cu ea îți petreci cel mai mult timp. Acordă-ți timp să te cunoști, să te descoperi, să îți
găsești echilibrul, să afli care e menirea ta și care e drumul pe care vrei să îl parcurgi!”